Apariții editoriale

Recent a văzut lumina tiparului cartea „Larisa Popova, Marea Campioană, sau Zeița Canotajului Academic de la Nistru”, editată de Ministerul Educației şi Cercetarii, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul de Cercetări Enciclopedice al Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”, Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova; redactor științific: Boris Boguș; coordonator: Ion Valer Xenofontov; responsabil de ediție: Lidia Prisac; referenți științifici: Constantin Manolache [et al.]; bibliograf: Raisa Vasilache.

Lucrarea face parte din colecția „Legendele sportului moldovenesc” și este consacrată campioanei olimpice Larisa POPOVA, canotoare, maestră emerită a sportului (1980), medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Montréal (1976), prima campioană olimpică în istoria Republicii Moldova prin medalia de aur cucerită împreună cu Elena Hlopţeva, Belarus, la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980). Larisa Popova este laureată a Premiului Național în domeniul sportului (2017), decorată cu Ordinul Republicii (2020).

Cartea reprezintă efortul colectiv al celor 28 de autori și contributori la reliefarea atât a vieții private, cât și a celei sportive a Larisei Popova, precum și la prezentarea contextului socio- și geopolitic de desfășurare a Jocurilor Olimpice din capitala Uniunii Sovietice, inclusiv starea de spirit în Moldova sovietică în ajunul derulării marelui eveniment sportiv din capitala URSS.
În carte sunt prezentate opinii și omagii ale personalităților din domeniile sportului, culturii, științei, educației dedicate Larisei Popova, precum și percepțiile protagonistei despre sport, univers, țară.

Ediția este adresată sportivilor, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, cercetătorilor științifici, precum și unui cerc mai larg de cititori.

Un capitol aparte este consacrat participării RSS Moldovenești la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980.

 

PARTICIPAREA MOLDOVEI SOVIETICE LA OLIMPIADA-80: ȘTAFETA ȘI INDUSTRIA OLIMPICĂ

Autor: Dr. în istorie, conf. univ. USM, Ion Valer XENOFONTOV

Context

Reprezentanții Moldovei sovietice au început să participe la olimpiade începând cu debutul anului 1960. Startul a fost dat la cea de-a XVII-a ediție a JO de la Roma. Pe parcursul anilor, în selecționata Uniunii Sovietice au evoluat atleții Valentina MASLOVSCAIA, Gusman KOSANOV, Victor BOLȘOV, Svetlana DOLJENCO (CRACEVSCAIA), handbalistul Ivan USATÂI, călărețul Serghei MUHIN, caiacistul Dmitri MATVEEV, canoistul Nicolae JURAVSCHI ș.a.

O premieră organizatorică nemijlocită pentru Moldova a constituit-o cea de-a XXII-a ediție a JO. Febra pregătirilor pentru buna desfășurare a Olimpiadei de la Moscova din anul 1980 a cuprins întregul teritoriu sovietic, inclusiv spațiul pruto-nistrean.

Megaevenimentul sportiv s-a desfășurat în contextul confruntării geopolitice din cadrul Războiului Rece, a bipolarității politice mondiale (socialism versus capitalism). Sovieticii au utilizat Olimpiada ca un instrument de diplomație culturală. „Cincinalul olimpic”, desfășurat între anii 1976 și 1980, a avut un impact major atât asupra dezvoltării infrastructurii sportive, a transportului și a tehnologiei informaționale din URSS, cât și asupra sectorului sovietic al serviciilor de deservire (înscriind un record al „primirilor de oaspeți de peste hotare”) și al securității JO. Desfășurarea competițiilor sportive a generat o mulțime de anecdote și zvonuri legate de fenomenul olimpic.

Kremlinul, aflat în izolare internațională, după ingerința sovietică în Afghanistan (decembrie 1979), dorea să dovedească comunității mondiale că ține situația sub control și că este în stare să organizeze un eveniment de prim rang mondial cu mare fast, considerent ce avea să depășească cadrul unui festin sportiv, incluzând, totodată, și dimensiuni politico-ideologice. Din această perspectivă, s-a investit masiv din punct de vedere financiar, logistic, uman, propagandistic, în vederea asigurării infrastructurii mișcării olimpice.

 

Starea de spirit în RSS Moldovenească

În ajunul Olimpiadei-80, s-au intensificat acțiunile contrapropagandistice în cadrul instituțiilor de stat din Moldova sovietică. Materialele inedite de arhivă ne permit să constatăm starea de spirit din epocă. La 2 ianuarie 1979, Sovietul Miniștrilor al RSS Moldovenești (responsabil: Gr. EREMEI) organiza pentru funcționarii publici lecții despre situația internațională. S-au dispus unele măsuri de instituire a cenzurii, de supraveghere a informației venite din exterior. De exemplu, prin Hotărârea nr. 262 din 6 august 1979, a fost instituit Consiliul republican de expertiză a schimbului de cărți cu lumea capitalistă. Președintele acestei structuri era A. PRIMAC, viceministru al culturii RSS Moldovenești. Au avut loc regrupări de cadre loiale Partidului Comunist al Moldovei. Astfel, la 15 ianuarie 1979, Sovietul Miniștrilor al RSSM a confirmat-o în funcție de adjunct al Direcției pentru Turismul Extern de sub egida Sovietului de Miniștri al RSS pe Z. KRAMARENKO. Prin Hotărârea nr. 17 din 14 ianuarie 1980 a Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești, în funcția de viceministru al Ministerului Construcțiilor și Exploatării Drumurilor Rutiere din RSSM a fost numit Semion LAPICUS.

Este interesantă prezentarea stării de lucruri din ajunul JO la Academia de Științe a RSS Moldovenești. Astfel, Institutul de Zoologie și Fiziologie pentru anul 1979 avea planificată susținerea unei prelegeri, ce ținea de educația internațională a tinerei generații (P. NESTERUC). În aprilie 1979, Secția de Genetică a Plantelor a Academiei de Științe a RSS Moldovenești a desfășurat o serie de lecții-excursii cu caracter științific-propagandistic cu elevii din s. Lăpușna – atât la subiectul creșterii plantelor, a rolului microscopului electronic în genetică și selecție, cât și la cel al situației internaționale... (B. MATIENCO, G. ROTARU, P. BRIC). La 16–18 octombrie 1979, la Chișinău s-a desfășurat conferința științifică unională „Național și internațional în lumea contemporană”. La acest eveniment științific au participat reprezentanți din majoritatea republicilor unionale și din o parte din republicile autonome. Cercetătorul științific A. MORARI, din Sectorul de informații științifice a literaturii străine de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a RSS Moldovenești, avea planificat pentru anul 1980 susținerea unei emisiuni televizate cu tema „Forme și metode de luptă împotriva ideologiei burgheze”.

În profilul competițiilor, în anul 1979, cercetătorii științifici ai Academiei de Științe a RSS Moldovenești au fost incluși în planul unional de întrecere socialistă a colectivelor Academiei de Științe a URSS și ale republicilor unionale pentru „ridicarea eficacității și calității lucrărilor științifice de cercetare”. La 31 ianuarie 1980, Prezidiul forului științific superior din Moldova sovietică a dispus organizarea întrecerii socialiste la Academie. În urma rezultatelor stipulate la 17 aprilie 1980, au fost anunțați 28 de învingători ai întrecerii socialiste pentru anul 1979, inclusiv cercetători științifici și personalul tehnic (electromecanic, șofer). La 14 februarie 1980, Prezidiul AȘ al RSSM a dispus organizarea unor acțiuni creative pentru tineretul din cadrul forumului științific.

 

Ștafeta focului olimpic prin Moldova

Acțiunea de importanță internațională a vizat și Moldova sovietică, prima republică din cadrul Uniunii Sovietice, ce trebuia să asigure parcurgerea itinerarului flăcării olimpice. Se miza pe prezentarea unei imagini favorabile a RSS Moldovenești pentru participanții din străinătate: sportivi, jurnaliști, turiști.

Pregătirile au vizat o perioadă premergătoare evenimentului sportiv nr. 1 din lume. În mai 1978, CIO a aprobat proiectul organizatorilor Jocurilor de la Moscova referitor la traseul focului olimpic [Focul olimpic a fost aprins pentru prima dată în anul 1928, la JO de la Amsterdam, fiind inițiat de aristocratul francez Pierre de Coubertin], ce urma să vină din Grecia și să traverseze Bulgaria, România și URSS. În toamna aceluiași an, Comitetul Organizatoric Olimpiada-80 a semnat acorduri cu comitetele naționale olimpice ale celor trei state balcanice referitor la întocmirea ștafetei pe un itinerar de cca 5 000 km: 1 136 km revenea Greciei; 865 km – României, peste 2 300 km – parcurgea trei republici sovietice – RSS Moldovenească (374 km), RSS Ucraineană și RSFS Rusă.

La sfârșitul anului 1978, a fost instituit un Comitet Organizatoric Republican pentru întâmpinarea focului olimpic în Moldova. În noiembrie 1978, traseul olimpic a fost examinat în detaliu de o comisie de specialitate, din componența căreia făceau parte reprezentanți ai ministerelor de resort implicate în organizarea evenimentului sportiv, organizații și comitete executive. A fost elaborat un plan de acțiuni de pregătire a ștafetei flăcării olimpice și a asigurării executării acestor activități. Planul includea termenul de elaborare, executorii. Au fost prevăzute o serie de măsuri ce includeau construcția și reconstrucția drumurilor și a podurilor, instalarea semnelor de circulație, înverzirea localităților, reparația monumentelor istorice, a mormintelor comune ale militarilor căzuți, edificii de interes public și blocuri de locuit, demolarea construcțiilor ruinate, edificarea infrastructurii sportive etc. Un loc aparte în seria de acțiuni l-a avut atât în pregătirea obiectelor destinate participanților la ștafeta olimpică, cât și instruirea personalului.

În paralel, au fost întreprinse o serie de acțiuni de dinamizare a activității sportive în republică, de selectare a purtătorilor flăcării olimpice, fiind realizate o serie de măsuri propagandistice în rândurile populației.

Cultul olimpiadelor era unul adulat de către cetățenii Uniunii Sovietice, inclusiv din RSS Moldovenească. Nadia CRISTEA, născută în anul 1967, în s. Vâprova, rn. Orhei, își amintește: „Când se deschideau JO, noi lăsam tot lucrul, îl țin minte pe tata plângând, și noi alături de el, când se aprindea flacăra olimpică […], nu doar aceea din 1980, făcea parte din informare, cunoaștere, și stăteam în fața televizorului să urmărim de unde și cum pornește. […]. Inima, da, probabil, zvâcnea! Era și mândria aceasta (cam neclară astăzi), cum scria MAIAKOVSKI, Citaite, zaviduite, ia grajdanin Sovetskogo Soiuza! Off, patria mea era Uniunea Sovietică, mai mult decât RSS Moldovenească!”.

În decembrie 1978, Sovietul de Miniștri al RSSM a convocat o întrunire a conducătorilor de ministere, comitete de stat, organizații și președinți ai tuturor comitetelor executive raionale, orășenești, sătești, care se aflau pe itinerarul olimpic. În vederea asigurării cu materiale a evenimentului sportiv, guvernul Moldovei sovietice a distribuit comitetelor executive raionale și orășenești 5 500 t de petrol, 1 100 t de ciment, 3 500 m3 de lemne pentru construcție, 12 km de cablu etc. În afară de aceasta, multe materiale de construcție au fost valorificate din contul resurselor locale.

Între 1976 și 1979, Ministerul Construcțiilor și Exploatării Drumurilor Auto din RSSM a investit 111,1 mil. ruble pentru construcția drumurilor auto. Au fost date în exploatare 460 km de drumuri asfaltate, inclusiv 280 km – în localități rurale. În pofida construcțiilor executate, Ministerul de resort era criticat pentru faptul că nu dispunea de un program complex de îmbunătățire a rețelei de drumuri și de creștere a calității investițiilor capitale, pentru că slab aplica realizările științei, noile tehnologii și experiența facilă în domeniul vizat, că utilizau materiale de construcție de calitate precară, se constatau încălcări tehnologice pe parcursul executării lucrărilor, pe drumuri nu erau fixate semne de circulație rutieră. Prin Hotărârea nr. 10 din 9 ianuarie 1979 a Comitetului Central al PC al Moldovei și a Sovietului Miniștrilor al RSSM, se recunoștea că republica întâmpina mari dificultăți: „Productivitatea muncii crește încet. La construcții sunt mari pierderi ale timpului de muncă și lucrului manual sunt utilizate nesatisfăcător mașinile de construcții și mecanismele. Nu se acordă îndeajuns atenție implementării metodelor inovative și de distribuire a muncii, respectarea disciplinei de brigadă. Sunt neajunsuri în organizarea alimentației, a construcțiilor din sistemul socio-cultural și medical, asigurarea cu haine speciale de calitate. Rămâne a fi înalt ritmul de fluctuație a cadrelor”. Or, această stare de lucruri era una foarte precară pentru organizarea la nivel înalt al itinerarului olimpic în republică.

Potrivit planificării de stat din anul 1980, Ministerul Construcțiilor din RSSM urma să efectueze lucrări de construcție în valoare de 207 314 000 ruble. Comitetul de Sport al RSSM a fost finanțat cu 985 000 ruble. Pentru comparație, Ministerul Transportului Auto – cu 1,2 mil. ruble, Academia de Științe a RSSM – cu 600 000 ruble, Comitetul Executiv Orășenesc Tiraspol – cu 741 000 ruble.

Pentru a asigura o bună imagine traseului ce urma să-l parcurgă flacăra olimpică (numită și prometee, de la la legendarul Prometeu), la sfârșitul anilor 1970 – începutul anului 1980 a avut loc o reamenajare a fântânilor și izvoarelor de pe traseul olimpic Leușeni – Chișinău – Bălți – Cernăuți. La fel, s-au luat măsuri de reparație și amenajare a magistralei automobilistice de la Leușeni – începutul ștafetei – și până în s. Criva, rn. Briceni, de unde torța olimpică urma să fie purtată de sportivii din Ucraina spre Moscova. În 1979 și în primele șase luni ale anului 1980, organizațiile din cadrul Ministerului de Construcții al RSS Moldovenești au valorificat pentru reparații, amenajări și înverzirea traseului peste 20 mil. de ruble. De la Leușeni și până la Criva, rn. Briceni, au fost instalate 60 de panouri decorative, au fost plantate peste 40 000 de pomi fructiferi și decorativi. În unele localități au fost plasate compoziții decorative, executate de arhitecți profesioniști și de către meșteri populari. Au fost reparate sau amenajate noi terenuri sportive în orașele și satele din republică. S-a dispus îngrijirea specială a localităților prin care urma să treacă focul olimpic pe teritoriul RSSM. În acest sens, au fost reparate garduri, case și fântâni, iar simbolurile Olimpiadei – ursul, inelele olimpice – au fost incrustate pe porțile locuințelor, școlilor și ale altor instituții cu scopul de a prezenta performanța internațională a Olimpiadei. În total, s-a prevăzut ca torța olimpică să parcurgă 50 de orașe și sate din Moldova.

În 1979, în RSSM au avut loc 4 155 de accidente rutiere, în urma cărora au decedat 884 de oameni și 3 792 au fost răniți. Cauzele accidentelor au fost: încălcarea regulilor de circulație rutieră (75,9%), din care 21,5% au fost produse în stare de ebrietate. Pentru a asigura o bună circulație în perioada itinerarului olimpic, la 11 martie 1980, Comisia Republicană pentru Securitate în Circulația Rutieră a dispus construirea mai multor posturi ale Miliției rutiere, în legătură cu organizarea ștafetei torței olimpice și cu circulația automobilelor străine.

Pe parcursul anului 1979 și în prima jumătate a anului 1980, Inspectoratul Circulației Rutiere a RSS Moldovenești a reparat, practic, tot traseul olimpic. Au fost construite sensuri giratorii în s. Ivancea, rn. Orhei, și la intersecția din Rîșcani, au fost instalate nouă posturi ale miliției rutiere, construite trotuare în toate localitățile aferente traseului olimpic, fiind instalate 17 km de garduri metalice și amplasate cca 2 700 de semne rutiere. Pentru ameliorarea infrastructurii rutiere s-au executat lucrări de construcție și reconstrucție în sumă de 23,5 mil. ruble. Pentru a se încadra la timp cu pregătirea cantitativă și calitativă a infrastructurii, au fost instituite subotnice, voskresnice, „muncă de sorginte patriotică”.

Un program extins a fost aplicat în crearea peisagisticii și înverzirii localităților aflate pe traseul olimpic. La executarea acestor activități au participat comitetele executive locale, în cooperare cu ministerele și organizațiile de profil din republică. Pe parcursul unui an și jumătate, s-au construit 100 km de îngrădiri identice, cca 400 de fântâni și alte surse de apă. În cazul în care fântânile arătau bine din punct de vedere estetic, însă aveau apă insalubră, au fost închise. Reparații capitale au fost realizate la clădiri administrative, școli, cluburi și case de cultură, instituții de învățământ și sportive, întreprinderi comerciale, locații de consum public. Au fost amenajate blocuri de locuit și case individuale, curți și terenuri aferente.

Totodată, au fost demolate 500 de construcții delăsate, mai ales case de locuit, iar locuitorilor acestora li s-a oferit ajutor material necesar pentru construcția altor case. În mod special, au fost demolate construcții din s. Leușeni, rn. Cotovschi (actualmente, Hâncești), s. Dănceni, rn. Kutuzov (actualmente, Ialoveni) și din or. Orhei.

Multe activități au fost executate în vederea pregătirii tematice a itinerarului. Pe traseul olimpic au fost expuse postere, standuri, simboluri olimpice, citate de-ale secretarului general al PC al URSS L.I. BREJNEV referitoare la mișcarea olimpică, lozinci, slogane propagandistice cu conținut pacifist și „de prietenie între popoare”.

S-a acordat o atenție sporită infrastructurii de consum din capitala Moldovei sovietice. S-au reparat hotelele „Chișinău”, „Inturist”. La hotelul „Inturist” a fost reparat capital barul de la etajul 17. La etajul 14, s-a deschis un bar în care se comercializau produse doar cu valută străină. Pentru angajații hotelului au fost cusute uniforme noi. Au fost achiziționate noi tacâmuri.

Erau aduse critici restaurantelor „Struguraș” și „Butoiaș”, care nu corespundeau cerințelor igienic-sanitare.

În paralel cu pregătirea traseului olimpic, o atenție aparte a fost acordată selecției purtătorilor de torță, colectivelor artistice și ceremonialului de întâmpinare a flăcării olimpice la Leușeni și în alte localități. În acest scop, au fost implicate organizații sportive, colective de creație, mii de artiști amatori.

Scenariul traseului olimpic a fost aprobat de Comitetul Organizatoric al RSS Moldovenești pentru pregătirea și desfășurarea traseului focului olimpic al ediției a XXII-a a Olimpiadei din or. Moscova, iar toată activitatea organizatorică a fost pusă pe seama Comitetului pentru Cultură Fizică Sport de pe lângă Sovietul Miniștrilor al RSSM, a Ministerului Culturii al RSSM și a instituțiilor publice locale. Funcția de președinte al Comitetului Organizatoric a exercitat-o Gr. EREMEI, prim-locțiitor al președintelui Sovietului de Miniștri al RSSM. Comitetul Organizatoric de la Chișinău a menținut o legătură directă cu Moscova.

Focul olimpic a parcurs Moldova sovietică de la sud-vest spre nord în decursul zilelor de 5–7 iulie 1980, timp de 52 de ore. Pentru dreptul de a purta torța olimpică în republică au concurat 267 000 de persoane din 2 342 de colective. Au fost organizate competiții de masă cu genericul „Kilometrul olimpic”, „De la Moldova însorită până la Moldova olimpică”, „Ștafeta torței olimpice”, care se desfășurau totuși cu mari dificultăți, de aceea se aduceau critici privind organizarea acestui gen de activități . Pentru cea de-a doua etapă a competițiilor au fost selectați 16 000 de sportivi, după disputarea unor competiții în orașe și raioane, în final fiind selectați 368 de alergători, reprezentanți ai 19 naționalități. Dreptul de a duce făclia olimpică l-au obținut sportivi cu merite din republică, veterani ai sportului, lucrători de frunte ai organizațiilor din sfera culturii fizice și a sportului, fruntași în producție, educație, medicină (viticultori, crescători de animale, mecanizatori, stomatologi, electricieni, învățători, elevi). La fel, de dreptul de a purta torța olimpică s-au învrednicit și reprezentanți din alte republicii unionale, cum ar fi, de exemplu: lituanianul N. SABOITE, maestru emerit al sportului, uzbecul A. ATAHANOV, maestru al sportului de clasă internațională la gimnastică ș.a. Nu au fost însă excluse nici cazurile în care au fost promovate persoane cu merite precare în domeniul de activitate, fiind propulsați prin filiera relațiilor de pile cu factorii de decizie, considerent ce a periclitat, uneori, buna organizare a traseului olimpic, constatându-se chiar și întârzieri în transmiterea torței. Pe marginea traseului, zeci de mii de oameni urmau să aclame pe purtătorii torței olimpice.

La 19 iunie 1980, în Olimpia, patria jocurilor olimpice din Grecia antică, artista Maria MOSCALIU de la Teatrul „Ars tespidos” din Atena a aprins torța de la razele soarelui cu ajutorul unei oglinzi concave. Focul a parcurs Grecia, Bulgaria, România, iar la 5 iulie 1980, ora 11:50, torța olimpică, purtată de campionul olimpic român Nicolae MARTINESCU, a traversat hotarul URSS. Primul purtător de făclie de pe teritoriul Uniunii Sovietice a fost Piotr BOLOTNIKOV, participant la trei ediții olimpice, campion al Olimpiadei-60 de la Roma, antrenor la Școala de Atletism a Asociației Sportive „Spartac” din Moscova. P. BOLOTNIKOV a venit în or. Cotovschi (actualmente, Hâncești) cu patru zile înainte de start, exersând prin parcurgerea „kilometrului olimpic”, fiind însoțit de o escortă de onoare, formată din 11 fete și 11 băieți (se avea în vedere numărul ediției Olimpice). Spectacolul olimpic a fost însoțit de sute de buchete de flori, iar mii de porumbei aduși din satul de codru Leușeni și din satul românesc Albița și-au luat zborul spre înălțimile cerului azuriu. Făclia spre or. Cotovschi a fost purtată de sportivul Mihail BUIUC, care, pe parcursul traseului, a fost înlocuit de alți făclieri, inclusiv de eleva Olga VORNIC din s. Plopi, rn. Cantemir. În amiaza zilei de 5 iulie, cortegiul ștafetei a ajuns la Cotovschi, fiind întâmpinat de un mare alai. Pe străzile orașului făclia a fost purtată de cei mai buni sportivi din localitate – antrenorul de atletism Eugenia GUȘTIUC și maestrul al sportului de clasă internațională Ion CUVURLUIAN. Pe segmentul Cotovschi – Chișinău se aflau oaspeții de onoare ai ștafetei, reprezentanții republicilor sovietice pe al căror teritoriu nu trecea itinerarul focului olimpic. Printre purtătorii flacării a fost militarul armean Artașes MICOIAN, campionul URSS la alergări (1976). Studentul georgian Eldar CHECHELIDZE a purtat flacăra olimpică timp de patru minute pe unul dintre cele mai complicate reliefuri ale șoselei Cotovschi – Chișinău, numit de către șoferi „limba soacrei”.

Intrarea în Chișinău din direcția Strășeni a fost însoțită de lozinci și pancarte dedicate JO, cu drapelele republicilor unionale, ale asociaților sportive, pictograme și emblema Olimpiadei-80. Au fost aplicate și elemente ale ceremonialului tradițional. Cortegiul ștafetei a fost întâmpinat de un grup de călăreți cu buciume în mâini, cu chiote și urale. De la periferia capitalei republicii spre centru torța arzândă a fost purtată de sportivul Gusman KOSANOV, medaliat cu argint în 1960 (la disciplina sportivă atletism, proba ștafeta 4 x 100 m), care și-a început cariera sportivă la Chișinău. În vederea parcurgerii itinerarului olimpic prin Moldova sovietică KOSANOV a venit din Almaty (Alma-Ata, în perioada sovietică) unde conducea Școala Republicană Superioară de Perfecționare a Măiestriei Sportive.

Epicentrul ștafetei olimpice din Chișinău a fost Piața Biruinței (actualmente, Piața Marii Adunări Naționale). Aici torța olimpică a ajuns în seara zilei de 5 iulie. O fanfară militară a fost aliniată în fața Arcului de Triumf. În piață se aflau coloanele purtătorilor de drapele, de gimnaști, acrobați, artiști amatori. Cupa ceremonială, instalată în centrul Pieții Biruinței a fost aprinsă de chișinăuianul Victor BOLȘOV, participant la două ediții olimpice, maestru emerit al sportului. La evenimentul solemn au luat cuvântul N. UZUN, președintele Comitetului Executiv al Sovietului de Deputați ai Poporului, I. BOTEZAT, Erou al muncii socialiste, locțiitor al președintelui Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, Anatolii BALAN, maestru al sportului la atletism, student la Institutul Politehnic „Serghei Lazo”, M. MAKARÎCEV, Erou al Uniunii Sovietice, conducătorul escortei ștafetei olimpice. Sub conducerea lui I. COSENCO, a avut loc un spectacol teatralizat format din peste 5 000 de studenți, elevi și artiști amatori. La finalul zilei, la Hotelul „Inturist”, Federația Jurnaliștilor Sportivi a organizat o conferință de presă. La eveniment a participat și poetul Liviu DAMIAN (1935–1986), care a recitat un fragment din poemul său olimpic „Maraton”, editat într-un termen record (timp de o lună) la Editura „Literatura Artistică” și diseminat în biblioteci și librării în preajma trecerii ștafetei olimpice prin Moldova. Același hotel a găzduit 54 de lucrători din coloana de însoțire a cortegiului ștafetei. Tot acolo se aflau și 24 de automobile.

Escorta olimpică a pornit din Chișinău în dimineața zilei de 6 iulie 1980. Caiacistul din Dubăsari Dmitri MATVEEV a parcurs primul kilometru pe itinerarul Chișinău – Bălți. Din Măgdăcești și până la Porumbeni, torța olimpică a fost dusă de Ludmila COROI (TIHONOV), care a preluat ștafeta de la Valentin CILOCI. Este interesant faptul că sportiva provenea dintr-o familie de deportați. Într-o discuție, purtătoarea torței olimpice ni s-a destăinuit: „Atunci am fost verificată de securitate. Directorul de școală, un comunist sadea, mi-a zis: Să-mi spui mulțumesc că nu le-am spus că părinții tăi au fost deportați. De parcă ei nu știau. Dar aveau nevoie de sportivi bine pregătiți, că apoi nu mai ajungeau la Moscova! Eu am ajuns acasă cu jumătate de balonaș de gaz”.

Într-un interval de timp de peste zece ore, au fost parcurși cca 140 km. În total, au fost prevăzute nouă opriri ale itinerarului focului olimpic. Scurte popasuri au fost făcute în orașele Orhei și Lazovsc (în prezent, Sîngerei). În unele cazuri, itinerarul a fost organizat astfel, ca să coincidă cu localitățile de origine ale purtătorilor de flacără olimpică. În proximitatea Orheiului, purtătorul torței olimpice, studentul Alexandru PAHOLCO de la Institutul Politehnic „Serghei Lazo” din Chișinău, băștinaș din Orhei, a accelerat viteza și a ajuns în centrul urbei, cu un minut înainte de termenul fixat în grafic.

De menționat faptul că, deși traseul olimpic nu a trecut prin toate localitățile din Moldova sovietică, totuși atmosfera de sărbătoare a fost menținută și în localitățile megieșe: „La Stepi-Soci, toate gardurile erau vopsite într-un singur fel. Flacăra olimpică n-a trecut prin sat, a trecut pe la Orhei și s-a dus la Bălți, dar ne-au scos la drum. Unii și-au făcut porți cu cercurile olimpice, și acum sunt în sat vreo câteva, la casele de la drum n-am văzut, dar prin hudițe am văzut. Mai erau nume, în grupă am avut o fată Olimpiada, legat de Olimpiadă, dar nu legată de cea din 1980”.

În seara zilei de 6 iulie, cortegiul olimpic a fost întâmpinat la Bălți de un uriaș careu cu lungimea de cca 6 km, format din 1 000 de purtători de drapele ce se întindea de la intrarea în oraș până în centrul orașului, pe Piața Octombrie. După manifestarea solemnă, pe piață a fost reprezentată o compoziție originală artistico-sportivă, realizată sub conducerea lui Boris DOVJENCO, regizor-șef al Teatrului Studiou „Danco”. Atmosfera a fost încinsă și de o partitură vocal-coregrafică având genericul „Bun venit, Olimpiadă!”. În final, publicul a putut vedea în caroseria unui camion, mascota olimpică – ursul Mișa, cu o înălțime de 3 m. Simbolul olimpic a fost confecționat de muncitorii de la Combinatul de Blănuri din Bălți. Tot în caroserie se mai aflau 50 de copii cu stegulețe în culorile spectrului olimpic.

După ce a parcurs un traseu de 120 km pe ruta Bălți – Cernăuți, focul olimpic a ajuns la sfârșitul zilei de 7 iulie, în satul Criva. Ultimul purtător al torței olimpice de pe teritoriul Moldovei sovietice a fost Nicolae PISARI, Erou al muncii socialiste, brigadier în colhozul „Jdanov” din rn. Rîșcani, fotbalist de prima categorie sportivă. Finalul ceremoniei oficiale la hotarul dintre Moldova și Ucraina a fost urmat de un concert festiv, oferit de colective de artiști amatori. Focul olimpic a urmat traseul pe pământul Ucrainei spre capitala Olimpiadei-80.

În organizarea traseului olimpic prin Moldova sovietică au fost implicate 2 000 de persoane (74 de persoane din ele asigurat organizarea Olimpiadei în capitala URSS), 500 de persoane au fost instruite pentru a vorbi în limbi străine. Pe traseul olimpic au funcționat 92 de magazine și 54 de întreprinderi de alimentație publică, în care activau 400 de comercianți și 1 000 de angajați din sistemul de alimentație. Au fost instruiți 200 de chelneri . Au fost date directive responsabililor de la resurse umane ca „să fie verificat fiecare în parte, din mai multe perspective, ca să fie siguri că acești oameni (selectați – n.a.) nu ne vor pune în situație dificilă pe noi ci și toată această acțiune politică”.

Medicii implicați în eveniment erau din două orașe și opt raioane. Din componența corpului medical făceau parte traumatologi, cardiologi și infecționiști. La intervale de 8 km se aflau mașini de salvare. Serviciile sanitare au închis opt organizații, iar 32 de persoane fizice au fost amendate.

S-a atenționat asupra pregătirii personalului implicat în organizarea ștafetei olimpice la capitolele comportament, cultura vorbirii, oferirea serviciilor etc.

Ulterior, cu ocazia festinului olimpic, anual, între 5 și 7 iulie, pe traseul olimpic din Moldova sovietică se organizau competiții sportive (ciclocros).

 

Industria olimpică

Mai multe întreprinderi sovietice au fost implicate în producerea a cca 200 de articole cu simboluri olimpice – obiecte din sticlă, textile, ceramică, lemn, metal și piele. Ursulețul, talismanul Olimpiadei-80, a fost confecționat pentru prima dată la o fabrică din Cehoslovacia.

Potrivit Dispoziției nr. 194-p din 8 iulie 1980 a Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești, Ministerul Culturii din RSSM urma să asigure pregătirea a 250 de persoane pentru a participa la ritualul coregrafic de la Olimpiada de la Moscova. Ministerele de resort, organizațiile și instituțiile de învățământ urmau să elibereze personalul respectiv de la locul de muncă, de studii pentru o perioadă de 45 de zile, cu păstrarea salariului mediu (a bursei) de la locul de muncă/studii. La fel, participanților la Olimpiada-80 urma să li se asigure hrană, diurnă (4 ruble pe zi), uniforme de gală și pentru antrenamentele sportive (antrenorilor, profesorilor, conducătorilor de colective sportive). Dacă studenților și școlarilor această vestimentație le era furnizată în mod gratuit, atunci celorlalte categorii – cu 50 la sută reducere din preț.

În Moldova sovietică a fost instituit Consiliul artistic republican, implicat în organizarea ceremoniei de întâmpinare a focului olimpic. Din componența acestuia făceau parte: A. PRIMAC, ministru adjunct al culturii RSSM (președinte al Consiliului); E. CUCER, vicepreședinte al Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport de pe lângă Sovietul Miniștrilor al RSSM (vicepreședinte), membri: L. DAMIAN, secretarul Biroului de Conducere a Uniunii Scriitorilor din RSSM; N. COȚOFAN, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din RSSM; S. LUNGUL, vicepreședinte al Biroului de Conducere al Uniunii Compozitorilor din RSSM; A. NANIEV, vicepreședintele Comitetului de Stat în domeniul Cinematografiei; I. Busuioc, vicepreședintele Comitetului de Stat al Teleradio al RSSM; G. VÎSOȚCHI, șeful Secției Constucțiilor de Stat al RSSM; I. IVANOV, șef de secție la Ministerul Culturii; conf. univ. interimar I. COSENCO de la Catedra de cultură fizică de la Institutul Politehnic „Serghei Lazo”.

Pentru a fi în unison cu elementele artistice ce țineau de olimpiadă, Uzina de Bijuterii „Giuvaier” din Chişinău a schiţat articole de giuvaiergerie cu simbolistica respectivă, însă, din păcate, piesele propuse de experții uzinei nu au fost aprobate de către factorii de decizie. În baza studierii materialelor de arhivă, cercetătoarele Tatiana BUJOREAN și Liliana CONDRATICOVA au depsitat că la Uzina de Bijuterii „Giuvaier” din Chişinău era preconizată elaborarea a şase piese de argint. Este vorba de trei pandantive preconizate pentru copii, și trei inele. Pandantivul avea gravat pe medalionul oval mascota olimpică – ursul, inelul de fixare al medalionului fiind legat cu lănţişorul printr-un motiv decorativ vegetal-floristic. Un alt pandantiv reprezintă imaginea mascotei olimpice. Al treilea pandantiv constituia un medalion alungit, încadrat cu simbolul olimpic – cinci inele intercalate, focul olimpic şi inscripţia – „M 80” (făcând referință la Moscova, anul 1980). Inelele au fost preconizate pentru unele segmente distincte ale populației: un inel-sigiliu pentru bărbaţi, un inel masiv de damă şi un inel destinat tineretului.

Un alt element simbolic ce ținea de Moldova sovietică a fost vestimentația, portul tradițional stilizat. Sportivii, ansamblurile artistice şi întreaga delegaţie moldovenească a purtat ţinute vestimentare gândite şi oferite de pictoriţa Elena EVDOCHIMOVA, care, în acea perioadă era angajată la Casa de Creaţie Populară din Chişinău. A fost utilizată ia stilizată, brodată potrivit ornamentelor şi cromaticii tradiţionale, depistate pe vechile cămăşi moldoveneşti. Artistul plastic a propus colectivului folcloric de amatori care au reprezentat RSSM la Olimpiada de la Moscova fota (fusta moldovenească) produsă din pânză de fabrică – lână şi satin (atlaz), fiind decorată cu broderie executată la maşina de cusut. S-a aplicat broderia tradiţională moldovenească, caracteristică zonei de nord a republicii. Ornamentul este geometric şi zoomorf (triplă repetare a coarnelor de berbec). Au fost utilizate culorile roşu, verde, portocaliu, fir de argint (liureks). Pentru colectivul folcloric de amatori a mai fost propus un model de fustă și de cămașă bărbătească, ambele fiind însă respinse de Colegiul Ministerului Culturii al RSSM. Motivul evocat era cel al nerespectării rigorilor înaintate faţă de ornamentul tradiţional. La fel, nu a fost aprobată nici cămaşă pentru femei ce reprezintă o bluză moldovenească. S-a constatat că motivul ornamental era unul exagerat, fiind semnalate abateri de la proporţii.

În intervalul 19 iulie – 3 august 1980, la Moscova s-a desfășurat festivalul artelor popoarelor Uniunii Sovietice. În cadrul acestui eveniment cultural au participat peste 120 de colective artistice și teatrale . Din Moldova sovietică au luat parte peste 200 de dansatori, inclusiv Ansamblul Academic „Joc”, Ansamblul de Muzică Populară „Fluieraș”, colectivele coregrafice – al „Mioriței”, al Casei Tineretului din Chișinău –, Ansamblul de dansuri populare „Prietenia” de la Combinatul de Mătase din Bender, care au dansat „Moldoveneasca” sub conducerea lui Vladimir CURBET, artist al poporului din URSS. La sărbătoarea teatralizată de pe arena olimpică de la Moscova au participat cei mai valoroși sportivi din asociațiile „Burevestnic”, „Spartac”, „Dinamo” ș.a. Printre aceștia au fost și peste 100 de tineri din Moldova, studenți de la Facultatea de Educație Fizică a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău și elevi de la Tehnicumul Republican de Cultură Fizică. Din Tiraspol – orașul de baștină al campioanei Larisa POPOVA – mai multe organizații au fost implicate în executarea comenzilor de produse destinate Olimpiadei.

Întregul itinerar al ștafetei olimpice – început în Olimpia, Grecia, la 19 iunie, și finalizat, la 19 iulie 1980, la Moscova – a fost însoțit mereu de o melodie scrisă de compozitorul Eugen DOGA. Muzica maestrului a răsunat atât la olimpiadele de la Moscova din anul 1980, cât și la cea de la Soci, din 2014. Melodia lui E. DOGA a fost selectată de juriul unui concurs muzical din anul 1979, organizat de Comitetul Organizatoric „Olimpiada-80”, fiind apreciată drept una din cele mai bune melodii ale Olimpiadei. Alături de muzica lui Eugen DOGA, la Olimpiadă au mai fost interpretate arii muzicale ale altor compozitori sovietici vestiți: Rodion ȘCEDRIN, Arno BABAJANEAN și Alexandra PAHMUTOVA. Pe scenele de la Moscova au concertat Maria BIEȘU, Nadejda CEPRAGA, au evoluat ansamblurile „Joc”, „Fluieraș”, colectivele de artiști „Mărțișor”, „Veselia” ș.a.

 

Distincții pentru personalul implicat în securitatea și organizarea Olimpiadei-80

Anul Olimpiadei-80 a fost unul stresant în Moldova sovietică. În vederea asigurării ordinii publice, au fost pregătite și mobilizate structurile de resort. În timpul desfășurării ștafetei olimpice, a fost asigurat un proces de securitate maximă, ținut sub control strict de Ministerul de Interne și de organele securității de stat.

De la Moscova au fost trimise 434 de persoane ale acestor structuri. Au fost oferite 15 mașini în care se aflau cca 150 de persoane. În afară de angajații structurilor de forță au mai fost implicate 18 335 de patrule voluntare. Președinte al Comisiei Comitetului Organizatoric în domeniul securității a fost N. BRADULOV, ministru al afacerilor interne al RSSM. În categoria persoanelor considerate cu potențial provocator au fost incluși cei cu dezechilibre psihice, alcoolicii. Punctul de securitate cel mai dificil a fost considerat cel de la frontiera Leușeni. Pentru a recompensa implicarea celor care au asigurat ordinea publică, la 27 octombrie 1980, Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei a dispus distingerea a 59 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenești cu Medalia „Pentru serviciu excelent în asigurarea ordinii publice”. Decizia a fost una „strict secretă” și „fără a fi publicată în presă”. Această decizie a constituit temeiul unei hotărâri a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, care și-a catalogat acțiunea ca fiind una acordată „Pentru merite în lupta cu criminalitatea și participarea activă la asigurarea ordinii publice”.

La 29 august 1980, Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei propunea să fie distinși pentru muncă activă în organizarea Olimpiadei și în promovarea valorilor olimpice Mihail S. PLATON, șeful Secției de știință și învățământ a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, cu Ordinul „Prietenia Popoarelor” și Vasilii I. ȘEVCENCO, președintele Comitetului Executiv Orășenesc din Orhei, cu Medalia „Pentru muncă curajoasă”.

 

Concluziile organizatorilor

După finalizarea activităților preconizate pe itinerarul întreprins de torța olimpică, Gr. EREMEI, președintele Comitetului Organizatoric, făcea următoarea concluzie: „Asigurarea activității de pregătire a ștafetei focului olimpic a îmbunătățit aspectul extern al localităților, al traseelor auto, a demonstrat în mod elocvent că, în urma unei bune organizări, chiar și cu resurse limitate, se pot face multe. Comitetul Organizatoric consideră că a fost acumulată o bună experiență pentru a fi aplicată și în cazul altor orașe și raioane din republică, care ar permite o activizare plenară a lucrului de îmbunătățire și de ridicare a culturii cotidiene a populației”.

 

Considerații finale

 

Includerea Moldovei sovietice în itinerarul olimpic a generat o mobilizare de resurse financiare, logistice, umane pentru buna organizare a JO. Din bugetul republicii au fost alocate sume bănești importante, care au revigorat infrastructura multor localități. Acțiunea a fost însă contrastantă cu realitățile vieții cotidiene, ceea ce a creat impresia unui scenariu artificial, jucat pe moment și abandonat de îndată ce evenimentul a fost consumat. S-a mizat mai mult pe memoria spiritului olimpic, decât pe investiții de anvergură în menținerea traseului sportiv.

Звезды молдавского настольного тенниса

Ирина БАДИКОВА

Автор: Иван КАПСАМУН

Ее игрой восхищались не только любители настольного тенниса, но и специалисты этого вида спорта. Творческая сторона ее деятельности, ее искусство знакомо не только молдавскому слушателю. Неоднократная чемпионка республики по настольному теннису, не раз защищавшая ее честь на различных всесоюзных состязаниях, Ирина Бадикова по завершении спортивной карьеры активно занялась творческой деятельностью, достигнув на этом поприще таких же высот, как и в любимом, ею, настольном теннисе.

Досье

Ирина БАДИКОВА родилась 1 октября 1947 года в Спасске (Рязанская область). С 1963 года и до начала 1990 годов жила в Кишиневе. Закончила Молдавский госуниверситет. Первый тренер – Иосиф Москович. Мастер спорта СССР. Призер чемпионатов Молдовы среди взрослых. В 1990-х годах вернулась в Спасск. Ирина Бадикова поэт. На ее стихи написаны песни «Во имя мира и любви» (композитор – А. Теодорович), «Здравствуй, любовь» и «Живые ромашки» (композитор – А. Сокирянский) и другие. Стихи Бадиковой посвящены родному краю, природе и его людям. Звание Почетный гражданин Спасского района присвоено решением Спасской районной Думы 29 апреля 1999 года за большой вклад в прославление Спасского края.

- Ирина, почему в детстве вы отдали предпочтение спорту, а не искусству, которому посвятил свою жизнь ваш отец – известный киноактер, режиссер и сценарист Михай Бадикяну?

- В детстве у меня были разнообразные увлечения. Училась в музыкальном училище. Любила выходить на сцену и читать стихи. Участвовала в театральных представлениях. Параллельно, естественно, не представляла своей жизни без спорта. Я родилась в Рязанской области, в небольшом городке Спасске. Как ни странно, любила играть в хоккей, ходить на лыжах, но остановилась на настольном теннисе.

Была самоучкой. Тем не менее, любовь к этому виду спорта и большое желание привели к первому успеху – я стала чемпионкой спасского района. Чуть позже была задействована в областном первенстве. На тех соревнованиях давала для областного радио первое в жизни интервью чемпиону области Виктору Святых. Потом я уже участвовала во всесоюзных соревнованиях. Моя мечта играть на высоком уровне не только сбылась, но даже и с избытком. Осенью 1963 года наша семья переехала в Молдову, в город Кишинев.

Иосиф Москович настраивает на победу Ирину Бадикову и Милу Перельмутер.

- Как дальше складывалась ваша спортивная судьба?

- В Молдове я начала серьезно заниматься любимым видом спорта. Первым тренером был известный специалист Иосиф Москович (https://andron-prodan.blogspot.com/2023/11/1996.html), увидевший во мне перспективную теннисистку. Москович уделял мне много внимания. Ему было со мной непросто, надо было заново ставить технику. Через месяц после переезда в молдавскую столицу, довелось участвовать в первенстве города. На этих городских состязаниях заняла четвертое место. Это был мой первый успех в Молдове. Меня считали открытием турнира. Все интересовались, откуда взялась эта девочка. Тогда я впервые встретилась с известной перовичкой (азиатская хватка ракетки) Галиной Сорокиной, которую, кстати, обыграла.

Многократные чемпионы Молдавской ССР Ирина Бадикова и Мила Перельмутер. 

Мастера спорта СССР Людмила Перельмутер и Ирина Бадикова.

Кто был вашим кумиром?

- Так как я жила в маленьком городке, то неудивительно, что мало кого из мастеров знала. И даже в Молдавии не успела никому подражать. Хотя, тут впечатляюще играли сестры Кессельбренер – Рая и Нора. У меня была своя школа игры. Была, как принято говорить, глухой защитницей. Теннисисток такого плана тут не было. Многим со мной было неудобно играть. Славилась упорством и волевым настроем. Кстати, спорт всегда мне помогал в жизни. Уже через год удалось стать чемпионкой республики, как по юниорам, так и среди взрослых.

Мастера спорта СССР Ирина Бадикова и Фред Крайзель.

- Для большинства теннисисток вы были неудобным, нежелательным соперником. А с кем из соперниц сложнее было играть вам?

- Действительно, для многих слыла неудобной теннисисткой, особенно, когда у меня шла игра. Вытягивала сложнейшие мячи, клала их на стол под самую сеточку. Когда такое чувство есть, то ты, как бы сливаешься вместе с ракеткой и мячом. До такой степени чувство единого было: мяч, ракетка, рука, и, конечно же, моя голова и душа. Тогда, в 60 годы, еще не было сильных топспинов, они появились чуть позже – к концу 60, началу 70 годов. Защитнику было проще играть. Был удар, был накат. Я стояла глухо, и меня очень трудно было пробить.

В первом ряду: Галина Сорокина и Ирина Бадикова. Во втором ряду в центре: Борис Педченко.

С появлением топспинов стало труднее защищаться, так как после этих атакующих ударов был непредсказуемый отскок мяча. Учитывая, что я была не разносторонняя теннисистка, мне с каждым соперником было трудно бороться. С Натальей Ремезовой (Кишинев), игравшей азиатской хваткой, у которой был непредсказуемый удар. Все об этом знали – это однозначно.

 

Слева направо: Наталья Ремезова, Ирина Бадикова, Лидия Гринберг.

Неудобной была другая кишиневка – Лидия Гринберг, с которой мы поочередно выигрывали чемпионаты республики. Она очень хорошо могла держать мяч. Могла стоять в защите, не в такой сильной, как я, например. Но она еще имела и выборочный удар. С ней все время надо было быть начеку. К тому же, Лида строго выполняла рекомендации своего отца и тренера Григория Гринберга, держала мяч до конца. Я никак не могла спровоцировать ее на удар. Как только удавалось ее спровоцировать (когда соперница уставала), мне уже было легче. Я ведь себя также сдерживала, как могла, ведь всегда был соблазн изменить тактике и необдуманно лезть в атаку.

Вообще, неудобными были все сильные теннисисты, кто мог тебя пробить. С другой стороны, чем сильней атакующий удар, тем легче было вытягивать красивые мячи, чувствовать себя хозяином мяча. Чем «дохлее» играл соперник, тем труднее защищаться. А эти все откидки – это все не мое.

На пьедестале почета.

- Кто в те годы входил в элиту женского настольного тенниса Молдовы?

- Когда я пришла, сильными были сестры Кессельбренер. Лина Кузнецова, Георгиева Людмила и Полина Гриншпун (все из Бендер), кишиневки – Лидия Гринберг, Тамара Толмацкая, Галя Сорокина, Ярославна Корзун, Наталья Ремезова и Екатерина Савочка. Позже блистали столичные мастера Людмила Перельмутер, Татьяна Столяр, Валентина и Галина Ферару, Нина Полканова и Елена Каталупенко. Хорошо выступала Елена Сергеева из Дубоссар. Основную борьбу за первенство вели 6 – 8 сильнейших теннисисток. Обойти эту группу никто не мог, настолько был высок игровой уровень сильнейших теннисисток.

80-е годы прошлого столетия. Первая справа – Ирина Бадикова.

На матчевых встречах ветеранов с молодежью. Третья слева – Ирина Бадикова.

- По завершении спортивной карьеры вы активно занялись творческой деятельностью. Расскажите, пожалуйста, с кем из мира искусства пересекались ваши творческие пути?

- Я лирико-патриотический поэт, спортивная тематика мною не затрагивалась. Правда, написала песню посвященную Олимпиаде. Для меня спорт всегда был увлечением, хобби и отдушиной. И поэзия, точно такое же, увлечение, хобби и отдушина. Я родилась под знаком весов. У меня спорт и искусство, как бы уравновешиваются. Учитывая, что я поэт-песенник, естественно, сотрудничаю с композиторами и исполнителями. В Молдове – это Надежда Чепрага, Анастасия Лазарюк, Маргарета Ивануш и Анжела Бучко.

 

Надежда Чепрага.

Моими песнями открывались Дни Молдовы на центральном телевидении в Москве. Есть песни в исполнении Иосифа Кобзона, Валентины Толкуновой. Написала песню для Юрия Чернова, регулярно выступающего с концертами. Его хорошо знают по фильму «Доживем до понедельника» – это его первая роль в кино. Я написала для него и стихи, и музыку, а песню назвала «Доживем до понедельника». Есть новые песни для Надежды Бабкиной и других коллективов, поющих русскоязычные песни. И, конечно же, не расстанусь с настольным теннисом. Участвовала уже в чемпионате ветеранов. Спорт помогает мне держать тонус и в жизни, и в творчестве.

In Memoriam

ALEXANDRU TOMA, ÎNVĂȚĂTOR, FOTBALIST ȘI ANTRENOR

Autor: Sergiu FURDUI

Alexandru Andrei Toma, unul dintre cei mai valoroși și titrați fotbaliști din Cărpineni, în anii ’60-’70 ai secolului trecut s-a afirmat în postură de atacant, căpitan și antrenor la echipa locală „Rapid”, considerată una dintre cele mai puternice din mediul rural republican.

Alexandru Toma s-a născut la 15 septembrie 1941 în satul Trușeni, raionul Strășeni.

În anii 1949 – 1957 a învățat la Școala medie nr. 11 din Chișinău iar, după 8 clase, a contunuat la Școala de Fotbal pentru Tineret (Futbolinaia Școla Molodioji) din Chișinău, fiind antrenat de Efim Pavlovici Popandopolo, considerat de elevul Alexandru Toma „bun părinte, un om care nu pot să-l compar cu nimeni”.

În 1957, Alexandru Toma, în postură de căpitan, conduce pe teren echipa Școlii de Fotbal pentru Tineret (ȘFT) din Chișinău la turneul unional rezervat tinerilor care n-au atins majoratul (sub 18 ani), desfășurat în orașul Novocerkask, regiunea Rostov pe Don. În seria preliminară, tinerii fotbaliști moldoveni au remizat 0-0 cu echipa „Trudovîe Rezervî” din orașul ucrainean Lugansk. În următorul meci au învins cu 1-0 echipa „Lokomotiv” Moscova, iar ultimul meci l-au încheiat la egalitate 2-2 cu „Torpedo” Taganrog. Echipa moldovenească, calificată în faza finală, a învins „Trud” Voronej cu 3-0 şi „Traktor” Stalingarad (Volgograd) cu 3-1 însă, în ultimul meci a cedat în fața echipei din Taganrog astfel, ocupînd locul doi la acel turneu unional prestigios.

În 1958 Alexandru Toma, susținând cu succes examene de admitere, a fost înmatriculat la Tehnicumul republican de Educație Fizică şi Sport din Chișinău. Fiind titular la echipa de fotbal a Tehnicumului, Alexandru Toma este convocat la selecționata de juniori a RSS Moldovenești antrenată de Iacob Gherşenzon. Împreună cu Vasili Eriomenco, V. Ermicioi, Alexandru Savranciuc, alți tineri fotbaliști talentați, participă la Spartachiada unională a elevilor desfășurată la Tbilisi, capitala RSS Gruzină (Georgia). Alexandru Toma povestea: „Deși echipa a jucat slab (am ocupat locul 17 din 19 echipe participante), la Tbilisi am căpătat o experiență bună ce m-a motivat să munceasc mult și sârguincios la antrenamente”.

Ulterior, Alexandru Toma a continuat să joace și la selecționata republicană de tineret formată din fotbaliști în vârstă de până la 21 de ani, avându-i coiechiperi pe: Valeri Volostnîh, Nicolai Voroncov, Anatolie Morarița, Mihail Serbin, Nicolai Crivov, Dumitru Mutu, Serghei Cojocaru, Victor Șmelenco, Ivan Andronachi, Alexei Răilean, Grigore Gheorghina, Ivan Șalimov, Mihail Mironov.

În 1961, Alexandru Toma a absolvit cu succes Tehnicumul republican de Educație Fizică şi Sport din Chișinău.

* * *

Alexandru Toma, proaspăt învățător, a fost repartizat la Cărpineni și, prin ordinul nr. 25 din 15 august 1961 semnat de Pavel Ivanovici Meșcoi, primul director la Școala internat cu 8 clase din Cărpineni, este angajat la această instituție școlară nou-fondată care, în același an, la 1 septembrie, a deschis larg ușile primilor elevi.

Toma Alexandru Andrei a început activitatea pedagogică alături de următorii colegi: Nemțanu Domnița Mihail, director adjunct șa Școala internat din Cărpineni, învățătoare de limbă și literatură moldovenească; Furdui Timofei Nicolae, învățător de biologie; Pădureț Alexei Gheorghe, învățător de matematică; Papuciu Andrei Vasile, învățător de matematică; Beico Claudia Vasile, învățătoare de limbă și literatură moldovenească; Popescu Tamara Alexei, învățătoare de limbă franceză; Cucu Melania Andrei, învățătoare de biologie și geografie; Cucu Constantin Grigore, învățător de biologie și geografie; Sclearov Nicolai Serghei, învățător de istorie; Zaițev Elena Serghei, învățătoare de limbă și literatură rusă; Romanov Anna Fiodor, învățătoare de educație fizică; Omeliniciuc Stepan Achim, învățător de muncă; Surugiu Tamara Stepan, învățătoare la clase primare; Zlatan Andrei Zaharia, învățător la clase primare; Buciula Parascovia Fiodor, învățătoare de clase primare; Conușenco Tamara Ivan, învățătoare de clase primare; Lefter Maria Fiodor, învățătoare la clase primare; Smolevscaia V.F., învățătoare la clase primare; Chiseli Lidia Ilie, învățătoare la clase primare; Borozineț Nadejda Vasile, învățătoare la clase primare; Covalenco Valentina Serghei, învățătoare la clase primare; Floca Tamara Pavel, învățătoare la clase primare, Movileanu Iustin Ilie, educator; Savinov Anghelin Nicolae, educator; Florea Natalia Dumitru, educatoare; Ceaicun Maria Stepan, educatoare; Feșenco Anna Mihail, educatoare; Jolnerovici Tatiana Fiodor, educatoare; Balcan I. Ia., locțiitorul directorului pe sectorul Gospodărie; Timotin F. E., șofer; Afteni P.S., paznic și Jucov E.A., paznic.

* * *

Alexandru Toma în noiembrie 1961 a fost mobilizat în armată, fiind repartizat în unitate militară cu profil sportiv, evoluând în echipa de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei din Riga, capitala RSS Letonă, azi Republica Letonia. Împreună cu camaradul Alexandru Cormilțev, ulterior, fotbalist la „Moldova” Chișinău, alti fotbaliști valoroși, Alexandru Toma a devenit campion al Districtului militar Baltica.

În toamna anului 1964, după executarea serviciului militar în termen, Alexandru Toma a fost invitat la echipa din Bender, participantă în campionatul unional la fotbal, liga 2, antrenată de Igor Avakumov şi Iuri Kolesnikov. N-a dat curs propunerii, alegând Școala internat din Cărpineni unde eara așteptat ca tânăr specialist.

* * *

În 1965 Alexandru Toma, revenind la Cărpineni, este re-angajat învățător de Educație fizică la Școala internat.

Aici, soarta-i surâde fericit, întâlnind o domnișoară simpatică și elegantă, proaspătă absolventă a Institutului Pedagogic de Stat din Bălți, învățătoare de limbă franceză Ecaterina Gheorghevna, născută la 9 iunie 1943 în satul Druță, județul Edineț. Tinerii învățători îndrăgostiți se căsătoresc în 1966, formând o familie frumoasă și respectată în comunitate. Soții Toma, Ecaterina și Alexandru, au avut 2 feciori: Iurie și Victor.

În anii 1966-1970, Alexandru Toma, prin corespondență, studiază la Fcultatea Educație Fizică și Sport a Universității de Stat din Chișinău, obținînd diplomă de studii pedagogice superiore.

Învățătorul Alexandru Toma, dotat cu calități umane inedite și competențe profesionale consistente, prin atitudine responsabilă, comportamen ireproșabil și muncă asiduă, obține autoritate și respect în colectivul de muncă, precum și stimă și apreciere din partea elevilor.

Alexandru Toma, deținând gradul didactic 1 și titlul de profesor-metodist, timp de 33 de ani a dirijat secția învățătorilor de Educație fizică din cadrul Direcției raionale de învățământ. În calitate de delegat ales, a reprezentat raionul Kotovsk la Congresul V republican al cadrelor didactice-școlare, precum și la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale desfășurată la Moscova în 1974.

Pentru merite deosebite în instruirea și educarea copiilor, corectitudine și profesionalism, Alexandru Toma s-a învrednicit cu titlul onorific de Învățător Eminent al Învățământului Public din R. Moldova.

Alexandru Toma a contribuit activ și productiv la formarea civică și profesională a elevilor, printre discipoli enumerându-se: Veaceslav Bobrov, maestru în sport la canotaj, antrenor la Școala sportivă din orașul Drochia; Ana Podoleanu, maestru în sport la parașutism, profesoară de limbi moderne; Anatolie Căinăreanu, şef de direcție la Ministerul Finanțelor; Teodor Bureac, profesor universitar ;Gheorghe Iabanji,savant;Vasile Mitru, profesor universitar; Ștefan Focșa, șef la Ocolul silvic din raionul Taraclia; Valerii Panov, antreprenor din satul Șașcalia, raionul Basarabeasca;Valentin Negru, antreprenor în orașul Cimișlia; Valeriu Reniță, jurnalist, fondatorul și primul președinte al Clubului Sportiv „ Sfântul Gheorghe” din Suruceni, raionul Ialoveni; Dumitru Cornei, vice-președinte la Consiliul raional Hâncești, Ion Cornei, inspector la Inspecția Ecologie Hîncești; Victor Mocanu, Director la Centrul Sociologie și Psihologie Socială; Ion Negru, învățător de Educație fizică la Gimnaziul din satul Hârtop, raionul Cimișlia și mulți alții.

Alexandru Toma a activat învățător de educație fizică la Școala internat din Cărpineni până în anul 2015, consacrând 44 de ani profesiei nobilă de pedagog. Alexandru Andreevici, așa era numit la școală, cu diverse ocazii, sublinia: „...Școala internat îmi este a doua casă iar, Cărpineni, unde trăeșc din 1965, este a doua Baștină!”

* * *

Activitatea pedagogocă laborioasă și prodigioasă desfășurată de Alexandru Toma, permanent, a fost combinată armonios cu cea fotbalistică de vreme ce, venirea la Cărpineni în 1961, respectiv, începutul carierii profesionale, coincide cu aderarea tânărului învățător de Educație fizică la echipa locală de fotbal, din 1964 numită „Rapid”.

Proaspătul rapidist Alexandru Toma, devotat cu trup și suflet fotbalului, imediat a cucerit simpatie și apreciere în rândul coichiperilor și suporterilor. Pe gazonul verde demonstra calități fizice și tactice caracteristice unui jucător școlit și matur. Îmbrăcat în tricou cu numărul 10, pe post de atacant central, în timpul meciului se remarca prin viteză și rezistență, tehnici efective și pase perfecte, după caz, șutând puternic și precis. În anii 1966-1975 s-a afirmat golheterul echipei, marcând numeroase goluri în poarta adversarilor.

Jocul echipei „Rapid” a devenit mai coordonat, mai spectaculos, mai atractiv, grație măestriei înalte demonstrate pe teren de către căpitanul Alexandru Toma. Datorită prestației exemplare și mentalității de luptător invicibil pe teren, la scurt timp, Alexandru Toma, pe merite, era recunoscut liderul echipei, nu întâmplător, timp de 15 ani a purtat cu mândrie banderola de căpitan al „Rapid”-ului.

În 1966 veteranul Nicolai Mârza i-a înmânat tânărului coleg Alexandru Toma banderola de căpitan, preluată în 1960 de la Timofei Furdui, primul fotbalist băștinaș caru-i a fost transmisă în 1957 de către Piotr Reabîh, priml căpitan al echipei de fotbal din Cărpineni formată la începutul anilor ’50.

În august 1968 la Cărpineni este deschisă Școala sportivă pentru copii, antrenori de fotbal fiind desemnați Alexandru Toma și Aurel Onilă, colegi universitari.

* * *

Alexandru Toma, instalat la cârma echipei de fotbal a impulsionat și revoluționat fotbalul la Cărpineni, localitate cu tradiții sportive bogate.

Ion Arnăut, legendă vie a fotbalului cărpinean, povestește că venirea lui Alexandru Toma la Cărpineni a fost benefică pentru fotbaliști, antrenamentele petrecute de el era interesante și organizate iar, la scurt timp, „Rapid” a devenit echipă valoroasă și puternică, treptat și sigur, urcând victorios pe scara ierarhiei fotbalului moldovenesc rural.

În context, trecem în revistă cele mai sonore și frumoase rezultate obținute de fotbaliștii din Cărpineni în frunte cu căpitanul și antrenorul Alexandru Toma:

• în 1966, „Rapid” devine vicecampioană a ASB „Colhoznicul” (a se vedea: https://andron-prodan.blogspot.com/2023/12/rapid-carpineni-vicecampioana-la-fotbal.html);

• în 1967 „Rapid” devine primă campioană la fotbal din cadrul Jocurilor sportivilor de la sate din RSSM (a se vedea: https://andron-prodan.blogspot.com/2023/11/rapid-carpineni-prima-campioana.html);

• în 1968 „Rapid” devine premiantă a locului III la Jocurile sportivilor de la sate din RSSM și finalistă a Cupei „Tinerimea Moldovei” (a se vedea: https://andron-prodan.blogspot.com/2023/12/rapid-carpineni-medaliata-cu-bronz-la.html);

• în 1970 „Rapid” ocupă locul IV în campionatul ASB „Colhoznicul”;

• în 1972 „Rapid” ocupă locul III la Spartachiada tineretului colhoznic;

• în 1976 și 1977 „Rapid” devine câștigătoarea turneului republican Moldvinprom;

• în 1977 „Rapid” ocupă locul III în campionatul ASB „Colhoznicul”.

Echipa „Rapid” Cărpineni. Alexandru Toma, al doilea din dreapta.

Echipa „Rapid” Cărpineni. Alexandru Toma, primul din stânga.

„Rapid” Cărpineni, câștigătoarea turneului republican Moldvinprom din 1976. Alexandru Toma, al treilea din stânga, rândul de sus.

„Rapid” Cărpineni, câștigătoarea turneului republican Moldvinprom din 1977. Alexandru Toma, al patrulea din stânga, rândul de sus.

* * *

Performanțele menționate supra, încrustate cu litere de aur în istoria satului Cărpineni, au fost realizate, în mare măsură, grație rolului principal și important jucat de către Alexandru Toma, căpitanul și antrenorul echipei „Rapid”. În acest sens, cu titlu de exemplu, relevantă este prestațial rapidistului Alexandru Toma la turneul final al Jocurilor sportivilor de la sate din 1967.

La 11 septembrie 1967, pe stadionul orășenesc Florești, s-a disputat marea finală dintre „Rapid” Cărpineni, raionul Cotovschi și „Maiak” Chirsova, raionul Comrat.

Meciul decesiv, dirijat de arbitrul central de categorie unională Vladimir Milanco din Chișinău, asistat de arbitrii de categorie republicană Serghei Condratov din Drochia și V. Andriuță din Lazovsk, s-a încheiat cu scorul de 5-3 (3-0) în favoarea „Rapid”-ului care a cucerit trofeul suprem și, respectiv, titlul oficial de primă campionă republicană la fotbal din mediul rural. Pentru învingători au marcat: Ion Drumea, Serghei Nichitin și Alexandru Toma, ultimul reușind het-tricul iar, învinșii au replicat prin goluri înscrise de Casîm, Piron și Neicovcen.

Cei mai buni fotbaliști ai turneului nominalizat au fost desemnați: portarul – A. Fiodorov din Cojuşna, fundașul – V. Rusu din Chetrosu, mijlocașul – Ion Drumea și atacantul – Alexandru Toma - ambii din Cărpineni. Golgeterul turneului a devenit căpitanul echipei „Rapid” Alexandru Toma care a marcat 8 goluri: 5 – în faza preliminară și 3 – în faza finală.

„Rapid” Cărpineni, primă campioană la fotbal din cadrul Jocurilor sportivilor de la sate din 1967.

* * *

Alexandru Toma a făcut parte din 3 generații de fotbaliști la „Rapid”, aportul asupra Sportului Rege la Cărpineni fiind esențial și substanțial.

În a doua jumătate a anilor ’60 ai secolului trecut, Alexandru Toma la antrenamente și, mai cu seamă, în timpul meciurilor disputate, sfătuia, încuraja și mobiliza coechipierii, unii fiiind mai în vârstă: Nicolai Mârza, Pintilie Ciugureanu, Ion Croitoru, Zaharia Şterbeţ, Dumitru Pungă, Andrei Șterbeț, frații Arnăut - Simion, Ion şi Chiril, Iosif Chetraru,Victor Pașcan, Grigore Mocanu, Ion Mandiș, Grigore Duminică, Victor Vtorov, Alexandru Chiriac, Serghei Nichitin, Vladimir Covalciuc, Iurie Pavlov, Ion Drumea, Constantin Tacu, Alexandru Budurin, Victor Vtorov.

La începutul anilor ’70, Alexandru Toma atrage în echipă o nouă pleiadă de fotbaliști talentați: Petru Gafencu, Mihail Casian, Vasile Alexeenco, Vladimit Golban, Valentin Culiev, Alexandru Ostapciuc, Simion Covaș, Victor Ciobanu, Mihail Nofit, Iurie Guțu, Gheorghe Ciobanu,Vasile Talmaci.

A doua jumătate a deceniului VII, la fel, se caracterizează prin împrospețirea „Rapid”-lui cu fotbaliști tineri promovați de Alexandru Toma: Petru Reniță, Serghei Luță, Ștefan Decuseară, Alexandru Bacalu, Tudor Arnăut, Alexandru Caciula, Simion Mandiș, Alexandru Anghel, Valeriu Reniță, Vladimir Șvacico, Serghei Nemțanu, Vladimir Goncearenco, Grigore Florea și eu.

Ultimul rând provoacă amintiri minunate din primăvara anului 1979 legate de invitația să joc la „Rapid”, făcută de Alexandru Andreevici Toma. Debutând la vârsta de 17 ani în meciul cu „Victoria” Kotovsk, azi Hânceșt, antrenorul mi-a încredințat centrul apărării alături de Mihail Nofit, unul din cei mai buni fundași pe care i-a avut „Rapid”-ul. Experimentatul coiechiper pe poziție, în stil de mare fundaș central, frecvent se avînta în atac, lăsându-mă pe post de libero. În situații critice, asaltat de atacanții rivali Iurie Guțu, Mihail Ciorbadji și Vasile Moraru, nițel „tremurau piciorele” însă, imediat reveneam în formă corespunzătoare grație indicațiilor și sfaturilor antrenorului care insuflau calmare și încredere. Am cîștigat cu scorul de 2-1 iar, după meci, am fost felicitat de antrenor și coiechiperi, precum și de Ion Arnăut, antrenorul meu la Școala Sportivă pentru Copii și Tineret și la echipa de juniori „Rapid”. Ulterior, de la Alexandru Andreevici am aflat că, recomandarea să îmbrac maioul cu nr. 5 al echipei de suflet a venit de la însuși Ivan Dmitrievici. De fapt, la „Rapid” am „moștenit” poziția ocupată din anul 1959 de către fundașul central Ion Arnăut, antrenorul meu iubit.

15 septembrie 2018. Cărpineni. Sergiu Furdui și Ion Arnăut.

* * *

În anul 1980, Alexandru Toma s-a retras onorabil de pe terenul de fotbal, continuând să activeze la Școala Sportivă pentru Copii și Tineret din Cărpineni până în anul 2002. În anii 1994-1997 a revenit la timona echipei „Rapid”, participantă în campionatului național la fotbal, divizia secundă.

Palmaresul antrenorului Alexandru Toma este bogat cu discipoli, fotbaliști renumiți.

Petru Rreniță, unul din cei mai talentați fotbaliști originari din Cărpineni, afirmă: „Alexandr Andreevici a fost un idol pentru noi, tinerii jucători... A fost un atacant valoros de la care am învățat cum se joacă fotbal”.

13 octombrie 2023. Cărpineni. Petru Reniță și Sergiu Furdui.

Valerii Reniță, elev al învățătorului Alexandru Toma, fondator al Clubului Sportiv „Sfântul Gheorghe”, cu mîndrie, își amintește:

„Conducătorul secției de fotbal de la Școala internat Cărpineni era Alexandru Toma care mi-a fost și învățătorul de educație fizică. Sportul era un cult în școala noastră. În clasa opta (1973) jucam deja în echipa de juniori Rapid, iar peste un an, la vârsta de 16 ani, Alexandru Toma, jucător și antrenor al Rapidului, îmi permitea să ies pe gazon în ultimele 10-15 minute pentru echipa de seniori, în calitate de atacant extremă dreaptă. 

În echipa de juniori, iar mai tîrziu și seniori, am fost antrenat și de Ion Arnăut, la fel un jucător și antrenor legendar al „Rapid”-ului.

Cei doi antrenori, cărora le sunt foarte recunoscător pentru că m-au format ca fotbalist, m-au văzut cu timpul util la mijlocul terenului – playmaker, mijlocaș central”.

Valeriu Reniță.

Cuvinte de laudă și aprecieri înalte la adresa căpitanului și antrenorului Alexandru Toma am auzit și de la alți fotbaliști notorii, coiechiperi la „Rapid”: Ion Arnăut, Vladimir Covalciuc, Vasile Alexeenco, Mihail Casian, Iurie Guțu, Mihail Nofit, Arcadie Andronic.

În pofida faptului că, treptat, s-a îndepărtat din activitatea fotbalistică, Alexamdru Toma a rămas o personalitate remarcabilă în fotbalul moldovenesc.

Valentin Iacovlev, renumit statistician fotbalistic, învățător de Educație fizică la școala din satul Ochiul Alb, raionul Drochia, în articolul publicat în decembrie 2000, menționează:

„Alexandru TOMA, Pedagog, Antrenor și Fotbalist se încadrează în categoria oamenilor de bună credință, devotați cu trup și suflet sportului care au format și promovat fotbalul rural la toate nivelurile, participînd activ în competiții sătești, raionale și republicane...”.

August 2022. Chișinău. Sergiu Furdui și Valentin Iacovlev.

* * *

La 15 septembrie 2011 pe stadionul sătesc din Cărpineni, în cadrul ceremoniei prilejuite de aniversarea a 70 de ani, Alexandru Toma a fost decernat cu Diplomă de Cetățean de Onoare al comunei Cărpineni, raionul Hâncești.

La 15 septembrie 2018, în Ziua de Naștere a domnului Alexandru Toma, prietenii omagiatului s-au adunat la poenița verde din dealul ce duce spre Horgești, comuna Cărpineni. Întâlnirea fericită, organizată de Anatolie Arnăut și Andrei Nunu, a marcat o adevărată sărbătoare de suflet, reunind miraculos veterani și suporteri ai Fotbalului din Cărpineni, precum și foști elevi ai omagiatului.

Cu deosebită plăcere, menționăm participanții minunatului eveniment:

• Alexandru Toma (n. 15.09.1941 – d. 23.01.2021), Grigore Gheorghe Ciobanu (n. 08.08.1935 – d. 12.01.2022), Nicolai Grigore Guțu (n. 23.05.1931 – d. 05.02.2021) și Ion Dumitru Arnăut (născut la 22.03.1944) – fotbaliști din generația anilor ’50-’60;

• Mihail Casian, Vladimir Golban, Petru Reniță, Ștefan Dicuseară, Mihail Nofit, Vasile Talmaci, Gheorghe Ciobanu, Iurie Guțu, Fiodor Covaș – fotbaliști din generația anilor ’70;

• Serghei Nemțanu, Anatolie Arnăut, Andrei Nunu, Sergiu Furdui – fotbaliști din generația anilor ’80;

• Ion Groza, Oleg Gasnaș, Ion Chițanu, Ion Stașcu – fotbaliști din generația anilor ’90:

• Vasile Roman, Iosif Leancă, Afanasie Bânzaru, Vasile Nemțanu, Mihail Nacu, Andrei Arnăut, Victor Monacu, Valeriu Luță – suporteri înflăcărați ai echipei „Rapid” Cărpineni;

• Ion Cornei, Dumitru Cornei, Vasile Mitru, Ștefan Focșa, Valerii Panov, Valentin Negru – foști elevi ai omagiatului Alexandru Toma.

 

Alexandru Toma, Nicolai Guțu și Grigore Ciobanu, învățători de Educație fizică, reprezentanți ai generației anilor 60.

Mihail Casian, Vasile Talmaci, Vasile Nemțanu, Ștefan Decuseară, Sergiu Furdui, Mihail Nofit, Petru Reniță și Andrei Nunu, veteranii fotbalului din Cărpineni.

Ion Groza, Sergiu Furdui, Serghei Nemțanu și Andrei Nunu, coechipieri la echipa de fotbal "Rapid" Cărpineni în anii 80.

Mihail Nofit, Petru Reniță, Gheorghe Ciobanu și Alexandru Toma, coechipieri la echipa de fotbal "Rapid" Cărpineni în anii 70.

Ion Stașcu, Alexandru Toma și Iurie Guțu, fotbaliști la "Rapid" Cărpineni în anii, respectiv, 80-90; 60-70 și 70-80.

Vasile Mitru, Ștefan Focșa și Valeri Panov, discipoli ai învățătorului Alexandru Toma.

Valerii Panov, Ștefan Focșa și Victor Monacu.

Anatolie Arnăut și Alexandru Toma.

Andrei Nunu și Alexandru Toma.

* * *

Soarta familială a fost tragică cu Alexandru Toma: în 1983 și în 2019, prematur, au decedat scumpii fii Victor și, respectiv, Iurie iar, la 1 ianuarie 2012, subit, l-a părăsit iubita soție Ecaterina, răpusă de o maladie incurabilă.

Acum, 3 ani, la 23 ianuarie 2021, spre Împărăția Cerească se înălța și Adormitul Alexandru Toma.

Bunul Dumnezeu Să-l odihnească în Împărăția Sa!

Amintirea luminoasă a regretatului Alexandru Toma, Învățător, Fotbalist și Antrenor, personalitate notorie care a marcat Viața satului Cărpineni, va dăinui mereu în inimile rudelor, prietenilor, colegilor de serviciu, coiechiperilor, elevilor, discipolilor, altor oameni buni care l-au avut în preajmă sau l-au cunoscut!