суббота, 11 ноября 2023 г.

„RAPID” CĂRPINENI, PRIMĂ CAMPIOANĂ A JOCURILOR SPORTIVILOR DE LA SATE DIN RSSM

Autor: Sergiu FURDUI

Din start, menționăm că 1967 a fost un an de grație pentru fotbalul la Cărpineni – echipa locală „Rapid” a câștigat prima competiție la fotbal, desfășurată în cadrul Jocurilor sportivilor de la sate.

Acest eveniment inedit și exceptional, de anvergură republican, coincide cu performanța istorică realizată în 1967 de renumita formație bucureșteană „Rapid care cucerise primul titlu de campioană a României.

Această echipă valoroasă și titrată din fotbalul românesc este considerată nașă la „botezul numelui” echipei din Cărpineni: în primăvara anului 1964, fotbaliștii Grigore Ciobanu, Nicolae Mîrza, Zaharia Șterbeț și Ion Arnăut împreună cu suporterii Tudor Golban, Emil Fodor, Anatol Buhnă și Anatol Ciobanu discutând despre fotbal, incântați și inspirați de echipa legendară din București, au convenit să dea același nume „Rapid” și echipei din satul natal, propunere acceptată de coiechiperi și suporteri, salutată cu entusiasm în comunitate.

* * *

În 1967, în cadrul Jocurilor sportivilor de la sate din RSS Moldovenească, a fost inclusă competiția la fotbal, considerată campionatul republican la fotbal din mediul rural. Această presigioasă competiție, desfășurată sub egida Asociației Sportive Binevolă „Kolhoznicul”, a constituit parte componentă a Jocurilor sportivilor de la sate în anii1967-1970 şi 1974.

La start, s-au aliniat 31 de echipe de fotbal – reprezentante din toate raioanele republicii, printre acestea figurând fanionul raionului Kotovschi – „Rapid” Cărpineni.

În jumătatea a doua din anii 60 ai secolului trecut, componența „Rapid”-ului suferise modificări esențiale generate de retragerea fotbaliștlor veterani care au apărat cinstea satului Cărpineni în anii 1955-1965: Timofei Furdui, Grigore Ciobanu, Grigore Cărpineanu, Vitalii Parascheev, Mihail Secu, Ilie Nunu, Vasile Popa, Grigore Florea, Mihail și Andrei Șterbeț, Vladimir Nani, Roman Ianbumii, Mihail Radov, P. Cilinghirov, L. Krapivschii, P. Popov, Constantin Ursu din Călmățui, Ion Frunze din Tălăești.

În perioada respectivă, nucleul „Rapid”-lui era format din experimentații: Nicolai Mârza, Ivan Croitor și Pintilie Ciugireanu precum și din fotbaliști în floarea vârstei cuprinsă de 20-25 de ani: frații Simion și Ion Arnăut, Alexandru Toma, Zaharia Șterbeț, Dumitru Punga, Victor Pașcan, Alexandru Chirac, Iosif Chetraru, Grigore Mocanu, Vladimir Covalciuc, Grigore Duminică, Ion Drumea, Victor Vtorov, Serghei Nichitin, Alexandru Burdin – ultimii patru fiind domiciliați în orașul Kotovschi.

La echipă au fost atrași și tineri fotbaliși de perspectivă: Vasile Alexeenco, Chiril Arnăut, Valerii Tabacaru, Alexandru Chiriac, Vladimir Golban, Mihail Casian – ultimul ratând campionatul din motivul că, la 13 mai 1967 a fost înrolat în armată. După revenire la Baștină, Mihail Casian a confirmat calități caracteristice unui fidel fotbalist, sclipind la echipa de suflet până la vărsta de 40 de ani, respectiv, este deținător al Cupei „Tinerimii”, ediția 1985 și campion al Asociației Sportive Benevolă „Colhoznicul”, ediția 1986.

* * *

În primăvara anului 1967, „Rapid” a disputant 2 meciuri amicale cu echipe din capitală, ambele menționate în presa raională:

-         la 04 aprilie 1967, în ziarul „Zorile komunismului”, nr. 44, este publicat articolul semnat de D. Antocica care informa: „ Zilele trecute pentru prima dată în anul curent echipa de fotbal din Cărpineni a ieșit pe camp. Sportivii din sat s-au întâlnit cu reprezentanții Institutului agricol din Chișinău. În primele minute sportivii din Chișinău trimit mingea în plasa gazdelor. În repriza a doua înaintașul echipei „Rapid” V. Tabacaru bate un gol de răspuns. Scorul așa și a rămas neschimbat până la sfârșitul jocului. Startul e luat. Să le dorim deci sportivilor noștri succese noi în sezonul sportiv”;

-          la 18 mai 1967, în același ziar raional, nr. 62, D. Cojocari relata: „În ajunul deschiderii întâietății asociației sportive „Kolhoznicul” la fotbal echipa „Rapid” din Cărpineni a susținut un meci de control cu echipa „Avtomobilist” din Chișinău. În primele minute oaspeții deschid scorul. Peste câteva minute cărpinenienii egalează. După repaus atacantul Alexandru Toma trimite în plasa oaspeților două mingi. Chișinăuienii răspund la aceasta numai cu un gol. Acest meci interesant s-a terminat cu scorul de 3:2 în favoarea echipei „Rapid” din Cărpineni”.

* * *

La 30 aprilie 1967 a demarat faza preliminarăa primei competiții la fotbal din cadrul Jocurilor sportivilor de la sate. 31 de echipe sătești, repartizate în patru serii, timp de 4 luni au luptat pentru accedere în faza finală. În seria corespunzătoare, fiecare echipă s-a duelat cu adversare, acasă și în deplasare, primele 2 clasate obținând dreptul de a participa la turneul final pentru cucerirea tituli suprem de campioană republican la fotbal din mediul rural.

Rapid” Cărpineni, plasată în Seria 1, a demonstrate o prestație bună, înregistrând rezultate palpabile ce au permis calificarea de pe locul secund:

- cu „Maiak” Chirsova, r. Comrat 1-2 și 1-2;

- cu „Kommunist” Fârlădeni, r. Căușeni 2-2 și 6-1;

- cu „Pobeda” Câmpeni, r. Vulcănești 3-0 și 3-0;

- cu „Kirov” Gura Galbenă, r. Cimișlia 3-3 și 6-1;

- cu „ Roza Moldavii” Leova 2-1 și 3-3;

- cu Sovhozul Tehnicul „Meliorator” Cahul 5-1 și 5-1.

* * *

În context, prezentăm clasamente finale din cele 4 serii ale fazei preliminare la fotbal din anul 1967.

* * *

În perioada 5-11 septembrie 1967, la Florești s-a desfășurat faza finală la fotbal din cadrul Jocurilor sportivilor de la sate. Meciurile s-au disputat pe stadionul orășenesc, fiind dirijate de arbitri notorii: Vladimir Milanco, Anton Ababii, Igor Gorii, Oleg Ceaico, Vladimir Cuțenco, Ivan Iarmalic.

5 septembrie 1967. Florești. Deschiderea oficială de la competiția de fotbal a primei ediții a Jocurilor sportivilor de la sate.

Pentru titlul de campioană au luptat 8 echipe de fotbal, reprezentând:

- kolhozul „Maiak” din satul Chirsova, raionul Comrat;

- kolhozul „Drumul Leninist” din satul Cărpineni, r. Kotovski;

- kolhozul „Biruința” din satul Cojușna, r. Strășeni;

- Școala Profesională Tehnică „Ucihoz” din satul Chetrosu, r. Criuleni;

- BAT (ATB) - Baza auto transport) Nr 28 din orașul Călărași;

- kolhozul „Lenin” din satul Lazo, azi Chişcăreni, r. Lazovsc, azi Sângerei;

- kolhozul „Frunze” din orașul Telenești;

- kolhozul „Maiak” din orașul Nisporeni;

- Fabrica de zahar din orașul Drochia;

- Fabrica de sticlă din orașul Florești.

Echipele menționate au fost repartizate egal în 2 grupe, ocupantele primului loc urmând să joace finala:

I Grupă:

1. „Maiak” Chirsova, r. Comrat;

2. „Ucihoz” Chetrosu, r. Criuleni;

3. Baza Auto- transport nr. 28 Călărași;

4. Fabrica de zahăr Drochia.

II Grupă:

1. „Rapid” Cărpineni, r. Kotovski;

2. „ Biruința” Cojușna, r. Strășeni,

3. „Rubin” Florești,

4. „Lenin” Lazo, r. Lazovsk.

În context, prezentăm clasamente finale din ambele Grupe cu rezultatele meciurilor disputate:

Se observă că, Grupa 1 a fost câștigată cu punctaj maxim de „Maiak” Chirsova, echipă care a biruit în toate cele 3 partide disputate.

În Grupa 2, lupta pentru primul loc a continuat până în ultimile minute ale ultimului meci, întâietatea fiind obținută de „Rapid” Cărpineni datorită golaverajului mai bun comparativ cu cel al rivalei principală – echipa „ Biruința” Cojușna.

Altfel spus, calea spre finală a fost dificilă pentu echipa din Cărpineni, dovadă servind cele 3 meciuri preliminare din Grupă:

1. la 6 septembrie1967 a remizat la scor nul cu gazdele, componențele echipelor fiind următoarele:

Rubin”: Ivanțov – Leşan, Sorochin, M.Ceban, M. Chetrari, Gh. Chetrari, Goncear, Cegurean, Fialcovschi, Afanaseinco, Popvici.

Rapid”: Alexandru Burdin – Ion Arnăut, Simion Arnăut, Alexandru Chirac, Nicolae Mîrza, Ion Drumea, Victor Vtorov, Ivan Croitor, Zaharia Şterbeț, Alexandru Toma, Serghei Nichitin.

Meciul a fost contestat, echipa din Florești cerând victorie la masa verde însă, comisia specială a validat scorul fixat de arbitrii: Vladimir Cuțenco, Oleg Ceaico, ambii din Chișinău și Serghei Condratov din Drochia;

2. la 07 septembrie 1967 a surclasat cu 4-1 (1-0) echipa „Lenin” Lazo, la învingători toate golurile fiind marcate de Alexandru Toma iar, învinșii au replicat prin Golban. Echipele au pășit pe teren în următoarele componențe:

Rapid”: A. Burdin – I. Arnăut, S. Arnăut, A. Chiriac, N. Mîrza, I. Drumea, Z. Şterbeț, I. Croitor, S. Nichitin, A. Toma, V. Vtorov

Lenin”: Spînu – Pogor, Lungu, Gusaric, Gh. Rusu, Fialcovschi, Chiril Şuşu, Vozian, Noi, Golban, Panaguța

Meciul a fost arbitrat de Oleg Ceaico, Ivan Iarmalic (ambii din Chișinău) și Serghei Condratov din Drochia;

3. la 09 septembrie 1967, în ultimul meci din grupă, ambele echipe „Rapid” și „Biruința” au pornit cu șanse de a străbate în finală; cărpinenii mizau și pe egalitate, cojușnenii, însă, erau obligați să câștige dat fiind că, aveau un golaveraj mai slab.

La meciul decisiv, s-au aliniat următoarele componențe:

Rapid”: A. Burdin – I. Arnăut, S. Arnăut, A. Chiriac, V. Vtorov, I. Drumea, Z. Şterbeț, N. Mîrza, S. Nichitin, A. Toma, I. Croitor.

Biruința”: Fiodorov – Stropşa, Samoilă, Sîrghi, N. Samoilă, Soloviov, Donoagă, Şervan, S. Panea, Mursa, P. Boțan.

Golul marcat de S. Panea în primă repriză s-a menținut mult timp și când, cojușneii erau cu un picior în finală, a survenit o răsturnare spectaculoasă: în ultimile minute, neobositul liderul liniei de atac a „Rapid”-lui, Alexandru Toma, prinde un șut puternic și precis în poarta adversă, stabilind mult râvnita egalitate. Scorul de 1-1 a desemnat a doua finalistă a turneului, echipa din Cărpineni.

Meciul a fost extrem de complicat de vreme ce miza meciului atinse apogeul. Arbitrul central Vladimir Milanco, asistat de Ivan Iarmalic și Oleg Ceaico, asigurând ordinea pe teren, în repriza a doua a recurs la cartonaș galben, avertizându-l pe Sîrghi și la cel roșu, eliminându-i pe Boțan și Donoagă, toți trei fotbaliști de la Cojușna.

* * *

La 11 septembrie 1967, pe stadionul orășenesc Florești, în prezența a circa 1.500 de spectatori, printre care și din Cărpineni, s-a disputat finala la fotbal din cadrul Jocurilor sportivilor de la sate, prima ediție, protagoniste fiind echipele învingătoare din cele 2 Grupe valorice: „Maiak” Chirsova, raionul Comrat și „Rapid” Cărpineni, raionul Kotovschi.

Echipele finaliste, s-au aliniat în următoarele componențe:

Maiak”: Stepan Stoinov – Piotr Cînev, Gheorghe Racovcen, Fiodor Avramoglo – P. Radov, Nezalizov – Ivan Sucman, Nicolae Casîm, Iordan Piron, V. Neicovcen, Stepan Covaliov;

Rapid”: Alexandru Burdin, Simion Arnăut, Ion Arnăut, Alexandru Chiriac, Ion Drumea, Ion Croitor, Victor Vtorov, Serghei Nichitin, Alexandru Toma, Nicolai Mîrza, Zaharia Șterbeț.

Fotbaliștii găgăuzi păreau favoriți de vreme ce, câștigase în faza preliminară, învingând cu același scor de 2-1 în ambele dueluri disputate la Chirsova și la Cărpineni.

În atare situație, fotbaliștii cărpineni erau dominați de dorință nestăvilită de a răzbuna înfrângerile suferite anterior în fața concurentului principal la titlul de campion.

Marea finală s-a remarcat prin joc calitativ înalt cu momente spectaculoase create iscusit de ambele echipe. Fotbaliștii au demonstrate măestrie autentică, pe teren alergând și muncind cu dăruire de sine și sacrificii la limită. Spectatorii, în special suporterii devotați, urmărind cu atenție prestația fotbaliștilor, cu strigăte și aplauze, au încurajat favoriții, creînd o atmosferă fantastică de Zi mare pentru fotbalul moldovenesc rural.

Meciul a fost arbitrat de către Vladimir Milanco din Chișinău, arbitru de categorie unională, asistat fiind de Serghei Condratov din Drochia și V. Andriuță din Lazovsk, ambii arbitri de categorie republicană.

Cele 90 de minute de luptă crâncenă și aprigă pe gazonul verde s-au încheiat cu scorul final: 5-3 (3-0) în favoarea echipei „Rapid”! Pentru învingători au marcat: Ion Drumea, Serghei Nichitin și Alexandru Toma, ultimul reușind hat-trick iar, învinșii au replicat prin: Casîm, Piron și Neicovcen.

„Rapid” Cărpineni, prima campioană a Jocurilor sportivilor de la sate. De la stânga la dreapta: Nicolai Mîrza, Zaharia Șterbeț, Alexandru Burdin, (?), Ion Arnăut, Vasile Alexeenco, (?), Dumitru Punga, Victor Vtorov, (?), Simion Arnăut, Ion Drumea, Ion Croitoru.      

În atmosferă oficială și solemnă, a decurs premierea și înmânarea Cupei Jocurilor sportivilor de la sate, ediția fotbalistică. Cei mai buni fotbaliști au turneului de la Florești au fost desemnați: portarul – A. Fiodorov din Cojuşna, fundașul – V. Rusu din Chetrosu, mijlocașul – Ion Drumea și atacantul – Alexandru Toma – ambii din Cărpineni, ultimul, fiind recunoscut și golgheter, remarcându-se cu 8 goluri înscrise în poarta adversarilor: 5 – în faza preliminară și 3 – în cea finală.

Alexandru Toma, cel mai bun atacant și golgeterul Jocurilor sportivilor de la sate din 1967.

Campioana „Rapid” Cărpineni a strălucit cu următorii fotbaliști: Alexandru Burdin, Simion Arnăut, Alexandru Toma, Nicolai Mîrza, Ivan (Nicu) Croitor, Zaharia Șterbeț, Dumitru Punga, Victor Pașcan, Pintilie Ciugureanu, Alexandru Chiriac, Ion Drumea, Victor Vtorov, Serghei Nichitin, Ion Arnăut, Chiril Arnăut, Iosif Chetraru, Grigore Mocanu, Valerii Tabacari, Vladimir Golban.

* * *

Ion Arnăut, cel mai longeviv fotbalist și antrenor din Cărpineni, participant nemijlocit la finala istorică de la Florești, în anii 80 ai secolului trecut, aflîndu-se la timona echipei „Rapid”, în timpul deplasării la următorul meci oficial disputant la Chirsova, sau la Comrat, sau la Congaz, de obicei, încuraja discipolii cu amintiri frumoase din tinerețea fotbalistică, în special, cu mândrie, povestind despre meciul carierei sale fotbalistice din 11 septembrie 1967:

În ajunul meciului final pentru titlul de campion la Jocurile sportivelor de la sate, în echipă domina o atmosferă de mare provocare și răspundere, personal, în noaptea de 10 spre 11 septenbrie 1967, am reuțit să prind doar un pui de somn, fiind obsedat de meciul principal al turneului final din Florești.

Împreună cu coechiperii ardeam de dorință nestăvilită să aducem trofeul suprem în satul natal, precum și să ne reabilităm în fața suporterilor fideli dat fiind că, în acel sezon, acasă suferisem o înfrângere usturătoare și dureroasă iar, la Chirsova, la fel, am fost umiliți cu acelaș scor la limită de 2-.

Ieșind pe camp, am observant că stadionul arhiplin scanda „Hai, Rapid!”, fapt îmbucurător ce ne-a dat aripi mai cu seamă când -am zărit și pe suporterii veniți de la Cărpineni.

La încălzire, Sașa (Alexandru Toma) i-a spus fratelui meu mai mare, Simion, apărător pe partea dreaptă, să joace personal cu atacantul adversar ce purta maiou cu numărul 10, numit de ai săi „Șaric”. Nu țin minte câte alunecări a făcut Senea în timpul meciului dar, „Șaric”, cel mai periculos atacant găgăuz, mereu țipa să nu-l „calicească”, cerșind lovituri de pedeapsă și eliminarea supraveghetorului care-l urmărea la fiecare pas. Spre finele meciului, la una din multiple duieluri cu scântei dintre cei doi adversari, rapidistul s-a ales cu un cartonaș galben. Apropiindu-mă de coiechiperul sancționat care contesta nervos decizia arbirtulu, și, văzându-i picioarele julite, încurajându-l l-am „rugat” să nu ne lase în zece desi, din tribune, se auzea:„Senea, rupe-l!”.

Prima repriză a fost fantastică, probabil că, a fost cea mai spectaculoasă din cite a jucat „Rapid”-ul pe timpul meu. În apărare, unde jucam pe post de libero, distrugeam atacurile adversarului, în linia mediană – mijlocașii dirijați de Ion Drumea dictau jocul iar, în atacul condus de Sașa Toma, cream momente periculoase dintre care, trei s-au finalizat cu goluri extraordinare, totodată, reușind să păstrăm impactă poarta noastră.

În repriza a doua, fotbaliștii găgăuzi au năvălit asupra noastră, atacând din răsputeri, aplicând exerciții la limita regulamentară, fiind agresivi și nervoși. Atacurile masive și sporadice ale adversarului au dat „roadă”, însă, la cele trei goluri imcasate, noi am răspuns pe măsură. „Rapid”-ul nu s-a dat înfrânt, fiecare fotbalist luptând la sacrificiu, cum se spune, punînd fără milă „ osul la bătae”. Demonstrând un joc matur și combinativ, am reuși câteva contra-atacuri în combinații caracteristice unei echipe valoroase, două dintre care fiind răsplătite cu goluri care au și hotărât primul loc pe podium, mult-râvnit, meritat și cucerit de către „Rapid” Cărpineni!

upă fluierul final al arbitrului central Vladimir Milanco, fotbaliștii găgăuzi „au căzut secerați”, privirile lor jalnice, parcă, nu acceptau înfrângerea. Noi, însă, defilam de bucurie și fericire, fiind felicitați în postură de primii campioni la Jocurile sportivelor de la sate!”.

Componenții „Rapid”-ului lângă „Ciainaia” (cafeneaua) din Cărpineni, aflată în preajma stadionului, înaintea plecării la un meci din deplasare. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Damian Cojocari, Alexandru Toma, Zaharia Șterbeț, Ion Arnăut, Andrei Șterbeț, Ivan (Nicu) Croitor, Victor Vtorov, Victor Pașcan. Rândul de jos: Nicolae Mîrza, Dumitru Punga, Simion Arnăut, Valentin Culiev.

Despre prima mare performanță a fotbalului cărpinean, amintea cu plăcere și consăteanul Damian Cojocari, martor ocular care, fiind menționat antrenor în procesul -verbal al meciului, a urmărit finala din 11 septembrie 1967 de pe banca de rezervă a echipei „Rapid”:

„... ambele echipe finaliste se cunoșteau bine, fiind „dușmani” neîmpăcați pe terenul de fotbal. De fapt, meciurile cu „Maiak” erau „incediare”, mai cu seamă cele disputate la Chirsova unde suporterii locali presau atât fotbaliștii, cât și arbitrii, ultimii, influențați de strigăte din tribune, deseori, arătau într-o singură direcție – spre poarta echipei oaspete.

Chiar din primele minute ale meciului final de la turneul din Florești, am observat că, ai noștrii fotbaliști erau concentrați și determinați să câștige iar, cei din Chirsova păreau relaxați și încrezuți în sine, probabil, deja, se vedeau campioni. Însă, după cum se zice în popor:„socoteala de acasă n-a coincis cu cea de la târg.”

Prima repriză a surprins plăcut cu trei goluri în poarta echipei din Chirsova, „Rapid”-ul păstrând neatinsă plasa porții proprii. Și, în a doua repriză, ai noștrii au luptat ca leii pe „viață și pe moarte”. Fotbaliștii găgăuți, în continuu, au atacat însă, cele trei goluri bătute de ei n-au fost îndestulătoare deoarece, și „Rapid”-ul a răspuns cu încă 2 goluri care, au și hotărât scorul final de 5-3 în folosul echipei satului natal.

Auzind ultim fluierat al arbitrului central, cei aflați pe banca de reserve, dar și suporterii din tribune, izbucnind de bucurie, am năvălit pe teren și, împreună cu fotbaliștii învingători, exclamam „ ura!” și ne îmbrățișam frățește.

Iată așa, „Rapid”- ul nostru scump, pentru prima data în istorie, a câștigat titlul de campioană. La Baștină, fotbaliștii erau considerați eroii satului iar, duminicile frumoase cu meciuri de fotbal, erau cele mai mult-așteptate, mai attractive iar, dacă echipa de suflet câștiga, și cele mai fericite!”

* * *

În anii următori, una din cele mai valoroase echipe sătești din republică, „Rapid”, a continuat falnic traseul fotbalistic republican, facând răvagii pe stadioane arhipline din diverse localități moldovenești, inclusiv la Cărpineni.

(Va urma)

P.S. Articolul respectiv conține date informative valoroase (clasamente și meciuri de fotbal) oferite cu amabilitate de către domnul Valentin Iacovlev, statistician sportiv, autor de publicații cu tematică fotbalistică. Manifestînd profundă recunoștință și înaltă considerațiune, mulțumim din suflet pentru contribuție importantă și generoasă.

Комментариев нет:

Отправить комментарий