DUMITRU
COVAL – PRIMUL ZIARIST MOLDOVEAN ACREDITAT LA OLIMPIADĂ
Astăzi, 6
iunie, Dumitru Coval, publicist, scriitor, istoric şi critic literar,
cercetător al jurnalismului, doctor habilitat, profesor universitar ar fi
împlinit 78 de ani. Ceva timp în urmă am scris despre ziaristul Ivan Josul,
primul reprezentant al Moldovei care în 1958 a fost prezent la un turneu final al
Campionatului Mondial de fotbal (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/06/normal-0-false-false-false_4.html?spref=fb).
Dumitru Coval este primul ziarist moldovean acreditat la o ediţie a Jocurilor
Olimpice (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/07/normal-0-false-false-false.html?spref=fb).
Se întâmpla cu 45 de ani în urmă, în 1972, la Olimpiada de la Munchen (RF Germania).
Dumitru
Coval
s-a născut la 6 iunie 1939 în satul
Sânger, judeţul Hotin, România (astăzi – Jilovka, regiunea Cernăuţi, Ucraina). A
fost primul copil în familia învăţătorilor Agafia
şi Vasile Coval. Mama era
profesoară în clasele primare, iar tata preda geografia. Părinţii i-au oferit
lui Dumitru şi celorlalţi copii ai lor (Valeriu,
Eugeniu, Tatiana şi Andrei) o
educaţie deosebită şi tot ceea ce este mai bun în viaţă. Nu întâmplător toţi au
obţinut studii superioare, Dumitru a devenit doctor habilitat în filologie, iar
Andrei – doctor în fizică.
5 aprilie 1962. Chişinău. Fraţii Coval (de la
stânga la dreapta): Valeriu, Eugeniu, Tatiana, Dumitru şi Andrei. Foto din
arhiva privată a familiei Coval.
Anul 1977. La aniversarea de 70 de ani a lui
Vasile Coval a fost prezentă practic toată familia. Rândul de sus (de la stânga
la dreapta): soţii Coval – Andrei şi Alexandra; Valeriu şi Galina; Eleonora şi
Dumitru; Maria şi Eugeniu. Rândul de mijloc: Tatiana Coval-Corduneanu; Olga
Tcaciuc (mama Eleonorei); Agafia Coval; Aurica (fiica lui Eugeniu); Vasile
Coval; Nicolae Tcaciuc (tata Eleonorei). Rîndul de jos: Andrei (fiul lui
Valeriu), Rodica (fiica Tatianei), Marina (fiica lui Valeriu) şi Anatol (fiul
lui Dumitru). Foto din arhiva privată a familiei Coval.
De mici copii au fost pasionaţi şi de sport.
Dumitru şi Andrei au practicat luptele, Eugeniu şi Tatiana (ambii – medici) –
ciclismul şi gimnastca, iar Valeriu (fizician) este pasionat de şah.
Dumitru Coval a simţit că are harul de a scri.
Deja la începutul anilor ’50 semnează în ziarul „Bucovina sovietică” diverse crochiuri şi relatări, apoi şi proze
scurte. După ce în 1956 a absolvit
cu medalie de argint şcoala medie moldovenească în satul Mămăliga (raionul Noua
Suliţă, regiunea Cernăuţi), devine student la Universitatea de
Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie, secţia de limbă şi
literatură modovenească.
Învăţând la Universitate Dumitru
Coval a început să practice luptele libere la nivel profesionist (Este
interesant că a îmbrăţişat şi alte genuri de sport. Spre exemplu, în 1961 a fost campion al
Spartachiadei Universităţii la jocul de dame). Avea parametrii antropologici
ideali pentru un atlet: înălţimea 180 cm, greutatea 80 kg.
Paralel cu ziaristica, Dumitru Coval a practicat
şi sportul de performanţă, fiind membru al selecţionatei RSS Moldoveneşti la
lupte libere. Foto din arhiva privată a familiei Coval.
Apărând culorile Asociaţiei sportive Moldova, a
participat la diverse competiţii de nivel republican şi unional. A fost campion
şi premiant al campionatului RSS Moldoveneşti, a oraşului Chişinău, a
Spartachiadei universitare, a Asociaţiei sportive Moldova, a Cupei Ivan Zaikin.
A participat la Jocurile
studenţeşti unionale, Jocurile studenţeşti din RSS Ucraineană, campionatul open
al RSS Bielorusă.
Cel mai reuşit pe plan sportiv a fost anul 1963 când a câştigat medalia de bronz la Spartachida RSS
Moldoveneşti şi la campionatul open al Asociaţiei sportive Dinamo de la Riga (Letonia). Tot în acel
an pentru performanţele obţinute s-a învrednicit de înalta distincţie de Maestru al sportului din URSS. După
încheierea carierei sportive (1967) a fost o perioadă de timp şi arbitru la
diferite turnee de lupte libere şi lupta trânta.
În 1963, Dumitru Coval s-a învrednicit de înalta
distincţie de Maestru al sportului din URSS.
Din amintirile soţiei lui Dumitru Coval, Eleonora, fostă profesoară la Liceul „Alexandru Ioan
Cuza” din Chişinău: „Pe lângă multele
sale calităţi şi preocupări profesionale, Dumitru a fost şi un reputat sportiv
de performanţă, practicând luptele libere. Pe acest făgaş s-a afirmat ca unul
dintre cei mai înzestraţi şi talentaţi luptători, devenind Maestru în sport,
performanţă care nu i s-a dat deloc uşor. Antrenamentele istovitoare,
competiţiile obositoare, dar şi victoriile strălucite obţinute pe covorul de
luptă i-au întărit nu numai muşchii, dar şi caracterul, toate acestea conturându-i
inconfundabila-i personalitate, unică în felul ei, el fiind capabil în cel mai
fericit mod să îmbine sportul cu ştiinţa academică şi cu munca didactică”.
„Luptele au
fost marea pasiune a lui Dumitru, – îşi aminteşte fratele Andrei Coval. – Cu ele sunt legate şi unele situaţii hazlii din viaţă. Chiar în ziua când
trebuia să se căsătorească a participat la o competiţie sportivă. Astfel, când
a apărut la Oficiul Stării
Civile avea o vânătaie sub ochi, „obţinută” la întrecerile desfăşurate
dimineaţa... Lucrând deja la ziarul „Moldova Socialistă” deseori avea deplasări
în satele şi raioanele republicii. Şi iată că la una din aceste deplasări a
nimerit la o sărbătoare sportivă. A hotărât să participe la concursul de lupta
trântă, unde în finală a obţinut victoria asupra celui mai voinic om al
satului, un fierar. După competiţii acesta se mira cum de el, cel care poate să
îndoaie o potcoavă, a fost învins de un ziarist.... Dumitru a participat şi la
diferite competiţii de rang unional. Tare nu-i mai plăcea să lupte cu gruzinii.
„În timpul luptei aceştea deseori încearcă să te muşte pe furiş, când nu vede
arbitrul”, îmi mărturisea fratele”.
Ion Stici, jurnalist, colegul şi
prietenul lui Dumitru Coval: „Îmi plăcea
că simultan cu acel mare volum de muncă în cadrul redacţiei [ziarului „Moldova
socialistă”], şeful mai reuşea să se
ocupe intens cu sportul. Ba mai mult, am fost suporterul, mai drept eram fanul
său la unele competiţii, chiar dacă se lupta cu unii amici ai mei – în cazul
confruntărilor, să zicem, cu viitorul academician Gheorghe Ghidirim de la Medicină, ori cu un
consătean al meu, fost coleg de şcoală, Andrei Chetraru, devenit apoi colonel
în Armata Sovietică. „Acest Chetraru al tău e foarte chetros, cu greu l-am pus
pe omoplaţi!”, mi-a spus odată Dumitru Coval. [...] Nimeni nu ştia cum, când reuşea să se antreneze, căci pe toate le
reuşea. Am impresia că nimeni nu a observat nici când a selectat, adunat
materiale pentru prima sa teză ştiinţifică. Îi plăcea să-şi pună colegii în
faţa faptului săvârşit. Şi atât!”.
Constantin
Popovici, istoric şi crituc literar, scria în 1989 în ziarul „Viaţa satului”: „Acum un sfert de veac în urmă am avut
fericitul prilej de a întâlni un tânăr simpatic, smead cu postură de atlet,
vorbăreţ şi optimist la infinit. Câştigându-mi simpatia prin caracterul deschis
şi altruism inocent, el, în acelaşi, timp, m-a frapat printr-o dragoste aproape
necumpănită faţă de literatură şi, concomitent, cât ar părea de paradoxal, faţă
de sport. Această îngemănare de predilecţii, la prima vedere nefirească, cu
timpul ne-a îmblânzit întru perceperea ei astfel, încât nu ne-a mai mirat, când
amândouă şi-au găsit apoi o frumoasă autoexprimare într-un serial de lucrări
publicate”.
O mică parte din diplomele obţinute de Dumitru
Coval în calitate de sportiv de performanţă.
Competiţia Institutului de Stat de Medicină din
Chişinău, câştigător – Valeriu Rudic, Arbitru – viitorul academician Gheorghe
Ghidirim. Foto din arhiva privată a acad. V. Rudic.
Sportul i-a oferit prilej lui Dumitru Coval să
facă cunoştinţă cu mari personalităţi din domeniu. Una din aceste legendele a
fost belarusul Alexandr Medved
(triplu campion olimpic în trei categorii de greutate diferite, în 2005
desemnat cel mai bun luptător de stil liber din istorie). În cartea „Aur olimpic”, dedicată Jocurilor
Olimpice din 1972, Dumitru Coval
scria: „Cu stegarul echipei sovietice –
căpitanul luptătorilor noştri de stil liber Alexandr Medved – ne cunoaştem de
zece ani. În primăvara anului 1963 am avut ocazia să fim împreună timp de o
lună de zile într-o tabără sportivă de întremare. De atunci soarta ne-a hărăzit
să ne vedem la diferite competiţii de rang unional disputate la Moscova, Tbilisi, Kiev,
Minsk, Tallinn, Doneţk şi alte oraşe.
Şi la
fiecare întâlnire descopeream noi calităţi, aflam noi amănunte din biografia
sportivă a acestui tânăr din Minsk, care s-a manifestat ca unul din cei mai
merituoşi atleţi ai contemporaneităţii. Evoluând în categoria supergrea, el a
reuşit să dezmintă axioma că aici pot să domine numai adevăraţii giganţi. Am
admirat în repetate rânduri, cum Alexandr, luptător cu fugura de baschetbalist
(înălţimea 190 cm,
greutatea 108 kg),
folosind reacţia şi tehnica sa impecabilă, reuşea să-i răpună cu o uşurinţă
uimitoare pe atleţi mult mai masivi, care cântăreau 150-160 kilograme.
Anul 1972. Jocurile Olimpice de la Munchen. Două legende ale
luptelor libere: campionul olimpic Alexandr Medved (în dreapta imaginii) şi
americanul Chris Taylor, medaliat cu bronz. Foto RIA Novosti/Iuri Somov.
Cartea de
vizită a lui Medved ar face cinste celor mai celebri campioni la această probă
din orice epocă, inclusiv unor aşa voinici legendari, cum au fost pe timpuri în
Rusia Ivan Poddubnîi şi Ivan Zaikin. Atletul din capitala Bielorusiei a
câştigat de zece ori campionatele ţării, de şapte ori – campionatele mondiale,
a fost triumfătorul Olimpiadelor din Tokyo şi Ciudad de Mexico. În cinstea lui la Minsk în fiecare toamnă se
dispută de acum al cincilea an la rând un concurs internaţional al luptătorilor
de stil liber.
În ajunul
Olimpiadei de la Munchen Medved
a declarat oficial că aceasta este ultima întrecere în biografia s-a sportivă –
„cântecul lui de lebădă”. Abia mai târziu noi am aflat că medicii i-au interzis
în genere vestitului atlet să participe la competiţii în anul olimpic. El n-a
apărut pe covorul de luptă în timpul campionatului ţării...
În cele din
urmă ei au cedat insistentelor cereri ale lui Alexandr şi l-au admis la
cantonamentul selecţionatei olimpice a ţării noastre”.
În continuare autorul cu lux de amănunte descrie
cum Alexandr Medved devine pentru a treia campion olimpic...
...Dar să revenim la biografia plină de evenimente
a lui Dumitru Coval. Încă fiind student în anul IV (1960), el a fost angajat
colaborator la cotidianul „Moldova socialistă”
(în prezent – „Moldova Suverană”). După absolvirea Universităţii şi până în
1972, activează în calitate de corespondent, colaborator literar, şef de
secţie, apoi membru al colegiului redacţional al acestui ziar.
În anul 1962
este primit în rândurile Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, iar peste zece ani devine
membru al Comitetului de conducere al UJM. Puţin mai devreme, în 1969, este ales preşedinte al Federaţiei jurnaliştilor sportivi din
Moldova (această funcţie avea s-o deţină mai mult de 15 ani). A demonstrat
că este şi un bun conducător, fiind menţionat pentru buna organizare şi
promovare a ediţiei a III-a a Jocurilor unionale pentru sportivii de la sate
(1978), ediţiei a VII-a a Spartachiadei popoarelor din URSS (1979), ediţiei a
XXII-a a Jocurilor Olimpice de la
Moscova (1980).
Diplomele obţinute de Dumitru Coval în calitate de
organizator al mişcării sportive.
„Sportiv de
performanţă în tinereţe, – scria în 2004 ziaristul Mihai Lescu, doctor, conferenţiar universitar, – Dumitru Coval ca nimeni altul cunoaşte în
subtilitate tainele diverselor probe sportive, simţind mereu bucuria succeselor
în domeniu, dar şi amărăciunea înfrângerilor. El a relatat în materiale de
diverse genuri despre nenumărate competiţii sportive din ţară şi de peste
hotarele ei”.
În 1972,
Dumitru Coval devine primul ziarist moldovean prezent la Jocurile Olimpice. Astfel, în numărul celor circa
4.000 de jurnalişti din peste 140 de ţări ale lumii, acreditaţi în Centrul de
presă al celei de-a XX-a ediţii a Olimpiadei de la Munchen (RF Germnaia), peste
80 de jurnalişti reprezentau gazete, reviste, agenţii de prersă, radioul şi
televiziunea din URSS (detaşamentul sovietic a fost unul din cele mai
impunătoare din punct de vedere numeric). Printre ei s-a aflat şi Dumitru
Coval, corespondent special al gazetei „Moldova socialistă”.
Anul 1972. Un grup de jurnalişti sovietici
acreditaţi la JO
de la Munchen
în timpul întâlnirii focului olimpic pe una din peţele capitalei bavareze.
Primul din dreapta – Dumitru Coval.
Au urmat Jocurile Olimpice de la Montreal (Canada) din 1976 şi Moscova (URSS) din 1980.
După fiecare ediţie a Olimpiadei la care a fost
prezent, Dumitru Coval a scris câte o carte: „Aur olimpic” (1973), „Popas
pe meridianul olimpic” (1978) şi „Ora
olimpică a Moscovei” (1982). Toate aceste cărţi prezintă şi astăzi un interes
deosebit pentru amatorii sportului şi olimpismului.
De la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară
disputate consecutiv la
Munchen (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980) Dumitru
Coval se întoarce cu trei cărţi de publicistică apărute la editura „Cartea
Moldovenească”.
Din amintirile Eleonorei Coval: „Specializându-se,
în particular, în tematica sportivă, Dumitru Coval s-a remarcat drept unul
dintre cei mai înzestraţi şi prolifici jurnalişti-sportivi din Moldova, fiind
acreditat la trei Olimpiade – de la
Munchen, de la
Montreal şi de la Moscova. Când revenea acasă era încărcat ca o
albină cu tot felul de suvenire şi obiecte destinate copiilor, rudelor,
prietenilor. Dar cele mai valoroase pentru el erau impresiile culese la acele
mari jocuri. Toate acestea mai apoi şi-au aflat locul în cunoscutele sale
cronici sportive adunate în cărţile, care, în scurt timp, au devenit adevărate
rarităţi bibliografice: „Aur olimpic”, „Popas pe meridianul olimpic”, „Cele
cinci culori ale Olimpiadei”, „Ora olimpică a Moscovei”, „Culorile spectrului
olimpic””.
„Făcea la
mod practic sport de performanţă, – scrie Ion Stici, – dar şi cu multă
dăruire oglindea în ziar [„Moldova socialistă”] tematica sportivă. Aici se are în vedere nu doar dimensiunea
republicană, ci şi cea universală – a participat la Olimpiade sportive, a
lansat cărţi despre acele evenimente cu rezonanţă mondială. A fost primul care
a scris „Aur olimpic” – după el au apărut unele volume de la alte Olimpiade,
semnate de Efim Josanu, Ion Robu etc. Dar Dumitru Coval a fost acel care a
deschis drumul...”.
Încă un episod din viaţa lui Dumitru Coval merită
o atenţie deosebită. În 1968 el a
fost mobilizat şi trimis în cadrul unei unităţi militare a Armatei Sovietice în
Cehoslovacia. Astfel, în noaptea de 20 spre 21 august, 2.000 de tancuri
sovietice şi 200.000 de trupe din URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi RD Germană,
au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt refomelor democratice iniţiate de
autorităţile locale şi cunoscute sub denumirea „Primăvara de la Praga”.
Eleonora şi Dumitru Coval alături de copiii Angela
şi Anatol. Foto din arhiva privată a familiei Coval.
Eleonora Coval: „Una din deplasări mi s-a părut lungă cât o viaţă, această deplasare
pricinuindu-mi multe nelinişti şi nopţi nedormite. Ea a durat mai mult de trei
luni, după care, slavă Domnului, Dumitru s-a întors acasă viu şi nevătămat.
Vorba e că dânsul a fost mobilizat în vara anului 1968 şi trimis cu trupele
fostei Armate Sovietice în Cehoslovacia, acele evenimente rămânând în istorie
prin scurta şi laconica frază „Evenimentele din Cehoslovacia”. Dar şi acolo, în
scurtele clipe de răgaz ofiţerul Dumitru Coval nu irosea timpul, îşi făcea
zilnic notiţe într-un jurnal intim. Îl păstrez şi astăzi cu mare grijă,
deoarece el prezintă un document viu despre cele întâmplate acolo, pe pământ
străin, descriindu-se multe cumpene prin care i-a fost dat să treacă împreună
cu camarazii săi de arme – ostaş chemat la datorie, în paginile acestui jurnal
sunt reflectate şi relaţiile superiorilor cu subalternii, şi dorul de casă, de
soţie, de fetiţa lui dragă Angela, dar şi regretul că evenimentele neaşteptate
l-au rupt atunci de la teza de doctor, pe care urma s-o ducă la bun sfârşit.
Acest caiet reprezintă, de fapt, un document care ar putea fi denumit o
povestire-mărturisire, îmbrăcată în haina unor cuvinte-imagini care nu pot să
nu te emoţioneze. Recitindu-le, am senzaţia că-i aud paşii alături de mine în
odaie, că-i simt respiraţia şi atingerea braţelor sale”.
În timpul evenimentelor din Cehoslovacia Dumitru
Coval a fost mobilizat în Armata Sovietică şi trimis spre Praga. Mai târziu el
a povestit ce s-a întâmplat, totuşi, în realitate. Foto din arhiva privată a
familiei Coval.
Ulterior Dumitru Coval a povestit ce s-a
întâmplat, totuşi, în realitate. În 1991, în revista „Moldova” a fost publicată
schiţa intitulată „O filă de istorie: august-68: Cronica unei campanii [în
Cehoslovacia] neîncununate de lauri”.
În 1970 Dumitru
Coval susţine teza de doctor în ştiinţe filologice şi devine lector superior,
docent la catedra de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău. Apropo,
după cum susţine, pe merit, Mihai Lescu:
„Dumitru Coval este considerat pe drept
cuvânt părintele-fondator al actualei Facultăţi de Jurnalism şi Ştiinţe ale
Comunicării de la USM,
ale cărei temelii au fost puse la sfârşitul anilor ’60, încadrându-se plenar în
munca de instruire a viitorilor jurnalişti”.
Anul 1980. Profesorii de la USM la o competiţie de volei. Dumitru
Coval – primul din stânga. Foto din arhiva privată a familiei Coval.
În perioadă anilor 1973-1980 Dumitru Coval a îndeplinit funcţia de consilier pentru învăţământ,
ştiinţă şi cultură în aparatul Guvernului RSS Moldoveneşti, după care revine la
munca pedagogică şi ştiinţifică. Este conferenţiar la catedra de jurnalistică a
Universităţii de Stat din Chişinău. Din anul 1980 devine membru al Uniunii
Scriitorilor din RSSM. În perioada 1986-1992
este decan al Facultăţii de Jurnalistică a USM şi membru al Senatului
Universităţii.
Fraţii Dumitru şi Andrei Coval. Primul – doctor
habilitat în filologie, iar al doilea – doctor în fizică.
În 1987
susţine la Universitatea
din Leningrad (azi – Sankt-Petersburg) teza de doctor habilitat cu titlul „Publicaţiile
periodice şi procesul literar în Principatul Moldovei şi Basarabia”. În 1988 a
fost ales prin concurs şef al Catedrei de Teorie şi Practică a presei (funcţie
pe care a deţinut-o până în 2003). Tot din acest an devine membru al
Consiliului specializat pentru conferirea titlului de doctor în filologie pe
lângă Institutul de Istorie şi Teorie a Literaturii al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei. În 1990 i se conferă
titlul de profesor universitar. A desfăşurat stagiuni ştiinţifice şi didactice
la catedrele de jurnalism şi de literatură ale universităţilor din Moscova,
Sankt-Petersburg, Kiev, Roma şi Madrid. A fost conducător ştiinţific la mai
multe teze de doctorat. Pentru muncă prodigioasă în 1996 a
fost decorat cu „Ordinul Republicii”,
cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova.
Dumitru Coval a încetat din viaţă la 2 august 2005, fiind înmormântat la
cimitirul Central din Chişinău.
În „palmaresul” lui găsim 36 de monografii, manuale, studii, culegeri de publicistică, eseuri
şi portrete literare, broşuri instructiv-didactice şi peste 300 de articole şi recenzii, publicate
în diferite culegeri tematice, reviste săptămânale, ziare, enciclopedii,
culegeri de teze ale referatelor şi comunicărilor la diferite conferinţe
ştiinţifice. Pentru consemnarea meritelor sale pe tărâmul pedagogic şi
ştiinţific, Aula 421 a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării USM
poartă actualmente numele lui Dumitru Coval, care este considerat, pe merit,
unul din părinţii-fondatori ai învăţământului jurnalistic din Republica Moldova.
Andrei PRODAN
