În memoria lui Eugen PETRESCU
Continuăm prezentarea
articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de
fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html).
Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi
cultura generală. Astăzi citiți al cincilea episod al fascinantului serial
”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html,
a 2-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html,
a 3-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html,
a 4-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_5.html,
a 5-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_6.html,
a 6-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_7.html,
a 7-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_8.html,
a 8-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_9.html,
a 9-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_10.html,
iar a 10-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_11.html.
CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC
(11)
Dinamoviada românescă
Şi uite aşa, încetul cu încetul, ba cu Nicu "salvând" de la
retrogradare echipe studenţeşti, ba cu Valentin conducând echipa Steaua în ţară
şi peste hotare, lumea constată că fotbalul poate deveni un inegalabil hobby
pentru elita societăţii "socialiste". Gata acum partidele de
vânătoare, gata cu petrecerile, prea bate la ochi şi află
"tovarăşul". Mai bine la fotbal. Dacă "tovarăşa Elena" nu-i
reproşează "tovarăşului Valentin" că susţine o echipă de fotbal,
atunci nu ne va reproşa nici nouă.
Zis şi făcut.
Victoria Bucureşti, aici într-o fotografie înainte de startul sezonului
1988-89.
În vara anului 1985, una dintre seriile diviziei B este câştigată de
echipa Dinamo-Victoria Bucureşti. Va concura Dinamo cu două echipe în divizia
A? De ce nu? Ce contează că, în 1949, Dinamo B n-a fost lăsat să concureze
alături de Dinamo A în primul eşalon, într-o situaţie cumva similară, dar
deosebită ca împrejurări (erau două echipe Dinamo provenite din preluarea loturilor
şi chiar a ierarhiei competiţionale a două grupări diferite, Unirea-Tricolor şi
Ciocanul)? Alte timpuri! Ce contează că Dinamo este clubul Ministerului de
Interne şi Dinamo-Victoria este grupare a Departamentului Securităţii Statului
din componenţa aceluiaşi minister? Acum, nu există "nu se poate"! Şi
noua promovată, redenumită Victoria Bucureşti, devine grupare
"independentă" şi intră în focul disputei pentru un loc în... cupele
europene.
În vara următoare, promovează pe prima scenă fotbalistică a României
echipa Flacăra Moreni. Veche divizionară B, o vreme coborâtă chiar mai jos,
provenită dintr-o modestă asociaţie sportivă a muncitorilor petrolişti din
zonă, Flacăra Moreni este "descoperită" de Tudor Postelnicu, nimeni
altul decât şeful Departamentului Securităţii Statului, originar de pe acele
meleaguri. Moreniul devine un concurent de seamă la un loc în... cupele
europene.
Tudor Postelnicu. Sursa foto: Dumitriu Dragoș.
Prezenţa, alături de Dinamo, a celor două echipe-satelit în campionatul
primului eşalon divizionar românesc a constituit împrejurarea în care au fost
dezvoltate şi ridicate la nivel de principii politice două dintre principalele
boli care au măcinat (şi poate macină şi astăzi) fotbalul nostru: "banii
negri" şi "cooperativa".
Echipa Victoria a fost singura echipă de fotbal din România la ale
cărei meciuri pe teren propriu nu se intra cu bilet. Ştiţi dumneavoastră, acele
mici tipărituri de hârtie, nu chiar simplu de reprodus, înseriate de Ministerul
Finanţelor (pentru încasarea impozitelor cuvenite statului), care se rup la
intrare. Ei bine, la Victoria (în parcul sportiv Dinamo, în spate, pe locul
fostului velodrom, unde se montaseră gradenele preluate din Doctor Lister sau,
mă rog, din Doctor Staicovici), se intra cu invitaţii. Nu, nu intrau doar cei
aleşi, deşi erau destui. Intra şi public. Dar publicul intra cu invitaţii
cumpărate, pentru ca banii obţinuţi din vânzare să nu poată fi urmăriţi de
"civilii" de la finanţe. Unde mergeau acei bani? Lesne de bănuit. În
epocă se numeau "bani negri". Acum s-ar numi "economie
subterană".
A fost celebră maniera în care Flacăra Moreni a scăpat de retrogradare
în primul an de divizia A. Terminând turul pe ultimul loc şi cu un bagaj de
puncte minim, "morenarii" au fost ajutaţi în retur în fel şi chip,
inclusiv prin victorii în deplasare din cele care aduc puncte la
"adevăr", în faţa unor adversari mai bine cotaţi, cum ar fi, de
exemplu, Dinamo. Pentru cei mai puţini familiarizaţi cu dedesubturile
campionatului nostru de fotbal, rezultatele aveau alura unor adevărate
surprize. Este interesant de reamintit că ziaristul care a avut curajul (sau
imprudenţa) să pronosticheze seria de rezultate ale echipei din Moreni, într-un
articol intitulat "Morenaşterea fotbalului românesc", a avut de
suportat reacţia vehementă a presei oficiale obediente faţă de mai marii zilei.
Şi chiar "inconveniente" mai mari...
"Cooperativa" n-a fost o relaţie interinstituţională. Sau,
mai bine zis, n-a fost doar atât. Ea a fost, în egală măsură, o relaţie
inter-umană. Preşedintele grupării Victoria Bucureşti, astăzi un onorabil om de
afaceri (şi de... fotbal), cu certificat de "nevinovăţie" emis de
procuratura care l-a anchetat în 1990, fusese preşedinte la FCM Braşov.
Înlocuitorul său a făcut ce-a făcut şi a intrat şi Braşovul "în
horă". Noul preşedinte de la Braşov fusese preşedinte la FC Bihor. A
intrat şi Oradea "în horă". Şi tot aşa... Nici "concurenţa"
nu s-a lăsat mai prejos. Şi-a făcut şi ea sistemul său propriu de relaţii.
Interesant de menţionat că aceste conlucrări subterane, ceea ce astăzi
se cheamă "blat", au funcţionat nu numai "pozitiv" (ca să
folosesc un eufemism), în avantajul membrilor confreriei, ci şi "pe
invers", "la distrugere". Când o echipă, să zicem – nu
întâmplător – Politehnica Timişoara, n-a acceptat compromisul şi a învins
într-un meci pe care nu trebuia să-l câştige, întreaga alianţă s-a năpustit cu
furie şi... timişorenii au retrogradat.
Pe bună dreptate se întreba, în sezonul 1988-89, un microbist: de ce nu
se organizează un campionat separat pentru astfel de echipe? Un fel de
"dinamoviadă românească"?
* * *
Încheiem aici serialul nostru de articole pe tema suferinţelor îndurate
de fotbalul românesc în aproape jumătate de secol de dictatură comunistă, şi o
facem cu convingerea că această "epocă" va rămâne, pentru vecie, de
domeniul trecutului.
Dar ea nu trebuie uitată!
Pentru ca să nu se mai repete!
Niciodată!
Eugen PETRESCU
“Fotbal Plus” Nr. 47 (336), 6 –
12 aprilie 1999