În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi citiți al patrulea episod al fascinantului serial ”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html, a doua aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, iar a treia aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html.

 

CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC (4)

1948: Premieră mondială absolută

Ediţia 1947-48 a diviziei A, cea de-a doua de după război, desfăşurată în plină criză economică şi politică, s-a încheiat în mai 1948. Sezonul însă nu avea să se sfârşească prea curând.

Din considerente mai mult sau mai puţin justificate (şi nu este, aici şi acum, locul şi momentul să examinăm asta), federaţia de fotbal, intrată în "sfera de interese" a ideologiei comuniste prin activiştii roşii din O.S.P., adoptase mai demult hotărârea de a reduce componenţa diviziei A de la 16 echipe la numai 14. Cum însă divizia secundă desemnase patru câştigători de serii, un baraj se impunea. Practica barajelor nu era o noutate în fotbalul românesc. La începuturile sistemului divizionar, în anii ‘30, promovările şi retrogradările nu se făceau în mod automat, ca astăzi, ci foarte frecvent se disputau baraje.

În consecinţă, din divizia A urmau să retrogradeze direct ultimele două clasate, cele de pe locurile 16 şi 15, respectiv Metalochimic Reşiţa (fostul U.D.R., C.S.M.-ul de astăzi) şi Dinamo B Bucureşti (fosta Unirea-Tricolor, acaparată de M.A.I. cum am relatat în episodul precedent). Câştigătoarele celor patru serii ale diviziei B, Dezrobirea Constanţa (un soi de strămoş al Farului), Metalochimic Bucureşti (actualul CS Faur), "Poli" Timişoara şi Phoenix Baia-Mare (devenit, printr-o evoluţie destul de complicată, actualul FC Baia-Mare) urmau să-şi dispute locurile pe prima scenă cu echipele clasate pe locurile 11, 12, 13 si 14 în divizia A, care erau Dermata Cluj, Gaz metan Mediaş, FC Ploieşti şi AS Armata Bucureşti. Se cuvine să menţionăm că echipa militară, introdusă pe uşa din dos în eşalonul de frunte al fotbalului românesc, nu reuşise o comportare care să o scutească de grijile retrogradării, în pofida mijloacelor financiare net superioare multora dintre celelalte grupări divizionare.

A.S. Armata București, în sezonul 1947/48. Sursa foto: https://as47.ro

Zis şi făcut, barajul porneşte la drum: opt echipe, fiecare cu fiecare, în cuplaje pe stadionul Giuleşti, cu etape concentrate (între meciuri fiecare echipă avea o zi-maxim două, de odihnă), ritm epuizant, dacă mai ţinem seamă că era vară şi, colac peste pupăză, Bucureştiul era apăsat de caniculă. Ce mai, atmosferă încinsă...

Numai că, în ciuda tuturor eforturilor "organizatorice" şi de culise, eşalonate – desigur – pe parcursul unui întreg an, noua grupare militară este pe punctul să retrogradeze, încă înainte de încheierea turneului, apele s-au ales. Virtual divizionare A erau "Poli" Timişoara, Metalochimic Bucureşti, Gaz metan Mediaş şi FC Ploieşti, ultimii învingând la 5 iunie pe "Poli" cu 3-2.

Ce-i de făcut? Unica soluţie: contestaţia, şi-au zis conducătorii asociaţiei militare. Reţineţi: contestaţie depusă de o terţă echipă! A fost incriminat un gol valabil marcat de timişoreni în partida "Poli" – FC Ploieşti, anulat în mod nejustificat de arbitru. Deci, scorul "real" ar fi 3-3 şi nu ploieştenii ar trebui să obţină locul râvnit. Ca argument, în presa din acele zile a apărut şi o fotografie, care încerca să dovedească valabilitatea golului în litigiu. Imaginea poate fi edificatoare, dar, oricum, nu justifică ceea ce avea să urmeze.

Federaţia, abdicând de la poziţia sa statutară şi firească de autoritate imparţială, dispune rejucarea partidei cu pricina!? Pentru prima data în istoria fotbalului mondial, un meci se rejoacă pentru erori de arbitraj, deşi legile jocului precizează foarte limpede că deciziile de pe teren ale arbitrului sunt fără apel. Şi rejucarea se dispune în condiţiile în care cele două echipe în cauză nu consideraseră că rezultatul fusese viciat de arbitru! De altfel, Constantin Mitran, care oficiase la centru, era unul dintre arbitrii cei mai buni ai momentului, oricum o autoritate în ale arbitrajului.

În meciul rejucat la 24 iunie, la Craiova, competitorii erau apăsaţi psihologic de această decizie "revoluţionară", fără precedent, şi oarecum ieşiţi din formă, după mai bine de două săptămâni de pauză. Timişorenii îşi apără cinstit şansele, ploieştenilor nu le iese mare lucru şi jocul se încheie cu scorul de 1-1. FC Ploieşti ia drumul diviziei secunde, iar în prima divizie rămâne AS Armata. Schimb de locuri, pe voia noilor diriguitori ai fotbalului românesc.

La temelia sportului militar s-a aşezat încă un bolovan... Şi tot prin abuz...

(Va urma)

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus” Nr. 40 (329), 16 – 22 februarie 1999