În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi citiți al cincilea episod al fascinantului serial ”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html, a 2-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, a 3-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html, a 4-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_5.html, a 5-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_6.html, a 6-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_7.html, a 7-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_8.html, iar a 8-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_9.html.

 

CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC (9)

Jucăria băieţelului

Nu spun o noutate când afirm că ultimii ani ai dictaturii comuniste în România au suprapus, peste caracteristicile generale ale societăţii de tip stalinist, particularităţile specifice individualităţii dictatorului. Dispreţul nemăsurat faţă de personalitatea umană cât de umilă, convingerea deplină că indivizii constituie o simplă masă de manevră, uriaşa nesocotire a principiilor morale şi călcarea în picioare a tot ceea ce se cheamă onoare sau demnitate au fost exacerbate de bolnăvicioasa sete de putere a lui Nicolae Ceauşescu şi de imensa influentă pe care au avut-o asupra lui mai cu seamă Elena Ceauşescu, dar şi – nu în ultimul rând – ceilalţi membri ai clanului, cărora nu le putea refuza nicio favoare.

Uriaşul cor de osanale, garnisit cu expresii superlative de tipul "cel mai iubit fiu al poporului", "genialul gânditor" sau "eroul între eroii neamului", au inoculat în gândirea primitivă a dictatorului convingerea că este, într-adevăr, un om de stat inegalabil, care îşi poate permite în chip discreţionar orice îi trece prin minte, fără să dea socoteală nimănui. Nu exista "nu se poate"'! Iar în umbra acestei imagini o întreagă pletoră activisto-securistă, în cap cu membrii clanului, se simţea acoperită să procedeze după chipul şi asemănarea mentorului.

În acest context socio-politic, lumea fotbalului românesc a fost supusă uneia dintre cele mai intense şi mai ciudate ingerinţe din sfera extrasportivului.

Totul avea să înceapă când "prinţişorii" au devenit conştienţi de postura unică în care se află şi de imensele posibilităţi care le stau la îndemână.

Un episod interesant avea să fie declanşatorul unei adevărate revelaţii. La sfârşitul primăverii lui 1973, se derulau ultimele etape ale campionatului 1972-73. Întrecerile au avut o desfăşurare plină de peripeţii. După ce, în toamnă, locul I s-a "plimbat" când la Bacău sau la Braşov, când la Ploieşti sau la Constanţa, când la Petroşani sau la Bucureşti oprindu-se la Steaua – "campioană de toamnă", în primăvară Universitatea Craiova se instalează în frunte şi Dinamo Bucureşti îi "prinde plasa". Duelul în frunte rămâne în doi. La celălalt pol al clasamentului, două echipe cu puţine şanse de supravieţuire: Sportul studenţesc, abia revenit în prima divizie după mai bine de trei decenii, şi Universitatea Cluj, o veche şi tradiţională prim-divizionară.

Orgoliile dinamoviştilor bucureşteni fiind nemăsurate, se spune că diriguitorii clubului şi câteva cadre influente din conducerea ministerului tutelar au imaginat o intervenţie şoc, un fel de "pasă cu mantinelă": au sesizat la Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (structura de control a statului totalitar asupra masei de studenţi) că două dintre cele trei echipe "studenţeşti" de fotbal din divizia A urmează să retrogradeze. La UASCR, au găsit ecou la unul dintre tinerii secretari, care – preocupat de "soarta" studenţilor – face, bine sfătuit, o propunere la Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, vizând salvarea de la retrogradare a celor două echipe. CNEFS dă indicaţii la FRF şi, cu trei etape înainte de finalul campionatului, aceasta anunţă că în anul respectiv nu va mai retrograda nimeni, numărul de echipe în prima divizie urmând să se mărească de la 16 la 18. Urmarea? Cele două echipe nu mai luptă cu disperare pentru evitarea retrogradării, în etapa a 28-a (penultima) Dinamo învinge pe "U" la Cluj cu 5-1 şi titlul revine în Ştefan cel Mare (Universitatea Craiova – pe locul 2, cu acelaşi număr de puncte, dar golaveraj mai slab cu un gol!). Scopul intervenţiei fusese atins!

Dar episodul cu pricina are o importanţă aparte. Secretarul UASCR care a "rezolvat" problema, pe numele său Nicu Ceauşescu – nimeni altul decât fiul cel mic, favoritul familiei, căruia îi era destinată "cariera" politică – descoperă că îi stă în putinţă să ia hotărâri. Ce contează că la vremea respectivă avea numai 21 de ani. Ce importantă avea faptul că nu era "resortul" lui. Important este că se poate. Descoperirea a avut mai puţină însemnătate pentru autorul său. Preocupat de misiunea politică hărăzită de familie, inconstant în sentimente şi, implicit, în susţinerea uneia sau alteia dintre echipele de fotbal (a "cochetat" şi cu FC Olt, şi cu Inter Sibiu, şi poate ar fi continuat în acelaşi stil), influenţa lui Nicu Ceauşescu în fotbalul românesc poate fi considerată, dacă e să avem în vedere "libertatea" sa de acţiune, minoră. Dar el a fost un deschizător de drumuri. În primul rând pentru fratele său mai mare, Valentin. Şi nu numai pentru el...

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus” Nr. 45 (334), 23 – 29 martie 1999