суббота, 7 января 2017 г.


CHIŞINĂU – BRAŞOV: PRIETENIE FOTBALISTICĂ (2)
Vă pezint a doua parte a istoriei disputelor pe terenul de fotbal a formaţiilor din Chişinău şi Braşov. Prima parte o găsiţi aici (http://andron-prodan.blogspot.md/2017/01/normal-0-false-false-false.html?spref=fb).
În 1957 se revine la formula clasică „toamnă-primăvară” a disputării campionatului României. În prima jumătate a anului a avut loc turneul doata cu Cupa Primăverii, echipele Categoriei A fiind împărţite în două serii a câte 6. Fiind o competiţie mai degrabă amicală, formaţiile din România au avut posibilitatea să întreprindă mai multe turnee internaţionale.
Astfel, selecţionata Dinamo (Bucureşti/Oraşul Stalin) a evoluat în RDG, Ungaria şi Polonia, unde a jucat la egalitate cu echipele din Berlin şi Magdeburg, a suferit înfrângere în faţa formaţiei Ujpest Dozsa Budapesta şi a învins Wisla Cracovia. După acest periplu echipa a ajuns la Chişinău, unde pe 3 iunie a disputat un amical cu Burevestnik.
Dinamo Oraşul Stalin era fosta echipă Unirea Tricolor Bucureşti pe care comuniştii au transformat-o în Dinamo B şi au exilat-o la Braşov (1950-1957), iar apoi la Cluj (1957-1958) şi Bacău (din 1958).
Echipa „combinată” de fotbal Dinamo Bucureşti/Oraşul Stalin a sosit la Chişinău. Autor foto: A. Bociarov.
Partida dintre Burevestnik şi Dinamo Bucureşti/Oraşul Stalin a fost dominată de gazde şi s-a încheiat cu scorul de 3-0. Eroul meciului a fost atacantul central Iuri Korotkov. El a marcat două goluri (min. 34, 48) şi a dat pasa de gol (min. 88) pe care a fructificat-o vechea noastră cunoştinţă, Boris Bahmutov.
La sfârşitul lunii iulie în vizită la Chişinău a sosit şi Energia-Steagul Roşu. Deplasarea au făcut-o următorii fotbalişti: portari – C. Ghiţă, C. Constantinescu, V. Câmpeanu; fundaşi – G. Bârsan, G. Marinescu, G. Percea; mijlocaşi – O. Zaharia, P. Popescu; atacanţi – E. Haşoti, D. Szilagyi, G. Fusulan, Z. David, N. Proca, G. Ciripoi.
„Stegarii” întâmpinaţi cu flori în Gara Ungheni…
…şi în Gara Chişinău. Cel arătat de săgeată este legendarul jucător şi antrenor braşovean, Nicolae Proca. În dreapta sus – Emanoil Haşoti, în vreme ce în prim-planul din dreapta – Gheorghe Aron.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu flori chiar în Gara din Ungheni. La sosirea în Chişinău reporterul gazetei „Moldova Socialistă” l-a intervievat pe Silviu Ploeştenu. Iată ce a declarat antrenorul: „Sîntem foarte bucuroşi de faptul, că întîlnirile dintre două echipe prieteneşti au devenit tradiţionale. Anul acesta din nou ne întîlnim la Chişinău şi în oraşul Stalin. La actuala întîlnire noi îi prezentăm amatorilor de fotbal pe cei mai buni jucători ai noştri G. Marinescu, G. Percea, O. Zaharia, E. Haşoti, G. Fusulan, Z. David, N. Proca şi pe un grup de tineri, care pentru prima dată vor participa la întrecerea internaţională – C. Ghiţă, G. Bîrsan, P. Popescu, G. Cerepoi. Ne vom depune toată stăruinţa, pentru ca amatorii de fotbal din capitala Republicii Moldoveneşti să rămînă mulţumiţi de jocul nostru”.
Pe 25 iulie Energia-Steagul Roşu a învins formaţia chişinăuieană cu scorul de 3-1. Pe Republican (conform datelor oficiale) au fost prezenţi 25.000 de spectatori. A arbitrat meciul Iacov Zolotariov.
Anul 1957. Chişinău. Stadionul Republican. Fotbaliştii echipelor Energia-Steagul Roşu şi Burevestnik salută publicul prezent la meci.
Oaspeţii au început mai bine jocul, dar gazdele au ratat două ocazii bune prin Korotkov (min. 13) şi Vaţkevici (min. 18). Scorul a fost deschis în min. 22 când David a fructificat o pasă primită de la Popescu. După pauză fundaşii echipei gazdă din nou joacă neglijent şi în min. 54 acelaşi David marchează golul doi. Korotkov a reuşit să redupă din handicap, dar în min. 75 Proca restabileşte diferenţa de scor.
A fost un joc vioi şi interesant, a delarat după meci Vasile Militaru, conducătorul delegaţiei române. Echipa noastră şi-a demonstrat întreaga măiestrie. Sîntem bucuroşi că în această confruntare bine s-au prezentat tinerii noştri fotbalişti – Sigheti (N8), Haşoti (N7) şi Popescu (N5). La gazde mi-a plăcut jocul lui Ţinkler, Butîlkin şi Bahmutov. În general sîntem satisfăcuţi de prestaţia jucătorilor noştri şi în special de rezultatul întîlnirii. Ne-am luat revanşa pentru înfrîngerile suferite anul trecut”.
În ziua următoare pe calea aerului „stagarii” au plecat la Kuibîşev (în prezent Samara), unde pe 28 iulie au susţinut un amical cu echipa locală Krîlia Sovetov (1-5), după care au revenit la Chişinău.
Anul 1957. Chişinău. Stadionul Republican. „Stegarii” la centrul terenului înaintea meciului cu Burevestnik. Antrenorul Silviu Ploeşteanu (primul din dreapta) şi cei 16 elevi ai săi îşi salută adversarii basarabeni. Sursa foto: Laura Ploeşteanu.
Pe 3 august Burevestnik şi Energia-Steagul Roşu s-au confruntat din nou. De această dată au învins gazdele cu 3-1. „Chiar din primele minute, notează „Moldova Socialistă” din 4 august 1957, fotbaliştii echipei Burevestnik deschid scorul. Ei au o vădită superioritate teritorială. Apoi urmează un şir de atacuri din partea oaspeţilor, şi aceştea reuşesc să egaleze rezultatul 1-1. În repriza a doua fotbaliştii chişinăuieni marchează în poarta oaspeţilor încă două goluri. Cu scorul de 3-1 se termină acest meci rapid, spectaculos. Echipa Burevestnik a îndreptăţit aşteptările miilor de amatori de fotbal: ea şi-a luat revanşa pentru înfrînjerea, suferită în jocul precedent”. Golurile au fost marcate de Mihail Kolosov (min. 2), Valentin Falomeev (min. 59), Iuri Korotkov (min. 89), respectiv Emanoil Haşoti.
Atacanţii formaţiei Burevestnic, Mihail Muhortov şi Iuri Korotkov.
La sfârşitul lunii august gruparea chişinăuieană întreprinde o vizită de răspuns. „La 21 august echipa de fotbal Burevestnik, scrie L. Soltanovici în „Moldova Socialistă” din 23 august 1957, s-a întîlnit pe stadionul din oraşul Stalin, Republica Populară Română, cu echipa locală Steagul Roşu. Acest meci spectaculos, ce a decurs într-o luptă sportivă încordată, s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei din republica noastră. Spectatorii i-au aplaudat cu căldură lui Mihail Muhortov, care de data aceasta a jucat ca centru atacant şi a marcat amîndouă golurile”.
24 august 1957. De la Braşov în drum spre Sfântu Gheorghe fotbaliştii chişinăuieni au făcut un mic popas. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Şor, Raşcetnov, Ţinkler, Kolosov, neidentificat (probabil şoferul). La mijloc: Muhortov, Markevici, Butîlkin, Potapov, Danilov, Eremeev, Dereabin. Jos: Liovkin, Mirgorodski, Samohin, Polevoi. Sursa: arhiva lui Lev Şor. 

Şi în celelate două meciuri Burevestnik a obţinut victorii: 3-1 cu selecţionata oraşului Sfântu Gheorghe şi 4-3 cu Energia Ploieşti (campioana României din sezonul 1957/58).

În prezent legăturile fotbalistice dintre Chişinău şi Braşov nu s-au întrerupt. E destul să amitim doar de Gabriel Stan (ultimul antrenor care a dus pe FC Braşov într-o cupă europeană, în sezonul 2001/02). În perioada 2002-2003 el a stat pe banca tehnică a Zimbrului cu care a eliminat celebra IFK Göteborg din Cupa UEFA (2002) şi a câştigat Cupa Moldovei (2003).
Întrebat care este cel mai frumos moment al carierei de antrenor, Gabi Stan, a răspuns: „Două din momentele frumoase îmi vor rămâne mereu în suflet. Primul este ocuparea locului 3 cu Steagu’ şi calificarea echipei în Cupa UEFA, iar al doilea moment este eliminarea echipei IFK Göteborg (5-3 scor general), pe când antrenam Zimbru Chişinău, nimeni nu ne dădea nicio şansă înainte de dubla cu suedezii”.
Gabriel Stan a fost antrenor la FC Braşov şi la Zimbru Chişinău.
Zimbru Chişinău – câştigătoarea Cupei Moldovei în sezonul 2002/03. „La Zimbru am aflat după vreo 10 ani de la televizior, că jucătorii îmi spuneau „Napoleon”, nici prea înalt nu sunt şi mereu la Zimbru mă implicam în toate activităţile şi cred că de aici a venit şi porecla”, îşi aminteşte cu nostalgie Gabi Stan.


În 2006, Valeriu Andronic a devenit primul basarabean care a jucat la FC Braşov. În sezonul 2006/07, el a disputat 9 meciuri şi a marcat 1 gol pentru gruparea de sub Tâmpa.
Peste zece ani, un alt jucător din Republica Moldova, Sergiu Istrati, a îmbăcat tricoul „galben-negru” al formaţiei din Braşov. Fostul atacant al echipelor Rapid Ghidighici, Sfântul Gheorghe Suruceni, Milsami Orhei, Academia Chişinău, Saxan Ceadîr Lunga, Kramfors-Alliansen (Suedia) şi Spicul Chişcăreni, a avut un debut de senzaţie la formaţia braşoveană. Pe 6 august, în prima etapă a Ligii 2, FC Braşov a jucat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, şi a învins cu 3-2. Chişinăueanul, în vârstă de 27 de ani, a marcat două goluri în min. 9 şi 27.
După meci „Gazeta Sporturilor” a scris: „Printre cei mai buni jucători ai „stegarilor” s-a aflat basarabeanul Sergiu Istrati, care a stabilit scorul pauzei cu o dublă. Atacantul a ajuns la Braşov la recomandarea amicului Romeo Surdu, care în aşteptarea unui contract din străinătate se antrenează cu echipa sa de suflet. „Istrati a fost o surpriză plăcută, iar pentru aceasta trebuie să îi mulţumesc lui Surdu, pentru că el ni l-a recomandat. Când mi-a spus că are o viteză mai bună decât el, m-a convins pe loc şi se pare că nu i-a înşelat aşteptările”, a declarat Cornel Ţălnar, antrenor FC Braşov”.
În prezent, după 19 meciuri disputate în campionat, FC Braşov a acumulat 38 de puncte şi ocupă locul 3 în clasament, la 7 puncte distanţă de locul 1 (Juventus Bucureşti) şi un punct faţă de locul 2 (UTA Bătrâna Doamnă). În Liga 1 promovează primele două clasate, iar ocupanta locului trei joacă meciurile de baraj. Compatriotul nostru a disputat 17 meciuri şi a marcat 5 goluri.
La sfârşitul anului trecut am avut ocazia să mă întâlnesc cu Sergiu Istrati, care mi-a spus: „Mă simt foarte bine la Braşov. În echipă formăm un grup unit. Pe teren toţi jucătorii luptă unul pentru celălalt. Avem parte şi de suporteri minunaţi. La fiecare meci, inclusiv şi cele din deplasare, simţim prezenţa lor. Vom depune toate eforturile pentru a obţine promovarea în Liga 1 la finalul acestui sezon”.
Să urăm multă baftă lui Sergiu şi formaţiei FC Braşov!
Andrei PRODAN

пятница, 6 января 2017 г.



CHIŞINĂU – BRAŞOV: PRIETENIE FOTBALISTICĂ (1)
Prietenia fotbalistică dintre aceste două oraşe datează de aproape 90 de ani. Pentru prima dată cluburile din Chişinău şi Braşov s-au întâlnit pe terenul de fotbal pe data de 15 iulie 1928. Atunci, pe stadionul ONEF din Bucureşti, în prezenţa a circa 3.000 de spectatori, s-au confruntat formaţiile Mihai Viteazul Chişinău şi Colţea Braşov.
Partida conta pentru semifinalele campionatului României (în acea perioadă întâietatea ţării se desfăşura în sistem eliminatoriu între campioanele de regiuni). Astfel, reprezentanta Transilvaniei după un meci dramatic a învins campioana Basarabiei cu scorul de 6-4 (3-2).
Chişinăuienii au deschis scorul deja în min. 2 prin Vasilevschi. Însă la pauză rezultatul era de 3-2 în favoarea braşovenilor, pentru care au marcat Kemeny şi Gruber (de două ori). La scorul de 2-1 golul egalizator l-a reuşit Petea Vâlcov.
În repriza secundă atacantul braşovean Hecht a realizat un hat-trick. Pentru Mihai Viteazul au înscris Eugen Svetcovschi şi Petea Vâlcov (ulterior ambii au evoluat la formaţiile bucureştene Rapid, respectiv, Venus).
Adversarele au jucat în următoarele componenţe:
Colţea: Loebl – Balint, Kolumban – Csajka, Torok, Hrehuss – Peterffy, Hecht, Kemeny, Gyebrowski, Gruber.
Mihai Viteazul: Lederman – Perpeliuc, Svetcovschi – Micinik, Cuschin, Murea – Vasilevschi, Antoniu, Dranker, P. Vâlcov, Stilijenco.
După meci „Gazeta Sporturilor” a scris: „În general, Colţea a prezentat o echipă a cărei superioritate se oglindeşte în mod corect în rezultatul final. Mihai Viteazul se poate consola că a făcut publicului bucureştean una din cele mai bune impresii. Vâlcov III a atras atenţia în mod deosebit”.
În acea ediţie Colţea a câştigat titlul de campioană (primul şi deocamdată ultimul pentru o formaţie din Braşov), învingând în finală Jiul Lupeni (3-2). Golul doi pentru echipa din Lupeni l-a marcat atacantul Iosif Kilianovitz, fost jucător la Fulgerul Chişinău.
Colţea Braşov – campioana României în sezonul 1927/28. Fotografie realizată în faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetuza”. Sursa: story.casasfatului.ro
După cel de Al Doilea Război Mondial Basarabia a fost încorporată în Uniunea Sovietică.
Abia la mijlocul anilor 1950, după moartea lui Iosif Stalin şi începutul „dezgheţului” hruşciovist, relaţiile (inclusiv şi cele sportive) dintre România şi RSS Moldovenească au început a se normaliza.
Astfel, a devenit posibilă şi disputarea unei partide amicale de fotbal dintre Burevestnik (actuala Zimbru) Chişinău şi Energia-Steagul Roşu (actuala FC Braşov) Oraşul Stalin (în perioada 8 septembrie 1950 – 24 decembrie 1960 acest vechi oraş românesc a purtat numele odiosului conducător comunist).
Este interesant că ascensiunea ambelor echipe spre culmile gloriei fotbalistice a început aproximativ în aceeaşi perioadă.
În 1955, Burevestnik (în traducere din limba rusă – petrel) a devenit câştigătoarea uneia din seriile diviziei a doua a campionatului URSS. După aceasta formaţia din Chişinău timp de nouă ani a evoluat în eşalonul superior al fotbalului sovietic care în acea vreme era o forţă pe plan mondial. E destul să amintim că în 1956 selecţionata Uniunii Sovietice a devenit campioană olimpică, în 1960 a câştigat prima Cupă a Europei (apropo, golul victoriei din finala cu Iugoslavia l-a marcat Victor Ponedelnik, jucătorul care primii paşi în fotbal i-a făcut la Chişinău, pe când tatăl lui era redactor-şef adjunct la ziarul „Sovetskaia Moldavia”), iar peste patru ani a fost vice-campioană continentală. În 1958 şi 1962 „zbornaia” a ajuns în sferturile de finală ale CM din Suedia şi Chile.
Burevestnik-1956 (de la stânga la dreapta): Korotkov, Bulkin, Danilov, Goloşciapov, Falomeev, Butîlkin, Mirgorodski, Liovkin, Markevici, Eremeev, Muhortov.
Steagul Roşu a promovat în Categoria A (actuala Liga 1) în toamna anului 1956, când a reuşit să câştige seria a II-a a Categoriei B la o diferenţă de 13 (!) puncte faţă de a doua clasată, Progresul CPCS Bucureşti. Cea mai bună performanţă în campionat (locul doi) a obţinut-o în ediţia 1959/60, iar peste un an a devenit prima echipă românească de fotbal ce a reuşit să câştige un trofeu internaţional, Cupa Balcanică. Toate aceste succese le-a obţinut sub bagheta legendarului antrenor Silviu Ploeşteanu, cel care a condus destinele clubului braşovean mai mult de 20 (!) de ani. De menţionat că în perioada interbelică el a evoluat în atacul clubului Venus Bucureşti alături de basarabeanul Petea Vâlcov.
În toamna anului 1956 Energia-Steagul Roşu pentru prima dată a promovat în eşalonul superior al fotbalului românesc.
La sfârşitul verii anului 1956 Energia-Steagul Roşu a întreprins primul turneu internaţional în fosta URSS, unde a disputat trei partide amicale.
Primul meci „stegarii” l-au susţinut în compania formaţiei DO (Dom Ofiţerov = Casa Ofiţerilor) Odesa. Partida s-a disputat la 31 august, pe stadionul Pişcevik, în prezenţa a 30.000 de spectatori, şi s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea oaspeţilor. Autorul golurilor braşovene a fost Emanoil Haşoti (min. 23 şi 34). Pentru gazde a înscris Boris Bahmutov (min. 65), atacantul care a evoluat la echipa din Chişinău în perioada 1953 şi 1957-1958. „Întâlnirea a decurs într-o atmosferă sportivă prietenească. Cele 90 de minute ale meciului au fost pline de momente interesante”, a scris presa vremii.
Cu toate că în acea perioadă ziarele erau mai mult preocupate de situaţia politică din Ungaria sau Egipt („Жос мыниле де пе Ежипт!” / „Jos mînile de pe Ejipt!”, titra „Moldova Socialistă”), vizita echipei de fotbal din Braşov a fost descrisă cu lux de amănunte.
În ziarul „Moldova Socialistă” din 2 septembrie 1956 a apărut un amplu articol despre succesele fotbalului românesc în care era prezentată echipa vizitatoare. Iată câteva spicuiri din acest articol (aici şi în continuare am respectat ortografia originalului – n.a.):
Jucătorii echipei [Energia-Steagul Roşu] sînt în vîrstă de 17-23 ani. Anul trecut, în legătură cu faptul, că echipa a fost complectată cu jucători tineri din rîndurile muncitorilor şi tehnicenilor uzinei, ea ocupa ultimul loc în campionatul categoriei B. În sezonul de fotbal al anului curent ea se află în fruntea clasamentului seriei II a categoriei B. Din cele 14 jocuri, disputate pînă în prezent, ea a cîştigat 11, unul l-a terminat la egalitate şi două – le-a perdut. Cu toate că participă la campionatul categoriei B, doi jucători ai echipei – David şi Haşotă – joacă în selecţionata Republicii Norodnice Române.
Toţi jucătorii echipei lucrează la producţie şi în acelaş timp învaţă. Fotbaliştii Fusulan G., Proca N. şi Bîrsan G., de pildă, învaţă la facultatea serală de mecanică a Universităţii din oraşul Stalin; Ciripoi G., Aron G. şi Zaharia O., sînt injineri la uzina de camioane”.
Luni, 3 septembrie, stadionul Republican din Chişinău a fost arhiplin. Conform datelor oficiale la partida dintre Burevestnik şi Energia-Steagul Roşu au asistat circa 35.000 de spectatori. La sigur este o cifră exagerată, deoarece capacitatea maximă a defunctului stadion Republican era de 22.000 de specatori, iar în 1956 încă nu a fost finisată construcţia ambelor peluze.
Arbitrul întâlnirii, Ilie Catănsus din Chişinău, a condus în teren următoarele formaţii:
Burevestnik: Eremeev – Liovkin, Potapov, Mirgorodski – Butâlkin, Markevici – Vaţkevici, Danilov, Korotkov, Muhortov (Falomeev, 46), Bulkin. Antrenor: Serghei Polevoi.
Energia-Steagul Roşu: Constantinescu – Raicu, Marinescu, Percea – Zaharia, Aron – Haşoti, Fusulan, Proca, Kneipp (Maghet), David. Antrenor: Silviu Ploeştenu.
3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican. Formaţia Energia-Steagul Roşu înaintea confruntării cu Burevestnik. Primul din stânga – antrenorul Silviu Ploeştenu. Autor foto: S. Galperin.
Partida s-a încheiat cu victoria chişinăuienilor (3-2), care la un moment dat conduceau cu 3-0 (au marcat: Vaţkevici min. 5, 67, Raicu min. 53 – autogol). Oaspeţii au redus din diferenţă pe final de meci prin golurile reuşite de Haşoti (min. 75) şi Maghet (min. 90).
Cronica întâlnirii din „Moldova Socialistă”, scrisă de Z. Reaboşapka şi A. Şapirin, şi întitulată „Un joc spectaculos”, se încheie astfel:
Fotbaliştii din Chişinău au dominat majoritatea timpului şi au meritat victoria. La dinamizmul, care a caracterizat jocul de eri, au contribuit într-o mare măsură fotbaliştii români, dovedind o bună pregătire tehnică.
3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican. Fază din meciul Burevestnik – Energia-Steagul Roşu (3-2). Autor foto: S. Galperin.
Ceeace se poate reproşa echipei Burevestnik este uneori lipsa de coeziune în linia de ofensivă, dragostea excesivă a unora dintre atacanţi pentru minje, de care se dispart foarte greu chiar atunci, cînd ar trebui s-o paseze unui coechipier, lipsa de hotărîre în momentele decisive, cînd urmează să se tragă la poartă. La oaspeţi s-a dovedit a fi mai slab compartimentul apărării, care nu întotdeuna a fost în stare să facă faţă atacurilor adversarului.
Dela început pînă la sfîrşit meciul s-a desfăşurat într-o atmosferă de caldă prietenie şi perfectă sportivitate, publicul aplaudînd în măsură egală acţiunile reuşite ale ambelor echipe”.
4 septembrie 1956. Chişinău. Dineul oficial oferit de gazde. De la stânga la dreapta: neidentificat, Beglearov, Haşoti, Ponomariov, Ţinkler, Şor. Primul din dreapta: Catănsus. Al doilea din dreapta: neidentificat. Sursa: arhiva lui Lev Şor.
Rândul din stânga: Şor, Pavlov, Butîlkin, Raicu, Marinescu. Rândul din dreapta: Ciripoi, Samohin, Kolei. Sursa: arhiva lui Lev Şor.
Pe 8 septembrie „stegarii” au disptat cel de-al treilea meci amical. Adversară a fost una din cele mai bune echipe ale URSS, Dinamo Kiev (în 1954 a câştigat pentru prima dată Cupa URSS, iar în 1956 a încheiat campionatul pe locul 4). Partida s-a disputat pe stadionul Republican, ce purta pe atunci numele lui Nikita Hruşciov (actualul NSK Olimpiiski), din capitala Ucrainei şi s-a încheiat cu rezultatul de 1-1 (0-0). Gazdele au deschis scorul prin Victor Terentiev, însă oaspeţii au reuşit să egaleze.
După încheierea campionatului-1956 deja Burevestnik a întreprins un turneu în România. Între timp pe banca tehnică a grupării chişinăuiene a fost instalat un antrenor... de talie mondială. Nimeni altul decât celebrul Victor Maslov.
Anume el a format marea echipă a lui Dinamo Kiev care a dominat fotbalul sovietic la mijlocul anilor 60, creând premisele succeselor internaţionale obţinute de această formaţie în următoarele două decenii. Nu întâmplător publicaţia britanică World Soccer l-a inclus pe Maslov în lista celor mai buni 50 de antrenori din ultima jumătate de secol.
30 octombrie 1956. Chişinău. Burevestnik în ajunul plecării în România (de la stânga la dreapta): Mironov, Pavlov, Şor, Samohin, Falomeev, Bulkin, Korotkov, Danilov, Vaţkevici, Markevici, Butîlkin, Mirgorodski, Potapov, Jucikov, Eremeev, Muhortov. Sursa: arhiva lui Lev Şor.
Echipa Burevestnik a făcut primul popas în oraşul Stalin, fiind cazată în hotelul Carpaţi. Pe 4 noiembrie s-a disputat meciul cu Energia-Steagul Roşu. În pofida frigului, stadionul Tineretului a devenit neîncăpător. Partida a fost arbitrată de iugoslavul Leo Lemešić.
Pe teren, cu mici excepţii, şi-au făcut apariţia aceeaşi jucători care au evoluat şi la Chişinău. La „stegari” în locul portarului Constantinescu a evoluat Ghiţă, iar la chişinăuieni mijlocaşul Şor l-a înlocuit pe Markevici.
Scorul a fost identic cu cel de la Chişinău. Burevestnik a învins cu 3-2. Chiar şi evoluţia scorului a fost aceeaşi: 0-1 Korotkov (min. 7), 0-2 Muhortov (min. 23), 0-3 Danilov (72), 1-3 David (72), 2-3 Proca (88).
În celelalte două partide ale chişinăuienilor au fost consemnate două remize: 1-1 cu selecţionata oraşului Iaşi (8 noiembrie) şi 0-0 cu Energia-Flacăra Ploieşti (partida a avut loc pe stadionul Republicii din Bucureşti, în data de 11 noiembrie).
(va urma)
Andrei PRODAN