IGOR DOLGARIOV, MOLDOVEANUL DIN NAŢIONALA URSS

Astăzi, 27 aprilie, îşi sărbătoreşte ziua de naştere portarul Igor Dolgariov. În 1991, împreună cu un alt moldovean, Serghei Coşciug, el a luat parte la primele meciuri din istoria selecţionatei URSS de mini-fotbal. Vă propun un interviu cu omagiatul.

DOSAR

Igor DOLGARIOV

• S-a născut pe 27 aprilie 1965, la Chişinău.

• Portar.

• Înălţimea 182 cm., greutatea 79 kg.

• Discipol al şcolii chişinăuiene de fotbal.

• Primul antrenor – Valeri Volostnîh.

• A evoluat pentru selecţionatele de juniori şi tineret ale RSS Moldoveneşti.

• A jucat pentru formaţiile KCF Sevastopol (1983-1985), Uzina de reparaţii a calculatoarelor Chişinău (1989), Moldovahidromaş Chişinău (1990).

• Campion şi deţinător al Cupei RSS Moldoveneşti din 1990.

• Câştigător al Cupei „Chişinăul de seară” din 1989.

• A jucat pentru echipele de mini-fotbal Valeologia Chişinău (1990), Agros-Intex Chişinău (1990-1991), Dina Moscova, Rusia (1992), Dina-MAB Moscova, Rusia (1992-1993).

• Campion al CSI de mini-fotbal din 1992.

• Medaliat cu argint al campionatului Rusiei de mini-fotbal din 1993.

• Medaliat cu bronz al campionatului URSS de mini-fotbal din 1991.

• Câştigător al Cupei Rusiei de mini-fotbal din 1992.

• Locul 3 la Cupa URSS de mini-fotbal din 1991.

• A fost desemnat cel mai bun portar al campionatului URSS de mini-fotbal din 1991.

• A susţinut 2 meciuri oficiale pentru selecţionata URSS de mini-fotbal în 1991.

- Am început să practic fotbalul la vârsta de 7 ani la Şcoala republicană sportivă specializată de copii şi juniori a rezervelor olimpice (ŞRSSCJRO) din Chişinău. I-am avut coechipieri pe viitorii intrnaţionali sovietici de juniori şi tineret Igor „Spelea” Spelnicov (vice-campion european printre juniori în 1984) şi Serghei „Sava” Savcenco (ocupantul locului 4 la Campionatul Mondial printre tineret în 1985), Igor „Guma” Gumeniuc, Victor „Maliuta” Tobolski (atacant central, care ulterior a emigrat în Israel), Felix Raiţin (după clasa a 8-a a plecat cu părinţii în SUA, unde a reuşit o frumoasă carieră în fotbal)... În competiţiile republicane echipa noastră nu avea concurenţi, până în 1982 de fiecare dată am obţinut titlul de campioni.

Anii ’70. Echipa ŞRSSCJRO din Chişinău la Leningrad. În rândul de sus, al cincilea din stânga – Serghei Savcenco, al şaselea din stânga – Igor Spelnicov. Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Valeri Masiunas, Victor Tobolski, Igor Gumeniuc, Vasile Doroş, Lupaşco, Serghei Grigoriev, Felix Raiţin. Autorul pozei – Igor Dolgariov.

Având o susţinere financiară pe măsură regulat participam la turnee unionale la Moscova, Lvov, Riga, Baku, Erevan, Dnepropetrovsk, etc. Des veneam la Leningrad (în prezent Sankt-Petersburg), unde ne confruntam şi deobicei câştigam întâlnirile cu reprezentanţii renumitei şcoli de fotbal din localitate, Smena. În 1981 ţin minte pentru prima dată am jucat pe un teren de tartan în Manejul de la Moscova. Am învins echipa Şcolii de fotbal din Moscova cu 2-0, am remizat cu Dinamo, 1-1, şi am pierdut în faţa lui Spartak, 1-2. Am învăţat în clasa sportivă specializată a şcolii Nr. 16, după care la Centrul rezervelor Olimpice (1982-1983). În componenţa selecţionatei de juniori a Moldovei am participat la competiţiile unionale Nadejda, Iunosti, Jocurile de tineret. Îmi aduc aminte că în 1982 chiar am fost eliberat de la examenele şcolare, fiindcă urma să apăr culorile republicii la una din competiţii.

Anul 1981. Selecţionata de juniori a RSS Moldoveneşti la un turneu unional din Odesa. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Vladimir Ţincler (antrenor), Igor Cecelniţchi, Bujor, Evgheni Ivanov, ?, Boris Berezovschi, ?, Fiodorov, Popovici, Cobîleanschi, Igor Ceban, Igor Fidelschi, Gheorghi Sajin (antrenor). Rândul de jos: Igor Gumeniuc, Serghei Şceglov, Igor Dolgariov, Oleg Ternavschi, Iurie Arcan, Alexei Dandara, Andrei Croitor, Oleg Burcă. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

- Cine ţi-au fost antrenorii?

- Am avut parte de nişte dascăli extraordinari. Primul meu antrenor a fost Valeri Volostnîh, celebrul fundaş şi căpitan al echipei Nistru Chişinău din anii ’60 – ’70. Neapărat ţin să-i mai amintesc pe adevăraţii profesionişti şi neobosiţii şlefutori de talente, precum Vladimir Carpişcenco, Nicolai Esin, Gheorghi Sajin, Anton Ababii. Ultimul, cu toate că nu avea studii de specilitate, iubea fotbalul la nebunie. La Şcoala republicană el antrena jucătorii din anul 1963. Eu veneam la el să mă ocup suplimentar cu băieţii cu doi ani mai mari ca mine. Fiecare dintre aceşti specialişti a jucat un rol important în formarea mea ca fotbalist.

- După juniorat la ce echipei ai evoluat?

- În timpul serviciului militar am jucat pentru formaţia KCF Sevastopol în campionatul Crimeii. Este interesant că în aceiaşi perioadă pentru echipa din Simferopol evolua Edic Creţu. Astfel, aveam un fel de derby moldovenesc. După armată am învăţat la Institutul Politehnic din Odesa, dar n-am abandonat fotbalul. Am evoluat pentru echipa Uzinei de reparaţii a calculatoarelor cu care în 1989 am câştigat prestigiosul turneu dotat cu Cupa ziarului „Chişinăul de seară”, iar peste un an am devenit campion şi deţinător al Cupei Moldovei în componenţa formaţiei Moldovahidromaş. Între timp în URSS, inclusiv în Chişinău, căpătau o amploare tot mai mare competiţiile de mini-fotbal. Încă prin anii ’87 – ’88 în cadrul Asociaţiei ştiinţifice şi de producţie „Vierul” a fost creată o echipă care participa la campionatul Chişinăului şi buturile căreia am început să le apăr.

- Şi cine ţi-au fost coechipierii?

- Foştii colegi şi prieteni: Igor Gumeniuc Igor Spelnicov, Eduard Creţu, Ivan Cedîrean, Semion Armeanic, Iuri Milicenco, Petru Marta...

- Petru Marta? Celebrul nostru luptător, dublu campion european şi medaliat cu bronz la mondiale?

- Da. Şi cu toate că avea deja o vârstă juca destul de bine. Țin minte că transpira foarte repede, peste vreo 5 minute de joc puteai deja să-i scurgi tricoul. În genere luptătorii erau pasionaţi de fotbal, iubeau să practice acest joc.

- La începutul anilor ’90 la Chişinău existau două formaţii de mini-fotbal, Valeologia şi Agros-Intex, care au strălucit pe arena unională...

- Am avut fericirea să joc pentru ambele echipe. Valeologia a fost creaţia lui Serghei Tarlapan. El era prieten cu omul de afaceri Vitalie Usturoi, care a susţinut financiar clubul. Am jucat alături de Igor Spelnicov, Eduard Creţu, Igor Gumeniuc, Serghei Tarlapan, Victor Doibani, Victor Caşcaval, Igor Ursachi, Valeri Loscutov, Ghenadie Duca. Primul turneu la care am participat a fost cel de la Minsk, unde am câştigat chiar trofeul principal.

Prima componenţă a echipei Valeologia Chişinău, câştigătoarea turneului unional de la Minsk din 1990. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Victor Doibani, Igor Spelnicov, Igor Dolgariov, Eduard Creţu, Igor Ursachi. Rândul de jos: Igor Gumeniuc, Serghei Tarlapan, Victor Caşcaval, Ghenadie Duca, Valeri Loscutov. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

- De ce te-ai transferat la Agros-Intex?

- Au apărut unele divergenţe în cadrul Valeologiei şi împreună cu Igor Gumeniuc, Eduard Creţu şi Igor Spelnicov am acceptat invitaţia antrenorului principal Pavel Berezin de a veni la Agros-Intex. Clubul era patronat de Valeri Efimov. Au mai venit experimentaţii Veaceslav Semionov, Iurie Bodiu, Andrei Croitor. S-a creat un colectiv foarte puternic.

- În 1991 Agros-Intex a câştigat medaliile de bronz ale campionatului URSS. S-a putut mai mult?

- Trebuia cel puţin să câştigăm „argintul”. Am pierdut din propria prostie... Etapa preliminară s-a disputat la Sala polivalentă din Chişinău. Am ocupat locul întâi şi alături de SKIF-Forum Riga ne-am calificat mai departe. Eu am fost desemnat cel mai bun portar al turneului, iar Edic Creţu a devenit cel mai bun golgheter.

Agros-Intex, câștigătoarea turneului dotat cu premiile ziarului „Молодь України”, disputat la Dnepropetrovsk în 1991. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Vasili Caradjov (șeful echipei), [?], Alexandr Broslavschi, Iurie Bodiu, Igor Dolgariov, Igor Spelnicov, Evgheni Piunovschi (antrenor principal), Pavel Berezin (antrenor secund). Rândul de jos: Vasili Emelianov, Serghei Monzolevschi, [?], Eduard Crețu, Vitali Verbițki, Veaceslav Maxim, Veaceslav Semionov. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

Etapa finală a campionatului de asemenea s-a desfăşurat la Chişinău. Formula turneului era următoarea: primele două clasate se calificau în faza finală, unde jucau doar cu câştigătoarele celeilate grupe, în clasament fiind inclus şi rezultatul partidei cu adversara cu care te-ai calificat din grupă ta. În primele două meciuri le-am învins pe Signal Obninsk, 5-3, şi Mehanizator Dnepropetrovsk, 2-1. Ucrainenii erau consideraţi principalii noştri concurenţi. Ne-am relaxat. Nici prin cap să ne treacă că Mehanizator va pierde de la cea mai slabă echipă a grupei, Signal, cu scorul de 2-3. Eram total nepregătiţi pentru meciul cu Metallurg Aldan pe care l-am şi pierdut cu 0-4. Astfel, în loc să ieşim din grupă cu Mehanizator şi cu 2 puncte la activ, ne-am calificat pentru faza finală alături de Metallurg şi cu 0 puncte. Aici am jucat la egalitate cu Forum Riga, 1-1, şi KSM-24 Moscova, 2-2. Moscoviţii au devenit campioni (5 puncte), Metallurg a ocupat locul doi (4 puncte), iar noi ne-am învrednicit doar de medaliile de bronz (2 puncte). Nu este o scuză pentru noi, dar a greşit şi conducerea echipei. Noi vroiam să jucăm doar cu fotbalişti autohtoni, nu ştiu din care motive în echipă a apărut un jucător din afara Moldovei, în schimb din lot a fost exclus Ştefan Esinencu, astfel am fost nevoiţi să evoluăm fără portar de rezervă.

- Cu toate acestea ai fost selectat în abia creata naţională a Uniunii Sovietice...

- După încheierea campionatului împreună cu Eduard Creţu şi Serghei Coşciug de la Valeologia am fost chemaţi de antrenorii Semion Andreev și Alexandr Rîmko la primul cantonament din istoria selecţionatei URSS, care a avut loc în oraşul Rostov-pe-Don la sfârşitul lui martie 1991. Eram 30 de candidaţi. A fost o selecţie dură: 4 jucători pentru un singur loc.

Martie 1991. Rostov-pe-Don. Naţionala URSS la primul cantonament din istorie şi la care au luat parte trei jucători moldoveni: Igor Dolgariov (rândul de sus, al cincilea din stânga), Eduard Creţu (rândul de jos, al cincilea din stânga), Serghei Coşciug (rândul de jos, al treilea din dreapta). Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

Al doilea cantonament a avut loc la Moscova. Din păcate, aici Eduard Creţu s-a accidentat şi n-a mai prins lotul... Trebuie să-ţi spun că Edic a fost, după părerea mea, unul dintre cei mai talentaţi jucători de mini-fotbal pe care i-am cunoscut.

- Au urmat meciurile oficiale ale selecţionatei URSS...

- În curând federaţia de mini-fotbal a primit invitaţia de a participa la un turneu internaţional alături de reprezentativele Italiei, Ungariei şi Cehoslovaciei. La 24 aprilie 1991 naţionala de mini-fotbal a Uniunii Sovietice a disputat primul său meci oficial. În oraşul italian Agrigento a fost surclasată selecţionata Ungariei, 6-2. În finală, disputată a doua zi, am învins naţionala ţării-gazdă cu 5-4, cu toate că pierdeam pe parcursul întâlnirii. Sunt mândru că doi moldoveni, eu şi Serghei Coşciug, am luat parte la aceste meciuri şi am devenit câştigători ai primului trofeu din palmaresul selecţionatei Uniunii Sovietice.

Igor Dolgariov a evoluat atât pentru naţionala URSS de mini-fotbal cât şi pentru cea de futsal. Aici jucătorii moldoveni, de la stânga la dreapta, Andrei Croitor, Igor Dolgariov, Igor Gumeniuc şi Eduard Creţu la Campionatul Mondial de futsal, care a avut loc la Milano (Italia) în 1991. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

- La sfârşitul anului 1991 URSS s-a destrămat, iar tu ai ajuns la echipa Dina Moscova...

- În decembrie 1991 Agros-Intex a participat la Cupa URSS. Etapa finală, la care au luat parte 8 cele mai bune formaţii a ţării, a avut loc la Dnepropetrovsk. În semifinale am pierdut în faţa echipei-gazdă, Mehanizator, iar în meciul pentru locul trei am învins-o pe Metallurg Aldan, 2-1, luându-ne revanşa pentru insuccesul din campionat. Câştigătoare a competiţiei a devenit Mehanizator care a întrecut în partida decisivă Valeologia Chişinău doar după executarea loviturilor de departajare. După competiţie am primit oferta de a juca pentru proaspăt creata Dina Moscova. Nu vroiam să părăsesc Chişinăul, dar Agros-Intex s-a desfiinţat şi am acceptat oferta. M-am transferat împreună cu Serghei Coşciug. Echipa moscovită, înfiinţată de influentul om de afaceri Serghei Kozlov, foarte curând a devenit una dintre cele mai bune din Rusia şi chiar din Europa, triplă câştigătoare a Turneului campionilor europeni şi a Cupei Intercontinentale.

Dina Moscova, campioana CSI din 1992. Igor Dolgariov (rândul de sus, primul din dreapta), Serghei Coşciug (rândul de jos, primul din dreapta). În rândul de sus, al doilea din stânga – Serghei Kozlov, președintele clubului, alături de soția Dina Kozlova, în cinstea căreia a primit denumirea formația. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

- Ai câştigat şi tu careva trofee cu Dina?

- Chiar primele ei trofee. Campionatul CSI în 1992 şi Cupa Rusiei din acelaşi an. Nu mi-a fost uşor să prind lotul de bază. Am avut o concurenţă accerbă cu Mihail Biriukov, celebrul portar şi căpitan al lui Zenit Leningrad cu care în 1984 a devenit campion al URSS, iar la mijlocul anilor ’80 a apărat şi culorile naţionalei URSS alături de Rinat Dassaev. La Dina exista chiar un lobby leningrădean format din Biriukov, Alexei Stepanov şi Boris Ciuhlov. Dar am rezistat concurenţei şi am devenit „Nr. 1” al echipei, mai ales după ce am ieşit cu „zero” goluri primite în şase partide consecutive, un record greu de egalat la mini-fotbal. Cu toate acestea am rămas în relaţii bune cu Mihail. Peste ceva timp ne-am întâlnit la Novogorsk şi mi-a spus că l-am „învins” datorită unui joc mai bun.

- De ce totuşi ai plecat de la Dina?

- Din cauza problemelor de sănătate. Serghei Kozlov m-a rugat să mai joc pentru echipa secundă şi să pregătesc tinerii portari. Am acceptat deoarece eram în relaţii foarte bune cu preşedintele. Cu Dina-MAB am devenit vice-campion al Rusiei în sezonul 1992/93. După aceasta mă invitau la KSM-24 Moscova, campioana URSS din 1991, dar am refuzat. Nu mai rezistam. Ultimele meciuri le jucam cu cască de box.

Igor Dolgariov şi trofeele câştigate de-a lungul carierei. Poză din arhiva lui Igor Dolgariov.

- Pe parcursul carierei ai avut multe accidentări?

- Despre comoţii cerebrale nici nu-mi mai amintesc. Dar adevăratele probleme au început după încheierea carierei. Am avut un atac de cord şi două accidente vasculare cerebrale. Medicii nu-mi dădeau nicio şansă. M-a ajutat enorm familia, soţia Svetlana (ne-am cunoscut în avion când plecam la un turneu internaţional, ea fiind stewardesă) şi fiica Leana (am hotărât cu soţia să-i dăm un nume pur moldovenesc). Practic m-am învăţat să merg din nou. În prezent m-am restabilit complet, umblu în sala de forţă, la bazin...

- Igor, ai o voinţi de fier şi eşti un exemplu pentru tinerii sportivi. Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi doresc multă sănătate ţie şi familiei.

Andrei PRODAN

ИСТОРИЯ РАЗВИТИЯ МОЛДАВСКОГО ЛЕГКОАТЛЕТИЧЕСКОГО СПОРТА

Легкую атлетику называют королевой спорта и это не случайно. В любом виде спорта – футболе, баскетболе, волейболе, спортивной и художественной гимнастике – присутствуют элементы легкой атлетики. Это один из самых древних видов спорта.

С древних времен физические упражнения и спортивные состязания были неотъемлемой частью быта молдавского народа. Они устраивались во время праздников и народных гуляний. В средине 20-х годов прошлого века в городах и районах Молдавской автономной республики бывшего союзного государства постепенно зарождались многие виды спорта, в их числе и легкая атлетика

В 1927 году в программу I Всемолдавской спартакиады были включены соревнования по легкой атлетике. В 1932 году в Тирасполе стали популярны кружки любителей легкой атлетики, которые инициировали Л. Пшеницкий, В. Морев, супруги Судаковы и Гришины. В ту пору в спринте на 100 метровке Леонид Пшеницкий показал лучший результат – 11,7 сек.

В 1935 году на I республиканской спартакиаде школьников участвовали легкоатлеты из шести районов. В метании гранаты победители А. Пашковский и Н. Навалишин показали результаты 47 м. 95 см. и 44 м. 90 см. соответственно, которые превышали юношеские рекорды Украины. В этом же году сборная команда городов МАССР по легкой атлетике успешно выступила в товарищеском матче городов Винница и Чернигов.

В 1936 году в Тирасполе открылась детская спортивная школа по легкой атлетике. Для популяризации массового легкоатлетического спорта открылись спортивные стадионы в Тирасполе, Котовске, Балте и Ананьеве.

Заслуженный тренер МССР Николай Алексеевич Куренной в 1980 году. Фото из архива М. Шимановской.

Великая отечественная война нанесла тяжелые последствия делу дальнейшего развития легкоатлетического спорта. Существенную помощь в развитии легкой атлетике Молдавии оказали специалисты этого вида спорта из братских союзных республик. Так в 1944 году, выпускник Харьковского института физкультуры Н. Куренной, после освобождения Тирасполя стал председателем Тираспольского комитета физкультура, а с сентября этого года, был приглашен в Кишинев на работу начальником УСО в республиканский комитет по физической культуры и спорту Молдавии. Вмести с ним, помощь в развитии легкой атлетике оказывали: В. Правовский, В. Пшенецкий, А. Масловский, В. Полонский, М. Скридоненко, И. Делазари. Все они для того времени показывали неплохие результаты в соревнованиях по легкой атлетике.

В 1945 году в легкоатлетических кроссах приняли участия более 130 тысяч молдавских девушек и юношей. Легкая атлетика стала культивироваться во всех городах и районах республики. Так в 1945 году в Кишиневе открылся техникум физической культуры, а в 1950 году – факультет физического воспитания кишиневского педагогического института. В этих спортивных учебных заведениях активно приступили к воспитанию легкоатлетов. Прогрессу легкоатлетического спорта в республике вплоть до 80-х годов минувшего века стали содействовать спортивные общества «Молдова», «Динамо», «Трудовые резервы», «Локомотив». В республике открылись 30 ДЮСШ и две школы высшего мастерства. Где действовали отделения легкой атлетики.

Николай Куренной – чемпион и рекордсмен МССР в метании копья, диска, и в толкании ядра. Фото из архива М. Шимановской.

В послевоенные годы в чемпионатах республики по легкой атлетике победителями и рекордсменами республики были: Н. Куренной (метание копья 52 м. 30 см., диска, толкания ядра), М. Скридоненко (метание диска 34 м, 71 см.), А. Маславский (прыжки в длину 6 м. 71 см.).

Молдавские легкоатлеты и в дальнейшем показывали хорошие результаты и на всесоюзной арене. Так сборная команда республики в составе М. Герценштейна, А. Каменчана, И. Моторного, В. Зайцева впервые участвовала во всесоюзных соревнованиях по марафонскому бегу на трассе Тарасовка-Москва. Уверенно росло мастерство молдавских легкоатлетов. В 1948 году ученица тренера Н. Куренного Мария Скридоненко впервые в Молдавии выполнила норматив мастера спорта СССР в метании диска, показав результат 42 м. 95 см. В эти же годы высокие результаты стали показывать ведущие легкоатлеты Молдавии Н. Скворцов, Н. Николаева, А. Ерохин, И. Делазари, М. Герцинштеин, В. Подоленко.

Первая летняя спартакиада народов СССР в 1956 году, открыла целое созвездие имен талантливых легкоатлетов республики. Вот их имена В. Масловская, О. Маковей, Л. Кучер, М. Донис, А. Кривошеев, Т. Григорьева, А. Смеричинский, М. Сухоруков. Эта спартакиада дала путевку в большой спорт и другим легкоатлетам. Среди них – Г. Касанов, И. Архилей, В. Лосев, В. Косов, И. Килиенко, И. Ковальчук, В. Куцик, Р. Гусева, А. Овсеенко, А. Бондарь, П. Прутян. В 1958 году в составе сборной команды СССР на первенстве Европы по легкой атлетике в Стокгольме В. Масловская завоевала золотую медаль в эстафетном беге 4х100 метров.

Валентина Масловская.

Довольно успешным для молдавской легкой атлетики стал 1960 год, когда на олимпийских играх в Риме выступали два легкоатлета Молдавии – спринтеры Валентина Масловская и Гусман Касанов.

Гусман Касанов.

Во время подготовки к стартам IV спартакиады народов СССР высоких результатов добилась большая группа молодых легкоатлетов республики. В их числе Г. Вдовин, Ю. Кащеев, Л. Подъейская, В. Белан, Л. Выгодман, Н. Раздайбелин, В. Зверянская, С. Древаль-Долженко, В. Колесниченко, В. Мельников, Г. Сосновская, В. Мишин, В. Азаров.

Высококвалифицированных легкоатлетов республики воспитывали их наставники – заслуженные тренера МССР В. Хоменко, В. Долгин, А. Куренной, А. Сливко, П. Левченко, тренера Л. Кучер, А. Негру, И. Архилей, А. Фалько, Е. Алексеев, В. Смагин, П. Шестак, Н. Саналатий.

На олимпийских играх в Мехико в 1968 году выступал легкоатлет Молдавии в составе сборной команды СССР, заслуженный мастер спорта прыгун в высоту Виктор Большов. Многие годы он был победителем и призером всесоюзных и международных соревнований.

Заслуженный мастер спорта в толкании ядра спортсменка из Молдавии Светлана Долженко-Крачевская участвовала в Олимпийских играх в Мюнхене, Монреале и Москве. В играх XXII Московской олимпиады она удостоилась серебряной медали за второе место в толкании ядра.

Ветераны легкой атлетики, ведущие тренеры Молдавской ССР. Фото из архива М. Шимановской.

Гордостью легкой атлетики республики являются наши первые земляки олимпийцы Гусман Касанов, Валентина Масловская-Большова, Виктор Большов, Светлана Долженко-Крачевская, уверено выступавшие во многих международных соревнованиях и олимпийских играх!

Марина ШИМАНОВСКАЯ