вторник, 24 августа 2021 г.

MOLDOVENII LA JOCURILE PARALIMPICE DE LA TOKYO

În perioada 24 august – 5 septembrie, la Tokyo, va avea loc cea de-a XVI ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară. Aceste competiţii sunt Jocuri Olimpice la care participă persoanele cu dizabilități. Prima ediţie a Paralympic Games a avut loc în 1960, la Roma. Începând cu ediţia din 1988 ele se desfăşoară la trei săptămâni după Jocurile Olimpice de vară, în acelaş loc şi pe aceleaşi arene ca acestea.

La evenimentul organizat de Japonia vor evolua şi șase sportivi din Republica Moldova la 3 sporturi: Oleg CREŢUL, Ion BASOC (ambii – para judo), Oxana SPĂTARU, Vladimir BUTUCEA (ambii – para atletism), Larisa MARINENKOVA, Denis RAIUL (ambii – para powerlifting).

De asemenea, arbitrul moldovean Maxim GAUS a fost desemnat de către Federația Internațională de Taekwondo WT (World Taekwondo) să oficieze partidele din cadrul Jocurilor Paralimpice.

Delegaţia R. Moldova la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

Prima participare a sportivilor moldoveni la Jocurile Paralimpice o atestăm în 1992, la Barcelona (detalii vezi aici: http://andron-prodan.blogspot.com/2016/09/normal-0-false-false-false.html). Până în prezent 12 atleţi la 4 sporturi (para atletism, para nataţie, para powerlifting şi para tenis de masă) au apărat culorile ţării la aceste competiţii.

Reprezentanţii R. Moldova, participanţi la Jocurile Paralimpice de vară (1992-2016)

1

2

3

Alexandr CIULACOV

Para atletism

2000

Nicolae CIUMAC

Para atletism

1996, 2000, 2004

Alexandr COVALIOV

Para nataţie

2016

Grigore FOTESCU

Para atletism

2000

Igor LISNIC

Para atletism

2000, 2004

Iurii MARINENKOV

Para powerlifting

1996, 2004

Larisa MARINENKOVA

Para powerlifting

2008, 2012, 2016

Vladimir MOISEEV

Para atletism

2000

Vladimir POLCANOV

Para tenis de masă

1992, 1996

Ştefan ROŞCA

Para powerlifting

2012

Oxana SPĂTARU

Para atletism

2016

Valeriu ZAIM

Para atletism

2000

Pe coloane: 1 – prenumele şi numele; 2 – proba; 3 – ediţia la care a participat.

Cea mai bună performanţă în istoria participării sportivilor moldoveni la Jocurile Paralimpice a fost înregistrată în 1996, la Atlanta (SUA), când Nicolae Ciumac (para atletism) şi Vladimir Polcanov (para tenis de masă) s-au învrednicit de medalile de bronz.

La Paralimpiada din Beijing (2008) Oleg Creţul a urcat pe cea mai înală treaptă a podiumului de premiere la para judo, dar atunci el a reprezentat Rusia.

La trei ediţii şi-au făcut apariţia Nicolae Ciumac (para atletism) şi Larisa Marinenkova (para powerlifting). Ultima va deveni prima sportivă din Republica Moldova care a participat la 4 ediții ale Jocurilor Paralimpice.

Andrei PRODAN