ТАЙНА ОТМЕНЫ СУПЕРКУБКА СССР-1988 В КИШИНЁВЕ РАСКРЫТА

Автор: Андрей ПРОДАН

В 2018 году написав статью о Кубке сезона (Суперкубке) СССР-1988, который должен был проходить в Кишинёве, я выдвинул гипотезу, что матч между киевским «Динамо» и московским «Спартаком» не состоялся из-за боязни молдавских чиновники вероятных беспорядков, которые могли учинить фанаты приезжих команд (https://andron-prodan.blogspot.com/2018/03/30-1987.html).

 

На днях мне позвонил наш земляк, ныне проживающий в США, один из лучших молдавских арбитров за всю историю Александр ГОРИН (https://andron-prodan.blogspot.com/2020/07/blog-post_6.html), и сообщил настоящую причину отмены матча.

1 июля 1991. Москва. Стадион «Лужники» им. В.И. Ленина. Перед матчем чемпионата СССР «Спартак» (Москва) – «Динамо» (Киев) – 0:2. В центре – главный судья Александр Горин. Слева – капитан киевлян Ахрик Цвейба, справа – капитан москвичей Василий Кульков.

«Я должен был судить эту игру на линии, – рассказывает Александр Горин, кстати, в 2022 году он был введен в Зал Славы судейской ассоциации США, – но встречу неожиданно отменили. В конце месяца, 27 марта 1988 года, я все же отсудил матч «Динамо» (Киев) – «Спартак» (Москва), но в рамках чемпионата страны. Главным был ростовчанин Иван Тимошенко, а мы с Владимиром Жабиным из Тамбова работали на линии. Игра проходила в столице Украины, а стадион был «под завязку» – 100.000 зрителей. После первого тайма хозяева поля вели – 1:0, но во второй половине игры гости отыгрались, а за 5 минут до конца забили и победный гол. В подтрибунном помещении была гробовая тишина. Всё же я смог пообщаться с администратором киевлян и спросить его, почему не состоялась игра на Кубок сезона в Кишинёве? Он ответил, что матч был отменен по просьбе старшего тренера «Динамо» и сборной СССР Валерия Лобановского. Во-первых, он опасался травм, которые могли получить игроки на тяжелом поле. Во-вторых, соперники должны были встретиться вновь буквально через три недели, а игры между киевлянами и «Спартаком» всегда проходили напряженно. Такой стресс перед ответственным выступлением на чемпионате Европы летом 1988 года (там сборная Советского Союза заняла второе место. – прим. А.П.) был лишним. В-третьих, Кубок сезона был неофициальным турниром и не проводился под эгидой Федерации футбола СССР. Поскольку в то время авторитет Лобановского был непререкаем (под его руководством киевские динамовцы выиграли Кубок Кубков 1986 года и вышли в полуфинал Кубка чемпионов 1987 года, а сборная прилично выступила на чемпионате мира 1986 года и блестяще провела отборочную кампанию ЧЕ-1988, выбив действующих чемпионов – французов. – прим. А.П.), то руководители федерации его просьбу удовлетворили».

SERGIU FURDUI, OM DE ȘTIINȚĂ ȘI DE FOTBAL

Autor: Andrei PRODAN

În august 2018 am scris un articol despre oamenii de știință din Moldova care au obținut succese semnificative și în domeniul sportului (detalii aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2018/08/20-2018-80.html). Între timp am făcut cunoștință și chiar am devenit prieten cu o personalitate care merită inclusă în lista sus-amintită. Este vorba de Sergiu FURDUI, doctor în drept, conferențiar universitar și fost fotbalist al echipelor Rapid Cărpineni, cu care a câștigat Cupa „Tinerimea Moldovei” și campionatul ASB „Cohhoznicul”, și Universitatea Chișinău, în componența căreia a fost finalist al Cupei „Chișinăul de seară”. Astăzi Sergiu Furdui își sărbătorește ziua de naștere. Cu această ocazie îi urez tradiționalul „La Mulți Ani!” și îi dedic articolul de față.

Sergiu Furdui s-a născut la 26 martie 1962 în satul Cărpineni, raionul Kotovsk (azi, Hâncești), în familia lui Mihail și Maria Furdui.

„Din fragedă copilărie am îndrăgit nespus de mult fotbalul, un joc sportiv miraculos care mi-a marcat destinul, contribuind esențial la formarea şi dezvoltarea calităților mele morale şi fizice, povestește omagiatul. În perioada preşcolară, împreună cu fratele Gheorghe, jucam cu „bășica porcului”. În ajunul sfintelor sărbători de Crăciun sau de Paşti, după sacrificarea porcului, bunelul Alexandru Bostan ne înmâna acest organ pe care-l uscam pe sobă şi, ulterior, când primea forma mingii, îl loveam cu picioarele și mâinele”.

În 1969, unchiul Petru Bostan a procurat un televizor de model „Elektron”, o raritate în acele timpuri. Sergiu era captivat de emisiunile TV, în special de cele sportive și muzicale. Fericirea lui nu avea margini când urmărea meciurile de fotbal.

„Prima partidă de fotbal vizionată şi memorată a fost întâlnirea Zarea Voroşilovograd (în prezent, Lugansk) – Dinamo Kiev din cadrul primei etape a campionatului URSS din 1972. Țineam cu kievenii, era echipa mea favorită, dar victoria cu 3-0 au obținut-o gazdele, care, suprinzător, au devenit campioni în acel an. Chiar și astăzi țin minte numele unor jucători din acea partidă: Forkaș, Juravliov, Onișcenko de la Zarea, ultimul peste ceva timp s-a transfera la echipa din Kiev, sau Rudakov, Fomenko, Muntean, Kolotov de la Dinamo”, rememorează Sergiu Furdui.

La vârsta de opt ani, mama i-a cumpărat prima minge de cauciuc cu care se juca în ogradă şi în drum cu fratele Gheorghe, verişorii Andrei şi Ilie Carabet, Gheorghe şi Ion Bostan. O dată lovind balonul a stricat un geam de la casa buneilor în care locuia, însă bunelul Alexandru l-a iertat. Jocul preferat al copiilor era „sibereanka” la care participau 2 echipe formate din 2 jucători. Se juca la o singură poartă. Mingea era lovită pe rând de fiecare jucător de la distanța de 9 metri, cu scopul de a înscrie gol echipei adverse şi, în dependență de golaveraj, era desemnată perechea învingătoare.

„În clasele primare, în fiecare duminică şi în timpul sărbătorilor, din zori până seara, cu picioarele goale, prin ciulini şi spini, goneam mingea împreună cu verişorii şi prietenii de copilărie. Jucam pe toloaca întreprinderii de sericultură pentru producerea viermilor de mătasă, situată în vecinătate cu casa buneilor Alexandru și Parascheva Bostan, pe terenul de pe râpa Bojului sau pe stadionul Școlii nr. 2. Dar în intervalul orelor 16.00 – 18.00, întrerupeam jocul şi alergam iute la stadionul sătesc unde echipa Rapid găzduia meciurile din cadrul competițiilor republicane la fotbal. Cu deosebit interes urmăream fiecare meci şi, retrăind pentru echipa satului natal, eram încântat de jocul prestat de frații Ion, Chiril şi Simion Arnăut, Alexandru Toma, Petru Gafiencu, Dumitru Pungă, Iosif Chetraru, Zaharia Şterbeț, Grigore Mocanu, Vasile Alexeenco, Vladimir Golban, Mihail Casian, Valentin Culiev, Victor Paşcan, Ion Drumea, Victor Ciobanu, Simion Covaş şi mulți alții, visând să joc cândva și eu pentru Rapid. Odată cu fluierul final al arbitrlui, la fel de iute, reveneam pe stadionul şcolar unde ne prindea noaptea”, povestește cu nostalgie Sergiu Furdui.

Trebuie de menționat că în perioada anilor ’60 – ’70 Rapid Cărpineni era una dintre cele mai valoroase formații din mediul rural al Moldovei. Echipa a devenit prima câștigătoare a Jocurilor sportivilor de la sate (1967), a fost vicecampioană a ASB „Colhoznicul” (1966), a ocupat locul 3 în campionatul ASB „Colhoznicul” (1968 și 1977) și la Spartachiada tineretului colhoznic (1972), a fost câștigătoarea turneului republican Moldvinprom (1976 și 1977) și finalista Cupei ziarului „Tinerimea Moldovei” (1968).

Rapid Cărpineni, campioana Jocurilor sportivilor de la sate din 1967. De la stânga la dreapta: Nicolai Mîrza, Zaharia Șterbeț, Alexandru Burdin, [?], Ion Arnăut, Vasile Alexeenco, [?], Dumitru Punga, Victor Vtorov, [?], Simion Arnăut, Ion Drumea, Ion Croitoru.

În septembrie 1972, antrenorul de fotbal Ion Arnăut l-a observat pe Sergiu în timpul unui meci disputat pe stadionul Școlii medii nr. 2 unde învăța şi i-a propus să vină la probe, la stadionul sătesc.

„Jucam în poartă. La un moment dat Ivan Dmitrievici a dictat un penalty, cu toate că infracțiunea s-a petrecut în afara careului. Am încercat să protestez, dar antrenorul a insistat. Țin minte că am reușit să resping acea lovitură de pedeapsă. A fost o șmecherie din partea lui Ivan Dmitrievici care a vrut în acest mod să mă pună la încercare”, spune zâmbind Sergiu Furdui.

Era în al nouălea cer de fericire când a fost selectat la Şcoala sportivă pentru copii şi tineret (ȘSCT) din Cărpineni. Arta fotbalului a învățat-o împreună cu Serghei Nemțanu, Vladimir Coşleț, Vasile Duluță, Alexandru Pervuşin, Serghei Badea, Igor Ranețchi, Tudor Colța, Vasile Drangoi, Dumitru şi Ion Berdan, Ion Buhnă, Ion Macari, Victor Rusu, Mihail Cerguță, Valic Rusu, Dumitru Florea, fratele Gheorghe şi mulți alții.

Antrenorul Ion Arnăut și discipolii lui de la ȘSCT din Cărpineni.

În zilele de marți şi joi, la ora 16.00, terenul de fotbal era supraaglomerat, la antrenamente participând cel puțin 25 de copii. Duminicile erau destinate meciurilor oficiale disputate cu formații similare din diferite localități, precum şi campionatului satului între șase echipe ale Școlilor medii nr. 1 și 2, Școlilor nr. 3, 4 și 5 cu program de 8 clase şi Școlii-internat.

Mama a simțit pasiunea fiului față de jocul cu balonul rotund, de aceea îi dădea voie să plece la stadion cu condiția să-și fac la timp lecțiile, să învețe bine la şcoală şi s-o ajute în gospodărie.

Sergiu avea o atitudine serioasă față de sportul pe care îl practica, frecventa regulat antrenamentele, participa la toate meciurile. După cum am amintin, inițial juca portar, dar din anul 1977 s-a reprofilat în fundaș.

„Statura mă dădea de gol, spune Sergiu Furdui. Eram scund pentru postul de portar. Țin minte la un turneu republican pentru copii jucam cu echipa din Râbnița. La un moment dat adversarul a trimis o „parașută” sub transversala porții și n-am reușit să prind balonul din cauza înălțimii mici. Chiar am plâns după meci și l-am rugat pe Ivan Dmitrievici să mă trimită în teren. Astfel am devenit jucător de câmp. Și cu toate că am crescut mult prin clasa a 9-a așa și am rămas apărător central, dar să știi că la nevoie evoluam și pe post de goalkeeper. Idolul meu a fost regretatul Franz Beckenbauer, nu întâmplător purtam pe tricou numărul 5”.

În anii 1974-1976 Sergiu Furdui a învățat la Școala medie din Mingir, sat situat în apropierea Cărpinenilor. În 1974, a fost unul din fondatorii echipei Flacăra din localitate. În același an, evoluând în cadrul competiției raionale „Portarul” (turneu republican rezervat copiilor), a fost desemnat cel mai bun portar și a fost invitat să joace pentru echipa campioană, Kolos Sărata Galbenă, antrenată de învățătorul de educație fizică Mihail Pascaru. Împreună cu semenii Grigore Vlas, Mihail Castrubin, Iacob Negru, Anatoli Belîi, Eduard Blănuță şi alții a participat la etapa finală a turneului „Portarul”, disputată la Chişinău.

Anul 1974. Prima componență a echipei Flacăra Mingir. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Vasile Iacob, Sergiu Furdui, Petru Șarcov, Andrei Starșu, Nicolae Sîrbu, Vasile Alexeenco (antrenor), Vladimir Goncearenco, Andrei Sandu, Petru Bordei, Mihail Castrubin. Rândul de jos: Nicolae Gribincea, Dumitru Bozianu, Gheorghe Pomîrleanu, Vasile Căpățină, Tudor Mardari, Igor Botezatu, Dumitru Bordei.

Peste un an, în componența echipei Flacăra, împreună cu Petru Şarcov, Vasile Căpățină, Andrei și Serghei Sandu, Mihail Castrubin, Petru Bordei, Nicolae Gribincea, Iurie Ermurachi, Igor Botezatu, Fiodor Mardari, Gheorghe Pomîrleanu, sub îndrumarea consăteanului Vasile Alexeenco, a devenit campion raional, iarăși participând la etapa finală a turneului „Portarul” desfăşurat pe stadionul „Dinamo” din capitală.

În vara anului 1976, Flacăra Mingir a devenit câștigătoarea turneului republican „Portarul” și a participat la competiția unională „Kojanîi miaci” (= Mingea de piele) care a avut loc la Dușanbe (Tadjikistan), dar Sergiu deja revenise la satul de baștină.

În componența ŞSCT din Cărpineni S. Furdui a participat regulat la competițiile raionale, republicane și chiar unionale.

Anul 1977. ȘSCT din Cărpineni, secția fotbal (copiii a.n. 1962-1963). Rândul de sus (de la stânga la dreapta): [?], Igor Ranețchi, Sergiu Furdui, Ion Arnăut (antrenor), Mihail Buhnă, [?], Petru Leancă, Andrei Cojocaru. Rândul de jos: Alexandru Grecu, Andrei Badea, Andrei Unciulenco, Alexandru Călugăreanu, Vasile Pascaru, Nicolae Ciobanu, [?].

În 1978 echipa școlii, antrenată de Ion Arnăut, a cucerit Cupa RSSM „Spicuşorul de aur” (competiție rezervată echipelor de copii din mediul rural) și a obținut dreptul să reprezinte republica pe arena unională la turneul „Zolotoi kolosok”, care a avut loc în orașul Mukacevo (Ucraina).

Echipa de copii a lui Rapid Cărpineni, anul 1978. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Serghei Bejenaru, Andrei Badea, Sergiu Furdui, Dumitru Cojocaru, Ion Arnăut (antrenor), Nicolae Ciobanu, Alexandru Călugăreanu, Andrei Unciulenco, Ion Perde. Rândul de jos: Vasile Duluță, Gheorghe Stratu, Andrei Vînagă, Dumitru Florea și Jan Sîli.

Încă din anul 1976 a fost selectat de către același Ion Arnăut la echipa de copii/tineret a Rapidului, unde a evoluat alături de Pavel Macari (căpitanul echipei), Valeriu Reniță, Leonid Rascauscas, Alexandru Călugăreanu, Gheorghe Colța, Petru Albu, Serghei Gorinov, Alexandru Caciula şi alții. Iar în sezonul 1979, la propunerea antrenorului Alexandru Toma, împreună cu alți elevi ai ŞSCT Cărpineni (Serghei Nemțanu, Vladimir Şvacico, Vladimir Goncearenco, Grigore Florea) a debutat la echipa mare a Rapidului care evolua pe atunci în divizia secundă a campionatului republican.

După ce a revenit de la armată (aprilie 1982), Sergiu Furdui s-a reîncadrat activ în viața sportivă a satului natal, devenind pentru următorii 10 ani titular incontestabil în componența echipei Rapid.

În 1985, după o pauză de 8 ani, cărpinenenii au câștigat din nou un trofeu republican. La 13 octombrie, pe stadionul orășenesc din Criuleni, s-a disputat finala prestigiosului turneu dotat cu Cupa ziarului „Tinerimea Moldovei” în care Rapid a primit replica formației Miciurineț Blijnii Hutor, raionul Slobozia. Echipa din Cărpineni a învins cu scorul de 2-1.

Rapid Cărpineni, câştigătoarea Cupei ziarului „Tinerimea Moldovei” din 1985. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Anatol Arnăut, Victor Rusu, Sergiu Furdui, Andrei Caşu, Iurie Hantea, Mihail Casian, Ion Arnăut (antrenor), Vladimir Timofeev, Andrei Starşu, Serghei Nemţanu. Rândul de jos: Dumitru Bordei, Vasile Ciuciuc, Vladimir Şvacico (căpitanul echipei), Iurie Mîrza, Andrei Nunu, Alexandru Călugăreanu.

„A fost o victorie excepțională, care este înscrisă cu litere de aur în istoria satului Cărpineni, spune cu mândrie Sergiu Furdui. Am trăiam atunci clipe superbe, de neuitat chiar și la distanța celor aproape 40 de ani. Pot spune că am realizat o poveste reală, frumoasă și minunată”.

Peste un an Rapid a repetat performanța predecesorilor săi din 1967, devenind campioana Asociației sportive benevole „Colhoznicul” și obținând astfel dreptul să evolueze în campionatul RSS Moldovenești.

Rapid Cărpineni, campioana ASB „Colhoznicul” din 1986. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Pavel Olăraşu, Sergiu Furdui, Victor Rusu, Anatol Arnăut, Andrei Nunu, Ion Colţa (simpatizant al echipei), Ion Arnăut (antrenor), Vladimir Şvacico (căpitanul echipei), Alexandru Călugăreanu, Vladimir Timofeev, Mihail Casian, Andrei Starşu. Rândul de jos: Iurie Arnăut, Vasile Dima, Andrei Caşu, Iurie Mîrza, Serghei Nemţanu, Iurie Hantea.

2 noiembrie 1986. Cărpineni. Ivan Pastîrnac, preşedintele Federaţiei RSSM de fotbal, și Ivan Cuțenco, președintele Comisiei de competiții și disciplină a secției Fotbal din cadrul ASB „Colhoznicul”, înmânează lui Sergiu Furdui medalia şi diploma pentru locul întâi în campionatul ASB „Colhoznicul”.

„Cheia performanțelor obținute le-au constituit relațiile frumoase stabilite între antrenor, fotbaliști și suporteri, afirmă Sergiu Furdui. Echipa Rapid, în componența căreia am avut norocul și onoarea să joc, reprezenta un colectiv monolit, format din coechipieri talentați și bine instruiți, legați de relații trainice, înfiripate încă în copilărie și adolescență la ȘSCT din Cărpineni. În sânul echipei domina o atmosferă caldă și amicală, concurența sportivă fiind sănătoasă și exigentă. Fiecare jucător conștientiza locul și rolul ce-i revenea la realizarea obiectivelor trasate astfel încât îndeplinea cu sârguință și dăruire indicațiile antrenorului”.

Aprilie 1989. Cărpineni. Secvență de la meciul amical internațional dintre Rapid și o formație din Bulgaria. Primul din stânga, Sergiu Furdui. 

În perioada studenției (1982-1987) Sergiu Furdui în paralel a evoluat şi pentru echipa de fotbal a Universității de Stat din Chișinău (în prezent, Universitatea de Stat din Moldova), la timona căreia se afla Vladimir Crasilevschi. Formația lua parte la competițiile orășenești și studențești, iar coechipieri i-au fost Valeri Volostnîh, Vasile Pruteanu, Iurie Ioniță, Petru şi Valentin Soltanici, Valeri Loscutov, Alexandru Burlacu, Vasile Grîu, Valeri Ghidrauțan, Vladimir Timofeev, Serghei Proțiuc, Ghenadie Duca, Igor Ciubara, Alexandru Lesnic, Vadim Caciuschi, Vasile Dvorneac etc. În componența echipei Universității Sergiu Furdui a disputat două finale ale Cupei „Chişinăul de seară” (1986 și 1987) și a ocupat locul 3 al acestei prestigioase competiții (1984).

În anii 1988-1990 a evoluat și pentru echipa satului Leuşeni, participantă la campionatul raional, alături de Vladimir Roşca, Boris Bordianu, Vasile Nani, Ion Barbarasă, Mihail Busuioc, Timofei Siloci şi alții.

În vara anului 1987 Sergiu Furdui a absolivt Facultatea de Drept a Universității din Chișinău, obținând profesia de jurist. A fost numit consultant juridic superior la Asociația agroindustrială din cadrul Comitetului executiv raional Kotovsk, iar din 26 iulie 1990 până pe 26 martie 2021 a activat în sistemul judecătoresc, exercitând funcția de judecător în următoarele instanțe: Judecătoria Hâncești (1990-1996), Tribunalul Chișinău (1996-2000), Curtea de Apel a R. Moldova (2000-2003), Curtea Supremă de Justiție a R. Moldova (2003-2012), Curtea de Apel Chișinău (2012-2021).

Tânărul judecător Sergiu Furdui.

Sergiu Furdui desfășoară și o activitate științifico-didactică laborioasă și prodigioasă. Este primul judecător național cu grad științific de doctor în drept (1998) și, respectiv, cu titlul științific-didactic de conferențiar universitar (docent) în drept public (2005).

A activat formator la Centrul de Perfecționare a Cadrelor Justiției şi la Centrul de Drept al Avocaților din R. Moldova (1998-1999), lector superior/conferențiar la Facultatea de Drept a USM (1999-2012), la Institutul Național de Justiție, făcând parte din prima promoție de formatori (2007-2016), conferențiar la Facultatea de Drept a ULIM (2021-prezent).

Sergiu Furdui sistematic participă cu comunicări la conferințe, colocvii, mese rotunde, simpozioane, alte întruniri științifice naționale și internaționale. Este unul din primii fondatori și promotori ai dreptului contravențional în sistemul de drept național, fiind primul cadru universitar și primul formator la INJ în materie de drept contravențional.

Până în prezent a elaborat circa 250 de lucrări de specialitate cu tematică în materie de drept contravențional, drept penal și drept procesual-penal, inclusiv, înaintând zeci de demersuri practice-științifice privind chestiuni actuale și importante ce vizează sistemul judecătoresc național, adresate la CSM, CSJ, MJ și INJ.

Deține titlurile onorifice „Veteran al sistemului judiciar” și „Decan al autorităţii judecătoreşti”, iar conform Hotărârii Consiliului comunei Cărpineni din 29 mai 2008, pentru promovarea valorilor, imaginii și dezvoltării localității, i-a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al satului natal.

Dr., conf. univ. Sergiu Furdui, deține titlul onorific „Veteran al sistemului judiciar”.

Sergiu Furdui n-a pierdut legătura cu fotbalul. În anii 2001 şi 2002 a participat la turneul internațional din oraşul Soci (Rusia), unde au evoluat 24 de echipe din fosta URSS care reprezentau structuri guvernamentale. Din componența echipei Republicii Moldova, antrenată de parlamentarul Mihai Rusu, au mai făcut parte: Vitali Carmac, Boris Tropaneț, Veaceslav Simionov, Alexandr Veriovkin, Gheorghe Harea, Victor Rusu, Arcadie Andronic, Iurie Ioniță, Vasile Pruteanu, Ghenadie Lîsîi etc. La această competiție a făcut cunoștință și s-a confruntat cu fotbalişti notorii, precum Rinat Dassaev, Victor Piligui, Ivan Jekiu, Anatoli Baidacinîi, Kuralbek Ordabaev, Serik Baişakov, Vladimir Broşin şi alți.

Anul 2002. Turneul de la Soci. În poză (de la stânga la dreapta): Vasile Pruteanu, Iurie Ioniţă, Sergiu Furdui.

Anul 2002. Turneul de la Soci. În poză (de la stânga la dreapta): Sergiu Furdui, Iurie Ioniţă, Vasile Pruteanu, Ghenadie Lîsîi, Arcadie Andronic.

Anul 2002. Turneul de la Soci. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): [?], [?], Ghenadie Lîsîi, Sergiu Furdui, Victor Carmac, Veaceslav Semionov, Mihail Rusu, Arcadie Andronic. Rândul de jos: Victor Rusu, Vasile Pruteanu, Iurie Ioniţă, Alexandr Veriovchin.

La 27 august 2012, Primăria comunei Cărpineni a organizat un eveniment festiv dedicat jubileului de 50 de ani a lui Sergiu Furdui. Pe stadionul sătesc, în prezența rudelor, foștilor coechipieri, precum şi a sutelor de consăteni, primarul Ion Cărpineneanu i-a înmânat o Diplomă de onoare ce certifică merite deosebite la dezvoltarea sportului la Cărpineni. Din partea Federației Moldoveneşti de Fotbal, Leonid Pascaru, preşedintele asociației raionale Hâncești, i-a înmânat un cadou special. Mesaje calde de felicitare i-au adresat colegii de echipă şi prietenii, evenimentul finalizându-se cu un meci amical de fotbal disputat între echipa de veterani ai Rapidului şi cea a Comisariatului raional de Poliție Hânceşti.

Tradiția fotbalistică a familiei Furdui a continuat-o fiul mai mare, Valentin, care la acest capitol l-a depășit pe tata. Fost internațional de tineret el a jucat pe post de mijlocaș, devenind campion al Moldovei cu Sheriff Tiraspol (2014), deținător al Cupei și Supercupei Moldovei cu Milsami Orhei (2012).

12 decembrie 2013. Tiraspol. Sheriff înaintea meciului cu Tromsø IL (Norvegia) din cadrul Europa League. Valentin Furdui, primul din stânga, rândul de jos.

27 august 2023. Chișinău. „Capen Arena”. Sergiu și Valentin Furdui.

A mai evoluat la CSCA-Steaua Chișinău, Sf. Gheorghe Suruceni, Zimbru Chișinău, Dacia Chișinău, Speranța Nisporeni, Spartanii Selemet, Speranța Drochia, precum și peste hotare la Gloria Buzău, Gloria Bistrița, Delta Tulcea (toate din România), Kaisar Kîzîlorda (Kazahstan) și FK Palanga (Lituania).

În prezent, Sergiu Furdui este președinte de onoare al Clubul Sportiv „Carpen”, fondat și administrat de Valentin.

15 decembrie 2021. Chișinău. Sediul central „Château Purcari Winery”. De la stânga la dreapta: Valentin Furdui, Sergiu Furdui și Victor Bostan cu Cupa „Business League”, ediția VI, cucerită de CS „Carpen”.

Omagiatul este un om împlinit. Împreună cu soția Valentina se bucură de realizările frumoase ale copiilor Valentin, Alexandru și Maria, nurorilor Anastasia și Natalia, ginerelui Nicolai, precum și a nepoțeilor Valentin, Mirabela, Sergiu, Alexandra și Matei.

 

10 iunie 2023. Chișinău. „Capen Arena”. Nepoții Valentin jr. și Sergiu jr. încearcă să pășească și ei pe urmele bunelului, frecventând Academia de fotbal a CS „Carpen”.

ВОСПОМИНАНИЯ О КУБКЕ СЕЗОНА 1988 ГОДА

Автор: Владимир ХУРС

Написать эту заметку меня побудили статья-воспоминание от 1 марта о несостоявшемся матче на Кубок сезона 1988 года, ностальгия по советскому футболу и… обещание Андрею Продану поведать о первом съезде ДФСО профсоюзов Молдавской ССР. Но обо всём по порядку.

В бытность бывшего Советского Союза, наряду с чемпионатом страны и розыгрышем Кубка СССР, c 1977 года стал проводиться Кубок сезона, в котором встречались чемпион и обладатель Кубка. Как отмечалось в вышеуказанной статье, опубликованной 1 марта 2018 года (https://andron-prodan.blogspot.com/2018/03/30-1987.html), инициатором проведения таких соревнований стала редакция газеты «Комсомольская правда», поэтому они считались в те годы неофициальными и никогда не состояли под эгидой Федерации футбола СССР. Вероятно, по этой причине они проходили не постоянно, в различных форматах, в разные сроки, так как для проведения этих матчей необходимо было изыскивать свободные окна, которые бы устраивали обе команды-участницы Кубка сезона.

В феврале 1988 года в продаже появились вымпелы кишинёвского клуба «Нистру» и предстоящего матча на Кубок сезона «Спартак» (Москва) – «Динамо» (Киев).

Розыгрыш Кубка сезона 1988 года первоначально было доверено провести Кишинёву. Эта новость молнией пронеслась не только по столице, но и по всей республике. Болельщики с большим волнением ожидали великое противостояние лучших команд страны 80-х годов. К матчу готовились не только работники главной спортивной арены Молдавии, приведшие футбольное поле Республиканского стадиона в надлежащее состояние, но и другие организации, готовившие коллекционерам и любителям футбола необходимую атрибутику – значки, вымпелы, печатные издания. Но матч, в итоге, не состоялся.

Конечно, ожидался приезд большого количества фанатов обеих команд. Противостояние фанатских групп команд Киева и Москвы во второй половине 80-х годов становилось довольно недружелюбным, а порой и жёстким, перераставшее в стычки и драки. Вот почему и родилась одна из версий отмены матча – боязнь властей города и правоохранительных органов в том, что до начала матча, во время проведения самой игры и, особенно, после окончания футбольного матча они не справятся с возможными противостояниями фан-групп команд. Эта версия у болельщиков была основной и звучала из их уст довольно убедительно.

Официальная же версия была представлена в центральной спортивной газете «Советский спорт» за несколько дней до матча: «В связи с отказом молдавских спортивных организаций из-за плохих погодных условий провести 1 марта в Кишинёве матч Кубка сезона между командами «Спартак» (Москва) – «Динамо» (Киев), он переносится на более поздний срок» («Советский спорт» от 27 февраля 1988 года, заметка «Погода подвела»). И эта версия, как показало время, была более правдоподобной.

В 1987 году решением Президиума Всесоюзного Центрального Совета профессиональных союзов были упразднены 8 профсоюзных спортивных обществ, а через год прошел 1-й съезд ВДФСО профсоюзов.

В эти дни в столице Молдавской ССР проходил первый съезд ДФСО профсоюзов, в работе которого автору этих строк довелось участвовать. Упразднялись в республике добровольные спортивные общества «Молдова» и «Колхозникул», создавалось единое спортивное общество. В составе делегации Лазовского района мы прибыли в Кишинёв 29 февраля, и участников съезда разместили в гостинице «Космос», здесь же происходила регистрация участников спортивного форума. Завершив регистрацию, члены нашей делегации решили побродить по столице, благо, стоял тёплый солнечный день.

Съезд состоялся в первый день марта во Дворце железнодорожников. Уже с утра похолодало, погода резко стала меняться. Работа конгресса растянулась на добрые пять часов (с 10 до 15 часов), были рассмотрены все вопросы повестки дня, избраны руководящие органы вновь образованного спортивного общества республики. На этом же съезде был избран новый председатель ВФСО профсоюзов, им стал Михаил Хынку. В перерывах между заседаниями делегаты фотографировались на память, и у автора есть возможность представить этот памятный снимок.

Слева – памятный вымпел первого съезда ДФСО профсоюзов Молдавской ССР. Справа – участники съезда. В первом ряду: Евгения Продан – бухгалтер Райсовета ДСО «Колхозникул», Елена Кондораки – активистка спорта, представитель районной больницы, Людмила Поштарь – первый секретарь райкома комсомола. Во втором ряду: Иван Чеботарь – секретарь РК КПМ, Дмитрий Максимчук – инструктор ДФСО профсоюзов МССР (бывший главный специалист по физкультуре и спорту республиканского объединения «Молдвинпром»), Владимир Хурс – директор Лазовского винзавода, Константин Гербовец – председатель Райсовета ДСО «Колхозникул». В третьем ряду: Георгий Журжиу – председатель спорткомитета Лазовского района, Николай Писарь – футболист, председатель колхоза села Алуниш Рышканского района, Герой Социалистического Труда, Иван Бологан – директор районного спорткомплекса «Олимпиада-80».

Выйдя после окончания работы съезда на улицы Кишинёва, мы увидели (и почувствовали) изменение погоды – резко понизилась температура, шёл обильный снегопад. Уверен, что даже если бы матч на Кубок сезона был объявлен, его проведение точно бы отменили. Снегопад был настолько сильным, что оказались заблокированы главные республиканские дороги. Как нам сообщил прибывший за делегатами Лазовского района водитель автобуса, в районе села Пересечино Оргеевского района (по трассе Кишинёв – Бельцы) уже днем накопилось немало единиц транспорта, забуксовавших в снежных сугробах. Снегоуборочная техника не успевала с расчисткой дорог, да и застрявшие автомашины мешали нормальной работе дорожников. Поэтому нашей делегацией было принято решение ещё одну ночь провести в гостинице (благо, номера были забронированы на два дня для участников съезда).

На следующий день, после завтрака, наша делегация двинулась в дорогу, но доехав до села Пересечино, наш транспорт был остановлен и дальнейшее продвижение было приостановлено работниками ГАИ. Таким образом, на краю села мы простояли с 10 до 18 часов вечера. Наша стоянка находилась в каких-то 200 метрах от Пересечинского винзавода, и мне предложили выйти на связь с коллегами-виноделами, чтобы попросить спасительные согревающие средства. Даже пробившись через снежные заслоны этого села и выйдя на очищенную трассу, мы добирались до Лазовска с большим трудом, не раз попадая на обледенелые участки трассы. В свой посёлок мы въехали почти в полночь.

Автор так подробно описывает масштабы той непогоды, чтобы всем стало ясно – по такой погоде матч бы не состоялся однозначно. Озвученное решение о переносе матча так и не было воплощено в жизнь. Видно, учредителям этого трофея так и не удалось найти свободное окно в насыщенном союзном футбольном календаре. Кроме игр чемпионата, Кубка ССР, игр европейских кубков, было немало проведено игр и сборными страны: национальная сборная выступала в чемпионате Европы (заняла второе место) и отборочном турнире чемпионата мира, олимпийская сборная после отборочного цикла приняла участие в футбольном турнире Олимпиады в Сеуле (игроки сборной СССР стали олимпийским чемпионами). Так что в этом плотном графике игр было не до Кубка сезона, тем более что этот Кубок не был вотчиной Федерации футбола СССР.

«Днепр» (Днепропетровск) – последний обладатель Кубка сезона (в центре). Фото из открытых источников.

Ну а если мы заговорили об этом турнире, то приведём сводную таблицу всех проведенных семи розыгрышей Кубка сезона.

Год	Дата и место проведения матча	Чемпион СССР	Обладатель Кубка СССР	Счёт матча
1977	20 ноября 1977 года Тбилиси, 35000 зр.	«Динамо» (Киев)	«Динамо» (Москва)	0:1
1981	17 марта 1981 года  Симферополь	«Динамо» (Киев)	«Шахтёр» (Донецк)	1:1 пенальти – 5:4
1984	5 июля 1984 года Донецк, 32840 зрит. 8 июля 1984 года Днепропетровск, 29500 зрителей	«Днепр» (Днепропетровск)   «Днепр» (Днепропетровск)	«Шахтёр» (Донецк)   «Шахтёр» (Донецк)	1:2   1:1
1985	30 июля 1985 года Ленинград, 31000 зр. 5 августа 1985 года Москва, 12000 зрит.	«Зенит» (Ленинград)   «Зенит» (Ленинград)	«Динамо» (Москва)   «Динамо» (Москва)	2:1   1:0
1986	11 апреля 1986 года Киев, 65300 зрителей	«Динамо» (Киев)	«Шахтёр» (Донецк)	2:2 пенальти – 3:1
1987	18 мая 1987 года Москва, 30000 зрит.	«Динамо» (Киев)	«Торпедо» (Москва)	1:1 пенальти – 5:4
1988	1 марта 1988 года  Кишинёв	«Спартак» (Москва)	«Динамо» (Киев)	матч не состоялся
1989	1 марта 1989 года Сочи, 1500 зрителей	«Днепр» (Днепропетровск)	«Металлист» (Харьков)	3:1

Ну а столице республики (вероятно, в виде частичной компенсации) было предоставлено право поздней осенью (22 ноября) провести финальный матч Кубка Федерации футбола СССР. В нём встретились алма-атинский «Кайрат» и бакинский «Нефтчи». Эти коллективы в полуфинале розыгрыша выбили именитые московские команды – соответственно, «Динамо» (1:0) и «Спартак» (2:1). Но, несмотря на эти успехи вышеназванных команд, сам матч большого ажиотажа не вызвал – на игре присутствовало всего 900 зрителей. Не те команды, не та афиша… Футболисты Казахстана одержали победу со счётом 4:1, у победителей «покером» отметился Виктор Карачун, а гол престижа был на счету Вели Касумова. Матч обслуживала судейская бригада в составе: главный арбитр Евгений Канана из Донецка, и его помощники – арбитры из Кишинёва Натан Бартфельд и Николай Стулень.

Кубок Федерации футбола СССР проводился в период 1986-1990 годы, и по моему мнению, заслуживает отдельного рассказа. Равно как и четыре розыгрыша Кубка первой лиги, проходившие с 1988 по 1991 год (кстати, в них участвовали футболисты Кишинёва и Тирасполя).