воскресенье, 17 марта 2024 г.

FOTBALUL LA CĂRPINENI DIN ANII 2000 PÂNĂ ÎN PREZENT

Autor: Sergiu FURDUI

În articolul precedent, din 29 februarie curent (https://andron-prodan.blogspot.com/2024/02/fotbalul-la-carpineni-in-anii-90-2002.html), am menționat că, la începutul secolului XXI, fotbalul la Cărpineni a fost afectat esențial:

• de migrație și exodul populației, respectiv, mulți fotbaliști au plecat din sat, majoritatea – în străinătate;

• de schimbarea administrației firmei agricole „Cărpineni” SA, cea nouă instaurată eschivându-se să susțină material echipa locală „Rapid”;

• de desființarea Școlii Sportive pentru Copii şi Tineri din Cărpineni, respectiv, lichidarea pepinierii de antrenori și fotbaliști la echipa locală „Rapid”.

Urmare acestor procese sociale nefavorabile, la începutul sezonului fotbalistic 2002-03, după 2 meciuri oficiale disputate, „Rapid” Cărpineni s-a retras din campionatul republican la fotbal, Divizia B, Seria Sud.

Acest eveniment trist și, chiar, tragic pentru satul natal este reflectat în precedentul articol la compartimentul privind clasamentul final al campionatului național la fotbal, Seria Sud, ediția XII – ultima la care, inițial, a fost înregistrată echipa „Rapid” Cărpineni.

A urmat o perioadă complicată pentru fotbalul la Cărpineni, agravată prin faptul că s-a întrerupt și campionatul raional Hâncești din motive similare celor care au determinat retragerea echipei „Rapid” din campionatul republican la fotbal, Divizia B, Seria Sud.

* * *

În anii 2003 – 2012, fotbalul la Cărpineni a stagnat de vreme ce echipa satului era răzlețită și, respectiv, n-a participat la competiții rationale și republicane.

În pofida acestui fapt trist, stadionul sătesc a continuat să găzduiască copii şi tineri, pasionați de fotbal. La Cărpineni se organiza campionatul comunei la fotbal, participante fiind echipe voluntare care reprezentau regiuni (mahale) ale satului cu toponime: „Topor”, „Bucos”, „Koreea”, „Satul Nou („Moara”), „Mărgelați”, „Târlichici” („Pădurilor”), „Cotul Vechi” („Piața”) și „Vărzăreasca”, precum și echipa din satul Horjești, localitate din comună.

Meciurile respective adunau suporteri, la fel, divizați, pe mahala. Plasați pe „baricade”, cu strigăte și fluierături, acești bravi spectatori încurajau fotbaliștii, triumfând fericiți când echipa favorită biruia iar, în cazul înfrângerii, sufereau enorm. Printre cei mai vocali și înverșunați suporteri se numărau Ștefan Buhnă, Petru Secu („Patrula”), Ion Bocșa și alții.

Nu mai puțin dramatică era situația în teren unde se dădeau lupte „pe viață și moarte”, scopul principal al fiecărui fotbalist fiind cucerirea trofeului suprem, Cupa comunei Cărpineni. Ademenitoare erau și premiile preconizate pentru învingător, formate din mijloace bănești adunate, așa numite cutezații pentru participarea echipei în campionatul comunei. În fiecare echipă se evidențiau foști rapidiști, printre care: Ioan Badea, Victor Colța, Ion Grumeza, Valeriu Carabajac și alții.

În 2003, titlul de campioană a comunei Cărpineni a revenit echipei denumită „Piața” care reprezenta cea mai veche regiune a satului „Cotul Vechi”.

Echipa campioană s-a remarcat cu frații Carabajac, Alexandru și Valeriu; frații Buhnă, Vasile și Ștefant, precum și cu verișorii Arnăut: Andrei, Iurie și Dumitru, Veaceslav, Alexandru și Dumitru, aceștia amintind de părinții lor, tripletul Arnăut Simion, Ion și Chiril, legende ale fotbalului cărpinean din anii 60-70 ai secolului trecut.

„Rapid” Cărpineni, anul 2013. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Mihail Ognivenco, Dumitru Buhnă, Nicu Carabet, Dumitru Buhnă, Constantin Arnăut, Ion Gurmeza și Mihai Pădureț. Rândul de jos: Roman Buga și Petru Mandiș.

* * *

În 2012, la inițiativa președintelui raionului Hâncești Grigore Cobzac, originar din Cărpineni, a fost aprobată Hotărârea Consiliului raional privind restabilirea, organizarea și desfășurarea campionatului raional la fotbal.

Campionatul propriu-zis, organizat și desfășurat sub egida Federației teritorială de fotbal dirijată de Leonid Pascaru ex-fotbalist, căpitan la „Spicul” Sărata Galbenă și Vasile Moraru, ex-fotbalist, căpitan la „Victoria” Kotovsk, azi Hâncești, a avut un impact pozitiv asupra localităților din circumscripția raională.

* * *

Urmare evenimentului enunțat, viața satului Cărpineni s-a înviorat simțiotor, fotbalul revenind în atenția autorităților locale și, respectiv, mobilizțnd personae cointeresate, fotbaliști și suporteri.

La propunerea consilierului local Andrei Fodor, Ion Grumeza şi Andrei Bostan au înregistrat echipa „Rapid” Cărpineni la Federației teritorială de fotbal a raionalui Hâncești.

Primăria în frunte cu noul edil Ion Cărpineanu a contribuit la efectuarea lucrărilor de reparație cosmetică a stadionului sătesc, în special, fiind renovate vestiarele, precum și la asigurarea echipei cu transport auto la meciuri în deplasare.

Un grup de creştini localnici de confesiune baptistă, precum şi Stanislav Davâdov, absolvent al Școlii medii nr.1 din Cărpineni, întreprinzător în Federația Rusă, cu generozitate, au oferit echipament fotbalistic: uniforme, mingi, plase pentru porți, alte rechizite necesare pentru participare în campionatul raional.

* * *

În anii 2013 – 2017, „Rapid” Cărpineni a participat în campionatul raional la fotbal.

În primul sezon, ediția 2013-2014, fotbaliștii cărpineni au urcat pe treapta a 3-a a campionatului rational Hâncești, fiind premiați cu Vază de cristal şi Diplomă onorifică.

* * *

Inițial, Ion Gurmeza a îndeplinit rolul de antrenor la „Rapid” iar, după revenirea la Baștină, Ion Dumitru Arnăut a preluat echipa.

Lotul echipei predomina cu tineri fotbalişti localnici:

Iurie Șoimu, Mihail Ognivenco, Valeriu Carabajac, Dumitru Arnăut, frații Efsevie și Simon Iovu, frații Vasile și Ştefan Buhnă, Andrei Bostan, Oleg Bucos, Oleg Badea, Oleg Tulbu, Vitalie Solonaru, Radion Secu, Sergiu Șoimu, Anatolie Călugareanu, Alexei Bodişteanu, Ion Bodişteanu, Ion Colța, Mihail Padureț, Petru Mandiş, Nicu Carabet, Mihail Buhnă, Aşot Goric, Roman Buga, Ştefan Covali, Igor Secrieru, Roman Şevciuc, Adrian Casian, Vasile Hîncu, Ion Badea, Dumitru Buhnă, Dumitru Arnăut, Vitalie Macari, Constantin Ungureanu şi alții.

Jocul prestat de fotbaliștii cărpineni impresiona prin devotement și dorință de a se afirma pe teren, prin pasiune, dăruire de sine și, chiar, sacrificii or, bravii rapidiști nu erau remunerați material iar, uneori, nici aprovizionați cu alimente, apă, medicamente etc.

„Rapid” Cărpineni, anul 2014. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Vasile Buhnă, Dumitru Arnăut, Iurie Șoimu, Ion Gurmeza, Ion Badea, Teodor Bostan și Nicolae Codreanu. Rândul de jos: Vitalie Macari, Vitalie Solonaru, Valeriu Carabageac, Vasile Rusu, Alexandru Rotaru și Petru Cobzac.

* * *

Trecând în revistă fotbaliștii menționați, considerăm oportun să evidențiem o stea a fotbalului cărpinean, Iurie Şoimu, personalitate notorie în comunitatea sportivă republicană.

Născut la 18 martie 1984 la Cărpineni, la vărsta de 10 ani, Iurie a pășit pragul Școli Sportive din satul natal, primii pași în fotbal făcându-i sub povățuirea și îndrumarea antrenorului Ion Dumitru Arnăut.

La 14 ani, talentatul elev fotbalist, înzestrat cu calități native excepționale și perfectionate sârguincios, la sugestia unchiului Andrei Șoimu și binecuvântat de părinți, Tamara și Ștefan Șoimu, a continuat studiile școlare la Liceul Republican cu Profil Sportiv din Chișinău unde, a fost preluat de noul antrenor Nicolae Chiriliuc.

La 17 ani a debutat în Liga Națională de fotbal în lotul echipei „Haiduc” Hâncești apoi, a strălucit pe terenul de fotbal ca component de bază la „Agro”, „Unisport”, „Dacia”, „Zimbru” (toate din Chișinău), precum și la „Bihor” Oradea din România. A fost convocat în repetate rânduri la selecționațe de juniori și tineret a R. Moldova: Under-16, 18 și 21.

În 2011, în componența „Daciei” Chişinău, a devenit campion național şi, respectiv, posesor al Supercupei Moldovei la fotbal, anterior, în anii 2005, 2009 şi 2010 jucând în finala Cupei Moldovei.

Cariera profesionistă a fost însoțită și de traume fizice cauzate pe terenul de fotbal or, Iurie se remarca ca un luptător înverșunat și curajos care nu ezita să „pună osul la bătae”. Aceste accidentări nu i-au permis talentatului fotbalist să atingă noi culmi în fotbalul profesionist.

În 2013, ca un adevărat patriot al satului natal, Iurie Șoimu revine la echipa de suflet de unde a și pornit traseul fotbalistic. Fiind lider incontestabil a „Rapid”-lui, coechipierii i-au în credințat banderola de căpitan. Evidențiindu-se în campionatul raional la fotbal din anii 2013 – 2016, pe merite, este considerat unul din cei mai buni fotbaliști din Cărpineni.

În prezent, Iurie Șoimu împreună cu frații Veaceslav și Sergiu, desfășoară cu success activitate de întreprinzător.

 

Iurie Șoimu, fotbalist din Cărpineni pe „Volksparkstadion” Hamburg, Germania. Cupa UEFA Intertoto: Hamburger SV – „Dacia” Chișinău, meci disputat la 29 iulie 2007 și încheiat cu 4-0.

* * *

Cu privire la fotbalul în satul natal din anii 2013 -2016, bravul consătean Ion Gurmeza povestește:

În 2013, din ziar, am aflat că, se reia campionatul raional la fotbal. Discutând cu băieții această noutate important, am convenit să ne implicăm active în reînvierea „Rapid”- lui și… „foc la ghete”!.

Noul primar Ion Cărpineanu, susținând inițiativa, m-a împuternicit să rezolv probleme organizațorice legate de participarea echipei satului în campionatul raional.

În scurt timp, am înregistrat „Rapid”-ul la Asociația teritorială raională de fotbal astfel, echipa din Cărpineni a fost admisă în campionatul raional la fotbal.

Ne-am ciocnit cu probleme legate de procurarea formei sportive, mingilor, plaselor la porți, repararea vestiarelor, precum și de cositul ierbei care crescu-se de cel puțin un metru, alte lucrări effectuate, în mare parte, de înșiși noi, fotbaliștii.

Susținuți și încurajați de oameni buni, iubitori de fotbal, am depășit obstacolele, participând destoinic în campionatul rational la fotbal.

Colectivul de fotbaliști întrunea tineri consăteni „bolnavi”de fotbal, printer care se evidenția Şoimu Iurie, renumit fotbalist. Înceredințându-i banderola de căpitan,el ne-a învăța fotbal, servind exemplu șla antrenamente și, mai cu seamă, în timpul meciului.

Pe teren, rapidiștii luptau ca zmeii, fiind mândri că joacă pentru satul natal.

În acel prim sezon memorabil, 2013-2014, am jucat bine, „Rapid” ocupând locul 3 în campionatul rational restabilit.

În anii următori am continuat să jucăm la raion desi, era destul de dificil, principala problemă fiind modificarea permanentă a componenței echipei: mulți fotbaliști plecau la mincă în străinătate apoi, revenind temporar, din nou, părăseau echipa.

Duminicile la Cărpineni erau mult-așteptate de fotbaliști, cât și de suporteri, ultimii însoțindu-ne și în deplasare. Printre suporterii devotați echipei noastre menționăm pe Sergiu Furdui și Anatolie Arnăut, foști rapidiști valoroși din anii 80, precum și pe Ion Colța, Petru Buhnă, Petru Secu, Gheorghe Robu, alți consăteni obsedați de fotbal.

În anul 2014, „Rapid” a disputat un meci amical la Suruceni cu FC „Sfântul Gherghe”. Patronul echipei adversară, Valeriu Reniță, originar din Horjeşti, sat din comuna Cărpineni, ulterior, a adresat Primăriei Cărpineni cerere de administrare a stadionului sătesc cu scopul de a finanța echipa noastră și, respectiv, de a o include în campionatul republican însă, inițiativa respectivă n-a fost susținută de Consiliul local”.

„Rapid” Cărpineni, anul 2015. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Ion Gurmeza, Oleg Tulbu, Vasile Buhnă, Ștefan Buhnă, Anatol Călugăreanu și Vitalie Botezatu. Rândul de jos: Valeriu Carabageac, Andrei Bostan, Mihail Burcă și Andrei Oltenescu.

* * *

În 2017 echipa de fotbal a satului natal, organizational și functional, a fost preluată de Octavian Cărpineanu (Orheianu), originar din Cărpineni, președinte la Federația K-1 (WAK-1F Moldova).

Procedura de înregistrare oficială a identității fotbalistice „Rapid” Cărpineni a fost urmată de reformarea echipei cu noi fotbaliști, în calitate de antrenor fiind desemnat Valeriu Carabajac, titular la „Rapid” în anii 90 care, concomitent, antrena și copii.

În 2018 „ Rapid” s-a calificat în finala Cupei raionului Hânceşti la fotbal, cedând la limită cu scorul de 0-1 în fața echipei „Spicul” Sărata Galbenă.

* * *

În prezent, la Cărpineni, echipa de copii participă la diverse competiții rationale.

Micii fotbaliști antrenați de Dumitru Arnăut, feciorul legendarului rapidist Ion Arnăut, se impun pe terenul de fotbal cu rezultate îmbucurătoare, creând optimism și perspective de dezvoltare și afirmare a fotbalului la Cărpineni.

În decembrie 2023, participând la turneul rational desfășurat la Sărata Galbenă, echipa de copii „Rapid” Cărpineni a cucerit trofeul suprem, în finală, învingând categoric cu 9:1 echipa din Ciuciuleni.

Echipa de copii „Rapid” Cărpineni, antrenor Dumitru Arnăut, învingătoare la turneul raional la fotbal desfășurat în luna decembrie 2023 la Sărata Galbenă, organizat de Asociația de Fotbal a raionului Hâncești, președinte Leonid Pascaru.

Crearea condiții favorabile pentru practicarea fotbalului în comunitate reprezintă o necessitate vitală în comunitate. Formarea și creșterea fotbaliștilor, dezvoltarea și perfecționarea calităților sportive la copii și tineri, precum și organizarea și desfășurarea competițiilor la fotbal la nivel raional și republican, impugn acțiuni effective, în special, executarea Planului general de dezvoltare a Parcului Central.

 Or, este impetuos necesară reconstrucția stadionului sătesc și amenajarea modernă a terenului de fotbal conform proiectului tehnic aprobat de Primărie și Consiliul local precedent.

Stadionul sătesc din Cărpineni.

Terenul de fotbal, stadionul din Cărpineni.

* * *

În fotbalul la Cărpineni un loc aparte revine echipei de mini-fotbal „Carpen”, formată în 2019 de către fiul Valentin și sponsorizată de SRL „Victoriavin”, administrată de Victor Bostan, originar din Cărpineni, fondator și director executiv la CEO-ul Grupul Purcari.

În calitate de președinte onorific al echipei Carpen” Cărpineni, sunt recunoscător tuturor persoanelor implicate în realizarea acestui proiect fotbalistic minunat care se asociază cu satul natal.

Informații cu privire la echipa „Carpen” Cărpineni sunt cuprinse în articolul din 15 decembrie 2021, ostat pe pagina mea de Facebook.

La fel, și neobositul jurnalist sportiv, Andrei Prodan, la 27 august 2023 a publicat un articol cu tematică similară, întitulat „Frumoasele noastre duminici. Carpen Chișinău” (https://fmf.md/noutate/8124/frumoasele-noastre-duminici-carpen-chisinau?fbclid=IwAR2pqEmg6PC5Lq_3iwTaJFb1Y-ojdDEPwOeH-XlvwZgvTfzQP3zgPZp6BJY) 

15 decembrie 2021, Chișinău, sediul central Château Purcari Winery: Valentin Furdui, Sergiu Furdui și Victor Bostan cu Cupa „Business League”, ediția VI, cucerită de echipa de fotbal „Carpen” Cărpineni.

* * *

La 26 decembrie 2018 a fost înregistrată Asociația Obștească Clubul sportiv „Carpen”, fondată de fiul meu, Valentin Furdui născut la 01 septembrie 1987 în Cărpineni.

Denumirea „Carpen” provine de la toponimia satul natal Cărpineni nume provenit de la arbore carpen - o specie din familia Betulaceae ce crește în codrii stră-vechi ce înconjoară localitatea, de rând cu stejarul, teiul, arțarul și fagul.

Sigla echipei Carpencuprinde un fragment din sânul naturii rurale, în centru fiind încrustat arborele carpen circumscris pe fonul cerului senin iar, pe ambele părți interioare – câte-o rămurică cu frunze de acest arbore secular, simbolizând unitate și coeziune dintre fotbaliști și suporteri. Lateralul siglei cuprinde denumirea și anul înființării AS CS Carpen - 2018, precum și localitatea rurală - Cărpineni. Pe postamentul cercului este instalată o minge de fotbal, susținută de doi centauri legendari care întruchipează forța omului și cea a naturii într-o creatură sportivă armonioasă.

AS CS „Carpen” dispune de complexul sportiv „Carpen Arena” dislocat în parcul din municipiul Chișinău, strada Studenților, 2/2, terenul fiind arendat de la Universitatea Tehnică din Moldova.

Pe acest loc pitoresc din sânul naturii, favorabil pentru practicarea fotbalului, sunt amenajate 2 stadioane de mini –fotbal acoperite cu iarbă sintetică de calitate superioară, cu vestiare confortabile, iluminate nocturn și supravegheate video.

„Carpen Arena” Chișinău, sectorul Râșcani, str. Studenților Nr 2/2.

Carpen Arena” permanent găzduiește antrenamente, meciuri de mini-fotbal, competiții sportive, etc.

În luna august 2023, la această minunată arenă fotbalistică s-a desfășurat turneul republican de fotbal pentru copii cu genericul „Cupa campionilor”. Competiția respectivă, organizată de CS „Carpen” cu suportul FMF, a reunit 88 de echipe de copii în vârstă de 6 – 14 ani din Chișinău, Bălți, Orhei, Comrat, Strășeni, Cioburciu (Slobozia) și Sângera.

Meciurile finale s-au disputat la 27 august, Ziua Independenței Republicii Moldova, trofeele fiind înmânate de Serghei Cleșcenco, antrenorul principal al selecționatei naționale de fotbal.

Organizatorii acestui turneu inedit, FMF și CS „ Carpen”, intenționează să-l petreacă în fiecare an.

* * *

În 2020, „Carpen” Cărpineni a debutat în liga superioară a campionatului republican la mini-fotbal „Amoliga”, fiind unică reprezentă a mediului rural moldovenesc.

Competiția respectivă în premieră s-a desfășurat sub egida Federației Moldovenești de Fotbal, co-organizator fiind Federația de minifotbal Socca din Moldova.

Galben-verzii” cărpineni au ocupat locul 6, în cele 7 meciuri disputate, înregistrând 3 biruințe și 4 înfrângeri cu golaveraj de 12-14. În componența echipe antrenată de Adrian Sosnovschi, au evoluat fotbaliști valoroși: Nicolai Flocea – portar, Alexandru Bezimov, Daniel Cațer, Valentin Furdui, Ruslan Istrati, Vitalie Lungu, Victor Negara, Octavian Onofrei, Leonid Podlesnov, Marin Stan, Alexandru Teacă, Alexandru Țîmbalist – jucători de câmp.

* * *

În 2021, „Carpen” Cărpineni a participat în campionatul la mini fotbal „Business Leaguie”, liga 1.

În concluzii asupra cercetărilor cu privire la fotbalul moldovenesc din 6 august 2019, efectuate de UEFA la solicitarea FMF, campionatul la minifotbal „Business League” a fost apreciat cu calificativul de „Promotor al fotbalului de mase din țară”, corespunzând standardelor și valorilor fotbalului european: Educație, Inovare, Pasiune și Progres.

Carpen” Cărpineni a acumulat 35 de puncte (16 meciuri, +11=2-3, golaveraj 53-26), urcând pe prima treaptă a podiumului prestigiosului campionat republican la mini-fotbal.

La 19 noiembrie 2021 în incinta restaurantului „ Tratoria” din Chișinău, la Galii Laureaților unde organizatorul și coordonatorul campionatului la mini – fotbal „Business League” Dumitru Muntean a înmânat Cupa „Business League” căpitanului echipei „Carpen” Cărpineni Valentin Furdui.

Cu medalii și diplome de campioni s-au învrednicit: Adrian Sosnovschi (antrenor), Adrian Bogdan, Nicolae Flocea și Cristian Lopatiuc – portari, Valentin Furdui (căpitan), Alexandru Teacă, Ghenadie Ploniș, Alexandru Țîmbalist, Viorel Gaibu, Evghenii Lîsenco, Octavian Onofrei, Vlad Cojocaru, Andrei Cebotaru, Eduard Iuriev, Ramil Adighezatov, Daniel Adam, Mihai Țurcan, Stelian Daranuța, Dumitru Ciubotaru și Alexandru Furdui – jucători de câmp.

Cu premiul special a fost menționat și nepoțelul Valentin care, fiind cel mai „mare” fan al echipei „Carpen”, la vârsta de 5 anișori este pasionat de sportul rege, practicând fotbalul pentru copii.

CS Carpen, câștigătoarea Cupei „Business League” din 2021. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Andrei Cebotari, Eduard Iuriev, Cristian Lopatiuc, Dragoş Tentiu, Valentin Furdui, Evgheni Lîsenco. Rândul de jos: Alexandru Teacă, Stelian Daranuţă, Valentin Furdui jr., Vlad Cojocaru, Ghenadie Ploniș.

* * *

Din 2022 și până în prezent, în cadrul AS CS „Carpen” activează Academia de Fotbal care reunește circa 200 de copii talentați și pasionați de fotbal, inclusiv nepoțeii Sergiu Furdui jr. și Valentin Furdui jr.

Eu cu nepoțeii Sergiu și Valentin, ambii frecventează Academia de Fotbal Club Sportiv „Carpen”; 10.06.2023, „Carpen Arena” Chișinău.

Micii „carpeni”, antrenați de Valentin Furdui, Andrian Bogdan, frații Andrei și Pavel Țurcan, Andrei și Radu Pegza, joacă în tricouri de culoare verde și galbenă care se combină armonios cu frunze și ramuri ale speciei de arbore carpen. Pe fiecare tricou, în față, sunt înscrise 2 noțiuni simbolice care semnifică dorință și biruință: DOR - BOSTOVAN –colecție de spumante produse de sponsorul echipei, unul dintre liderii industriei viti-vinicole din Republica Moldova. In spatele tricoului este înscrisă denumirea echipei – „Carpen”.

Academia de Fotbal „Carpen”, organizată în 20 de echipe de copii născuți în anii 2010 – 2017, participă la diverse competiții la fotbal, inclusiv și în campionatul național la fotbal pentru copii și juniori. realizând rezultate sonore.

În prezent, 4 echipe din cadrul Academiei de Fotbal „Carpen” participă la competiții desfășurate sub egida Federației Moldovenești de Fotbal.

În 2022, „Carpen” Under 11 s-a clasat pe locul 2 în Divizia A.

În februarie 2023, micii carpeni, născuți în 2015 au câștigat Cupa de Iarnă la Futsal”, Matei Solodchi fiind desemnat cel mai bun jucător al turneului.

Concomitent, s-au manifestat și părinții copiilor și antrenorii de la „Carpen” care, servind exemplu pentru discipoli, au ocupat locul 2 turneul dotat cu „Cupa municipiului Chișinău de Futsal, Primăvara 2023”, cedând în finală 1-3 la „Burevestnik”.

Tot, în februarie 2023, o altă echipă de copii născuți în 2011, la București a cucerit Cupa „Stelele Viitorului”, „Carpen” reușind să depășească reprezentante ale formații lidere din fotbalul românesc: „Rapid” și „Steaua” iar, Valentin Șușu a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

În aprilie 2023, echipă antrenată de Andrei Țurcan, la fel, a încheiat victorios și turneul „All Stars Cup” desfășurat la Chișinău.

Un alt rezultat răsunător a fost obținut de această minunată echipă la turneul „Toți pentru Fotbal” desfășurat la Sibiu care a reunit cele mai bune academii de fotbal din România, din Cluj, Arad, Târgul Mureș, Sibiu, Constanța, Pitești, Timișoara, Râmnicul Vâlcea, Sfântul Gheorghe și Miercurea Ciuc. În grupă preliminară, „Carpen” a întrecut „Interstar” Sibiu cu 2-1, „Kinder” Constanța cu 4-1 și „ Sporting” Cluj cu 2-1 apoi, în „sferturi” pe UTA Arad cu scoruș 2-2 și 3-2 la lovituri de departajare; în semifinală pe aceiași „Interstar” Sibiu cu 4-0. Meciul decisiv al turneului, disputat cu prestigioasa Academie de Fotbal „Gheorghe Hagi” din Constanța, a sclipit prin frumusețe extraordinară de joc calitativ prestat de ambele echipe finaliste, „Carpen” cucerind trofeul suprem în urma loviturilor de departajare, 3-2, după scorul egal de 1-1 în timpul regulamentar.

În luna iunie 2023, în colecția CS „ Carpen” s-au adăugat alte două trofee frumose, câștigate la „Cupa Raionului și Municipiului Orhei Radavi” și la „Summer Cup Budești”.

Cireașa de pe tort, degustată delicios de întreaga familie fotbalistică „Carpen”, precum și de toți susținătorii fideli ai Clubului Sportiv respectiv, a fost turneul internațional Elite Neon Cup desfășurat la Atena, R. Elenă în perioada 27-29 octombrie.

Turneul menționat a întrunit 48 de echipe din peste 10 țări, R. Moldova fiind reprezentată de 3 echipe din Chișinău: Academia de Fotbal Radu Rebeja, „Carpen” și „Steaua”.

În grupa preliminară, „Carpen” a învins echipe din Africa de Sud și Grecia, meciul decisiv pentru întâietate, la fel, fiind câștigat cu scorul de 2:1 la Academia „Olympiacos” Pireu; în o pătrime au trecut de GT Alba Iulia, România cu 3-1 iar, în o doime, la limită cu 4-3, s-au impus în fața Academiei redutabilei formații franceze Paris Saint-Germain Football Club.

Meciul final cu Academia AC Milan, Italia a fost urmărit cu atenție și satisfacție de numeroși spectatori, galeria moldovenească formată din părinții micilor fotbaliști și colaboratorii Ambasadei R. Moldova în R. Elenă, încurajând și susținând „Carpen” -ul, echipă revelație care s-a acoperit cu aplauze furtunoase și cuvinte alese de laudă meritată. Deși, micii carpeni n-au izbutit biruință, prestația a impresionat extraordinar publicul și organizatorii turneului. Urcușul fascinant pe treapta a doua a podiumului, a fost însoțit și cu Diplomă onorifică de cel mai bun portar al turneului decernată caprinului David Bălan, supranumit „Lev Iașin”.

Celelalte 2 echipe chișinăuiene, la fel, au participat destoinic la acest turneu: Academia de Fotbal Radu Rebeja, antrenor Adrian Gușan, a ocupat locul 5 iar, „Steaua” antrenată Nicolai Țurcan s-a clasat pe locul 9 al turneului.

 

Echipa de copii „Carpen”, antrenor Andrei Țurcan, finalistă la turneul internațional la fotbal „Elite Neon Cup” desfășurat la Atena, R. Elenă, în perioada 27-29 octombrie 2023. Printre cele 48 de echipe participante la acest turneu prestigios, reprezentante ale 10 țări, s-au numărat Academii de Fotbal din cadrul Cluburilor de Fotbal: „Milan„ Italia, ”Paris Saint-Germain” Franța, „Olympiacos” Grecia și altele la fel de renumite.

Micii „carpeni”, Under 11, împreună cu părinții și antrenorul lor, Andrei Turcan, radiază fericiți urmare rezultatelor excepționale obținute la turneul internațional „Elite Neon Cup”, desfășurat la Atena, R. Elenă în perioada 27-29 octombrie 2023.

* * *

Clubul Sportiv „ Carpen” desfășoară și acțiuni caritabile.

La 17 martie 2022, împreună cu fiul Valentin și nepoțeii Sergiu și Valentin, am vizitat Școala medie Nr.2 din Cărpineni, azi Gimnaziul „Dumitru Crețu”, absolvită de mine în 1979, precum și de Victor Bostan în 1977.

La masă rotundă organizată în biblioteca gimnaziului și dirijată de doamna directoare Vera Călugăreanu, într-o atmosferă amicală, am discutat cu elevi și profesori, fiul Valentin povestind despre fotbal care i-a marcat destinul.

În cadrul întâlnirii, din partea CS „Carpen”, Valentin Furdui ajutat de nepoțeii mei, Sergiu și Alexandru, a oferit generos inventar și echipament sportiv pentru elevi la lecții de educație fizică și la competiții sportive.

17 martie 2022, Școala medie Nr 2, azi Gimnaziul „Dumitru Crețu”; din Cărpineni, absolvită în 1979. Împreună cu fiul Valentin, nepoțeii Valentin și Sergiu, am vizitat școala mea natală. Am discutat cu elevi și profesori în frunte cu distinsă doamnă Vera Călugăreanu, directorul instituției respective. Din partea Clubului Sportiv „Carpen”, a fost oferit inventar și echipament util elevilor la lecții de Educație fizică și la competiții sportive.

* * *

Compartimentul respectiv, pare, incomplet fără date din cariera fotbalistică a fiului Valentin, fondatorul și administratorul AS CS „Carpen”, căpitanul echipei de fotbal „Carpen” Cărpineni.

Eu și fiul Valentin, „Capen Arena” Chișinău, 27 august 2023.

Din start, menționez că, împreună cu soția Valentina, suntem bogați și, deci, împliniți cu cea mai prețioasă avere familială, copii scumpi și iubiți: Valentin, Alexandru și Maria care, împreună cu nurorile Anastasia, Natalia și ginere Nicolai, ne fericesc cu nepoțeii dulci și scumpi: Valentin și Mirabela, Sergiu și Alexandra, Matei.

Fiul mai mare, Valentin, a pășit mai pronunțat pe urmele tatălui astfel încât, practicând cu pasiune și dăruire de sine Fotbalul, a studiat și Dreptul, obținând licență de avocat. După încheierea carierii fotbalistice profesioniste, continue să fie preocupat de acțiuni legate de fotbal.

Din fragedă copilărie, Valentin s-a înfrățit cu mingea de fotbal, primul cuvânt rostit la vârsta de 9 luni fiind „Ingea”, cu care prefera să doarmă. Primii pași pe terenul de fotbal i-a făcut la Cărpineni, jucând la echipa de copii antrenată de Ion Dumitru Arnăut care, am avut norocul să-mi fie și mie primul antrenor la fotbal.

În timpul traiului la Hâncești (1992 – 1996), împreună cu al doilea fiu Alexandru, tustrei, în timpul liber, băteam mingea pe iarba stadionului orășenesc, încercând, să le transmit cunoștințe și procedee tehnice din modesta experiență de fotbalist amator.

Din 1997, transferați cu traiul la Chișinău, sfătuit de mine, Valentin a frecventat Școala Sportivă Olimpică de Fotbal administrată de Vladimir Crasilevschi, antrenorul meu la echipa de fotbal studențească a Universității din Chișinău în anii 1982-1987. Aici, a beneficiat de instruire fotbalistică calificată, altoită de antrenorii Anatolii Stupa și Vitalii Petrosean.

În anii 2003 - 2004, Valentin a învățat la Liceul cu profil Sportiv din Buzău, fiind component la echipa de fotbal antrenată de distinsul profesor Cătălin Cighir, în prezent, director la această prestigioasă instituție școlară sportivă din România. Aici, a fost atras și la echipa de juniori „Gloria” Buzău, participantă în campionatul român la fotbal.

Cariera fotbalistică impresionantă este marcată de evoluții spectaculoase la următoarele formații:

- „Steaua” Chișinău în anii 2005 – 2006;

- „Gloria” Bistrița, România, în 2007;

- „Delta” Tulcea, România în 2008;

- „Sfântul Gheorghe” Suruceni în anul 2009;

- „Zimbru” Chișinău în anii 2010 și 2015;

- „Milsami” Orhei în anii 2011 – 2013, deținând Cupa și Super Cupa națională, ediția 2012 și, respectiv, 2013;

- „Șeriff”, Tiraspol în 2014, devenind campion național;

- „Kaisar” Kzâl – Orda, Kazahstan în 2015;

- „Dacia” Chișinău în 2017 și 2018, devenind posesor al medaliei de argint, ediția 2018;

- „Palanca”, Palanca, Lituania, în 2019;

- „Speranța” Nisporeni în 2020;

- „Spartanii” Selemet, r. Cimișlia în anii 2021 și 2022.

În perioada respectivă, Valentin Furdui a fost convocat la selecționate naționale, Under 17 și cea de seniori, iar, în 2022 a fost numit antrenor secund la Under 17, asistându-l pe antrenorul principal Andrian Sosnovschi.

În prezent, deținând Licență UEFA A, Valentin Furdui practică antrenoriat la Academia de Fotbal din cadrul AS CS „Carpen”, frecventată de circa 200 de copii talentați și pasionați de fotbal.

 

Valentin Furdui, campion al R. Moldova la fotbal, sezonul 2013-2014, în componența formației „Sheriff” Tiraspol. 

Valentin Furdui în meciul „Sheriff” (Tiraspol, R. Moldova) – Tromsø IL (Norvegia) disputat la 12 decembrie 2013 și încheiat cu scorul de 2-0.

Valentin Furdui, 07.11.2013; Stadium „White Hart Lane”, Londra, Anglia; Fotbal Europa League: „Tottenham Hotspur” Londra – „Sheriff” Tiraspol, R. Moldova, meci încheiat cu 2-1.

* * *

Încheiem cu prezentarea selecționatei simbolice a satului Cărpineni din toate timpurile, personificând cu nume și prenume un antrenor și 11 fotbaliști.

Precizăm că selecția respectivă este efectuată personal, în principal, fiind orientat pe criterii de reprezentativitate, în așa mod, alegând câte 1-2 fotbaliști notorii din fiecare generație, începând cu anii 30 ai secolului trecut și până în prezent.

Cu siguranță, în această componență legendară merită să se regăsească și mulți alți fotbaliști care au lăsat amprente semnificative în fotbalul la Cărpineni însă, din motive obiective, este imposibil de a-i reuni pe toți într-o singură echipă celebră .

Prin urmare, prezentăm selecționata de fotbal all time (din toate timpurile) a satului Cărpineni:

1. Portar – Serghei Nemțanu, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 80;

2. Fundaș lateral dreapta – Andrei Sobol, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 90, căpitanul echipei;

3. Fundaș central – Piotr Reabîh, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 50, primul fotbalist și căpitan al echipei de fotbal din Cărpineni din perioada postbelică;

4. Fundaș lateral stânga – Grigore Ciobanu, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 50 – 60;

5. Mijlocaș central la închidere – Valentin Furdui, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 2020, fondatorul și căpitanul echipei de fotbal „Carpen” Cărpineni, înființată în 2019;

6. Mijlocaș lateral dreapta – Ioan Badea, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 2000, căpitanul și antrenorul echipei;

7. Mijlocaș lateral stânga – Iurie Șoimu, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 2010, căpitanul echipei;

8. Mijlocaș central ofensiv – Alexandru Toma, reprezentant al generațiilor de fotbaliști din anii 60 și 70, căpitanul și antrenorul echipei;

9. Atacant lateral dreapta – Nicolae Mârza, reprezentant al generației de fotbaliști din anii 50-60, căpitanul și antrenorul echipei;

10. Atacant central – Petru Reniță, reprezentant al generațiilor de fotbaliști din anii 70 și 80, unul din cei mai talentați fotbaliști originari din Cărpineni;

11. Atacant lateral stânga – Andrei Furdui, reprezentant al generațiilor de fotbaliști din anii 30- 40.

Antrenorul echipei – Ion Arnăut, cel mai renumit și longeviv fotbalist din Cărpineni apoi, și antrenor la „Rapid” Cărpineni: pe post de fundaș central a evoluat în anii 60 – 70 iar, după încheierea carierei active de fotbalist, circa 25 de ani, totalmente, s-a dedicat pedagogiei sportive și antrenoriatului.

P.S. Finalizând seria de publicații privind istoria fotbalului la Cărpineni, respectuos, reiterăm invitații la dialog creativ pe marginea informațiilor cuprinse în articole postate astfel încât, completări, precizări, corectări etc. sunt binevenite și mult-așteptate pe adresa electronică: sergiu.furdui@gmail.com, precum și prin intermediul mijloacelor tehnice de comunicare: Viber, Whats App, Messages, Messenger și Facebook.

Să ne revedem sănătoși sau să ne auzim de bine, dragi Prieteni! 

Комментариев нет:

Отправить комментарий