În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi citiți al cincilea episod al fascinantului serial ”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html, a 2-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, a 3-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html, a 4-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_5.html, a 5-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_6.html, a 6-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_7.html, a 7-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_8.html, a 8-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_9.html, iar a 9-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_10.html.

 

CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC (10)

Un super-conducător pentru o super-echipă

Având exemplul mezinului răsfăţat. Valentin Ceauşescu se "dedică" echipei de fotbal a clubului Steaua. Poate că alegerea i-a fost sugerată de unchiul Ilie. Poate a fost o opţiune de suflet. Fapt este că, odată decis, Valentin a devenit numărul unu al echipei militare. A fost super-antrenor, a fost super-conducător, a fost super-manager, ba chiar şi super-sponsor. Pentru că putea să hotărască – şi a făcut-o – peste capul antrenorului, al şefului secţiei de fotbal, al comandantului clubului.

Emerich Jenei, Valentin Ceaușescu și Anghel Iordănescu.

Întâmplarea face ca perioada respectivă să fie perioada de maxime realizări a echipei: cinci titluri consecutive de campioană naţională (dintre care ultimele trei – fără înfrângere), patru Cupe ale României, o Cupă a campionilor europeni şi o Supercupă a Europei. Dar momentul de maxim aport al lui Valentin Ceauşescu în istoria competiţională a Stelei îl reprezintă finala Cupei României din anul 1988.

Finala ediţiei 1987-88 a Cupei României, ediţie jubiliară, a 50-a, a popularei competiţii, avea toate condiţiile să fie un moment de vârf al sezonului. Se calificaseră, pentru meciul final, cele mai bune echipe ale momentului, Steaua şi Dinamo, două grupări între care se instalase în ultima vreme o stare de adversitate vecină cu duşmănia. În ziua de 26 iunie, pe stadionul numit atunci "23 August", la chemarea arbitrilor Radu Petrescu (Braşov) la centru şi George Ionescu (Bucureşti) şi Gheorghe Constantin (Râmnicu-Vâlcea) la tuşe, s-au prezentat steliştii cu Iovan, Bumbescu, Belodedici, Tudorel Stoica, Lăcătuş, Piţurcă, Hagi, Gică Popescu şi ceilalţi, iar dinamoviştii – cu Moraru, Mircea Rednic, Andone, Lupu, Ionuţ Lupescu, Mateuţ, Răducioiu, Cămătaru şi ceilalţi.

Începută într-o notă de echilibru, partida s-a înclinat în prima repriză în favoarea militarilor, care la pauză conduceau cu 1-0, prin golul lui Lăcătuş (min. 27). La reluare, dinamoviştii se străduiesc din răsputeri să răstoarne rezultatul şi reuşesc egalarea, în min. 87 prin Răducioiu. Jocul capătă tensiune înaltă si accente dramatice. În ultimul minut de joc, de fapt în primul minut de prelungire dictat de arbitru, steliştii reuşesc să introducă balonul în plasă, prin Balint, dar arbitrul central Radu Petrescu, la semnalizarea tuşierului George Ionescu, nu validează golul din cauza unui ofsaid. Tensiunea atinge paroxismul. Proteste, parlamentări, îmbrânceli în teren, huiduieli în tribune. După un schimb de priviri cu tribuna oficială, în care se găsea fireşte şi Valentin Ceauşescu, echipa Stelei se retrage de pe teren. Jocul nu s-a mai reluat, nici cu fireasca lovitură liberă indirectă, nici eventual cu repunere de la centru. Transmisia televizată se întrerupe. Dinamoviştii pleacă cu cupa la cabine, cu de la ei putere, desigur fără vreo festivitate de premiere. Ceea ce a urmat a frizat ridicolul şi ar fi fost amuzant, dacă n-ar fi fost atât de trist.

Cel mai controversat derby Steaua – Dinamo a fost finala Cupei României din 1988.

În singurul ziar de sport al momentului ("Sportul"), de luni după meci, nicio relatare. Parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Parcă meciul nici n-ar fi avut loc. Marţi, un comunicat. Meciul se consideră încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea Stelei, iar arbitrii Radu Petrescu şi George Ionescu sunt suspendaţi. Decizia fusese luată la cel mai înalt nivel al statului comunist. Despre partidă, cu relatarea jocului şi caseta tehnică a meciului, s-a scris abia în ziarul de sâmbătă, la... şase zile de la eveniment. În fapt, pentru prima oară în istoria fotbalului, politicul a adoptat decizii de arbitraj. După revoluţia din decembrie 1989, clubul militar a anunţat că renunţă la trofeul câştigat în acest mod nedemn.

Se poate pune, fireşte, întrebarea dacă rolul lui Valentin Ceauşescu în ceea ce priveşte clubul Steaua a fost "pozitiv" sau "negativ". Cred că lucrurile nu pot fi puse în aceşti termeni. Ceea ce mi se pare esenţial în acest "caz" este nu atât binomul "alb sau negru", cât faptul că "aportul" său era în afara oricărui control. Iar dacă adăugăm şi realitatea că, într-o societate dominată de sentimentul fricii, simpla sa prezenţă în anturajul echipei Steaua avea darul să încline aprioric balanţa echilibrului sportiv pe plan intern, concluzia vine de la sine. În fond, un sponsor în ziua de astăzi îşi asumă nişte obligaţii din care gruparea sportivă trage avantaje materiale, dar lucrurile sunt aşezate în raporturi contractuale, chiar dacă nu întotdeauna formale, iar echilibrul între drepturi şi datorii se păstrează de ambele părţi.

7 mai 1986. Stadionul ”Ramón Sánchez Pizjuán” din Sevilia. Steaua București, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni. Al patrulea din dreapta, Valentin Ceaușescu.

Veţi spune, poate, că ceea ce a făcut Valentin la Steaua nu prea se deosebeşte de ce a făcut Bernabeu la Real Madrid, sau ce face Agnelli la Juventus, sau Cecchi Gori la Fiorentina, sau Berlusconi la Milan, sau ce va face poate Murdoch la Manchester United. Totuşi, o deosebire esenţială există. Valentin n-a sprijinit Steaua din banii săi. El s-a comportat ca un patron, dar pe banii statului, adică pe banii contribuabililor, ai noştri, ai tuturor. Explicat mai clar, asta ar fi cam aşa: Steaua a învins – să zicem – Rapidul primind primă de joc mai mare, din bani adunaţi şi de la suporterii Rapidului. De fapt, de la suporterii tuturor, că doar Steaua timp de trei ani n-a suferit nicio înfrângere în campionat.

Nu insist, ar mai fi multe de spus, de vorbit şi despre abuzuri, inclusiv despre împrumutarea lui Hagi, împrumut devenit transfer fără dezlegare, dar lucrurile, deşi sunt încă proaspete în memoria multora dintre cititori, ele pot fi privite acum cu detaşare, din perspectivă istorică. Şi, sunt convins, puţini vor fi cei care vor avea nostalgia vremurilor apuse.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus” Nr. 46 (335), 30 martie – 5 aprilie 1999