În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al noulea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, iar CM-1966 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_29.html.

MEXIC-1970. UN MUNDIAL LA ÎNĂLŢIME

Stabilirea Mexicului ca gazdă a turneului final al mondialului din 1970 a fost decisă la Congresul FIFA de la Tokyo (august 1964), cu oarecare reţinere, dar după succesul înregistrat de organizatori la Jocurile Olimpice de la Ciudad-de-Mexico reţinerile au dispărut.

În Mexic, principala problemă era însă cea a adaptării la altitudine. Să joci fotbal, cu efort maxim timp de 90 de minute, la peste 1.200 de metri deasupra nivelul mării (în capitală – 2.277, minima la Puebla – 1.264, maxima la Toluca – 2.680), era o perspectivă care înspăimînta pe tehnicienii fotbalului. Modul în care s-au desfăşurat întrecerile au dovedit, însă, că mijloace de a trece peste acest handicap se pot găsi.

Preliminariile au furnizat cîteva rezultate interesante. Vor lipsi din Mexic: Portugalia (medalie de bronz în Anglia, eliminată de români), Ungaria (eliminată de Cehoslovacia într-o celebră partidă de baraj jucată la Marsilia), Franţa (din grupa cu Suedia), Iugoslavia şi Spania (ambele, din grupa cu Belgia) şi Argentina (eliminată de Peru).

Turneul final a adus, pe lîngă problema altitudinii, o dificultate suplimentară, aceea a căldurii toride. Din necesităţi de orar, pentru asigurarea transmiterii în direct la televiziune în Europa, meciurile au fost programate la ore “imposibile”: în cursul săptămînii – ora 16 (ora 24 la Bucureşti), duminica – ora 12 (ora 20 la Bucureşti). Se poate spune că Mexic ‘70 a fost mondialul respiraţiei scurte şi al pulsului accelerat.

Pele, singurul jucător cu trei titluri mondiale în palmares. (Foto: Getty Images).

Partidele din grupe nu s-au încheiat cu rezultate surprinzătoare. Cea mai echilibrată dispută au furnizat echipele din grupa de la Guadalajara (Anglia – deţinătoarea titlului, Brazilia – favorita întrecerii, Cehoslovacia – o forţă a fotbalului european şi România – revenită în elită), singură grupă care nu avea în componenţă echipe din Asia, Africa sau America Centrală.

Un fapt interesant este cel legat de trofeul competiţiei. Potrivit regulamentului, “Zeiţa de aur” (care din 1950 purta numele lui Jules Rimet, fondatorul campionatelor mondiale) urma să intre definitiv în posesia ţării care o cucereşte de trei ori. Soarta cupei părea pecetluită, căci în semifinale urmau să joace Brazilia (două titluri) cu Uruguay (două titluri) şi Italia (două titluri) cu R.F. Germania (un singur titlu), aceasta din urmă întrecînd în sferturi Anglia (şi ea cu un titlu), cu 3-2 după ce englezii au condus cu 2-0!

Semifinala Italia – R.F. Germania 4-3 (1-0, 1-1) a fost meciul-cheie al mondialelor. Disputa a fost unică în istoria mondialelor prin dramatism şi prin tensiune, prin nivelul tehnic greu de egalat, prin angajamentul fizic total (Beckenbauer a jucat ultimele 20 de minute, urmare unei accidentări, cu braţul drept imobilizat), prin gradul său de spectaculozitate, prin incredibilele răsturnări de scor (cinci goluri în prelungiri), astfel că nu întîmplător s-a scris în presă că “Finala s-a jucat înaintea finalei”.

Finala propriu-zisă a fost o simplă formalitate, marea echipă a Braziliei, cu Pele, Rivelinho, Carlos Alberto, Jairzinho şi Tostao, impunîndu-se cu uşurinţă în faţa unei Italii care dăduse totul în semifinale. Astfel, “Zeiţa de aur” intră definitiv în posesia Confederaţiei braziliene de fotbal...

Câștigând în 1970 titlul de campioană pentru a treia oară Brazilia a intrat definitiv în posesia „Zeiței de aur”. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Carlos Alberto, Brito, Wilson Piazza, Felix, Clodoaldo, Everaldo, Mario Zagalo (antrenor principal). Rîndul de jos: Jairzinho, Rivelino, Tostao, Pele, Paulo Cesar.

După 36 de ani Italia din nou a jucat într-o finală mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Enrico Albertosi, Roberto Boninsegna, Roberto Rosato, Giacinto Facchetti, Angelo Domenghini, Luigi Riva. Rîndul de jos: Sandro Mazzola, Mario Bertini, Giancarlo De Sisti, Pierluigi Cera, Tarcisio Brugnich. (Foto: Getty Images).

REZULTATELE

Grupa 1: MEXIC – U.R.S.S. 0-0, BELGIA – EL SALVADOR 3-0, U.R.S.S. – BELGIA 4-1, MEXIC – EL SALVADOR 4-0, U.R.S.S. – EL SALVADOR 2-0, MEXIC – BELGIA 1-0. Calificate: U.R.S.S. şi Mexic.

Grupa a 2-a: URUGUAY – ISRAEL 2-0, ITALIA – SUEDIA 1-0, URUGUAY – ITALIA 0-0, SUEDIA – ISRAEL 1-1, SUEDIA – URUGUAY 1-0, ITALIA – ISRAEL 0-0. Calificate: Italia şi Uruguay.

Grupa a 3-a: ANGLIA – ROMÂNIA 1-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 4-1, ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1, BRAZILIA – ANGLIA 1-0, BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2, ANGLIA – CEHOSLOVACIA 1-0. Calificate: Brazilia şi Anglia.

Grupa a 4-a: PERU – BULGARIA 3-2, R.F. GERMANIA – MAROC 2-1, PERU – MAROC 3-0, R.F. GERMANIA – BULGARIA 5-2, R.F. GERMANIA – PERU 3-1, BULGARIA – MAROC 1-1. Calificate: R.F. Germania şi Peru.

Sferturi de finală: URUGUAY – U.R.S.S. 1-0 (pr.), ITALIA – MEXIC 4-1, BRAZILIA – PERU 4-2, R.F. GERMANIA – ANGLIA 3-2 (pr.).

Semifinale: ITALIA – R.F. GERMANIA 4-3 (pr.), BRAZILIA – URUGUAY 3-1.

Meci de clasament: R.F. GERMANIA – URUGUAY 1-0.

Finala (Ciudad-de-Mexico, 21.06): BRAZILIA – ITALIA 4-1.

Au marcat: Pele (18), Gerson (65), Jairzinho (70), Carlos Alberto (86) / Boninsegna (37).

A arbitrat Rudy Glockner (R.D.Germană).

Brazilia: Felix – Carlos Alberto, Brito, Piazza, Everaldo – Clodoaldo, Gerson – Jairzinho, Tostao, Pele, Rivelino.

Italia: Albertosi – Burgnich, Rosato, Cera, Facchetti – Bertini (73 Juliano), De Sisti – Domenghini, Mazzola, Boninsegna (84 Rivera), Riva.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 123, 1-7 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. ÎN FINE, A DAT DUMNEZEU!

După ce ne-am tot canonit şi codit iată că Mexicul ne-a adus bucuria. Prima dată după război, fotbalul românesc reuşea marea lovitură! A fost o bucurie atît de mare încît aveam impresia că toţi locuitorii ţării se vor îmbarca în avionul pentru Mondiale.

S-a spus atunci că fiecare tricolor ar fi primit cadou cîte o Dacie 1100, strămoşul mai pricăjit al antediluvienei noastre Dacii 1300. Nu ştiu dacă a fost aşa, doar autorii calificării vă pot confirma sau infirma zvonul.

Ceea ce ştiu sigur este că am avut o generaţie formidabilă, tînără, bătăioasă, inteligentă (ceva în genul generaţiei Stelei care a cîştigat Cupa Campionilor) care şi-a meritat galoanele gloriei adjudecate.

Ediţia aztecă a mai avut cîteva curiozităţi. Prima ar fi, dacă veţi privi tabloul preliminariilor, catastrofa de la Lisabona, cea care a însemnat startul. Cum noi începem mereu bine dar terminăm lamentabil, de data aceasta totul a fost pe dos.

Naționala României din 1970. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Necula Răducanu, Ludovic Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Cornel Dinu, Augustin Deleanu. Rîndul de jos: Laszlo Gherghely, Radu Nunweiler, Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache și Mircea Lucescu (Foto: gsp.ro).

A doua curiozitate ar putea fi necalificarea portughezilor, cei care cu doar patru ani mai înainte spărseseră toate arhetipurile şi cîştigaseră medaliile de bronz în Anglia.

În fine, cea de a treia curiozitate este şi cea mai „de presă”: neintroducerea lui Dobrin în nici unul din meciurile din Mexic. Nici măcar pentru un singur minuţel. Chiar şi în solemna presă comunistă faptul acesta a generat anchete, mese rotunde, sondaje de opinii. Piteşteanul, probabil cel mai mare artist al fotbalului românesc, a acuzat şi diferenţa de fus orar, şi diferenţa de altitudine şi... alte diferenţe după cum susţin cei (puţini) care au însoţit echipa noastră. Tot după mărturiile domniilor lor, făcute pe şest, nicidecum în virgina presă proletară, se pare că noua zeiţă a lui Dobrin se numea Tequilla, cea care în combinaţie cu soarele arzător al platourilor aztece îi cam tăia picioarele magicianului.

Preliminarii:

27.10.68 Lisabona: Portugalia – România 3-0 (2-0);

23.11.68 Bucureşti: România – Elveţia 2-0 (0-0);

16.04.69 Atena: Grecia – România 2-2 (0-0);

14.05.69 Lausanne: Elveţia – România 0-1 (0-1);

12.10.69 Bucureşti: România – Portugalia 1-0 (1-0);

16.11.69 Bucureşti: România – Grecia 1-1 (1-0).

Turneul final:

ANGLIA – ROMÂNIA 1-0 (0-0). Au jucat: Adamache (Steagul roşu) – L. Sătmăreanu (Steaua), N. Lupescu (Rapid), Dinu (Dinamo), Mocanu (Petrolul) – Dumitru (Rapid), R. Nunweiller (Dinamo) – Dembrovschi (SC Bacău), Gh. Tătaru (Steaua), Dumitrache (Dinamo), Lucescu (Dinamo). Schimbare: Gh. Tătaru – Neagu (Rapid).

ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1 (0-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Dembrovschi, Neagu, Dumitrache, Lucescu. Marcatori: Neagu, Dumitrache. Schimbări: Dumitru – Gergely (Dinamo); Lucescu – Gh. Tătaru.

BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2 (2-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Neagu, Dembrovschi, Dumitrache, Gh. Tătaru, Lucescu. Marcatori: Dembrovschi, Dumitrache. Schimbare: Adamache – Răducanu (Rapid). Antrenor: Angelo Niculescu.

În prelirninarii au mai jucat: Coman, Pîrcălab, Boc, Deleanu (Dinamo), D. Nicolae, Hălmăgeanu (Steaua), D. Coe (Rapid), Gornea, Domide (UTA Arad), Grozea (Petrolul), Dobrin (FC Argeş), Martinovici (Univ. Craiova), Kallo, Tufan (Farul), Ion Ionescu (Allemania Aachen).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 132, 5-11 aprilie 1994