În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al cincilea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html.

ELVEŢIA-1954. O ÎNFRÎNGERE RĂZBUNATĂ

Organizarea în Elveţia a celui de-al cincilea turneu final mondial a fost decisă la Congresul FIFA de la Londra (august 1948). A decis criteriul situaţiei economice, ţările participante la războiul mondial nefiind încă refăcute.

“Paleta” de înscrişi a fost foarte largă: aproape tot ce se putea spera, chiar dacă Argentina a lipsit, în Elveţia s-a adunat elita fotbalului mondial, cu două excepţii: echipele clasate pe locurile 3 şi 4 în ediţia anterioară, Suedia şi Spania.

Victoria belgienilor (3-2) la Stockholm, care le-a deschis porţile turneului final, n-a fost considerată o surpriză prea mare, deşi suedezii impresionau Europa (în Italia, golgeterii sezonului 1953-54 erau Gunar Nordahl cu 23 de goluri pentru Milan şi Jeppson cu 20 pentru Napoli). Eliminarea Spaniei, însă, de către Turcia (1-4 la Madrid, 1-0 la Istanbul, golaverajul nu conta, 2-2 după prelungiri în baraj la Roma şi sorţi favorabili Turciei) a bulversat lumea fotbalului.

Sistemul de disputare a turneului final a suferit o modificare, aceea că din cele 4 grupe urmau să se califice cîte două echipe, cele opt rămase disputîndu-şi apoi eliminări directe. Cum favoriţii urmau să nu se întîlnească între ei în grupe, alcătuirea acestora s-a bazat pe opt capi de serie. Iar dacă preferinţa organizatorilor pentru Franţa este discutabilă, Turcia s-a văzut obţinînd nu doar locul Spaniei în turneul final, ci şi poziţia sa de favorită. Competiţia avea să infirme doar în trei cazuri opţiunile: Turcia nu a putut onora statutul de favorită care nu-i aparţinea, Iugoslavia s-a calificat în dauna Franţei, iar italienii au cedat gazdelor, ba chiar în două rînduri.

Celebrul gol al lui Helmut Rahn din finala de la Berna.

Principala favorită a întrecerii era selecţionata Ungariei, echipă puternică, remarcată prin celebra victorie de pe Wembley cu 6-3 în faţa Angliei (în toamna lui 1953), aureolată şi de un titlu olimpic la Helsinki în 1952.

Această echipă, poreclită de britanici “Magic Magyars”, avea să realizeze în perioada iunie 1950 – noiembrie 1955 43 de victorii din 51 de meciuri, cu un golaveraj de 220-58 şi marcînd meci de meci.

Şi totuşi, victoria finală avea să revină unei outsidere, selecţionata vest-germană, învinsă de unguri cu 8-3 în grupă, cu un parcurs excelent pînă în finală şi cu o dorinţă de revanşă fără egal. Este şi meritul unui mare om de fotbal, Sepp Herberger, antrenorul aflat la cîrma naţionalei timp de 28 de ani.

„Eroii de la Berna”. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Adi Dassler (fodatorul și proprietarul firmei Adidas), Sepp Herberger (antrenor principal), Fritz Walter (căpitan), Helmut Rahn, Josef Posipal, Horst Eckel, Werner Liebrich, Ottmar Walter, Winfried Schaefer, Max Morlock. Rîndul de jos: Karl Mai, Toni Turek și Werner Kohlmeyer.

Naționala Ungariei înaintea primului meci cu R.F. Germania de la CM-1954 disputat pe 20 iunie, la Basel, și cîștigat de maghiari cu 8-3 (de la stînga la dreapta): Ferenc Puskas, Gyula Grosics, Gyula Lorant, Nandor Hidegkuti, Jozsef Boszik, Mihaly Lantos, Jeno Buzansky, Jozsef Zakarias, Jozsef Toth II, Zoltan Czibor, Sandor Kocsis. (Sursa: Getty Images).

REZULTATELE

Grupa 1: BRAZILIA – MEXIC 5-0, FRANŢA – IUGOSLAVIA 0-1, BRAZILIA – IUGOSLAVIA 1-1 (pr.), FRANŢA – MEXIC 3-2. Calificate Brazilia şi Iugoslavia.

Grupa a 2-a: TURCIA – R.F. GERMANIA 1-4, UNGARIA – COREEA DE SUD 9-0, TURCIA – COREEA DE SUD 7-0, UNGARIA – R.F. GERMANIA 8-3. Baraj: R.F. GERMANIA – TURCIA 7-2. Calificate Ungaria şi R.F. Germania.

Grupa a 3-a: URUGUAY – CEHOSLOVACIA 2-0, AUSTRIA – SCOŢIA 1-0, URUGUAY – SCOŢIA 7-0, AUSTRIA – CEHOSLOVACIA 5-0. Calificate Uruguay şi Austria.

Grupa a 4-a: ANGLIA – BELGIA 4-4 (pr.), ITALIA – ELVEŢIA 1-2, ANGLIA – ELVEŢIA 2-0, ITALIA – BELGIA 4-1. Baraj: ELVEŢIA – ITALIA 4-1. Calificate Anglia şi Elveţia.

Sferturi de finală: AUSTRIA – ELVEŢIA 7-5, URUGUAY – ANGLIA 4-2, UNGARIA – BRAZILIA 4-2, R.F. GERMANIA – IUGOSLAVIA 2-0.

Semifinale: UNGARIA – URUGUAY 4-2 (pr.), R.F. GERMANIA – AUSTRIA 6-1.

Finala mică: AUSTRIA – URUGUAY 3-1.

Finala (Berna, 04.07): R.F. GERMANIA – UNGARIA 3-2.

Au marcat: Morlock (10), Rahn (18, 85) / Puskas (6), Czibor (8).

A arbitrat William Ling (Anglia).

R.F. Germania: Turek – Posipal, Liebrich, Kohlmeyer – Eckel, Mai – Rahn, Morlock, O. Walter, Fr. Walter, Schafer.

Ungaria: Grosics – Buzanszki, Lorant, Lantos – Bozsik, Zakarias – Czibor, Kocsis, Hidegkuti, Puskas, M. Toth.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 119, 4-10 ianuarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. LUI BIRTAŞU NU-I PLĂCEA... ELVEŢIA

Ediţia din 1950 a Campionatului Mondial a fost... fentată. Nu ne-am înscris. Se spune că Moscova nu se prea omora după asemenea spectacole. Cert este că pentru Brazilia 1950 nu s-a înscris nici o ţară din Est. Cu o singură excepţie: Iugoslavia. Era clar că Slavii de sud “semnalizează la stînga şi o iau la dreapta”. Iar traversarea oceanului nu a fost decît o tiflă. Ca între slavi...

Mai trec patru ani. Sovieticii rămîn tot prin guberniile lor poreclite republici dar “democraţiile populare” primesc un O.H. (de la “ocen haraşo”, evident) de participare. Drept pentru care ne şi înscriem.

Picăm într-o grupă “roşie”: Cehoslovacia, Bulgaria şi România. Bulgarii joacă rolul Maltei, acela de a strînge doar un singur punct. Noi le luăm patru, cehii doar trei. Formidabil! Avem un punct avans la “adevărul” numit Bulgaria. În Cehoslovacia pierdem, iar pentru ultimul meci al grupei, cel de la Bucureşti cu cehoslovacii, avem nevoie de un singur punct. Doar unul!

Pentru acest ultim act, pe teren este trimisă o echipă care prefigura un pic viitoarele sisteme mai sigure, cele de după Helenio Herrera. Jucăm cu patru mijlocaşi: doi la locurile lor, Onisie şi Băcuţ I, şi doi ca interi, Călinoiu şi Serfozo. Petschowski joacă aripă dreapta deşi nu asta era meseria lui, iar în apărare un al doilea stoper, Androvici, evoluează fundaş dreapta. Se degajă impresia clară că dorim un buluc la mijloc şi pe mijloc şi asta nu poate fi decît în defavoarea adversarilor care trebuie să penetreze o perdea destul de groasă de jucători care au tendinţa mai curînd de a opri adversarul decît de a se avînta în atac.

Cei 100.000 de spectatori de pe “23 August” nu au decît un singur gînd: calificarea. Şi vine minutul 29 cînd, după un fault obişnuit la mijlocul terenului, Safranek are de executat o lovitură liberă de la vreo 35-40 m. Şut direct pe poartă şi portarul nostru, Birtaşu, este învins. Imposibil, incredibil!

Evident, aceaiaşi echipă care ar fi putut ţine un 0-0 şi cu Selecţionata Lumii, nu este în stare să susţină o ofensivă fie doar şi pentru marcarea unui singur gol. Şi încă după asemenea măciucă... Şi asta, chiar dacă Suru a avut o bară în repriza a doua.

Meciul se termină cu un 0-1 de vise rele, deschizînd un şir destul de lung de calificări (ca şi) obţinute afară dar pierdute acasă pentru cine ştie ce alte neghiobii. Dar despre acestea mai avem timp şi destule ediţii de mondiale.

Preliminarii:

14.06.53 Cehoslovacia – România 2-0 (0-0);

28.06.53 România – Bulgaria 3-1 (2-0);

11.10.53 Bulgaria – România 1-2 (1-1);

25.10.53 România – Cehoslovacia 0-1 (0-1).

Au jucat pentru noi: Vomescu, C. Toma, Birtaşu, Băcuţ I, Zavoda II, Apolzan, Androvici, Farmati, Szoko, Călinoiu, Onisie, Serfozo, Paraschiva, D. Nicolae-Nicuşor, Ozon, Vaczi, Al. Ene I, Petschowski, Filote, E. Iordache, Kiss, Suru.

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 124, 8-14 februarie 1994