În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al treilea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, iar a doua aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html.

FRANȚA-1938. O VICTORIE A SPORTULUI

Hotărîrea de a se atribui Franţei organizarea turneului final al mondialelor din 1938 a fost adoptată la Congresul FIFA de la Berlin (august 1936, în zilele Jocurilor Olimpice), în ciuda protestelor sudamericanilor, care susţineau candidatura Argentinei. Cu acest prilej s-a convenit principiul, aplicat cu consecvenţă ulterior, ca Europei să-i revină organizarea competiţiei doar odată la două ediţii şi niciodată de două ori la rînd.

Împrejurările politice nu erau deloc favorabile, în condiţiile manifestărilor făţişe de rasism, militarism şi intoleranţă, specifice epocii. Dar alegerea s-a dovedit a fi fost cea mai bună.

Cu toată creşterea de interes pentru competiţie, au lipsit – şi de această dată – cîteva nume de presigiu ale fotbalului mondial: cele patru echipe britanice (refuzînd aderarea la FIFA), Uruguay şi Mexic (neînscrise), Argentina (retrasă).

Înaintea finalei, tradiţionala strîngere de mînă a căpitanilor Giuseppe Meazza (stînga) şi dr. Gyorgy Sarosi, în prezenţa arbitrului Georges Capdeville (Franţa). Pentru că inscripţionarea clişeelor foto nu se inventase încă, scena cuprinde şi “tăblia” cu textul menit să eternizeze momentul: Cupa mondială 1938 (Sursa: Getty Images).

Jocurile de calificare au avut multe “ciudăţenii” (complicaţii ale sistemului de disputare, refuzuri de a juca, retrageri, neprezentări), ceea ce a facilitat accesul (fără joc) la turneul final al unor echipe “subţiri” cum ar fi Cuba şi Indiile olandeze, în legătură cu această ultimă echipă, care figurează în bilanţul mondial al tuturor timpurilor cu un singur meci, cel din optimi, este necesar să precizăm că este vorba de o selecţionată a teritoriilor olandeze din Asia, devenite după război Indonezia, şi nu trebuie confundate cu Antilele olandeze (Curacao) de astăzi.

Este de menţionat faptul că Austria, care obţinuse dreptul de a evolua în turneul final, nu şi-a putut apăra şansele, căci a dispărut ca stat, datorită actului de anexare la Germania.

Francezii s-au pregătit bine pentru competiţie, modernizînd şi mărind capacitatea tribunelor la principalele stadioane (“Colombes” şi “Parc des Princes” din Paris, precum şi cele din Marseille şi Bordeaux). Şi au avut satisfacţia de a avea parte de o întrecere deosebit de disputată: nu mai puţin de 5 meciuri (din totalul de 16) au avut nevoie de prelungiri pentru a desemna învingătorii, ba chiar două dintre ele fiind necesar să se “rejoace” pentru că nu au stabilit cîştigătorii nici după timpii suplimentari de joc.

Titlul mondial a revenit, pentru a doua oară consecutiv, echipei Italiei, o forţă a fotbalului din acea epocă, care între timp obţinuse şi titlul la Jocurile Olimpice de la Berlin, în 1936.

Italia, campioana mondială din 1938. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta, doar fotbaliștii): Amadeo Biavati, Vittorio Pozzo, antrenorul campionilor, prezintă trofeul, Silvio Piola, Giovanni Ferrari, Gino Colaussi. Rîndul de jos: Ugo Locatelli, Giuseppe Meazza, Alfredo Foni, Pietro Serantoni, Aldo Olivieri, Pietro Rava și Michele Andreolo (Sursa: Getty Images).

Selecționata Ungariei, vicecampioana mondială din 1938. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): György Sárosi, Antal Szabó, Géza Toldi, Gyula Lázár, József Turay, Gyula Zsengellér, Antal Szalay, Ferenc Sas, Sándor Bíró, Pál Titkos și Lajos Korányi.

REZULTATELE

Optimi de finală: ELVEŢIA – GERMANIA 1-1 (pr.), 4-2, ITALIA – NORVEGIA 2-1 (pr.), FRANŢA – BELGIA 3-1, BRAZILIA – POLONIA 6-5 (pr.), CEHOSLOVACIA – OLANDA 3-0 (pr.), CUBA – ROMÂNIA 3-3 (pr.), 2-1, UNGARIA – INDIILE OLANDEZE 6-0. SUEDIA s-a calificat fără joc (Austria, adversarul desemnat nu a luat parte la întreceri din cauza că statul austriac şi-a întrerupt existenţa între 1938-1945 prin Anschluss – “unire” cu Reichul german).

Sferturi de finală: ITALIA – FRANŢA 3-1, UNGARIA – ELVEŢIA 2-0, SUEDIA – CUBA 8-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 1-1 (pr.), 2-1.

Semifinale: UNGARIA – SUEDIA 5-1, ITALIA – BRAZILIA 2-1.

Finala mică: BRAZILIA – SUEDIA 4-2.

Finala (Paris, 19.06): ITALIA – UNGARIA 4-2.

Au marcat: Colaussi (5, 35), Piola (16, 82) / Titkos (7), Sarosi (70).

A arbitrat Georges Capdeville (Franţa).

Italia: Olivieri – Foni, Rava – Serantoni, Andreolo, Locatelli – Biavati, Meazza, Piola, Ferrini, Colaussi.

Ungaria: Szabo – Polgar, Biro – Szalai, Szucs, Lazar – Sas, Vincze, Sarosi, Zsengeller, Titkos.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 117, 21-27 decembrie 1993

 

ROMÂNIA LA C.M. CINE NE-A ELIMINAT?

Participarea României la Cupa Mondială din Franţa este legată de unele întîmplări nostime, dacă n-ar fi, unele, dramatice.

Pentru calificare, sorţii ne-au rezervat naţionala Egiptului. Dubla partidă, prima la Bucureşti, urma să se joace în primăvara lui 1938. La diligenţele făcute de federaţia română, răspunsul întîrzia. C-aşa-i la arabi: dacă vrea Allah, se face. Dacă nu, nu. Intervine FIFA, stabilind calendar ferm. Şi totuşi, egiptenii nu confirmă că ar veni la Bucureşti. Partidele nu se dispută, iar FIFA decide calificarea românilor. Ce se întîmplase? Ziua în care FIFA programase meciul la Bucureşti “pica” în timpul ramadanului, aşa că egiptenii au considerat lipsit de fair-play să fie puşi, în plin post, să joace cu o echipă bine hrănită şi au renunţat.

Pentru verificarea naţionalei, federaţia a aranjat un turneu al echipei engleze Preston North End, deţinătoarea “en-titre” a Cupei Angliei. Faptul că englezii erau o echipă redutabilă este dovedit şi de victoria pe care au repurtat-o (cu 2-0) în faţa lui Venus, întărită cu Baratky şi Auer de la Rapid. Naţionala termină meciul la egalitate (2-2), ceea ce duce, firesc, la concluzia că forţa sa de joc este remarcabilă.

La alcătuirea programului primului tur al fazei finale, sorţii nu au fost darnici cu echipa noastră: urma să jucăm cu Argentina, o mare forţă a fotbalului. Dar argentinienii declară forfait şi FIFA comunică schimbarea programului “optimilor”, anunţînd meciul România – Cuba. Ce şi-au zis, atunci, românii? Adversar modest, calificat din întîmplare (fără adversar, fără jocuri preliminare, ca şi noi de altfel), trecem de ei “şi sculaţi din somn” – cum se zice. N-a fost aşa! Ba chiar mai rău!

5 iunie 1938. Înaintea meciului Cuba – România (3-3), strîngerea de mînă a căpitanilor Manuel Chorens (stînga) și Gheorghe Rășinaru (Sursa: Getty Images).

În partida de la Toulouse, la 5 iunie, românii au fost atît de încrezători în forţele lor, încît nici încălzire n-au făcut. Dar, după 1-0 (Bindea, min. 30), adversarii constată scăderea ritmului nostru de joc, egalează în finalul primei reprize, iau conducerea în min. 85 şi doar golul lui Baratky (min. 90) ne mai dă o şansă. În prelungiri, tot Cuba preia conducerea, golul lui Dobay (min. 105) amînînd decizia.

Pentru rejucare, conducerea delegaţiei române a luat o măsură “trăznet”: a schimbat jumătate de echipă. Jocul (Toulouse, 9 iunie) a fost un dezastru pentru tricolori: au deschis scorul (Dobay, min. 39), dar au fost egalaţi imediat după pauză. La golul victoriei, românii acuză ofsaid, dar arbitrul german Birlem e ferm. Excelent prilej să dăm vina pe... arbitru. Şi atunci, ca-n zilele noastre! De fapt, minţile lucide au tras concluzia firească: ne-am eliminat singuri!

Naționala României înaintea meciului cu Iugoslavia de la 8 mai 1938. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta, doar fotbaliștii): Rudolf Bürger, Vasile Chiroiu II, Augustin Juchasz, Gheorghe Brandabura, Silviu Bindea, Nicolae Kovacs, Iuliu Prassler și Iuliu Bodola. Rîndul de jos: Vintilă Cossini, Nicolae Iordăchescu și Traian Iordache.

Au jucat pentru noi: Dumitru Pavlovici (Ripensia Timişoara), Vasile Chiroiu II (Ripensia), Rudolf Burger (Ripensia), Vintilă Cossini (Rapid Bucureşti), Gheorghe Răşinaru (Rapid), Ladislau Raffinsky (Rapid), Silviu Bindea (Ripensia), Nicolae Kovacs (CAO Oradea), Iuliu Baratky (Rapid), Iuliu Bodola (Venus Bucureşti), Ştefan Dobay (Ripensia) – în primul meci, Robert Sadowsky (AMEFA Arad), Burger, Iacob Felecan I (Victoria Cluj), Andrei Bărbulescu (Venus Bucureşti), Răşinaru, Raffinsky, Ion Bogdan (Rapid), Ioachim Moldoveanu (Rapid), Baratky, Iuliu Prassler (AMEFA), Dobay – în al doilea joc.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 122, 25-31 ianuarie 1994