În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al optulea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, iar CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html.

ANGLIA-1966. ÎN ŢARA DE BAŞTINĂ

La Congresul FIFA de la Roma (august 1960), trei ţări au candidat pentru organizarea turneului final din 1966: Anglia, R.F.Germania şi Spania. Atuurile germane erau: stadioane încăpătoare, capacităţi de cazare excelente, o bună reţea de căi de transport. Dr. P.J. Bauwens, unul dintre cei mai celebri arbitri internaţionali, preşedintele federaţiei vest-germane, declara: “Publicul nostru este îndrăgostit de fotbal”. La rîndul său, Denis Follows, secretarul lui The F.A. (federaţia engleză) avea un argument solid: “Fotbalul are o vechime de un secol (îl va sărbători în octombrie 1963 – n.n.), iar Anglia este ţara-mamă a lui”. Ibericii au renunţat în favoarea englezilor, astfel că decizia a venit firesc: Anglia.

Numărul ţărilor înscrise a atins un nou record (74), dar numeroase au fost “murmurele” la adresa FIFA: că africanii nu au locuri asigurate în turneul final (în semn de protest, toate cele 15 ţări africane înscrise s-au retras), că nu se permite înlocuirea jucătorilor în cursul meciului (nici chiar în caz de accidentare), că nu se respectă criteriul geografic în alcătuirea grupelor de calificare (de exemplu, Portugalia a reclamat că este obligată să susţină jocuri tocmai în Turcia, în Cehoslovacia şi în România, dar asta nu i-a împiedicat pe lusitani să cîştige un loc în turneul final). Toate revendicările au rămas, însă, fără răspuns. Jocurile preliminare nu au furnizat surprize de proporţii. Să reţinem, totuşi, eliminarea Belgiei (de Bulgaria), a Cehoslovaciei (de Portugalia) şi a Iugoslaviei (de Franţa).

Cel mai controversat gol din istoria CM a fost marcat în min. 101 al finalei din 1966 de englezul Geoff Hurst. (Foto: Getty Images).

Turneul final a constituit o reală sărbătoare a fotbalului. Dintre detaliile mai puţin cunoscute (sau – poate – uitate), se cuvine să menţionăm cîteva. Mondialele din Anglia au constituit primul turneu final transmis în direct la televiziunea română (s-au transmis 11 meciuri din cele 32). Pentru prima oară, un campionat mondial a avut o mascotă, pe simpaticul Willy, leul britanic fotbalist. Marea surpriză a turneului final a furnizat-o echipa Coreii de Nord, învingătoare în meciul decisiv cu Italia (comentatorii de fotbal consideră şi astăzi acest meci drept cea mai mare “chiflă” a “squadrei azzurra”). Eliminarea Braziliei este pusă pe seama accidentării lui Pele, survenită la un atac dur (chiar premeditat) al portughezului Morais.

Antrenorul noilor campioni, selecţionerul englez Alf Ramsey, a fost primul tehnician care nu şi-a elaborat tactica de joc în funcţie de lotul pe care-l avea la dispoziţie, ci a alcătuit echipa în funcţie de gîndirea sa tactică (astfel, unul dintre cei mai buni jucători englezi ai momentului, Jimmy Greaves, n-a “prins” decît două meciuri în turneul final).

În sfîrşit, un anume moment al finalei, primul gol din prelungiri, este şi astăzi controversat: şutul lui Hurst a lovit bara transversală, a ricoşat în pămînt (probabil în spatele liniei de poartă) şi a revenit în teren. Arbitrul de centru, elveţianul Dienst, s-a consultat cu tuşierul, sovieticul Bahramov, şi a arătat centrul terenului. A fost, întradevăr, gol? Iată o întrebare la care sîntem nevoiţi să “mergem pe mîna” arbitrilor.

În 1966 Anglia a devent campioană mondială evoluînd pe teren propriu. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Harold Sheperdson (antrenor), Nobby Stiles, Roger Hunt, Gordon Banks, Jack Charlton, George Cohen, Ray Wilson, Alf Ramsey (antrenor principal). Rîndul de jos: Martin Peters, Geoff Hurst, Bobby Moore (căpitan), Alan Ball și Bobby Charlton. (Foto: Getty Images).

R.F. Germania, vicecampioană mondială din 1966 (de la stînga la dreapta): Horst-Dieter Höttges, Wolfgang Overath, Siegfried Held, Helmut Haller, Wolfgang Weber, Lothar Emmerich, Willi Schulz, Franz Beckenbauer, Karl-Heinz Schnellinger, Hans Tilkowski și Uwe Seeler.

REZULTATELE

Grupa 1: ANGLIA – URUGUAY 0-0, FRANŢA – MEXIC 1-1, URUGUAY – FRANŢA 2-1, ANGLIA – MEXIC 2-0, URUGUAY – MEXIC 0-0, ANGLIA – FRANŢA 2-0. Calificate: Anglia şi Uruguay.

Grupa a 2-a: R.F. GERMANIA – ELVEŢIA 5-0, ARGENTINA – SPANIA 2-1, SPANIA – ELVEŢIA 2-1, R.F. GERMANIA – ARGENTINA 0-0, ARGENTINA – ELVEŢIA 2-0, R.F. GERMANIA – SPANIA 2-1. Calificate: R.F. Germania şi Argentina.

Grupa a 3-a: BRAZILIA – BULGARIA 2-0, PORTUGALIA – UNGARIA 3-1, UNGARIA – BRAZILIA 3-1, PORTUGALIA – BULGARIA 3-0, PORTUGALIA – BRAZILIA 3-1, UNGARIA – BULGARIA 3-1. Calificate: Portugalia şi Ungaria.

Grupa a 4-a: U.R.S.S. – COREEA DE NORD 3-0, ITALIA – CHILE 2-0, CHILE – COREEA DE NORD 1-1, U.R.S.S. – ITALIA 1-0, COREEA DE NORD – ITALIA 1-0, U.R.S.S. – CHILE 2-1. Calificate: U.R.S.S. şi Coreea de Nord.

Sferturi de finală: ANGLIA – ARGENTINA 1-0, R.F. GERMANIA – URUGUAY 4-0, PORTUGALIA – COREEA DE NORD 5-3, U.R.S.S. – UNGARIA 2-1.

Semifinale: R.F. GERMANIA – U.R.S.S. 2-1, ANGLIA – PORTUGALIA 2-1.

Finala mică: PORTUGALIA – U.R.S.S. 2-1.

Finala (Londra, 30.07): ANGLIA – R.F. GERMANIA 4-2 (pr.).

Au marcat: Hurst (17, 101, 119), Peters (78) / Haller (12), Weber (89).

A arbitrate Gottfried Dienst (Elveţia).

Anglia: Banks – Cohen, J. Charlton, Moore, Wilson – Stiles, R. Chartton, Peters – Ball, Hurst, Hunt.

R.F. Germania: Tilkowski – Hottges, Schulz, Weber, Schnellinger – Beckenbauer, Overath, Haller – Seeler, Held, Emmerich.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 122, 25-31 ianuarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. SATISFACŢII PLATONICE

Istoria participării naţionalei noastre la campionatele mondiale înregistrează o nouă şi nedorită pauză. La ediţia 1962, România absentează. Deşi a depus forme de înscriere, echipa noastră a fost ulterior retrasă, sub pretextul lipsei de performanţe (argument folosit şi în cazul retragerii echipelor de club din cupele europene), dar gurile rele vorbeau, în epocă, despre refuzul autorităţilor de a finanţa “campania” sud-americană.

La ediţia următoare, însă, ne-am încris şi am fost “repartizaţi” de sorţi în grupă cu Cehoslovacia, cu Portugalia şi cu Turcia. Cehoslovacia era favorită: fusese finalistă la Santiago de Chile, contra Braziliei. Portughezii parcurgeau o perioadă excelentă, cu Benfica dublă cîstigătoare a CCE, astfel că ai noştri porneau cu şansa a treia. Ceea ce s-a şi întîmplat pînă la urmă, nu însă fără numeroase iluzii şi… deziluzii.

La cîrma echipei tricolore, în locul lui Silviu Ploieşteanu şi al lui Gheorghe Ola, deşi sub conducerea lor echipa obţinuse un merituos loc 5 la Turneul olimpic din Japonia, este instalat un cuplu nou, alcătuit din Ilie Oană şi Ştefan Kovacs. Încercînd să structureze o idee de joc, cei doi antrenori, recunoscuţi ca buni tehnicieni, rulează un mare număr de jucători (25, pentru doar 6 jocuri).

Portugalia a barat calea României spre turneul final al CM-1966. În Anglia lusitanii au ocupat locul 3. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Alexandre Baptista, Jaime Graca, Hilario, Alberto Festa, Jose Carlos, Jose Pereira. Rîndul de jos: Jose Augusto, Jose Torres, Eusebio, Mario Coluna, Antonio Simoes (Foto: Getty Images).

Începem tare: 3-0 cu modesta echipă turcă şi mai ales 1-0 cu Cehoslovacia, a doua victorie românească în întîlnirile directe. În acelaşi timp, portughezii obţin şi ei victorii la rînd, dar trei (două cu Turcia, una cu Cehoslovacia). În meciul direct, lusitanii se impun prin două goluri semnate Eusebio şi, pierzînd şi la Praga, şansele noastre se micşorează. Lovitura de graţie ne-o dă Turcia: într-o partidă în care toată lumea îşi pusese ultimele speranţe, Oană şi Kovacs prezintă, în chip de naţionala, o echipă a Rapidului întărită cu Popa şi Pîrcălab de la Dinamo şi cu clujeanul Vasile Alexandru, astfel că elanul naţionalei turce este răsplătit cu o nesperată victorie.

Mare dezamăgire pe suporterii români, o şansă ratată pentru o generaţie valoroasă şi o inutilă, deşi superbă, victorie în meciul următor, cu Portugalia: 2-0 prin golurile marcate de “Săgeata Carpaţilor”, Pîrcălab, şi de regretatul Sandu Badea, în faţa unei echipe care a aliniat un excelent atac, cel al Benficăi (Augusto-Coluna-Eusebio-Torres-Simoes), şi care avea să obţină în Anglia locul 3 cu doar două înfrîngeri, una la Bucureşti şi una în semifinale. Pentru noi, victoria rămîne de palmares.

Preliminarii:

02.05.1965 România – Turcia 3-0 (1-0);

30.05.1965 România – Cehoslovacia 1-0 (1-0);

13.06.1965 Portugala – România 2-1 (2-0);

19.09.1965 Cehoslovacia – România 3-1 (1-1);

23.10.1965 Turcia – România 2-1 (1-0);

21.11.1965 România – Portugalia 2-0 (2-0).

Au jucat pentru noi: Carol Hajdu, Mihai Ionescu, Marin Andrei, Corneliu Popa, Bujor Hălmăgeanu, Nelu Nunweiller (III), Ion Motroc, Dan Coe, Ilie Greavu, Vasile Gergely, Dumitru Popescu, Vasile Alexandru, Nicolae Georgescu, Constantin Iancu, Iosif Lereter, Ion Pîrcălab, Viorel Mateianu, Emil Dumitriu (II), Ion Ionescu, Mircea Dridea (I), Alexandru Badea, Mircea Sasu, Carol Creiniceanu, Sorin Avram şi Teofil Codreanu.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 130, 22-28 martie 1994