În memoria lui Eugen PETRESCU 

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al doilea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html.

ITALIA-1934. PROPAGANDĂ ŞI VALOARE

Atribuirea organizării campionatului mondial 1934 a fost hotărîtă la Congresul FIFA de la Stockholm (iunie 1932). Între Suedia, cu stadioane puţine şi mici, pe de o parte, şi, pe de altă parte, Italia, cu un fotbal în plină dezvoltare, a fost preferată ultima.

S-au înscris 32 de ţări, ceea ce a determinat decizia de a se juca meciuri preliminare. Marile absenţe de la turneul final s-au numit Uruguay, deţinătorul titlului, supărat pe europeni pentru slaba participare la ediţia, inaugurală, şi Iugoslavia, locul 4 în ediţia anterioară, eliminată în preliminarii de Elveţia şi de România. Au lipsit, şi de această dată, echipele britanice, care nu erau membre ale FIFA şi se menţineau în aşa-zisa “splendidă izolare”.

Turneul final s-a disputat în totalitate în sistem eliminatoriu. Faptul n-a avut decît o singură complicaţie organizatorică, prin aceea că, în condiţiile în care trei meciuri s-au încheiat nedecis după 90 de minute, iar în prelungiri s-a stabilit învingătorul numai în două (între care şi finala), a fost necesară disputarea unui meci de baraj (Italia – Spania, în sferturi), o “rejucare” cum se spunea în epocă, neprevăzută în programul iniţial.

Faza finală poate fi caracterizată ca normală din punctul de vedere al rezultatelor. Echipele europene s-au dovedit superioare, ţările din partea centrală a Europei (Italia, Cehoslovacia, Germania, Austria) confirmînd bunele aprecieri anterioare şi supranumele de “centrul fotbalului mondial”.

Turneul final al Cupei mondiale a prilejuit, însă, autorităţilor fasciste de la conducerea statului italian din acea vreme o deşănţată propagandă ideologică, menită, în concepţia iniţiatorilor săi, să “demonstreze” superioritatea regimului. Această “premieră” propagandistică a constituit un model urmat curînd de hitlerişti la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 şi, mult mal tîrziu, de comunişti la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Efectele au fost, istoriceşte vorbind, minore...

Oricum, valoarea probată pe teren de “Squadra Azzurra” lui Vittorio Pozzo, noua campioană mondială, n-a avut nici o legătură cu regimul fascist al lui Mussolini.

Italia, campioana mondială din 1934. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Gianpiero Combi, Luis Monti, Attilio Ferraris IV, Luigi Allemandi, Enrique Guaita, Giovanni Ferrari. Rîndul de jos: Angelo Schiavio, Giuseppe Meazza, Eraldo Monzeglio, Luigi Bertolini, Raimundo Orsi.

Naționala Cehoslovaciei, înaintea finalei CM-1934 (de la stînga la dreapta): Frantisek Planicka, Ladislav Zenizek, Josef Ctyroky, Josef Kostalek, Stefan Cambal, Rudolf Krcil, Frantisek Junek, Frantisek Svoboda, Jiri Sobotka, Oldrich Nejedly și Antonin Puc. (Sursa: Getty Images).

REZULTATELE

Optimi de finală: ITALIA – S.U.A. 7-1, SUEDIA – ARGENTINA 3-2, SPANIA – BRAZILIA 3-1, CEHOSLOVACIA – ROMÂNIA 2-1, GERMANIA – BELGIA 5-2, ELVEŢIA – OLANDA 3-2, AUSTRIA – FRANŢA 3-2 (pr.), UNGARIA – EGIPT 4-2.

Sferturi de finală: CEHOSLOVACIA – ELVEŢIA 3-2, GERMANIA – SUEDIA 2-1, AUSTRIA – UNGARIA 2-1, ITALIA – SPANIA 1-1 (pr.), 1-0.

Semifinale: ITALIA – AUSTRIA 1-0, CEHOSLOVACIA – GERMANIA 3-1.

Finala mică: GERMANIA – AUSTRIA 3-2.

Finala (Roma, 10.06): ITALIA – CEHOSLOVACIA 2-1 (pr.).

Au marcat: Orsi (81), Schiavio (95) / Puc (71).

A arbitrat Ivan Eklind (Suedia).

Italia: Combi – Monzeglio, Allemandi – Ferraris IV, Monti, Bertolini – Guaita, Meazza, Schiavio, Ferrari, Orsi.

Cehoslovacia: Planicka – Zenisek, Ctyroky – Kostalek, Cambal, Krcil – Junek, Svoboda, Sobotka, Nejedly, Puc.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 116, 14-20 decembrie 1993

 

ROMÂNIA LA C.M. BARATKY NE-A FĂCUT BUCATA

După Uruguay, fotbalul revine mai aproape de noi, în Italia. Apar şi preliminariile. Sorţii ne hărăzesc doi adversari redutabili la acea vreme: Elveţia şi Iugoslavia. Deci trei echipe pentru două locuri. Se joacă numai cîte un singur meci. Iugoslavia – Elveţia, noi cu elveţienii în deplasare, şi, în fine, noi cu sîrbii la Bucureşti.

La Belgrad elveţienii obţin un punct: 2-2. Scoatem şi noi un 2-2 cu Elveţia, formidabil. Toate bune pînă aici. Mai aveam un meci la Bucureşti şi nevoie acută de victorie. Şi aici intervine “bomba”: Iuliu Baratky, “omul orchestră” de la Berna este descalificat de FIFA şi scorul oficial meciului devine 2-0 pentru elveţienii care cu asta se şi califică. Ce se întîmplase?

Atunci cînd Transilvania a votat unirea cu Ţara, minoritatea maghiară nu a votat “pentru”, aşa cum făcuseră, de exemplu, saşii. În această situaţie Guvernul României a hotărît ca într-un răstimp de mai mulţi ani familiile maghiare din Transilvania să opteze pentru una sau alta dintre cetăţenii. Or, familia Baratky nu optase pentru nici una... Bătrînul Baratky considera că mai are timp. De avut avea, dar fiul său ne-a făcut, astfel bucata. FIFA a decis, normal, că jucătorul Baratky nu are drept de joc şi a dat verdictul amintit.

În loc de trei puncte şi şefia grupei, ne mulţumim cu două (după ce am bătut Iugoslavia la Bucureşti cu 2-1) şi mergem în Italia unde ne scoate Cehoslovacia cu un 2-1 obţinut cu mare greutate. Un meci în care am condus la pauză, un meci în care Bindea a jucat accidentat iar golul victoriei cehoslovacilor a fost marcat după un fault grosolan asupra unui apărător român. “Nu întotdeauna se califică cel mai bun”, a conchis presa italiană.

Preliminarii:

29.10.33 Berna: Elveţia – România 2-2 (0-1), omologat cu 2-0;

29.04.34 Bucureşti: România – Iugoslavia 2-1 (1-0).

Naționala României, participantă la Mondialul din 1934. De la stînga la dreapta, sus: Costel Rădulescu (manager), Rudolf Kotormány, Vasile Deheleanu, Gheorghe Albu, Ştefan Dobay, Iosif Morawecz, Graţian Sepi II, Emerich Vogl, Nicolae Kovacs I, Iuliu Bodola, Silviu Bindea, Josef Uridil (selecționer); jos: William Zombori. (Sursa: ”Fotbal vest”).

Au jucat pentru noi:

Cehoslovacia – România 2-1 (0-1). William Zombori (Ripensia Timişoara) – Emerich Vogl (Juventus Bucureşti), Gheorghe Albu (Venus Bucureşti) – Vasile Deheleanu (Ripensia Timişoara), Rudolf Kotormany (Ripensia Timişoara), Iosif Morawecz (RGM Timişoara) – Silviu Bindea (Ripensia Timişoara), Nicolae Kovacs (CAO Oradea), Graţian Sepi (Universitatea Cluj), Iuliu Bodola (CAO Oradea), Ştefan Dobay (Ripensia Timişoara).

Au mai fost în lot dar nu au jucat: Adalbert Pullock (Crişana Oradea), Gheorghe Ciolac (Ripensia Timişoara), Alexandru Cuedan (CFR Bucureşti), Lazăr Sfera (Universitatea Cluj). Antrenor: Costel Rădulescu. Conducătorul delegaţiei: Octav Luchide.

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 121, 18-24 ianuarie 1994