SPORTIVII
MOLDOVENI LA FOTE SKOPJE 2025
Autor: Andrei PRODAN
Sursa foto: olympic.md
Miercuri,
30 iulie, la Casa Olimpică a avut loc recepția oficială dedicată performanțelor
obținute de sportivii moldoveni la ediția a XVIII-a a Festivalul Olimpic al
Tineretului European (FOTE), ediția de vară, cel mai important eveniment
multisport pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.
Delegația Republicii Moldova a
încheiat pe locul 17 FOTE Skopje
2025, cu 6 medalii, dintre care trei de aur și trei de bronz. De menționat că în
acest clasament Moldova a întrecut state precum Suedia, România, Austria,
Norvegia, Slovacia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Letonia, Țările
de Jos, Finlanda, Portugalia, Bulgaria, Irlanda, Cipru, Islanda, Estonia,
Georgia, Israel, Danemarca, Armenia, Kosovo.
Cel mai bine dintre sportivii
noștri s-a prezentat țintașul Climentii Ursu, care a câștigat 3
medalii de aur la probele 10 m pistol aer comprimat, 10 m pistol aer comprimat
solo și, împreună cu Alexandra Homutova, 10 m pistol aer comprimat duet
hit/miss.
La proba 10 m pistol aer
comprimat, desfășurată pe 22 iulie, Climentii Ursu a obținut rezultatul de 384
de puncte, devansându-i pe sârbul Uroš Gajić (382 p.), medaliat cu argint, și pe italianul
Loris Quarta (382 p.), care a obținut bronzul.
22 iulie. Climentii Ursu obține
prima medalie de aur la FOTE Skopje 2025
22 iulie. Podiumul de premiere
la disciplina tir sportiv, 10 m pistol aer comprimat (de la stânga la
dreapta): Uroš Gajić, Climentii Ursu și Loris Quarta
A doua zi moldoveanul iarăși a
urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere după ce l-a învins în
finala probei 10 m pistol aer comprimat solo pe bulgarul Damian Iliev, scor 11-10. Medalia de bronz i-a
revenit belarusului Iuri Kravțov.
23 iulie, ziua în care Climentii Ursu câștigă a doua
medalie de aur
23 iulie. Podiumul de premiere la
disciplina tir sportiv, 10 m pistol aer comprimat solo (de la stânga
la dreapta): Damian Iliev, Climentii Ursu și Iuri Kravțov
În sfârșit, pe 25 iulie, perechea Alexandra
Homutova / Climentii Ursu a întrecut în finala probei 10 m pistol aer comprimat duet
hit/miss tandemul Leyli Aliyeva / Oleg Kerzhankin din Azerbaidjan cu scorul de
21-19. Pe locul trei s-a clasat echipa din Ucraina formată din Iulia Isacenko /
Ilia Lașci.
De menționat că în clasamentul
general pe medalii la proba tir sportiv Republica Moldova a ocupat locul 1.
25 iulie. Climentii Ursu și
Alexandra Homutova au adus a treia medalie de aur pentru Moldova la dublu mixt
25 iulie. Podiumul de premiere
la disciplina tir sportiv, 10 m pistol aer comprimat duet hit/miss (de la
stânga la dreapta): Oleg Kerzhankin, Leyli Aliyeva, Climentii Ursu, Alexandra
Homutova, Iulia Isacenko, Ilia Lașci
De medaliile de bronz s-au
învrednicit judocanele Gabriela Herța (categoria de greutate 48 kg) și Alexandra Chiron
(categoria de greutate 52 kg), precum și atletul Artiom Olaru la aruncarea
ciocanului.
Pe 23 iulie pe podiumul de
premiere au urcat Gabriela Herța și Alexandra Chiron.
Gabriela Herța după ce a
învins-o pe poloneza Nina Podymska (1-0), a fost întrecută de viitoarea
finalistă Nurana Hajizada (0-2) din Azerbaidjan. În recalificări moldoveanca
după ce a trecut de Mara Rasić (110-0) din Serbia și de Emily Plich (100-0) din
Germania în finala mică a învins-o pe croata Martina Tucaj (100-0).
23 iulie. În lupta pentru
„bronz” Gabriela Herța a întrcut-o pe Martina Tucaj
23 iulie. Podiumul de premiere
la disciplina judo (feminin), categoria de greutate 48 kg (de la stânga la
dreapta): Nurana Hajizada (Azerbaidjan), Celine Iddir (Franța), Gabriela Herța
(Moldova), Viktoria Kiss (Ungaria)
Alexandra Chiron în prima
dispută a intercut-o pe sârboaica Anja Jovanović (10-0), după care a fost
învinsă de viitoarea campioană, spaniola Mónica Martínez de Rituerto (0-1). În
recalificări sportiva noastră a obținut victorii împotriva danezei Alice Hansen
(100-10) și suedezei Sofia Cordova (100-0), iar în duelul pentru locul trei a
întrecut-o pe Mira Vas din Ungaria, scor 1-0.
23 iulie. În finala mică
Alexandra Chiron a învins-o pe Mira Vas
23 iulie. Podiumul de premiere
la disciplina judo (feminin), categoria de greutate 52 kg (de la stânga la
dreapta): Hannah Glauner (Germania), Mónica Martínez de Rituerto (Spania),
Aysun Mammadova (Azerbaidjan), Alexandra Chiron (Moldova)
În seara zilei de 25 iulie,
ultima medalie pentru Moldova a cucerit-o Artiom Olaru. La proba aruncarea
ciocanului el a reușit rezultatul 73.34 m, fiind devansat doar de cipriotul Alexandros
Ghamrawi (78.32 m) și grecul Sotirios Gentekos (77.36 m).
25 iulie. Artiom Olaru este
gata de liupta pentru medalii.
25 iulie. Podiumul de premiere
la disciplina atletism, proba aruncarea ciocanului (de la stânga la dreapta):
Sotirios Gentekos, Alexandros Ghamrawi, Artiom Olaru
Republica Moldova a participat
la Festivalul Olimpic al Tineretului European, desfășurat în perioada 20-26
iulie la Skopje (Macedonia de Nord) și Osijek (Croația), cu 23 de sportivi, 11 fete și 12 băieți,
care au concurat la 8 discipline:
atletism, badminton, ciclism șosea, înot, judo, taekwondo WT, tenis de masă și
tir sportiv.
Sub tricolor au evoluat: Gheorghe Bîcos, Alexandr Grabco, Nicoleta Mocan, Artiom Olaru și Alexandra Verhovețchi (toți – atletism), Stanislav Chihai și Bianca Onică (ambii – badminton), Semion Micicovschi (ciclism), Maria Corlăteanu și Matilda Rudenco (ambele – natație), Alexandra Chiron, Madina Duminică, Gabriela Herța, Nelu Malic, Ilia Oskin, Cătălin Pleșca, Ivan Rotașniuc și Maria Rusu (toți – judo), Artiom Roșca (taekwondo), Denis Barbu și Inna Leșcinscaia (ambii – tenis de masă), Alexandra Homutova și Climentii Ursu (ambii – tir).
Țintașii Alexandra Homutova și Climentii
Ursu,
câștigătorii celor trei medalii de aur, au purtat drapelul Republica Moldova la
ceremonia de închidere a competiției (portdrapel la ceremonia de deschidere au
fost Alexandra Chiron și Nelu Malic).
26 iulie. Delegația R. Moldova
la ceremonia de închidere a FOTE Skopje 2025
30 iulie. Chișinău. Tinerii
sportivi care au participat la FOTE Skopje 2025 au fost sărbătoriți în
cadrul unui eveniment festiv organizat la Casa Olimpică
La precedenta ediție a Festivalului Olimpic al
Tineretului European pentru sporturile de vară, desfășurată în 2023, la Maribor
(Slovenia), Republica Moldova a ocupat locul 34 în clasamentul pe națiuni, cu o medalie
de bronz.
Următoarea ediție de vară a FOTE va avea loc în
2027 la Lignano Sabbiadoro (Italia), care a mai găzduit și ediția din 2005.
Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediția de vară
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
I |
12-21.07.1991 |
Bruxelles (Belgia) |
– |
– |
– |
II |
03-09.07.1993 |
Valkenswaard (Țările de Jos) |
0-0-1 |
1 |
30 |
III |
09-14.07.1995 |
Bath (Marea Britanie) |
0-0-0 |
0 |
– |
IV |
18-24.07.1997 |
Lisabona (Portugalia) |
0-0-0 |
0 |
– |
V |
10-16.07.1999 |
Esbjerg (Danemarca) |
0-1-1 |
2 |
33 |
VI |
03-09.07.2001 |
Murcia (Spania) |
1-0-0 |
1 |
24 |
VII |
28.07-02.08.2003 |
Paris (Franța) |
1-0-0 |
1 |
27 |
VIII |
03-08.07.2005 |
Lignano Sabbiadoro (Italia) |
0-2-4 |
6 |
31 |
IX |
22-27.07.2007 |
Belgrad (Serbia) |
0-0-0 |
0 |
– |
X |
19-26.07.2009 |
Tampere (Finlanda) |
1-0-0 |
1 |
28 |
XI |
24-29.07.2011 |
Trabzon (Turcia) |
0-0-0 |
0 |
– |
XII |
14-19.07.2013 |
Utrecht (Țările de Jos) |
0-1-1 |
2 |
35 |
XIII |
26.07-01.08.2015 |
Tbilisi (Georgia) |
5-2-0 |
7 |
6 |
XIV |
22-30.07.2017 |
Győr (Ungaria) |
0-1-1 |
2 |
33 |
XV |
20-28.07.2019 |
Baku (Azerbaidjan) |
0-2-3 |
5 |
30 |
XVI |
24-30.07.2022 |
Banská
Bystrica
(Slovacia) |
0-0-2 |
2 |
34 |
XVII |
23-29.07.2023 |
Maribor (Slovenia) |
0-0-1 |
1 |
34 |
XVIII |
20-26.07.2025 |
Skopje (Macedonia de Nord) |
3-0-3 |
6 |
17 |
Pe coloane: 1 – ediţia; 2 – perioada
desfăşurării; 3 – oraşul (ţara) care a găzduit FOTE; 4 – numărul de medalii (aur-argint-bronz) cucerit de
sportivii moldoveni; 5 – numărul total de medalii câștigat de reprezentanții R.
Moldova; 6 – locul general pe medalii ocupat de R. Moldova.
Date
de referință
• Republica Moldova a participat la
toate edițiile de vară ale FOTE, cu excepția primei ediții, cea de la Bruxelles
(Belgia) din 1991.
• R. Moldova are în palmares 37 medalii – 11 de aur, 9 de argint, 17
de bronz.
• Cea mai prolifică participare moldovenească
la FOTE – 7 medalii (5 de aur și 2 de argint) – Tbilisi 2015. În clasamentul pe
medalii țara noastră a ocupat atunci locul
6 fiind întrecută doar de Rusia, Italia, Franța, Ungaria și Slovenia.
• Prima medalie (de bronz) pentru
R. Moldova a fost cucerită de judocanul Vitalie Mihailov la Valkenswaard
1993.
• Prima medalie de aur în
palmaresul R. Moldova a fost adusă de judocana Irina Erhan la Murcia 2001.
Înotătorul Alexei Sancov deține recordul total de medalii
și de medalii de aur câștigate la FOTE
• Cele mai multe medalii (câte 4)
le-au obținut canoistul Vasile Pogreban la Lignano Sabbiadoro 2005 și
înotătorul Alexei Sancov la Tbilisi
2015.
• Cele mai multe medalii de aur
(câte 3) le-au câștigat Alexei Sancov
la Tbilisi 2015 și țintașul Climentii Ursu la Skopje 2025.
• Cele 11 medalii de aur ale
R. Moldova au fost obținute de 8 sportivi: Irina Erhan și Ion Mihailov (ambii – judo), Olga Cristea, Tatiana Cicanci și Alexandra Emilianova (tustrele – atletism), Alexei Sancov (natație), Climentii Ursu și Alexandra Homutova (ambii – tir sportiv).
• În total, 32 de sportivi moldoveni au câștigat medalii la FOTE de vară.
Комментариев нет:
Отправить комментарий