În memoria lui Eugen PETRESCU
Continuăm prezentarea
articolelor semnate de Eugen PETRESCU,
reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html).
Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi
cultura generală. Astăzi puteți citi al doilea episod al serialului despre
istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html.
ITALIA-1934.
PROPAGANDĂ ŞI VALOARE
Atribuirea organizării campionatului mondial
S-au înscris 32 de ţări, ceea ce a determinat decizia
de a se juca meciuri preliminare. Marile absenţe de la turneul final s-au numit
Uruguay, deţinătorul titlului, supărat pe europeni pentru slaba participare la
ediţia, inaugurală, şi Iugoslavia, locul 4 în ediţia anterioară, eliminată în
preliminarii de Elveţia şi de România. Au lipsit, şi de această dată, echipele
britanice, care nu erau membre ale FIFA şi se menţineau în aşa-zisa “splendidă
izolare”.
Turneul final s-a disputat în totalitate în sistem
eliminatoriu. Faptul n-a avut decît o singură complicaţie organizatorică, prin
aceea că, în condiţiile în care trei meciuri s-au încheiat nedecis după 90 de
minute, iar în prelungiri s-a stabilit învingătorul numai în două (între care
şi finala), a fost necesară disputarea unui meci de baraj (Italia – Spania, în
sferturi), o “rejucare” cum se spunea în epocă, neprevăzută în programul
iniţial.
Faza finală poate fi caracterizată ca normală din
punctul de vedere al rezultatelor. Echipele europene s-au dovedit superioare,
ţările din partea centrală a Europei (Italia, Cehoslovacia, Germania, Austria)
confirmînd bunele aprecieri anterioare şi supranumele de “centrul fotbalului
mondial”.
Turneul final al Cupei mondiale a prilejuit, însă,
autorităţilor fasciste de la conducerea statului italian din acea vreme o deşănţată
propagandă ideologică, menită, în concepţia iniţiatorilor săi, să “demonstreze”
superioritatea regimului. Această “premieră” propagandistică a constituit un
model urmat curînd de hitlerişti
Oricum, valoarea probată pe teren de “Squadra
Azzurra” lui Vittorio Pozzo, noua campioană mondială, n-a avut nici o legătură
cu regimul fascist al lui Mussolini.
Italia, campioana mondială din 1934. Rîndul de sus
(de la stînga la dreapta): Gianpiero Combi, Luis Monti, Attilio Ferraris IV,
Luigi Allemandi, Enrique Guaita, Giovanni Ferrari. Rîndul de jos: Angelo
Schiavio, Giuseppe Meazza, Eraldo Monzeglio, Luigi Bertolini, Raimundo Orsi.
Naționala Cehoslovaciei, înaintea finalei CM-1934
(de la stînga la dreapta): Frantisek Planicka, Ladislav Zenizek, Josef Ctyroky,
Josef Kostalek, Stefan Cambal, Rudolf Krcil, Frantisek Junek, Frantisek
Svoboda, Jiri Sobotka, Oldrich Nejedly și Antonin Puc. (Sursa: Getty Images).
REZULTATELE
Optimi de
finală:
ITALIA – S.U.A. 7-1, SUEDIA – ARGENTINA 3-2, SPANIA – BRAZILIA 3-1,
CEHOSLOVACIA – ROMÂNIA 2-1, GERMANIA – BELGIA 5-2, ELVEŢIA – OLANDA 3-2,
AUSTRIA – FRANŢA 3-2 (pr.), UNGARIA – EGIPT 4-2.
Sferturi de
finală:
CEHOSLOVACIA – ELVEŢIA 3-2, GERMANIA – SUEDIA 2-1, AUSTRIA – UNGARIA 2-1,
ITALIA – SPANIA 1-1 (pr.), 1-0.
Semifinale: ITALIA – AUSTRIA 1-0,
CEHOSLOVACIA – GERMANIA 3-1.
Finala mică: GERMANIA – AUSTRIA 3-2.
Finala (Roma, 10.06): ITALIA –
CEHOSLOVACIA 2-1 (pr.).
Au marcat: Orsi (81), Schiavio (95)
/ Puc (71).
A arbitrat Ivan Eklind (Suedia).
Italia: Combi – Monzeglio,
Allemandi – Ferraris IV, Monti, Bertolini – Guaita, Meazza, Schiavio, Ferrari,
Orsi.
Cehoslovacia: Planicka – Zenisek,
Ctyroky – Kostalek, Cambal, Krcil – Junek, Svoboda, Sobotka, Nejedly, Puc.
Eugen
PETRESCU
“Fotbal
Plus”, Nr. 116, 14-20 decembrie 1993
ROMÂNIA LA
C.M. BARATKY NE-A FĂCUT BUCATA
După Uruguay, fotbalul revine mai aproape de noi,
în Italia. Apar şi preliminariile. Sorţii ne hărăzesc doi adversari redutabili
la acea vreme: Elveţia şi Iugoslavia. Deci trei echipe pentru două locuri. Se
joacă numai cîte un singur meci. Iugoslavia – Elveţia, noi cu elveţienii în
deplasare, şi, în fine, noi cu sîrbii
Atunci cînd Transilvania a votat unirea cu Ţara,
minoritatea maghiară nu a votat “pentru”, aşa cum făcuseră, de exemplu, saşii.
În această situaţie Guvernul României a hotărît ca într-un răstimp de mai mulţi
ani familiile maghiare din Transilvania să opteze pentru una sau alta dintre
cetăţenii. Or, familia Baratky nu optase pentru nici una... Bătrînul Baratky
considera că mai are timp. De avut avea, dar fiul său ne-a făcut, astfel
bucata. FIFA a decis, normal, că jucătorul Baratky nu are drept de joc şi a dat
verdictul amintit.
În loc de trei puncte şi şefia grupei, ne mulţumim
cu două (după ce am bătut Iugoslavia
Preliminarii:
29.10.33
Berna:
Elveţia – România 2-2 (0-1), omologat cu 2-0;
29.04.34
Bucureşti: România – Iugoslavia 2-1 (1-0).
Naționala României, participantă la Mondialul din
1934. De la stînga la dreapta, sus: Costel Rădulescu (manager), Rudolf Kotormány,
Vasile Deheleanu, Gheorghe Albu, Ştefan Dobay, Iosif Morawecz, Graţian Sepi II,
Emerich Vogl, Nicolae Kovacs I, Iuliu Bodola, Silviu Bindea, Josef Uridil (selecționer);
jos: William Zombori. (Sursa: ”Fotbal vest”).
Au jucat pentru noi:
Cehoslovacia
– România 2-1 (0-1). William Zombori (Ripensia Timişoara) – Emerich Vogl
(Juventus Bucureşti), Gheorghe Albu (Venus Bucureşti) – Vasile Deheleanu
(Ripensia Timişoara), Rudolf Kotormany (Ripensia Timişoara), Iosif Morawecz
(RGM Timişoara) – Silviu Bindea (Ripensia Timişoara), Nicolae Kovacs (
Au mai fost în lot dar nu au jucat: Adalbert
Pullock (Crişana Oradea), Gheorghe Ciolac (Ripensia Timişoara), Alexandru
Cuedan (CFR Bucureşti), Lazăr Sfera (Universitatea Cluj). Antrenor: Costel
Rădulescu. Conducătorul delegaţiei: Octav Luchide.
Gheorghe
LAZĂR
“Fotbal
Plus”, Nr. 121, 18-24 ianuarie 1994
Комментариев нет:
Отправить комментарий