Istoria Jocurilor Olimpice moderne (4)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de vară moderne. Astăzi vă prezentăm ediția a III-a a Olimpiadei care a avut loc în orașul american Saint Louis în anul 1904. Partea a treia, consacrată ediției a II-a a Jocurilor Olimpice disputate la Paris în 1900, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-3.html.

Posterul neoficial al Jocurilor Olimpice din 1904. Designer – St. John.

EDIŢIA a III-a. SAINT LOUIS 1904

Excelenta comportare a reprezentativei Statelor Unite ale Americii la primele Jocuri Olimpice moderne, precum şi nivelul economic foarte avansat, au determinat CIO să acorde dreptul de organizare a următoarei ediţii a Olimpiadei unui oraş american.

În acelaşi an, 1904, urma să aibă loc sărbătorirea centenarului unirii statului Louisiana cu SUA. Un prilej în plus pentru câteva personalităţi americane influente – printre care însuşi preşedintele de atunci Theodore Roosevelt – pentru a obţine ca întrecerile olimpice din 1904 să aibă loc la Saint Louis, înglobate în programul unei mari expoziţii internaţionale. De aici, similitudini cu ediţia precedentă (cu competiţia desfăşurată pe durata a 4 luni şi jumătate când publicul şi-a pierdut interesul pentru Olimpiadă). Prevăzând ceea ce avea să se întâmple, Pierre de Coubertin a preferat să nu participe la Jocurile Olimpice de la Saint Louis.

A fost prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne în care ocupanților primelor trei locuri li s-au decernat medalii de aur, argint și bronz.

Cu ocazia Jocurilor Olimpice, americanii au construit un stadion de 15.000 de locuri care a fost aproape gol pe durata competiţiilor. Pentru buna desfăşurare a Olimpiadei, Universitatea Washington a pus la dispoziţie bazele sale sportive, bine utilate pentru acea vreme, aşa că întrecerile au fost mai centralizate şi au beneficiat de condiţii superioare de desfăşurare. Nivelul performanţelor a fost mult mai ridicat, faţă de ediţia de la Paris, înregistrându-se şi câteva recorduri. Odată cu Olimpiada de la St. Louis au apărut şi două sporturi olimpice noi: baschetul şi boxul, iar la atletism a fost introdusa în premieră proba de decatlon.

Distanţa mare şi costul ridicat al unei deplasări în îndepărtatul oraş american au determinat o participare foarte redusă a sportivilor de pe alte continente. Traversarea oceanului prezenta, la începutul secolului trecut, destule dificultăţi. În acest fel, Jocuriel Olimpice din 1904 au aparţinut americanilor: înscriind în întreceri peste 500 de participanţi (faţă de 64 proveniţi din restul ţărilor), ei au câştigat 85% din totalul medaliilor. Apropo, aceasta a fost prima ediţie a JO la care s-au acordat medalii de aur, argint şi bronz.

George Eyser a câştigat şase medalii, deși avea un picior din lemn.

Gimnastul american Anton Heida a cucerit șase medalii, cinci de aur și una de argint, fiind considerat vedeta ediției. Un alt gimnast din SUA, George Eyser, de asemena a câştigat şase medalii (3 de aur, 2 de argint și una de bronz), deşi avea piciorul stâng din lemn.

Atletismul a constituit atracţia întrecerilor olimpice. Un record, ce va dăinui 28 de ani, a fost stabilit la 200 m (21,6 secunde), de Archie Hahn din SUA, devenit triplu campion olimpic. Hahn, „Meteoritul din Milwaukee”, a câştigat cursele de 60 m, 100 m şi 200 m. Compatriotul său Ray Ewry a învins în toate săriturile fără elan.

Archie Hahn a stabilit un record ce va dăinui 28 de ani.

America a dominat cursele dar irlandezul Thomas Kiely a câştigat cursa combinată (care mai târziu a devenit cunoscută ca decatlon). Diferenţa majoră a fost aceea că toate probele ale acestei curse trebuiau încheiate în aceeaşi zi.

Pentru prima dată în istoria atletismului juriul a decis sancționarea startului greșit (cel care greșea lua startul cu un metru mai în spate decât ceilalți concurenți).

Probele de înot, desfăşurate în condiţii nepotrivite şi pe distanţe aproximative, au fost câştigate, în majoritate, de sportivii germani şi unguri.

Cu excepţia scrimei, dominată de cubanezi, a gimnasticii, unde germanii au fost concurenţi de temut şi a turneului de fotbal, câştigat de canadieni, aproape toate celelalte întreceri au fost monopolizate de sportivii ţării gazdă.

Cifrele JO St. Louis 1904

Oraş gazdă: Saint Louis (SUA).

Datele de desfăşurare: 1 iulie – 23 noiembrie 1904.

Țări participante: 12.

Număr de sportivi: 651 (645 bărbați și 6 femei).

Probe: 95 din 16 sporturi (18 discipline).

Jocurile au fost deschise oficial de David Francis, președintele „Louisiana Purchase Exposition”.

Stadion: Francis Field.

Podiumul pe medalii:

1. SUA – 231 medalii (76 aur, 78 argint, 77 bronz);

2. Germania – 15 (4-5-6);

3. Canada – 6 (4-1-1).

Surse: netsport.ro, onlinesport.ro, gsp.ro, cosr.ro 

Istoria Jocurilor Olimpice moderne (3)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de vară moderne. Astăzi vă prezentăm ediția a II-a a Olimpiadei care a avut loc în capitala Franței în anul 1900. Partea a doua, consacrată primei ediții a Jocurilor Olimpice disputate la Atena în 1896, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-2.html.

EDIŢIA a II-a. PARIS 1900

Ţinând să sublinieze nobilele eforturi şi meritele lui Pierre de Coubertin, Congresul CIO din 1897 a încredinţat Parisului (oraşul natal al fondatorului Jocurilor Olimpice moderne) onoarea de a găzdui manifestarea olimpică de la începutul secolului al XX-lea.

Capitala Franței a găzduit cea de a doua ediție a Jocurilor în semn de recunoaștere a eforturilor depuse de Pierre de Coubertin pentru renașterea Jocurilor Olimpice moderne.

Organizarea acestei ediţii a ridicat destule probleme. Mai întâi a fost nevoie ca forurile sportive greceşti să fie convinse să renunţe la pretenţia ca întrecerile olimpice să se desfăşoare numai pe teritoriul vechii Elade. Războiul greco-turc (5 aprilie – 8 mai 1897) de asemenea nu a ajutat cazul Greciei. Astfel, comitetul olimpic s-a întors la rezoluţia din 1894 şi a ales Parisul, care a mai organizat şi World’s Fair.

De asemenea, Jocurile Olimpice aveau nevoie să fie susţinute din punct de vedere financiar. La ediţia de la Paris, aceasta a dus la o alianţă ce s-a dovedit nepotrivită: includerea Jocurilor Olimpice în cadrul manifestărilor comerciale şi de divertisment prilejuite de Expoziţia Universală. De aici, o serie întreagă de neajunsuri. Contrar eforturilor membrilor CIO şi măsurilor luate de Pierre de Coubertin pentru concentrarea întrecerilor atât ca spaţiu, cât şi ca timp de desfăşurare, susţinătorii financiari şi-au impus punctul de vedere.

Astfel, competiţiile olimpice au însoţit Expoziţia pe toată durata ei, din luna mai până în octombrie (a fost una dintre cele mai lungi Olimpiade din istorie), şi în toate colţurile Parisului. Scrima s-a desfăşurat la Tuilleries, gimnastica la Vincennes, ciclismul în Parc des Princes, iar atletismul în Bois de Boulogne, pe o pistă moale şi pe un teren presărat cu arbori în care, nu o dată, s-a agăţat ciocanul lui John Flanagan.

Posterul neoficial al Jocurilor Olimpice din 1900. Designer – Jean de Paléologue.

Festivităţi de deschidere şi de închidere nu au existat. Jocurile Olimpice nu au avut o personalitate distinctă, importanţa lor fiind diluată printre celelalte acţiuni. În atari circumstanţe, nu este de mirare că parizienii au venit în număr mic la întrecerile sportive, uneori din întâmplare. La sfârşitul Jocurilor, a fost greu de stabilit care dintre probe s-a desfăşurat oficial şi care a avut un caracter demonstrativ, iar evidenţa şi centralizarea rezultatelor s-au putut întocmi numai după multe eforturi.

Încă o dată, atleţii din ţara organizatoare au dominat competiţia. Reprezentanţii Cocoşului galic, participanţi la toate sporturile din program, se impun la canotaj, scrimă, ciclism, rugby, tir şi chiar la gimnastică, disciplina forte a germanilor.

La atletism, americanii au învins în majoritatea probelor. Doi dintre ei, Alvin Kraenzlein şi Walter Tewksbury, au devenit campioni la patru şi, respectiv, două probe.

Alvin Christian „Al” Kraenzlein, considerat vedeta ediției, a triumfat la sprint pe 60 m, 110 și 200 m garduri și săritura în lungime. Sursa foto: findagrave.com.

Spectatorii francezi au primit şi o lecţie de sportivitate: după ce l-au ovaţionat îndelung pe învingătorul cursei de 400 m, îmbrăcat în echipamentul clubului francez Racing, au rămas decepţionaţi aflând că acesta este un student american – Maxey Long – care, din întâmplare, purta echipament identic cu cel al francezilor.

Engleza Charlotte Cooper devine, cu acest prilej, prima femeie campioană olimpică (la tenis). Britanicii se mai remarcă la fotbal, nataţie, polo şi unele probe din tir şi atletism.

Charlotte Cooper a cucerit primul titlu olimpic feminin, la tenis.

Învingătorii nu au primit medalii pentru performanţele lor, ci obiecte. Unii câştigători, ca ungurul Rudolf Bauer, şi-au aruncat coroanele în mulţime.

Confuzia a domnit mulţi ani întrucât nu s-a ştiut cu exactitate naţionalitatea unor medaliaţi. Primele medalii câştigate de Canada s-au descoperit după câţiva ani, pentru că atletul în cauză, George Orton, a intrat la o universitate din America şi s-a înscris ca american.

Cricketul, crochetul, golful și altele şi-au făcut apariţia pentru prima dată la Olimpiadă, dar mulţi dintre competitori nu erau conştienţi că participă la Jocurile Olimpice.

Cifrele JO Paris 1900

Oraş gazdă: Paris (Franţa).

Datele de desfăşurare: 14 mai – 28 octombrie 1900.

Țări participante: 24 – Argentina, Belgia, Bohemia, Canada, Cuba, Haiti, India, Iran, Luxemburg, Mexic, Olanda, Norvegia, Peru, Rusia și Spania au fost reprezentate în premieră la JO.

Număr de sportivi: 997 (975 bărbaţi şi 22 femei).

Probe: 95 din 19 sporturi (20 discipline).

Stadion: Velodrome de Vincennes.

Podiumul de premiere:

1. Franţa: 27 – locul I, 38 – locul II, 37 – locul III, total 102;

2. SUA: 19 – locul I, 14 – locul II, 15 – locul III, total 48;

3. Marea Britanie: 15 – locul I, 8 – locul II, 9 – locul III, total 32.

Surse: netsport.ro, onlinesport.ro, gsp.ro, cosr.ro 

Istoria Jocurilor Olimpice moderne (2)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de vară moderne. Astăzi vă prezentăm ediția inaugurală a Olimpiadei care a avut loc în capitala Greciei în anul 1896. Prima parte, consacrată renașterii Jocurilor Olimpice, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-1-in.html.

Posterul neoficial al Jocurilor Olimpice din 1896. Designer – necunoscut.

EDIŢIA I. ATENA 1896

După mai bine de 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice (împăratul roman Teodosiu I le-a interzis în anul 393). Artizanul reconstruirii acestui fenomen sportiv, cu o filozofie şi o cultură proprie, este Pierre de Coubertin.

Pe 23 iunie 1884, el a organizat un congres internaţional la Sorbona în care a propus reluarea vechilor Jocuri Olimpice din Grecia. După acest congres a fost creat şi Comitetul Internaţional Olimpic al cărui secretar general va deveni chiar Coubertin.

Ca un omagiu adus Eladei antice, primele Jocuri Olimpice s-au celebrat chiar la Atena, pe stadionul Panathenaic, construit în formă de „U”, şi în condiţii asemănătoare cu cele din antichitatea greacă. În spiritul aceleiaşi tradiţii, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice.

Stadionul Panathinaikos pe care s-a disputat prima ediție a Jocurilor Olimpice. Sursa foto: gettyimages.com.

Iniţial, s-a vrut ca Paris-ul să organizeze prima Olimpiadă, în 1900. Dar Atena a fost aleasă cu patru ani mai devreme, chiar dacă Grecia a intrat într-un colaps financiar înainte ca Olimpiada să înceapă. În repetate rânduri Budapesta a cerut să înlocuiască Atena, dar prinţesa Greciei a organizat un comitet şi au început să apară donaţii.

Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, SUA, Suedia, Ungaria şi, bineînţeles, Grecia sunt naţiunile care au participat la această primă ediţie a Jocurilor Olimpice.

Jocurile au fost deschise oficial pe 25 martie 1896 (ziua independenței Greciei) de regele George I. Numărul de spectatori la ceremonia de deschidere a fost de aproximativ 80.000. Disciplinele olimpice din 1896 au fost atletism, ciclism, gimnastică, haltere, lupte greco-romane, nataţie, scrimă, tenis și tir.

În condiţiile existente la sfârşitul secolului al XIX-lea când, cu puţine excepţii, nu se punea problema unei pregătiri specializate şi de durată, participarea sportivilor s-a datorat mai ales dorinţei de afirmare a unor oameni bine dotaţi din punct de vedere fizic, o parte din ei studenţi străini sosiţi în vacanţă pe meleagurile greceşti, alţii aflaţi întâmplător, la acea dată, la Atena. Existau desigur şi sportivi antrenaţi, obişnuiţi cu concursurile internaţionale dar, pentru mulţi dintre aceştia, Jocurile Olimpice nu prezentau încă niciun interes.

În legătură cu structura unor probe, modelul de desfăşurare şi, îndeosebi, performanţele realizate, nu ne putem servi de imaginea pe care o avem azi despre caracteristicile Jocurilor Olimpice. Lui Thomas Burke, de pildă, la 100 m, i s-a permis să ia startul de jos – lucru cu totul ieşit din comun pe vremea aceea – numai după o aprinsă consfătuire a arbitrilor (care nu înţelegeau despre ce este vorba), unii crezând chiar că atletul se roagă şi cere ajutorul vreunei divinităţi!

Primul câștigător al Olimpiadei a fost atletul american James Brendan Bennet Connolly, care a triumfat în proba de triplu salt cu rezultatul 13,71 metri.

La JO-1896 James Brendan Connolly a ocupat locul întâi la triplu salt, locul doi la sărituri în înălțime și locul trei la sărituri în lungime. Peste patru ani, la Olimpiada din Paris, el va ocupa un loc doi la triplu salt. Sursa foto: wikipedia.org.

Cu prilejul acestor Jocuri Olimpice, americanii s-au remarcat la atletism, francezii la ciclism şi scrimă, germanii la gimnastică şi ungurii la înot. Concurenţii greci, care întreceau ca număr sportivii tuturor celorlalte ţări, s-au situat pe primul loc la tir, înot şi maraton. Aici, primul a sosit Spiridon Louis din Arcadia, „un cioban în fustanelă populară, departe de practicile antrenamentului ştiinţific”, după cum l-a descris Coubertin în memoriile sale. Aceasta a fost singura cursă la care a participat, dar victoria l-a făcut erou naţional al Greciei. Proba de maraton (40 km) s-a desfăşurat pe acelaşi traseu pe care soldatul atenian Philipides l-a străbătut cu 2.386 de ani înainte pentru a anunţa locuritorilor Atenei victoria în faţa perşilor (traseul legendar era de aproximativ 34,5 km), după care a murit pe loc.

Spiridon Louis, „un cioban în fustanelă populară”. Sursa foto: gettyimages.com.

Învingător la gimnastică, germanul Carl Schumann a reuşit performanţa să termine pe prima treaptă a podiumului şi la lupte. Un alt gimnast german, Hermann Weingärtner, a devenit cel mai titrat sportiv al competitiei (trei clasări pe locul I, doua – pe locul II și una – pe locul III).

Hermann Weingärtner. Sursa foto: picture-alliance.

Câştigătorii primului loc au primit o medalie de argint, un certificat şi o coroană de maslin. Ocupanţii locului doi au primit medalii de bronz şi coroane de laur/dafin în timp ce clasaţii de pe locul trei au plecat acasă cu mâna goală.

În această perioadă, am putea spune de „juniorat” a Jocurilor Olimpice, laurii olimpici se cucereau mai mult datorită calităţilor native, decât în urma unui antrenament propriu-zis. Cu entuziasmul grecilor, Olimpiada a fost considerată un mare succes.

Cifrele JO Atena 1896

Oraş gazdă: Atena (Grecia).

Datele de desfăşurare: 6 – 15 aprilie (stil nou), 25 martie – 3 aprilie (pe stil vechi) 1896.

Număr de ţări participante: 14 (Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, SUA, Suedia şi Ungaria; prezenţa întrucâtva neaşteptată a australienilor şi sud-americanilor are o explicaţie simplă, concurenţii din aceste ţări fiind studenţi în Europa).

Număr de sportivi: 241, exclusiv bărbaţi, care au concurat în 9 sporturi (10 discipline), la 43 de probe.

Jocurile au fost deschise oficial de George I al Greciei.

Stadion: Panathinaikos.

Podiumul de premiere:

1. SUA: 11 – locul I, 7 – locul II, 2 – locul III, total 20;

2. Grecia: 10 – locul I, 18 – locul II, 19 – locul III, total 47;

3. Germania: 6 – locul I, 5 – locul II, 2 – locul III, total 13.

Surse: netsport.ro, onlinesport.ro, gsp.ro 

Istoria Jocurilor Olimpice moderne (1)

În perioada 26 iulie – 11 august, la Paris se va desfășura cea de-a XXXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. După ce a organizat Olimpiadele din 1900 și 1924, capitala Franței va deveni al doilea oraș care va găzdui Olimpiada de trei ori, după Londra (1908, 1948 și 2012). De asemenea, 2024 va marca centenarul Jocurilor de la Paris din 1924 și a șasea ediție olimpică găzduită de Franța (trei vara și trei iarna). Astăzi începem un fascinant serial despre istoria Jocurilor Olimpice de vară.

RENAŞTEREA JOCURILOR OLIMPICE

Ideea renaşterii Jocurilor Olimpice aparţine lui Johann Christoph Friedrich GutsMuths încă în anul 1793 dar ea nu are ecou...

Ernst Curtius, după ce efectuează săpături arheologice şi redescoperă Olympia, ţine în anul 1852, la Berlin, o conferinţă care nu captează, nici ea, prea mult, interesul...

Promotorul cel mai activ al renaşterii Jocurilor Olimpice devine, însă, Evanghelie Zappa, înainte cu 30 de ani de ziua în care Pierre de Coubertin îşi prezintă, la Sorbona, memorabila conferinţă.

Evanghelie Zappa. Sursa foto: historia.ro.

Născut în Epir, în anul 1800, Zappa participă la luptele pentru independenţa Greciei (1821-1829) pe care le încheie cu gradul de maior.

În anul 1833 se stabileşte în România şi se ocupă cu negoţul de cereale dar, în acelaşi timp, manifestă interes deosebit pentru cultura ţării, fiind un om înaintat al vremii în care a trăit. El sprijină cu fonduri întemeierea Academiei Române, iar în anul 1860 dăruieşte 5.000 de galbeni, în monede vechi de aur, pentru redactarea unei gramatici şi întocmirea dicţionarului limbii române, sumă la care adăugă încă 1.000 de galbeni prin testament.

Dar, opera sa cu cel mai larg răsunet internaţional a fost organizarea primelor competiţii menite să reînvie jocurile antice greceşti, în care scop donează 600.000 de franci, sumă acceptată de guvernul elen. Ca urmare, ia fiinţă „Fundaţia Olympicelor”, iar Evanghelie Zappa îşi lărgeşte propunerea ca la celebrarea Jocurilor Olimpice din 4 în 4 ani după „obiceiurile strămoşeşti” să aibă loc şi concursuri literare, muzicale şi de arte plastice, precum şi expoziţii de produse agricole şi industriale.

În acest scop începe construcţia unor clădiri, proiectate de arhitectul danez Theophil von Hansen care, în anul 1896, vor fi locuite de sportivii prezenţi la prima ediţie a Jocurilor Olimpice (clădirile respective sunt considerate precursoare ale „satelor olimpice” de mai târziu).

Așa trebuie să fi arătat întrecerile olimpice în anul 1859 – această prima ediție și urmatoarele trei au rămas în istorie sub denumirea de „Olimpiadele lui Zappa”. Sursa foto: historia.ro.

În anul 1859 se desfăşoară la Atena primele jocuri „preolimpice”, mai mult pe străzi şi în Piaţa publică Louis datorită faptului că nu s-a încheiat la timp refacerea vechiului stadion, pentru ca în anii 1870, 1875, 1888 şi 1889 să se organizeze noi ediţii – toate nereuşite – dar care – ceea ce este deosebit de pozitiv – au slujit ideii olimpismului.

Dar, după cum se ştie, reinstituirea Jocurilor Olimpice şi începutul erei moderne a acestora este nemijlocit legată de perseverenţa şi tenacitatea lui Pierre de Coubertin (1863-1937), care încă de când avea vârsta de 24 de ani şi-a început campania pentru renaşterea lor.

Pierre de Coubertin. Sursa foto: coubertin.org.

În seara zilei de 25 noiembrie 1892, în marele amfiteatru de la Sorbona, Pierre de Coubertin pronunţă celebrele cuvinte: „Trebuie să internaţionalizăm sportul, trebuie să organizăm noi Jocuri Olimpice!”, într-o atmosferă de... indiferenţă totală.

În acest context, în anul 1893 i se alătură, însă, Charles Herbert – secretar al „International Athletic Association” din Londra şi William Milligan Sloane – profesor la Universitatea Princeton din S.U.A. şi, împreună, hotărăsc convocarea pentru anul următor a unui congres internaţional pe a cărui ordine de zi – printre altele – se regăseşte şi „posibilitatea restaurării Jocurilor Olimpice”.

La 16 iunie 1894 se deschide, la Paris, congresul la care participă delegaţi din 12 ţări însă cu adeziuni din partea a încă 21 de ţări şi care îşi schimbă, în ajun, denumirea în „Congresul pentru reinstaurarea Jocurilor Olimpice” (la deschidere participă aproape 2.000 de persoane).

În ziua de 23 iunie 1894 s-a hotărât organizarea jocurilor din 4 în 4 ani şi se constituie primul Comitet Internaţional Olimpic din care au făcut parte: poetul grec Dimitrios Bikelas – preşedinte; E. Callot şi Pierre de Coubertin (Franţa), secretari generali; generalul A. D. Butovski (Rusia); maiorul Victor Balck (Suedia); profesorii W. M. Sloane (S.U.A.), Jiří Guth-Jarkovský (Boemia) şi J. Zubiaur (Argentina); Fr. Kemény (Ungaria), C. Herbert şi lordul Ampthill (Anglia); L. A. Cuff (Noua Zeelandă), cărora li s-au alăturat, provizoriu, contele Lucchesi-Palli (Italia) şi contele Max de Bousies (Belgia).

Membrii primul Comitet Internaţional Olimpic.

În cadrul congresului s-au discutat două propuneri privind reluarea jocurilor: 1900 – Pierre de Cobertin şi 1896 – poetul Bikelas care adaugă – în amintirea Olympiei – Atena, ca loc de desfăşurare a lor, ultima propunere fiind adoptată prin aclamaţii.

Grecia, însă, nu era pregătită pentru un eveniment de o asemenea amploare, guvernul opunându-i-se ditorită greutăţilor financiare în care se afla ţara. Totuşi, prin perseverenţa şi tenacitatea care-l caracteriza, în cele din urmă, a ieşit învingător Pierre de Coubertin. S-a organizat o subscripţie publică pentru strângerea de fonduri, iar bancherul grec George Averoff din Alexandria îşi asumă răspunderea reconstituirii, cu marmură albă, a stadionului antic din Atena situat pe colina Himet (construit sub Marc Aureliu, înfrumuseţat de Herodes Atticus şi refăcut pe vremea lui Pericle).

În acest fel, Jocurile erau gata de start!

Autori: Chiriac MANUȘARIDE și Chevorc GHEMIGEAN

Sursa: „Aproape totul despre fotbal”. București, 1986