Istoria Jocurilor Olimpice moderne (18)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de vară moderne. Astăzi vă prezentăm ediția a XX-a a Olimpiadei care a avut loc în capitala Bavariei în anul 1972. Partea a 17-a, consacrată ediției a XIX-a a Jocurilor Olimpice disputate la Ciudad de México în 1968, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-17.html.

Posterul oficial al Jocurilor Olimpice din 1972. Designer – Otl Aicher & Gerhard Joksch.

EDIŢIA a XX-a. MÜNCHEN 1972

München a câştigat dreptul de a organiza Jocurile Olimpice în iulie 1966 în detrimentul oraşelor Detroit, Madrid şi Montreal.

Manifestarea olimpică din 1972 s-a bucurat de o participare deosebit de numeroasă şi de condiţii organizatorice excelente. Majoritatea întrecerilor au fost găzduite de importantul complex sportiv de la Oberwiesenfeld. Flacăra olimpică, adusă pe stadionul din Munchen de atletul Günther Zahn, a fost purtată, în drumul său din Grecia, de aproape 6.000 de tineri. 

Emblema oficială a Jocurilor Olimpice din 1972. Designer – Otl Aicher & Coordt von Mannstein.

Jocurile au fost deschise oficial de preşedintele RF Germania, Gustav Heinemann, iar jurământul atleţilor a fost depus de Heidi Schuller.

Politica africană a continuat să joace un rol important şi CIO a fost forţat să elimine Rhodesia, care deja trimisese o echipă de 30 de atleţi, pentru politica de aparthaid.

Teckelul „Waldi” a fost prima mascota a Olimpiadei. Designer: Elena Winschermann.

Jocurile Olimpice au fost umbrite de răpirea şi uciderea a 11 atleţi israelieni (au murit încă cinci terorişti şi un poliţist) de către organizaţia teroristă palestiniană „Black September”. Olimpiada a fost suspendată în dimineaţa următoare, dar competiţia s-a reluat mai târziu după înţelegerea cu oficialii israelieni. Echipa Israelului s-a întors imediat acasă la fel ca şi unii sportivi din Olanda, Norvegia şi Filipine, dar în general senzaţia era ca Olimpiada ar trebui să continue.

Victimele masacrului de la München. Sursa foto: talon.news.

Tragerea cu arcul s-a întors în program, iar judo-ul şi-a stabilit un program permanent. Şi handbal-ul în sală şi-a făcut debutul printre cele 195 de discipline.

Americanul Mark Spitz, care obţinuse la 18 ani 2 medalii de aur în Ciudad de México, a fost vedeta Olimpiadei din 1972. El a câştigat la individual 4 medalii de aur, toate în timpul recordului mondial şi încă trei medalii de aur la ştafetă, devenind cel mai de succes înotător al tuturor timpurilor.

Mark Spitz, eroul Olimpiadei-1972. Sursa foto: dailymail.co.uk.

Gimnasta din Uniunea Sovietică Olga Korbut a devenit vedetă peste noapte cu trei medalii de aur şi una de argint, fiind îndrăgită de spectatorii din München.

Belarusa Olga Korbut a câştigat patru medalii la München. Sursa foto: problr.ru.

A fost ultima Olimpiadă în calitate de sportivă a Liei Manoliu, participantă la toate Jocurile Olimpice din perioada 1952-1972.

La München au evoluat trei sportivi din RSSM: Serghei Muhin (hipism), Ivan Usatîi (handbal) şi Svetlana Doljenko-Kracevskaia (atletism, aruncarea greutăţii). Iuri Filatov, discipolul şcolii de canotaj din Dubăsari, a câştigat medalia de aur la proba kaiac 4 pe distanţa 1.000 metri. La Olimpiadă a fost acreditat în premieră un ziaris moldovean – Dumitru Coval. Mai multe detalii află aici: http://andron-prodan.blogspot.com/2015/07/normal-0-false-false-false.html.

Pe ansamblu, Olimpiada müncheneză a onorat aşteptările. Incidentul tragic reprezentat de atacul terorist asupra delegaţiei israeliene a îngrozit o lume întreagă, declanşând totodată un puternic sentiment de solidaritate între toţi participanţii.

Cifrele JO München 1972

Oraş gazdă: München (R.F. Germania).

Datele de desfăşurare: 26 august – 11 septembrie 1972.

Număr de ţări participante: 121.

Număr de sportivi: 7.894 (1.171 femei), la 21 de discipline, în 195 de probe (43 feminine).

Număr de medalii decernate: 592 (192-191-209).

Podiumul pe medalii:

1. URSS: 50 aur, 27 argint, 22 bronz, total 99;

2. SUA: 33 aur, 31 argint, 30 bronz, total 94;

3. Germania de Est: 20 aur, 23 argint, 23 bronz, total 66.

Surse: netsport.ro, onlinesport.ro, gsp.ro 

Apariții editoriale

La sfârșitul anului trecut a fost tipărită lucrarea „Student, profesor şi cercetător în anii 1980-1990: drumul spre regăsire şi libertate” (coordonator: Lidia Prisac; referenţi ştiinţifici: Demir Dragnev și Sorin Domiţian Şipoş). Este un volum al conferinţei ştiinţifice naţionale cu participare internaţională, ediţia a 3-a, desfășurată la Chişinău, la 7 octombrie 2022, și reprezintă efortul colectiv al autorilor preocupaţi de tematica interdisciplanară a schimbărilor care au survenit în anii ’80 ai secolului trecut (pe anumite aspecte concrete: de la politică, probleme sociale până la sport) şi reuneşte 17 contribuţii inedite şi novatoare, inclusiv trei prezentări de carte.

În continuare vă propunem articolul „Repere istoriografice ale culturii fizice şi sportului în RSS Moldovenească” semnat de Sergiu Gurin, secretar de stat pe domeniul sportului la Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova. De remarcat faptul că cercetările autorului se bazează pe mult material inedit şi adoptă metodologia clasică de cercetare a evenimentelor istorice, fiind folosită o gamă variată de documente.

REPERE ISTORIOGRAFICE ALE CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN RSS MOLDOVENEASCĂ

Autor: Sergiu GURIN

După cel de-al Doilea Războiul Mondial, în Uniunea Sovietică a început un amplu proces de refacere a activităţilor de masă, în domeniul social, inclusiv al culturii fizice şi al sportului. Domeniul sportului, asemenea altor componente sociale, includea o serie de funcţii de esenţă social-politică şi ideologică. 

În art. 41 al Constituţiei Uniunii Sovietice din 1977, erau prevăzute drepturile cetăţenilor la practicarea sportului de masă, a culturii fizice şi a turismului. În spirit propagandistic, spaţiul public abunda în slogane de genul: „Fiţi puternici şi abili!”, „O minte sănătoasă într-un corp sănătos!”, „Tinerii merg pe stadioane!”, „Vârsta nu este un obstacol pentru practicarea sportului”.

Potrivit lui Mike O’Mahony, sportul sovietic a constituit o parte componentă a ideologiei, politicii, culturii, iar prin reprezentările culturii fizice şi sportului se poate urmări întreaga istorie a URSS, se poate înţelege mai bine care au fost atât atitudinile statului, cât şi aspiraţiile societăţii. A existat o conexiune complexă între sport ca practică socială aprobată oficial şi sport ca produs cultural. Instituind o cultură a cotidianului, paradele culturii fizice şi gimnasticii, olimpiadele şi spartachiadele trebuiau să demonstreze măreţia statului sovietic.

Aplicarea sportului era estimată şi drept o pârghie economică de ridicare a productivităţii muncii oamenilor sovietici. Cultura fizică şi sportul erau puternic marcate de acţiuni politico-ideologice şi militare. În cadrul pregătirii tineretului, a viitorilor militari se avea în vedere că aceştia urmau să fie încorporaţi în mod obligatoriu în cadrul Armatei Sovietice. Participarea tinerilor în acţiunile militare desfăşurate de URSS a scos în evidenţă necesitatea nu doar a unei bune pregătiri teoretice (ideologice), ci şi a celei fizice, inerente condiţiilor precare reclamate de desfăşurarea acţiunilor militare, în mod special a celor desfăşurate în afara statului sovietic.

Istoria culturii fizicii şi a sportului a fost estimată ca un domeniu aparte al cercetării, fiind predat în instituţiile de învăţământ de profil. Din perspectiva aceasta, un instrument util pentru a analiza lucrările de specialitate din domeniul vizat îl constituie îndrumarul bibliografic în două volume, editat în anul 1983.

Amploarea sportului în epoca sovietică deseori a fost interpretată de cercetătorii occidentali drept un factor al totalitarismului, o presiune asupra populaţiei, care se eschiva să participe la acţiunile sportive de masă, fiind mai mult o presiune venită „de sus”.

Parte componentă a Uniunii Sovietice, RSS Moldovenească a fost inclusă în sistemul general al culturii fizice şi al sportului. O caracteristică generală a sportului din Moldova sovietică rezidă în faptul că s-a încercat o radiere din memoria colectivă a sportului interbelic basarabean ajuns pe anumite segmente la performanţe (https://andron-prodan.blogspot.com/2023/03/cultura-fizica-sport-si-agrement-in.html).

În continuare, vom face o succintă prezentare de ansamblu a literaturii de specialitate, ce are în vizor domeniul culturii fizice şi al sportului în Moldova sovietică. Din perspectiva abordării, puternic influenţate de marcajele timpului şi rigorile solicitate de societate, demersul istoriografic îl divizăm în sovietic şi cel postsovietic.

O caracteristică generală a literaturii sovietice este în amprenta profundă a ideologiei, scoaterea în evidenţă a rolului jucat de Partidul Comunist, antagonismul dintre statul sovietic (socialist) şi lumea occidentală (burgheză) în domeniul vizat.

În anii 1940–1960, activitatea sportivă era în vizorul jurnaliştilor, care menţineau în presa timpului rubrici şi pagini consacrate sportului, creionând cronici ale dinamicii culturii fizice şi a celei sportive. Domeniul sportiv este diseminat în spaţiul public prin intermediul culturii şi artei [Expoziţia republicană „Cultura fizică şi sportul în arta plastică” = Республиканская выставка «Физическая культура и спорт в изобразительном искусстве»: Mai-iunie 1971. Pictură, sculptură, grafică, artă decorativă. Catalog; Май-июнь 1971 г. Живопись, скульптура, графика, декоративное искусство. Каталог, Chişinău, 1972, 38 p.].

Un jalon semnificativ în istoria culturii fizice şi sportive din Moldova sovietică îl constituie teza de doctor în ştiinţe istorice, elaborată de A.V. Safonov. Autorul a făcut o retrospectivă a sportului în intervalul anilor 1920-1967. Se vorbeşte dihotomic – din perspectiva ideologică a spaţiilor din dreapta şi stânga fluviului Nistru.

În anii 1970, la Chişinău constatăm o „explozie informaţională” în domeniul editorial. S-au elaborat lucrări de sinteză, prezentându-se o panoramă complexă a domeniilor sportive. S-au întocmit schiţe de portret ale sportivilor de performanţă. Este valoros faptul că aceste materiale includ date statistice, indicatori de performanţă, dar şi diferite instantanee de la cursele sportive. În acest context, menţionăm lucrarea sintetică a triadei A. Safonov, S. Crasotchin şi A. Maslovschi [А. Сафонов, С. Красоткин, А. Масловский, Физкультура и спорт в Молдавии, Кишинёв, 1971].

Activitatea sportivă a fost racordată la prezentarea unor momente jubiliare, cum a fost anul 1974, atunci când s-au marcat 50 de ani de la formarea RSS Moldoveneşti [Спортивная поступь Молдавии: Физическая культура и спорт Молдавии за 50 лет [Текст] /сост. Е. Кучер, Кишинёв, [б. и.], 1974, 246 c.]. În acest sens, s-a negat activitatea sportivă din Basarabia, chiar dacă la Chişinău s-a manifestat campionul mondial la lupte greco-romane Ivan Zaikin (1880-1948). Din vizor n-a fost exclusă nici lovitura de stat bolşevică din anul 1917 ca jalon al sportului din RSS Moldovenească [Е.И. Кучер, Физическая культура и спорт Молдавской ССР накануне 60-летия Великого Октября, Кишинёв, 1977].

În literatura de epocă se punea accentul, în mod deosebit, mai mult pe sportivii formaţi în perimetrul Moldovei sovietice, cu performanţe atinse la nivel internaţional [Г.Л. Гринберг, В.А. Одинец, Спортсмены Молдавии на международной арене, Кишинёв, Cartea moldovenească, 1972, 109 c.]. Totodată, au fost scoase în evidenţă colective de cultură fizică cu rezultate deosebite, sportivi şi antrenori emeriţi [Правофланговые. Очерки о лучших коллективах физкультуры, ведущих спортсменах и тренерах, Кишинёв, 1971]. Avându-se în vedere că majoritatea populaţiei era concentrată în mediul rural, se scotea în evidenţă acest spaţiu, zonă de recrutare a multor sportivi de performanţă [Д.С. Марков А.Н. Мухин, Н.А. Раду, Организация работы в сельском коллективе физкультуры, Кишинёв, 1970].

Grigori Grinberg.

Din vizor nu au lipsit nici probele sportive individuale. Astfel, Grigori Grinberg (1929–2013), multiplu campion al URSS la tenis de masă, primul maestru în sport din Moldova, a scris lucrări metodice referitoare la proba în care s-a remarcat [Г.Л. Гринберг, Настольный теннис: техника, тактика, методика обучения / под редакцией заслуженного тренера МССР И.С. Московича, Кишинёв, Лумина, 1973, 95 с.; Idem, Настольный теннис в школе: Пособие для учителей. Кишинёв, Лумина, 1988, 120 с.; Idem Tenisul de masă în şcoală, Кишинёв, Лумина, 1988, 122 с.].

În volumul enciclopedic consacrat RSS Moldoveneşti (1979), s-a abordat şi domeniul culturii fizice şi sportului [К.Г. Згерая, Д.С. Марков, А.В. Сафонов, Физическая культура и спорт. În: Молдавская Советская Социалистическая Республика, Кишинёв, Главная Редакция Молдавской Советской Энциклпедии,1979, c. 296-298]. Menţionăm faptul că, spre deosebire de alte compartimente, domeniului, vizat de noi i s-a acordat un spaţiu infim (doar trei pagini!), ceea ce – în interpretarea cercetărilor enciclopedice – semnifică faptul că este un domeniu mai puţin relevant în economia lucrării [Didina Ţăruş, Ion Xenofontov, Asea Timuş ş.a., Recomandări metodice pentru autorii şi redactorii „Enciclopediei Moldovei”. Chişinău, „Enciclopedia Moldovei”, 2009, p. 24.]. Autorii au descris în evidenţă istoricul domeniului în autonomia moldovenească şi au trecut-o sub tăcere pe cea din Basarabia românească. Au prezentat dinamica sportului prin prisma realizărilor socialiste, au fost remarcaţi sportivi şi antrenori. Autorii atenţionează asupra faptului că în anul 1979 în Moldova sovietică se practicau 40 de genuri de sport şi în permanenţă se organizau întreceri sportive. Un merit al autorilor rezidă în faptul că au prezentat un tablou al recordurilor sportive din republică pe genuri la probele de atletism şi de nataţie.

Menţionăm şi lucrări ce aveau drept scop popularizarea sportului din Moldova sovietică în plan internaţional. Un capitol aparte îl constituie actele ce prevedeau reglementările genurilor de sport [V. Rogozenco, Caiak-Canoe. Regulamentul competiţiilor, Chişinău, Cartea moldovenească, 1974, 87 p.].

Valeriu Rogozenco.

Pe fundalul euforiei Olimpiadei de la Moscova din anul 1980, la care Larisa Popova, originară din RSS Moldovenească, împreună cu belarusa Elena Hlopţeva, cuceresc aurul la canotaj academic pe canalul Krîlatskoe, s-au publicat materiale consacrate acestui fenomen sportiv. Astfel, V. Rogozenco ne prezintă o schiţă de portret al „echipajului de aur” Larisa Popova şi Elena Hlopţeva. Canotoarele sovietice au dominat net cursa [Prima campioană olimpică din Moldova. În: Vedete ale stadioanelor, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1983, pp. 3-11]. V. Rogozenco conchide că „Larisa Popova, prima campioană olimpică din Moldova, campioană mondială, a devenit în prezent cunoscută unui cerc mare de amatori ai sportului atât din ţară, cât şi de peste hotare. Ea ocupă un loc binemeritat printre vedetele stadioanelor, ale bazinelor de înot şi canotaj, ale sălilor sportive […]”.

Dumitru Coval.

Un aport substanţial în istoriografia sportului din Moldova sovietică îi aparţine publicistului Dumitru Coval [Dumitru Coval, Popas pe meridianul olimpic, Chişinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1978; Idem (alcătuitor), Culorile spectrului olimpic, Chişinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1980; Idem, Ora olimpică a Moscovei, Chişinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1982], „primul ziarist moldovean acreditat la olimpiadă” (http://andron-prodan.blogspot.com/2017/06/normal-0-false-false-false.html).

La sfârşitul anilor 1980 se conturează o nouă abordare în cercetarea istoriei culturii fizice şi a sportului din Moldova. În prim-plan apare o nouă generaţie de jurnalişti sportivi, care scot în evidenţă valorile naţionale. Aceştia au asigurat o tranziţie de la literatura sovietică la cea postsovietică, aflată în concordanţă cu interesele Moldovei.

Efim Josanu.

În acest sens, îl menţionăm pe Efim Josanu, comentator, reporter, publicist, scriitor, om de televiziune. A debutat editorial în anul 1986 cu o carte de publicistică „Entuziaşti ai sportului”. În anul 2008, Efim Josanu a publicat volumul „Cartea Jocurilor Olimpice” [Efim Josanu, Cartea Jocurilor Olimpice: cronici, portrete, reflexii, Chişinău, Tipografia Reclama, 2008, 632 p.]. Lucrarea a fost acceptată cu entuziasm de către publicul consumator de informaţie valoroasă din domeniul mişcării olimpice [Iurie Colesnic (ed.), Chişinău. Enciclopedie, Editura Museum, Chişinău, 1997, 576 p.], fapt ce l-a determinat pe autor să publice a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a cărţii respective [Manolachi, Veaceslav; Budevici, Anatolie; Triboi, Vasile; Cultura fizică şi sportul. În: Republica Moldova. Ediţie enciclopedică, Enciclopedia Moldovei, Chişinău, 2009, pp. 693-707].

După proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, cultura fizică şi sportul au fost tratate prin prisma reanimării valorilor naţionale, a fost conturat locul domeniului sportiv în plan regional, european şi global. Dacă în perioada sovietică, în lucrările enciclopedice şi lexicografice sportul din Moldova era reflectat ca un domeniu complementar al cunoaşterii, treptat i se acordă un spaţiu editorial mai generos [Constantin Manolache, Didina Ţăruş, Ion Xenofontov, Concepţia „Enciclopediei Moldovei”: 10 volume = The conception of ”The Encyclopedia of Moldova”: 10 volumes = Концепция «Энциклопедии Молдовы»: 10 томов /кed. şt.: Demir Dragnev, Chişinău, Institutul de Studii Enciclopedice, 2011, p. 113; Константин М. Манолаке, Ион В. Ксенофонтов, Спорт и олимпийское движение в системе энциклопедических исследований Республики Молдова. În: Вопросы энциклопедистики: [сб. ст.]. Вып. 7, Уфа, Башк. энцикл., 2018, c. 101-108]. O primă abordare din această perspectivă se constată în volumul enciclopedic consacrat municipiului Chişinău [Chişinău. Enciclopedie / Editor: Iurie Colesnic, Chişinău, Museum, 1997, 569 p.]. În această lucrare, autorii au scos în evidenţă personalităţi notorii ale sportului naţional, fenomene şi instituţii ale culturii fizice şi ale sportului.

Compartimentul „Cultură fizică şi sport”, elaborat de trei reprezentanţi ai sportului, şi-a găsit reflectare în ediţia enciclopedică „Republica Moldova”, întocmită sub egida Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei [Veaceslav Manolachi, Anatolie Budevici, Vasile Triboi, Cultura fizică şi sportul. În: Republica Moldova. Ediţie enciclopedică, Enciclopedia Moldovei, Chişinău, 2009, p. 693].

În materialul sintetic, autorii au prezentat un scurt istoric al domeniului vizat, menţionând că „dintre formele naturale cu funcţii utilitare ale mişcării (alergarea, săriturile, aruncarea obiectelor, înotul etc.) populaţia stabilită în spaţiul actual al Republicii Moldova le-a preferat pe cele mai complicate şi mai spectaculoase: trânta, oina, tirul cu arcul, alergările de cai”. În lucrarea respectivă, autorii au prezentat genurile de sport aplicate pe parcursul timpului. Este interesantă descrierea spaţiului de desfăşurare a activităţilor sportive: Basarabia versus RASS Moldovenească. Astfel, se notează că „în perioada 1920-1930, sportul din Basarabia era orientat către stilul, normele şi standardele europene. În RASSM (1924–1940), cultura fizică şi sportul evoluau în conformitate cu stilul şi normativele sportului sovietic”.

O ediţie valoroasă este cartea „Sport. Mică enciclopedie”, prima cercetare enciclopedică din domeniul sportului, realizată în Republica Moldova. Lucrarea a revoluţionat domeniul sportului din spaţiul românesc, obţinând mai multe recenzii pozitive, fiind nominalizată de Asociaţia Presei Sportive din Moldova la categoria „Cartea Sportivă a anului 2014” şi a fost distinsă la Salonul Internaţional de Carte cu Premiul „Cartea de referinţă”. Drept urmare a acestui succes răsunător, pe parcursul a doi ani lucrarea a beneficiat de două ediţii [Nicolai Ambrosi, Pavel Brădescu, Sport. Mică enciclopedie /Resp. ed.: Ion Xenofontov, Chişinău, Bibl. Şt. Centrală „Andrei Lupan” (Inst.), 2014, 400 p.; Idem, Sport: mică enciclopedie. Ed. a 2-a, rev. şi ad. /Resp. ed.: Ion Xenofontov, Chişinău, Bibl. Şt. Centrală „Andrei Lupan” (Inst.), 2015, 408 p.].

Volumul a fost elaborat de antrenorul emerit şi organizatorul mişcării olimpice din Republica Moldova Nicolai Ambrosi si jurnalistul sportiv Pavel Brădescu. În ediţia enciclopedică găsim personalităţi notorii din sportul moldovenesc al epocii care include şi perioada vizată de noi în studiul de faţă, valorificând potenţialul rezervelor naţionale, în pofida faptului că autorităţile sovietice se opuneau deseori ca reprezentanţii Moldovei sovietice să participe la turneele internaţionale. Drept dovadă, se poate observa numele de familie de origine slavă ale sportivilor din RSSM, care reprezentau Uniunea Sovietică.

O colecţie valoroasă o reprezintă „Legendele sportului moldovenesc”, lucrare iniţiată de Centrul de Cercetări Enciclopedice al Bibliotecii Ştiinţifice (Institut) „Andrei Lupan” al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Prima lucrare în cadrul acestei colecţii a fost dedicată sportivului autohton Tudor Casapu, campion olimpic, cavaler al Ordinului Republicii, laureat al Premiului Naţional în domeniului sportului. Cartea cuprinde repere biografice şi bibliografia selectivă despre protagonist. În volum au fost incluse opinii, mărturii, consemnări, evocări şi dedicaţii ale personalităţilor din ramura sportului, ştiinţei, culturii, educaţiei referitoare la protagonist, precum şi reflecţiile despre propria activitate sportivă ale lui Tudor Casapu, tablete, mărturii, percepţii despre univers, ţară [Tudor Casapu, eternul campion. Ediţia a doua, revăzută şi adăugită /Colecţia „Legendele sportului moldovenesc” /resp. ed.: Ion Xenofontov; coord.: Elena Baban, Chişinău, Bibl. Şt. Centrală „Andrei Lupan” (Inst.), 2015, 287 p.]. În context, menţionăm altă lucrare enciclopedică – „Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova” (2011) – în care numele lui Tudor Casapu este menţionat ca al unui făuritor de istorie [Andrieş Silviu-Tabac, Imnul de Stat. În: Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova”, Chişinău, Institutul de Studii Enciclopedice, 2011, pp. 204-205].

Cea de-a doua lucrare din cadrul colecţiei nominalizate este consacrată dublului campion olimpic Nicolae Juravschi, maestru emerit al sportului, cavaler al Ordinului Republicii, laureat al Premiului Naţional în domeniul sportului, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv al Republicii Moldova [Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil /Colecţia „Legendele sportului moldovenesc” /red. şt. şi coord. vol.: Boris Boguş; resp. ed.: Ion V. Xenofontov, Chişinău, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2017, 496 p.]. Lucrarea este structurată în opt capitole şi vizează opinii şi omagii ale personalităţilor din diferite domenii dedicate campionului invincibil, precum şi percepţiile protagonistului despre sport, lume, familie etc. Merită atenţie dedicaţia lui Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova în anii 1990-1996, referitoare la simbolul sportului din republică: „În galeria sportivilor de performanţă mi-a atras atenţia Nicolae Juravschi, un tânăr dintr-o familie modestă, din satul Chircăieşti, de pe malul râuleţului Botna. Este simbolul copilului de la ţară care prin muncă, abnegaţie şi stil spartan de viaţă poate înlătura toate barierele vieţii şi poate ajunge pe cele mai înalte culmi sportive. Are cel mai impresionant palmares sportiv dintre toţi performerii din Republica Moldova”.

Ion Valer Xenofontov.

Tot din cadrul lucrărilor enciclopedice, elaborate sub egida Centrului de Cercetări Enciclopedice, menţionăm cele două volume ale „Enciclopediei curiozităţilor”, elaborate de cercetătorul ştiinţific Ion Valer Xenofontov, în care autorul prezintă biografii ale sportivilor de performanţă, instituţii şi fenomene sportive din spaţiul pruto-nistrean [Ion Valer Xenofontov, Enciclopedia curiozităţilor. Trecut şi prezent. Vol. I, Iaşi, Lumen, 2016, pp. 52-55, 61; Vol. II, Iaşi, Lumen, 2019, pp. 65-74, 96-104, 166-171, 179-185].

Profilul de personalitate şi de activitate sportivă al personalităţilor care au activat în RSS Moldovenească sunt şi în prezent în vizorul unor cercetători. Sunt luate în seamă personalităţi din domeniul administraţiei [Nicolai Ambrosi, Grigore Popovici – o viaţă dedicată sportului, Chişinău, Universul, 2006, 256 p.], al „oamenilor devotaţi Sportului şi Olimpismului” [Oameni devotaţi Sportului şi Olimpismului, Chişinău, 2012, 398 p.; Tudor Casapu, destin unic de mare campion, Chişinău, Combinatul Poligrafic, 2013, 136 p.; Christian Thau, Ion Popescu-Negruţă, The Olympic quest of Nicolae Juravschi and his companions, United Kingdom, Penarth, 2016, 136 p.; Irina Bahtin, Campioana olimpică Larisa Popova – repere biografice. Disponibil online: Sesiunea naţională cu participare internaţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti dedicată aniversării a 75-a a USM, Chişinău, Moldova, 22–23 aprilie 2021. Comunicări ştiinţifice studenţeşti dedicate aniversării a 75-a a USM Ediţia 25. Vol. 1, Chişinău, USM, 2021, p. 85].

Alături de lucrări consacrate profilurilor de sportivi, menţionăm şi pe cele dedicate unor genuri de sport, cum ar fi fotbalul [Boris Harcenco, Fotbalul în Moldova. Cronică în imagini, Chişinău, Editura Baştina-Radog, 2005, 200 p.; Serghei Donets, Valentin Iacovlev, 100 de ani ai fotbalului moldovenesc. 100 лет молдавскому футболу, Chişinău, S.n., 2010, 576 p.], sau unor echipe sportive [Vladimir Ţincler et al., Zimbru. 60 de ani glorioşi, Chişinău, Elan Poligraf, 2007, 194 p.].

Octavian Ţîcu.

În recenta apariţie editorială, sportivul şi istoricul Octavian Ţîcu a prezentat o imagine de ansamblu a sportului din Moldova sovietică [Octavian Ţîcu, Sportul în RSSM. În: Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări / Ed.: Liliana Corobca, Iaşi, Polirom, 2019, pp. 681-692]. Autorul atenţionează asupra următoarelor aspecte: sportul în politica statului sovietic; sportul, ideologia şi politica în RSS Moldovenească. Se ajunge la concluzia că „cel mai important aspect negativ al perioadei sovietice a fost neglijarea dezvoltării sportului autohton şi preponderenţa în principala echipă a republicii a sportivilor şi antrenorilor din alte republici sovietice”.

Andrei Prodan.

Un nou suflu în istoriografie îl aduce istoricul şi publicistul Andrei Prodan, administratorul unui blog consacrat istoriei sportului din Moldova [Andrei Prodan, Moldova Sport History. Disponibil la: http://andron-prodan.blogspot.com]. Autorul trece în revistă participările sportivilor moldoveni la toate ediţiile Jocurilor Olimpice, referindu-se, bineînţeles, şi la anii 1970 – sfârşitul anilor 1980. S-au analizat performanţele echipelor sportive din Moldova sovietică. Merită apreciat că materialele bine documentate sunt însoţite şi de resurse iconografice.

Cele două perioade istoriografice ale istoriei culturii fizice şi sportului din Moldova sovietică – perioada sovietică şi cea postsovietică – developează abordări marcate de realităţile epocii în care au fost scrise. Producţia istoriografică de sorginte sovietică o vedem puternic ancorată în spiritul ideologic al statului sovietic. Activitatea sportivă era una de masă şi avea drept obiectiv crearea imaginii unui stat puternic, aflat în concurenţă cu o lume antagonistă. Lucrările apărute la sfârşitul anilor 1980 şi până în prezent sunt axate pe redarea valorilor sportive naţionale, căutarea unei identităţi de marcă sportivă, ancorată pe dimensiuni ale performanţelor internaţionale.

DUMITRU COVAL – PRIMUL ZIARIST MOLDOVEAN ACREDITAT LA OLIMPIADĂ

Astăzi, 6 iunie, Dumitru Coval, publicist, scriitor, istoric şi critic literar, cercetător al jurnalismului, doctor habilitat, profesor universitar ar fi împlinit 78 de ani. Ceva timp în urmă am scris despre ziaristul Ivan Josul, primul reprezentant al Moldovei care în 1958 a fost prezent la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/06/normal-0-false-false-false_4.html?spref=fb). Dumitru Coval este primul ziarist moldovean acreditat la o ediţie a Jocurilor Olimpice (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/07/normal-0-false-false-false.html?spref=fb). Se întâmpla cu 45 de ani în urmă, în 1972, la Olimpiada de la Munchen (RF Germania).

Dumitru Coval s-a născut la 6 iunie 1939 în satul Sânger, judeţul Hotin, România (astăzi – Jilovka, regiunea Cernăuţi, Ucraina). A fost primul copil în familia învăţătorilor Agafia şi Vasile Coval. Mama era profesoară în clasele primare, iar tata preda geografia. Părinţii i-au oferit lui Dumitru şi celorlalţi copii ai lor (Valeriu, Eugeniu, Tatiana şi Andrei) o educaţie deosebită şi tot ceea ce este mai bun în viaţă. Nu întâmplător toţi au obţinut studii superioare, Dumitru a devenit doctor habilitat în filologie, iar Andrei – doctor în fizică.

5 aprilie 1962. Chişinău. Fraţii Coval (de la stânga la dreapta): Valeriu, Eugeniu, Tatiana, Dumitru şi Andrei. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Anul 1977. La aniversarea de 70 de ani a lui Vasile Coval a fost prezentă practic toată familia. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): soţii Coval – Andrei şi Alexandra; Valeriu şi Galina; Eleonora şi Dumitru; Maria şi Eugeniu. Rândul de mijloc: Tatiana Coval-Corduneanu; Olga Tcaciuc (mama Eleonorei); Agafia Coval; Aurica (fiica lui Eugeniu); Vasile Coval; Nicolae Tcaciuc (tata Eleonorei). Rîndul de jos: Andrei (fiul lui Valeriu), Rodica (fiica Tatianei), Marina (fiica lui Valeriu) şi Anatol (fiul lui Dumitru). Foto din arhiva privată a familiei Coval.

De mici copii au fost pasionaţi şi de sport. Dumitru şi Andrei au practicat luptele, Eugeniu şi Tatiana (ambii – medici) – ciclismul şi gimnastca, iar Valeriu (fizician) este pasionat de şah.

Dumitru Coval a simţit că are harul de a scri. Deja la începutul anilor ’50 semnează în ziarul „Bucovina sovietică” diverse crochiuri şi relatări, apoi şi proze scurte. După ce în 1956 a absolvit cu medalie de argint şcoala medie moldovenească în satul Mămăliga (raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi), devine student la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie, secţia de limbă şi literatură modovenească.

Învăţând la Universitate Dumitru Coval a început să practice luptele libere la nivel profesionist (Este interesant că a îmbrăţişat şi alte genuri de sport. Spre exemplu, în 1961 a fost campion al Spartachiadei Universităţii la jocul de dame). Avea parametrii antropologici ideali pentru un atlet: înălţimea 180 cm, greutatea 80 kg.

Paralel cu ziaristica, Dumitru Coval a practicat şi sportul de performanţă, fiind membru al selecţionatei RSS Moldoveneşti la lupte libere. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Apărând culorile Asociaţiei sportive Moldova, a participat la diverse competiţii de nivel republican şi unional. A fost campion şi premiant al campionatului RSS Moldoveneşti, a oraşului Chişinău, a Spartachiadei universitare, a Asociaţiei sportive Moldova, a Cupei Ivan Zaikin. A participat la Jocurile studenţeşti unionale, Jocurile studenţeşti din RSS Ucraineană, campionatul open al RSS Bielorusă.

Cel mai reuşit pe plan sportiv a fost anul 1963 când a câştigat medalia de bronz la Spartachida RSS Moldoveneşti şi la campionatul open al Asociaţiei sportive Dinamo de la Riga (Letonia). Tot în acel an pentru performanţele obţinute s-a învrednicit de înalta distincţie de Maestru al sportului din URSS. După încheierea carierei sportive (1967) a fost o perioadă de timp şi arbitru la diferite turnee de lupte libere şi lupta trânta.

În 1963, Dumitru Coval s-a învrednicit de înalta distincţie de Maestru al sportului din URSS.

Din amintirile soţiei lui Dumitru Coval, Eleonora, fostă profesoară la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Chişinău: „Pe lângă multele sale calităţi şi preocupări profesionale, Dumitru a fost şi un reputat sportiv de performanţă, practicând luptele libere. Pe acest făgaş s-a afirmat ca unul dintre cei mai înzestraţi şi talentaţi luptători, devenind Maestru în sport, performanţă care nu i s-a dat deloc uşor. Antrenamentele istovitoare, competiţiile obositoare, dar şi victoriile strălucite obţinute pe covorul de luptă i-au întărit nu numai muşchii, dar şi caracterul, toate acestea conturându-i inconfundabila-i personalitate, unică în felul ei, el fiind capabil în cel mai fericit mod să îmbine sportul cu ştiinţa academică şi cu munca didactică”.

„Luptele au fost marea pasiune a lui Dumitru, – îşi aminteşte fratele Andrei Coval. – Cu ele sunt legate şi unele situaţii hazlii din viaţă. Chiar în ziua când trebuia să se căsătorească a participat la o competiţie sportivă. Astfel, când a apărut la Oficiul Stării Civile avea o vânătaie sub ochi, „obţinută” la întrecerile desfăşurate dimineaţa... Lucrând deja la ziarul „Moldova Socialistă” deseori avea deplasări în satele şi raioanele republicii. Şi iată că la una din aceste deplasări a nimerit la o sărbătoare sportivă. A hotărât să participe la concursul de lupta trântă, unde în finală a obţinut victoria asupra celui mai voinic om al satului, un fierar. După competiţii acesta se mira cum de el, cel care poate să îndoaie o potcoavă, a fost învins de un ziarist.... Dumitru a participat şi la diferite competiţii de rang unional. Tare nu-i mai plăcea să lupte cu gruzinii. „În timpul luptei aceştea deseori încearcă să te muşte pe furiş, când nu vede arbitrul”, îmi mărturisea fratele”.

Ion Stici, jurnalist, colegul şi prietenul lui Dumitru Coval: „Îmi plăcea că simultan cu acel mare volum de muncă în cadrul redacţiei [ziarului „Moldova socialistă”], şeful mai reuşea să se ocupe intens cu sportul. Ba mai mult, am fost suporterul, mai drept eram fanul său la unele competiţii, chiar dacă se lupta cu unii amici ai mei – în cazul confruntărilor, să zicem, cu viitorul academician Gheorghe Ghidirim de la Medicină, ori cu un consătean al meu, fost coleg de şcoală, Andrei Chetraru, devenit apoi colonel în Armata Sovietică. „Acest Chetraru al tău e foarte chetros, cu greu l-am pus pe omoplaţi!”, mi-a spus odată Dumitru Coval. [...] Nimeni nu ştia cum, când reuşea să se antreneze, căci pe toate le reuşea. Am impresia că nimeni nu a observat nici când a selectat, adunat materiale pentru prima sa teză ştiinţifică. Îi plăcea să-şi pună colegii în faţa faptului săvârşit. Şi atât!”.

Constantin Popovici, istoric şi crituc literar, scria în 1989 în ziarul „Viaţa satului”: „Acum un sfert de veac în urmă am avut fericitul prilej de a întâlni un tânăr simpatic, smead cu postură de atlet, vorbăreţ şi optimist la infinit. Câştigându-mi simpatia prin caracterul deschis şi altruism inocent, el, în acelaşi, timp, m-a frapat printr-o dragoste aproape necumpănită faţă de literatură şi, concomitent, cât ar părea de paradoxal, faţă de sport. Această îngemănare de predilecţii, la prima vedere nefirească, cu timpul ne-a îmblânzit întru perceperea ei astfel, încât nu ne-a mai mirat, când amândouă şi-au găsit apoi o frumoasă autoexprimare într-un serial de lucrări publicate”.

O mică parte din diplomele obţinute de Dumitru Coval în calitate de sportiv de performanţă.

De menţionat, că mulţi oameni de ştiinţă din Moldova au tangenţă cu sportul de performanţă. Să-i amintesc doar pe medicii-academicieni Gheorghe Ghidirim, Valeriu Rudic (http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-academicianului-valeriu-rudic-savantul-cu-performante-sportive_17009), doctorul habilitat în filologie Dumitru Coval, care au practicat la nivel profesionist luptele libere, doctorul în ştiinţe agricole Gheorghe Şuşu, care a fost campion al RSS Moldoveneşti la fotbal (http://andron-prodan.blogspot.md/2016/07/normal-0-false-false-false_9.html?spref=fb), doctorul în ştiinţe istorice Octavian Ţâcu, care a participat la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta (SUA), făcând parte din selecţionata Moldovei de box.

Competiţia Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, câştigător – Valeriu Rudic, Arbitru – viitorul academician Gheorghe Ghidirim. Foto din arhiva privată a acad. V. Rudic.

Sportul i-a oferit prilej lui Dumitru Coval să facă cunoştinţă cu mari personalităţi din domeniu. Una din aceste legendele a fost belarusul Alexandr Medved (triplu campion olimpic în trei categorii de greutate diferite, în 2005 desemnat cel mai bun luptător de stil liber din istorie). În cartea „Aur olimpic”, dedicată Jocurilor Olimpice din 1972, Dumitru Coval scria: „Cu stegarul echipei sovietice – căpitanul luptătorilor noştri de stil liber Alexandr Medved – ne cunoaştem de zece ani. În primăvara anului 1963 am avut ocazia să fim împreună timp de o lună de zile într-o tabără sportivă de întremare. De atunci soarta ne-a hărăzit să ne vedem la diferite competiţii de rang unional disputate la Moscova, Tbilisi, Kiev, Minsk, Tallinn, Doneţk şi alte oraşe.

Şi la fiecare întâlnire descopeream noi calităţi, aflam noi amănunte din biografia sportivă a acestui tânăr din Minsk, care s-a manifestat ca unul din cei mai merituoşi atleţi ai contemporaneităţii. Evoluând în categoria supergrea, el a reuşit să dezmintă axioma că aici pot să domine numai adevăraţii giganţi. Am admirat în repetate rânduri, cum Alexandr, luptător cu fugura de baschetbalist (înălţimea 190 cm, greutatea 108 kg), folosind reacţia şi tehnica sa impecabilă, reuşea să-i răpună cu o uşurinţă uimitoare pe atleţi mult mai masivi, care cântăreau 150-160 kilograme.

Anul 1972. Jocurile Olimpice de la Munchen. Două legende ale luptelor libere: campionul olimpic Alexandr Medved (în dreapta imaginii) şi americanul Chris Taylor, medaliat cu bronz. Foto RIA Novosti/Iuri Somov.

Cartea de vizită a lui Medved ar face cinste celor mai celebri campioni la această probă din orice epocă, inclusiv unor aşa voinici legendari, cum au fost pe timpuri în Rusia Ivan Poddubnîi şi Ivan Zaikin. Atletul din capitala Bielorusiei a câştigat de zece ori campionatele ţării, de şapte ori – campionatele mondiale, a fost triumfătorul Olimpiadelor din Tokyo şi Ciudad de Mexico. În cinstea lui la Minsk în fiecare toamnă se dispută de acum al cincilea an la rând un concurs internaţional al luptătorilor de stil liber.

În ajunul Olimpiadei de la Munchen Medved a declarat oficial că aceasta este ultima întrecere în biografia s-a sportivă – „cântecul lui de lebădă”. Abia mai târziu noi am aflat că medicii i-au interzis în genere vestitului atlet să participe la competiţii în anul olimpic. El n-a apărut pe covorul de luptă în timpul campionatului ţării...

În cele din urmă ei au cedat insistentelor cereri ale lui Alexandr şi l-au admis la cantonamentul selecţionatei olimpice a ţării noastre”.

În continuare autorul cu lux de amănunte descrie cum Alexandr Medved devine pentru a treia campion olimpic...

...Dar să revenim la biografia plină de evenimente a lui Dumitru Coval. Încă fiind student în anul IV (1960), el a fost angajat colaborator la cotidianul „Moldova socialistă” (în prezent – „Moldova Suverană”). După absolvirea Universităţii şi până în 1972, activează în calitate de corespondent, colaborator literar, şef de secţie, apoi membru al colegiului redacţional al acestui ziar.

În anul 1962 este primit în rândurile Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, iar peste zece ani devine membru al Comitetului de conducere al UJM. Puţin mai devreme, în 1969, este ales preşedinte al Federaţiei jurnaliştilor sportivi din Moldova (această funcţie avea s-o deţină mai mult de 15 ani). A demonstrat că este şi un bun conducător, fiind menţionat pentru buna organizare şi promovare a ediţiei a III-a a Jocurilor unionale pentru sportivii de la sate (1978), ediţiei a VII-a a Spartachiadei popoarelor din URSS (1979), ediţiei a XXII-a a Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980).

Diplomele obţinute de Dumitru Coval în calitate de organizator al mişcării sportive.

„Sportiv de performanţă în tinereţe, – scria în 2004 ziaristul Mihai Lescu, doctor, conferenţiar universitar, – Dumitru Coval ca nimeni altul cunoaşte în subtilitate tainele diverselor probe sportive, simţind mereu bucuria succeselor în domeniu, dar şi amărăciunea înfrângerilor. El a relatat în materiale de diverse genuri despre nenumărate competiţii sportive din ţară şi de peste hotarele ei”.

În 1972, Dumitru Coval devine primul ziarist moldovean prezent la Jocurile Olimpice. Astfel, în numărul celor circa 4.000 de jurnalişti din peste 140 de ţări ale lumii, acreditaţi în Centrul de presă al celei de-a XX-a ediţii a Olimpiadei de la Munchen (RF Germnaia), peste 80 de jurnalişti reprezentau gazete, reviste, agenţii de prersă, radioul şi televiziunea din URSS (detaşamentul sovietic a fost unul din cele mai impunătoare din punct de vedere numeric). Printre ei s-a aflat şi Dumitru Coval, corespondent special al gazetei „Moldova socialistă”.

Anul 1972. Un grup de jurnalişti sovietici acreditaţi la JO de la Munchen în timpul întâlnirii focului olimpic pe una din peţele capitalei bavareze. Primul din dreapta – Dumitru Coval.

Au urmat Jocurile Olimpice de la Montreal (Canada) din 1976 şi Moscova (URSS) din 1980.

După fiecare ediţie a Olimpiadei la care a fost prezent, Dumitru Coval a scris câte o carte: „Aur olimpic” (1973), „Popas pe meridianul olimpic” (1978) şi „Ora olimpică a Moscovei” (1982). Toate aceste cărţi prezintă şi astăzi un interes deosebit pentru amatorii sportului şi olimpismului.

De la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară disputate consecutiv la Munchen (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980) Dumitru Coval se întoarce cu trei cărţi de publicistică apărute la editura „Cartea Moldovenească”.

Din amintirile Eleonorei Coval: „Specializându-se, în particular, în tematica sportivă, Dumitru Coval s-a remarcat drept unul dintre cei mai înzestraţi şi prolifici jurnalişti-sportivi din Moldova, fiind acreditat la trei Olimpiade – de la Munchen, de la Montreal şi de la Moscova. Când revenea acasă era încărcat ca o albină cu tot felul de suvenire şi obiecte destinate copiilor, rudelor, prietenilor. Dar cele mai valoroase pentru el erau impresiile culese la acele mari jocuri. Toate acestea mai apoi şi-au aflat locul în cunoscutele sale cronici sportive adunate în cărţile, care, în scurt timp, au devenit adevărate rarităţi bibliografice: „Aur olimpic”, „Popas pe meridianul olimpic”, „Cele cinci culori ale Olimpiadei”, „Ora olimpică a Moscovei”, „Culorile spectrului olimpic””.

„Făcea la mod practic sport de performanţă, – scrie Ion Stici, – dar şi cu multă dăruire oglindea în ziar [„Moldova socialistă”] tematica sportivă. Aici se are în vedere nu doar dimensiunea republicană, ci şi cea universală – a participat la Olimpiade sportive, a lansat cărţi despre acele evenimente cu rezonanţă mondială. A fost primul care a scris „Aur olimpic” – după el au apărut unele volume de la alte Olimpiade, semnate de Efim Josanu, Ion Robu etc. Dar Dumitru Coval a fost acel care a deschis drumul...”.

Încă un episod din viaţa lui Dumitru Coval merită o atenţie deosebită. În 1968 el a fost mobilizat şi trimis în cadrul unei unităţi militare a Armatei Sovietice în Cehoslovacia. Astfel, în noaptea de 20 spre 21 august, 2.000 de tancuri sovietice şi 200.000 de trupe din URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi RD Germană, au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt refomelor democratice iniţiate de autorităţile locale şi cunoscute sub denumirea „Primăvara de la Praga”.

Eleonora şi Dumitru Coval alături de copiii Angela şi Anatol. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Eleonora Coval: „Una din deplasări mi s-a părut lungă cât o viaţă, această deplasare pricinuindu-mi multe nelinişti şi nopţi nedormite. Ea a durat mai mult de trei luni, după care, slavă Domnului, Dumitru s-a întors acasă viu şi nevătămat. Vorba e că dânsul a fost mobilizat în vara anului 1968 şi trimis cu trupele fostei Armate Sovietice în Cehoslovacia, acele evenimente rămânând în istorie prin scurta şi laconica frază „Evenimentele din Cehoslovacia”. Dar şi acolo, în scurtele clipe de răgaz ofiţerul Dumitru Coval nu irosea timpul, îşi făcea zilnic notiţe într-un jurnal intim. Îl păstrez şi astăzi cu mare grijă, deoarece el prezintă un document viu despre cele întâmplate acolo, pe pământ străin, descriindu-se multe cumpene prin care i-a fost dat să treacă împreună cu camarazii săi de arme – ostaş chemat la datorie, în paginile acestui jurnal sunt reflectate şi relaţiile superiorilor cu subalternii, şi dorul de casă, de soţie, de fetiţa lui dragă Angela, dar şi regretul că evenimentele neaşteptate l-au rupt atunci de la teza de doctor, pe care urma s-o ducă la bun sfârşit. Acest caiet reprezintă, de fapt, un document care ar putea fi denumit o povestire-mărturisire, îmbrăcată în haina unor cuvinte-imagini care nu pot să nu te emoţioneze. Recitindu-le, am senzaţia că-i aud paşii alături de mine în odaie, că-i simt respiraţia şi atingerea braţelor sale”.

În timpul evenimentelor din Cehoslovacia Dumitru Coval a fost mobilizat în Armata Sovietică şi trimis spre Praga. Mai târziu el a povestit ce s-a întâmplat, totuşi, în realitate. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Ulterior Dumitru Coval a povestit ce s-a întâmplat, totuşi, în realitate. În 1991, în revista „Moldova” a fost publicată schiţa intitulată „O filă de istorie: august-68: Cronica unei campanii [în Cehoslovacia] neîncununate de lauri”.

În 1970 Dumitru Coval susţine teza de doctor în ştiinţe filologice şi devine lector superior, docent la catedra de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău. Apropo, după cum susţine, pe merit, Mihai Lescu: „Dumitru Coval este considerat pe drept cuvânt părintele-fondator al actualei Facultăţi de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la USM, ale cărei temelii au fost puse la sfârşitul anilor ’60, încadrându-se plenar în munca de instruire a viitorilor jurnalişti”.

Anul 1980. Profesorii de la USM la o competiţie de volei. Dumitru Coval – primul din stânga. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

În perioadă anilor 1973-1980 Dumitru Coval a îndeplinit funcţia de consilier pentru învăţământ, ştiinţă şi cultură în aparatul Guvernului RSS Moldoveneşti, după care revine la munca pedagogică şi ştiinţifică. Este conferenţiar la catedra de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău. Din anul 1980 devine membru al Uniunii Scriitorilor din RSSM. În perioada 1986-1992 este decan al Facultăţii de Jurnalistică a USM şi membru al Senatului Universităţii.

Fraţii Dumitru şi Andrei Coval. Primul – doctor habilitat în filologie, iar al doilea – doctor în fizică.

În 1987 susţine la Universitatea din Leningrad (azi – Sankt-Petersburg) teza de doctor habilitat cu titlul „Publicaţiile periodice şi procesul literar în Principatul Moldovei şi Basarabia”. În 1988 a fost ales prin concurs şef al Catedrei de Teorie şi Practică a presei (funcţie pe care a deţinut-o până în 2003). Tot din acest an devine membru al Consiliului specializat pentru conferirea titlului de doctor în filologie pe lângă Institutul de Istorie şi Teorie a Literaturii al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În 1990 i se conferă titlul de profesor universitar. A desfăşurat stagiuni ştiinţifice şi didactice la catedrele de jurnalism şi de literatură ale universităţilor din Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Roma şi Madrid. A fost conducător ştiinţific la mai multe teze de doctorat. Pentru muncă prodigioasă în 1996 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova.

Dumitru Coval a încetat din viaţă la 2 august 2005, fiind înmormântat la cimitirul Central din Chişinău.

În „palmaresul” lui găsim 36 de monografii, manuale, studii, culegeri de publicistică, eseuri şi portrete literare, broşuri instructiv-didactice şi peste 300 de articole şi recenzii, publicate în diferite culegeri tematice, reviste săptămânale, ziare, enciclopedii, culegeri de teze ale referatelor şi comunicărilor la diferite conferinţe ştiinţifice. Pentru consemnarea meritelor sale pe tărâmul pedagogic şi ştiinţific, Aula 421 a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării USM poartă actualmente numele lui Dumitru Coval, care este considerat, pe merit, unul din părinţii-fondatori ai învăţământului jurnalistic din Republica Moldova.

Andrei PRODAN