CULTURA FIZICĂ, SPORT ȘI AGREMENT ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC

Prietenul și colegul Ion Valer XENOFONTOV a făcut o surpriză plăcută tuturor amatorilor de sport de la noi din țară, scriind un excelent articol despre activitatea sportivă în Chișinăul din perioada interbelică și care a fost publicat în revista Akademos.

Context

Potrivit cercetătorului Bogdan Popa, moștenirea rusă, evoluțiile interbelice şi legăturile dintre identitate, industrializare, urbanizare şi infrastructură, a generat faptul că Basarabia a fost mai degrabă absentă decât prezență în peisajul sportiv al României întregite[1]. În opoziție cu această afirmație recentă este una de epocă, semnalată de A.S. Weinberg, potrivit acestuia în Chișinău „se observă o mare mișcare sportivă; există câteva cluburi sportive. Se practică mai mult fotbal, tenis, ciclism, hipism și gimnastică”[2]. Sportul și agrementul, dimensiuni ale unei societăți cu grad înalt de dezvoltare, au constituit o parte componentă a citadinilor. Condiția fizică agreabilă, mișcarea, promenadele se înscriau în peisajul unui oraș aflat în plin proces de modernizare. S-a tins, totodată, spre o instituționalizare a activității fizice.

În ședința Primăriei Municipiului Chișinău din 31 ianuarie 1922 se menționa faptul că autoritatea avea nevoie de 5 ha de câmp de sporturi din Fondul Imobiliar Basarabean[3].

La „Radiofonia”, amplasată pe str. Alexandru cel Bun, nr. 73, se puteau achiziționa „articole de sport”[4].

 

Cultura fizică în sistemul educațional

Doctorul chișinăuian I. Cornea propunea practicarea educației fizice după proceduri moderne, plimbări și excursii în aer liber, amenajarea în urbă a „locurilor speciale din grădinile publice, unde copilașii să se poată juca pe iarbă verde, în plin soare; amenajarea unor băi speciale pentru copii; iar vara a unui ștrand cu plajă pentru cei ce nu pot pleca în colonii”. Realizarea acestor obiective viza „o alcătuire de organizație, obligator de realizat cât mai curând, generația noastră trebuind să scuture un ceas mai devreme inerția vinovată, care va apăsa înspăimântător asupra responsabilității ei nescuzabilă, de a nu fi stăvilit urgia ce amenință generația viitoare”[5].

Cultura fizică era promovată încă din cele mai timpurii trepte ale sistemului educațional. La 26 octombrie 1936, Nina Zaharov, directoare la Grădina de Copii nr. 12, la adunarea generală a părinților a conferențiat despre „Rolul familiei în creșterea copiilor”, demonstrând importanța educației fizice în familie. Se accentua faptul că părinții trebuie să se îngrijească de sănătatea copiilor, fără de care dezvoltarea morală și intelectuală nu se poate realiza. Învățătoarea a specificat că punctele principale din care trebuie privită educația fizică rezidă în hrană, îmbrăcăminte, locuință, gimnastică, jocuri, exerciții fizice și lucrul manual, somn și repaus. S-a referit în mod amănunți la fiecare din aceste aspecte, oferind și sfaturi practice[6]. Școala Primară nr. 4 era cunoscută pentru executarea exercițiilor gimnastice de o perfectă execuție[7].

Instituțiile de învățământ din Chișinău dispuneau de terenuri de sport. Unul dintre cele mai dotate era cel al Liceului Militar. La 20 mai 1920, la terenul de sport al acestei școli au avut loc demonstrații sportive și exerciții de întrecere, alergări, aruncări cu discul, lancea, greutăți. Acest amalgam de exerciții sportive l-au surprins profund pe Regele Ferdinand I^[8]. În 1923, s-a decis ca în fiecare duminică, de la orele 17:00–19:00, pe terenul acestui liceu să se organizeze concursuri sportive de fotbal, oină, alergături, sărituri între diferite echipe sau instituiții similare. Înscrierile participării la aceste concursuri se realizau la Liceul de Băieți nr. 1 „B.P. Hasdeu”. Candidații erau atrași prin publicitatea făcută evenimentului sportiv: „Învingătorul sau mai bine spus luptătorul cel mai forte, pe lângă satisfacția afecțiuni spectatorilor și mulțumirea sufletească, va mai primi și un premiu în numerar”[9].

La 27–29 mai 1934, Serviciul de Învățători Locali aproba ca elevii să asiste la demonstrații sportive date de Clubul Sportiv Atletic „Mihai Viteazu” din Chișinău[10].

 

Câmpul Sportiv „Regele Ferdinand I”

Figura 1. Construirea portalului la Stadionul Sportiv „Regele Ferdinand I” din Chișinău, 1937 [15, p. 115].

Epicentrul spațiului sportiv din Chișinău era „terenul nemțesc”, din proximitatea Parcului „Principele Carol” (azi scuarul Consiliului Europei). A fost un spațiu simbolic, „al trofeelor” pentru tânăra generație. La 15 martie 1925, în cadrul vizitei principelui moștenitor Carol la Chișinău, pe Câmpul Sportiv „Regele Ferdinand I” a fost organizată o masă pentru 2 500 de persoane cheltuielile în acest scop ajungând la suma de 350 000 de lei^[11]. Principele rebel, care a renunțat în acel an a treia oară la tron, a luat masa alături de participanți^[12].

Pentru întreținerea câmpului sportiv erau prevăzute resurse financiare din bugetul comunal. În anul 1926 pentru retribuția personalului au fost alocate 23 580 de lei[13]. Primăria municipiului Chișinău a aprobat ca în ziua de 11 iunie 1927, ora 17:00, în câmpul sportiv din localitate să se distribuie premii pentru elevi[14].

În 1937, stadionul a fost dotat cu două tribune noi: una destinată publicului și alta – oficialităților. Campusul sportiv a fost împrejmuit cu un gard nou. La fel, a fost reconstruit și portalul intrării principale. Pe teren au fost plantate peluze cu straturi de flori. Primăria Chișinău a furnizat în mod gratuit lumină și apă[15].

 

Ciclodromul

Daria Harjevschi (1862–1934), întemeietoarea unei biblioteci municipale, a organizat pe Câmpul Sportiv – ciclodromul – carnavalul și serbările cu bătăi de flori la care participau cercurile nobile[16].

În a doua jumătate a anilor 1930, ciclodromul a fost dat în exploatare cohortei cercetașilor. Era considerat „unul din cele mai desăvârșite terenuri-sportive, înzestrat cu teren de tenis, volei, patinaj etc. Și pentru acest stadion s-a acordat lumină și apă gratuit”[17].

 

Primul ștrand

Construit în anii 1933–1934, din bani proprii, primul ștrand în Basarabia s-a datorat „energicului primar al Chișinăului”[18], Nicolae Bivol, edilul Chișinăului în anii 1923–1924 și 1925–1926. Ștrandul se afla în proximitatea gării[19]. Piscinei, cu un program deschis în permanență, i se făcea publicitate în felul următor: „La etaj sau la parter /o căldură ca̕ n crater /Tot așa și la subsol /Bine-i numai „la Bivol”. Municipalitatea a contribuit la dezvoltarea infrastructurii ștrandului. Astfel, șoseaua care asigura conexiunea orașului cu ștrandul a fost reparată. S-a acordat în mod gratuit curent electric consumat pentru iluminare. Restul materialelor erau achitate la preț de sinecost[20].

 

Fotbalul

Primul campionat oficial din Basarabia, numit Liga Basarabeană, a fost cel de fotbal. A avut loc la 5 octombrie 1924, la Chișinău. Liga era constituită din cinci echipe chișinăuiene: Unitas, Mihai Viteazul, Macaby (alcătuită din comunitatea evreiască încă din anul 1917), Sporting și Regiment CFR (din 1925, denumită Fulger). Drept campioană a fost desemnată echipa Fulger, o reprezentativă a armatei (aflată sub comanda căpitanului Sever Slătinescu), acceptată și în cadrul campionatului României. Se consideră că promovarea acestei echipe ar fi fost, de fapt, o decizie de esență politică, având menirea de a face propagandă sportivă în Basarabia[21]. Meciurile Fulgerului în capitala Basarabiei erau organizate sub impactul unui „public zgomotos, care nu cunoștea regulamentele și uzanțele sportive”, atmosferă specifică întregii perioade dintre cele două conflagrații mondiale[22].

 

Figurile 2-3. Echipa de fotbal „Viteazul”. Chișinău, 1923 [35, ff. 2-3].

Cel de-al doilea campionat al Basarabiei a fost organizat în sezonul 1925–1926, învingătoare fiind echipa Fulger. În pofida evoluțiilor spectaculoase, Fulgerul a fost descalificat deoarece a apelat la doi fotbaliști nelegitimați.

Figura 4. Echipa de fotbal „Sporting”. Chișinău, 1925 [35, f. 6].

La 18 septembrie 1926, în capitala Basarabiei au jucat echipele Mihai Viteazul din Chișinău și Colțea din Brașov. Scorul a fost 1:0 și 3:4. În prima repriză, Mihai Viteazul avea vântul în față și a atacat timp de 35 de minute adversarul. Apoi jocul a fost întrerupt. Mingea a fost scoasă din uz cu rezultat 1:0 în favoarea gazdelor. Golul a fost marcat de Murea dintr-un „penalti” acordat pentru un hands de Kolumban. Cea de-a doua repriză a durat 55 de minute. A debutat a fost cu atacuri violente pe ambele părți. În minutul 40, Vâlcov a ridicat scorul printr-un shoot. În contraofensivă, peste jumătate de minut, brașovenii au marcat primul punct prin I. Sabo, iar în minutul 48 meciul s-a egalat. Apoi, echipele au schimbat terenul. În minutul 3, I. Sabo a dat al treilea gol pentru Colțea. Brașovenii au obținut victorie în minutul 9, atunci când Toroc a înscris al patrulea punct. Această repriză „s-a jucat într-un tempo iute, ambele echipe arătând o tehnică superioară și combinațiuni ingenioase. Brașovenii au avut un joc admirabil de cap și multă omogenitate, lăsând cea mai bună impresie”[23].

Figura 5. Echipa de fotbal „Fulger”. Chișinău, 1927 [35, f. 7].

În următoarele sezoane ale campionatelor au ești învingătoare echipa Mihai Viteazul (1926–1927; 1929–1930, ajungând în topul primelor patru echipe ale României) și Sporting (1928–1929). Clubul sportiv Mihai Viteazul era prezentat ca un exemplu de puritate etnică, românească[24]. Numele de referință ale fotbalului basarabean interbelic erau frații Vâlcov (Nicolae, 1909–1970; Vladimir, 1916–1952; Petru, 1910–1942), Hoksary, Strock, Killianovitz, Rech. Tripleta Vâlcov au fost transferată la Venus București, campioana României în anii 1930. În 1934, Sporting Chișinău a fost acceptată în Divizia B, menținându-se în eșalonul secund al fotbalului românesc până în 1940, iar echipa Mihai Viteazul s-a menținut în Divizia C[25].

Figura 6. Mára Grinberg, cel mai bun atacant al echipei de fotbal „Macaby” (1934–1935) [20, p. 16].

Grinberg era una din cele mai cunoscute familii sportive din Chișinău. Astfel, Morthe (cunoscut ca Mára Grinberg) doi ani la rând (1934–1935) a fost cel mai bun atacant al echipei de fotbal Macaby, iar din 1936 a jucat în cluburi de fotbal din Brazilia[26]; Monya (din anul 1936 stabilit în Palestina) a fost campion la șah.

 

Concursul hipic național

Societatea Jokey-Club Chișinău, parte componentă a Federația Equestre Română, în anul 1932 a construit la Râșcanovca un hipodrom[27]. Societatea a început să organizeze anual concursuri destinate încurajării crescătorilor de cabaline din Basarabia. În iunie 1935, la Chișinău s-a desfășurat Campionatul calului de arme sub înalta Președinție a Regelui Carol al II-lea, la care a participat și acesta. Competiția hipică s-a desfășurat atât pe câmpul sportiv „Regele Ferdinand I”, cât și pe hipodromul Societății Jokey-Club^[28].

În 1937, din fondurile municipale a fost construită la hipodrom o tribună[29]. Primăria Chișinău a contribuit financiar la organizarea concursurilor hipice. Într-o scrisoare din 26 august 1938, Aurel Marinescu, președintele Comitetului Alergărilor a Societății Jokey-Club, îi solicita primarului Chișinăului un suport financiar pentru premiul celui de-al VIII-lea concurs hipic național ce urma să aibă loc între 14 și 25 septembrie același an. În referat, șeful Biroului angajări al Primăriei Chișinău nota că pentru anul 1937 a fost deschis un credit extraordinar în sumă de 12 000 de lei. Pentru anul 1938, Primăria Chișinău a alocat 8 000 de lei[30].

Concursul din anul 1938 a fost organizat sub patronajul generalului de divizie Nicolae Ciuperca, comandantul Corpului III Armată. Din Comitetul de organizare făceau parte personalități din mediul civil și militar: Georgescu C. Vrancea, prim-președinte al Curții de Apel Chișinău, generalul de brigadă C. Zissu, comandantul Diviziei II Cavalerie, A. Son, Divizia a XV-a infanterie, A. Marinescu, președintele Societății Jokey-Club Chișinău, locotenent-colonel A. Teodoreanu, prefectul județului Lăpușna, C. Dardan, primarul municipiului Chișinău ș.a.

Președintele juriului era generalul de divizie C. Ilasievici. În calitate de membri erau: generalul C. Zissu, comandantul Diviziei a II-a Cavalerie, Comănescu, secretarul Federației Equestre Române, A. Marinescu, președintele Societății Jokey-Club Chișinău, colonelul Tr. Cocorăscu, comandantul Brigăzii IX Cavalerie, maior D. Tăutu. Membri supleanți erau: colonelul C. Gorgos, comandantul Regimentului XXX Artilerie, locotenent-colonelul A. Dobjanschi, comandantul Regimentului III Roșior, locotenent-colonelul Gh. Brătianu, comandantul Regimentului III Roșior. În calitate de cronometrori erau maiorul Ștefan Stamatiu, Nicolae Comăniță, Ion Nădejde, Alex. Toescu. Secretar general era căpitanul Vintilă Moisescu.

Au fost instituite mai multe categorii de premii. Pentru Dresaj, categoria A, se acordau premii în valoare de 8 000 de lei. Taxa de înscriere era de 40 de lei de cal. Premiul „Brigăzii IX Cavalerie” prevedea o cupă oferită de generalul A. Marinescu. Includea un parcurs de vânătoare ușoară. Erau oferite premii în valoare de 10 000 de lei. Taxa de înscriere era de 50 de lei de cabalină. Premiul „Prunaru” includea un parcurs de vânătoare ușoară (handicap). Erau vizate premii în valoare de 10 000 de lei, iar taxa de înscriere era de 50 de lei de cal. Premiul „Regimentul III Roșior” viza un parcurs de vânătoare mijlocie (handicap). Se acordau premii în valoare de 15 000 de lei, iar taxa de înscriere era de 75 de lei de cal. Premiul „Corpul III Armată” prevedea parcurs de precizie mijlocie. Era deschis cailor care au câștigat maximum 40 000 de lei, 12-15 obstacole, înălțimea maximă 1,3 m, lungime – 3,5 m. Se acorda un premiu în sumă de 15 000 de lei. Taxa de înscriere era de 75 de lei. Premiul „Diviziei II Cavalerie” includea parcurs de precizie american. Era deschis pentru cei care au câștigat maximum 100 000 de lei. Înălțimea era de 1,3 m, lățimea maximă – 3,5 m. Se ofereau premii în valoare de 15 000 de lei, iar taxa de înscriere era de 75 de lei de cal. Premiul „Școala de Călărie Chișinău” prevedea parcurs de vânătoare ușoară. Era deschis străjerilor care au absolvit una din școlile de călărie din țară. Se acorda premii de onoare în obiecte de artă și suveniruri, în valoare de 3 000 de lei. Taxa de înscriere era de 30 de lei de cal. În palmares era inclus și Premiul Municipiului Chișinău la cursa de condiție (trap). Distanța preconizată era de 1 700 m. Pentru armăsari și iepe de 3 ani și mai sus maiden în carieră. Pentru cai de 3 ani – 1 700 m; 4 ani – 1720 m; 5 ani și mai sus – 1730 m. Premiul I – 2 500 de lei, II – 1 000 de lei, III – 500 de lei.

Au fost prevăzute curse de trap, galop, plate și cu garduri[31].

 

Alte probe sportive

Alături de fotbal și hipism, chișinăuienii au practicat și alte discipline sportive: atletism (preferat, în mod special de germani), tenis, automobilism. Tenisul de masă era practicat, în mod special, de comunitatea evreiască, din considerentul că nu solicita costuri mari şi nu era periculoasă expunerea publică. La Chișinău, existau filiale ale Automobil Club Regal Român și Jockey Club. La 29 iunie 1929 a fost organizată o cursă automobilistică Chișinău–Hâncești.

În grădina publică, în direcția Teatrului Național, a fost amenajat un teren pentru tenis, iar pe timpul iernii acesta era transformat în patinoar, loc de practicare a sporturilor pentru perioada rece a anului[32].

În 1932, la Chișinău s-a organizat o Macabiadă, care a reunit, alături de gazde, sportivi evrei din Focşani, Cernăuţi, Iaşi, Bălţi, Călăraşi, Tighina şi Bucureşti în competiții de volei, ping-pong, gimnastică, tenis, atletism și fotbal[33].

 

Asociații sportive

La 27 februarie 1919, foști membri ai desființatelor cercuri Tinerimea și Romano-Basarabean din Chișinău dorind să contribuie la dezvoltarea Basarabiei din toate punctele de vedere a înființat în capitala Basarabiei Cercul sportiv Înfrățirea. Scopul enunțat îl constituia formarea unei generații sănătoase trupești prin dezvoltarea educației fizice și a sporturilor de tot felul în aer liber. Societatea proiecta înființarea unui hipodrom cu grajduri permanente pentru expoziții după modelul celor din țară[34]. Consiliul de administrație era compus din proprietari sau profesioniști, intelectuali, asupra cărora nu planau bănuieli referitoare la bunele lor sentimente și nici asupra seriozității și onorabilității lor. La 27 februarie 1919, prefectura Poliției Chișinău anunța delegatul Guvernului că „li s-ar putea da autorizația, cu restricția respectării tuturor ordonanțelor și dispozițiilor relative, iar în caz că s-ar constata că aceste statute servesc numai de paravan al vițiului, cum s-a constat în trecut la alte cercuri din oraș, să se ia măsuri de ridicare a autorizației de funcționare”[35]. Pe parcursul celor trei luni ale anului 1919 Cercul sportiv Înfrățirea a acordat ajutor săracilor în sumă de 6 311 lei, Comitetului pentru monumentul Unirii – 2 000 de lei. La fondul pentru cei doi polițiști uciși de bandiți ce operau în Chișinău – 1 000 de lei, pentru bolnavi – 700 de lei. La 28 iunie 1919, Comitetul a decis suspendarea Cercului sportiv (președinte: Segurschi; membri: Dgionati, S. Fuxman, B. Omanschi)[36].

Activitatea sportivă era catalizată și de o serie de asociații de profil. Astfel, Districtul Chișinău al Federației Române de Fotbal era condus de P.N. Crihan (str. Miron Costin, nr. 6). Membri: Gh. Păun, președintele Curții de Apel, Th. Gobjilă, secretar, Facultatea de Teologie, M. Popligher și P. Ciobotaru, funcționar.

Comisia de Arbitri al Districtului Chișinău îl avea drept președinte pe Al. Vladovici Maior, str. V. Alecsandri, membri: P.N. Crihan, D. Răileanu și M. Cervinschi.

Liga de Atletism îl avea în calitate de președinte delegat pe P.N. Crihan.

Cele două organizații sportive afiliate la „Straja Țării” erau „Hacoah” (str. Regina Maria, colț Șmidt), condusă de Iurie Calughin, vice-președinte era A. Rozențvaig, iar secretar general – Lia Averbuh și „Macabi” (str. Ștefan cel Mare, colț Regina Maria) prezidată de avocatul C. Șteinberg, vice-președinte: M. Vexler[37]. Pentru invitațiile la bal al acestei societăți în ziua de 25 mai 1935, Primăria Chișinău a achitat suma de 500 de lei[38].

Generalii Popovici, Dimitrie Semigradov, L. Russo, Haralambie Marchetti, M. Colibaba, E. Castano, dr. Stelian ș.a. au fondat Societatea Hipică din Chișinău. În spirit sportiv, au fost realizate mai multe sesiuni, dinamizând activitatea crescătoriilor de cai existente în Basarabia. Societatea era grupată în jurul Clubului Nobilimii, denumită din 23 august 1926, Jockey-Club[39].

În 1936 a fost instituită Organizația Cultural-Sportivă „Warta” a tineretului polonez din Chișinău. Se afla într-un local închiriat în apropierea bisericii catolice. Organizația era formată din 200–250 de persoane. Tinerii plăteau sume modice, iar adulții mai înstăriți cotizau cu sume generoase. Au fost create echipe de fotbal, ping-pong, un colectiv teatral-artistic. Se organizau excursii în afara Chișinăului, în special la Iași, la Durlești[40].

Spre 1940, în Basarabia funcționau 31 de cluburi sportive, din care nouă activau la Chișinău[41]. Cu alte cuvinte, capitala Basarabiei putea fi numită pe bună dreptate și centrul sportiv al provinciei românești.

 

Ivan Zaikin, „Cel mai puternic om din Lume”

Figura 7. Ivan Zaikin, „Cel mai puternic om din Lume” [35, f. 8].

În 1927, la Chișinău s-a stabilit cu traiul campionul mondial la lupte greco-romane (Paris, 1913) și artistul Ivan Zaikin (1880–1948)[42]. Aici a creat o trupă ambulantă de circ. Artiștii „erau niște haidamaci voinici, destul de primitivi, dar care ascultau orbește de Ivan Zaikin, care era un om bun, un fel de plăvan cum se cade care dacă ți-ar fi scăpat un dos de labă te pupă mă-ta rece”[43]. „Prezenta scene spectaculoase de îndoire a barei de metal, rupea lanțuri, lega noduri de sârmă de oțel, bătea cu un singur deget cuie în scânduri. Atletul era în stare să țină pe piept punți de lemn peste care treceau camioane pline cu oameni; să rotească pe urme șine de cale ferată, pe ale căror capete erau zeci de oameni. „Lumea se aduna și privea acest om, Zaikin, care poseda o putere fizică colosală […]. La trântă, el întotdeauna ieșea biruitor”[44]. Gheaghea Zaikin era considerat „Cel mai puternic om din Lume”[45]. Despre reprezentările lui Ivan Zaikin circulau diferite legende urbane: „În timpul unui număr foarte complicat și periculos – el era culcat la podea, iar pe scândura suprapusă trecea un automobil, cu pasageri în el, – mașina (întâmplător sau din cauza intrigilor) a trecut nu pe scândură, da peste capul lui, de i-a trosnit craniul. Dar în pofida tuturor traumelor, el continua să evolueze și să cucerească inimile spectatorilor”[46]. Ivan Zaikin a contribuit la formarea de luptători mondiali și artiști de circ. O stradă din Chișinău îi poartă numele[47].

 

Presa sportivă

Viața sportivă din Chișinău a fost animată de revista sportivă și literară Sport (director: Gh.I. Dimitriu), editată la Tipografia Basarabia la 23 septembrie 1923; săptămânalul Avântul Sportiv, apărut la Chișinău în intervalul 5 aprilie – iulie 1924 (director: N. Albescu). În paginația acestei publicații a apărut și săptămânalul de limbă rusă Sportivnîi porîv (director: N. Albescu).

* * *

Activitatea sportivă în Chișinău a fost centrată pe formarea unei infrastructuri adecvate, a practicării probelor sportive de masă. A ieșit în evidență fotbalul, în jurul cărora s-au format și nume de referință. Unele probe sportive au fost preferate de anumite comunități naționale. Lumea sportivă a fost asociată și cu nume „grele” devenite simboluri ale epocii. Existența efemeră a presei sportive demonstrează că aceasta nu dispunea de un public constant de consumare a informației specializate.

Sursă: Ion Valer XENOFONTOV, Viața sportivă în Chișinăul interbelic. În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 4 (67), 2022, pp. 89-95.

---

[1] Bogdan Popa, Consideraţii asupra locului Basarabiei în peisajul sportiv al României interbelice. În: La frontierele civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, Galați, University Press, 2011, pp. 207-215.

[2] A.S. Weinberg, Chișinăul în trecut și prezent. Schiță istorică, Chișinău, 1936, p. 40.

[3] Direcția Generală Arhiva Națională a Agenției Naționale a Arhivelor (infra: DGAN a ANA), F. 1404, inv. 1, d. 844, f. 104-105.

[4] Anuarul Chișinăului pe anul 1940 /Alcăt.: Al. Terziman şi I. Kalughin, Chișinău, Editura „Arpid”, 1940, p. 93.

[5] I. Cornea, Aspecte actuale ale tuberculozei în Chișinău și Ținutul Nistru. În: VB, an. 3, nr. 3, martie, 1934, p. 41 .

[6] Arhivele Naționale ale României (infra: ANR), Fond Ministerul Educației Naționale, D. 192/1940, f. 340.

[7] D.V. Toni, Ziua de 31 mai, la Chișinău. În: Dimineața, vineri, 8 iunie 1936, p. 6.

[8] Lucia Argint, Paralelă în timp: ritualul vizitei Casei Regale în orașul Chișinău în anul 1920, în presa timpului și în memoriile contemporanilor. În: Identitățile Chișinăului, ed. a 3-a, 2015, pp. 138-158; Aliona Grati, „Fiți bineveniți la noi în Chișinăul Românesc!”. Regele Ferdinand și Regina Maria în capitala Basarabiei. În: Dialogica. Supliment. Revistă de studii culturale și literare, nr. 1, 2022, p. 148.

[9] Sportive. În: Gândul Neamului. Rev. lit.-şt., socială-bilunară, de propagandă culturală, naţională a Cercului studenţimii Române-creştine din Chişinău, Arta Naţională: Organ oficial al Centrului Studenţesc Creştin Chişinău, an. 4, nr. 1, 17 mai, Chișinău, 1923, p. 8.

[10] DGAN a ANA, F. 1772, inv. 29, d. 122, f. 10.

[11]  Ibidem, F. 339, inv. 1, d. 340, f. 20.

[12] 1925, Prințul Carol pe câmpul sportiv. Disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=NFl2TUJPqjk&t= (accesat: 23.08.2022).

[13] ANR, Fond Înalta Curte de Conturi, D. 220/1926, f. 26.

[14] DGAN a ANA, F. 1862, i. 23, d. 98, f. 59.

[15] Activitatea edilitară a Consiliului municipal din Chișinău. Campaniile 1934–1935–1936.., p. 164.

[16] Gheorghe Bezviconi, Femeia basarabeană. În: Din trecutul nostru, 1934, nr. 11-12, pp. 37-38.

[17] Activitatea edilitară a Consiliului municipal din Chișinău. Campaniile 1934–1935–1936.., p. 164.

[18] Susținătorii revistei [foto]. În: Moldova de la Nistru. Rev. ilustrată scrisă pe inţelesul poporului, an. 6, nr. 6-10, Chișinău,1926, p. 45.

[19] În perioada sovietică s-a numit „Locomotiva”, în prezent „Feroviarul”.

[20] Activitatea edilitară a Consiliului municipal din Chișinău. Campaniile 1934–1935–1936.., p. 164.

[21] Bogdan Popa, op. cit., p. 212.

[22] Ibidem, pp. 212.

[23] D. Onciul, Rezultatele matchurilor disputate în localitate de echipa „Colțea” din Brașov. În: România Nouă, an. III, nr. 97 (320), 1926, 26 septembrie, p. 2.

[24] Bogdan Popa, op. cit., pp. 212.

[25] Octavian Țîcu, Boris Boguș, Nicolae Simatoc (1920–1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Rapensia la FC Barcelon. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Chișinău, Cartdidact, 2014, pp. 43-47.

[26] José da Silva Lima, Notas de sergipe Mára Grinberg, o ”forasteiro errante” nu futebol nortista. În: Esporte ilustrado, nr. 259, 25 de Março 1943, p. 16.

[27] DGAN a ANA, F. 1404, inv. 1, d. 6 (I), f. 19.

[28] Ibidem, f. 27.

[29] Activitatea edilitară a Consiliului municipal din Chișinău. Campaniile 1934–1935–1936.., p. 164.

[30] DGAN a ANA, F. 1404, inv. 1, d. 951, ff. 83-84v.

[31] DGAN a ANA, F. 1404, inv. 1, d. 951, ff. 85-88v.

[32] Activitatea edilitară a Consiliului municipal din Chișinău. Campaniile 1934–1935–1936.., p. 164.

[33] Bogdan Popa, op. cit., pp. 213.

[34] DGAN a ANA. F. 723, inv. 1, d. 10 (I), f. 212.

[35] Ibidem, f. 211.

[36] Ibidem, d. 29, ff. 72v, 91.

[37] Anuarul Chişinăului pe anul 1940.., pp. 27-28.

[38] DGAN a ANA, F. 1404, inv. 1, d. 949, f. 35.

[39] Gheorghe Bezviconi, Profiluri basarabene, vol. 2, Chișinău, Editura Știința, 2017, p. 122.

[40] Jósef Kokoszyński, Destinele unui polonez din Chișinău. În: Analecta Catholica, Vol. IV, Chișinău, S.n., 2010, p. 275.

[41] Bogdan Popa, op. cit, p. 214.

[42] Vezi: Руфин Руфинович Гордин, Рассказы о Заикине, Кишинев, Картя Молдoвеняскэ, 1964.

[43] Iulius Popa, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți, Chișinău, Tipografia Centrală, 2017, p. 84.

[44] Serghei Burlac, Teatrul de altă dată. În: Făclia, 28 octombrie 2022, p. 5.

[45] Iulius Popa, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți, Chișinău, Tipografia Centrală, 2017, p. 84.

[46] Svetlana Derevscicova, Omul-legendă sau cum voinicul de pe Volga a devenit ”unchiul Vanea” de la Chișinău. Disponibil la: https://noi.md/md/analitica/omul-legenda-sau-cum-voinicul-de-pe-volga-a-devenit-unchiul-vanea-de-la-chisinau (accesat: 15.12.2022).

[47] Nicolai Ambrosi, Pavel Brădescu, Sport: mică enciclopedie. Ediția a doua, revăzută și adăugită /Red. coord.: Ion Xenofontov, Chişinău, Institutul de Studii Enciclopedice, 2015, p. 356.