DUMITRU COVAL – PRIMUL ZIARIST MOLDOVEAN ACREDITAT LA OLIMPIADĂ

Astăzi, 6 iunie, Dumitru Coval, publicist, scriitor, istoric şi critic literar, cercetător al jurnalismului, doctor habilitat, profesor universitar ar fi împlinit 78 de ani. Ceva timp în urmă am scris despre ziaristul Ivan Josul, primul reprezentant al Moldovei care în 1958 a fost prezent la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/06/normal-0-false-false-false_4.html?spref=fb). Dumitru Coval este primul ziarist moldovean acreditat la o ediţie a Jocurilor Olimpice (http://andron-prodan.blogspot.md/2015/07/normal-0-false-false-false.html?spref=fb). Se întâmpla cu 45 de ani în urmă, în 1972, la Olimpiada de la Munchen (RF Germania).

Dumitru Coval s-a născut la 6 iunie 1939 în satul Sânger, judeţul Hotin, România (astăzi – Jilovka, regiunea Cernăuţi, Ucraina). A fost primul copil în familia învăţătorilor Agafia şi Vasile Coval. Mama era profesoară în clasele primare, iar tata preda geografia. Părinţii i-au oferit lui Dumitru şi celorlalţi copii ai lor (Valeriu, Eugeniu, Tatiana şi Andrei) o educaţie deosebită şi tot ceea ce este mai bun în viaţă. Nu întâmplător toţi au obţinut studii superioare, Dumitru a devenit doctor habilitat în filologie, iar Andrei – doctor în fizică.

5 aprilie 1962. Chişinău. Fraţii Coval (de la stânga la dreapta): Valeriu, Eugeniu, Tatiana, Dumitru şi Andrei. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Anul 1977. La aniversarea de 70 de ani a lui Vasile Coval a fost prezentă practic toată familia. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): soţii Coval – Andrei şi Alexandra; Valeriu şi Galina; Eleonora şi Dumitru; Maria şi Eugeniu. Rândul de mijloc: Tatiana Coval-Corduneanu; Olga Tcaciuc (mama Eleonorei); Agafia Coval; Aurica (fiica lui Eugeniu); Vasile Coval; Nicolae Tcaciuc (tata Eleonorei). Rîndul de jos: Andrei (fiul lui Valeriu), Rodica (fiica Tatianei), Marina (fiica lui Valeriu) şi Anatol (fiul lui Dumitru). Foto din arhiva privată a familiei Coval.

De mici copii au fost pasionaţi şi de sport. Dumitru şi Andrei au practicat luptele, Eugeniu şi Tatiana (ambii – medici) – ciclismul şi gimnastca, iar Valeriu (fizician) este pasionat de şah.

Dumitru Coval a simţit că are harul de a scri. Deja la începutul anilor ’50 semnează în ziarul „Bucovina sovietică” diverse crochiuri şi relatări, apoi şi proze scurte. După ce în 1956 a absolvit cu medalie de argint şcoala medie moldovenească în satul Mămăliga (raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi), devine student la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie şi Filologie, secţia de limbă şi literatură modovenească.

Învăţând la Universitate Dumitru Coval a început să practice luptele libere la nivel profesionist (Este interesant că a îmbrăţişat şi alte genuri de sport. Spre exemplu, în 1961 a fost campion al Spartachiadei Universităţii la jocul de dame). Avea parametrii antropologici ideali pentru un atlet: înălţimea 180 cm, greutatea 80 kg.

Paralel cu ziaristica, Dumitru Coval a practicat şi sportul de performanţă, fiind membru al selecţionatei RSS Moldoveneşti la lupte libere. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Apărând culorile Asociaţiei sportive Moldova, a participat la diverse competiţii de nivel republican şi unional. A fost campion şi premiant al campionatului RSS Moldoveneşti, a oraşului Chişinău, a Spartachiadei universitare, a Asociaţiei sportive Moldova, a Cupei Ivan Zaikin. A participat la Jocurile studenţeşti unionale, Jocurile studenţeşti din RSS Ucraineană, campionatul open al RSS Bielorusă.

Cel mai reuşit pe plan sportiv a fost anul 1963 când a câştigat medalia de bronz la Spartachida RSS Moldoveneşti şi la campionatul open al Asociaţiei sportive Dinamo de la Riga (Letonia). Tot în acel an pentru performanţele obţinute s-a învrednicit de înalta distincţie de Maestru al sportului din URSS. După încheierea carierei sportive (1967) a fost o perioadă de timp şi arbitru la diferite turnee de lupte libere şi lupta trânta.

În 1963, Dumitru Coval s-a învrednicit de înalta distincţie de Maestru al sportului din URSS.

Din amintirile soţiei lui Dumitru Coval, Eleonora, fostă profesoară la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Chişinău: „Pe lângă multele sale calităţi şi preocupări profesionale, Dumitru a fost şi un reputat sportiv de performanţă, practicând luptele libere. Pe acest făgaş s-a afirmat ca unul dintre cei mai înzestraţi şi talentaţi luptători, devenind Maestru în sport, performanţă care nu i s-a dat deloc uşor. Antrenamentele istovitoare, competiţiile obositoare, dar şi victoriile strălucite obţinute pe covorul de luptă i-au întărit nu numai muşchii, dar şi caracterul, toate acestea conturându-i inconfundabila-i personalitate, unică în felul ei, el fiind capabil în cel mai fericit mod să îmbine sportul cu ştiinţa academică şi cu munca didactică”.

„Luptele au fost marea pasiune a lui Dumitru, – îşi aminteşte fratele Andrei Coval. – Cu ele sunt legate şi unele situaţii hazlii din viaţă. Chiar în ziua când trebuia să se căsătorească a participat la o competiţie sportivă. Astfel, când a apărut la Oficiul Stării Civile avea o vânătaie sub ochi, „obţinută” la întrecerile desfăşurate dimineaţa... Lucrând deja la ziarul „Moldova Socialistă” deseori avea deplasări în satele şi raioanele republicii. Şi iată că la una din aceste deplasări a nimerit la o sărbătoare sportivă. A hotărât să participe la concursul de lupta trântă, unde în finală a obţinut victoria asupra celui mai voinic om al satului, un fierar. După competiţii acesta se mira cum de el, cel care poate să îndoaie o potcoavă, a fost învins de un ziarist.... Dumitru a participat şi la diferite competiţii de rang unional. Tare nu-i mai plăcea să lupte cu gruzinii. „În timpul luptei aceştea deseori încearcă să te muşte pe furiş, când nu vede arbitrul”, îmi mărturisea fratele”.

Ion Stici, jurnalist, colegul şi prietenul lui Dumitru Coval: „Îmi plăcea că simultan cu acel mare volum de muncă în cadrul redacţiei [ziarului „Moldova socialistă”], şeful mai reuşea să se ocupe intens cu sportul. Ba mai mult, am fost suporterul, mai drept eram fanul său la unele competiţii, chiar dacă se lupta cu unii amici ai mei – în cazul confruntărilor, să zicem, cu viitorul academician Gheorghe Ghidirim de la Medicină, ori cu un consătean al meu, fost coleg de şcoală, Andrei Chetraru, devenit apoi colonel în Armata Sovietică. „Acest Chetraru al tău e foarte chetros, cu greu l-am pus pe omoplaţi!”, mi-a spus odată Dumitru Coval. [...] Nimeni nu ştia cum, când reuşea să se antreneze, căci pe toate le reuşea. Am impresia că nimeni nu a observat nici când a selectat, adunat materiale pentru prima sa teză ştiinţifică. Îi plăcea să-şi pună colegii în faţa faptului săvârşit. Şi atât!”.

Constantin Popovici, istoric şi crituc literar, scria în 1989 în ziarul „Viaţa satului”: „Acum un sfert de veac în urmă am avut fericitul prilej de a întâlni un tânăr simpatic, smead cu postură de atlet, vorbăreţ şi optimist la infinit. Câştigându-mi simpatia prin caracterul deschis şi altruism inocent, el, în acelaşi, timp, m-a frapat printr-o dragoste aproape necumpănită faţă de literatură şi, concomitent, cât ar părea de paradoxal, faţă de sport. Această îngemănare de predilecţii, la prima vedere nefirească, cu timpul ne-a îmblânzit întru perceperea ei astfel, încât nu ne-a mai mirat, când amândouă şi-au găsit apoi o frumoasă autoexprimare într-un serial de lucrări publicate”.

O mică parte din diplomele obţinute de Dumitru Coval în calitate de sportiv de performanţă.

De menţionat, că mulţi oameni de ştiinţă din Moldova au tangenţă cu sportul de performanţă. Să-i amintesc doar pe medicii-academicieni Gheorghe Ghidirim, Valeriu Rudic (http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-academicianului-valeriu-rudic-savantul-cu-performante-sportive_17009), doctorul habilitat în filologie Dumitru Coval, care au practicat la nivel profesionist luptele libere, doctorul în ştiinţe agricole Gheorghe Şuşu, care a fost campion al RSS Moldoveneşti la fotbal (http://andron-prodan.blogspot.md/2016/07/normal-0-false-false-false_9.html?spref=fb), doctorul în ştiinţe istorice Octavian Ţâcu, care a participat la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta (SUA), făcând parte din selecţionata Moldovei de box.

Competiţia Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, câştigător – Valeriu Rudic, Arbitru – viitorul academician Gheorghe Ghidirim. Foto din arhiva privată a acad. V. Rudic.

Sportul i-a oferit prilej lui Dumitru Coval să facă cunoştinţă cu mari personalităţi din domeniu. Una din aceste legendele a fost belarusul Alexandr Medved (triplu campion olimpic în trei categorii de greutate diferite, în 2005 desemnat cel mai bun luptător de stil liber din istorie). În cartea „Aur olimpic”, dedicată Jocurilor Olimpice din 1972, Dumitru Coval scria: „Cu stegarul echipei sovietice – căpitanul luptătorilor noştri de stil liber Alexandr Medved – ne cunoaştem de zece ani. În primăvara anului 1963 am avut ocazia să fim împreună timp de o lună de zile într-o tabără sportivă de întremare. De atunci soarta ne-a hărăzit să ne vedem la diferite competiţii de rang unional disputate la Moscova, Tbilisi, Kiev, Minsk, Tallinn, Doneţk şi alte oraşe.

Şi la fiecare întâlnire descopeream noi calităţi, aflam noi amănunte din biografia sportivă a acestui tânăr din Minsk, care s-a manifestat ca unul din cei mai merituoşi atleţi ai contemporaneităţii. Evoluând în categoria supergrea, el a reuşit să dezmintă axioma că aici pot să domine numai adevăraţii giganţi. Am admirat în repetate rânduri, cum Alexandr, luptător cu fugura de baschetbalist (înălţimea 190 cm, greutatea 108 kg), folosind reacţia şi tehnica sa impecabilă, reuşea să-i răpună cu o uşurinţă uimitoare pe atleţi mult mai masivi, care cântăreau 150-160 kilograme.

Anul 1972. Jocurile Olimpice de la Munchen. Două legende ale luptelor libere: campionul olimpic Alexandr Medved (în dreapta imaginii) şi americanul Chris Taylor, medaliat cu bronz. Foto RIA Novosti/Iuri Somov.

Cartea de vizită a lui Medved ar face cinste celor mai celebri campioni la această probă din orice epocă, inclusiv unor aşa voinici legendari, cum au fost pe timpuri în Rusia Ivan Poddubnîi şi Ivan Zaikin. Atletul din capitala Bielorusiei a câştigat de zece ori campionatele ţării, de şapte ori – campionatele mondiale, a fost triumfătorul Olimpiadelor din Tokyo şi Ciudad de Mexico. În cinstea lui la Minsk în fiecare toamnă se dispută de acum al cincilea an la rând un concurs internaţional al luptătorilor de stil liber.

În ajunul Olimpiadei de la Munchen Medved a declarat oficial că aceasta este ultima întrecere în biografia s-a sportivă – „cântecul lui de lebădă”. Abia mai târziu noi am aflat că medicii i-au interzis în genere vestitului atlet să participe la competiţii în anul olimpic. El n-a apărut pe covorul de luptă în timpul campionatului ţării...

În cele din urmă ei au cedat insistentelor cereri ale lui Alexandr şi l-au admis la cantonamentul selecţionatei olimpice a ţării noastre”.

În continuare autorul cu lux de amănunte descrie cum Alexandr Medved devine pentru a treia campion olimpic...

...Dar să revenim la biografia plină de evenimente a lui Dumitru Coval. Încă fiind student în anul IV (1960), el a fost angajat colaborator la cotidianul „Moldova socialistă” (în prezent – „Moldova Suverană”). După absolvirea Universităţii şi până în 1972, activează în calitate de corespondent, colaborator literar, şef de secţie, apoi membru al colegiului redacţional al acestui ziar.

În anul 1962 este primit în rândurile Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, iar peste zece ani devine membru al Comitetului de conducere al UJM. Puţin mai devreme, în 1969, este ales preşedinte al Federaţiei jurnaliştilor sportivi din Moldova (această funcţie avea s-o deţină mai mult de 15 ani). A demonstrat că este şi un bun conducător, fiind menţionat pentru buna organizare şi promovare a ediţiei a III-a a Jocurilor unionale pentru sportivii de la sate (1978), ediţiei a VII-a a Spartachiadei popoarelor din URSS (1979), ediţiei a XXII-a a Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980).

Diplomele obţinute de Dumitru Coval în calitate de organizator al mişcării sportive.

„Sportiv de performanţă în tinereţe, – scria în 2004 ziaristul Mihai Lescu, doctor, conferenţiar universitar, – Dumitru Coval ca nimeni altul cunoaşte în subtilitate tainele diverselor probe sportive, simţind mereu bucuria succeselor în domeniu, dar şi amărăciunea înfrângerilor. El a relatat în materiale de diverse genuri despre nenumărate competiţii sportive din ţară şi de peste hotarele ei”.

În 1972, Dumitru Coval devine primul ziarist moldovean prezent la Jocurile Olimpice. Astfel, în numărul celor circa 4.000 de jurnalişti din peste 140 de ţări ale lumii, acreditaţi în Centrul de presă al celei de-a XX-a ediţii a Olimpiadei de la Munchen (RF Germnaia), peste 80 de jurnalişti reprezentau gazete, reviste, agenţii de prersă, radioul şi televiziunea din URSS (detaşamentul sovietic a fost unul din cele mai impunătoare din punct de vedere numeric). Printre ei s-a aflat şi Dumitru Coval, corespondent special al gazetei „Moldova socialistă”.

Anul 1972. Un grup de jurnalişti sovietici acreditaţi la JO de la Munchen în timpul întâlnirii focului olimpic pe una din peţele capitalei bavareze. Primul din dreapta – Dumitru Coval.

Au urmat Jocurile Olimpice de la Montreal (Canada) din 1976 şi Moscova (URSS) din 1980.

După fiecare ediţie a Olimpiadei la care a fost prezent, Dumitru Coval a scris câte o carte: „Aur olimpic” (1973), „Popas pe meridianul olimpic” (1978) şi „Ora olimpică a Moscovei” (1982). Toate aceste cărţi prezintă şi astăzi un interes deosebit pentru amatorii sportului şi olimpismului.

De la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară disputate consecutiv la Munchen (1972), Montreal (1976) şi Moscova (1980) Dumitru Coval se întoarce cu trei cărţi de publicistică apărute la editura „Cartea Moldovenească”.

Din amintirile Eleonorei Coval: „Specializându-se, în particular, în tematica sportivă, Dumitru Coval s-a remarcat drept unul dintre cei mai înzestraţi şi prolifici jurnalişti-sportivi din Moldova, fiind acreditat la trei Olimpiade – de la Munchen, de la Montreal şi de la Moscova. Când revenea acasă era încărcat ca o albină cu tot felul de suvenire şi obiecte destinate copiilor, rudelor, prietenilor. Dar cele mai valoroase pentru el erau impresiile culese la acele mari jocuri. Toate acestea mai apoi şi-au aflat locul în cunoscutele sale cronici sportive adunate în cărţile, care, în scurt timp, au devenit adevărate rarităţi bibliografice: „Aur olimpic”, „Popas pe meridianul olimpic”, „Cele cinci culori ale Olimpiadei”, „Ora olimpică a Moscovei”, „Culorile spectrului olimpic””.

„Făcea la mod practic sport de performanţă, – scrie Ion Stici, – dar şi cu multă dăruire oglindea în ziar [„Moldova socialistă”] tematica sportivă. Aici se are în vedere nu doar dimensiunea republicană, ci şi cea universală – a participat la Olimpiade sportive, a lansat cărţi despre acele evenimente cu rezonanţă mondială. A fost primul care a scris „Aur olimpic” – după el au apărut unele volume de la alte Olimpiade, semnate de Efim Josanu, Ion Robu etc. Dar Dumitru Coval a fost acel care a deschis drumul...”.

Încă un episod din viaţa lui Dumitru Coval merită o atenţie deosebită. În 1968 el a fost mobilizat şi trimis în cadrul unei unităţi militare a Armatei Sovietice în Cehoslovacia. Astfel, în noaptea de 20 spre 21 august, 2.000 de tancuri sovietice şi 200.000 de trupe din URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi RD Germană, au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt refomelor democratice iniţiate de autorităţile locale şi cunoscute sub denumirea „Primăvara de la Praga”.

Eleonora şi Dumitru Coval alături de copiii Angela şi Anatol. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Eleonora Coval: „Una din deplasări mi s-a părut lungă cât o viaţă, această deplasare pricinuindu-mi multe nelinişti şi nopţi nedormite. Ea a durat mai mult de trei luni, după care, slavă Domnului, Dumitru s-a întors acasă viu şi nevătămat. Vorba e că dânsul a fost mobilizat în vara anului 1968 şi trimis cu trupele fostei Armate Sovietice în Cehoslovacia, acele evenimente rămânând în istorie prin scurta şi laconica frază „Evenimentele din Cehoslovacia”. Dar şi acolo, în scurtele clipe de răgaz ofiţerul Dumitru Coval nu irosea timpul, îşi făcea zilnic notiţe într-un jurnal intim. Îl păstrez şi astăzi cu mare grijă, deoarece el prezintă un document viu despre cele întâmplate acolo, pe pământ străin, descriindu-se multe cumpene prin care i-a fost dat să treacă împreună cu camarazii săi de arme – ostaş chemat la datorie, în paginile acestui jurnal sunt reflectate şi relaţiile superiorilor cu subalternii, şi dorul de casă, de soţie, de fetiţa lui dragă Angela, dar şi regretul că evenimentele neaşteptate l-au rupt atunci de la teza de doctor, pe care urma s-o ducă la bun sfârşit. Acest caiet reprezintă, de fapt, un document care ar putea fi denumit o povestire-mărturisire, îmbrăcată în haina unor cuvinte-imagini care nu pot să nu te emoţioneze. Recitindu-le, am senzaţia că-i aud paşii alături de mine în odaie, că-i simt respiraţia şi atingerea braţelor sale”.

În timpul evenimentelor din Cehoslovacia Dumitru Coval a fost mobilizat în Armata Sovietică şi trimis spre Praga. Mai târziu el a povestit ce s-a întâmplat, totuşi, în realitate. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

Ulterior Dumitru Coval a povestit ce s-a întâmplat, totuşi, în realitate. În 1991, în revista „Moldova” a fost publicată schiţa intitulată „O filă de istorie: august-68: Cronica unei campanii [în Cehoslovacia] neîncununate de lauri”.

În 1970 Dumitru Coval susţine teza de doctor în ştiinţe filologice şi devine lector superior, docent la catedra de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău. Apropo, după cum susţine, pe merit, Mihai Lescu: „Dumitru Coval este considerat pe drept cuvânt părintele-fondator al actualei Facultăţi de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la USM, ale cărei temelii au fost puse la sfârşitul anilor ’60, încadrându-se plenar în munca de instruire a viitorilor jurnalişti”.

Anul 1980. Profesorii de la USM la o competiţie de volei. Dumitru Coval – primul din stânga. Foto din arhiva privată a familiei Coval.

În perioadă anilor 1973-1980 Dumitru Coval a îndeplinit funcţia de consilier pentru învăţământ, ştiinţă şi cultură în aparatul Guvernului RSS Moldoveneşti, după care revine la munca pedagogică şi ştiinţifică. Este conferenţiar la catedra de jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău. Din anul 1980 devine membru al Uniunii Scriitorilor din RSSM. În perioada 1986-1992 este decan al Facultăţii de Jurnalistică a USM şi membru al Senatului Universităţii.

Fraţii Dumitru şi Andrei Coval. Primul – doctor habilitat în filologie, iar al doilea – doctor în fizică.

În 1987 susţine la Universitatea din Leningrad (azi – Sankt-Petersburg) teza de doctor habilitat cu titlul „Publicaţiile periodice şi procesul literar în Principatul Moldovei şi Basarabia”. În 1988 a fost ales prin concurs şef al Catedrei de Teorie şi Practică a presei (funcţie pe care a deţinut-o până în 2003). Tot din acest an devine membru al Consiliului specializat pentru conferirea titlului de doctor în filologie pe lângă Institutul de Istorie şi Teorie a Literaturii al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În 1990 i se conferă titlul de profesor universitar. A desfăşurat stagiuni ştiinţifice şi didactice la catedrele de jurnalism şi de literatură ale universităţilor din Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Roma şi Madrid. A fost conducător ştiinţific la mai multe teze de doctorat. Pentru muncă prodigioasă în 1996 a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova.

Dumitru Coval a încetat din viaţă la 2 august 2005, fiind înmormântat la cimitirul Central din Chişinău.

În „palmaresul” lui găsim 36 de monografii, manuale, studii, culegeri de publicistică, eseuri şi portrete literare, broşuri instructiv-didactice şi peste 300 de articole şi recenzii, publicate în diferite culegeri tematice, reviste săptămânale, ziare, enciclopedii, culegeri de teze ale referatelor şi comunicărilor la diferite conferinţe ştiinţifice. Pentru consemnarea meritelor sale pe tărâmul pedagogic şi ştiinţific, Aula 421 a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării USM poartă actualmente numele lui Dumitru Coval, care este considerat, pe merit, unul din părinţii-fondatori ai învăţământului jurnalistic din Republica Moldova.

Andrei PRODAN