вторник, 1 сентября 2020 г.

Astăzi încheiem seria articolelor semnate de Alexandru CERGA și dedicate istoriei dezvoltării activităţii sportive din satul ŞERPENI, raionul Anenii Noi. În prima parte ați putut afla despre tradiţiile sportive ale acestei localități situate pe malul Nistrului (https://andron-prodan.blogspot.com/2020/08/recent-am-avut-o-intalnire-cu-alexandru.html). În partea a doua ați putut face cunoștință cu bogata istorie fotbalistică a satului Șerpeni (https://andron-prodan.blogspot.com/2020/08/continuam-seria-articolelor-semnate-de.html). În partea a treia ați avut posibilitatea să aflați etapele de dezvoltarea a celei de-a doua mare pasiune a șerpenenilor – luptele (https://andron-prodan.blogspot.com/2020/08/continuam-seria-articolelor-semnate-de_28.html). De această dată vă prezentăm istoria fotbalului juvenil din localitate.


 

COMPETIŢIILE ŞCOLARE DE FOTBAL LA ȘERPENI

Întotdeauna la Şerpeni a existat o continuitate între echipele de seniori şi tânăra generaţie – rezerva pentru completarea componenţei de bază. Echipei de copii i se acorda în permanenţă o atenţie deosebită privind antrenamentele, participarea la diverse meciuri amicale sau turnee. Este unul din factorii importanţi ai faptului că echipa din Şerpeni, pe parcursul a mai multor ani, a fost şi este una din cele mai puternice din raion. Nu este vorba numai de fotbal, dar şi de alte genuri de sport, cum ar fi: lupta naţională „trânta”, atletismul, voleiul, tenisul, baschetul ş. a.

În luna aprilie a anului 1969, a avut loc etapa finală a primului campionat între echipele şcolilor din raion. Toate echipele au fost împărţite în trei zone, iar în etapa finală au fost admise primele două clasate. Astfel, la această etapă, au participat şase echipe ale şcolilor din Mereni, Răzeni, Anenii Noi, Sângera, Bulboaca şi Şerpeni. După tragerea la sorţi, echipele au format două grupe, iar echipa noastră a jucat cu semenii lor din Răzeni şi Bulboaca. Primul meci, disputat cu cei din satul Răzeni, s-a terminat la egalitate – 0:0, iar al doilea cu cei din Bulboaca a fost pierdut cu scorul de 0:6. Astfel, elevii din Şerpeni au jucat pentru locurile 5-6, învingând echipa din Mereni. Pentru locul întâi au jucat echipele din Anenii Noi şi Bulboaca. Scor final – 0:0. După loviturile de la 11 metri, au învins cei din Anenii Noi, cu scorul de 3:2. Pe locul trei s-au clasat băieţii din Sângera, care au învins echipa din Răzeni cu scorul de 2:0 [Drapelul Muncii, joi, 1 iunie 1972, p. 4].

La 24 martie 1971, pe terenurile de fotbal din satele Mereni, Ţânţăreni, Şerpeni şi Răzeni au avut loc jocuri zonale la fotbal între şcolile din raion. La ele au participat elevii născuţi în anii 1954-1956. Echipa şcolii noastre s-a clasat pe locul întâi, obţinând dreptul să joace în etapa finală, alături de alte şapte echipe. Au fost formate două grupe, iar ai noştri au jucat cu semenii lor din satele Băcioi, Răzeni şi Ciobanovca. Etapa finală s-a desfăşurat în luna aprilie, pe stadionul din centrul raional. De data acesata nu au putut demonstra un joc calitativ, clasându-se pe ultimul loc.

În 1975, tinerii fotbalişti din Şerpeni s-au clasat pe locul doi la campionatul raional printre şcoli. Finala a fost pierdută în prelungiri, cu scorul de 4:0, în faţa echipei din satul Chetrosu.

În vara aceluiaşi an, pe stadionul din centrul raional, pentru prima dată au avut loc turneele republicane zonale la fotbal între tinerii sportivi pentru Cupa „Portarul”. La ele au participat echipele din raioanele Suvorov (azi – Ştefan Vodă), Slobozia, Căuşeni şi oraşul Bender. Cinstea raionului au apărat-o discipolii instructorului-metodist pe sport din sovhozul „Dnestrovskii”, Constantin Dionisie Luca. Meciurile s-au desfăşurat după sistemul „turneu”, adică, conform regulamentului, toate echipele urmau să se întâlnească între ele. Tinerii fotbalişti de la Şerpeni au câştigat meciul de la semenii lor din Slobozia, Căuşeni şi Suvorov. Tot atâtea victorii au repurtat sportivii din Bender, însă golaverajul era favorabil echipei noastre. Soarta locului întâi a fost decisă între echipa din Şerpeni şi oraşul Bender. Ca să fie pe primul loc, echipa noastră avea nevoie de o remiză. Întâlnirea a început cu atacurile oaspeţilor, care păreau a fi superiori din punct de vedere tehnic, dar şi tactic. Băieţii noştri însă s-au evidenţiat prin dorinţa de a câştiga. Primii au deschis scorul oaspeţii. F. Luca egalează. Cei din Bender, din nou, marchează. Dar în ultimele minute de joc Rusu egalează scorul – 2:2. Astfel, echipa din Şerpeni devine învingătoare şi este prima din raionul Anenii Noi la asemenea competiţii.

Anul 1977 a fost unul de succes şi cel mai memorabil pentru fotbalul de juniori. În acest an, echipa de copii din Şerpeni (vârsta 10-11 ani) a devenit învingătoare la turneul republican „Portarul” şi a reprezentat Moldova la etapa finală a prestigiosului turneu din URSS, Кожаный мяч („Mingea de piele”). Dar să vedem cum au ajuns şerpenenii la acest turneu. 

Ediţia din anul 1977 a Turneului republican „Portarul” s-a desfăşurat în trei etape. Prima a fost raională, a doua – zonală republicană şi a treia – finală republicană. Jocurile de fotbal din prima etapă s-au desfăşurat în funcţie de categoriile de vârstă pe terenurile de fotbal din Şerpeni, Chetrosu şi Anenii Noi. În prima grupă (vârsta 10-11 ani), învingători au devenit tinerii fotbalişti din Şerpeni; în a doua (12-13 ani) – fotbaliştii de la şcoala medie din Bulboaca; în a treia (14-15 ani) – tot elevii de la şcoala din Şerpeni. Vedem că echipele de copii din Şerpeni au avut o evoluţie bună, clasându-se pe primul loc la două categorii de vârstă. Aceste echipe, împreună cu cea din Bulboaca, au reprezentat raionul la etapa zonală republicană.

La zonala republicană, cei mai mici (vârsta – 10-11 ani) fac un joc bun, având adversari puternici. În grupă se plasează pe primul loc, câştigând de la semenii lor din oraşul Tiraspol – 7:0. În al doilea meci i-au bătut pe cei din raionul Căuşeni – 4:0. În a doua grupă, şerpenenii au învins echipa din Chişinău. Jocul dintre aceste două echipe urma să decidă cine va continua lupta la competiţiile republicane. La începutul meciului, cel mai bun înaintaş din Şerpeni, Andrei Nicolaev, a încercat de câteva ori să-şi facă drum spre poarta chişinăunienilor, însă aceştia îndeplineau cu stricteţe indicaţiile antrenorului. Antrenorul echipei, Constantin Dionisie Luca, îi face observaţie să nu joace individual. Ţinând cont de indicaţiile antrenorului, în una din faze, acesta pasează lui Vasile Grosu, care marchează primul gol, apoi Ivan Samson măreşte avantajul. Cu câteva minute până la finalul jocului, chişinăuienii marchează şi ei un gol. Scor final – 2:1. Atât echipa, cât şi suporterii veniţi din Şerpeni săreau în sus de bucurie. Doar au bătut nu o oarecare echipă, ci puternica echipă care reprezenta Chişinăul! [Drapelul Muncii, marţi, 12 iulie 1977, p. 4].

Etapa finală are loc între 19 şi 25 iulie la Criuleni. Până atunci, băieţii au efectuat mai multe antrenamente. Doar aveau de întâlnit echipe mult mai puternice şi mai valoroase. Primele două meciuri echipa noastră le joacă cu semenii lor din Ungheni şi Criuleni şi obţin victorii în ambele meciuri cu scorul de 2:0. În al treilea meci i-au avut ca adversari pe puternica echipă din raionul (sectorul) Octombrie (azi – Râşcani) al Chişinăului, care, de asemenea, avea două victorii. Putem spune că era un meci decisiv, deoarece învingătorul avea şanse reale de a câştiga turneul. A fost un meci încordat. Momente clare de gol au existat atât la o poartă, cât şi la alta. În sfârşit, Andrei Nicolaev îi driblează pe câţiva jucători şi şutează direct în poartă. Spre finalul partidei, arbitrul vede un fault în careul şerpenenilor, indicând lovitură de la 11 metri. Cei din Chişinău marchează, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 1:1. În meciurile următoare, băieţii noştri au câştigat în faţa echipei din Donduşeni cu scorul de 2:0 şi a celei din Râbniţa – 1:0. Aveau la activ patru victorii şi o egalitate. Exact aceleaşi cifre le avea şi echipa din Chişinău. Datorită unui golaveraj mai bun – 9:1, echipa din Şerpeni a câştigat Turneul Republican „Portarul”

A fost un mare succes. Bucuria băieţilor n-avea hotare, doar vor reprezenta cinstea republicii la întrecerile finale unionale, care urmau să înceapă pe 12 august, în oraşul Reazan. Asemenea succes nu au avut nici echipele de seniori din raion, totodată reprezentând pentru prima dată şi raionul. Bineînţeles, acest rezultat a fost, în mare măsură, şi meritul antrenorului Constantin Luca. Pe locul al doilea s-au clasat tinerii fotbalişti din Chişinău, iar pe trei – sportivii din Ungheni. Jucătorul nostru, Constantin Botnari, a fost desemnat cel mai bun fundaş [Drapelul Muncii, nr. 91, 1977, p. 4].

La prestigiosul turneu Кожаный мяч(„Mingea de piele”), desfăşurat în oraşul Reazan, şi-au dat concursul 24 de echipe, printre care şi echipa „Volna” din Şerpeni.

Echipele au fost împărţite în patru grupe, iar şerpenenii au jucat în grupa a patra. Adversari au fost echipele: „Temp” (or. Blagoveşcensk), regiunea Amur; „Riga” (or. Circik), RSS Uzbecă; „Sputnik” (or. Nalcik), RSS Kabardino-Balcară; „Fortuna” (regiunea Aşhabad), RSS Turkmenia şi „Smena” (or. Rogaciovsk), RSS Belorusă. 

La asemenea turnee, echipe slabe nu există, de aceea băieţii noştri au avut de înfruntat echipe cu adevărat puternice. Din toate echipele participante doar „Volna” din Şerpeni şi „Volna” din satul Şali, RSS Ceceno-Inguşetia au fost echipe rurale.

În prima partidă, echipa noastră a cedat celei din Turkmenia, cu scorul de 4:0. De asemenea, a pierdut în faţa echipelor „Riga” şi „Sputnik”. Două victorii a obţinut asupra sportivilor de la „Temp” şi „Smena”, cu scorul de 1:0 şi 3:0. Apoi, în meciurile de joncţiune, şerpenenii au învins echipa „Kometa” din oraşul Reazan – 5:3 şi „Temp” din oraşul Petrozavodsk (RSS Karelia) – 1:0.

În clasamentul general, echipa „Volna” din Şerpeni s-a clasat pe locul 13 din 24. Poate nu e cel mai onorabil loc, însă, ţinând cont de faptul că au participat printre cele mai puternice echipe de copii din fosta URSS, vorbeşte despre multe. Şi, mai întâi de toate, trebuie de spus că, la şcoala din Şerpeni, educaţiei fizice i-a fost acordată încă de la începuturi atenţia cuvenită. A fost şi meritul profesorilor de educaţie fizică, dar, în primul rând, al profesorului Constanin Dionisie Luca, care pe atunci mai era şi instructor-metodist în localitate. În afara meciurilor de fotbal, băieţii au efectuat excursii prin oraş, au vizitat muzeul poetului Serghei Esenin, s-au întâlnit cu V.A. Suşkov, preşedintele clubului unional „Mingea de piele”, cu portarii naţionalei URSS, Alexei Homici şi Anatolii Akimov [Drapelul Muncii, nr. 105, 1 septembrie 1977]. Desigur, la careul festiv de la 1 septembrie 1977, ei au fost în centrul atenţiei, fiind lăudaţi de toată lumea.

În anul 1978, echipa şcolii din Şerpeni la fotbal a reprezentat, din nou, raionul la jocurile zonale „Portarul”. Meciurile au avut loc în orăşelul Suvorov (Ştefan Vodă). După ce a trecut cu brio de toţi participanţii, la ultima întâlnire, unde se hotăra soarta celui care va juca în finală, rivalii băieţilor din Şerpeni au fost fotbaliştii din echipa „Мечта” („Visul”) din Chişinău. Visul celor din capitală a fost spulberat de echipa noastră, care a câştigat meciul cu scorul de 1:0. Al doilea an consecutiv, echipa şcolii din Şerpeni a reprezentat raionul la etapa finală a turneului. Aici însă a avut o evoluţie mai modestă.

În 1979, echipa de copii (vârsta – 12-13 ani) din Şerpeni, din nou, a obţinut dreptul să evolueze la etapa finală republicană, după ce a trecut de etapa raională şi zonală republicană. În vara aceluiaşi an, de la 1 până la 6 iulie, pe stadionul din Şerpeni se desfaşoara jocurile zonale republicane la fotbal între copiii în vârsta de 10-11 ani, la care au participat sportivii raioanelor Frunze (azi – Buiucani) şi Sovietic (azi – Botanica) din Chişinău, din oraşele Bender şi Tiraspol, din raioanele Slobozia, Căuşeni, Suvorov (Ştefan Vodă), Grigoriopol, Kutuzov (Ialoveni) şi Anenii Noi. Au avut o evoluţie bună, dar totuşi părăsesc turneul.

La 15 iulie 1981, echipa de copii de la şcoala din Şerpeni (vârsta 11-12 ani), cu numele „Volna” (Valul”), din nou, a particiat la competiţiile zonale republicane ale turneului „Portarul”, ediţia a 25-a, care s-a desfăşurat la Anenii Noi.

Primul meci băieţii noştri l-au jucat cu puternica echipa a raionului Kutuzov (Ialoveni). Meciul a început nu prea reuşit pentru şerpeneni. Deja în minutul doi au încasat un gol. Abia spre sfârşitul reprizei, Grigore Demian reuşeşte să egaleze. Scor – 1:1. În al doilea meci, cu echipa raionului Octombrie (azi – Râşcani), fotbaliştii din Şerpeni au demonstrat de ce sunt capabili. Realizau totul foarte bine: transmiterea corectă a mingii, driblarea, şuturile spre poartă de la distanţă. Echipa a învins cu un scor net de 3:0. Au jucat bine şi în meciurile ulterioare, însă clasându-se pe locul doi, nu reuşesc să se califice în etapa finală.

La Spartachiada elevilor din anul 1984, echipa de fotbal a şcolii mediii din Şerpeni (antrenor – C.D. Luca) s-a clasat pe locul 2. Primul loc a fost câştigat de semenii lor din Geamăna, de la care au pierdut cu scorul de 1:0. Locul trei a fost obţinut de echipa şcolii din Cobusca Veche [Drapelul Muncii, 23 aprilie 1984, p. 4].

Pe parcursul anilor 1987-1990, în echipa de fotbal a şcolii joacă şi elevul Serghei Sârghi, paralel jucând şi pentru echipa satului, din 1987 până în 2000. Ulterior, se înscrie la Academia Naţională de Educaţie Lizică şi Sport din Bucureşti, facultatea „Educaţie Fizică şi Sport”, specialitatea „Fotbal”. După încheierea studiilor, este angajat la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău. în anul 2016, susţine teza de doctor în ştiinţe pedagogice, cu tema: „Pregătirea fizică specială şi diferenţiată a fotbaliştilor de 13-14 ani, intr-un ciclu anual de antrenament”. Din 2018, este conferenţiar universitar.

Alexandru CERGA

 

P.S. Vă prezentăm o serie de fotografii de la turneul unional „Кожаный мяч” („Mingea de piele”) care a avut loc în perioada 12-22 august 1977, la Reazan (Rusia), şi la care echipa de copii din Şerpeni a ocupat un onorabil loc 13 din 24 de participante. Fotografiile sunt din arhiva personală a lui Ion PLEŞCAN, care în anii 80 a apărat cu cinste poarta formaţiei Valul Şerpeni, iar în prezent este antrenorul echipei.

Echipa Valul Șerpeni (în stânga arbitrului). De la dreapta la stânga: Constantin Botnari (căpitanul echipei), Alexei Stratulat, Nicolai Ceban, Ion Samson, Mihail Nicolaev, Andrei Nicolaev, Tudor Samson, Iacob Creciun, Nicolai Cerga.


Componenții echipei Valul Șerpeni (de la stânga la dreapta): Ion Samson, Mihail Nicolaev, Constantin Botnari (căpitanul echipei), Tudor Samson, Alexei Stratulat (portarul formației).


Concursul căpitanilor, al 8-lea din stânga (cel care se uită la fotograf): Constantin Botnari.


O secvență de joc cu participarea echipei Valul Șerpeni. Fotbalistul în tricou de culoare închisă: Iacob Creciun.


O secvență de joc cu participarea echipei Valul Șerpeni. Fotbalistul din prim plan în tricou de culoare închisă: Veceaslav Samson. În plan secund: capitanul echipei Constantin Botnari.


În atac se află Andrei Nicolaev (în stânga imaginii, în tricou de culoare închisă).


Atacantul echipei Valul Șerpeni, Andrei Nicolaev, marchează un gol din penalty.


Din nou înaintașul echipei Valul Serpeni, Andrei Nicolaev (în tricou de culoare închisă), atacă poarta adversă.

Комментариев нет:

Отправить комментарий