VALERIU CUPCEA, PRIMUL COMENTATOR SPORTIV ORIGINAR DIN BASARABIA

Cine a fost primul comentator sportiv din Basarabia? Răspunsul la această întrebare l-am aflat de la regretatul meu tată. Deschizător de drumuri în acest domeniu la noi a fost ilustrul actor, regizor, scenarist şi pedagog VALERIU CUPCEA. „Pentru moldoveni el a fost ca un Kote Maharadze pentru georgieni, sau Nikolai Ozerov pentru ruşi”, mi-a spus tata. Acest fapt m-a mirat (deoarece consideram că performanţa de a fi primul îi aparţine lui Efim Josanu), dar în aceeaşi măsură m-a bucurat (fiindcă sunt prieten cu Nicu şi Victor Josu, nepoţii lui Valeriu Cupcea, foarte bine o cunosc pe dna Argentina Cupcea-Josu, o femeie extraordinară, sora mai mică a celebrului actor şi regizor, de ani buni îi cunosc şi pe feciorii acestuia, Ion şi Sandu). Sunt sigur că puţini amatori ai sportului din Republica Moldova ştiu despre acest lucru, de aceea am hotărât să scriu un articol despre viaţa şi activitatea acestui mare Artist care astăzi ar fi împlinit 87 de ani. 

Alături de doamna Argentina Cupcea-Josu.

Valeriu Cupcea s-a născut la 12 martie 1929 în satul Cupcui (o localitate situată în apropierea orăşelului Leova), într-o familie de intelectuali.

Tatăl lui, Pimen Cupcea, a fost inginer-agronom. Şi-a făcut studiile la Seminarul de Pedagogie din Ekaterinodar (în prezent Krasnodar) şi la Facultatea de Agronomie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost director al Şcolii de Agricultură din Cupcui, iar din 1937 – director al Şcolii de Viticultură (în prezent Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie) din Chişinău. În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial a exercitat şi funcţia de inspector asupra tuturor şcolilor de viticultură din Basarabia. Pimen Cupcea a fost un eminent vinificator. Anume el la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60 ai secolului trecut a redescoperit tehnologia străvechiului vin „Negru de Purcari” şi „Roşu de Purcari”. Despre Pimen Cupcea regretatul Gheorghe Cozub, preşedintele Uniunii Exportatorilor de Vinuri din Republica Moldova şi membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a spus: „Fiindcă era un om ager, inteligent, nu îi plăceau lucrurile standard şi prefera să chibzuiască mult. Ca specialist, era extrem de bun la aprecierea calităţii vinurilor. Era un degustător de excepţie... Nimeni nu putea să-l mintă când era vorba de vinuri”.

Argentina şi Valeriu Cupcea în anul 1933...

...şi la mijlocul anilor ’50.

Mama, Larisa Agura-Cupcea, de asemenea şi-a făcut studiile la Facultatea de Agronomie a Universităţii „Al. I. Cuza” şi era profesoară de ştinţe naturale. După cel de-al Doilea Război Mondial mulţi ani a fost directoarea Şcolii medii nr. 1 „Grigore Kotovski” (în prezent Liceul „Gheorghe Asachi”) din Chişinău.

După absolvirea şcolii primare, Valeriu Cupcea, devine elev la Liceul „B. P. Hasdeu” din Chişinău (în 1940, când Basarabia a intrat în componenaţa URSS, liceul a fost transformat în Şcoala medie nr. 13). În 1944, când revine puterea sovietică, se înscrie în clasa a opta a Şcolii medii nr. 4. Valeriu a fost un şcolar sârguincios, reuşind să fie printre fruntaşi la învăţătură, preferând în special ştiinţele umanitare (istoria, literatura, desenul etc.).

În lucrarea lui Leonid Cemortan „Valeriu Cupcea: actor şi regizor”, editată în anul 2008 şi consacrată vieţii şi activităţii eminentului actor, găsim următorul fragment: „Ca şi altor băieţi de vârsta sa, lui Valeriu nu-i era străin nici sportul. Dovadă e şi faptul că el, împreună cu alţi tineri, a fost selecţionat pentru a face parte din delegaţia Moldovei la o mare manifestare – Spartachiada sportivă din URSS, care a avut loc în august 1945 la Moscova”. Cine ştie, poate anume atunci în sufletul lui Valeriu s-a înrădăcinat dragostea faţă de sport?

Cu toate acestea, cea mai mare dragoste a lui Valeriu Cupcea a fost teatrul (pentru prima dată el a văzut un spectacol de teatru profesionist pe când învăţa în clasa a doua a şcolii primare – era o înscenare a poveştii „Ivan Turbincă” de Ion Creangă, jucată de actorii Teatrului Naţional din Iaşi). Nu întâmplător, în anul 1947, când a absolvit cu succes şcoala medie, Valeriu Cupcea a devinit student la Institutul de Artă Teatrală „A. Ostrovski” din Leningrad (în prezent Sankt Petersburg). Şi aceasta în pofida nemulţumirii fireşti a părinţilor care vroiau ca fiul lor să le urmeze calea şi să se înscrie la Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Chişinău. 

Valeriu Cupcea cu o ţigară şi... cu o pipă.

„Cei cinci ani de studenţie la Leningrad au avut un rol substanţial în prefigurarea personalităţii viitorului actor şi regizor”, scrie Leonid Cemortan. Valeriu Cupcea a avut parte de profesori de excepţie, cum ar fi Ian Frid (conducător de curs), Nikolai Cerkasov, Alexandr Borisov, Nikolai Simonov, Nikolai Akimov, Iuri Tolubeev etc. Profesorul Ian Frid îşi va aminti mai târziu: „Fiind student, Valeriu Cupcea se evidenţia printre ceilalţi colegi ai săi printr-un mod de gândire profund artistic, printr-o dragoste înaripată faţă de literatură, printr-un devotament sacru faţă de Moldova şi cultura ei naţională”. 

Valeriu Cupcea a interpretat 49 de roluri în teatru.

Valeriu Cupcea a fost un actor de compoziţie prin excelenţă.

După susţinerea examenelor de stat, Valeriu Cupcea a revenit la Chişinău şi din august 1952 a fost încadrat în trupa Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic „A.S. Puşkin” (în prezent Teatrul „Mihai Eminescu”). În decurs de aproape patru decenii el va fi actor la această instituţie, iar din 1956 – şi regizor (va absolvi cursurile de regie la Moscova, unde a învăţat la celebrul Iuri Zavadski, şi Leningrad). În perioada anilor 1963-1977 şi 1981-1985 Valeriu Cupcea va îndeplini funcţia de prim-regizor.

Dar să revenim la începutul anilor ’50. Şi din nou îl cităm pe Leonid Cemortan: „Însufleţit de un frumos avânt tineresc, Valeriu Cupcea apare în cele mai diferite ipostaze şi este omniprezent. El poate fi văzut nu numai ca regizor debutant sau ca actor în diferite roluri din spectacolele Teatrului Moldovenesc, ci şi la concerte publice ca declamator şi prezentator, participă la sonorizarea filmelor traduse din alte limbi, se produce în filmul artistic „Melodii moldoveneşti” (1955), evoluează ca recitator de versuri la radio şi televiziune şi ca interpret de roluri dramatice în spectacolele radiofonice, traduce piese şi scenarii, adaptează pentru teatru opere literare şi folclorice. Artistul apare chiar şi în postura de radio-comentator al meciurilor de fotbal, fiind, de fapt, primul şi unicul la acea vreme comentator sportiv care putea face reportaje radiofonice într-o limbă literară coerentă şi corectă.

În toate aceste ipostaze – de actor, declamator, reporter-comentator sau de orator de la diferite tribune publice – el a fost un înflăcărat promotor al limbii literare române, un model de rostire curată, frumoasă. Mai apoi, în mişcarea de propagare şi încetăţenire în viaţa social-culturală a limbii noastre literare, care era o componentă primordială a mişcării de renaştere naţională din Moldova, s-au înrolat Emil Loteanu, Ion Ungureanu, Ion Sandri Şcurea, Valentin Mândâcanu, ca să nu mai vorbim de o întreagă pleiadă de poeţi, prozatori, ziarişti, pedagogi etc. Şi totuşi, când spunem astăzi că măiestria cuvântului rostit a fost ridicată la noi la nivelul unei autentice arte, ne amintim în primul rând de Valeriu Cupcea, care a fost în această privinţă un deschizător de drumuri”. 

Valeriu Cupcea alături de soţia Ala Bulat-Cupcea...

...şi fiii Sandu şi Ion.

Astfel, la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut Moldova avea nu numai o echipă de fotbal bună, ci şi un comentator sportiv pe măsură. Vă reamintesc că în 1955 Burevestnik (actuala Zimbru) Chişinău a devenit campioană în divizia secundă a fotbalului sovietic, iar peste un an a ocupat locul 6 (cea mai bună performanţă obţinută de vreo echipă din Moldova) în eşalonul de elită al campionatului URSS în care evoluau doar 12 formaţii. Şi a reuşit acest lucru în anul când naţionala Uniunii Sovietice a devenit campioană olimpică, iar adversari ai fotbaliştilor noştri erau celebrităţi precum I. Netto, N. Simonean, A. Maslionkin, M. Ogonkov, A. Paramonov, A. Isaev, S. Salnikov, B. Tatuşin (Spartak Moscova), L. Iaşin, B. Kuzneţov, V. Ilin, K. Krijevski, A. Sokolov, V. Kesarev (Dinamo Moscova), B. Razinski, A. Başaşkin, Iu. Beliaev (ŢSKA Moscova), M. Koman, Iu. Voinov, O. Makarov, V. Kanevski (Dinamo Kiev), E. Strelţov, Val. Ivanov, S. Metreveli (Torpedo Moscova).

În prezent deseori auzim critici dure la adresa comentatorilor sportivi moldoveni. Mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii mei deconectează sunetul când privesc un meci de fotbal care este comentat de specialiştii autohtoni. Le explic că a fi un comentator sportiv este un lucru foarte greu. În afară de faptul că trebuie să cunoşti bine fenomenul sportiv, este necesar să fii un actor bun (nu întâmplător Valeriu Cupcea, Nikolai Ozerov sau Kote Mahardze au fost în primul rând artişti de teatru) şi să cunoşti la perfect limba pe care o vorbeşti. Doar reunind aceste trei componente te poţi considera un comentator sportiv adevărat. 

Valeriu Cupcea s-a produs în 14 filme. Unul dintre acestea a fost „Ultimul haiduc” (1972).

Episod din filmul „Mama m-a născut fericit” (1980).

Revenind la personalitatea lui Valeriu Cupcea să menţionăm că el a interpretat 49 de roluri în teatru, printre care Popandopolo – în „O nuntă la Malinovka” de L. Iuhvid şi P. Reabov (1954); Guslin – în „Sărăcia nu-i cusur” de A. Ostrovski (1954); Lăcustă – în „Sânzeana şi Pepelea” de V. Alecsandri (1956); Iţik – în „Take, Ianke şi Kadâr” de V. Popa (1960); Edgar – în „Regele Lear” de W. Shakespeare (1961); Hitler – în „Švejk în cel de-al Doilea Război Mondial” de B. Brecht (1962); Eminescu – în „Eminescu” de M. Ştefănescu (1966); Hlopov – în „Revizorul” de N. Gogol (1972); Cantemir – în „Zodia Inorogului” de I. Gheorghiţă (1973); Mocanu – în „Doina” de I. Druţă (1982); Spătarul Milescu – în „Prologul” de V. Matei (1987).

În postura de regizor a montat 46 de spectacole, printre care comediile „Eu, bunicuţa, Iliko şi Ilarion” de N. Dumbadze (1967), „Hanuma” de A. Ţagareli (1983), dramele „Mascarada” de M. Lermontov (1965), „Egor Bulîciov şi alţii” de M. Gorki (1970), „Tigrul şi Hiena” de S.

Petőfi (1971), „Un interviu la Buienos Aires” de H. Borovik (1976), „Monumentul” („Micile tragedii”) de A. Puşkin (1983). Valeriu Cupcea întotdeauna a promovat dramaturgia naţională: „Fântâna Blanduziei” (1967), „Iaşii în carnaval” (1969), „Două fete ş-o neneacă” (1974), „Sânzeana şi Pepelea” (1982) – toate de V. Alecsandri, „Soacra cu trei nurori” (1967, 1972, 1983), „Amintiri...” (1977 – scenariul a fost scris de Valeriu Cupcea) după I. Creangă, „Roata vremii” de Ana Lupan (1961), „Nu mai vreau să-mi faceţi bine” de Gh. Malarciuc (1963), „Două vieţi şi a treia” de T. Vidraşcu (1963), „Unde eşti, Campanella?” de A. Marinat (1968), „Păsările tinereţii noastre” de I. Druţă (1973) etc. 

În postura de regizor Valeriu Cupcea a montat 46 de spectacole.

După cum susţine regretatul Victor Dumbrăveanu: „Adevăratul pisc al creaţiei sale artistice l-a constituit montarea spectacolului „Eminescu” după piesa lui Mircea Ştefănescu. Luceafărul literaturii noastre coborâse din mit şi în interpretarea lui Valeriu Cupcea avea profil şi calităţi umane. Alături de Chiril Ştirbu (Creangă) şi Constanţa Târţău (Veronica Micle), Valeriu Cupcea crease mai mult decât un spectacol. „Eminescu” devenise o sărbătoare a Chişinăului, când zeci de studenţi şi elevi întrebau trecătorii dacă nu au un bilet în plus. Oraşul nostru n-a avut chiar multe evenimente de acest fel”.

Valeriu Cupcea a fost şi actor de cinema. S-a produs în 14 filme, cele mai cunoscute fiind: „Singur în faţa dragostei”, „Lăutarii”, „Ultimul haiduc”, „Dimitrie Cantemir”, „Cetatea”, „Mama m-a născut fericit”.

Din 1960 Valeriu Cupcea a predat măiestria actoricească la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”. Şi activitatea de pedagog a fost una rodnică. Printre discipolii lui se numără: Veniamin Apostol, Andrei Băleanu, Victor Ciutac, Dina Cocea, Margareta Ureche, Mihai Curagău, Vitalie Rusu, Ecaterina Balan (devenită apoi crainic de televiziune) etc.

În timpul vieţii Valeriu Cupcea a fost decorat cu ordinele „Prietenia Popoarelor” şi „Insigna de Onoare”, iar în 1975 i s-a conferit titlul de Artist al Poporului din RSS Moldovenească. 

Una din ultimele fotografii ale lui Valeriu Cupcea. 

Maestrul a decedat pe 15 ianuarie 1989 în toiul luptei pentru emanciparea naţională. În cinstea lui este numită o stradă din Chişinău şi o sală-studio în Teatrul „Mihai Eminescu”. În 2001 Ministerul Culturii din Moldova a instituit premiul „Valeriu Cupcea”, laureaţi ai căruia au devenit actorii Constanţa Târţău, Viorica Chircă şi Mihai Volontir, regizorii Sandri Ion Şcurea şi Ilie Todorov.

„Dacă m-am dăruit teatrului, este că îmi plac oamenii. Nu-mi place când unii mă împing împotriva altora. Vreau să creez pentru toţi. Scena e făcută pentru a înlesni dialoguri, şi nu pentru a sublinia ceea ce ne poate despărţi”, acesta a fost crezul distinsului om de cultură Valeriu Cupcea.

Andrei PRODAN