În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm seria de articole semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html?spref=fb&fbclid=IwAR2atXSf2sKANnFzH_1CmeFF36iwhQv765KA3HeUpryQD8aMBhbQYUUPvws). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi este vorba de Colo-Colo, erou celebru în istoria poporului chilian, numele căruia îl poartă clubul din Santiago de Chile.

FOTBAL ŞI LEGENDĂ: COLO-COLO

Nu vă speriaţi, nu vă voi povesti legenda umblatului de colo-colo, nici istoria fofilării. Nu! Aşa ceva nu face obiectul unei publicaţii de fotbal (sau, mai bine zis, nu face ÎNCĂ un astfel de obiect). Ceea ce constituie tema rândurilor mele de astăzi este o echipă de fotbal. Şi nu una oarecare, ci o câştigătoare a Cupei Libertadores: “Colo-Colo” din Santiago de Chile.

Gruparea care a devenit cea mai populară echipă de fotbal din Republica Chile a luat fiinţă în anul 1925. “Părinţii fondatori” ai clubului s-au gândit să-i aleagă un nume pe măsura dorinţei lor de celebritate: să fie sonor, să poată fi scandat, aclamat, adulat, să aibă legătură cu realitatea socială a Patriei chiliene şi, mai cu seamă, cu tradiţiile populare. Şi alegerea s-a oprit asupra numelui Colo-Colo.

Bine-bine, veţi zice, e sonor, poate fi scandat, dar ce are cu tradiţia populară. Ei bine, tocmai în aceasta stă marele merit al “naşilor”: Colo-Colo este un nume celebru în istoria poporului chilian, este conducătorul-erou al răscoalei populare din secolul al XVIII-lea împotriva asupririi coloniale spaniole.

Răscoala, care s-a declanşat în inima Anzilor Cordilieri, pe tărâmurile numai de băştinaşi cunoscute, a cuprins mase largi de amerindieni, de metişi şi chiar de urmaşi ai colonilor spanioli. În faţa forţei militare trimise spre reprimare, răsculaţii s-au retras în locuri greu accesibile. Până la urmă, forţa brută a biruit, iar ceea ce a urmat, represiunile sângeroase care s-au dezlănţuit, au rămas în tradiţia populară cam aşa cum se regăsesc în folclorul nostru românesc cântecele de vitejie sau de jale despre haiducul Pintea sau despre Avram Iancu.

Colo-Colo tinde să devină şi pe plan fotbalistic un nume de legendă. Clubul care i-a făcut celebri pe Figueroa, pe Osvaldo Rojas, pe Caszely sau pe Lionel Sanchez, cel cu recordul chilian de 104 tricouri ale naţionalei roş-albastre, a fost multă vreme doar un club “popular”, un club cu priză la marele public.

Foto: Colo-Colo Santiago de Chile – câştigătoarea Cupei Libertadores, ediţia 1991.

Într-o vreme când, în lume, spectatorii în tribune se numărau cu sutele, nu cu miile, Colo-Colo avea 25.000 de membri cotizanţi. După o “încercare” nereuşită de performanţă, în 1973, când a pierdut greu, după trei partide, finala Cupei Libertadores în faţa mult mai celebrei Independiente din Avellaneda (Argentina), chilienii s-au aşezat serios pe treabă, astfel că astăzi se pot mândri cu faptul că au câştigat ediţia 1991 a Cupei Libertadores (finala Cupei intercontinentale Toyota au pierdut-o, căci au avut în faţă pe marea Crvena Zvezda a Iugoslaviei), precum şi ediţia 1992 a Cupei Cupelor JAL (competiţie în care se întrec, în meci direct, câştigătoarele Supercupei şi Cupei Libertadores, în acest an Cruzeiro şi Colo-Colo, pe teren neutru, la... Kobe, în Japonia).

Eugen PETRESCU

Revista “Regia fotbalistică”, Nr. 8, iunie 1992