În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al 11-lea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria precedentului CM, cel din 1974, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/09/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html.

ARGENTINA-1978. ULTIMUL MONDIAL DE 16

Atribuirea organizării “Mundialului” din 1978 a fost fructificat de FIFA ca un excelent prilej de reconciliere cu asociaţia de fotbal din Argentina. Cei care au urmărit cele 10 ediţii anterioare ale întrecerii supreme a fotbalului mondial au constatat că, deşi fotbalul argentinian reprezenta o forţă, implicarea sa în întrecerile mondiale a fost de-a dreptul capricioasă, începînd cu refuzul de a lua parte la ediţia franceză din 1938 (pretextînd cheltuieli “insuportabile”) şi continuînd cu ediţia braziliană din 1950 (motivînd cu o grevă a jucătorilor profesionişti). Această atitudine a fost rău primită de organizaţia mondială, care aştepta din partea argentinienilor un sprijin activ, în special pentru ediţiile inaugurale ale C.M. Cum sudamericanii reveniseră, între timp, la sentimente mai bune, era necesară din partea FIFA o “caplatio benevolenti”. Şi ocazia nu a rămas nespeculată.

Preliminariile au consemnat, pe lîngă un nou record de participare, o seamă de rezultate interesante: Italia elimină Anglia într-o grupă echilibrată (a decis golaverajul), Olanda întrece net Belgia, iar Bolivia elimină Uruguayul, dublă cîştigătoare a “Zeiţei de Aur”, cucerind trei puncte din patru în întîlnirile directe.

Mario Kempes, cel mai bun jucător al CM-1978

Turneul final a fost ultimul desfăşurat cu participarea a 16 finaliste. În faţa evidentei creşteri de popularitate şi, mai cu seamă de valoare, a fotbalului de pe alte continente decît Europa şi America de Sud, FIFA a acceptat să majoreze prezenţa în faza finală de la 16 ţări la 24, dar începînd cu ediţia următoare, cea care avea să aibă loc în Spania în 1982.

Marea sărbătoare avea să entuziasmeze toată suflarea fotbalistică argentiniană. Gazdele au făcut uriaşe eforturi ca “mundialul” să fie un adevărat spectacol sportiv. Şi efortul trebuia răsplătit. Pare ciudat, dar calificarea în finală a reprezentativei gazdelor este pusă sub semnul unei oarecare lipse de fair-play. Înainte de ultima etapă a grupei semifinale B, gazdele aveau nevoie de o victorie la scor pentru a accede la meciul final. Interesant de remarcat că cei care au fost martorii direcţi ai meciului “cu pricina”, Argentina – Peru, consideră că nimic nu îndreptăţeşte suspiciunea de rezultat contrafăcut. Dar scorul este singurul care rămîne: 6-0!

Victoria Argentinei, unanim recunoscută ca echipa cea mai valoroasă a competiţiei, a fost, cel puţin pînă astăzi, ultima a gazdelor. Scorul în “meciul” gazde-oaspeţi devenise 5-6! Acum e 5-9!

În 1978, Argentina cîștiga, în premieră, titlul de campioană mondială. Rîndul de sus (de la stîga la dreapta): Daniel Passarella, Daniel Bertoni, Jorge Olguin, Alberto Tarantini, Mario Kempes, Ubaldo Fillol. Rîndul de jos: Americo Gallego, Osvaldo Ardiles, Leopoldo Luque, Oscar Ortiz, Luis Galvan. Sursa foto: Getty Images

Naționala Olandei înaintea finalei CM-1978. Rîndul de sus (de la stîga la dreapta): Johnny Rep, Jan Jongbloed, Arie Haan, Ernie Brandts, Johan Neeskens, Ruud Krol. Rîndul de jos: Wim Jansen, Jan Poortvliet, Willy Van de Kerkhof, René Van de Kerkhof și Rob Rensenbrink

REZULTATELE

Grupa 1: ITALIA – FRANŢA 2-1, ARGENTINA – UNGARIA 2-1, ITALIA – UNGARIA 3-1, ARGENTINA – FRANŢA 2-1, FRANŢA – UNGARIA 2-1, ITALIA – ARGENTINA 1-0. Calificate: Italia şi Argentina.

Grupa a 2-a: R.F. GERMANIA – POLONIA 0-0, TUNISIA – MEXIC 3-1, R.F. GERMANIA – MEXIC 6-0, POLONIA – TUNISIA 1-0, R.F. GERMANIA – TUNISIA 0-0, POLONIA – MEXIC 3-1. Calificate: Polonia şi R.F.Germania.

Grupa a 3-a: AUSTRIA – SPANIA 2-1, SUEDIA – BRAZILIA 1-1, AUSTRIA – SUEDIA 1-0, BRAZILIA – SPANIA 0-0, BRAZILIA – AUSTRIA 1-0, SPANIA – SUEDIA 1-0. Calificate: Austria şi Brazilia.

Grupa a 4-a: PERU – SCOŢIA 3-1, OLANDA – IRAN 3-0, OLANDA – PERU 0-0, SCOŢIA – IRAN 1-1, PERU – IRAN 4-1, SCOŢIA – OLANDA 3-2. Calificate: Peru şi Olanda.

Grupa semifinală A: R.F. GERMANIA – ITALIA 0-0, OLANDA – AUSTRIA 5-1, R.F. GERMANIA – OLANDA 2-2, ITALIA – AUSTRIA 1-0, AUSTRIA – R.F. GERMANIA 3-2, OLANDA – ITALIA 2-1.

Grupa semifinală B: BRAZILIA – PERU 3-0, ARGENTINA – POLONIA 2-0, POLONIA – PERU 1-0, ARGENTINA – BRAZILIA 0-0, BRAZILIA – POLONIA 3-1, ARGENTINA – PERU 6-0.

Finala mică: BRAZILIA – ITALIA 2-1.

Finala (Buenos Aires, 25.06): ARGENTINA – OLANDA 3-1 (pr.).

Au marcat: Kempes (38, 105), Bertoni (115) / Nanninga (81).

A arbitrat Sergio Gonella (Italia).

Argentina: Fillol – Olguin, Luis Galvan, Passarella, Tarantini – Ardiles (66 Larrosa), Gallego, Kempes, Bertoni – Luque, Ortiz (75 Houseman).

Olanda: Jongbloed – Poortvliet, Krol, Brandts, Jansen (72 Suurbier) – Neeskens, Haan, W.van de Kerkhof, R.van de Kerkhof – Rep (59 Nanninga), Rensenbrink.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 125, 15-21 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. 6-4, CA LA TABLE!

Ediţia din 1978 promitea o excursie superbă: Argentina. Închipuiţi-vă ce muritor de rînd al erei comuniste ar fi putut să ajungă pe la Buenos Aires? Aşa încît tentaţia dublă, a prezenţei la un Campionat Mondial şi vizitarea Argentinei, a funcţionat ca un magnet pentru noi, dar şi pentru o Europă întreagă. Comunistă sau nu.

Românilor le-a fost dată o grupă imposibilă: Spania, Iugoslavia, România. Oricine se putea califica! Dar să avem un bob zăbavă.

Ca deobicei noi am pornit ca din puşcă. Batem Spania la Bucureşti şi Iugoslavia la Zagreb prin golurile lui Iordănescu şi Dudu Georgescu. Lumea fotbalului european e gata să se închine noului zeu din România. Numai că...

Dudu Georgescu

Iar ne împiedicăm de... propriile noastre picioare. Plecăm spre Madrid cu gîndul spre un egal, aproape obligatoriu pentru a scoate Spania din „cărţi”. Pierdem clar şi apoi, parcă pentru a pune capac la toate, jucăm acea imposibilă partidă cu Iugoslavia. O partidă pe care toţi cei care am văzut-o ne-o vom aminti toată viaţa: pierdem cu 6-4 făcîndu-l pe antrenorul argentinian Menotti, prezent pe „23 August”, să se întrebe ce fel de fotbal ştim.

Mai tîrziu, în „L’Equipe”, Pişti Kovacs, antrenorul naţionalei în acea perioadă, a dat o explicaţie care a făcut furori. Ea suna, în esenţă, cam aşa: era normal ca FIFA să favorizeze jocul şi calificarea Spaniei pentru un turneu final într-o ţară în care trăiesc 30 de milioane de spanioli. Altfel, Campionatul Mondial ar fi putut fi un fiasco financiar... De acord, dar la un 4-6 acasă, cine te mai crede?

Preliminarii:

16.04.1977 Bucureşti: România – Spania 1-0 (1-0);

08.05.1977 Zagreb: Iugoslavia – România 0-2 (0-2);

26.10.1977 Madrid: Spania – România 2-0 (0-0);

13.11.1977 Bucureşti: România – Iugoslavia 4-6 (3-2).

Au jucat pentru noi: Cheran, Dinu, Dobrău, Sătmăreanu II, Dudu Georgescu (Dinamo); Moraru, Sameş, Vigu, Dumitru, Iordănescu, C.Zamfir (Steaua); Cristian (FC Argeş), Boloni (ASA Tg. Mureş); Crişan, Balaci (Univ. Craiova); B. Grigore (Sportul Studenţesc); Romilă II (Politehnica Iaşi).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 134, 19-25 aprilie 1994

În memoria lui Eugen PETRESCU 

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaptelea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1966 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_29.html, iar CM-1970 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_31.html.

R.F. GERMANIA-1974. CÎND TREABA E FĂCUTĂ NEMŢEŞTE

Ediţia jubiliară, a 10-a, a campionatului mondial avea să fie prima dintr-o nouă eră. Cu patru ani înainte, la ediţia mexicană, trofeul Zeiţa de aur (numit, din 1950, Cupa “Jules Rimet”) a fost cucerit pentru a treia oară de brazilieni şi, conform regulii stabilite, a intrat definitiv în posesia acestora. A fost, deci, nevoie să se pună în joc un nou trofeu. Cum o mai veche iniţiativă, aceea de a se institui o cupă care să poarte numele lui Winston Churchill, nu s-a materializat, F.I.F.A. însăşi a pus cupa în joc, sub numele neutru de “FIFA World Cup”. Noul trofeu, transmisibil perpetuu de această dată, este opera sculptorului italian Silvio Gazzaniga, din Milano, are înălţimea de 36 de centimetri şi diametrul bazei de 13 centimetri, cîntărind 4,170 kilograme de aur fin, de 18 karate.

Înscrierile au urcat către suta de ţări, atingînd 99 de echipe. Faza preliminară, menită să desemneze pe cele doar 16 participante la turneul final, a produs numeroase surprize. Polonia reuşeşte un memorabil 1-1 pe Wembley şi elimină Anglia. Suedia se califică greu, avînd nevoie de baraj (la Gelsenkirchen, în R.F. Germania) pentru a trece de Austria. Belgia pierde calificarea, la golaveraj, în faţa Olandei. Portugalia nu reuşeşte să treacă de Bulgaria, iar Spania pierde în baraj (la Frankfurt-am-Main, în R.F. Germania) în faţa Iugoslaviei. Mexicul este eliminat de modestul Haiti, iar barajul intercontinental dintre Chile şi U.R.S.S., nu îşi mai dispută returul, din motive politice (sovieticii consideră schimbarea de regim politic din Chile ca o lovitură de stat de tip fascist).

Căpitanii finalistelor CM-1974, Franz Beckenbauer (R.F. Germania) și Johan Cruyff (Olanda). Foto: Masahide Tomikoshi

Turneul final aduce o noutate organizatorică: după faza grupelor, se renunţă la eliminări directe pe seama unui sistem de grupe semifinale. A fost un sistem nereuşit, la care s-a renunţat curînd. Dintre rezultatele fazei finale reţinem eliminarea, la golaveraj, a Scoţiei neînvinse, succesul Poloniei, una dintre revelaţiile ediţiei, în faţa Italiei şi scorul ciudat în meciul intergerman, R.F. Germania – R.D. Germană 0-1, pus pe seama unui oarecare interes al gazdelor pentru un “culoar favorabil” în continuare.

Finala a opus cele mai valoroase competitoare, echipele R.F. Germania şi Olandei. Olandezii deschid scorul în chiar primul minut: după lovitura de începere şi o suită de 12 pase consecutive, la prima atingere a balonului de către germani arbitrul dictează penalty (pentru fault Honess la Cruijff). Dar maşina de joc a germanilor nu cedează şi, conform “tradiţiei”, cine deschide scorul în finală pierde pînă la urmă.

După finală, marele Pele a declarat: “O finală excelentă, cu fotbal modern, în care victoria a fost decisă de efortul mai lucid şi pus, întradevăr, în slujba succesului”.

După 20 de ani R.F. Germania iarăși a devenit campioană mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Horst Hottges, Sepp Maier, Heinz Flohe, Gerd Muller, Jurgen Grabowski, Paul Breitner, Georg Schwarzenbeck, Bernd Cullman. Rîndul de jos: Norbert Nigbur, Uli Hoeness, Jupp Heynckes, Rainer Bonhof, Helmut Schon (antrenorul principal), Franz Beckenbauer, Bernd Holzenbein, Berti Vogts, Wolfgang Overath (Foto: Getty Images)

Naționala Olandei, vicecampioana mondială din 1974. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Jan Jongbloed, Wim Rijsbergen, Arie Haan, Johan Neeskens, Ruud Krol, Wim Suurbier. Rîndul de jos: Johnny Rep, Johan Cruyff, Rob Rensenbrink, Wim Jansen, Wim van Hanegem

REZULTATELE

Grupa 1: R.F. GERMANIA – CHILE 1-0, R.D. GERMANĂ – AUSTRALIA 2-0, CHILE – R.D. GERMANĂ 1-1, R.F. GERMANIA – AUSTRALIA 3-0, R.F. GERMANIA – R.D. GERMANĂ 0-1, AUSTRALIA – CHILE 0-0. Calificate: R.D. Germană şi RF. Germania.

Grupa a 2-a: BRAZILIA – IUGOSLAVIA 0-0, SCOŢIA – ZAIR 2-0, BRAZILIA – SCOŢIA 0-0, IUGOSLAVIA – ZAIR 9-0, SCOŢIA – IUGOSLAVIA 1-1, BRAZILIA – ZAIR 3-0. Calificate: Iugoslavia şi Brazilia.

Grupa a 3-a: OLANDA – URUGUAY 2-0, SUEDIA – BULGARIA 0-0, OLANDA – SUEDIA 0-0, BULGARIA – URUGUAY 1-1, OLANDA – BULGARIA 4-1, SUEDIA – URUGUAY 3-0. Calificate: Olanda şi Suedia.

Grupa a 4-a: ITALIA – HAITI 3-1, POLONIA – ARGENTINA 3-2, POLONIA – HAITI 7-0, ARGENTINA – ITALIA 1-1, POLONIA – ITALIA 2-1, ARGENTINA – HAITI 4-1. Calificate: Polonia şi Argentina.

Grupa semifinală A: BRAZILIA – R.D. GERMANĂ 1-0, OLANDA – ARGENTINA 4-0, OLANDA – R.D. GERMANĂ 2-0, BRAZILIA – ARGENTINA 2-1, OLANDA – BRAZILIA 2-0, R.D. GERMANĂ – ARGENTINA 1-1.

Grupa semifinală B: R.F. GERMANIA – IUGOSLAVIA 2-0, POLONIA – SUEDIA 1-0, POLONIA – IUGOSLAVIA 2-1, R.F. GERMANIA – SUEDIA 4-2, R.F. GERMANIA – POLONIA 1-0, SUEDIA – IUGOSLAVIA 2-1.

Finala mică: POLONIA – BRAZILIA 1-0.

Finala (Munchen, 07.07): R.F.GERMANIA – OLANDA 2-1.

Au marcat: Breitner (26 pen.), Gerd Muller (44) / Neeskens (1 pen.).

A arbitrat John Keith Taylor (Anglia).

R.F. Germania: Maier – Vogts, Schwarzenbeck, Beckenbauer, Breitner – Honess, Bonhof, Overath – Grabowski, Gerd Muller, Holzenbein.

Olanda: Jongbloed – Suurbier, Haan, Rijsbergen (68 de Jong), Krol – W.Jansen, Neeskens, van Hanegem – Rep, Cruijff, Rensenbrink (46 R.van de Kerkhof).

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 124, 8-14 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. SOMNUL LUI RICĂ PE MINGE

După una caldă, una rece. E regula de fier a oricărui român cu oarecari pretenţii la vedetism. Şi cum fotbalistul e născut vedetă...

Aşadar o nouă ediţie este atribuită RFG-ului. Era ţara cu saltul cel mal mare. Şi economic, şi sportiv. Tragerea la sorţi ne aduce un adversar facil: RDG. Însă numai la prima vedere. Şi iată de ce.

Despărţită în două de vrerea celor mari, Germania era, totuşi, Germania. Aşa încît organizatorii, cei care şoptesc primii la urechea FIFA, au avut un argument plauzibil din ambele puncte de vedere. Cel sentimental: comunişti sau nu, „redegiştii” sînt totuşi nemţi şi ei. Cel financiar: oricît ar fi „redegiştii” de comunişti, tot vor veni să-i vadă mai mulţi spectatori decît pe români, la urma-urmei şi ei la fel de comunişti.

Ajutată de Rică Răducanu, probabil că FIFA a cedat. Care ar fi legătura dintre faimosul nostru portar şi faimoasa FIFA nu e prea greu de dibuit dacă veţi citi argumentele noastre.

Germania de Est a întrecut România în preliminarii, iar la turneul final a fost singura echipă care a obținut victoria în meciul cu viitoarea campioană. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Jürgen Sparwasser, Wolfgang Seguin, Harald Irmscher, Hans-Jürgen Kreische, Joachim Streich, Wolfram Löwe, Eberhard Vogel, Martin Hoffmann. Rîndul de mijloc: Georg Buschner (antrenor principal), Peter Ducke, Siegmar Wätzlich, Joachim Fritsche, Rüdiger Schnuphase, Lothar Kurbjuweit, Jürgen Pommerenke, Reinhard Lauck, Kurt Holke (antrenor secund). Rîndul de jos: Gerd Kische, Erich Hamann, Wolfgang Blochwitz, Jürgen Croy, Werner Friese, Bernd Bransch, Konrad Weise

În primul meci, la Helsinki, cu o Finlandă fără valoare, reuşim să conducem cu 1-0. Ne trebuia victoria. „Schiorii” nu se prea omorau ei pe atunci cu fotbalul. Dar vine minutul 87 şi Rică prinde o minge plonjînd pe jos în careu. Vrînd, probabil, să tragă de timp, omul nostru rămîne la pămînt cu mingea în braţe secunde întregi. Arbitrul polonez Eksztajn pare la început nedumerit, dar cînd se lămureşte cu cine are de a face îşi dă seama că poate acorda o indirectă de la 5 metri de poartă. O acordă, finlandezii egalează, noi pierdem un punct pe care nemţii nu-l vor rata.

Degeaba vom bate măr pe toată lumea căci totul urma să se decidă la Leipzig unde nu aveam voie să pierdem. Aici a venit ca arbitru dl. Scheurer, un elveţian. Adică un vecin de stradă cu FIFA. Omul a arbitrat bine. N-a greşit prea mult. Ba chiar pot să spun că a făcut o singură greşeală: a acordat gazdelor o lovitură liberă indirectă... din careu. Şi apoi o alta din afara careului. Şi astfel a fost 2-0 ca să stăm liniştiţi acasă la televizor.

Preliminarii:

20.09.72 Helsinki: Finlanda – România 1-1 (0-0);

29.10.72 Bucureşti: România – Albania 2-0 (2-0);

06.05.73 Tirană: Albania – România 1-4 (0-2);

27.05.73 Bucureşti: România – RDG 1-0 (0-0);

26.09.73 Leipzig: RDG – România 2-0 (1-0);

14.10.73 Bucureşti: România – Finlanda 9-0 (5-0).

Au jucat pentru noi: Dobrău, Dinu, Nunweiler VI, Lucescu, Fl.Dumitrescu, Deleanu, Dumitrache, Dudu Georgescu (Dinamo); L.Sătmăreanu, Dumitru, Iordănescu, Sameş, Pantea (Steaua); Răducanu, Neagu (Rapid); M.Sandu (Sportul Studenţesc); Dobrin, Troi (FC Argeş); Marcu, Ţarălungă (Univ. Craiova); N.Ionescu (Petrolul); Domide (UTA); Adamache (Steagul Roşu Braşov); Antonescu (Farul); Anca („U” Cluj); Dembrovszky (SC Bacău).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 133, 12-18 aprilie 1994

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaptelea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, iar CM-1966 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_29.html.

MEXIC-1970. UN MUNDIAL LA ÎNĂLŢIME

Stabilirea Mexicului ca gazdă a turneului final al mondialului din 1970 a fost decisă la Congresul FIFA de la Tokyo (august 1964), cu oarecare reţinere, dar după succesul înregistrat de organizatori la Jocurile Olimpice de la Ciudad-de-Mexico reţinerile au dispărut.

În Mexic, principala problemă era însă cea a adaptării la altitudine. Să joci fotbal, cu efort maxim timp de 90 de minute, la peste 1.200 de metri deasupra nivelul mării (în capitală – 2.277, minima la Puebla – 1.264, maxima la Toluca – 2.680), era o perspectivă care înspăimînta pe tehnicienii fotbalului. Modul în care s-au desfăşurat întrecerile au dovedit, însă, că mijloace de a trece peste acest handicap se pot găsi.

Preliminariile au furnizat cîteva rezultate interesante. Vor lipsi din Mexic: Portugalia (medalie de bronz în Anglia, eliminată de români), Ungaria (eliminată de Cehoslovacia într-o celebră partidă de baraj jucată la Marsilia), Franţa (din grupa cu Suedia), Iugoslavia şi Spania (ambele, din grupa cu Belgia) şi Argentina (eliminată de Peru).

Turneul final a adus, pe lîngă problema altitudinii, o dificultate suplimentară, aceea a căldurii toride. Din necesităţi de orar, pentru asigurarea transmiterii în direct la televiziune în Europa, meciurile au fost programate la ore “imposibile”: în cursul săptămînii – ora 16 (ora 24 la Bucureşti), duminica – ora 12 (ora 20 la Bucureşti). Se poate spune că Mexic ‘70 a fost mondialul respiraţiei scurte şi al pulsului accelerat.

Pele, singurul jucător cu trei titluri mondiale în palmares. (Foto: Getty Images)

Partidele din grupe nu s-au încheiat cu rezultate surprinzătoare. Cea mai echilibrată dispută au furnizat echipele din grupa de la Guadalajara (Anglia – deţinătoarea titlului, Brazilia – favorita întrecerii, Cehoslovacia – o forţă a fotbalului european şi România – revenită în elită), singură grupă care nu avea în componenţă echipe din Asia, Africa sau America Centrală.

Un fapt interesant este cel legat de trofeul competiţiei. Potrivit regulamentului, “Zeiţa de aur” (care din 1950 purta numele lui Jules Rimet, fondatorul campionatelor mondiale) urma să intre definitiv în posesia ţării care o cucereşte de trei ori. Soarta cupei părea pecetluită, căci în semifinale urmau să joace Brazilia (două titluri) cu Uruguay (două titluri) şi Italia (două titluri) cu R.F. Germania (un singur titlu), aceasta din urmă întrecînd în sferturi Anglia (şi ea cu un titlu), cu 3-2 după ce englezii au condus cu 2-0!

Semifinala Italia – R.F. Germania 4-3 (1-0, 1-1) a fost meciul-cheie al mondialelor. Disputa a fost unică în istoria mondialelor prin dramatism şi prin tensiune, prin nivelul tehnic greu de egalat, prin angajamentul fizic total (Beckenbauer a jucat ultimele 20 de minute, urmare unei accidentări, cu braţul drept imobilizat), prin gradul său de spectaculozitate, prin incredibilele răsturnări de scor (cinci goluri în prelungiri), astfel că nu întîmplător s-a scris în presă că “Finala s-a jucat înaintea finalei”.

Finala propriu-zisă a fost o simplă formalitate, marea echipă a Braziliei, cu Pele, Rivelinho, Carlos Alberto, Jairzinho şi Tostao, impunîndu-se cu uşurinţă în faţa unei Italii care dăduse totul în semifinale. Astfel, “Zeiţa de aur” intră definitiv în posesia Confederaţiei braziliene de fotbal...

Câștigând în 1970 titlul de campioană pentru a treia oară Brazilia a intrat definitiv în posesia „Zeiței de aur”. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Carlos Alberto, Brito, Wilson Piazza, Felix, Clodoaldo, Everaldo, Mario Zagalo (antrenor principal). Rîndul de jos: Jairzinho, Rivelino, Tostao, Pele, Paulo Cesar

După 36 de ani Italia din nou a jucat într-o finală mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Enrico Albertosi, Roberto Boninsegna, Roberto Rosato, Giacinto Facchetti, Angelo Domenghini, Luigi Riva. Rîndul de jos: Sandro Mazzola, Mario Bertini, Giancarlo De Sisti, Pierluigi Cera, Tarcisio Brugnich. (Foto: Getty Images)

REZULTATELE

Grupa 1: MEXIC – U.R.S.S. 0-0, BELGIA – EL SALVADOR 3-0, U.R.S.S. – BELGIA 4-1, MEXIC – EL SALVADOR 4-0, U.R.S.S. – EL SALVADOR 2-0, MEXIC – BELGIA 1-0. Calificate: U.R.S.S. şi Mexic.

Grupa a 2-a: URUGUAY – ISRAEL 2-0, ITALIA – SUEDIA 1-0, URUGUAY – ITALIA 0-0, SUEDIA – ISRAEL 1-1, SUEDIA – URUGUAY 1-0, ITALIA – ISRAEL 0-0. Calificate: Italia şi Uruguay.

Grupa a 3-a: ANGLIA – ROMÂNIA 1-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 4-1, ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1, BRAZILIA – ANGLIA 1-0, BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2, ANGLIA – CEHOSLOVACIA 1-0. Calificate: Brazilia şi Anglia.

Grupa a 4-a: PERU – BULGARIA 3-2, R.F. GERMANIA – MAROC 2-1, PERU – MAROC 3-0, R.F. GERMANIA – BULGARIA 5-2, R.F. GERMANIA – PERU 3-1, BULGARIA – MAROC 1-1. Calificate: R.F. Germania şi Peru.

Sferturi de finală: URUGUAY – U.R.S.S. 1-0 (pr.), ITALIA – MEXIC 4-1, BRAZILIA – PERU 4-2, R.F. GERMANIA – ANGLIA 3-2 (pr.).

Semifinale: ITALIA – R.F. GERMANIA 4-3 (pr.), BRAZILIA – URUGUAY 3-1.

Meci de clasament: R.F. GERMANIA – URUGUAY 1-0.

Finala (Ciudad-de-Mexico, 21.06): BRAZILIA – ITALIA 4-1.

Au marcat: Pele (18), Gerson (65), Jairzinho (70), Carlos Alberto (86) / Boninsegna (37).

A arbitrat Rudy Glockner (R.D.Germană).

Brazilia: Felix – Carlos Alberto, Brito, Piazza, Everaldo – Clodoaldo, Gerson – Jairzinho, Tostao, Pele, Rivelino.

Italia: Albertosi – Burgnich, Rosato, Cera, Facchetti – Bertini (73 Juliano), De Sisti – Domenghini, Mazzola, Boninsegna (84 Rivera), Riva.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 123, 1-7 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. ÎN FINE, A DAT DUMNEZEU!

După ce ne-am tot canonit şi codit iată că Mexicul ne-a adus bucuria. Prima dată după război, fotbalul românesc reuşea marea lovitură! A fost o bucurie atît de mare încît aveam impresia că toţi locuitorii ţării se vor îmbarca în avionul pentru Mondiale.

S-a spus atunci că fiecare tricolor ar fi primit cadou cîte o Dacie 1100, strămoşul mai pricăjit al antediluvienei noastre Dacii 1300. Nu ştiu dacă a fost aşa, doar autorii calificării vă pot confirma sau infirma zvonul.

Ceea ce ştiu sigur este că am avut o generaţie formidabilă, tînără, bătăioasă, inteligentă (ceva în genul generaţiei Stelei care a cîştigat Cupa Campionilor) care şi-a meritat galoanele gloriei adjudecate.

Ediţia aztecă a mai avut cîteva curiozităţi. Prima ar fi, dacă veţi privi tabloul preliminariilor, catastrofa de la Lisabona, cea care a însemnat startul. Cum noi începem mereu bine dar terminăm lamentabil, de data aceasta totul a fost pe dos.

Naționala României din 1970. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Necula Răducanu, Ludovic Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Cornel Dinu, Augustin Deleanu. Rîndul de jos: Laszlo Gherghely, Radu Nunweiler, Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache și Mircea Lucescu (Foto: gsp.ro)

A doua curiozitate ar putea fi necalificarea portughezilor, cei care cu doar patru ani mai înainte spărseseră toate arhetipurile şi cîştigaseră medaliile de bronz în Anglia.

În fine, cea de a treia curiozitate este şi cea mai „de presă”: neintroducerea lui Dobrin în nici unul din meciurile din Mexic. Nici măcar pentru un singur minuţel. Chiar şi în solemna presă comunistă faptul acesta a generat anchete, mese rotunde, sondaje de opinii. Piteşteanul, probabil cel mai mare artist al fotbalului românesc, a acuzat şi diferenţa de fus orar, şi diferenţa de altitudine şi... alte diferenţe după cum susţin cei (puţini) care au însoţit echipa noastră. Tot după mărturiile domniilor lor, făcute pe şest, nicidecum în virgina presă proletară, se pare că noua zeiţă a lui Dobrin se numea Tequilla, cea care în combinaţie cu soarele arzător al platourilor aztece îi cam tăia picioarele magicianului.

Preliminarii:

27.10.68 Lisabona: Portugalia – România 3-0 (2-0);

23.11.68 Bucureşti: România – Elveţia 2-0 (0-0);

16.04.69 Atena: Grecia – România 2-2 (0-0);

14.05.69 Lausanne: Elveţia – România 0-1 (0-1);

12.10.69 Bucureşti: România – Portugalia 1-0 (1-0);

16.11.69 Bucureşti: România – Grecia 1-1 (1-0).

Turneul final:

ANGLIA – ROMÂNIA 1-0 (0-0). Au jucat: Adamache (Steagul roşu) – L. Sătmăreanu (Steaua), N. Lupescu (Rapid), Dinu (Dinamo), Mocanu (Petrolul) – Dumitru (Rapid), R. Nunweiller (Dinamo) – Dembrovschi (SC Bacău), Gh. Tătaru (Steaua), Dumitrache (Dinamo), Lucescu (Dinamo). Schimbare: Gh. Tătaru – Neagu (Rapid).

ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1 (0-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Dembrovschi, Neagu, Dumitrache, Lucescu. Marcatori: Neagu, Dumitrache. Schimbări: Dumitru – Gergely (Dinamo); Lucescu – Gh. Tătaru.

BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2 (2-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Neagu, Dembrovschi, Dumitrache, Gh. Tătaru, Lucescu. Marcatori: Dembrovschi, Dumitrache. Schimbare: Adamache – Răducanu (Rapid). Antrenor: Angelo Niculescu.

În prelirninarii au mai jucat: Coman, Pîrcălab, Boc, Deleanu (Dinamo), D. Nicolae, Hălmăgeanu (Steaua), D. Coe (Rapid), Gornea, Domide (UTA Arad), Grozea (Petrolul), Dobrin (FC Argeş), Martinovici (Univ. Craiova), Kallo, Tufan (Farul), Ion Ionescu (Allemania Aachen).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 132, 5-11 aprilie 1994

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaptelea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, iar CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html.   

ANGLIA-1966. ÎN ŢARA DE BAŞTINĂ

La Congresul FIFA de la Roma (august 1960), trei ţări au candidat pentru organizarea turneului final din 1966: Anglia, R.F.Germania şi Spania. Atuurile germane erau: stadioane încăpătoare, capacităţi de cazare excelente, o bună reţea de căi de transport. Dr. P.J. Bauwens, unul dintre cei mai celebri arbitri internaţionali, preşedintele federaţiei vest-germane, declara: “Publicul nostru este îndrăgostit de fotbal”. La rîndul său, Denis Follows, secretarul lui The F.A. (federaţia engleză) avea un argument solid: “Fotbalul are o vechime de un secol (îl va sărbători în octombrie 1963 – n.n.), iar Anglia este ţara-mamă a lui”. Ibericii au renunţat în favoarea englezilor, astfel că decizia a venit firesc: Anglia.

Numărul ţărilor înscrise a atins un nou record (74), dar numeroase au fost “murmurele” la adresa FIFA: că africanii nu au locuri asigurate în turneul final (în semn de protest, toate cele 15 ţări africane înscrise s-au retras), că nu se permite înlocuirea jucătorilor în cursul meciului (nici chiar în caz de accidentare), că nu se respectă criteriul geografic în alcătuirea grupelor de calificare (de exemplu, Portugalia a reclamat că este obligată să susţină jocuri tocmai în Turcia, în Cehoslovacia şi în România, dar asta nu i-a împiedicat pe lusitani să cîştige un loc în turneul final). Toate revendicările au rămas, însă, fără răspuns. Jocurile preliminare nu au furnizat surprize de proporţii. Să reţinem, totuşi, eliminarea Belgiei (de Bulgaria), a Cehoslovaciei (de Portugalia) şi a Iugoslaviei (de Franţa).

Cel mai controversat gol din istoria CM a fost marcat în min. 101 al finalei din 1966 de englezul Geoff Hurst. (Foto: Getty Images)

Turneul final a constituit o reală sărbătoare a fotbalului. Dintre detaliile mai puţin cunoscute (sau – poate – uitate), se cuvine să menţionăm cîteva. Mondialele din Anglia au constituit primul turneu final transmis în direct la televiziunea română (s-au transmis 11 meciuri din cele 32). Pentru prima oară, un campionat mondial a avut o mascotă, pe simpaticul Willy, leul britanic fotbalist. Marea surpriză a turneului final a furnizat-o echipa Coreii de Nord, învingătoare în meciul decisiv cu Italia (comentatorii de fotbal consideră şi astăzi acest meci drept cea mai mare “chiflă” a “squadrei azzurra”). Eliminarea Braziliei este pusă pe seama accidentării lui Pele, survenită la un atac dur (chiar premeditat) al portughezului Morais.

Antrenorul noilor campioni, selecţionerul englez Alf Ramsey, a fost primul tehnician care nu şi-a elaborat tactica de joc în funcţie de lotul pe care-l avea la dispoziţie, ci a alcătuit echipa în funcţie de gîndirea sa tactică (astfel, unul dintre cei mai buni jucători englezi ai momentului, Jimmy Greaves, n-a “prins” decît două meciuri în turneul final).

În sfîrşit, un anume moment al finalei, primul gol din prelungiri, este şi astăzi controversat: şutul lui Hurst a lovit bara transversală, a ricoşat în pămînt (probabil în spatele liniei de poartă) şi a revenit în teren. Arbitrul de centru, elveţianul Dienst, s-a consultat cu tuşierul, sovieticul Bahramov, şi a arătat centrul terenului. A fost, întradevăr, gol? Iată o întrebare la care sîntem nevoiţi să “mergem pe mîna” arbitrilor.

În 1966 Anglia a devent campioană mondială evoluînd pe teren propriu. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Harold Sheperdson (antrenor), Nobby Stiles, Roger Hunt, Gordon Banks, Jack Charlton, George Cohen, Ray Wilson, Alf Ramsey (antrenor principal). Rîndul de jos: Martin Peters, Geoff Hurst, Bobby Moore (căpitan), Alan Ball și Bobby Charlton. (Foto: Getty Images)

R.F. Germania, vicecampioană mondială din 1966 (de la stînga la dreapta): Horst-Dieter Höttges, Wolfgang Overath, Siegfried Held, Helmut Haller, Wolfgang Weber, Lothar Emmerich, Willi Schulz, Franz Beckenbauer, Karl-Heinz Schnellinger, Hans Tilkowski și Uwe Seeler

REZULTATELE

Grupa 1: ANGLIA – URUGUAY 0-0, FRANŢA – MEXIC 1-1, URUGUAY – FRANŢA 2-1, ANGLIA – MEXIC 2-0, URUGUAY – MEXIC 0-0, ANGLIA – FRANŢA 2-0. Calificate: Anglia şi Uruguay.

Grupa a 2-a: R.F. GERMANIA – ELVEŢIA 5-0, ARGENTINA – SPANIA 2-1, SPANIA – ELVEŢIA 2-1, R.F. GERMANIA – ARGENTINA 0-0, ARGENTINA – ELVEŢIA 2-0, R.F. GERMANIA – SPANIA 2-1. Calificate: R.F. Germania şi Argentina.

Grupa a 3-a: BRAZILIA – BULGARIA 2-0, PORTUGALIA – UNGARIA 3-1, UNGARIA – BRAZILIA 3-1, PORTUGALIA – BULGARIA 3-0, PORTUGALIA – BRAZILIA 3-1, UNGARIA – BULGARIA 3-1. Calificate: Portugalia şi Ungaria.

Grupa a 4-a: U.R.S.S. – COREEA DE NORD 3-0, ITALIA – CHILE 2-0, CHILE – COREEA DE NORD 1-1, U.R.S.S. – ITALIA 1-0, COREEA DE NORD – ITALIA 1-0, U.R.S.S. – CHILE 2-1. Calificate: U.R.S.S. şi Coreea de Nord.

Sferturi de finală: ANGLIA – ARGENTINA 1-0, R.F. GERMANIA – URUGUAY 4-0, PORTUGALIA – COREEA DE NORD 5-3, U.R.S.S. – UNGARIA 2-1.

Semifinale: R.F. GERMANIA – U.R.S.S. 2-1, ANGLIA – PORTUGALIA 2-1.

Finala mică: PORTUGALIA – U.R.S.S. 2-1.

Finala (Londra, 30.07): ANGLIA – R.F. GERMANIA 4-2 (pr.).

Au marcat: Hurst (17, 101, 119), Peters (78) / Haller (12), Weber (89).

A arbitrate Gottfried Dienst (Elveţia).

Anglia: Banks – Cohen, J. Charlton, Moore, Wilson – Stiles, R. Chartton, Peters – Ball, Hurst, Hunt.

R.F. Germania: Tilkowski – Hottges, Schulz, Weber, Schnellinger – Beckenbauer, Overath, Haller – Seeler, Held, Emmerich.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 122, 25-31 ianuarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. SATISFACŢII PLATONICE

Istoria participării naţionalei noastre la campionatele mondiale înregistrează o nouă şi nedorită pauză. La ediţia 1962, România absentează. Deşi a depus forme de înscriere, echipa noastră a fost ulterior retrasă, sub pretextul lipsei de performanţe (argument folosit şi în cazul retragerii echipelor de club din cupele europene), dar gurile rele vorbeau, în epocă, despre refuzul autorităţilor de a finanţa “campania” sud-americană.

La ediţia următoare, însă, ne-am încris şi am fost “repartizaţi” de sorţi în grupă cu Cehoslovacia, cu Portugalia şi cu Turcia. Cehoslovacia era favorită: fusese finalistă la Santiago de Chile, contra Braziliei. Portughezii parcurgeau o perioadă excelentă, cu Benfica dublă cîstigătoare a CCE, astfel că ai noştri porneau cu şansa a treia. Ceea ce s-a şi întîmplat pînă la urmă, nu însă fără numeroase iluzii şi… deziluzii.

La cîrma echipei tricolore, în locul lui Silviu Ploieşteanu şi al lui Gheorghe Ola, deşi sub conducerea lor echipa obţinuse un merituos loc 5 la Turneul olimpic din Japonia, este instalat un cuplu nou, alcătuit din Ilie Oană şi Ştefan Kovacs. Încercînd să structureze o idee de joc, cei doi antrenori, recunoscuţi ca buni tehnicieni, rulează un mare număr de jucători (25, pentru doar 6 jocuri).

Portugalia a barat calea României spre turneul final al CM-1966. În Anglia lusitanii au ocupat locul 3. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Alexandre Baptista, Jaime Graca, Hilario, Alberto Festa, Jose Carlos, Jose Pereira. Rîndul de jos: Jose Augusto, Jose Torres, Eusebio, Mario Coluna, Antonio Simoes (Foto: Getty Images)

Începem tare: 3-0 cu modesta echipă turcă şi mai ales 1-0 cu Cehoslovacia, a doua victorie românească în întîlnirile directe. În acelaşi timp, portughezii obţin şi ei victorii la rînd, dar trei (două cu Turcia, una cu Cehoslovacia). În meciul direct, lusitanii se impun prin două goluri semnate Eusebio şi, pierzînd şi la Praga, şansele noastre se micşorează. Lovitura de graţie ne-o dă Turcia: într-o partidă în care toată lumea îşi pusese ultimele speranţe, Oană şi Kovacs prezintă, în chip de naţionala, o echipă a Rapidului întărită cu Popa şi Pîrcălab de la Dinamo şi cu clujeanul Vasile Alexandru, astfel că elanul naţionalei turce este răsplătit cu o nesperată victorie.

Mare dezamăgire pe suporterii români, o şansă ratată pentru o generaţie valoroasă şi o inutilă, deşi superbă, victorie în meciul următor, cu Portugalia: 2-0 prin golurile marcate de “Săgeata Carpaţilor”, Pîrcălab, şi de regretatul Sandu Badea, în faţa unei echipe care a aliniat un excelent atac, cel al Benficăi (Augusto-Coluna-Eusebio-Torres-Simoes), şi care avea să obţină în Anglia locul 3 cu doar două înfrîngeri, una la Bucureşti şi una în semifinale. Pentru noi, victoria rămîne de palmares.

Preliminarii:

02.05.1965 România – Turcia 3-0 (1-0);

30.05.1965 România – Cehoslovacia 1-0 (1-0);

13.06.1965 Portugala – România 2-1 (2-0);

19.09.1965 Cehoslovacia – România 3-1 (1-1);

23.10.1965 Turcia – România 2-1 (1-0);

21.11.1965 România – Portugalia 2-0 (2-0).

Au jucat pentru noi: Carol Hajdu, Mihai Ionescu, Marin Andrei, Corneliu Popa, Bujor Hălmăgeanu, Nelu Nunweiller (III), Ion Motroc, Dan Coe, Ilie Greavu, Vasile Gergely, Dumitru Popescu, Vasile Alexandru, Nicolae Georgescu, Constantin Iancu, Iosif Lereter, Ion Pîrcălab, Viorel Mateianu, Emil Dumitriu (II), Ion Ionescu, Mircea Dridea (I), Alexandru Badea, Mircea Sasu, Carol Creiniceanu, Sorin Avram şi Teofil Codreanu.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 130, 22-28 martie 1994

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaptelea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, iar CM-1958: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html.

CHILE-1962. MUNDIALUL ÎN PERICOL

Organizarea în Chile a turneului final al Campionatului mondial din 1962 a fost hotărîtă încă de la Congresul FIFA de la Lisabona (iunie 1956), pe principiul, stabilit anterior, al alternanţei Europa – America.

Între organizatori şi unele federaţii europene s-au iscat neînţelegeri, generate de calendarul disputării turneului, perioada 15 mai – 15 iunie dereglînd sezonul competiţional intern în mai toate ţările din Europa. În final, s-a convenit ca turneul să se desfăşoare între 30 mai şi 17 iunie.

Despre absenţe, se cuvine subliniată neînscrierea Austriei, din motive financiare, cu atît mai surprinzătoare cu cît naţionala “ţării valsului” avea să fie desemnată ulterior, prin ancheta “France Football”, drept cea mai bună reprezentativă a continentului pe 1961.

Cu toate eforturile deosebite ale autorităţilor şi ale federaţiei din Chile, turneul final a stat, la un moment dat, sub semnul întrebării. În perioada 21 – 30 mai 1960, o serie de cutremure de pămînt deosebit de violente au provocat imense distrugeri în partea centrală şi de sud a ţării-gazdă. Magnitudinea cutremurelor a fost atît de mare, încît pe litoralul chilian s-a format un val imens care a traversat Oceanul Pacific, a atins coasta Japoniei avînd înălţimea de 10 metri (un adevărat “tsunami”) şi a produs pagube însemnate chiar la aproape 15.000 de kilometri de epicentru. Oraşele chiliene Antofagasta şi Concepcion au devenit improprii să găzduiască meciuri ale mondialului.

Garrincha, cel mai bun jucător al Mundialului din 1962. (Foto: Getty Images)

În această gravă situaţie, pentru a nu periclita competiţia, conducerea sportului chilian a decis ca sportivii din Chile să nu ia parte la Jocurile Olimpice de la Roma (august 1960), cu sumele economisite urmînd să se finanţeze reconstrucţia stadioanelor şi capacităţilor de cazare.

Faptul a stîrnit numeroase reacţii de solidaritate umană. Un gest nobil a făcut Comitetul olimpic naţional italian, care s-a oferit să suporte toate cheltuielile de participare a sportivilor chilieni la J.O. de la Roma. Preşedintele Republicii Chile, Jorge Alessandri Rodriguez, a comunicat în scris că ţara sa garantează organizarea mundialului în cele mai bune condiţii posibile.

Din punct de vedere competiţional, două concluzii se desprind. În primul rînd, mundialul chilian a confirmat marile disponibilităţi ale fotbalului brazilian, încununînd, pentru a doua oară, triumful echipei “selecao”. De asemenea, competiţia a marcat revenirea în elita fotbalului mondial sau afirmarea pentru prima dată, a unor naţionale care fuseseră afectate de regimul stalinist din ţările lor: Cehoslovacia, Iugoslavia şi într-o oarecare măsură Ungaria – pe de o parte, U.R.S.S. şi, prin calificarea în turneul final, Bulgaria – pe de alta. Iar dezamăgirile s-au numit R.F.Germania, campioana “en-titre”, cu cea mai slabă clasare a sa (locul 7), şi, ca de obicei, Spania.

Brazilia, campioană mondială pentru a doua oară consecutiv. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta, doar fotbaliștii): Djalma Santos, Zito, Gilmar, Zozimo, Nilton Santos, Mauro. Rîndul de jos: Americo (maseur), Garrincha, Didi, Vava, Amarildo, Zagalo

În 1962 ca și în 1934 Cehoslovacia a devenit doar vicecampioană mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Svatopluk Pluskal, Jiří Hledik, Jiří Tichý, Jozef Adamec, Viliam Schrojf, Andrej Kvašňák și Ján Popluhár. Rîndul de jos: Adolf Scherer, Josef Masopust, Josef Jelínek și Tomáš Pospíchal

REZULTATELE

Grupa 1: URUGUAY – COLUMBIA 2-1, U.R.S.S. – IUGOSLAVIA 2-0, IUGOSLAVIA – URUGUAY 3-1, U.R.S.S. – COLUMBIA 4-4, U.R.S.S. – URUGUAY 2-1, IUGOSLAVIA – COLUMBIA 5-0. Calificate: U.R.S.S. şi Iugoslavia.

Grupa a 2-a: CHILE – ELVEŢIA 3-1, R.F. GERMANIA – ITALIA 0-0, CHILE – ITALIA 2-0, R.F. GERMANIA – ELVEŢIA 2-1, RF. GERMANIA – CHILE 2-0, ITALIA – ELVEŢIA 3-0. Calificate: R.F. Germania şi Chile.

Grupa a 3-a: BRAZILIA – MEXIC 2-0, CEHOSLOVACIA – SPANIA 1-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 0-0, SPANIA – MEXIC 1-0, BRAZILIA – SPANIA 2-1, MEXIC – CEHOSLOVACIA 3-1. Calificate: Brazilia şi Cehoslovacia.

Grupa a 4-a: ARGENTINA – BULGARIA 1-0, UNGARIA – ANGLIA 2-1, ANGLIA – ARGENTINA 3-1, UNGARIA – BULGARIA 6-1, UNGARIA – ARGENTINA 0-0, BULGARIA – ANGLIA 0-0. Calificate: Ungaria şi Anglia.

Sferturi da finală: CHILE – U.R.S.S. 2-1, IUGOSLAVIA – R.F. GERMANIA 1-0, BRAZILIA – ANGLIA 3-1, CEHOSLOVACIA – UNGARIA 1-0.

Semifinale: BRAZILIA – CHILE 4-2, CEHOSLOVACIA – IUGOSLAVIA 3-1.

Finala mică: CHILE – IUGOSLAVIA 1-0.

Finala (Santiago-de-Chile, 17.06): BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 3-1.

Au marcat: Amarildo (18), Zito (69), Vava (78) / Masopust (15).

A arbitrat Nikolai Latîşev (U.R.S.S.).

Brazilia: Gilmar – Djalma Santos, Mauro, Zozimo, Nilton Santos – Zito, Didi – Zagalo, Garrincha, Vava, Amarildo.

Cehoslovacia: Schrojf – Tichy, Pluskal, Popluhar, Novak – Kvasnak, Masopust – Pospichal, Scherer, Kadraba, Jelinek.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 121, 18-24 ianuarie 1994