În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al 11-lea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria precedentului CM, cel din 1974, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/09/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html.

ARGENTINA-1978. ULTIMUL MONDIAL DE 16

Atribuirea organizării “Mundialului” din 1978 a fost fructificat de FIFA ca un excelent prilej de reconciliere cu asociaţia de fotbal din Argentina. Cei care au urmărit cele 10 ediţii anterioare ale întrecerii supreme a fotbalului mondial au constatat că, deşi fotbalul argentinian reprezenta o forţă, implicarea sa în întrecerile mondiale a fost de-a dreptul capricioasă, începînd cu refuzul de a lua parte la ediţia franceză din 1938 (pretextînd cheltuieli “insuportabile”) şi continuînd cu ediţia braziliană din 1950 (motivînd cu o grevă a jucătorilor profesionişti). Această atitudine a fost rău primită de organizaţia mondială, care aştepta din partea argentinienilor un sprijin activ, în special pentru ediţiile inaugurale ale C.M. Cum sudamericanii reveniseră, între timp, la sentimente mai bune, era necesară din partea FIFA o “caplatio benevolenti”. Şi ocazia nu a rămas nespeculată.

Preliminariile au consemnat, pe lîngă un nou record de participare, o seamă de rezultate interesante: Italia elimină Anglia într-o grupă echilibrată (a decis golaverajul), Olanda întrece net Belgia, iar Bolivia elimină Uruguayul, dublă cîştigătoare a “Zeiţei de Aur”, cucerind trei puncte din patru în întîlnirile directe.

Mario Kempes, cel mai bun jucător al CM-1978.

Turneul final a fost ultimul desfăşurat cu participarea a 16 finaliste. În faţa evidentei creşteri de popularitate şi, mai cu seamă de valoare, a fotbalului de pe alte continente decît Europa şi America de Sud, FIFA a acceptat să majoreze prezenţa în faza finală de la 16 ţări la 24, dar începînd cu ediţia următoare, cea care avea să aibă loc în Spania în 1982.

Marea sărbătoare avea să entuziasmeze toată suflarea fotbalistică argentiniană. Gazdele au făcut uriaşe eforturi ca “mundialul” să fie un adevărat spectacol sportiv. Şi efortul trebuia răsplătit. Pare ciudat, dar calificarea în finală a reprezentativei gazdelor este pusă sub semnul unei oarecare lipse de fair-play. Înainte de ultima etapă a grupei semifinale B, gazdele aveau nevoie de o victorie la scor pentru a accede la meciul final. Interesant de remarcat că cei care au fost martorii direcţi ai meciului “cu pricina”, Argentina – Peru, consideră că nimic nu îndreptăţeşte suspiciunea de rezultat contrafăcut. Dar scorul este singurul care rămîne: 6-0!

Victoria Argentinei, unanim recunoscută ca echipa cea mai valoroasă a competiţiei, a fost, cel puţin pînă astăzi, ultima a gazdelor. Scorul în “meciul” gazde-oaspeţi devenise 5-6! Acum e 5-9!

În 1978, Argentina cîștiga, în premieră, titlul de campioană mondială. Rîndul de sus (de la stîga la dreapta): Daniel Passarella, Daniel Bertoni, Jorge Olguin, Alberto Tarantini, Mario Kempes, Ubaldo Fillol. Rîndul de jos: Americo Gallego, Osvaldo Ardiles, Leopoldo Luque, Oscar Ortiz, Luis Galvan. Sursa foto: Getty Images.

Naționala Olandei înaintea finalei CM-1978. Rîndul de sus (de la stîga la dreapta): Johnny Rep, Jan Jongbloed, Arie Haan, Ernie Brandts, Johan Neeskens, Ruud Krol. Rîndul de jos: Wim Jansen, Jan Poortvliet, Willy Van de Kerkhof, René Van de Kerkhof și Rob Rensenbrink.

REZULTATELE

Grupa 1: ITALIA – FRANŢA 2-1, ARGENTINA – UNGARIA 2-1, ITALIA – UNGARIA 3-1, ARGENTINA – FRANŢA 2-1, FRANŢA – UNGARIA 2-1, ITALIA – ARGENTINA 1-0. Calificate: Italia şi Argentina.

Grupa a 2-a: R.F. GERMANIA – POLONIA 0-0, TUNISIA – MEXIC 3-1, R.F. GERMANIA – MEXIC 6-0, POLONIA – TUNISIA 1-0, R.F. GERMANIA – TUNISIA 0-0, POLONIA – MEXIC 3-1. Calificate: Polonia şi R.F.Germania.

Grupa a 3-a: AUSTRIA – SPANIA 2-1, SUEDIA – BRAZILIA 1-1, AUSTRIA – SUEDIA 1-0, BRAZILIA – SPANIA 0-0, BRAZILIA – AUSTRIA 1-0, SPANIA – SUEDIA 1-0. Calificate: Austria şi Brazilia.

Grupa a 4-a: PERU – SCOŢIA 3-1, OLANDA – IRAN 3-0, OLANDA – PERU 0-0, SCOŢIA – IRAN 1-1, PERU – IRAN 4-1, SCOŢIA – OLANDA 3-2. Calificate: Peru şi Olanda.

Grupa semifinală A: R.F. GERMANIA – ITALIA 0-0, OLANDA – AUSTRIA 5-1, R.F. GERMANIA – OLANDA 2-2, ITALIA – AUSTRIA 1-0, AUSTRIA – R.F. GERMANIA 3-2, OLANDA – ITALIA 2-1.

Grupa semifinală B: BRAZILIA – PERU 3-0, ARGENTINA – POLONIA 2-0, POLONIA – PERU 1-0, ARGENTINA – BRAZILIA 0-0, BRAZILIA – POLONIA 3-1, ARGENTINA – PERU 6-0.

Finala mică: BRAZILIA – ITALIA 2-1.

Finala (Buenos Aires, 25.06): ARGENTINA – OLANDA 3-1 (pr.).

Au marcat: Kempes (38, 105), Bertoni (115) / Nanninga (81).

A arbitrat Sergio Gonella (Italia).

Argentina: Fillol – Olguin, Luis Galvan, Passarella, Tarantini – Ardiles (66 Larrosa), Gallego, Kempes, Bertoni – Luque, Ortiz (75 Houseman).

Olanda: Jongbloed – Poortvliet, Krol, Brandts, Jansen (72 Suurbier) – Neeskens, Haan, W.van de Kerkhof, R.van de Kerkhof – Rep (59 Nanninga), Rensenbrink.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 125, 15-21 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. 6-4, CA LA TABLE!

Ediţia din 1978 promitea o excursie superbă: Argentina. Închipuiţi-vă ce muritor de rînd al erei comuniste ar fi putut să ajungă pe la Buenos Aires? Aşa încît tentaţia dublă, a prezenţei la un Campionat Mondial şi vizitarea Argentinei, a funcţionat ca un magnet pentru noi, dar şi pentru o Europă întreagă. Comunistă sau nu.

Românilor le-a fost dată o grupă imposibilă: Spania, Iugoslavia, România. Oricine se putea califica! Dar să avem un bob zăbavă.

Ca deobicei noi am pornit ca din puşcă. Batem Spania la Bucureşti şi Iugoslavia la Zagreb prin golurile lui Iordănescu şi Dudu Georgescu. Lumea fotbalului european e gata să se închine noului zeu din România. Numai că...

Dudu Georgescu.

Iar ne împiedicăm de... propriile noastre picioare. Plecăm spre Madrid cu gîndul spre un egal, aproape obligatoriu pentru a scoate Spania din „cărţi”. Pierdem clar şi apoi, parcă pentru a pune capac la toate, jucăm acea imposibilă partidă cu Iugoslavia. O partidă pe care toţi cei care am văzut-o ne-o vom aminti toată viaţa: pierdem cu 6-4 făcîndu-l pe antrenorul argentinian Menotti, prezent pe „23 August”, să se întrebe ce fel de fotbal ştim.

Mai tîrziu, în „L’Equipe”, Pişti Kovacs, antrenorul naţionalei în acea perioadă, a dat o explicaţie care a făcut furori. Ea suna, în esenţă, cam aşa: era normal ca FIFA să favorizeze jocul şi calificarea Spaniei pentru un turneu final într-o ţară în care trăiesc 30 de milioane de spanioli. Altfel, Campionatul Mondial ar fi putut fi un fiasco financiar... De acord, dar la un 4-6 acasă, cine te mai crede?

Preliminarii:

16.04.1977 Bucureşti: România – Spania 1-0 (1-0);

08.05.1977 Zagreb: Iugoslavia – România 0-2 (0-2);

26.10.1977 Madrid: Spania – România 2-0 (0-0);

13.11.1977 Bucureşti: România – Iugoslavia 4-6 (3-2).

Au jucat pentru noi: Cheran, Dinu, Dobrău, Sătmăreanu II, Dudu Georgescu (Dinamo); Moraru, Sameş, Vigu, Dumitru, Iordănescu, C.Zamfir (Steaua); Cristian (FC Argeş), Boloni (ASA Tg. Mureş); Crişan, Balaci (Univ. Craiova); B. Grigore (Sportul Studenţesc); Romilă II (Politehnica Iaşi).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 134, 19-25 aprilie 1994