În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al 12-lea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria precedentului CM, cel din 1978, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/09/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_6.html.

SPANIA-1982. INSPIRAŢIA LUI BEARZOT

Turneul final al celei de-a 12-a ediţii a campionatului mondial a fost atribuit Spaniei. Venise rîndul Europei, în alternanţa cu America de Sud, şi se epuizase seria “marilor puteri” ale fotbalului de pe Bătrînul Continent (Italia, Franţa, Anglia, R.F. Germania), astfel că diriguitorii fotbalului mondial au dat gir Spaniei, ţară cu fotbal recunoscut ca valoros, mai cu seamă la nivelul echipelor de club. A fost şi un semn de încredere în cursul spre democraţie pe care îl urma statul spaniol după prăbuşirea franchismului.

Noutatea absolută cu care “Espana ‘82” rămîne în istoria mondialelor trecerea la sistemul cu 24 de echipe la turneul final. Decizia de a mări numărul de participante a fost adoptată în condiţiile extinderii ariei de răspîndire a jocului cu balonul rotund, dar şi ca o recunoaştere a creşterii nivelului de joc în continentele “noi” din punctul de vedere al performanţei: Africa, Asia, America de Nord, America Centrală şi zona Caraibelor. Evident, cele opt locuri suplimentare din faza finală au permis şi o mai amplă reprezentare a Europei şi Americii de Sud.

Preliminariile nu au furnizat surprize notabile. Dintre ţările europene, au rămas acasă, fără ca acest fapt să fie apreciat de comentatorii de specialitate ca surprinzător, Olanda, Suedia, Portugalia, Bulgaria şi Elveţia. Nici măcar absenţa Uruguayului nu a surprins, căci eliminarea se repeta după patru ani. Singurul fapt mai neobişnuit ar putea fi considerată eliminarea Mexicului de către Honduras şi El Salvador. 

Paolo Rossi, eroul Italiei din 1982.

Începutul turneului final avea să fie dominat, însă, de unul dintre cele mai comentate şi contestate “evenimente” din fotbalul actual. În pofida oricăror pronosticuri, debutanta Algeria întrece fără drept de apel selecţionata R.F. Germania. Că Algeria este totuşi eliminată se explică printr-un complex de factori, unii obiectivi, cum ar fi faptul că, din cauza lipsei de experienţă competiţională, nord-africanii au primit două goluri decisive în ultimele 30 de minute ale partied cu Chile, care nu mai avea nici o şansă. Însă factorul “cenuşiu” al afacerii este acela că în întîlnirea “inter-germană”, dintre echipa R.F. Germania şi Austria (cu Koncilia, Pezzey, Prohaska şi Krankl), victoria a venit primilor. Vorba poetului, “lung prilej de vorbe şi de ipoteze”...

Fotbalul italian al anului 1980 a fost zguduit de un mare scandal: afacerea “Toto nerro”. Măsurile drastice adoptate de federaţie, între care excluderea din Serie A a marelui Milan, au cuprins şi suspendarea pe timp de doi ani a lui Paolo Rossi. Dar selecţionerul “Squadrei azzurra”, Enzo Bearzot, a avut o inspiraţie deosebită: la ispăşirea pedepsei, l-a chemat pe Rossi la naţională. Şi Paolo s-a “revanşat” pe deplin, fiind golgeterul ediţiei (cu 6 goluri în 7 jocuri), devenind eroul competiţiei şi contribuind decisiv la cucerirea celui de al treilea titlu suprem al Italiei.

În 1982 Italia a devenit campioană mondială pentru a treia oară. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Dino Zoff, Francesco Graziani, Giuseppe Bergomi, Gaetano Scirea, Fulvio Collovati, Claudio Gentile. Rîndul de jos: Bruno Conti, Paolo Rossi, Gabriele Oriali, Antonio Cabrini, Marco Tardelli.

Selecționata Germaniei de Vest la CM-1982. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Paul Breitner, Uli Stielike, Harald Schumacher, Hans-Peter Briegel, Karl-Heinz Rummenigge, Klaus Fischer. Rîndul de jos: Pierre Littbarski, Bernd Forster, Manfred Kaltz, Wolfgang Dremmler, Karl-Heinz Forster. Sursa foto: Getty Images.

REZULTATELE

Grupa 1: ITALIA – POLONIA 0-0, PERU – CAMERUN 0-0, ITALIA – PERU 1-1, POLONIA – CAMERUN 0-0, POLONIA – PERU 5-1, ITALIA – CAMERUN 1-1. Calificate: Polonia şi Italia.

Grupa a 2-a: ALGERIA – R.F. GERMANIA 2-1, AUSTRIA – CHILE 1-0, R.F. GERMANIA – CHILE 4-1, AUSTRIA – ALGERIA 2-0, ALGERIA – CHILE 3-2, R.F. GERMANIA – AUSTRIA 1-0. Calificate: R.F. Germania si Austria.

Grupa a 3-a: BELGIA – ARGENTINA 1-0, UNGARIA – EL SALVADOR 10-1, ARGENTINA – UNGARIA 4-1, BELGIA – EL SALVADOR 1-0, BELGIA – UNGARIA 1-1, ARGENTINA – EL SALVADOR 2-0. Calificate: Belgia şi Argentina.

Grupa a 4-a: ANGLIA – FRANŢA 3-1, CEHOSLOVACIA – KUWEIT 1-1, ANGLIA – CEHOSLOVACIA 2-0, FRANŢA – KUWEIT 4-1, FRANŢA – CEHOSLOVACIA 1-1, ANGLIA – KUWEIT 1-0. Calificate: Anglia şi Franţa.

Grupa a 5-a: SPANIA – HONDURAS 1-1, IUGOSLAVIA – IRLANDA DE NORD 0-0, SPANIA – IUGOSLAVIA 2-1, HONDURAS – IRLANDA DE NORD 1-1, IUGOSLAVIA – HONDURAS 1-0, IRLANDA DE NORD – SPANIA 1-0. Calificate: Irlanda de Nord şi Spania.

Grupa a 6-a: BRAZILIA – U.R.S.S. 2-1, SCOŢIA – NOUA ZEELANDĂ 5-2, BRAZILIA – SCOŢIA 4-1, U.R.S.S. – NOUA ZEELANDĂ 3-0, U.R.S.S. – SCOŢIA 2-2, BRAZILIA – NOUA ZEELANDĂ 4-0. Calificate: Brazilia şi U.R.S.S.

Grupa A: POLONIA – BELGIA 3-0, U.R.S.S. – BELGIA 1-0, U.R.S.S. – POLONIA 0-0.

Grupa B: R.F. GERMANIA – ANGLIA 0-0, R.F. GERMANIA – SPANIA 2-1, ANGLIA – SPANIA 0-0.

Grupa C: ITALIA – ARGENTINA 2-1, BRAZILIA – ARGENTINA 3-1, ITALIA – BRAZILIA 3-2.

Grupa D: FRANŢA – AUSTRIA 1-0, IRLANDA DE NORD – AUSTRIA 2-2, FRANŢA – IRLANDA DE NORD 4-1.

Semifinale: ITALIA – POLONIA 2-0, R.F. GERMANIA – FRANŢA 3-3 (pr.), 5-4 (dep.).

Finala mică: POLONIA – FRANŢA 3-2.

Finala (Madrid, 11.07): ITALIA – R.F. GERMANIA 3-1.

Au marcat: Rossi (57), Tardelli (68), Altobelli (81) / Breitner (83).

A arbitrat Coelho (Brazilia).

Italia: Zoff – Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini – Bergomi, Tardelli, Oriali, Graziani (8 Altobelli; 89 Causio) – Conti, Rossi.

R.F. Germania: Schumacher – Kaltz, K.H. Forster, B. Forster, Briegel – Stielike, Breitner, Dremmler (61 Hrubesch), Fischer – Littbarski, K.H. Rummenigge (69 H. Muller).

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 126, 22-28 februarie 1994

 

ROMÂNIA LA C.M. INCREDIBIL, IMPOSIBIL DAR REAL

Ce se poate spune despre o calificare ratată, incredibil, acasă? Ce se mai poate spune? Ce se mai poate spune după ce iei trei puncte Angliei? Ce se mai poate spune după ce te bate Elveţia, o Elveţie aproape de zero ca valoare, chiar pe „23”?

Se poate, doar, confirma că obiceiului nostru de a porni ca din puşcă şi de a sfîrşi lamentabil, în patru labe, chiar pe grătarul de la sosire, i s-a mai adăugat un singur lucru, acela de a fi zmei cu marii favoriţi la ei acasă şi, parcă în compensaţie, de a fi pisoi cu marii „nimeni” la noi acasă. Şi asta poate doar de frica, nerecunoscută, de a nu se spune că ne-am speriat noi, vitejii, tocmai de englezi chiar dacă Richard Inimă de Leu a fost saxon. Ceva de genul: dacă i-am îngenuncheat noi pe cei mai tari, atunci cei mai slăbuţi nici nu mai contează.

La 12 mai 1982 naționala României a jucat la Rosario un amical „de lux” cu Argentina (0-1), pe atunci campioană mondială en-titre. Sursa foto: wesport.ro.

Meciul care ne-a speriat a fost cel cu Anglia de la Bucureşti. Aveam şi de ce să ne temem. Dar, în acelaşi timp aveam şi echipă, astfel că Albionul a plecat bătut de la Bucureşti. Mai mult, acolo unde nici nu ne gîdeam să scoatem un punct, la Londra, am obţinut „şahul etern”. Cu trei puncte din patru cu Anglia – cine mai era ca noi? – ne şi vedeam în Spania.

N-am ajuns pentru că, aşa cum am obişnuit pe toată lumea, ne-am înecat ca ţiganul la mal, tocmai la Bucureşti. Şi cu cine? Mai întîi cu ungurii – eterna sperietoare – am făcut un 0-0 pentru care vecinii noştri de la vest cred că au dat acatiste, şi mai apoi cu Elveţia, de la care am luat-o pe coajă. Şi încă cum! Cu un gol, cel al lui Zappa, la care coautor nefericit a fost portarul piteştean Cristian. Elveţianul a şutat în bară, mingea a ricoşat în spatele argeşanului şi, ca la biliard, a revenit în bară şi apoi a intrat în poartă, spre disperarea a zece milioane de telespectatori.

Egalul de la Berna, atunci cînd echipa a fost preluată de Mircea Lucescu, n-a mai contat...

Preliminarii:

24.09.80 Oslo: Norvegia – România 1-1 (1-1);

15.10.80 Bucureşti: România – Anglia 2-1(1-0);

29.04.81 Londra: Anglia – România 0-0;

13.05.81 Budapesta: Ungaria – România 1-0 (1-0);

03.06.81 Bucureşti: România – Norvegia 1-0 (0-0);

23.09.81 Bucureşti: România – Ungaria 0-0

10.10.81 Bucureşti: România – Elveţia 1-2 (0-0);

11.11.81 Berna: Elveţia – România 0-0.

Au jucat pentru noi: Iordache, Sameş, Dumitru, Stoica, Iordănescu, M. Răducanu (Steaua); Negrilă, Ştefănescu, Tilihoi, Ţicleanu, Beldeanu, Crişan, Cămătaru, Balaci (Univ. Craiova); Munteanu II, Iorgulescu, M. Sandu (Sportul Studenţesc); A. Nicolae (FC Olt); Cristian (FC Argeş); Cîmpeanu II („U” Cluj); Moraru, Ţălnar, Dudu Georgescu, Augustin, Stănescu (Dinamo); Rednic, Klein, Gabor, Andone (Corvinul); Boloni (ASA Tg. Mureş).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 136, 3-9 mai 1994