Показаны сообщения с ярлыком Alexandru Gaţcan. Показать все сообщения
Показаны сообщения с ярлыком Alexandru Gaţcan. Показать все сообщения

суббота, 26 марта 2016 г.


REMEMBER. MOLDOVA vs. ANDORRA
De aproape doi ani naţionala de fotbal a Moldovei n-a obţinut nicio victorie (ultimul succes al „tricolorilor” a fost înregistrat pe 24 mai 2014 când a fost întrecută selecţionata Arabiei Saudite). Pe 28 martie moldovenii au mari şanse să întrerupă această prelungită pasă neagră. Adversară va fi reprezentativa din Andorra, un mic stat situat în munţii Pirinei cu o populaţie de circa 70 mii de locuitori. Anterior cele două selecţionate s-au confruntat de trei ori. Moldovenii au obţinut două victorii, iar un meci s-a încheiat la egalitate. Vă propun în continuare o retrospectivă a acestor întâlniri.

Meciul №1
Moldova – Andorra 2-1 (0-0).
Miercuri. 9 februarie 2011. Amical.
Lagos (Portugalia). Stadion: Fernando Cabrita. Spectatori: circa 100.
Moldova: Nicolae Calancea (Zimbru), Petru Racu (IFK Norrkoping) înloc. 46’ Serghei Gheorghiev (Sheriff), Victor Golovatenco (fără club), Igor Armaş (Kuban), Vadim Bolohan (FC Sevastopol), Vitalie Bordian (Metallist) înloc. 45’+2 Valeriu Andronic (Lokomotiv Astana), Alexandru Epureanu (Dinamo Moscova, cpt.), Artur Pătraş (FC Timişoara) înloc. 46’ Eugeniu Cebotaru (Ceahlăul), Alexandru Suvorov (KS Cracovia), Anatolie Doroş (Irtîş Pavlodar) înloc. 57’ Igor Picuşceac (FC Krasnodar), Igor Bugaiov (Lokomotiv Astana). Antrenor: Gavril Pele „Gabi” Balint.
Andorra: Josep Antonio Gómes Moreira, Jordi Rubio Gómez (60’ Jordi Escura Aixas), Cristian Martínez Alejo (88’ David Maneiro Ton), Ildefons Lima Solà, Marc Bernaus Cano, Marc Vales Gonzalez, Òscar Sonejee Masand (cpt.), Manuel „Manolo” Jiménez Soria (50’ Sergi Moreno Marín), Josep Manel Ayala Diaz, Juli Sánchez Soto (50’ Emili Josep García Miramontes), Sebastián Gómez Pérez. Antrenor: Jesús Luis Álvarez de Eulate Güergue „Koldo”.
Au marcat: Picuşceac (66’), Bugaiov (90’+3-pen.) / Ayala (52’).
În min. 38’ Gómes a respins un penalty executat de Doroş.
A arbitrat: Sergio Lopes; asistenţi: Cristiano Pires, Mauro Valente. Al 4-lea oficial: Rui Conneia (toţi din Portugalia).
Cartonaşe galbene: Valez (70’) / Epureanu (89’), Golovatenco (90’+5).
Cartonaşe roşii: Lima (37’ – faultul ultimei speranţe) / Suvorov (54’ – pentru proteste).
Igor Bugaiov transformă lovitura de la 11 m. care a adus victoria naţionalei Moldovei în confruntarea cu Andorra din 9 februarie 2011
În februarie 2011 naţionala Moldovei a susţinut un stagiu de pregătire în Portugalia. În primul meci „tricolorii” au cedat în faţa Poloniei (0-1), iar în partida cu Andorra au obţinut o victorie chinuită. Moldova a ratat prima ocazie prin Bugaiov rămas singur cu portarul (min. 13). În min. 37 Lima a jucat balonul cu mâna în careu şi a văzut cartonaşul roşu. Doroş a executat neinspirat penalty-ul, iar portarul a ghicit colţul. În min. 41 andorrezii au irosit o ocazie mare de a deschide scorul. În ultimul minut al primei reprize s-a accidentat Bordian. Fază contraversată a fost consemnată în min. 52. Ayala a şutat de la mijlocul terenului. Calancea a prins balonul, însă tuşierul a considerat că mingea a intrat în poartă. Fotbaliştii moldoveni au protestat vehement, iar Suvorov s-a ales şi cu un cartonaş roşu. Egalarea a venit în min. 66 când Picuşciac a finalizat din doi metri o centrare perfectă a lui Gheorghiev. În min. 89 Picuşciac, iar în min. 90 Bugaiov au scăpat singuri cu portarul, dar de fiecare dată tuşierul a semnalizat poziţia în afară de joc. Golul victoriei a fost marcat în al treilea minut de prelungiri. Alexandru Epureanu a fost faultat în careu, iar Buagiov a transformat de la punctul cu var. După meci Gabi Balint a declarat că „arbitrii au fost groaznici”.

Meciul №2
Moldova – Andorra 1-1 (1-1).
Miercuri. 14 august 2013. Amical.
Chişinău. Stadion: Zimbru. Spectatori: 4.724.
Moldova: Serghei Paşcenco (Malavan), Victor Golovatenco (Sibir), Artur Ioniţă (FC Aarau), Alexandru Gaţcan (FC Rostov), Alexandru Antoniuc (Veris) înloc. 66’ Anatol Cheptine (Zimbru), Alexandru Dedov (Zimbru) înloc. 71’ Serghei Gheorghiev (FC Tiraspol), Alexandru Grossu (FC Tiraspol) înloc. 68’ Anatolie Doroş (Veris), Simion Bulgaru (Volga), Alexandru Epureanu (Dinamo Moscova, cpt.), Alexandru Suvorov (Mordovia) înloc. 60’ Alexandru Paşcenco (Sheriff), Eugen Sidorenco (FC Tom) înloc. 76’ Cătălin Carp (Dinamo Kiev). Antrenor: Ion Caras.
Andorra: Ferran Pol Perez, Cristian Martínez Alejo (79’ Ludovic Clemente Garcés), Marc Vales Gonzalez, Òscar Sonejee Masand (cpt.) (46’ Emili Josep García Miramontes), Ildefons Lima Solà, Marc Pujol Pons (69’ Carlos Eduardo Peppe Britos), Moisés San Nicolás Schellens, Josep Manel Ayala Diaz (89’ David Maneiro Ton), Iván Lorenzo Roncero (63’ Sergi Moreno Marín), Sebastián Gómez Pérez (46’ Gabriel Riera Lancha), Marc García Renom. Antrenor: Jesús Luis Álvarez de Eulate Güergue „Koldo”.
Au marcat: Dedov (42’) / Sonejee (16’).
A arbitrat: Iaroslav Kozîk; asistenţi: Evhen Halamendik, Oleh Plujnik (toţi din Ucraina); al 4-lea oficial: Sergiu Derenov (Moldova).
Observator: Grigore Russu (Moldova). Delegat: Ghenadie Scurtul (Moldova).
Cartonaşe galbene: Gaţcan (57’) / San Nicolás (20’), Marc García (33’), Lima (45’), Vales (57’), Ayala (57’), Pujol (68’).
Alexandru Suvorov, înconjurat de trei adversari, alături de coechipierii săi aşa şi n-a reuşit să obţină victoria în meciul cu Andorra disputat pe 14 august 2013
Noi vom trata acest meci cu maximă seriozitate. Este important şi rezultatul, poate şi din perspectiva meciului din octombrie, cu San Marino, dar mai ales din perspectiva meciului cu Anglia, din deplasare”, a declarat înaintea meciului selecţionerul Ion Caras. Nu ştiu cu câtă seriozitate au abordat acest meci fotbaliştii noştri, dar faptul că s-au făcut de râs este evident. În min. 16 oaspeţii au deschis scorul. După un corner executat de Pujol, mingea a fost respinsă până la Vales. Acesta a recentrat în faţa porţii, iar căpitanul Sonejee a înscris din câţiva metri. A fost primul gol marcat de Andorra după o pauză de 3 ani! Moldovenii şi-au înteţit presiunea. Ocazii bune au ratat Gaţcan (balonul a nimerit în transversală), Antoniuc şi Suvorov. Gazdele au egalat pe final de primă repriză. Centrarea lui Suvorov a fost fructificată de Dedov. Deşi au dominat în partea a doua a meciului, creându-şi numeroase ocazii de gol prin Cheptine şi Doroş (o dată balonul a nimerit în bara trensversală), tricolorii nu au mai reuşit să înscrie. Acesta a fost ultimul test pentru naţionala Moldovei, înainte de meciul cu Anglia din preliminariile CM-2014, de pe Wembley, pe care „tricolorii” l-au pierdut cu scorul de 0-4.

Meciul №3
Andorra – Moldova 0-3 (0-2).
Miercuri. 5 martie 2014. Amical.
Andorra la Vella. Stadion: Comunal. Spectatori: circa 200.
Andorra: Ferran Pol Perez, Cristian Martínez Alejo, Òscar Sonejee Masand (cpt.) (46’ Josep Manel Ayala Diaz), Emili Josep García Miramontes, Ildefons Lima Solà, Márcio Vieira de Vasconcelos, Carlos Eduardo „Edu” Peppe Britos (46’ Marc Pujol Pons), Iván Lorenzo Roncero (69’ Sergi Moreno Marín), Sebastián Gómez Pérez (46’ Gabriel Riera Lancha), Marc García Renom (79’ David Maneiro Ton), Jordi Rubio Gómez (59’ Adrián „Adri” Rodrígues Gonçalves). Antrenor: Jesús Luis Álvarez de Eulate Güergue „Koldo”.
Moldova: Ilie Cebanu (FC Tom), Igor Armaş (Kuban), Veaceslav Posmac (Dacia) înloc. 80’ Ştefan Burghiu (Zimbru), Petru Racu (Veris), Alexandru Epureanu (Anji, cpt.), Artur Ioniţă (FC Aarau), Alexandru Gaţcan (FC Rostov), Igor Picuşciac (Amkar) înloc. 68’ Eugen Sidorenco (Himik Dzerjinsk), Alexandru Dedov (Zimbru), Silva Henrique de Sousa Luvannor (Sheriff) înloc. 84’ Radu Gânsari (Zimbru), Alexandru Antoniuc (Veris) înloc. 80’ Artur Patraş (Milsami). Antrenor: Ion Caras.
Au marcat: Epureanu (13’, 52’), Henrique Luvannor (22’).
A arbitrat: Alan Sant; asistenţi: Alan Camilleri, Cristopher Francalanza; al 4-lea oficial: Marco Borg (toţi din Malta).
Cartonaşe galbene: Vieira (32’) / Posmac (59’), Gaţcan (70’).
Braziliano-moldoveanul Henrique Luvannor a marcat golul doi în meciul cu Andorra din 5 martie 2014
În martie 2014 naţionala Moldovei şi-a luat revanşa în faţa Andorrei după semi-eşecul de la Chişinău din august 2013. Oaspeţii au dominat clar partida. Deja în min. 13 căpitanul „tricolorilor” Alexandru Epureanu a deschis scorul cu un şut din careu mic. Henrique Luvannor a dublat avantajul la mijlocul primei reprize când a înscris nestingherit în poarta goală după o gravă greşală a lui Pol, ieşit neinspirat dintre buturi. A fost al doilea gol pentru naţionala Moldovei al brazilianului naturalizat. În partea a doua a meciului Alexandru Epureanu a reuşit „dubla” cu un şut plasat cu capul după un corner.
Andrei PRODAN

понедельник, 4 января 2016 г.


TOTALURILE ANULUI 2015. Naţionala
Evoluţia naţionalei Moldovei de fotbal în anul 2015 putem s-o caracterizăm printr-un singur cuvânt: DEZASTRU. În cele 10 partide disputate selecţionata noastră a obţinut 3 remize şi a suferit 7 înfrângeri. Golaveraj 5-15. Pentru prima dată din 1997 pe parcursul anului reprezentativa n-a obţinut nicio victorie. Da, în 1997 Moldova în şase meciuri disputate a suferit tot atâte înfrângeri, însă adversarele s-au numit Ucraina, Italia, Georgia, Anglia şi Polonia. Pe când în 2015 am întîlnit selecţionatele din Luxemburg sau Liechtenstein (cu tot respectul faţă de acestea)! Nu întâmplător naţionala Moldovei a ajuns pe locul 155 în clasamentul FIFA (cea mai slabă clasare pentru ţara noastră de când a devenit membră a organismelor fotbalistice internaţionale). În prezent „tricolorii” moldoveni sunt întrecuți în ierarhia mondială de aşa echipe precum Sierra Leone, Belize, Swaziland, Palestina, St. Vincent şi Grenadines, Barbados, Singapore, Afganistan, Curaçao sau Lesotho (!). În continuare vă prezint retrospectiva evoluţiei naţionalei Moldovei în anul recent încheiat.
Moldova – România (sel. divizionară) 1-2 (1-1).
Sâmbătă. 14 februarie 2015. Amical.
Antalya (Turcia). Stadion: Mardan Spor Kompleki. Spectatori: circa 150.
Moldova: Nicolae Calancea (Ceahlăul, cpt.), Ştefan Burghiu (Zimbru), Veaceslav Posmac (Dacia), Petru Racu (Milsami), Ion Jardan (Zimbru) înloc. 46’ Serghei Gheorghiev (Sheriff), Iulian Erhan (Milsami) înloc. 46’ Maxim Antoniuc (Sheriff), Andrei Cojocari (Milsami) înloc. 46’ Anatol Cheptine (Zimbru), Vadim Raţă (FC Tiraspol) înloc. 46’ Alexandru Onica (Neftci Fergana), Cătălin Carp (CFR Cluj) înloc. 46’ Artur Patraş (Milsami), Alexandru Dedov (Zimbru) înloc. 46’ Igor Picuşciac (Amkar), Gheorghe Boghiu (FC Tiraspol) înloc. 46’ Petru Leuca (Dacia). Antrenor: Alexandru Curtianu.
România: Silviu Lung jr., Paul Papp, Bogdan Vătăjelu, Cristian Manea, Adrian Popa (66’ Ioan Hora), Mihai Pintilii (cpt.), Raul Rusescu (75’ Mihai Roman), Claudiu Keşerü (90’ Constantin Budescu), Claudiu Bumba (66’ Valentin Lazăr), Andrei Prepeliţă (75’ Paul Anton), Sergiu Muth. Antrenor: Anghel Iordănescu.
Au marcat: Carp (9’) / Popa (21’), Lazăr (87’).
A arbitrat: Mihail Vilkov; asistenţi: Viaceslav Semionov, Aleksei Lebedev; al 4-lea oficial: Serghei Ivanov (toţi din Rusia).
Cartonaşe galbene: Gheorghiev (58’), Cheptine (62’) / Vătăjelu (10’), Prepeliţă (55’), Pintilii (62’), Papp (69’).
Duel aerian dintre Carp şi Prepeliţă
În primul meci din anul 2015 reprezentativa Moldovei a întâlnit selecţionata divizionară a României. Din lotul nostru au lipsit căpitanul Alexandru Epureanu (Istanbul BB, Turcia) şi Artur Ioniţă (Hellas Verona, Italia), desemnat cel mai bun fobalist moldovean al anului 2014. „Dacă aş spune că nu contează rezultatele, aş minţi. Normal că orice rezultat bun este foarte important. Cea mai mare problemă este că noi, din păcate, nu putem strânge componenţa de bază”, a spus în ajunul meciului selecţionerul Alexandru Curtianu. Cătălin Carp, jucătorul lui CFR Cluj, a deschs scorul în minutul 9 când a împins balonul în poartă din şase metri. Jucătorii români au preluat iniţiativa, iar Adrian Popa a egalat în minutul 21, după o pasă excelentă a lui Rusescu. A urmat o dublă ocazie a lui Prepeliţă şi Vătăjelu (23), după care au fost aproape de gol Rusescu (33), Pintilii (40) și Keşerü (45). De la moldoveni a fost periculos Erhan (44). Repriza a doua a fost mai puţin spectaculoasă, poate pe fondul oboselii unor jucători, şi nu a fost consemnată nicio ocazie clară până în minutul 68, când a ratat Keşerü. Un minut mai târziu, moldovenii au avut o bară, prin Leuca. Golul victoriei a venit din partea lui Valentin Lazăr, care a avut o execuţie norocoasă. „Am vrut să centrez, să prind şi poarta, în caz că nu deviază nimeni, pentru că se dau multe goluri aşa”, a recunoscut Lazăr.

Moldova – Kazahstan 1-1 (0-0).
Miercuri. 18 februarie 2015. Amical.
Antalya (Turcia). Stadion: Mardan Spor Kompleki. Spectatori: circa 100.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia, cpt.), Petru Racu (Milsami), Veaceslav Posmac (Dacia), Victor Golovatenco (Sibir), Ion Jardan (Zimbru), Iulian Erhan (Milsami), Alexandru Onica (Neftci Fergana) înloc. 57’ Vadim Raţă (FC Tiraspol), Alexandru Gaţcan (FC Rostov) înloc. 84’ Artur Patraş (Milsami), Igor Picuşciac (Amkar) înloc. 46’ Gheorghe Boghiu (FC Tiraspol), Anatol Cheptine (Zimbru) înloc. 57’ Andrei Cojocari (Milsami), Eugeniu Sidorenco (Hapoel Nazareth Illit) înloc. 57’ Alexandru Dedov (Zimbru). Antrenor: Alexandru Curtianu.
Kazahstan: Nenad Erić, Ilia Vorotnikov, Renat Abdulin (46’ Serghei Malîi), Piralî Aliev, Ulan Konîsbaev (46’ Bauirjan Islamhan), Samat Smakov (cpt.) (53’ Anatoli Bogdanov), Aleksei Şcetkin, Azat Nurgaliev (74’ Jakîp Kojamberdî), Aslan Darabaev, Gafurjan Suiumbaev (46’ Dmitri Şomko), Iuri Logvinenko. Antrenor: Iuri Krasnojan.     
Au marcat: Gaţcan (54’) / Şcetkin (48’).
A arbitrat: Aleksei Nikolaev; asistenţi: Valeri Dancenko, Aleksei Voronţov; al 4-lea oficial: Vitali Meşkov (toţi din Rusia).
Cartonaşe galbene: Jardan (42’), Gaţcan (79’) / Logvinenko (52’), Kojamberdî (79’).
Protagoniştii meciului Moldova – Kazahstan:
Golovatenco, Gaţcan şi Şcetkin
Selecţionatele Republicii Moldova şi Kazahstanului s-au întâlnit pentru a patra oară şi de fiecare dată pe teren neutru, în Turcia. A fost primul meci încheiat nedecis. Adversarii noştri au deschis scorul imediat după pauză. Aleksei Şcetkin a profitat de greşeala lui Victor Golovatenco, l-a driblat pe Ilie Cebanu, trimiţând balonul în poartă. Golul egalizator l-a reuşit Alexandru Gaţcan peste şase minute, când a marcat printr-o superbă „foarfecăe” în poarta lui Nenad Erić. Acesta a fost meciul de debut al sârbului care primise recent cetăţenia kazahă.

Moldova – Suedia 0-2 (0-0).
Vineri. 27 martie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Chişinău. Stadion: Zimbru. Spectatori: 10.375.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia), Igor Armaş (Kuban), Alexandru Epureanu (Istanbul BB, cpt.), Victor Golovatenco (Sibir), Petru Racu (Milsami), Vadim Bolohan (FC Tiraspol), Artur Ioniţă (Hellas Verona) înloc. 36’ Andrei Cojocari (Milsami), Alexandru Gaţcan (FC Rostov), Gheorghe Andronic (Milsami) înloc. 70’ Viorel Frunză (Dacia), Alexandru Dedov (Zimbru), Gheorghe Boghiu (FC Tiraspol) înloc. 86’ Serghei Gheorghiev (Novbahor). Antrenor: Alexandru Curtianu.
Suedia: Andreas Isaksson, Pierre Bengtsson, Andreas Granqvist, Martin Olsson, Sebastian Larsson (80’ Emil Forsberg), Albin Ekdal, Kim Källström, Zlatan Ibrahimović (cpt.), Erik Johansson, Isaac Kiese Thelin (70’ Marcus Berg), Erkan Zengin (85’ Pontus Wernbloom). Antrenor: Erik Hamrén.
A marcat: Ibrahimović
A arbitrat: Ivan Bebek; asistenţi: Tomislav Petrović, Miro Grgić; al 4-lea oficial: Dalibor Conjar; arbitri adiţionali: Domagoj Vučkov, Goran Gabrilo (toţi din Croaţia).
Observator: Ioannis Tsachilidis (Grecia). Delegat: Stanisław Speczik (Polonia).
Cartonaşe galbene: Golovatenco (28’), Racu (45’), Gheorghiev (87’), Gaţcan (90’+4) / Granqvist (4’), Olsson (54’), Ibrahimović (65’)
Cartonaş roşu: Granqvist (90’+3 – cumul de cartonaşe galbene).
Ibrahimović câştigă duelul aerian cu Armaş
În primul meci oficial al anului 2015 Moldova a întâlnit reprezentativa Suediei. Oaspeţii au dominat în prima repriză, având patru ocazii clare de gol prin Kiese Thelin (de două ori), Ibrahimović şi Zengin. În minutul 46 a urmat o greşeală copilărească a portarului Ilie Cebanu. Degajând mingea el a nimerit în capul lui Ibrahimović, iar balonul s-a scurs în poarta goală. După un asemenea şoc gazdele au încercat să întreprindă careva acţiuni în atac, dar fără succes. Din contra, scandinavii au fost cei care puteau să marcheze prin Berg şi Olsson. Scorul final a fost stabilit cu şase minute înainte de încheierea jocului. Bolohan l-a faultat în careu pe Forsberg, iar Ibrahimović a transformat o lovitură de la 11 metri. Partida s-a soldat şi cu accidentarea mijlocaşului Artur Ioniţă, care n-a mai jucat pentru naţională în 2015.

Luxemburg – Moldova 0-0.
Marţi. 9 iunie 2015. Amical.
Luxemburg. Stadion: Josy Barthel. Spectatori: 1.122.
Luxemburg: Jonathan Joubert, Maxime Chanot, Mathias Jänisch (27’ Kevin Malget), Tom Schnell, Chris Philipps (63’ Lars Gerson), Daniel Da Mota (46’ Ben Payal), Stefano Bensi (63’ Maurice Deville), Christopher Martins (46’ Luca Duriatti), Mario Mutsch (cpt.), Laurent Jans, Dwayn Holter (46’ David Turpel). Antrenor: Luc Holtz.   
Moldova: Nicolae Calancea (Ceahlăul) înloc. 46’ Ilie Cebanu (Mordovia), Igor Armaş (Kuban), Alexandru Epureanu (Istanbul BB, cpt.) înloc. 60’ Ion Jardan (Zimbru), Iulian Erhan (Milsami) înloc. 86’ Maxim Antoniuc (Sheriff), Petru Racu (Milsami), Andrei Cojocari (Milsami), Anatol Cheptine (Academia) înloc. 76’ Eugeniu Cociuc (Dacia), Artur Patraş (Milsami), Alexandru Dedov (Zimbru), Gheorghe Boghiu (fără club) înloc. 46’ Nicolae Milinceanu (Academia), Cătălin Carp (CFR Cluj) înloc. 66’ Vadim Raţă (fără club). Antrenor: Alexandru Curtianu.
A arbitrat: Daniel Siebert; asistenţi: Guido Kleve, Marcus Hacker (toţi din Germania); al 4-lea oficial: Laurent Kopriwa (Luxemburg).
Cartonaşe galbene: Duriatti (79’) / Cojocari (54’), Antoniuc (87’).
Armaş degajează balonul sub privirile lui Mutsch şi Epureanu
Partida cu Luxemburg a constituit o etapă de pregătire către confruntarea cu Liechtenstein din cadrul Grupei G a preliminariilor Campionatului European-2016. A fost un joc modest demonstrat de două echipe modeste şi încheiat nedecis. De menţionat că a fost al treilea meci consecutiv dintre aceaste adversare care s-a finalizat cu scorul de 0-0, după cele din 2008 (la Luxemburg) şi 2009 (la Chişinău). În 2003, prima întâlnire dintre Moldova şi Luxemburg s-a încheiat cu victoria noastră (2-1 la Hesperange).

Liechtenstein – Moldova 1-1 (1-1).
Duminică. 14 iunie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Vaduz. Stadion: Rheinpark. Spectatori: 2.080.
Liechtenstein: Peter Jehle, Daniel Kaufmann, Andreas Christen, Philippe Erne (83’ Daniel Brändle), Sandro Wieser, Mario Frick (cpt.), Franz Burgmeier, Martin Büchel (69’ Robin Gubser), Yves Oehri (42’ Simon Kühne), Seyhan Yildiz, Michele Polverino. Antrenor: René Pauritsch.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia), Igor Armaş (Kuban), Alexandru Epureanu (Istanbul BB, cpt.) înloc. 46’ Cătălin Carp (CFR Cluj), Iulian Erhan (Milsami), Petru Racu (Milsami), Andrei Cojocari (Milsami), Alexandru Gaţcan (FC Rostov), Artur Patraş (Milsami) înloc. 89’ Maxim Antoniuc (Sheriff), Alexandru Dedov (Zimbru), Gheorghe Boghiu (fără club), Anatol Cheptine (Academia) înloc. 37’ Nicolae Milinceanu (Academia). Antrenor: Alexandru Curtianu.
Au marcat: Wieser (20’) / Boghiu (43’).
A arbitrat: Libor Kovařik; asistenţi: Jiří Moláček, Ivo Nadvornik; al 4-lea oficial: Jakub Hrabovsky; arbitri adiţionali: Petr Ardeleanu, Karel Hrubes (toţi din Cehia).
Observator: Lassin Isaksen (Insulele Feroe). Delegat: Jacob Erel (Israel).
Cartonaşe galbene: Wieser (50’), Erne (76’) / Gaţcan (50’).
Autorul golului Wieser şutează, fiind urmărit de Cheptine
Moldovenii erau ferm hotărâţi să-şi i-a revanşa în faţa Liechtensteinului după înfrângerea din toamna lui 2014. Cu toate acestea gazdele mai bine au început întâlnirea şi au deschis scorul prin Sandro Wieser, atacantul formaţiei elveţiene FC Aarau. Oaspeţii au prins curaj, dar ocazii bune au ratat Cheptine, Gaţcan şi Cojocari. Pentru a întări linia de atac Alexandru Curtianu până la pauză l-a înlocuit pe mijlocaşul Anatol Cheptine cu înaintaşul Nicolae Milinceanu. Rocada a avut efect deoarece în minutul 43 Boghiu a egalat scorul după o centrare perfectă a lui Milinceanu. După pauză nu şi-a făcut apariţia în teren căpitanul Alexandru Epureanu. Accidentarea din meciul cu Liechtenstein l-a scos din circuitul fotbalistic până la sfârşitul anului. În repriza secundă moldovenii au dominat copios. Ocaziile au fost ratate de Carp, Boghiu (a nimerit bara porţii), Gaţcan… Milinceanu chiar a marcat, dar golul n-a fost validat pe motiv de offside. Iar în minutul 84 gazdele au putut da lovitura prin Daniel Brändle. Salvarea a venit din partea lui Cebanu. Astfel, Moldova a ratat victoria şi cu două puncte acumulate a rămas pe ultimul loc în grupa G.

Austria – Moldova 1-0 (0-0).
Sâmbătă. 5 septembrie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Viena. Stadion: Ernst Happel. Spectatori: circa 48.500.
Austria: Robert Almer, Aleksandar Dragović, Christian Fuchs (cpt.), Marko Arnautović, David Alaba (90’+2 Stefan Ilsanker), Zlatko Junuzović, Martin Harnik (76’ Jacob Jantscher), Julian Baumgartlinger, Sebastian Prödl, Florian Klein, Marc Janko (84’ Rubin Okotie). Antrenor: Marcel Koller.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia, cpt.), Igor Armaş (Kuban), Artur Patraş (Milsami), Iulian Erhan (Milsami), Victor Golovatenco (Sibir), Ion Jardan (Zimbru), Andrei Cojocari (Milsami), Eugeniu Cebotaru (Sibir) înloc. 79’ Radu Gânsari (Sheriff), Gheorghe Andronic (Milsami) înloc. 55’ Petru Racu (Milsami), Alexandru Dedov (ASA Târgu Mureş), Nicolae Milinceanu (Petrolul) înloc. 87’ Cătălin Carp (Steaua). Antrenor: Alexandru Curtianu.
A marcat: Junuzović (52’).
A arbitrat: Aleksandar Stavrev; asistenţi: Marjan Kirovski, Dejan Kostadinov; al 4-lea oficial: Nikola Karakolev; arbitri adiţionali: Dimitar Meckarovski, Dejan Jakimovski (toţi din Macedonia).
Observator: Ilkka Koho (Finlanda). Delegat: Kazimierz Oleszek (Polonia).
Cartonaşe galbene: Prödl (37’) / Cebotaru (25’), Cebanu (39’).
Luptă pentru balon Alaba şi Erhan, urmăriţi de Patraş
Moldova a suferit înfrângere în faţa liderului grupei, Austria. Gazdele au dominat meciul cap-coadă. Moldovenii au avut o singură ocazie. În minutul 71 şutul lui Nicolae Milinceanu a fost respins în corner de către poartul Robert Almer. În rest au atacat austriecii. Singurul gol a fost marcat în minutul 52. Ilie Cebanu a respins în faţă şutul lui David Alaba, iar primul l-a reluare a fost Zlatko Junuzović.

Moldova – Muntenegru 0-2 (0-1).
Marţi. 8 septembrie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Chişinău. Stadion: Zimbru. Spectatori: 6.243.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia), Igor Armaş (Kuban), Artur Patraş (Milsami) înloc. 71’ Radu Gânsari (Sheriff), Iulian Erhan (Milsami), Victor Golovatenco (Sibir), Ion Jardan (Zimbru), Andrei Cojocari (Milsami), Alexandru Gaţcan (FC Rostov, cpt.), Eugeniu Cebotaru (Sibir) înloc. 36’ Petru Racu (Milsami), Alexandru Dedov (ASA Târgu Mureş), Nicolae Milinceanu (Petrolul). Antrenor: Alexandru Curtianu. 
Muntenegru: Vukašin Poleksić, Nikola Vukčević, Marko Baša, Žarko Tomašević, Stevan Jovetić (cpt.) (88’ Mladen Kašćelan), Dejan Damjanović (46’ Stefan Mugoša), Fatos Bećiraj, Stefan Savić, Vladimir Boljević, Marko Simić, Adam Marušić (69’ Staniša Mandić). Antrenor: Branko Brnović.
Au marcat: Savić (9’), Racu (65’ – autogol).
A arbitrat: Sébastien Delferiere; asistenţi: Yves De Neve, Rien Vanyzere; al 4-lea oficial: Jo De Weirdt; arbitri adiţionali: Jonathan Lardot, Erik Lambrechts (toţi din Belgia).
Observator: Patrick Kelly (Irlanda). Delegat: Wolf-Günter Wiesel (Germania).
Cartonaşe galbene: Gaţcan (45), Dedov (46), Golovatenco (61), Cojocari (89) / Baša (40), Savić (49), Vukčević (56).
Muntenegrenii sărbătoresc un nou gol în poarta Moldovei
Exact un an în urmă aceeste două echipe s-au întâlnit la Podgorica în meciul de debut din cadrul preliminariilor CE-2016. Atunci, ca şi în 2015, la Chişinău, meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea muntenegrenilor. Oaspeţii au deschis scorul prin fundaşul Savić care a fructificat pasa căpitanului Jovetić. Imediat gazdele au irosit şansa egalării. Gaţcan a centrat de pe flancul drept, dar balonul şutat cu capul de Patraş a nimerit transversala porţii lui Poleksić. La mijlocul primei reprize o nouă ocazie a ratat Milinceanu. În partea a doua a jocului oaspeţii au fost mai aproape de a majora scorul decât gazdele de a egala. Ocazii au avut Marušić, Jovetić, respectiv Milinceanu. În minutul 65 soarta partidei a fost pecetluită când după şutul lui Bećiraj Racu a deviat balonul în propria poartă. A fost ultimul meci la cârma reprezentativei Moldovei a lui Alexandru Curtianu care în curând şi-a prezentat demisia.

Moldova – Rusia 1-2 (0-0).
Vineri. 9 octombrie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Chişinău. Stadion: Zimbru. Spectatori: 10.244
Moldova: Alexei Coşelev (Sheriff), Igor Armaş (Kuban, cpt.), Ion Jardan (Zimbru), Eugeniu Cebotaru (Sibir), Vitalie Bordian (Helios), Alexandru Antoniuc (Milsami), Nicolae Milinceanu (Petrolul) înloc. 88’ Sergiu Istrati (Saxan), Dan Spătaru (Zimbru), Alexandru Onica (Zaria) înloc. 79’ Vladimir Ambros (Petrocub), Ştefan Burghiu (Zimbru), Cătălin Carp (Steaua) înloc. 70’ Alexandru Vremea (Zimbru). Antrenor: Ştefan Stoica.       
Rusia: Igor Akinfeev, Igor Smolnikov (27’ Oleg Kuzmin), Serghei Ignaşevici, Aleksei Berezuţki, Pavel Mamaev, Igor Denisov, Aleksandr Kokorin, Roman Şirokov (cpt.) (76’ Denis Gluşakov), Oleg Şatov, Artiom Dziuba (88’ Fiodor Smolov), Dmitri Kombarov. Antrenor: Leonid Sluţki.
Au marcat: Cebotaru (85’) / Ignaşevici (58’), Dziuba (78’).
A arbitrat: Michael Koukoulakis; asistenţi: Alexandros Grevenis, Chrysoula Kourompylia; al 4-lea oficial: Christos Baltas; arbitri adiţionali: Athanasios Giachos, Andreas Pappas (toţi din Grecia).
Observator: Plarent Kotherja (Albania). Delegat: Rudolf Zavrl (Slovenia).
Cartonaşe galbene: Antoniuc (57’) / Kombarov (42’), Mamaev (75’).
Milinceanu luptă pentru balon cu A. Berezuţki
A fost meciul de debut al lui Ştefan Stoica pe banca tehnică a reprezentativei Moldovei. El a devenit al treilea (!) antrenor al naţionalei în preliminariile CE-2016. Din lotul nostru au lipsit cinci jucători de bază: Epureanu, Ioniţă şi Dedov (accidentaţi), Gaţcan şi Golovatenco (penalizaţi). Prima repriză a fost una echilibrată cu o singură ocazie periculoasă (a lui Kokorin) la poarta debutantului Alexei Coşelev. Oaspeţii au marcat două goluri în partea a doua a meciului după faze fixe. Cu cinci minute înainte de final Cebotaru a redus din diferenţă după un şut precis cu capul. Astfel, în toate cele cinci meciuri de pe teren propriu din preliminariile CE-2016 Moldova a suferit înfrângeri.

Suedia – Moldova 2-0 (1-0).
Luni. 12 octombrie 2015. Preliminariile ediţiei a 15-a a CE (grupa G).
Solna. Stadion: Friends Arena. Spectatori: 25.351.
Suedia: Andreas Isaksson, Mikael Lustig (83’ Anton Tinnerholm), Mikael Antonsson, Andreas Granqvist, Martin Olsson, Oscar Lewicki, Sebastian Larsson, Kim Källström (57’ Gustav Svensson), Zlatan Ibrahimović (cpt.) (57’ Ola Toivonen), John Guidetti, Erkan Zengin. Antrenor: Erik Hamrén.
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia), Iulian Erhan (Milsami) înloc. 63’ Igor Armaş (Kuban), Victor Golovatenco (Sibir), Ion Jardan (Zimbru) înloc. 80’ Dan Spătaru (Zimbru), Eugeniu Cebotaru (Sibir, cpt.), Vitalie Bordian (Helios), Ştefan Burghiu (Zimbru), Artur Patraş (Milsami) înloc. 61’ Alexandru Antoniuc (Milsami), Sergiu Istrati (Saxan), Alexandru Vremea (Zimbru), Maxim Potârniche (Sheriff). Antrenor: Ştefan Stoica.
Au marcat: Ibrahimović (23’), Zengin (47’).
A arbitrat: Luca Banti; asistenţi: Alessandro Giallatini, Filippo Meli; al 4-lea oficial: Gianluca Vuoto; arbitri adiţionali: Davide Massa, Daniele Doveri (toţi din Italia).
Observator: Levan Paniaşvili (Georgia). Delegat: Crawford Wilson (Irlanda de Nord).
Zengin marchează al doilea gol în poarta Moldovei
În ultimul meci al preliminariilor CE-2016 Republica Moldova a suferit o nouă înfrângere. Deja în primele 10 minute suedezii au ratat două ocazii de a deschide scorul prin Guidetti (şut în bară) şi Ibrahimović. Căpitanul gazdelor a reuşit să marcheze în minutul 23. După o pasă excelentă a lui Lustig Ibra l-a driblat pe Cebanu şi a trimis balonul în poartă. Imediat după pauză Zengin a dublat avantajul gazdelor trimiţând balonul cu o scăriţă peste portarul moldovean. După golul marcat suedezii s-au liniştit şi nu au mai forţat. Ai noştri pe tot parcursul meciului au avut un singur (!) şut spre poartă în minutul 74. Astfel, Suedia a ocupat locul trei în grupă (18 puncte) şi s-a calificat la turneul final din Franţa după ce a susţinut meciurile de baraj în compania selecţionatei Danemarcei. Austria (28 puncte) şi Rusia (20 puncte) s-au calificat direct. Moldova cu 2 puncte acumulate în 10 partide a ocupat ultimul loc grupă, fiind întrecută şi de Muntenegru (11 puncte) şi Liechtenstein (5 puncte).

Azerbaidjan – Moldova 2-1 (1-1).
Marţi. 17 noiembrie 2015. Amical.
Baku. Stadion: Bakî Olimpiya. Spectatori: circa 10.000.
Azerbaidjan: Salahat Agayev (46’ Agil Mammedov), Gara Garayev, Pavel Pashaev (69’ Urfan Abbasov), Maksim Medvedev, Badavi Hüseynov, Rahman Hagiyev (63’ Elshan Rzazade), Elvin Nasreddin oğlu Mammedov (76’ Rashad Eyyubov), Ruslan Gurbanov (46’ Agabala Ramazanov), Rahid Amirguliyev (cpt.), Arif Dashdamirov (90’+1 Tarlan Guliyev), Afran Ismaylov. Antrenor: Robert Prosinečki.   
Moldova: Ilie Cebanu (Mordovia), Igor Armaş (Kuban, cpt.), Cătălin Carp (Steaua), Victor Golovatenco (Sibir), Ion Jardan (Zimbru), Andrei Cojocari (Milsami) înloc. 68’ Sergiu Istrati (Saxan), Alexandru Antoniuc (Milsami) înloc. 73’ Alexandru Maxim (Speranţa), Alexandru Dedov (ASA Târgu Mureş), Vitalie Bordian (Helios), Alexandru Onica (Zaria), Maxim Potârniche (Sheriff) înloc. 87’ Eugeniu Cociuc (Dacia). Antrenor: Ştefan Stoica.
Au marcat: Carp (32’ – autogol), Ramazanov (50’) / Antoniuc (44’).
A arbitrat: Laşa Silagava; asistenţi: Zaza Pipiia, David Cigoghidze (toţi din Georgia); al 4-lea oficial: Rauf Jabbarov (Azerbaidjan).
Observator: Vusal Aliyev (Azerbaidjan). Delegat: Ramiz Mustafayev (Azerbaidjan).
Cartonaşe galbene: Ramazanov (81’) / Onica (34’), Carp (70’), Dedov (75’), Golovatenco (76’), Cociuc (90’).
Lupta pentru balon dintre Carp şi Amirguliyev 
este urmărită de Bordian
Ultimul meci din 2015 a adus o nouă dezamăgire suporterilor moldoveni. Din lotul ambelor echipe au lipsit câţiva jucători, fapt ce a ştirbit din calitatea jocului. Gazdele au dominat în prima repriză, reuşind să dechidă scorul în minutul 32. Balonul centrat de Mammedov a fost trimis în propria poartă de Carp. În penultimul minut al primei părţi a jocului Antoniuc a profitat de o greşeală în centrul apărării azere şi a egalat. Golul victoriei a fost marcat de Ramazanov, după o pasă a căpitanului Amirguliyev. După cum a recunoscut Igor Armaş: „Victoria a fost obţinută de echipa care a dorit mai mult acest lucru”. A fost ultimul meci al lui Ştefan Stoica l-a timona naţionalei Moldovei. Conducerea FMF a hotărât să nu-i prelungescă contractul. În 2016 la cârma reprezentativei din nou îl vom vedea pe Igor Dobrovolski.

Andrei PRODAN

понедельник, 16 ноября 2015 г.


REMEMBER. MOLDOVA vs. AZERBAIDJAN
Pe 17 noiembrie, prima reprezentativă a Moldovei va disputa ultimul meci din acest an. Adversara „tricolorilor” va fi selecţionata Azerbaidjanului. Partida va avea loc pe stadionul Olimpic din Baku. Până în prezent naţionalele celor două ţări s-au întâlnit de opt ori (şase meciuri au purtat caracter amical, iar două partide s-au disputat în cadrul preliminariilor CM-2002). Moldovenii au obţinut trei victorii şi au suferit o înfrângere, iar alte patru întâlniri s-au încheiat la egalitate. Golaveraj 7-4.
Meciul №1
Moldova – Azerbaidjan 2-1 (2-0).
Vineri. 2 septembrie 1994. Amical.
Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 1.500.
Moldova: Vasile Coşelev (Tiligul) înloc. 46’ Eugen Ivanov (Tiligul), Sergiu Secu (Tiligul), Emilian Caras (Zimbru), Valeriu Pogorelov (Tiligul) înloc. 46’ Ion Testemiţanu (Zimbru), Sergiu Belous (Tiligul), Sergiu Stroenco (Tiligul), Sergiu Nani (Zimbru), Alexandru Curtianu (Zimbru) înloc. 46’ Valeriu Căpăţână (Constructorul-93), Igor Oprea (Tiligul) înloc. 46’ Andrei Stroenco (Tiligul), Alexandru Spiridon (Zimbru, cpt.), Sergiu Cleşcenco (Zimbru) înloc. 46’ Vladimir Kosse (Tiligul). Antrenor: Ion Caras.
Azerbaidjan: Elkhan Gasanov, Arif Asadov (46’ Sakit Aliyev), Elshad Akhmedov, Tarlan Akhmedov (46’ Tabriz Gasanov), Zaur Karayev, Rasim Abushev (46’ Mushvig Guseinov), Yunis Guseinov, Fuzuli Allakhverdiev, Makhmud Kurbanov (60’ Khalig Mardanov), Nazim Suleimanov (cpt.) (59’ Vidadi Rzayev), Samir Alekperov. Antrenor: Agaselim Mirdzhavadov.
Au marcat: Cleşcenco (10’, 41’) / Alekperov (83’).
A arbitrat: Anatol Ianeţ; asistenţi: Vladimir Antonov, Efim Vâgovschi (toţi din Moldova).
Cartonaşe galbene: Spiridon / Y. Guseinov, Karaev, Asadov.
Sergiu Cleşcenco a marcat două goluri
în meciul de debut al duelurilor moldo-azere
Cât n-ar părea de paradoxal, dar oaspeţii au dominat în primele minute ale meciului. Cu toate acestea golul a fost marcat în poarta lor. Cleşcenco realizeră o incursiune pe extrema stângă, trece de doi adversari şi şutează pe lângă Gasanov. Replica azerilor urmează imediat: Abushev şi Suleimanov nimeresc în bara porţii apărată de Coşelev. Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 41 acelaşi Cleşcenco după o serie de driblinguri, în ultimă instanţă trece de portar şi marchează în poarta goală. După pauză antrenorul Ion Caras a trimis în teren cinci jucători noi, doi dintre care (Eugen Ivanov şi Andrei Stroenco) şi-au făcut debutul la naţională. Oaspeţii au preluat iniţiativa şi au reuşit în minutul 83 să reducă din handicap. Peste 5 zile, la 7 septembrie 1994, Moldova a debutal într-o competiţie oficială, realizând o victorie superbă, 1-0, la Tbilisi, în meciul cu Georgia din cadrul preliminariilor CE-1996.

Meciul №2
Azerbaidjan – Moldova 1-0 (0-0).
Duminică. 22 martie 1998. Amical.
Baku. Stadion: Republican „Tofik Bakhramov”. Spectatori: circa 10.000.
Azerbaidjan: Gusein Magomedov, Emin Agayev, Deni Gaisumov, Tarlan Akhmedov (46’ Yunis Guseinov), Viacheslav Lîcikin (82’ Aslan Kerimov), Rasim Abushev, Arif Asadov (75’ Faig Dzhabbarov), Rufat Guliev (65’ Ilgam Mamedov), Kurban Kurbanov (87’ Ruslan Musayev), Nazim Suleimanov (cpt.) (60’ Zaur Tagizade), Narvik Sirkhayev. Antrenor: Vagif Sadigov.
Moldova: Eugen Ivanov (Tiligul) înloc. 46’ Sergiu Dinov (Constructorul-93), Valeriu Pogorelov (Ciornomoreţ Odesa) înloc. 62’ Oleg Fistican (Zimbru), Sergiu Belous (Tiligul) înloc. 71’ Lilian Popescu (Sheriff), Ion Testemiţanu (Zimbru), Vladimir Gaidamaşciuc (Tiligul) înloc. 75’ Sergiu Rogaciov (Sheriff), Sergiu Stroenco (Tiligul, cpt.), Radu Rebeja (Zimbru), Igor Oprea (Zimbru), Iurie Miterev (Zimbru), Alexandru Popovici (MSV Duisburg), Sergiu Cleşcenco (Zimbru) înloc. 46’ Vladimir Kosse (Tiligul). Antrenor: Alexandru Maţiura.
A marcat: Guseinov (48’).
A arbitrat: Asim Khudiev; asistenţi: Rakhulla Karimov, Ramiz Asadov (toţi din Azerbaidjan).
Cartonaş galben: Kuliev (21’).
Azerii şi-au luat revanşa peste trei ani şi jumătate. Meciul trebuia să constituie debutul la timona reprezentativei a lui Ivan Danilianţ, însă acesta nu a făcut deplasarea la Baku. În aceste condiţii a fost consemnat debutul lui Alexandru Maţiura în calitate de antrenor principal al naţionalei. La gazde a lipsit vedeta din acea perioadă – Veli Kasumov, iar la noi n-au putut juca Curtianu, Epureanu şi Şişchin. Au debutat la naţională în acest meci Sergiu Dinov şi Lilian Popescu. Azerii au avut o uşoară dominare care s-a concretizat prin golul marcat imediat după pauză de către nou intratul pe teren Yunis Guseinov. El a şutat violent de la circa 20 de metri în stânga lui Dinov. În minutul 85 oaspeţii au rămas în zece, deoarece Oleg Fistican s-a accidentat fiind nevoit să părăsească terenul şi transportat de urgenţă la spital. Un record a stabilit şi atacantul Sergiu Rogaciov. El a devenit primul fotbalist moldovean care a jucat în partida echipelor de tineret (Azerbaidjan – Moldova 0-2), iar a doua zi a evoluat şi în meciul primelor reprezentative.

Meciul №3
Azerbaidjan – Moldova 0-0.
Sâmbătă. 24 martie 2001. Preliminariile ediţiei a 17-a a CM (grupa IV).
Baku. Stadion: Stadion: Republican „Tofik Bakhramov”. Spectatori: circa 20.000.
Azerbaidjan: Dmitri Kramarenko, Emin Agaev, Ilham Yadullayev, Tarlan Akhmedov (cpt.), Emin Guliyev (68’ Igor Ghetman), Kamal Guliyev, Adaim Niftaliev (46’ Farrukh Ismaylov), Zaur Tagizade, Vidadi Rzaev, Vadim Vasiliev, Viaceslav Lîcikin (78’ Rufat Guliev). Antrenor: Igor Ponomarev.
Moldova: Eugen Hmaruc (Cernomoreţ Novorossiisk), Alexandru Covalenco (Tiligul), Radu Rebeja (Saturn), Ion Testemiţanu (Ilhwa Chunma) înloc. 14’ Denis Romanenco (Zimbru), Adrian Sosnovschi (Saturn), Valeriu Catânsus (Zimbru), Sergiu Epureanu (Istanbulspor), Vladimir Gaidamaşciuc (Agro), Sergiu Rogaciov (Saturn) înloc. 46’ Igor Oprea (Zimbru), Oleg Şişchin (Saturn), Sergiu Cleşcenco (Maccabi Haifa, cpt.) înloc. 62’ Sergiu Pogreban (Tiligul). Antrenor: Alexandru Maţiura.
A arbitrat: Wolfgang Stark; asistenţi: Frank Schumacher, Kurt Ertl (toţi din Germania).
Cartonaşe galbene: Ismaylov (67’), Tagizade (90’) / Epureanu (53’), Rebeja (90’).
Cartonaşe roşii: Ismaylov (78’ – cumul de cartonaşe galbene) / Hmaruc (14’ – faultul ultimei speranţe), Epureanu (70’ – cumul de cartonaşe galbene).
24 martie 2001. Duelul dintre Zaur Tagizade şi Igor Oprea
Pentru prima dată adeverasele au jucat într-un meci oficial. Deja în minutul 15 de pe teren a fost eliminat portarul nostru Eugen Hmaruc. El a interceptat balonul cu mâna în afara careului de pedepsă. Presiunea gazdelor a crescut, dar fundaşii şi portarul Denis Romanenco au fost la înălţime. Pentru Moldova situaţia a devenit critică în minutul 70 când pentru cumul de cartonaşe galbene de pe teren a fost eliminat şi Sergiu Epureanu. Dar ai noştri au rezistat, iar în minutul 78 arbitrul german Wolfgang Stark l-a trimis la vestiare şi pe jucătorul gazdelor Farrukh Ismaylov.

Meciul №4
Moldova – Azerbaidjan 2-0 (1-0).
Sâmbătă. 1 septembrie 2001. Preliminariile ediţiei a 17-a a CM (grupa IV).
Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 6.000.
Moldova: Denis Romanenco (Zimbru), Ghenadie Olexici (Zimbru), Radu Rebeja (Saturn), Victor Berco (Zimbru), Adrian Sosnovschi (Saturn), Valeriu Catânsus (Zimbru), Alexandru Curtianu (Zimbru, cpt.) înloc. 69’ Vadim Boreţ (Sheriff), Victor Comlionoc (Sheriff), Oleg Şişchin (Saturn) înloc. 53’ Valeriu Andronic (Dinamo Bucureşti), Sergiu Rogaciov (Saturn) înloc. 82’ Sergiu Covalciuc (Tiligul), Sergiu Cleşcenco (Hapoel Tel Aviv). Antrenor: Alexandru Spiridon.
Azerbaidjan: Cahangir Ali oglu Hasanzade, Igor Ghetman (67’ Rufat Guliyev), Mekhman Yunusov (cpt.), Adaim Niftaliev (75’ Azar Mamedov), Ramiz Mamedov, Kamal Guliyev, Makhmud Gurbanov, Zaur Tagizade, Farrukh Ismaylov (70’ Vadim Vasiliev), Samir Aliyev, Emin Guliyev. Antrenor: Igor Ponomarev.
Au marcat: Cleşcenco (19’), Covalciuc (83’).
A arbitrat: Vasil Melniciuk; asistenţi: Anatoli Oleinik, Vitali Zveaghinţev (toţi din Ucraina).
Cartonaşe galbene: Cleşcenco (47’), Boreţ (71’), Berco (87’) / K. Guliyev (47’), Yunusov (68’), R. Mamedov (71’).
1 septembrie 2001. Sergiu Rogaciov 
luptă pentru balon cu Adaim Niftaliev
Aproape şase ani naţionala Moldovei nu putea obţine o victorie într-un meci oficial (ultimul succes a fost înregistrat pe 15 noiembrie 1995 în meciul cu Georgia). Mai mult, moralul echipei era la pământ după usturătorul eşec (0-6) de la ultimul meci din cadrul preliminariilor CM-2002 cu Suedia. Moldovenii au dominat jocul. Ca şi în primul meci dintre cele două reprezentative a marcat Sergiu Cleşcenco (în repriza secundă a avut şi un şut în bară). Golul descătuşării l-a reuşit Sergiu Covalciuc, care marcat doar peste un minut după ce a ieşit pe teren. Astfel, Moldova a obţinut singura victorie din preliminariile CM-2002, iar în clasamentul final al grupei a IV-a, din care au mai făcut parte Suedia, Turcia, Slovacia şi Macedonia, a întrecut Azerbaidjanul cu un punct (şase contra cinci).

Meciul №5
Moldova – Azerbaidjan 2-1 (1-1).
Miercuri. 31 martie 2004. Amical.
Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 4.000.
Moldova: Alexandru Melenciuc (FC Tiraspol), Alexandru Covalenco (Dinamo Moscova) înloc. 88’ Victor Golovatenco (FC Tiraspol), Sergiu Laşcencov (Nistru) înloc. 82’ Liviu Andriuţă (Dacia), Ghenadie Olexici (Amkar), Corneliu Popov (Dacia), Iurie Priganiuc (Sheriff), Sergiu Covalciuc (Karpatî, cpt.), Stanislav Ivanov (Sheriff), Roman Radcenco (FC Tiraspol) înloc. 76’ Oleg Hromţov (Tiligul), Andrei Corneencov (FC Tiraspol), Sergiu Dadu (Alania). Antrenor: Viktor Pasulko.
Azerbaidjan: Cahangir Ali oglu Hasanzade, Kamal Guliyev (77’ Makhir Shukurov), Rashad Sadikhov, Rafael Amirbayov, Emin Guliyev, Agil Mammadov, Aslan Karimov, Ruslan Musayev (62’ Sanan Gurbanov), Gurban Gurbanov (cpt.), Rashad Abdullayev, Makhmud Gurbanov (82’ Aftandil Hajiyev). Antrenor: Carlos Alberto Torres.
Au marcat: Dadu (42’ – penalty, 84’) / G. Gurbanov (20’).
A arbitrat: Vitali Godulean (Ucraina); asistenţi: Anatol Bodean, Sergiu Trofan (ambii din Moldova).
Cartonaşe galben: Dadu (45’) / Musayev (41’), Shukurov (80’), S. Gurbanov (81’), G. Gurbanov (90’). 
Sergiu Dadu, eroul meciului cu Azerbaidajan din 2004
Mai mult de doi ani Moldova n-a susţinut nici un meci amical pe teren propriu (ultima întâlnirer a fost consemnată la 27 martie 2002, când am găzduit Ungaria). Partida a vut loc pe stadionul Republican din Chişinău (preliminariile CE-2004 naţionala le-a jucat la Tiraspol). Eroul meciului a fost atacantul Sergiu Dadu, care în acea perioadă evolua la Alania (Vladikavkaz, Rusia). El a fost autorul ambelor goluri ale moldovenilor. De menţionat că scorul l-au deschis oaspeţii. Au debutat în prima reprezentativă Sergiu Laşcencov şi Oleg Hromţov.

Meciul №6
Azerbaidjan – Moldova 0-0.
Miercuri. 9 februarie 2005. Amical.
Baku. Stadion: Republican „Tofik Bakhramov”. Spectatori: circa 1.500.
Azerbaidjan: Cahangir Ali oglu Hasanzade (46’ Ruslan Mecidov), Rafael Amirbekov (46’ Samir Abbasov), Avtandil Sabir oglu Haciyev, Mahir Ağateyyub oğlu Şükürov, Emin Guliyev, Kamal Guliyev (46’ Ilgar Abdurakhmanov), Zaur Ramazanov, Aslan Kerimov (75’ Nadir Eldar oglu Nebiyev), Reşad Ferhad oglu Sadiqov, Anatoli Ponomarev (85’ Rashad Abdullayev), Ilgar Gurbanov (59’ Daniel Akhtiamov). Antrenor: Carlos Alberto Torres.
Moldova: Denis Romanenco (Dinamo Mahacikala), Iulian Bursuc (Nistru), Victror Barâşev jr. (Arsenal Harkov), Ghenadie Olexici (Amkar), Valeriu Catânsus (Tom, cpt.), Alexei Savinov (Zakarpattia), Sergiu Covalciuc (Spartak Moscova), Stanislav Ivanov (FC Moscova), Sergiu Dadu (Alania) înloc. 69’ Viorel Frunză (FC Vaslui), Sergiu Epureanu (Vorskla-Naftogaz) înloc. 82’ Alexandru Gaţcan (Unisport-Auto), Iurie Miterev (Ciornomoreţ Odesa). Antrenor: Viktor Pasulko.
A arbitrat: Levon Pavliaşvili; asistenţi: Koba Gabriadze, Gocia Ţirdava (toţi din Georgia).
Cartonaşe galbene: E. Guliyev (20’), Ramazanov (88’), Abdurakhmanov (89’) / Savinov (56’), Dadu (74’), Gaţcan (88’).
Alexandru Gaţcan a debutat la naţională în meciul cu Azerbaidjan
Naţionala Moldovei a dominat în acest meci. Nu întâmplător după încheierea partidei antrenorul oaspeţilor a declarat că este satisfăcut de prestaţia fotbaliştilor moldoveni. Foarte bine s-a prezentat mijlocaşul Sergiu Covalciuc de la Spartak Moscova. În câteva rânduri el a şutat periculos, însă norocul a fost de partea azerilor. În acest meci debutul la naţională şi l-a făcut unul din actualii lideri ai naţionalei, Alexandru Gaţcan.

Meciul №7
Moldova – Azerbaidjan 0-0.
Joi. 18 mai 2006. Amical.
Chişinău. Stadion: Republican. Spectatori: circa 4.000.
Moldova: Eugen Hmaruc (Tiligul-Tiras), Valeriu Catânsus (Tom), Sergiu Laşcencov (Ilicioveţ) înloc. 52’ Vadim Boreţ (Neftci Baku), Ion Testemiţanu (Sibir), Radu Rebeja (FC Moscova, cpt.), Vitalie Manaliu (Zimbru) înloc. 46’ Sergiu Rogaciov (FC Aktobe), Stanislav Ivanov (FC Moscova), Alexandru Gaţcan (Rubin), Victor Berco (FC Alma Ata), Sergiu Dadu (fără club) înloc. 46’ Sergiu Cleşcenco (Sibir), Iurie Miterev (Ciornomoreţ Odesa) înloc. 46’ Alexandru Suvorov (Sheriff). Antrenor: Anatol Teslev.
Azerbaidjan: Farkhad Valiyev, Avtandil Sabir oglu Haciyev, Azar Mammadov, Serghei Sokolov, Elmar Bakhshiyev (83’ Elvin Nuriyev), Aslan Karimov (cpt.), Elshan Mammadov (46’ Vugar Nadirov), Ceyhun Sultanov (58’ Reşad Ferhad oglu Sadiqov), Ramazan Abbasov (74’ Zaur Hashimov), Farrukh Ismayilov (67’ Ramin Guliyev), Emin Imamalyzev (67’ Vagif Cavadov). Antrenor: Shahin Diniyev.
A arbitrat: Iuri Baskakov (Rusia); asistenţi: Anatol Bodean, Valeriu Guţu (ambii din Moldova).
Cartonaşe galbene: Hajiyev (21’), Sultanov (56’).
Anatol Teslev (în dreapta imaginii) şi-a făcut debutul
în calitate de antrenor principal al naţionalei în meciul cu Azerbaidjan
A fost primul meci al lui Anatol Teslev în calitate de antrenor principal al naţionalei. La oaspeţi pe banca tehnică s-a aflat Shahin Diniyev, fost jucător la Nistru Chişinău la sfârşitul anilor 1990. N-a luat parte la joc liderul de atunci al naţionalei, Sergiu Covalciuc. El urma să evolueze în componenţa lui Spartak Moscova în finala Cupei Rusiei. În schimb au debutat în prima reprezentativă Vitalie Manaliu şi Alexandru Suvorov. Moldovenii au dominat în prima repriză (şuturile lui Sergiu Dadu şi Alexandru Gaţcan au nimerit bara porţii apărate de Farkhad Valiyev), oaspeţii în cea de-a doua. Pentru a treia oară meciul dintre Moldova şi Azerbaidjan s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Meciul №8
Moldova – Azerbaidjan 1-1 (0-1).
Miercuri. 26 mai 2010. Amical.
Seekirchen (Austria). Stadion: Spectatori: circa 200.
Moldova: Stanislav Namaşco (Kuban), Semion Bulgaru (Viborg), Alexandru Epureanu (Dinamo Moscova, cpt.), Igor Ţâgârlaş (Metalurh Zaporojie) înloc. 66’ Eugeniu Sidorenco (Zimbru), Nicolae Josan (Anji) înloc. 71’ Alexandru Suvorov (KS Cracovia), Anatol Doroş (Olimpik-Şuvelan) înloc. 55’ Veaceslav Sofroni (FC Baku), Denis Calincov (Khazar) înloc. 46’ Andrei Cojocari (CSCA-Rapid), Sergiu Dadu (Alania), Alexandru Cheltuială (Olimpia) înloc. 80’ Oleg Ichim (Neman), Eugeniu Cebotaru (Ceahlăul) înloc. 71’ Alexei Savinov (FC Baku), Vadim Bolohan (Zakarpattia). Antrenor: Gavril Pele Balint.
Azerbaidjan: Kamran Aghayev, Makhir Shukurov, Elnur Allahverdiyev (74’ Rail Malikov), Aleksandr Chertoganov, Elvin Mammadov (69’ Samir Abasov), Rauf Aliyev, Rashad Sadigov (cpt.), Ruslan Abishov (78’ Rahid Amirguliyev), Maksim Medvedev (62’ Javid Huseynov), Volodimir Levin (46’ Vurghun Huseynov), Farid Guliyev. Antrenor: Berti Vogts.
Au marcat: Cojocari (81’) / Mammadov (21’).
A arbitrat: Harald Lechner; asistenţi: Alain Hoxha, Harald Ledener (toţi din Austria).
Cartonaşe galbene: Allahverdiev (65’), V. Huseynov (86’), Shukurov (86’).
Celebrul Berti Vogts a fost antrenor al reprezentativei Azerbaidjanului
 în meciul cu Moldova din 2010
Pentru prima dată meciul dintre Moldova şi Azerbaidjan s-a disputat pe teren neutru, la Seekirchen (Austria). Din lotul Moldovei au lipsit Vadim Boreţ (accidentat) şi Sergiu Laşcencov (în acea perioadă îşi căuta o nouă echipă). În naţională au debutat trei fotbalişti: Eugeniu Sidorenco, Alexandru Cheltuială şi Oleg Ichim. În prima repriză moldovenii au avut o uşoară dominare, însă golul a fost marcat de azeri. În minutul 21 Elvin Mammadov a încercat să centreze de pe partea stângă, dar balonul a luat o traiectorie ciudată şi s-a oprit în poarta apărată de Stanislav Namaşco. Ai noştri au continuat să preseze şi în repriza secundă, reuşind egalarea în minutul 81. Andrei Cojocari a executat extraordinar o lovitură liberă de la 30 de metri, balonul nimerind în vinclu.
Andrei PRODAN