Istoria Jocurilor Olimpice de iarnă (4)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de iarnă. Astăzi vă prezentăm ediția a IV-a a Olimpiadei Albe care a avut loc în localitatea germană Garmisch-Partenkirchen în anul 1936. Partea întâi, consacrată primei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1924, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-1.html, partea a doua a Olimpiadei din 1928 o puteți citi aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-2.html, iar partea a treia a Olimpiadei din 1932 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-3.html

Posterul oficial al JO de iarnă din 1936. Designer – Ludwig Hohlwein

EDIŢIA a IV-a. GARMISCH-PARTENKIRCHEN 1936

Deşi reprezenta tocmai opusul idealurilor olimpice, Adolf Hitler a obţinut pentru Germania organizarea ambelor Olimpiade din 1936 (https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-11.html). Aceasta a fost însă ultima oară când atât Jocurile Olimpice de iarnă, cât şi cele de vară au fost găzduite în acelaşi an de aceeaşi ţară.

La Garmisch-Partenkirchen în premieră a foat adoptată emblema oficială a Jocurilor Olimpice de iarnă. Designer: Fritz Uhlich

Cea de-a IV-a ediţie a Olimpiadei hibernale s-a desfăşurat în localitatea bavareză Garmisch-Partenkirchen, între zilele de 6 şi 16 februarie 1936.

Pitoreasca staţiune cu un nume greu de pronunțat este situată în sudul Germaniei, în imediata apropiere a graniţei cu Austria. Aflată la o altitudine de 707 m, este considerată inima Alpilor Bavarezi și una dintre cele mai frumoase staţiuni montane. Iniţial au existat două oraşe separate, Garmisch şi Partenkirchen, fiecare cu o vechime de 1.100 de ani. S-au unificat în 1935, în vederea organizării Olimpiadei de iarnă din 1936 (în ziua de azi, oamenii cunosc oraşul mai degrabă după denumirea de Garmisch, asta spre dezamăgirea locuitorilor din Partenkirchen). Complexul din staţiunea bavareză a fost inaugurat de Pierre de Coubertin, fiind cel mai modern în epocă.

6 februarie 1936. De la dreapta la stânga: Adolf Hitler (cancelarul Germaniei și liderul Partidului Nazist din Germania), Henri de Baillet-Latour (președintele CIO în perioada anilor 1925-1942) și Rudolf Hess (adjunctul lui Hitler în cadrul Partidului Nazist din Germania) la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Garmisch-Partenkirchen. Sursa foto: hitler-archive.com

Deschiderea oficială a avut loc pe Stadionul Olympia Skystation și a fost făcută de cancelarul Germaniei Adolf Hitler. Ea a intrat în istorie pentru că în timpul festivităţii a fost pentru prima oară aprinsă flacără olimpică. La finalul ceremoniei de închidere a avut loc, tot în premieră, un spectacol de artificii.

După numărul mic de sportivi care s-au prezentat la ediția precedentă, la aceasta au participat 646 de sportivi, dintre care 80 de femei, din 28 de ţări. Pentru prima dată la startul competiţiei s-au aflat atleți din Australia, Bulgaria, Grecia, Liechtenstein, Spania şi Turcia. Austria a participat cu mai mulţi concurenţi decât ţara-gazdă (60 faţă de 55), în timp ce Australia şi Grecia au prezentat câte un singur sportiv. Întrecerile au fost urmărite de peste 500.000 de spectatori şi de circa 400 de ziarişti.

Au avut loc 17 probe (14 masculine, două feminine, una mixtă) la patru sporturi: bob, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic și viteză) şi schi (alpin, sărituri, fond și combinata nordică). Au fost nou introduse două probe în programul olimpic la schi alpin: coborâre şi slalom, care s-a bucurat de o popularitate formidabilă, semn al viitorului. Însă probele de schi alpin au dus și la o controversă majoră. CIO a declarat că instructorii de schi nu puteau concura la Jocurile Olimpice, deoarece erau profesioniști. Indignați, schiorii austrieci și elvețieni au boicotat probele, cu excepția câtorva austrieci care au găsit soluţia de a reprezenta Germania.

Norvegianca Laila Schou Nilsen pe lângă patinaj viteză și schi alpin a mai practicat handbalul, tenisul și automobilismul. Sursa foto: wikipedia.org

La Garmisch-Partenkirchen a fost exclus, în schimb, patinajul viteză feminin. Motiv pentru care norvegianca de 16 ani Laila Schou Nilsen, deţinătoarea recordurilor mondiale pe toate distanţele, a fost nevoită să concureze la coborâre. Ea a câştigat proba, dar cum la acel moment nu se oferea nicio medalie pentru victoria în probele individuale, nu a figurat în palmaresul Jocurilor. Cu toate acestea ea a câștigat medalia olimpică de bronz la combinata nordică.

Eisschiessen (un fel de curling) şi patrula militară (pentru a treia oară) au fost incluse în program ca sporturi demonstrative.

Ivar Ballangrud și Charles Mathiesen, performerii Jocurilor Olimpice din 1936 la patinaj viteză. Sursa foto: gettyimages.com

Performerul ediției în ce priveste numarul de medalii cucerite a fost patinatorul de viteză norvegian Ivar Ballangrud. Acesta obţine trei medalii de aur în probele de 500 m, 5.000 m şi 10.000 m, doar conaţionalul său, Charles Mathiesen, împiedicându-l să câștige aurul şi în proba de 1.500 m. De altfel, în toată cariera sa, Ballangrud a câştigat nu mai puţin de şapte medalii olimpice (patru la Garmisch-Partenkirchen, un aur şi un bronz la St. Moritz 1928 şi un argint la Lake Placid 1932).

Surprinzător, selecționata Marii Britanii a câștgat turneul olimpic de hochei pe gheață din 1936. Sursa foto: www.insidethegames.biz

În mod cu totul neaşteptat, echipa Marii Britanii de hochei pe gheaţă a cucerit medalia olimpică, depăşind mult mai bine cotata echipă a Canadei. Trebuie remarcat, totuși, că mai mulți jucători britanici locuiau în Canada la acea vreme, dar își păstraseră pașapoartele britanice.

Patinatoarea norvegiană Sonja Henie a cucerit al treilea titlu olimpic consecutiv la patinaj artistic, proba individuală, o performanţă pe care n-a egalat-o nimeni până acum. După această ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, Sonja a trecut la profesionism (oricum, dăduse dovadă de o răbdare de înger să reziste la trei Olimpiade, după insistențele impresarilor). În paralel, a efectuat turnee-spectacol pe plan internaţional, devenind extrem de populară în special în SUA.

După ce a cucerit al treilea titlu olimpic la patinaj artistic, Sonja Henie a trecut la profesionism. Sursa foto: grangerartondemand.com

Cel mai bun rezultat obținut de România la ediția a IV-a a Jocurilor Olimpice de iarnă a fost locul 13 ocupat la patinaj artistic, proba de perechi, de cuplul Irina Timcic (Minculescu) – Alfred Eisenbeisser (Fieraru).

Irina Timcic și Alfred Eisenbeisser. Surse foto: https: soccer.ru, welovesport.ro

Originar din Cernăuți, Alfred Eisenbeisser, se numără printre puținii sportivi din istoria României care se pot lăuda cu performanța de a-și fi reprezentat țara, cu succes, în două discipline sportive, fără absolut nici o legătură între ele.

Fredy Fieraru, cum l-au rebotezat românii din Cernăuți, era una din vedetele fotbalului românesc interbelic. A jucat în naționala de fotbal la Campionatul Mondial din 1930 și a fost, în patru rânduri, campion al României cu Venus București, fiind coleg de echipă cu basarabenii Colea, Petea și Volodea Vâlcov, dar a reprezentat cu brio țara și la Olimpiadă și la Campionatele Europene de patinaj artistic și hochei pe gheață, în perioada de pionierat a sporturilor de iarnă din România.

Naționala României la Campionatul Mondial de fotbal din 1930. Alfred Eisenbeisser, primul din dreapta, rândul de jos. Sursa foto: frf.ro

La Garmisch-Partenkirchen, Norvegia și-a recăpătat locul de lider la capitolul medalii câștigate, 15 (din care 7 de aur, 5 de argint, 3 de bronz). Au urmat: Germania (6 medalii, câte trei de aur și argint), Suedia (7, din care 2 de aur, 2 de argint, 3 de bronz) și Finlanda (6, din care una de aur, 2 de argint, 3 de bronz). În total 17 țări au obținut puncte, 11 medalii, 8 medalii de aur.

Ediţiile Jocurilor Olimpice de iarnă din 1940 – Sapporo (Japonia) şi 1944 – Cortina d’Ampezzo (Italia) au fost anulate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. În cazul Jocurilor Olimpice de iarnă, ediţiile care nu s-au ţinut nu au fost numărate, spre diferenţă de cele de vară. Astfel, după o pauză de 12 ani, a fost organizată a V-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Surse: historia.ro, agerpres.ro, cosr.ro, olympic.md, stiridebine.ro, welovesport.ro

Istoria Jocurilor Olimpice de iarnă (3)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de iarnă. Astăzi vă prezentăm ediția a III-a a Olimpiadei Albe care a avut loc în oraşul american Lake Placid în anul 1932. Partea întâi, consacrată primei ediții a Jocurilor Olimpice disputate la Chamonix în 1924, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-1.html, iar partea a doua a Olimpiadei Albe de la St. Moritz din 1928 o puteți citi aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-2.html

Posterul oficial al JO de iarnă din 1932. Designer – Witold Gordon

EDIŢIA a III-a. LAKE PLACID 1932

A treia ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă a avut loc între zilele de 4 şi 13 februarie 1932, în oraşul american Lake Placid. A fost prima ediţie a Olipiadei de iarnă desfăşurată pe continentul nord american.

Situată în nord-estul statului New York, în vecinătatea Canadei, Lake Placid era o aşezare izolată şi lipsită de faima staţiunilor europene, motiv pentru care alegerea făcută de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) de a o desemna gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1932 a surprins lumea sportului.

Lake Placid a fost gazda Olimpiadei Albe din 1932

La momentul evenimentului sportiv, Lake Placid număra mai puţin de 4.000 de locuitori. Dificultăţile financiare cauzate de Marea criză economică din anii 1929-1933 l-au determinat pe Godfrey Dewey, preşedintele comitetului organizatoric, să doneze un teren aparţinând familiei sale pentru construcţia pistei de bob. Dar cu timpul, graţie unor investiţii masive, această staţiune avea să devină o adevărată Mecca a sporturilor de iarnă din America.

Fiind amplasată într-o depresiune a Munţilor Apalaşi, la o altitudine de doar 568 metri, staţiunea Lake Placid a atras un număr mai mic de sportivi decât ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice de iarnă, din cauza distanţei mari şi, implicit, a costurilor de transport în plină criză economică.

Simbolul grafic al Jocurilor Olimpice de iarnă din 1932. Designer: Witold Gordon

Deschiderea oficială a fost făcută de Franklin Delano Roosevelt, viitorul președinte al Statelor Unite (1933-1945), la vremea aceea guvernatorul statului New York.

Cum istoria primelor Olimpiade e doldora de paradoxuri, notăm că proba de bob 4 persoane s-a desfăşurat la două zile după ceremonia de închidere a întrecerii (temperaturile ridicate dând peste cap programarea iniţială). De altfel, aceste prime Jocuri olimpice americane se aflau în pericol chiar înainte de a începe, de vreme ce, până cu aproape două luni înainte de data oficială de deschidere, nu cade niciun fulg de zăpadă în staţiune. Minunea s-a întâmplat de-abia la mijlocul lui ianuarie.

La Jocurile Olimpice de iarnă din anul 1932 s-au înregistrat mai multe premiere. A fost introdus podiumul pentru ceremonia de decernare a medaliilor obţinute de primii trei clasaţi, la sfârşitul fiecărei competiții. Prima femeie portdrapel la ceremonia de deschidere a fost britanica Mollie Phillips (E mai degrabă un concurs de împrejurări care favorizează întâmplarea. Marea Britanie participă la Jocurile de la Lake Placid cu o echipă mică, din patru persoane, competitoare în proba feminină de patinaj artistic. Între acestea, Mollie Phillips e cea mai „vârstnică”: are 24 de ani, faţă de cei 13 ai lui Joan Dix, şi faţă de cei 11 cât au Cecilia Colledge şi Megan Taylor. Aşa că primeşte onoarea de a ţine steagul). Femeile au putut să concureze la proba de patinaj viteză, însă întrecerea a avut doar un statut demonstrativ alături de proba de sanie trasă de câini. Pentru prima dată, concursurile de patinaj artistic şi cel de hochei pe gheață s-au desfăşurat într-o arenă acoperită.

Prima femeie port-drapel a unei țări, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a fost britanica Mollie Phillips. Sursa foto: wikipedia.org

Apar și primele controverse, legate de schimbarea regulamentului la patinaj viteză, cu o schemă eliminatorie, cu finală, care a favorizat concurenții nord-americani, cu 10 medalii cucerite din 12. Astfel, pentru prima și singura dată în istoria Jocurilor Olimpice, în concursul de patinaj de viteză a fost folosită metoda americană a curselor de grup. Aceasta presupunea starturi în masă și atleți care concurau împotriva tuturor celorlalți concurenți, spre deosebire de sistemul european al manșelor, în care doi participanți concurează unul împotriva celuilalt și împotriva cronometrului.

Au fost prezenţi 252 de sportivi în competiţie (mai puțini decât la prima Olimpiadă Albă și aproape la jumătate faţă de competiţia găzduită de Elveţia cu patru ani mai devreme), dintre care 21 de femei, care au reprezentat 17 ţări şi s-au întrecut la patru sporturi: bob, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic şi viteză), schi (nordic, sărituri, fond, combinată nordică). Cele mai numeroase delegaţii au fost din SUA (64), Canada (42) şi Germania (20). S-au acordat medalii la 14 întreceri (12 masculine, una feminină și una mixtă).

Eroii Jocurilor Olimpice de la Lake Placid pot fi considerați americanii Irving Jaffe și Jack Shea care au obţinut câte două medalii de aur la întrecerile de patinaj viteză.

Irving Jaffe a câștigat două medalii de aur la patinaj viteză (5.000 m și 10.000 m). Sursa foto: gettyimages.com

Jack Shea a obținut două medalii de aur la patinaj viteză (500 m și 1.500 m). Sursa foto: wikipedia.org

A rămas în istorie și americanul Edward (Eddie) Eagan, care, la 44 de ani, a câştigat medalia de aur la bob 4 persoane, după ce, cu 12 ani în urmă, devenise campion olimpic de box (categoria semigrea) la Olimpada de vară de la Antwerp (https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-7.html). El este singurul spotiv care obține medalia de aur atât la Jocurile de vară cât și la cele de iarnă.

Eddie Eagan a intrat în istorie la Jocurile din 1932, deoarece nimeni n-a mai câştigat, de la el încoace, şi un aur „de vară”, şi un aur „de iarnă”, în probe olimpice diferite. Sursa foto: wikipedia.org

Norvegianca Sonja Henie și perechea franceză formată din Andrée și Pierre Brunet și-au apărat cu succes titlurile la patinaj artistic, ca și americanul Billy Fiske în proba de bob în patru. Suedezul Gillis Grafström a fost zădărnicit în încercarea sa de a câștiga a patra medalie de aur consecutivă la patinaj artistic, clasându-se pe locul al doilea, în spatele austriacului Karl Schäfer.

Primele locuri în clasamentul general pe medalii: SUA (12 medalii, din care 6 de aur, 4 de argint, 2 de bronz), Norvegia (10 medalii, din care 3 de aur, 4 de argint, 3 de bronz), Suedia (3 medalii, din care una de aur și 2 de argint), Canada (7 medalii, din care una de aur, una de argint și 5 de bronz). În total 15 țări au obținut puncte, 10 au câstigat medalii, iar 7 au cucerit medalii de aur.

Andrée şi Pierre Brunet. Sursa foto: https: en.namu.wiki

Încheiem istoria celei de-a treia ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă cu un stop-cadru, care face trecerea către următoarea competiţie olimpică: posesori a trei medalii olimpice în proba de perechi la patinaj artistic (bronz la Chamonix 1924, aur la St. Moritz 1928, aur la Lake Placid 1932), francezii Andrée şi Pierre Brunet refuză să-şi apere titlul patru ani mai târziu, la Garmisch-Partenkirchen, în semn de protest faţă de regimul nazist instaurat în Germania.

Surse: historia.ro, agerpres.ro, cosr.ro, olympic.md, stiridebine.ro 

Istoria Jocurilor Olimpice de iarnă (2)

Continuăm serialul dedicat istoriei Jocurilor Olimpice de iarnă. Astăzi vă prezentăm ediția a II-a a Olimpiadei Albe care a avut loc în staţiunea elveţiană Saint Moritz în anul 1928. Partea întâi, consacrată primei ediții a Jocurilor Olimpice disputate la Chamonix în 1924, o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2026/01/istoria-jocurilor-olimpice-de-iarna-1.html

Posterul oficial al JO de iarnă din 1928. Designer –  Hugo Laubi

EDIŢIA a II-a. ST. MORITZ 1928

Amsterdam fusese aleasă gazda ediţiei Jocurilor Olimpice de vară din 1928 (detalii aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2024/07/istoria-jocurilor-olimpice-moderne-9.html) şi, potrivit regulamentului CIO, Olanda putea să obţină dreptul de a o organiza şi pe aceea de iarnă. Însă, ţinând cont că nu avea infrastructura necesară, Ţara Lalelelor a refuzat, cedând locul staţiunii elveţiene Saint Moritz.

Această localitate este cea mai veche staţiune montană din Europa. Situată la o altitudine de circa 1.800 m, în Engadinul Superior, St. Moritz este renumită pentru clima plăcută, aerul tonifiant şi izvoarele terapeutice. „Perla Engadinului” (o vale lungă din Alpii Elveţieni), cum este supranumită St. Moritz, a fost descoperită în secolul al XV-lea de celebrul medic alchimist Paracelsus. Aici s-a născut sportul de iarnă al Alpilor, în 1864, şi tot aici, în acelaşi an, a fost înregistrată prima agenţie de turism din Elveţia. Între anii 1880-1890, la St. Moritz au fost organizate primele concursuri de curling, patinaj artistic, golf şi bob.

Deschiderea oficială a celei de-a doua Olimpiade de iarnă, dar prima ediție denumită oficial Jocurile Olimpice de iarnă, a fost făcută de Edmund Schulthess, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, la 11 februarie 1928, competiţia având loc până la 19 februarie 1928.

Spre regret, condiţiile meteorologice pun gazdele la grele încercări. Întâi de toate, festivitatea de deschidere se desfăşoară pe un viscol teribil. Apoi, temperaturile ridicate sunt cele care periclitează desfăşurarea concursului olimpic: proba de 10.000 m patinaj viteză e anulată şi câteva dintre probele de patinaj artistic – desfăşurate în mod tradiţional afară, în aer liber – se ţin în interior, pe patinoarului Hotelului Kulm din localitate. Proba de 50 km schi fond are loc în condiţii cu totul şi cu totul ciudate: dacă la debut temperatura era de 0 grade celsius, până la final ea ajunsese la plus 25 de grade.

Staţiunea elveţiană St. Moritz a găzduit cea de-a doua ediție a Olimpiadei Albe. Sursa foto: wikipedia.org

Succesul primei ediții practic a dublat numar țărilor și participanților de la Saint Moritz. La startul Olimpiadei din 1928 s-au aliniat 464 de sportivi, dintre care 26 de femei, din 25 de ţări. Cele mai numeroase delegaţii au venit din Germania (44), Elveţia (41), Austria (39), Franţa (38) și Marea Britanie (32). Argentina, Estonia, Germania, Japonia (prima participare asiatică la Jocurile de iarnă), Lituania, Luxemburg, Mexic, Olanda şi România au fost reprezentate în premieră la Jocurile Olimpice de iarnă.

S-au disputat 14 probe (12 masculine, una feminină și una mixtă) din cinci sporturi: bob, hochei pe gheaţă, patinaj (artistic şi viteză), schi (sărituri, fond şi combinata nordică) şi skeleton, acesta din urmă fiind nou introdus.

Proba de skeleton este considerată primul sport de alunecare din lume. Skeletonul se aseamănă cu sania, cu excepția faptului că sportivii coboară cu capul înainte. S-a desfășurat pe Cresta Run, celebra pistă din gheață naturală, care a fost reconstruită în fiecare iarnă începând cu anii 1870. Cea mai mare parte a traseului acestei piste se află într-o râpă din care au fost folosite pietre și pământ pentru a construi virajele. Structura din lemn a pistei este apoi acoperită cu zăpadă și gheață. Este considerat locul de naștere al skeletonului. Pe această pistă s-au desfășurat și probele de la Jocurile Olimpice din 1948.

Sonja Henie la Jocurile Olimpice de iarnă din 1928. Sursa foto: gettyimages.com

Vedeta ediţiei a fost patinatoarea norvegiană Sonja Henie, care a strălucit pentru prima oară la Jocurile Olimpice. La numai 15 ani, ea a obţinut medalia de aur la patinaj artistic, record ce a dăinuit pentru 74 de ani. Sonia, supranumită „Zâna gheţii”, este prima mare vedeta a sportului hibernal, inclusiv în fabrica de vise de la Hollywood.

Bernt Evensen a fost cel mai medaliat sportiv la St. Moritz 1928. Sursa foto: wikipedia.org

Cel mai medaliat sportiv a fost norvegianul Bernt Evensen, care şi-a adjudecat o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la patinaj viteză. Competiţia de 50 km de schi fond a fost dominată autoritar de suedezul Per Erik Hedlund, care a trecut linia de sosire cu peste 13 minute înaintea ocupantului locului doi.

Per Erik Hedlund la Olimpiada Albă din 1928. Sursa foto: Facebook/Sportbibeln

Deși suferea de un genunchi foarte umflat, suedezul Gillis Grafström reuşeşte să câştige, în proba masculină de patinaj artistic, cea de-a treia medalie consecutivă de aur, după cea de la Jocurile Olimpice de vară de la Antwerp 1920 (până la instituirea JO de iarnă, patinajul artistic şi hocheiul fuseseră incluse în programul câtorva Olimpiade de vară) şi cea de la Chamonix 1924. Niciun alt patinator n-a reuşit să doboare recordul lui Grafström, deşi, în istoria modernă a sportului, rusul Evgheni Pliuşcenko a câştigat şi el trei medalii consecutive, însă nu toate de aur.

Gillis Grafström, triplu campion olimpic la patinaj artistic. Sursa foto: Facebook/Skate Guard Blog

Jocurile au rămas în statistici prin singura competiţie de bob 5 persoane (câştigată de SUA). Canada recidivează la hochei pe gheață fără să primească gol, boberii americani îsi continuă dominarea, iar veteranul finlandez Clas Thunberg îsi confirmă supranumele de „Nurmi al gheții” câștigând încă două medalii de aur. Remarcabile au fost şi performanţele schiorului norvegian Johan Grøttumsbråten care în 1928 a devenit dublu campion olimpic.

Selecționata Canadei de hochei pe gheață, campioană olimpică în 1928. Sursa foto: olympic.ca

Primele locuri în clasamentul general pe medalii: Norvegia (15 medalii, din care 6 de aur, 4 de argint, 5 de bronz), SUA (6 medalii, câte două de aur, argint și bronz), Suedia (5 medalii, din care două de aur, două de argint și una de bronz), Finlanda (4 medalii, din care două de aur, câte una de argint și bronz). În total 14 țări au obținut puncte, 12 au câstigat medalii, iar 6 au cucerit medalii de aur.

Surse: historia.ro, agerpres.ro, cosr.ro, olympic.md, stiridebine.ro