În memoria lui Eugen PETRESCU 

Continuăm prezentarea articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi citiți al cincilea episod al fascinantului serial ”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html, a 2-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, a 3-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html, a 4-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_5.html, a 5-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_6.html, iar a 6-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_7.html.

CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC (7)

1953: Cazul Câmpulung Moldovenesc

Aşa cum rezultă din cele arătate în urmă cu două săptămâni, structura sportului militar s-a bazat, la vremea respectivă, pe asociaţia sportivă numită Casa Centrală a Armatei (C.C.A.), gândită ca "secţiune" sportivă a structurilor social-culturale ale organelor militare. În afara colectivului de la Bucureşti, au mai fost alcătuite colective la Cluj, la Craiava şi în alte oraşe cu garnizoane puternice, între care şi la Iaşi. Gruparea de la Iaşi avea să aibă un destin aparte.

Echipa de fotbal a Casei Armatei din Iaşi reuşeşte, la doi ani de la înfiinţare, la sfârşitul anului 1950, să promoveze în "categoria B". În acel timp, la nivel central fiinţau doar două eşaloane, A şi B, restul fiind competiţii locale. Odată cu promovarea, echipa este transferată la Câmpulung Moldovenesc. Participarea la întrecerile de B în 1951 se soldează cu succes: 35 de puncte din 44 posibile, locul 1 cu 9 puncte avans (!) şi... promovarea pe prima scenă. Mai mult, în 1952, în întrecerea de elită, câmpulungenii reuşesc clasarea pe locul 3, după C.C.A. şi Dinamo. Şi asta încă n-a fost nimic, căci sfârşitul turului din 1953 îi găseşte pe militarii moldoveni pe locul 1, cu un avans de trei puncte în faţa marilor favoriţi de la Centru.

Formația CCA București, în dauna căreia a fost ”sacrificată” CA Câmpulung Moldovenesc. Sursa foto: https://as47.ro.

O astfel de sfidare nu putea fi tolerata: consiliul central al asociaţiei sportive militare decide desfiinţarea colectivului de la Câmpulung Moldovenesc. O echipă de perspectivă, cu un joc legat, plăcut, spectaculos, este sacrificată de centralismul "democratic". Se cuvine să menţionăm câteva nume: antrenorul Francisc Ronnay, portarii Costică Toma şi Florea Birtaşu, fundaşii Ştefan Rodeanu, Nicolae Topşa, Radin Duşan şi Nicolae Dodeanu, mijlocaşii Ştefan Onisie, Petre Cojereanu, Stere Zeană şi Ilie Gârleanu I, atacanţii Ion Alecsandrescu, Petre Bădeanţu şi Ladislau Vlad. Cu toţii aveau să-şi împlinească frumoase cariere pe alte meleaguri.

1954: Scandalul Hunedoara

Toamna anului 1954 avea să consemneze prima mare “trântire” pe bani din istoria fotbalului românesc. De fapt, ce s-a întâmplat?

Campionatul "republican" de "categoria A" îşi desfăşura ultima etapă. O acerbă luptă indirectă se dădea între Locomotiva Bucureşti (aşa se numea, pe atunci, Rapidul) şi Metalul Hunedoara (Corvinul de astăzi), pentru evitarea celui de-al treilea loc al retrogradării (ultimele două clasate nu mai putea spera la nimic). Iată cum arăta coada clasamentului înainte de ultima etapă, a 26-a, programată miercuri 24 noiembrie: 10. Minerul Petroşani 23 puncte, 11. Locomotiva Bucureşti 22 p, 12. Metalul Hunedoara 21 p, 13. Metalul Câmpia-Turzii 20 p, 14. Progresul Oradea 16 p.

Rezultatele consemnate în ultima etapă vor uimi opinia publică: Progresul Oradea, virtual retrogradată, învinge pe Locomotiva Bucureşti cu 3-2 (!), iar Metalul Hunedoara întrece pe Flacăra Ploieşti cu 3-1. Urmează să ia drumul B-ului Progresul Oradea, Metalul Câmpia-Turzii şi... Locomotiva Bucureşti, în timp ce hunedorenii rămân pe prima scenă. Giuleştenii din nou în B, pentru a doua oară în ultimii trei ani? Aşa părea, deşi circulă tot mai insistent zvonuri despre aranjamente, despre vehicularea (evident, subterană) a zeci de mii de lei (pe vremea aceea, salariul era de câteva sute de lei). Autorităţile sportive intervin. Opinia publică fotbalistică, plictisită până la lehamite de atâtea măsuri lipsite de fair play ale forurilor de conducere comunistă a sportului, aşteaptă cu sufletul la gură.

Metalul Hunedoara, în ediția 1954. Sursa foto: Hunedoara libera.

Bănuielile se confirmă, pedepse drastice se pronunţă. Comunicatul publicat în "Sportul popular" din 23 decembrie 1954 consemnează, între altele, că, "pentru lichidarea din practica sportivă a rămăşiţelor mentalităţii putrede burgheze", comisia hotărăşte "retrogradarea echipei colectivului Metalul Hunedoara în categoria B". Au fost sancţionaţi cu excluderea din viata sportiva şapte membri ai conducerii echipei din Hunedoara, un conducător al echipei orădene şi trei fotbalişti (Gheorghe Bodo de la Oradea, Costică Marinescu şi Constantin Zapis de la Hunedoara), alţi zece jucători fiind suspendaţi pe diferite termene, între 6 luni şi 3 ani (între ei, I. Neacşu de la Ploieşti, M. Tudose, L. Vlad şi E. Sulyok de la Oradea, N. Voinescu II, C. Niculescu, D. Mioc şi L. Mihuţ de la Hunedoara), iar antrenorul hunedorenilor, Ştefan Wetzer, a fost retrogradat.

Ceea ce a fost surprinzător atunci şi este şi astăzi, peste ani, e că nicio măsură reparatorie nu s-a dispus în legătură cu situaţia echipei giuleştene. E drept, feroviarii bucureşteni nu făceau parte dintre cei cu "neamuri la Ierusalim", iar în raporturile lor cu autorităţile au fost consideraţi mai degrabă incomozi. Deci hunedorenii nu merg în B în locul giuleştenilor, ci alături de ei! Hoţul de păgubaş!

(Va urma)

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus” Nr. 43 (332), 9 – 15 martie 1999

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor lui Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă permit să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi citiți al cincilea episod al fascinantului serial ”Ciuma roşie şi fotbalul românesc”. Prima parte o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu-dupa.html, a 2-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html, a 3-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu.html, a 4-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam_5.html, iar a 5-a aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2021/02/in-memorialui-eugen-petrescu_6.html.

 

CIUMA ROŞIE ŞI FOTBALUL ROMÂNESC (6)

Anii ’50: Deceniul dogmatic

Expresia din titlu, sintagmă creată în mediile culturale, reuşeşte să ilustreze sintetic "încremenirea" ideologică prin care s-a caracterizat prima perioadă a dominaţiei bolşevice din România, perioadă care a durat circa un deceniu. Astăzi, când examinăm chiar şi superficial (sau colateral, cum e cazul de faţă) ororile bolşevismului, este din ce în ce mai greu de explicat cum a fost posibilă o astfel de situaţie, atât este de inimaginabilă.

Dacă ceva caracterizează cel mai exact perioada dogmatică a comunismului românesc, acel ceva este tot mai accentuata distanţă între vorbe şi fapte. Conceput ca o orânduire menită să elimine "racilele" vechiului, comunismul s-a bazat întotdeauna, în afirmaţii, pe ideea de egalitate, idee pe care Ceauşescu a numit-o "echitate socialistă". Acaparând şi folosind în scop propriu idealurile de "libertate, egalitate, fraternitate" ale revoluţiei franceze de la 1789 (Hruşciov le-a completat şi cu "pacea şi munca", să fie cinci, câte colţuri avea steaua roşie), comunismul a reuşit să facă deosebire clară între ceea ce se afirma şi ceea ce se înfăptuia. Prăpastia între vorbe si fapte s-a adâncit atât de mult încât omul de rând a putut supravieţui într-o societate fundamental ostilă doar vorbind în public altfel decât gândea.

Nici lumea sportului în general, a fotbalului în special, n-a făcut excepţie. Când sportul românesc a intrat în întregime pe orbita ideologiei comuniste, sportivii au avut, o vreme, vaga senzaţie că în arenele şi pe terenurile de sport se va putea manifesta un plus de sportivitate. Iluziile au fost însă curând spulberate: competitorii nu porneau cu şanse egale. Adevărata cheie a diferenţierilor era şi a rămas starea materială a sportivilor, diferenţa faţă de trecut fiind aceea că înainte dicta banul clubului, acum dicta politicul.

Desfiinţându-se profesionismul, toţi fotbaliştii români au trecut la statutul de "amator". În plan practic, asta însemna că ei nu erau retribuiţi pentru fotbal, ci aveau un salariu la o întreprindere sau o instituţie de stat. Cum sistemul salarizării făcea deosebire între leafa unui salariat oarecare şi cea a unui, să zicem, ofiţer de M.A.I. sau de M.F.A. sau chiar a unui angajat civil, aceste diferenţe se resimţeau în câştigurile diferenţiate ale fotbaliştilor. Situaţia n-a trecut neobservată, cu atât mai mult cu cât asociaţiile sportive militare au pornit o furibundă campanie de racolare a celor mai buni sportivi, ademenindu-i cu câştiguri net superioare.

Iată ce consemnează stenograma unei şedinţe a "biroului culturii" de la Consiliul de Miniştri, desfăşurată în zilele de 12, 13 şi 14 februarie 1952. Şedinţa a fost condusă de Iosif Chişinevschi, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, şi la ea au luat parte Gheorghe Apostol – preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, Paul Cornea – din partea Uniunii Tineretului Muncitoresc, delegaţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniul sportului, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor sportive republicane.

9 mai 1950. Cuvântarea generalului Nicolae Ceauşescu cu prilejul sărbătoririi Zilei Victoriei şi Independenţei Naţionale. (Ateneul R.P.R.) (1950). Sursa: ”Fototeca online a comunismului românesc”, cota arhivistică: 2/1950.

Reprezentantul Asociaţiei sportive Casa Centrală a Armatei, un anume Nicolae Ceauşescu (nu! nu e o coincidenţă de nume, este vorba chiar de cel care avea să devină, câţiva ani mai târziu, "mult iubitul şi stimatul"), încercând să justifice racolarea lui Iosif Petschowski de la Arad: "La armată sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi. Oamenii au dreptul să se angajeze. Pot să rămână şi funcţionari civili. Peciovschi (chiar aşa, în textul stenogramei – nota mea, E.P.) vrea să vină la noi, noi vrem să-l luăm, omul e primit". La replica promptă a lui Chişinevschi "Cât i-aţi dat? Cât i-aţi oferit? De unde este informaţia că i s-a oferit 500.000 lei?", Ceauşescu bâiguie: "Am informaţii că C.F.R. i-a oferit 700.000". Gheorghe Enciu, secretarul colectivului sportiv Flamura roşie Arad, relatează că Petschowski ar fi declarat: "Tovarăşi, mă îmbracă căpitan şi-mi dă şi 700.000 lei ca să-mi aranjez situaţia familială".

Aurel Stoian, preşedintele Asociaţiei sportive Ştiinţa, e tranşant: "Trebuie să fim de acord că Armata şi M.A.I. au întrebuinţat metode nejuste şi neprincipiale. Este o cinste pentru un fruntaş sportiv să facă parte din cadrele Armatei, dar întrebuinţarea banilor n-o admitem".

La rândul său, Ion Păuşan, preşedintele Asociaţiei sportive Spartac, prezintă un alt caz de racolare. Într-o seară, vine o maşină la casa lui Florian: "Tovarăşe, dacă nu te prezinţi în 3 zile la serviciu eşti pedepsit. Ţi s-a dat un grad de plutonier şi dacă nu vii te arestăm". Ion Balaş, preşedintele Asociaţiei sportive Dinamo n-a putut explica acest caz.

Nici Gheorghe Niţă, preşedintele Asociaţiei sportive Flacăra, nu se lasă mai prejos: "Ivănescu a fost sprijinit că avea o situaţie grea în familie, nu avea nici cămaşă pe el. Mai târziu, colectivul i-a cumpărat un costum de haine şi palton. Acum a fost tentat şi el să se mute la C.C.A.". Surprinde intervenţia lui Nicolae Frandeş, preşedintele Asociaţiei sportive Locomotiva, care, referitor la racolajul practicat de C.C.A. şi Dinamo, a spus: "Cei care sunt împotriva lor sunt duşmanii de clasă, care antrenează şi pe muncitori. Huiduielile (din tribune – nota mea, E.P.) se datoresc şi lor".

Interesantă mi se pare o declaraţie scrisă, care se regăseşte în acelaşi dosar de arhivă (probabil a constituit material documentar pentru şedinţa respectivă), o declaraţie datată 27 octombrie 1951: “Într-una din zilele săptămânii acesteia m-am întâlnit în tramwayul 16 cu jucătorul de football Pereţ de la echipa Flacăra Bucureşti. Discutând cu el despre matchul cu echipa C.C.A., m-a întrebat “Care daţi mai mult, voi sau Armata?” şi a adăugat că acela care dă mai mult câştigă campionatul. Faţă de acesta am luat poziţie şi i-am arătat că nu este just acest fel de a privi lucrurile, după care el s-a dat jos din tramway şi astfel ne-am despărţit”.

Iosif Petschowski deja în formă militară.

Înainte de a încheia, să precizăm că sumele de bani sunt exprimate în "lei vechi", deşi la 28 ianuarie 1952 avusese loc "reforma bănească". Salariul mediu pe economie era, după reformă, de 350 lei şi, pentru că "schimbarea banilor" s-a făcut "20 lei vechi pentru 1 leu nou", "prima de instalare" propusă lui Iosif Petschowski ar fi echivalentul a circa 100 de salarii medii.

(Va urma)

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus” Nr. 42 (331), 2 – 8 martie 1999