FOTBALUL LA CĂRPINENI ÎN ANII ’30 – ’40

Autor: Sergiu FURDUI

În toamna anului 1985, bunelul Andrei Furdui, încântat de echipa „Rapid” care, la 13 octombrie câștiga-se Cupa „Tinerimii”, defilând cu ziarul „Tinerimea Moldovei” în care era publicat un articol mare consacrat acestei prestigioase performanțe, mi-a spus că a jucat fotbal în copilărie și tinerețe, sugerând că i-am moștenit gene de fotbalist. Dominat de amintiri minunate, povestea că, la răscrucea anilor ’20 – ’30, fiind „flăcău juca fotbal în echipa satului”. Cu părere de rău, n-am însemnat acele amintiri, de aceia, în limita memoriei, reproduc unele fragmente reținute, acestea servind informații generale privind fotbalul la Cărpineni în anii ’30 ai secolului trecut.

Buneii Furdui, Andrei (n. 1910 – d. 1999) și Ana (n. 1912 – d. 1988), în copilărie duminicile și zilele de sărbători religioase le petreceau pe toloacă, jucându-se cu semenii de-a: „capra”, „mijatca”, „matca”, „poarca”, alte jocuri captivante.

Amintiri similare am auzit și de la bunicii Bostan, Alexandru (n. 20.08.1904 – d. 07.12.1981) și Parascheva (n. 20.04.1907 – d. 15.11.1979).

Despre bunici, precum și despre părinți: mama Maria Bostan și tata Mihail Furdiu, am scris detaliat în articolul din 26 martie, 2021-2023, postat pe pagina mea Facebook.

* * *

La începutul anilor ’30 ai secolului trecut, la Cărpineni a apărut un joc nou, cu mingea gonită pe teren și lovită cu picioarele. În sat, se zvonea că acest joc minune, numit fotbal, este practicat la București, Iași, Chișinău, Bălți, Tighina și alte orașe mari din țară.

Primii mesageri ai fotbalului în Cărpineni, pare să fi fost, tinerii care continau studiile în orașele menționate și, în vacanță, reveneau la Baștină, precum și proprietarii unităților economice locale, veniți din Chișinău, centrul fotbalistic regional, printre aceștea fiind: Gheorghe Volcu, Srul Altman, Șlioma Epihaim, Teodor Sutniev și alții.

Implimentarea fotbalului în viața satului Cărpineni a fost posibilă cu concursul primarilor: Ioan Știrbeț care a condus comunitatea la sfărșitul deceniului doi al secolului trecut și Dimitrie Lumicovschi care a preluat funcția respectivă în august 1930.

Reacția la noul joc minune a fost pozitivă, fotbalul fiind acceptat de majoritatea locuitorilor. Conform recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, în comuna Cărpineni, plasa Hâncești, județul Lăpușna cu sediul în orașul Chișinău, locuiau 5.678 de persoane: 2.872 de sex masculin și 2.806 de sex feminin.

* * *

Primii care au dat de „gustul” fotbalului, pare ar fi fost elevii dat fiind că, în școli se preda pregătirea fizică, noul joc fiind practicat la lecții.

În anii ’30, școlile din Cărpineni erau frecventate de circa 600 de elevi, lecțiile fiind predate de învățători severi și exigenți, majoritatea transferați din regiuni românești situate în partea dreaptă a râului Prut.

La Gimnaziu, lecțiile se predau de către învățătorii: Zinaida Holban, Agapia Cernaș, Alexandru și Lidia Nicodim, Ana Dolgariov Eugenia Baltă-Cibotaru și Alexandru Frimu.

La Școala primară de Băieți, 250 de elevi erau învățați de către: Petru Covricov, Olga Modval, Ion Baltă și Mihai Frimu.

La Școala mixtă nr. 2, 121 de elevi erau învățați de către: Petre Popov și Sofia Cebotariov.

La Școala primară de Fete, 128 de eleve erau învățate de către: Alexandru Frimu și Elena Holban.

La Școala mixtă nr. 4, 120 de elevi erau învățați de către: Elena Ionescu și Ion Mocanu

La Școala primară din Topor, 53 elevi erau învățați de Vasile Ungureanu.

Pe parcursul anilor ’30, cu concursul filialei basarabene a Asociației „Astra”, elevii din Cărpineni au fost în excursii la Chișinău și, nu se exclude, că au vizitat și arena sportivă centrală, stadionul „Regele Ferdinand I” construit după 1918 pe teritoriul fostei Piețe Nemțești care găzduia meciuri de fotbal din cadrul campionatului național. După reconstrucția din 1944, acest edificiu cultural-sportiv a fost redenumit în „Dinamo”, denumire valabilă până în prezent.

* * *

La Cărpineni, treptat, fotbalul devene atrăgător și pasionat de mulți doritori sa-l joace sau să-l urmărească: în zile de duminică și de sărbători, copii și adulți adunați pe șes, împărțiți în 2 echipe egale, alergau după minge pe terenul de fotbal improvizat, întrecându-se să lovească mingea cu picioarele în poarta adversarului. Pe marginea terenului, fotbaliștii erau priviți de rude, prieteni, mahalagii care-i încurajau și-i lăudau.

Terenul de fotbal se întindea în lungime de circa 60-70 de metri de la o poartă la alta, aceleași dimensoiuni fiind și în lățime. Porțile erau construite din 2 pari sau haragi înfipți în sol despărțiți la 4-5 metri și reuniți cu o bârnă legată sau bătută în cuie care atârna.

Echipa de fotbal reprezenta un grup de jucători (rude, vecini, prieteni), de regulă, din mahala (regiune sătească care cuprindea străzi învecinate). Echipă era formată și dirijată pe teren de un lider recunoscut de majoritatea jucătorilor, numit căpitan, care, de regulă, alerga iute și lovea puternic mingea.

La început, se juca cu minge confecționată din pietici (cârpe) sau din stinul porcului, numită „beșica porcului”. Odată cu apariția mingii de piele, o bijuterie minune, fotbalul la Cărpineni devine mai atractiv, fiind practicat de mulți copii și tineri.

În zile de joi și de duminică, la Cărpineni se organiza târgul unde comercianții vindeau și mingi de fotbal care, imediat, erau cumpărate dat fiind că fotbalul a devenit popular și atrăgător.

La Cărpineni este formată echipa satului la fotbal care juca cu echipe din satele vecine: Negrea, Sofia, Mingir, Tălăești, Pogănești, Sărata Galbenă, Sărata Mereșeni. Meciurile erau amicale şi se disputau duminica pe un teren aproape viran, situat pe șes, în regiunea târgului. Se aduna multă lume, localnicii susținând fotbaliștii, ultimii fiind mândri că apărau cinstea satului, precum și fericiți – când câștigau meciul. În alte duminici, traversând circa 10 km, pe jos sau cu carul tras de boi, fotbaliștii din Cărpineni făceau navetă în satele vecine menționate astfel, răspunzând la invitațiile adversarilor cu care jucase anterioa acasă.

* * *

În context, redăm fragmente din amintirile povestite de Andrei Furdui, unul din primii fotbaliști ai satului Cărpineni:

„La sfîrșitul anilor ’20 – începutul anilor ’30, la Cărpineni a apărut un joc nou, numit fotbal, pe care l-am îndrăgit deoarece-mi plăcea să alerg și să lovesc cu picioarele mingea.

Fiind flăcău, împreună cu semenii, bătem mingea pe șes iar, în duminici de vară, cei mai buni fotbaliști jucau pentru sat cu echipe din sate vecine. Eram fericit când jucam pentru sat sub privirile consătenilor care veneau în număr mare pe șes, lângă târg, unde se disputau meciurile.

Jocul se reducea la fuga cu mingea, lovită din răsputeri cu ambele picioare. Ne bucuram nespus de mult când mingea lovită întra în poarta adversarului, totodată, pe a noastră poartă o păzeam de goluri. Eram „norocoși” când jucam cu minge de piele cu cameră de rezină, umflată și strânsă în nod cu ață („șnurul”). Camera din interiorul mingii era plină de cleituri, inclusiv una peste alta deoarece, la lovituri, des, se spărgea, mai ales când „întâlnea” cuie (chiroane), spini, ciuline, alte obiecte ascuțite. Umflam cu gura mingea încleiată, pe rând, suflând prin pipcă de plesnea pieptul și asurzeau timpanele...

Meciurile erau încinse de spirite aprinse iar, scopul de a birui prevala regulile de joc, la început puțin știute. Se întâmpla că în timpul jocului izbucneau replici verbale emotive, uneori, transformate în certuri și, chiar, bătăi fizice de scurtă durată. Celor de acasă, vătămații le spuneau că, vânătăile de sub ochi sau de pe alte zone corporale, au fost cauzate de mingea „grea”. În schimb, la următorul joc de fotbal, toți eram prieteni...”.

Bunelul Andrei a jucat fotbal până „au venit rușii”, după cum se exprima.

* * *

În anii ’40, fotbalul la Cărpineni a stagnat total de vreme ce perioada respectivă a fost afectată de cataclisme politice: cel de-al Doilea Război Mondial (01.09.1939 – 02.09.1945); „eliberarea” și instaurarea regimului sovietic (28.06.1940 și 24.03.1944); recucerirea Basarabiei și reinstalarea regimului moscovit (23.08.1944); foamete organizată și epidemii (1946-1947), deportări masive și strămutări forțate (1949).

Familia Furdui și multe alte familii din Cărpineni au înfruntat războiul, foametea, epidemii și deportarea. În toiul nopții de 5 spre 6 iulie 1949, buneii Andrei și Anica cu cei 4 copii: Maria (n. 1936 – d. 1979), Constantin (n. 1937 – d. 1958), Mihail (n. 09.09.1938 – 21.08.1984) și Ion (n. 22.08.1945 – d. 12.05.2021), au fost saltați din pat, urcați în camion militar, apoi la Gara feroviară din Chișinău – în vagon pentru vite a trenului special pentru deportați și duși în Siberia friguroasă, fiind lăsați în taiga – regiunea Tiumeni, raionul Iurga, satul Lesnoe. Au revenit la Baștină abia după moartea lui Stalin, 1953.

Familia Furdui la începutul anilor ’50. Satul Lesnoie, raionul Iurga, regiunea Tiumeni. De la stânga la dreapta: Mihail, Andrei, Constantin (sus), Ion (jos), Anica și Maria.

* * *

Încheiem, precizând că nu cunoaștem alți consăteni, amatori ai fotbalului din acea perioadă istorică care, de fapt, este prima în evoluția fotbalului la Cărpineni. La fel, nu dispunem de informații consistente referitoare la acest subiect important din lipsă de surse informative din perioada antibelică.

Iată de ce, recunoscând că articolul dat este cel mai „subțire”, rămânem deschiși pentru completare și perfecționare, așteptând noi date, memorii, fotografii despre Fotbalul la Cărpineni.

(Va urma)