пятница, 9 августа 2019 г.

IN MEMORIAM. EUGEN PETRESCU
Pe 9 august 1940 se năştea Eugen PETRESCU, ziarist, statistician şi istoric de fotbal. Ne-am cunoscut la mijlocul anilor ’90 pe când activam la săptămânalul “Fotbal Hebdo”, iar domnia sa lucra la “Fotbal Plus”, fiind membru fondator al acestei prestigioase reviste bucureştene, foarte apreciată în acea perioadă. Cu timpul am devenit prieteni, iar astăzi cu mândrie pot să spun că Eugen Petrescu, un erudit adevărat, este mentorul meu în activitatea profesională.
S-a stins din viaţă zece ani în urmă, dar creaţia lui nu trebuie uitată. Astfel, începând cu ziua de astăzi voi posta articole semnate de Eugen Petrescu, articole care, în pofida trecerii timpului, rămân interesante, dar şi… actuale. Puteţi să vă convingeţi citind chiar rândurile de mai jos.
Eugen PETRESCU (09.VIII.1940, Bucureşti – 16.V.2009, Bucureşti).
Inginer, ziarist, statistician şi istoric de fotbal, membru fondator al Comisiei de Istorie şi Statistică a Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti (1961).
A jucat fotbal, ca junior, la clubul Voinţa din Bucureşti, iar în timpul studiilor universitare, baschet.
În presă a colaborat la publicaţiile “Fotbal” (până în 1974) şi “Sportul” (până în 1980). În 1991 devine membru fondator al revistei “Fotbal Plus”.
S-a impus în domeniul statisticii şi al organizării muncii redacţionale, în calitate de publicist comentator şi în virtutea unei strînse legături cu presa sportivă străină de specialitate.
A lucrat într-un colectiv al FRF, contribuind la realizarea a două Anuare (1974-1990 şi 1990-1996), precum şi la Anuarul Ligii Profesioniste de Fotbal (1993-1994).
În paralel s-a ocupat şi de presa economică. Este autorul monografiei “Istorie, Economie, Afaceri. Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti” (2000).
Înmormântat la Cimitirul Bellu.
Foto: Coperta “Anuarului fotbalului românesc 1990-1996” cu autograful redactorului coordonator, Eugen Petrescu.

Despre Eugen PETRESCU
Răzvan TOMA (ziarist, fost coleg cu E. Petrescu la “Fotbal Plus”, cel mai bun statistician român de fotbal al momentului): “Inginer chimist ca meserie, pasiunea pentru fotbal a dobândit-o de mic, de când s-a apucat să colecţioneze până în ultimele zile ale vieţii cărţi şi ziare legate de sportul-rege. Cu aplecare spre statistica fotbalistică, a colaborat din tinereţe cu celebrul săptămânal al anilor 60’ „Fotbal”. În 1991 a făcut parte din grupul celor care au fondat săptămânalul „Fotbal Plus” unde a lucrat până ce acesta s-a desfiinţat. Totodată a alcătuit structura anuarelor fotbalului românesc editate după 1990”.
Foto: August 1991. Momentul în care a demarat pregătirea pentru primul număr al ziarului “Fotbal Plus”. Primul din stânga – Eugen Petrescu, al patrulea din dreapta – Răzvan Toma. (Sursa: arhiva privată a lui Răzvan Toma).
Eduard ŢONE (ziarist, fost coleg cu E. Petrescu la “Fotbal Plus”): “Un mare gentleman. Cu fiecare discuţie pe care o aveai cu el, te simţeai mai deştept, mai bun, mai civilizat. Îi port un imens respect şi mă bucur că am avut norocul să fim colegi pentru câţiva ani”.
Foto: Revelionul 1991-1992 petrecut de redacţia “Fotbal Plus”. Primul din stânga – Eugen Petrescu, alături de el – Eduard Ţone. (Sursa: arhiva privată a lui Răzvan Toma).
Constanţa ROŞOIU (ziaristă la “Fotbal Plus”): “Am avut onoarea să îl cunosc şi să învăţ o grămadă de lucruri de la domnia sa, pe vremea când eram colegi la "Fotbal Plus"... Îmi amintesc acum spre exemplu de o aniversare a dânsului, la care m-am numărat printre invitaţi, pentru că "e ultima ocazie să spun că mai am cincizeci şi ceva de ani". Sau îmi amintesc de o celebră vorbă a sa: "Dragii mei, acestea ziind fise...".

MÂRLĂNIA DISTRUGE ROMÂNIA
În procesul devenirii noastre ca popor civilizat, un rol determinant l-a jucat, între altele, oraşul. Sita care a cernut, scrupulos şi atent, calităţile oamenilor, aducându-i de regulă în prim-planul existenţei sociale pe cei cu adevărat merituoşi, înzestraţi, harnici şi inteligenţi, a cernut generaţii urbanizate pe îndelete, în deplin acord cu aptitudinile şi înclinaţiile lor naturale, cultivate prin studiu, muncă şi pasiune.
În aceste condiţii, cu decenii în urmă, o figură deosebită părea provincialul. Surprins în momentul sosirii în capitală, provincialul părea un marţian nimerit pe pământ, un ins oarecum needucat, dar mai cu seamă necunoscător al codului de comportare al oraşului. De aceea, el părea grosolan sau prost crescut, dar era de fapt un timid cumsecade.
Decenii mai târziu, a apărut mahalagiul sau mitocanul. Venit din afară sau de la margine (mahalaua era marginea oraşului, aşa cum metocul era marginea mănăstirii), el se deosebeşte de tipul provincialului. Este tot lipsit de educaţie (n-are şcoală deloc sau prea puţină, oricum alta decât cea a orăşeanului din centru, diferă codul cultural), dar, spre deosebire de provincial, este snob. El imită comportamentul şi vestimentaţia orăşeanului real, este needucat, dar e educabil, adaptabilitatea, ca şi capacitatea sa de progres este mare.
Mai nou, o figură aparte devine mârlanul. Pare (şi este) la fel de grosolan şi necivilizat ca şi înaintaşii săi, numai că el nu se mai lasă cucerit cu aceeaşi rapiditate de urbanitate. El îi rezistă, încercând să o corupă, să îi impună normele sale suburbane. El nu mai e snob, e arogant, are stofă de cuceritor, dă năvală. E un ţăran care nu mai e ţăran şi un orăşean care n-a devenit orăşean. Nu e incultul care îşi însuşeşte o spoială de cultură, el e pseudo-cultul, semidoctul, care crede că ştie, agresiv în stupiditatea lui, băgăreţ şi terorist. Mârlanul e urât, inexpresiv, sfidător, barbar. El coboară viaţa socială în mocirlă.
De ce oare îmi vin în minte astfel de gânduri acum, după bălăcăreala televizată dintre Becali şi Mitică Dragomir? N-am nici cea mai vagă idee. Dar, mă întreb de ce oare trebuie să exhibăm părţile urâte ale fotbalului, când acest sport minunat are atâtea si atâtea frumuseţi inegalabile?
Eugen PETRESCU
„Fotbal Plus”, Nr. 63 (352), 27 iulie – 2 august 1999

Комментариев нет:

Отправка комментария