În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm seria de articole semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html?spref=fb&fbclid=IwAR2atXSf2sKANnFzH_1CmeFF36iwhQv765KA3HeUpryQD8aMBhbQYUUPvws). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi este vorba de Atalanta, eroina mitologiei greceşti numele căreia îl poartă clubul italian din oraşul Bergamo.

FOTBAL ŞI LEGENDĂ: ATALANTA

Clubul italian Atalanta este binecunoscut iubitorilor de fotbal din ţara noastră. Participantă de nenumărate ori la Serie Uno în Calcio, “ieşită” în Europa la competiţiile inter-cluburi, echipa din Bergamo este adesea un cap de afiş în concursurile Pronosport şi, de aceea, mulţi “microbişti” sunt capabili să se fălească cu amănunte despre echipă şi despre jucători, cât să umple o carte. Dar despre denumirea acestei echipe, se ştie mai puţin. Şi denumirea este legendară, iar amănuntele “la temă” sunt cel puţin inedite, dacă nu chiar neobişnuite.

Atalanta este numele unei eroine a mitologiei clasice elene. Legenda spune că Atalanta, fiică a lui Iasus şi a Clymenei, imediat după naştere ar fi fost abandonată pe o stâncă de tatăl ei, care îşi dorise un băiat şi nu o fată, fiind alăptată de o ursoaică şi crescută în sălbăticia codrilor. Urmând pilda zeiţei Artemis, protectoarea sa, Atalanta a învăţat să vâneze şi a participat, alături de Meleager şi de fraţii dioscuri, Castor şi Pollux, şi de alţi eroi, la vânătoarea fiorosului mistreţ din Calydon care teroriza ţinuturile etoliene. Vestită pentru viteza în alergare, învingătoare în toate întrecerile la care a luat parte, Atalanta ar fi făgăduit să se căsătorească cu cel care o va întrece într-o “cursă de viteză”. Preţuită pentru frumuseţea ei, mulţi au încercat – fără să reuşească – şi au fost ucişi cu suliţa de fecioara neînduplecată.

Foto: Atalanta, tablou de Howard Johnson. (Sursa: godsbay.ru).

Legenda mai povesteşte că unul singur dintre pretendenţi – Melanion – ar fi reuşit să o întreacă, printr-un vicleşug. Înainte de cursă, zeiţa Afrodita i-a dăruit trei mere de aur, din grădina hesperidelor, lui Melanion pe care îl proteja. În cursul alergării – cu handicap, deci Atalanta... venea din urmă – Melanion lasă să-i scape merele, unul câte unul. Atalanta nu-şi poate stăpâni curiozitatea şi se opreşte să le culeagă, în felul acesta, iroseşte timp preţios şi pierde cursa. Ea s-a căsătorit cu Melanion şi tot legenda ne spune – au trăit amândoi fericiţi, până în ziua în care, cu ocazia unei vânători, au profanat un sanctuar în care se adăpostiseră Zeus, căruia îi era închinat acel sanctuar, a fost cuprins de mânie şi i-a pedepsit, transformându-i pe amândoi în lei.

Foto: Atalanta Bergamo – câştigătoarea Cupei Italiei, ediţia 1963.

Clubul Atalanta a fost fondat în 1907 şi iniţiatorii săi au avut această inspiraţie inegalabilă de a atribui echipei un nume fără rival. Se spune că onorabilii membri fondatori, mari amatori de tradiţii legendare, au fost impresionaţi de performanţele “sportive” ale Atalantei şi au ales-o de... naşă. De fapt, numele oficial este “Atalanta Bergamasca di Calcio” (ceea ce ar însemna, aproximativ, Atalanta de fotbal din Bergamo). Deşi nu face parte dintre “marii” fotbalului italian, având un singur “onor” – Cupa Italiei în ediţia 1962-1963 – şi cea mai bună clasare în Serie Uno un loc 5, dar în sezonul 1947-1948 (o, tempora...), clubul lombard merită admiraţia iubitorilor de fotbal de pretutindeni pentru numele său cu adevărat original.

Eugen PETRESCU

Revista “Regia fotbalistică”, Nr. 2, martie 1992