SPORTURI INTERZISE ÎN RSS MOLDOVENEASCĂ

Autor: Sergiu GURIN

Preliminarii

Educația și cultura fizică în republicile sovietice erau părți componente ale educației proletariatului și propagandei modului sănătos de viață. Pe parcursul întregei existențe a URSS se educau generații de bărbați căliți și cu calități volitive înalte, iar femeia nu era mai prejos și se descurca de minune cu exigențele și cerințele destul de drastice ale curriculei educației fizice.

Miza practicării sportului și a culturii fizice în Uniunea Sovietică nu era doar propaganda modului sănătos de viață și ocuparea tinerei generații cu activități extrașcolare, chipurile, să aibă ocupație copiii sovietici după lecție! Dar era și o miză ascunsă despre care se vorbea doar în cercuri restrânse și doar cu jumătate de voce. Ipotetic, copiii sovietici obțineau niște deprinderi militare prin intermediul lecției de educație fizică deja de la grădiniță și clasele primare.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial lumea s-a apucat de aranjat lucrurile. URSS simțindu-se cea mai mare pătimitoare de după război și adjudecându-și titlul de țara cea mai importantă în nimicirea fascismului, practic s-a declarat hegemon al situației de după conflagrație. Evident, SUA și țările aliate nu puteau fi de acord în totalitate cu această poziție egoistă a Uniunii Sovietice și au protestat în nenumărate rânduri prin diferite mijloace. În urma acestor dispute referitoare la cine este stăpânul lumii, URSS a avut cel mai mult de suferit, s-a izolat pe plan internațional și a coborât Cortina de Fier.

Din această clipă începe așa-zisul Război Rece, care avea particularitățile sale specifice. Țările Occidentale formal nu erau antrenate direct în operațiuni militare contra URSS și cu aliații săi din blocul socialist care i se mai zicea Tratatul de la Varșovia. Dar luptau indirect în Asia Orientală, Asia Mijlocie, în Africa, pe continentul Americii Latine pentru influențe geopolitice oportuniste dintr-o zonă oarecare.

Dar, aveau posibilitatea să lupte și direct, doar că platourile de luptă erau arenele sportive care găzduiau diverse concursuri sportive, de diferit rang și importanță. După moartea lui Stalin, Uniunea Sovietică a avut o ascensiune serioasă în domeniul educației fizice și a sportului. Dar, cu siguranță obiectivul de bază era pregătirea pentru un eventual război. De aceea, din grădinițe copiii știau ce înseamnă disciplină militară, știau să defileze, învățau până la automatism unde este dreapta și unde este stânga. Li se propuneau diverse jocuri dinamice cu imitarea acțiunilor din scenele de război. De exemplu, aruncarea grenadei, mersul târâș, alergare cu obstacole, transportarea unei greutăți în spate etc. Cu cât vârsta copilului avansa cu atât și jocurile deveneau mai complexe și cu tentă mai serioasă.

 

Interdicții sovietice în domeniul sportului. Context general

În URSS, încă din anii 1930, a existat o interdicție asupra practicării judo-ului, jiu-jitsu-ului, wushu-ului și altor arte marțiale orientale. Această interdicție a fost impusă din cauza războiului cu Japonia și a rămas în vigoare până la începutul anilor 1960. Prohibiția a fost ridicată în legătură cu includerea artelor marțiale orientale în programul Jocurilor Olimpice de la Roma.

Bodybuildingul, demonstrațiile de corpuri aproape goale pe podium au fost interzise în URSS din 1973. Acest lucru s-a întâmplat deoarece oficialii sportivi au considerat culturismul ca fiind o dezvoltare simplă a mușchilor pentru amuzamentul publicului, incompatibil cu dezvoltarea sportivă a omului sovietic și cu codul moral al comunismului.

În Uniunea Sovietică practicarea yoga era interzisă deoarece, în afară de dezvoltarea fizică, presupunea și o cale spirituală specială, incompatibilă cu stilul de viață sovietic. Conducerea Partidului Comunist considera că dacă un tânăr pionier practică yoga astăzi, mâine acesta ar putea renunța chiar și la ideea construirii comunismului! Or, acest lucru era considerat inacceptabil.

Baseball, acest joc american, varianta rusă a jocului „lapta”, a rămas și el sub o interdicție neoficială în URSS începând cu anul 1939. Cu toate că până la acea vreme în URSS exista chiar și o ligă proprie de baseball, creată de tinerii americani care veneau să lucreze pe șantierele Comsomolului, baseball-ul în Uniunea Sovietică a fost oficial reabilitat abia în 1987 (Какие виды спорта были запрещены в СССР и как люди эти запреты обходили. Disponibil la: https://kulturologia.ru/blogs/070823/57061/ (consultat 02.03.2024)).

Datorită implicării partidului şi statului în organizarea sportului, se poate de afirmat că sportul de masă era unul bine structurat, mai ales că era apreciat ca un instrument util pentru masificarea şi ideologizarea societăţii moldoveneşti. La fel ca în alte părţi ale Uniunii Sovietice, Moldova Sovietică a cunoscut o sistematizare a sistemului competiţional raional, orăşenesc şi republican, marcat de o stimulare puternică a caracterului său de masă (Boris Boguş, Octavian Ţîcu, Nicolae Simatoc (1920–1979). Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona. Ediția a III-a revăzută și adăugită, Chișinău: Cartier, 2022, p. 29).

 

Karate, Taekwondo în Moldova sovietică

Oficial, în RSSM nu existau sporturile menționate supra. Dar odată cu internaționalizarea sistemului de învățământ, al schimbului de studenți între țările blocului socialist, la Chișinău au „emigrat” și sporturile exotice.

O mare parte a sporturilor de contact, așa ca artele marțiale au venit din Orientul Îndepărtat fiind aduse de studenții vietnamezi, nord coreeni, chinezi, din Laos etc. Chiar dacă în URSS aceste sporturi erau interzise, ele erau popularizate pe scară mică între studenți.

Oleg Perfilov, primul din stânga.

Referitor la începuturile dezvoltării karate în RSS Moldovenească, Oleg Perfilov (Interviu realizat de Sergiu Gurin cu Oleg Perfilov la 20 februarie 2024. Arhivă privată), maestru în sport la proba taekwon-do ne-a relatat următoarele: „Începând cu anul 1979 în RSSM oficial s-a permis practicarea probei de karate-do. Până la această perioadă pasionații se antrenau ilegal la Uzina «Mezon», la Școala nr. 16, antrenor era Alexandru Clesin și Vladimir Panfilov, ultimul, de fapt, era maestru al sportului la scrimă. Dar fiindcă fenomenul karate lua amploare, Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport a luat decizia să oficializeze practicarea acestui sport. S-au creat câteva grupe la Chișinău, o grupă la Bălți și una la Tiraspol. În anul 1980 s-a organizat primul Campionat Național la karate în complexul sportiv «Moldova». Dar primul antrenor care a dezvoltat această probă a fost Alexandr Dmitrienco, care lucra în Ministerul Afacerior Interne (MAI), grupa reprezenta «Dinamo», respectiv, neoficial aveau protecție. Alte secții sportive existau, la «Locomotiv» și O.B «Moldova»”.

După desfășurarea a patru ediții ale campionatelor în RSSM, începând cu anul 1984, karate a fost interzis. În presă, entuziasmul pentru primii campioni ai URSS a fost înlocuit de povestiri despre cum un karatist rău a lovit un muncitor comunist la o stație de autobuz, iar „școala de karate la distanță” din revista Viața sportivă a Rusiei a dispărut sub valul de știri despre crimele legate de karatiști care au jefuit miliționeri în timpul unei tentative de arestare (11 ноября 1981 года – начало «запрета каратэ» в СССР. Disponibil la: https://dzen.ru/a/X6t_lpGrimX39YGN (consultat 02.03.2024)). Dar cireașa de pe tort, din spusele domnului Oleg Perfilov a fost că la o federație internațională de karate un antrenor japonez s-a exprimat că el punând bazele karate de fapt îi înarmează cu arme letale pe karatiști și această afirmare exagerată a servit drept motiv pentru autoritățile sovietice pentru a închide toate secțiile de karate.

Drept urmare, la 11 noiembrie 1981 a fost emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSFS Ruse nr. 6/19 și nr. 6/24 „Cu privire la răspunderea administrativă și penală pentru încălcarea regulilor de învățare a karate-ului”, iar în Codul Penal al RSS Federative Ruse a fost introdus art. 219-1 referitor la „predarea ilegală a tehnicilor de luptă karate” în codurile penale ale RSFS Ruse și articole similare în codurile penale, probabil, a provenit de la organele de securității de stat, administrație sau alte organe de aplicare a legii, care evitau astfel, utilizarea karate-ului în acțiuni criminale sau de contradicțiile dintre ideologia sovietică și practica acestei probe sportive.

 

Cazul Jose Gomes

În 1979 a venit la studii din Costa Rica la Institutul Agricol „M. Frunze” din Chișinău pe baza programului de schimb între studenți, un tânăr pe nume Jose Gomes. Acest tânăr costarican în țara sa natală practica Taekwon-do. Pe atunci nimeni încă nu auzise de așa denumire de sport, era ceva nou pe piața sportivă din RSSM. Este de remarcat faptul că practic același contingent de entuziaști care practicau karate, tot ei au început să cunoască și taekwon-do, adică propriu-zis Oleg Perfilov, Alexandru Clesin, Pavel Livițchi, Vladimir Panfilov, ultimul fiind nevoit să abandoneze practicarea taekwon-do din cauză că activa în MAI, iar această probă se practica complet ilegal. De fapt, acești sportivi au fost printre primii din URSS care au îndeplinit normativele de maestru al sportului la karate iar lotul RSSM la Campionatul URSS în anul 1984, s-a clasat pe locul patru.

Vladimir Panfilov, președintele Confederației Artelor Marțiale din Moldova, unul din primii entuziaști care practicau karate în RSSM.

Revenind la Jose Gomes, acesta practica versiunea taekwon-do WTF, care actualmente este probă olimpică. Ca atare, întemeietorul probei Taekwon-do a fost generalul Choi Hong-hi din Coreea de Nord încă în anul 1940. Începând cu 1959 Taekwon-do s-a răspândit și în afara granițelor Coreei de Nord. În 1966, Choi Hong-hi a fondat International Taekwon-Do (International Taekwon-do Federation) pentru a promova și standardiza practica Taekwon-do-ului conform viziunii sale. El a călătorit în întreaga lume pentru a populariza și a preda Taekwondo-ul ITF, atrăgând un număr mare de practicanți și fani. Cu toate acestea, din cauza divergențelor politice și personale, în anii 1970, au apărut fracțiuni în comunitatea Taekwondo-ului, astfel în anul 1973 a fost fondat Taekwon-do WTF (World Taekwondo Federation), care a fost fondată în Coreea de Sud de către Choue Chung-won. Acestă probă urma să fie recunoscută la nivel internațional de către Comitetul Internațional Olimpic.

Jose Gomes se bucura de popularitate la Chișinău și avea tot mai mulți adepți. Evident KGB, repede a deconspirat activitatea ilegală al acestuia și la cererea structurilor de securitate, Jose a fost transferat la Institutul de același profil din Odesa. Sportivii mai sus menționați, adepții aceastei probe sportive, plecau cu regularitate la Odessa la mentorul acestora, la Jose ca să-și perfecționeze în continuare măiestria sportivă. Uneori, Jose Gomes revenea la Chișinău la sportivii săi și era găzduit la domiciliul lui Alexandru Plesen. Această activitate riscantă a durat până în anul 1986, până când Jose Gomes s-a întors în Costa Rica. După plecarea acestuia au rămas să popularizeze această probă Alexandru Clesin și Alexandru Levițchi, unii deținători ai centurilor negre, alți sporitivi având centuri inferioare.

 

Poze din arhiva lui Vladimir Panfilov.

Dat fiind faptul că mijlocul anilor 1980 a coincis și cu relaxarea din partea autorităților centrale, au început să fie deschise mai multe grupe. Dar, era o caracteristică, veneau să practice probele sportive doar maturii, iar ca să nu fie prinși antrenorii de către miliție erau admiși în grupe doar persoanele recomandate. Oleg Perfilov relatează că antrenamentele se petreceau la miezul nopții, iar drept sală de sport servea sala de balet de la Filarmonica Națională, unde accesul era permis exclusiv prin recomandare. O altă sală de antrenament era situată în incinta unei școli profesionale, unde antrenamentele începeau la orele 23:00, geamurile la fiecare antrenamente erau acoperite cu pânză neagră, ca să nu fie deconspirați.

 

Considerații finale

Această temă este puțin cunoscută, deoarece în diferite perioade de existență a URSS, populația pur și simplu nu cunoștea de existența anumitor probe sportive. În pofida faptului că URSS era înconjurată de o Cortină de Fier, oricum era imposibil de dosit totul ce nu convenea conducerii țării sovietelor. Pe parcursul anilor, s-au tot introdus și promovat probele de sport care aveau o asemănare cu acele probe de sport care erau interzise din motive ideologice, ca, de exemplu, sambo, ce semăna izbitor cu judo: lupta corp la corp semăna cu karate, „lapta” rusească semăna cu baseball-ul. De asemenea, se încerca promovarea sporturilor naționale din republicile unionale. Evident, odată cu participarea URSS la Jocurile Olimpice, era imposibil de ascuns de ochii sportivilor aceste sporturi exotice, de aceea spre sfârșitul anilor 1970, parțial statul a dat undă verde parcticării unor probe sportive, dar acesteia se aflau sub „ochiul de veghe” al KGB. Destinderea de la sfârșitului anilor 1980 a accelerat migrarea tuturor sporturilor interzise în RSSM și începând cu anii 1991, dezvoltarea sportului în Republica Moldova a cunoscut o altă realitate, una democratică și liberă.