35 DE ANI SUB TRICOLOR

DOMENIUL CULTURII FIZICE ȘI SPORTULUI DE LA INDEPENDENȚĂ ÎNCOACE: REALIZĂRI ȘI PERSPECTIVE

Sportul Republicii Moldova între performanță, identitate și viitor

Sinteză aniversară • 1991–2026

Autori: Drd. Sergiu GURIN, Dr. Ion Valer XENOFONTOV

Prolegomene

Sportul este una dintre limbile universale prin care un stat își poate spune povestea. Uneori, o țară întreagă încape într-o fracțiune de secundă, într-o ultimă ridicare, într-o aruncare decisivă sau în liniștea de dinaintea startului. Pentru Republica Moldova, cei 35 de ani de independență pot fi citiți și astfel: prin emoția unui drapel ridicat pe marile arene, prin mâinile unui antrenor care insuflă încrederea într-un copil, prin ora de educație fizică dintr-o școală, prin efortul sportivului și prin bucuria unei comunități care își recunoaște campionii.

Aceasta nu este numai istoria medaliilor. Este istoria unei societăți care, după 1991, a trebuit să transforme o moștenire sportivă importantă într-un sistem propriu, să supraviețuiască anilor de criză, să-și creeze instituții, reguli și reprezentare internațională, apoi să redescopere sportul ca parte a educației, sănătății publice, incluziunii și demnității naționale. Traseul nu a fost unul liniar. Au existat baze degradate, finanțări insuficiente, migrație a specialiștilor și diferențe dureroase între capitală și localitățile țării. Dar tocmai în această luptă pentru continuitate s-a conturat caracterul sportului moldovenesc: modest în resurse, încăpățânat în aspirații și capabil să producă performanțe care depășesc cu mult dimensiunea țării.^[1]

 

De la totalitarism spre instituțiile unui stat suveran

În anii imediat premergători Declarației de Independență, sportul din RSS Moldovenească făcea parte dintr-un sistem sovietic centralizat. Acesta oferea școli specializate, baze, metodici și o rețea de selecție, însă gloria sportivilor era înscrisă în palmaresul URSS. Larisa Popova, Nicolae Juravschi, Stela Zaharova, Tudor Casapu și alți performeri formați în spațiul dintre Prut și Nistru demonstraseră deja că această școală putea ajunge la vârful sportului mondial. Independența a schimbat însă întrebarea fundamentală: dacă Republica Moldova își poate construi propriul drum spre victorie.

Primul logo al CNOS al R. Moldova

Răspunsul a început chiar înainte de 27 august 1991. La 29 ianuarie 1991 a fost fondat Comitetul Olimpic al Republicii Moldova, act de anticipare instituțională și de afirmare a voinței de reprezentare proprie. În martie 1992 a urmat recunoașterea provizorie din partea Comitetului Internațional Olimpic, iar la 24 septembrie 1993 – recunoașterea definitivă.^[2] În același orizont de înnoire au apărut Federația Moldovenească de Fotbal, constituită în 1990 și afiliată ulterior la UEFA și FIFA, precum și Institutul Național de Educație Fizică și Sport, fondat în 1991 pentru a pregăti cadrele de care noul stat avea nevoie.^[3]

Aceste date pot părea administrative, dar în spatele lor se afla o schimbare de destin. O federație națională însemna dreptul de a înscrie o echipă sub numele „Republica Moldova”. Un comitet olimpic însemna dreptul de a purta tricolorul la ceremonia de deschidere. O instituție de învățământ superior însemna profesori, antrenori, cercetători și metodologii formate pentru realitățile propriei țări. Independența sportivă s-a construit, așadar, în săli de ședință și în săli de antrenament deopotrivă.

Tranziția anilor 1990 a pus această construcție la grea încercare. Mecanismele vechi de finanțare s-au destrămat, o parte a infrastructurii s-a degradat, iar sportul de masă a pierdut din amploare. În același timp, au apărut cluburi private, asociații și federații noi, iar discipline cândva marginalizate și-au câștigat locul. Legea nr. 330-XIV din 1999 a oferit primul cadru general al culturii fizice și sportului în statul independent, definind sportul nu doar drept competiție, ci ca parte a culturii societății și a educației omului.^[4] Astfel, după o perioadă de supraviețuire, sistemul a început să capete o arhitectură națională.

 

Tricolorul pe marile arene

Una dintre cele mai puternice imagini ale începutului de epocă este victoria halterofilului Tudor Casapu la Jocurile Olimpice de la Barcelona, la 30 iulie 1992, în categoria 75 kg. El a concurat în componența Echipei Unificate, de aceea medalia nu este contabilizată în palmaresul olimpic oficial al delegației Republicii Moldova independente. Și totuși, pentru memoria noastră colectivă, acel moment rămâne un prag: la ceremonia de premiere a fost ridicat drapelul Republicii Moldova și a fost intonat imnul de stat de atunci Deșteaptă-te, române! (identic cu imnul României). Victoria lui T. Casapu a făcut vizibilă o țară abia apărută pe harta politică a lumii și a transformat forța unui sportiv în simbol de suveranitate.^[5]

Pentru prima dată în istoria recentă a R. Moldova, grație campionului olimpic Tudor Casapu, a fost intonat Imnul de Stat și urcat Drapelul de Stat al țării noastre pe cea mai înaltă culme sportivă, 30 iulie 1992, Barcelona, Spania. Arhiva privată Tudor Casapu

Prima delegație olimpică proprie a participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Lillehammer, în 1994, iar debutul la ediția de vară a avut loc la Atlanta, în 1996. De atunci și până la Paris 2024, palmaresul olimpic oficial al Republicii Moldova a ajuns la zece medalii: trei de argint și șapte de bronz. Primele au venit la Atlanta, prin argintul canoiștilor Nicolae Juravschi și Victor Reneischi și bronzul luptătorului Serghei Mureico. La Sydney 2000, Oleg Moldovan a cucerit argintul la tir, iar Vitalie Grușac – bronzul la box. La Beijing 2008, Veaceslav Gojan a adăugat încă un bronz pentru școala de box; la Tokyo 2020, Serghei Tarnovschi a urcat pe treapta a treia a podiumului la canoe.^[6]

Paris 2024 a devenit cea mai rodnică ediție olimpică din istoria țării: Anastasia Nichita a obținut argintul la lupte feminine, Denis Vieru și Adil Osmanov au cucerit bronzul la judo, iar Serghei Tarnovschi și-a confirmat valoarea printr-o a doua medalie olimpică de bronz. Patru medalii la o singură ediție au așezat Republica Moldova pe locul 72 între cele 91 de națiuni medaliate și au arătat ce poate produce o generație sprijinită de antrenori, federații, medici și familii.^[7] La hotarul dintre succes și podium s-a aflat și halterofilul Marin Robu, clasat al patrulea; perseverența sa avea să fie răsplătită în 2026, când a devenit campion european la categoria 88 kg și a stabilit recordul european la proba smuls.^[8]

Irina Rîngaci. Sursa foto: uww.org

Performanța olimpică este numai vârful vizibil al unei mișcări mai largi. În 2021, Irina Rîngaci a devenit prima campioană mondială din istoria luptelor feminine moldovenești, iar Victor Ciobanu a adus primul titlu mondial al țării la lupte greco-romane. Un an mai târziu, Anastasia Nichita a devenit campioană mondială, confirmând maturizarea spectaculoasă a școlii feminine de lupte.^[9] În canoe, Serghei Tarnovschi a devenit campion mondial la C1 500 m în 2024, apoi și-a adăugat în 2025 al treilea titlu mondial, câștigând cursa de 5.000 m.^[10] Aceste rezultate nu sunt accidente izolate: ele sunt expresia unor școli sportive care au învățat să transforme continuitatea în excelență.

Fotbalul a oferit, la rândul său, unul dintre momentele cu cea mai mare rezonanță internațională. În 2021, FC Sheriff Tiraspol a devenit primul club moldovenesc ajuns în grupele Ligii Campionilor UEFA, iar victoria cu 2–1 asupra lui Real Madrid, pe stadionul „Santiago Bernabéu”, a fost considerată una dintre marile surprize din istoria competiției.^[11] Dincolo de geografia complicată a țării, acel meci a demonstrat că numele Republicii Moldova poate domina pentru o seară agenda fotbalului mondial.

 

Din sat, din școală, spre podium

În spatele fiecărei medalii se află un traseu care începe, cel mai adesea, departe de reflectoare și camere de luat vederi. Începe cu profesorul de educație fizică ce observă coordonarea sau curajul unui elev; cu antrenorul care deschide sala înainte de răsărit; cu părintele care găsește bani de drum; cu administrația locală care repară un teren; cu medicul, kinetoterapeutul și voluntarul care țin un copil aproape de sport. Ei alcătuiesc partea nevăzută, dar indispensabilă, a echipei naționale.

Școala rămâne cel mai democratic loc de întâlnire cu mișcarea. Ora de educație fizică nu este o anexă a educației, ci locul unde copiii învață disciplina, cooperarea, respectul regulilor și bucuria efortului. De aici, pentru cei cu aptitudini și dorință, traseul poate continua în școlile sportive. În 2024 funcționau 104 asemenea instituții, cu 38,1 mii de copii și tineri înscriși în grupe, susținuți de 1.441 de antrenori. Tot în acel an erau raportate 4.769 de construcții și spații sportive – stadioane, terenuri, săli, bazine și spații auxiliare.^[12] Cifrele arată o bază reală, dar și obligația de a reduce diferențele dintre regiuni, de a moderniza facilitățile și de a le face accesibile tuturor.

Petru Caduc (centru) și discipolii lui premianți cu bronz la Jocurile Olimpice: Vitalie Grușac (stânga) și Veaceslav Gojan (dreapta)

Unele localități au devenit adevărate capitole ale geografiei sportive naționale. La Grimăncăuți, în raionul Briceni, antrenorul Petru Caduc și colegii săi, împreună cu neobosita soție în rol de diector Svetlana Caduc au creat o școală de box cu ajutorul autorităților publice centrale ale cărei rezultate sunt deocamdată unice pentru Republica Moldova: Vitalie Grușac și Veaceslav Gojan sunt sportivii pregătiți în mediul rural care au excelat pe podiumurile olimpice, ambii obținând medalii de bronz. Aceste exemple demonstrează cum ambiția, profesionalismul și dedicația poate genera rezultate chiar și în condiții rurale. La Șerpeni, raionul Anenii Noi, tradiția trântei, competițiile locale și infrastructura au creat identitatea unei „localități sportive”; la Izvoare, raionul Florești, complexul care poartă numele campioanei olimpice Lia Manoliu leagă memoria unei mari sportive de viața unei comunități rurale.^[13] Călărașul s-a remarcat pe harta sportivă a Republicii Moldova datorită falnicului codrean Constantin Cobîleanu, care a dezvoltat o școală sportivă de lupte libere unică de felul său, pregătind o participantă la Jocurile Olimpice Mariana Eșanu-Cherdivară, care de asemenea este multiplă campioană europeană și mondială la diferite categorii de vârstă. Sute de copii au trecut prin mâinile lui Constantin Cobîleanu, care nu și-a abandonat profesia nici pe o secundă, nici în cele mai grele timpuri.

Harta excelenței este ținută laolaltă de antrenori. Petru Caduc în box; Valentin Guțu, Vasile Luca, Vasile Colța, Veaceslav Bacală și Valeriu Duminică în judo; Alexandru Chirpicenco și Nicolae Juravschi în canoe; Nicolae Oriol, Mihail Rusu, Petru Marta, Boris Savva, Constantin Cobîleanu și Alexandru Zubrilin la lupte libere; Mihail Cucu, Roman Zgardan, Ion Ghiorghiță, Gheorghe Bondari și Boris Panasiuc la lupte greco-romane; Sergiu Crețu la haltere; Petru și Andrei Chiperi în luptele feminine; Vitalie Gligor la para judo – fiecare nume reprezintă o școală, iar fiecare școală înseamnă zeci de destine modelate. Instituirea, în 2026, a Zilei profesionale a antrenorului, marcată anual la 25 septembrie, recunoaște public o profesie fără de care sportul de performanță nu poate exista.^[14]

Aceeași continuitate a fost întreținută de Liceul Republican cu Profil Sportiv, ale cărui origini coboară în 1971, și de învățământul superior de profil. Institutul Național de Educație Fizică și Sport, devenit în 2006 Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, a format generații de profesori, antrenori, cercetători și manageri.^[15] Integrarea USEFS în Universitatea de Stat din Moldova, decisă la sfârșitul anului 2023, a păstrat programele și campusul de profil, deschizând totodată perspectiva unei legături mai puternice între știința sportului, educație, medicină și cercetare.^[16] Orice reformă viitoare va trebui judecată după un criteriu simplu: dacă întărește omul de la baza sistemului – profesorul și antrenorul – și dacă îi oferă copilului șansa de a progresa fără a fi obligat să-și părăsească localitatea sau țara.

 

Sportul care nu lasă pe nimeni în urmă

O societate se vede nu doar în felul în care își celebrează campionii, ci și în felul în care deschide spațiile sportive pentru fiecare cetățean. Mișcarea paralimpică și sportul adaptiv au schimbat în Republica Moldova însăși înțelegerea performanței: sportivul cu dizabilitate nu este beneficiar al compasiunii, ci competitor, reprezentant al țării și autor al propriului rezultat.

Atlanta 1996 a adus primele medalii paralimpice ale țării: bronz pentru Nicolae Ciumac la atletism și Vladimir Polcanov la tenis de masă.^[17] La Paris 2024, Ion Basoc a cucerit argintul la para judo (+90 kg J1), iar Oleg Crețul – bronzul la – 90 kg J1.^[18] Cele patru medalii ale independenței dovedesc că barierele sociale pot fi depășite când talentul întâlnește acces, pregătire specializată și respect.

Ion Basoc și Oleg Crețul, premianți la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024

Incluziunea are mai multe chipuri și trebuie să le cuprindă pe toate. Comitetul Paralimpic din Republica Moldova reprezintă sportivii cu dizabilități fizice și de vedere în mișcarea paralimpică. Special Olympics Moldova, fondată în 1990, oferă pe tot parcursul anului antrenamente și competiții persoanelor cu dizabilități intelectuale.^[19] Comitetul Național Deaflympic din Moldova, membru al Comitetului Internațional al Sportului pentru Surzi din 1993, creează legătura cu mișcarea sportivă internațională a persoanelor cu deficiențe de auz.^[20] Alături de federații, cluburi, asociații ale persoanelor cu dizabilități, familii și voluntari, aceste structuri transformă incluziunea din principiu în practică.

Noua Lege nr. 110/2025 cu privire la educația fizică și sport consacră sportul adaptiv în arhitectura sistemului național și prevede posibilitatea afilierii federațiilor de profil la mișcarea paralimpică.^[21] Miza este însă mai mare decât o formulare juridică. Sunt necesare săli fără bariere, transport accesibil, echipament adaptat, antrenori instruiți, competiții școlare incluzive și vizibilitate egală. Când un copil cu dizabilitate intră într-o sală și găsește acolo nu obstacole, ci o echipă, Republica Moldova devine mai puternică.

 

De la rezistență la strategie

După decenii în care dezvoltarea a depins prea mult de inițiative fragmentare și de sacrificiul individual, sportul moldovenesc a intrat într-o etapă de planificare strategică. Strategia națională „Sport 2030”, aprobată în 2024, a stabilit direcții pentru sportul de masă, sportul de performanță, infrastructură, resurse umane și guvernanță.^[22] Legea din 2025 a actualizat cadrul juridic, iar Programul de implementare pentru anii 2026–2028 a transformat obiectivele în acțiuni privind modernizarea bazelor, formarea specialiștilor, susținerea loturilor și creșterea accesului populației la activitate fizică.^[23]

Arhitectura contemporană reunește Ministerul Educației și Cercetării, Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Comitetul Paralimpic, federațiile naționale, școlile și cluburile sportive, Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale și Agenția Națională Antidoping. Aceasta din urmă apără una dintre condițiile esențiale ale performanței: integritatea. Legea nr. 24/2023 a consolidat cadrul de prevenire și combatere a dopajului, iar cercetarea de profil subliniază rolul educației timpurii, al responsabilității antrenorului și al protejării sănătății sportivului.^[24] O medalie valorează cu adevărat numai atunci când este câștigată curat.

Trânta – sport tradițional. Foto: Ion Valer Xenofontov

Aceste schimbări au obținut o dimensiune publică puternică pe parcursul ultimilor ani. Noua lege, extinderea burselor și premiilor, programele comunitare și găzduirea competițiilor internaționale au transmis mesajul că sportul trebuie tratat ca prioritate națională, nu ca domeniu periferic.^[25] Rezultatele trebuie privite fără triumfalism: strategiile valorează numai dacă ajung în sala de sport, dacă finanțarea este predictibilă, dacă federațiile sunt transparente și dacă performanța nu se obține cu prețul sănătății ori al abandonului școlar. Dar faptul că sportul a revenit în centrul politicilor publice reprezintă o schimbare de direcție.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a contribuit la această recunoaștere simbolică a performanței. Întâmpinarea lotului olimpic la aeroport după Paris 2024 și evidențierea publică a sportivilor și antrenorilor au arătat că succesul lor aparține întregii societăți.^[26] Într-o democrație, rolul liderilor politici nu este să-și însușească victoria, ci să o onoreze, să creeze condiții și să transforme exemplul campionilor în încredere colectivă.

În 2024, sportivii moldoveni au câștigat un record de 731 de medalii internaționale la discipline olimpice, paralimpice și neolimpice, în toate categoriile de vârstă.^[27] Cifra, distinctă de palmaresul olimpic, arată amploarea muncii din federații și loturi. În 2025, Chișinăul a găzduit Campionatele Europene de Haltere pentru seniori și de Judo U23, precum și primul turneu final UEFA organizat în țară – EURO U19 la futsal.^[28] Găzduirea unor asemenea competiții aduce standarde tehnice, voluntariat, imagine externă și încrederea că Moldova poate!

Diplomația sportivă se construiește și prin evenimente mai apropiate de comunități. Ultramaratonul transfrontalier Rubicon, sprijinit de guvernele Republicii Moldova și României, proiectele Erasmus+ Sport și inițiativa „Moldova în Mișcare”, realizată cu sprijinul GIZ, au legat activitatea fizică de cooperare internațională și incluziune socială.^[29] Programul „Capitala Sportului”, lansat în 2025 și inaugurat la Călărași, a mutat centrul de greutate spre alte localități decât capitala Republicii Moldova, oferindu-le șansa de a organiza festivaluri, competiții, forumuri și investiții proprii.^[30] Acesta este poate cel mai sănătos sens al patriotismului sportiv: nu doar să aplaudăm drapelul pe podium, ci să construim, acasă, locul din care va porni următorul campion.

 

O țară care își poartă victoria împreună

La 35 de ani de independență, bilanțul sportului Republicii Moldova nu încape într-un tabel de medalii. El se află în curajul lui Tudor Casapu, care a făcut tricolorul vizibil în vara anului 1992; în revenirea lui Nicolae Juravschi sub culorile țării; în precizia lui Oleg Moldovan; în școala de box de la Grimăncăuți; în forța Anastasiei Nichita, a Irinei Rîngaci și a lui Victor Ciobanu; în determinarea lui Serghei Tarnovschi; în spiritul judocanilor Denis Vieru și Adil Osmanov; în demnitatea lui Ion Basoc și Oleg Crețul; în perseverența lui Marin Robu. Dar el se află la fel de mult în profesorul care trasează cu creta o linie pe terenul școlii, în antrenorul care repară singur inventarul și în copilul care aleargă spre prima sa competiție.

Sediul Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova, 8 iulie 2016. Foto: Ion Valer Xenofontov

Republica Moldova a trecut de la performanțe obținute în numele unui stat totalitar la dreptul de a concura sub propriul drapel; de la instituții moștenite la structuri naționale; de la supraviețuirea anilor 1990 la o strategie care privește spre 2030. Următoarea etapă trebuie să unească performanța cu participarea de masă, satul cu orașul, sportul olimpic cu cel paralimpic și deaflympic, tradiția cu știința, ambiția cu integritatea.

Cea mai mare victorie a acestor 35 de ani este convingerea că Moldova poate să se afirme pe arena internațională a sportului de performanță. Poate forma campioni în sate mici. Poate primi Europa la Chișinău. Poate transforma diferența într-o forță și vulnerabilitatea într-o probă de caracter. Poate face ca fiecare copil – indiferent de locul în care s-a născut, de veniturile familiei sau de dizabilitate – să aibă dreptul la mișcare, la echipă și la vis.

Iar atunci când tricolorul urcă pe catarg, nu se ridică doar pentru cel aflat pe podium. Se arborează pentru profesor, antrenor, familie, medic, voluntar, comunitate și pentru toți cei care au continuat să creadă. Se ridică pentru Republica Moldova!

Sursa: moldova-independenta.md 

---

^[1] Ion Valer Xenofontov, Cultura fizică și sportul, in: Liliana Corobca (coord.), Panorama postcomunismului în Republica Moldova, vol. 2 (București: Editura Institutului Cultural Român, 2024), pp. 445-469.

^[2] Natalia Donets, Lucia Juravschi și Cristina Vasilianov, 25 de ani ai Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova (Chișinău: Elan Poligraf, 2016), pp. 59–64, 80.

^[3] Serghei Donets și Valentin Iacovlev, 100 de ani ai fotbalului moldovenesc (Chișinău, 2010), pp. 7–8; Viorica Calugher, Învățământul superior de cultură fizică din Republica Moldova: între tradiție și reformă (Chișinău: Valinex, 2015), pp. 58–76.

^[4] Republica Moldova, Legea cu privire la cultura fizică și sport nr. 330-XIV din 25 martie 1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 83–86, art. 399, 5 august 1999; Boris Boguș și Mihail Epuran, Prolegomene la o filosofie a activităților corporale autotelice, in: Studia Universitatis Moldaviae, seria Științe ale educației, nr. 5 (2007), p. 171.

^[5] Ion Xenofontov (resp. de ed.), Tudor Casapu, eternul campion (Chișinău: Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan”, 2015), pp. 133–136, 171; Lidia Prisac și Ion Xenofontov, Alexie Mateevici (1888–1917), autorul Imnului de Stat al Republicii Moldova, in: Țara Bârsei, serie nouă, nr. 15 (2016), pp. 171–179.

^[6] Donets, Juravschi și Vasilianov, 25 de ani ai Comitetului Național Olimpic și Sportiv, pp. 117–176; Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Raport de activitate 2024 (Chișinău, 2024), pp. 3–5, www.olympic.md (accesat la 6 august 2026).

^[7] Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Raport de activitate 2024, pp. 2–5.

^[8] International Weightlifting Federation, „European Championships: Nasar (BUL) wins again but this time Ozbek (TUR) is the star – alongside Sterckx (BEL)”, 27 aprilie 2026. Disponibil: www. beta.iwf.sport (accesat la 6 august 2026).

^[9] United World Wrestling, 19 octombrie 2021, www.uww.org, „Anastasia Nichita – Results”, secțiunea 2022 World Championships, www. uww.org/athletes-results/anastasia-nichita-16489-profile (accesate la 6 august 2026).

^[10] International Canoe Federation, „Dostal adds world gold to Olympic success on thrilling final day in Samarkand”, 25 august 2024 www.canoeicf.com (accesate la 6 august 2026).

^[11] UEFA, „Champions League qualifying: Benfica, Malmö, Young Boys through”, 25 august 2021, www.uefa.com; UEFA, „Sheriff bursting with pride after shock Real Madrid victory”, (accesate la 6 august 2026); Octavian D. Țâcu, Boris Boguș, FC SHERIFF și geopolitica fotbalului (Chișinău, Editura Arc, 2026), 290 p.

^[12] Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, Anuarul statistic al Republicii Moldova, ediția 2025, cap. 10 „Cultură și sport”, tabelele 10.2.2–10.2.3, pp. 256–258. Disponibil: www. statistica.gov.md (accesat la 6 august 2026).

^[13] Alexandru Cerga și Iurie Ciobanu, Istoria satului Șerpeni. Studiu documentar (Chișinău: Lexon-Prim, 2020), pp. 380–423; Valeriu Capcelea, Victor Capcelea și Grigore Capcelea, Comuna Izvoare (Florești): istorie și actualitate (Chișinău: Prop-Mapix, 2021), pp. 248–250.

^[14] Parlamentul Republicii Moldova, „Antrenorii din Republica Moldova vor avea o zi profesională, marcată anual pe 25 septembrie”, 31 iulie 2026. Disponibil: www.parlament.md (accesat la 6 august 2026).

^[15] Calugher, Învățământul superior de cultură fizică, pp. 77–146; Veaceslav Manolachi, Anatolie Budevici și Vasile Triboi, Cultura fizică și sportul, in: Republica Moldova. Ediție enciclopedică (Chișinău: Enciclopedia Moldovei, 2009), pp. 695–704.

^[16] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport fuzionează cu Universitatea de Stat din Moldova”, 27 decembrie 2023. Disponibil: mec.gov.md (accesat la 6 august 2026).

^[17] International Paralympic Committee, Atlanta 1996 – Medal Standings. Disponibil: www.paralympic.org (accesat la 6 august 2026);

^[18] International Paralympic Committee, Paris 2024 Paralympic Games – Judo Results. Disponibil: www.paralympic.org (accesat la 6 august 2026).

^[19] Special Olympics International, Special Olympics Moldova – Country Profile, 2016. Disponibil: www.specialolympics.org (accesat la 6 august 2026).

^[20] International Committee of Sports for the Deaf, „Republic of Moldova – Comitetul Național Deaflympic din Moldova”. Disponibil: www.deaflympics.com (accesat la 6 august 2026).

^[21] Republica Moldova, Legea nr. 110/2025 cu privire la educația fizică și sport, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr. 329–332, art. 376. Disponibil: www.legis.md (accesat la 6 august 2026).

^[22] Guvernul Republicii Moldova, Hotărârea nr. 490/2024 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare „Sport 2030” pentru anii 2024–2030. Disponibil: www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=144270&lang=ro (accesat la 6 august 2026).

^[23] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „Guvernul a aprobat Programul de implementare a Strategiei de dezvoltare «Sport 2030» pentru anii 2026–2028”, 22 aprilie 2026. Disponibil: mec.gov.md/ro/content/guvernul-aprobat-programul-de-implementare-strategiei-de-dezvoltare-sport-2030-pentru-anii (accesat la 6 august 2026).

^[24] Republica Moldova, Legea nr. 24/2023 pentru prevenirea și combaterea dopajului în sport. Disponibil: www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=150021&lang=ro# (accesat la 6 august 2026); Vasile Triboi și Natalia Nastas, „Aspecte pedagogice și organizaționale ale luptei cu dopajul în sport”, Știința Culturii Fizice, nr. 35(1) (2020), pp. 21–34, DOI: 10.52449/1857-4114.2020.35-1.11.

^[25] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „Guvernul a aprobat Legea sportului și educației fizice”, 5 februarie 2025. Disponibil: mec.gov.md/ro/content/guvernul-aprobat-legea-sportului-si-educatiei-fizice (accesat la 6 august 2026).

^[26] Președinția Republicii Moldova, Șefa statului i-a întâmpinat, la aeroport, pe sportivii care au participat la Jocurile Olimpice, 12 august 2024. Disponibil: www.presedinte.md/presa/sefa-statului-i-a-intmpinat-la-aeroport-pe-sportivii-care-au-participat-la-jocurile-olimpice (accesat la 6 august 2026).

^[27] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „Excelența și performanța sportivă, premiate la Gala Sportului 2024”, 20 decembrie 2024. Disponibil: www.mec.gov.md/ro/content/excelenta-si-performanta-sportiva-premiate-la-gala-sportului-2024 (accesat la 6 august 2026).

^[28] International Weightlifting Federation, „European Championships: More records for Nasar, Koanda is top female and Iceland has its first winner”, 24 aprilie 2025. Disponibil: www.iwf.sport/2025/04/24/european-championships-more-records-for-nasar-koanda-is-top-female-and-iceland-has-its-first-winner/; European Judo Union, European Judo Championships U23 Mixed Teams, Chișinău, 2 November 2025. Disponibil: www.eju.net/storage/event-documents/delta/wp-401055/U23_EC_2025_CHISINAU_MDA_MATCH_SHEETS.pdf; UEFA, „Moldova to host 2025 U19 Futsal EURO in Chișinău”, 24 septembrie 2024. Disponibil: www.uefa.com/futsalunder19/news/0291-1beeae088be0-cbb75f09fc66-1000--moldova-to-host-2025-u19-futsal-euro-in-chisinau/ (accesat la 6 august 2026).

^[29] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „2025 – un an al performanței și al consolidării sportului moldovenesc”, 31 decembrie 2025. Disponibil: www.mec.gov.md/ro/content/2025-un-al-performantei-si-al-consolidarii-sportului-moldovenesc (accesat la 6 august 2026).

^[30] Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „MEC a lansat programul «Capitala Sportului»”, 10 aprilie 2025. Disponibil: www. mec.gov.md/ro/content/mec-lansat-programul-capitala-sportului-o-initiativa-care-aduce-sportul-mai-aproape-de; Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, „Orașul Călărași devine «Capitala Sportului 2025»”, 17 iunie 2025. Disponibil: www.mecc.gov.md/ro/content/orasul-calarasi-devine-capitala-sportului-2025 (accesat la 6 august 2026).