Prezentăm adversara

POLONIA. ÎN CĂUTAREA GLORIEI PIERDUTE

Carte de vizită: Republica Polonia (Rzeczpospolita Polska) * Stat în nordul Europei Centrale * Suprafaţa: 312.677 km p * Locuitori: circa 38 milioane * Capitala: Varşovia (circa 2 milioane de locuitori) * Alte orașe importante: Cracovia, Łódź, Wrocław, Poznań, Gdańsk, Szczecin * Limba oficială: poloneza * Religia: catolicism * Federaţia de fotbal: Polski Związek Piłki Nożnej * Anul înfiinţării: 1919 * Anul afilierii la FIFA: 1923 * Anul afilierii la UEFA: 1954 * Culori: tricouri şi jambiere albe, chiloţi roşii (de rezervă: tricouri, chiloți și jambiere roșii) * Porecle: kadra (echipa), biało-czerwoni (alb-roşii), białe orły (vulturii albi) * Palmares: locul 3 la Campionatul Mondial din 1974 şi 1982, campioană olimpică în 1972, vicecampioană olimpică în 1976 şi 1992

Jocul mingii cu piciorul a apărut pe teritoriile locuite de polonezi, ca mai peste tot în Europa nebritanică, la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui XX. Principala cale de pătrundere a fost zona Galiţiei (Lvov şi Cracovia), aflate pe atunci în componenţa Imperiului austro-ungar al Habsburgilor. Influenţe sensibile s-au resimţit în Poznań și Katowice dinspre fotbalul german şi, mai târziu, la Varşovia și Łódź dinspre fotbalul rusesc.

După Primul Război Mondial (1918), odată cu renaşterea statului naţional polonez, sportul a avut posibilităţi superioare de afirmare. Sportivii Poloniei au impresionat dintotdeauna prin calităţi care i-au făcut celebri, dar afirmarea în fotbal s-a realizat ceva mai târziu.

5 iunie 1938. Strasbourg. Stade de la Meinau. Meci din cadrul optimilor de finală ale CM dintre Brazilia și Polonia, 6-5 (după prelungiri). Ernest Willimowski (în centru), primul jucător care a marcat 4 goluri la Mondiale.

Fotbalul polonez a avut o perioadă de excepţie, între anii 1972 și 1982. Până atunci, echipa naţională nu a impresionat. De menţionat rămâne doar locul 4 la Jocurile Olimpice din 1936 şi recordul lui Ernest Willimowski, atacantul ce a înscris la turneul final al Campionatului Mondial-1938 din Franţa patru goluri într-un singur meci (contra Braziliei).

Polonia, campioană olimpică în 1972. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Zygmunt Anczok, Jerzy Kraska, Kazimierz Deyna, Jerzy Gorgoń, Zygmunt Maszczyk, Hubert Kostka. Rândul de jos: Zygfryd Szołtysik, Lesław Ćmikiewicz, Zbigniew Gut, Włodzimierz Lubański (căpitan), Robert Gadocha, Ryszard Szymczak. Sursa foto: Getty Images.

Cu toate că a câştigat medalia olimpică de aur în 1972 (2-1 în finală cu Ungaria, după 0-1 la pauză), generaţia de aur a lui Jan Tomaszewski, Włodzimierz Lubański, Kazimierz Deyna, Władysław Żmuda, Andrzej Szarmach, Henryk Kasperczak, Grzegorz Lato şi compania s-a născut la 7 noiembrie 1973, pe Wembley, când „Vulturii lui Kazimierz Górski” au eliminat surprinzător Anglia din calificările pentru Weltmeisterschaft-1974, unde polonezii aveau să obţină o surprinzătoare dar meritată medalie de bronz învingând Brazilia cu 1-0 în finala mică.

6 iulie 1974. München (Germania). Olympiastadion. Naționala Poloniei înaintea meciului pentru locul 3 al CM contra Braziliei (de la stânga la dreapta): Zygmunt Maszczyk, Robert Gadocha, Adam Musial, Grzegorz Lato, Andrzej Szarmach, Henryk Kasperczak, Antoni Szymanowski, Władysław Żmuda, Jerzy Gorgon, Jan Tomaszewski și Kazimierz Deyna (căpitan).

Performanţa va fi repetată 8 ani mai târziu de o generaţie la fel de valoroasă avându-l ca lider pe Zbigniew Boniek. Veniți la turneul final al Campionatului Mondial din Spania cu un lot considerat de specialişti sub valoarea celui din 1974, jucătorii polonezi au încurcat serios socotelile tuturor echipelor prezente în acest turneu. Au terminat pe primul loc grupa preliminară, devansând echipele Italiei, Camerunului şi Peru-lui, iar apoi – în al doilea tur – au învins echipa Belgiei şi au remizat cu cea a fostei URSS, acest din urmă rezultat propulsându-i în semifinalele competiţiei. Numai forma bună a lui Paolo Rossi a barat drumul Poloniei spre prima ei finală de campionat mondial. Totuşi, pentru a doua oară a reuşit să cucerească bronzul mondial învingând puternica echipă a Franţei cu scorul de 3-2.

10 iulie 1982. Alicante (Spania). Stadion: José Rico Pérez. Reprezentativa Poloniei, medaliată cu bronz la CM, după meciul cu Franța. În această partidă au evoluat: Józef Młynarczyk, Marek Dziuba, Janusz Kupcewicz, Paweł Janas, Waldemar Matysik (46, Roman Wójcicki), Władysław Żmuda (căpitan), Stefan Majewski, Andrzej Buncol, Grzegorz Lato, Andrzej Szarmach, Zbigniew Boniek. Rezerve: Tadeusz Dolny, Piotr Skrobowski, Jan Jałocha, Włodzimierz Smolarek, Andrzej Palasz, Włodzimierz Ciołek, Marek Kusto, Andrzej Iwan, Jacek Kazimierski, Piotr Mowlik. Antrenor principal: Antoni Piechniczek. Sursa foto: Getty Images.

Aceasta a fost cea mai fastă perioadă a fotbalului polonez, el intrând apoi într-un nedorit con de umbră. Polonia a dispărut de la marile confruntări internaţionale, atât la nivelul primei reprezentative, cât şi cel al cluburilor (de menționat că Górnik Zabrze a jucat în finala Cupei Cupelor din 1970 (1-2 cu Manchester City), Legia Varşovia a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni-1970, iar Widzew Łódź a fost semifinalista CCE în 1983). Eforturile făcute pentru redresarea situaţiei nu au fost încununate de succes, echipa naţională ratând din 1986 calificarea la diferite turnee finale.

O primă rază de lumină a apărut însă, la Olimpiada de la Barcelona din 1992. Răsturnând toate pronosticurile, echipa olimpică a Poloniei a reuşit un miraculos loc doi, adjudecându-şi medaliile de argint, fiind învinsă într-o finală dramatică de echipa gazdă în ultimul minut de joc.

Polonia la Jocurile Olimpice din 1992. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Andrzej Juskowiak, Aleksander Klak, Tomasz Lapinski, Wojciech Kowalczyk, Piotr Świerczewski, Tomasz Waldoch, Ryszard Staniek. Rândul de jos: Marcin Jalocha, Jerzy Brzeczek (căpitan), Marek Kozminski, Dariusz Adamczuk. Sursa foto: Getty Images.

A fost semnalul unei noi generaţii dătătoare de speranţe în frunte cu Andrzej Juskowiak, Jerzy Brzeczek, Tomasz Waldoch sau Marek Kozminski. Numai că realitatea din teren a fost alta. Agonia a durat un deceniu. Abia în 2002 Polonia s-a calificat la un turneu final al Campionatului Mondial. Au urmat calificările la Mondialul din 2006 şi Europenele din 2008 şi 2012 (turneu găzduit chiar de Polonia, în comun cu Ucraina). Dar de fiecare dată “kadra” a părăsit competiţia după faza grupelor.

După ratarea calificării la CM-2014 din Brazilia, Polonia a participat de fiecare dată la următoarele patru competiții majore: Campionatele Europene din 2016 și 2020, Campionatele Mondiale din 2018 și 2022.

La turneul din 2016, disputat în Franța, „alb-roşii” au reușit cea mai bună performanță a lor de la Europene. După ce au ocupat locul doi într-o grupă cu Germania, Irlanda de Nord și Ucraina, polonezii s-au calificat în „optimi” unde au întrecut Elveția la penalty-uri, 5-4 (în timpul regulamentar scorul a fost 1-1).

30 iunie 2016. Marseille (Franța). Stadion: Velodrome. Selecționata Poloniei înaintea meciului din sferturile de finală ale CE cu Portugalia. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Grzegorz Krychowiak, Łukasz Fabiański, Arkadiusz Milik, Artur Jędrzejczyk, Łukasz Piszczek, Kamil Glik. Rândul de jos: Jakub Błaszczykowski, Krzysztof Mączyński, Robert Lewandowski (căpitan), Kamil Grosicki și Michał Pazdan. Sursa foto: Getty Images.

În sferturile de finală „vulturii albi” s-au întâlnit cu viitoarea campioană, Portugalia. După 120 de minute de joc rezultatul a fost egal, 1-1, cu toate că Lewandowski a deschis scorul deja în minutul 2. Loviturile de departajare mai bine le-au executat portughezii, 5-3. Astfel, Polonia a părăsit competiția fără a pierde vre-un meci în timpul regulamentar, iar generația lui Robert Lewandowski, Łukasz Piszczek, Jakub Błaszczykowski, Grzegorz Krychowiak, Kamil Glik, Łukasz Fabiański și Kamil Grosicki a ratat șansa de a se califica în semifinalele unui Campionat European.

La ultima Cupă Mondială, cea de anul trecut, Polonia a trecut de grupe unde s-a confruntat cu Argentina, viitoarea campioană, Mexic și Arabia Saudită, însă a fost eliminată în optimile de finală de Franța, campioana mondială en-titre și viitoarea vicecampioană, 1-3.