CULTURA FIZICĂ, SPORT ȘI AGREMENT ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC
Prietenul și colegul Ion Valer
XENOFONTOV a făcut o surpriză plăcută tuturor amatorilor de sport de la noi
din țară, scriind un excelent articol despre activitatea sportivă în Chișinăul
din perioada interbelică și care a fost publicat în revista Akademos.
Context
Potrivit cercetătorului Bogdan Popa,
moștenirea rusă, evoluțiile interbelice şi legăturile dintre identitate,
industrializare, urbanizare şi infrastructură, a generat faptul că Basarabia a
fost mai degrabă absentă decât prezență în peisajul sportiv al României
întregite.
În opoziție cu această afirmație recentă este una de epocă, semnalată de A.S.
Weinberg, potrivit acestuia în Chișinău „se observă o mare mișcare sportivă;
există câteva cluburi sportive. Se practică mai mult fotbal, tenis, ciclism,
hipism și gimnastică”.
Sportul și agrementul, dimensiuni ale unei societăți cu grad înalt de
dezvoltare, au constituit o parte componentă a citadinilor. Condiția fizică
agreabilă, mișcarea, promenadele se înscriau în peisajul unui oraș aflat în
plin proces de modernizare. S-a tins, totodată, spre o instituționalizare a
activității fizice.
În ședința Primăriei Municipiului
Chișinău din 31 ianuarie 1922 se menționa faptul că autoritatea avea nevoie de
5 ha de câmp de sporturi din Fondul Imobiliar Basarabean.
La „Radiofonia”, amplasată pe str.
Alexandru cel Bun, nr. 73, se puteau achiziționa „articole de sport”.
Cultura fizică în sistemul educațional
Doctorul chișinăuian I. Cornea propunea
practicarea educației fizice după proceduri moderne, plimbări și excursii în
aer liber, amenajarea în urbă a „locurilor speciale din grădinile publice, unde
copilașii să se poată juca pe iarbă verde, în plin soare; amenajarea unor băi
speciale pentru copii; iar vara a unui ștrand cu plajă pentru cei ce nu pot
pleca în colonii”. Realizarea acestor obiective viza „o alcătuire de
organizație, obligator de realizat cât mai curând, generația noastră trebuind
să scuture un ceas mai devreme inerția vinovată, care va apăsa înspăimântător
asupra responsabilității ei nescuzabilă, de a nu fi stăvilit urgia ce amenință
generația viitoare”.
Cultura fizică era promovată încă din
cele mai timpurii trepte ale sistemului educațional. La 26 octombrie 1936, Nina
Zaharov, directoare la Grădina de Copii nr. 12, la adunarea generală a
părinților a conferențiat despre „Rolul familiei în creșterea copiilor”,
demonstrând importanța educației fizice în familie. Se accentua faptul că
părinții trebuie să se îngrijească de sănătatea copiilor, fără de care
dezvoltarea morală și intelectuală nu se poate realiza. Învățătoarea a
specificat că punctele principale din care trebuie privită educația fizică
rezidă în hrană, îmbrăcăminte, locuință, gimnastică, jocuri, exerciții fizice
și lucrul manual, somn și repaus. S-a referit în mod amănunți la fiecare din
aceste aspecte, oferind și sfaturi practice.
Școala Primară nr. 4 era cunoscută pentru executarea exercițiilor gimnastice de
o perfectă execuție.
Instituțiile de învățământ din Chișinău
dispuneau de terenuri de sport. Unul dintre cele mai dotate era cel al Liceului
Militar. La 20 mai 1920, la terenul de sport al acestei școli au avut loc
demonstrații sportive și exerciții de întrecere, alergări, aruncări cu discul,
lancea, greutăți. Acest amalgam de exerciții sportive l-au surprins profund pe
Regele Ferdinand I[8]. În 1923,
s-a decis ca în fiecare duminică, de la orele 17:00–19:00, pe terenul acestui
liceu să se organizeze concursuri sportive de fotbal, oină, alergături,
sărituri între diferite echipe sau instituiții similare. Înscrierile
participării la aceste concursuri se realizau la Liceul de Băieți nr. 1 „B.P.
Hasdeu”. Candidații erau atrași prin publicitatea făcută evenimentului sportiv:
„Învingătorul sau mai bine spus luptătorul cel mai forte, pe lângă satisfacția
afecțiuni spectatorilor și mulțumirea sufletească, va mai primi și un premiu în
numerar”.
La 27–29 mai 1934, Serviciul de
Învățători Locali aproba ca elevii să asiste la demonstrații sportive date de
Clubul Sportiv Atletic „Mihai Viteazu” din Chișinău.
Câmpul Sportiv „Regele Ferdinand I”
Figura 1.
Construirea portalului la Stadionul Sportiv „Regele Ferdinand I” din Chișinău,
1937 [15, p. 115].
Epicentrul spațiului
sportiv din Chișinău era „terenul nemțesc”, din proximitatea Parcului
„Principele Carol” (azi scuarul Consiliului Europei). A fost un spațiu simbolic, „al trofeelor” pentru
tânăra generație. La 15 martie 1925, în cadrul vizitei principelui
moștenitor Carol la Chișinău, pe Câmpul Sportiv „Regele Ferdinand I” a fost
organizată o masă pentru 2 500 de persoane cheltuielile în acest scop ajungând
la suma de 350 000 de lei[11].
Principele rebel, care a renunțat în acel an a treia oară la tron, a luat masa
alături de participanți[12].
Pentru întreținerea câmpului sportiv
erau prevăzute resurse financiare din bugetul comunal. În anul 1926 pentru
retribuția personalului au fost alocate 23 580 de lei.
Primăria municipiului Chișinău a aprobat ca în
ziua de 11 iunie 1927, ora 17:00, în câmpul sportiv din localitate să se
distribuie premii pentru elevi.
În 1937, stadionul a fost dotat cu două
tribune noi: una destinată publicului și alta – oficialităților. Campusul
sportiv a fost împrejmuit cu un gard nou. La fel, a fost reconstruit și
portalul intrării principale. Pe teren au fost plantate peluze cu straturi de
flori. Primăria Chișinău a furnizat în mod gratuit lumină și apă.
Ciclodromul
Daria Harjevschi (1862–1934),
întemeietoarea unei biblioteci municipale, a organizat pe Câmpul Sportiv –
ciclodromul – carnavalul și serbările cu bătăi de flori la care participau
cercurile nobile.
În a doua jumătate a anilor 1930,
ciclodromul a fost dat în exploatare cohortei cercetașilor. Era considerat
„unul din cele mai desăvârșite terenuri-sportive, înzestrat cu teren de tenis,
volei, patinaj etc. Și pentru acest stadion s-a acordat lumină și apă gratuit”.
Primul ștrand
Construit în anii 1933–1934, din bani
proprii, primul ștrand în Basarabia s-a datorat „energicului primar al
Chișinăului”,
Nicolae Bivol, edilul Chișinăului în anii 1923–1924 și 1925–1926. Ștrandul se
afla în proximitatea gării.
Piscinei, cu un program deschis în permanență, i se făcea publicitate în felul
următor: „La etaj sau la parter /o căldură ca̕ n crater /Tot așa și la subsol
/Bine-i numai „la Bivol”. Municipalitatea a contribuit la dezvoltarea
infrastructurii ștrandului. Astfel, șoseaua care asigura conexiunea orașului cu
ștrandul a fost reparată. S-a acordat în mod gratuit curent electric consumat
pentru iluminare. Restul materialelor erau achitate la preț de sinecost.
Fotbalul
Primul campionat oficial din Basarabia,
numit Liga Basarabeană, a fost cel de fotbal. A avut loc la 5 octombrie 1924,
la Chișinău. Liga era constituită din cinci echipe chișinăuiene: Unitas, Mihai Viteazul, Macaby
(alcătuită din comunitatea evreiască încă din anul 1917), Sporting și Regiment CFR
(din 1925, denumită Fulger). Drept
campioană a fost desemnată echipa Fulger,
o reprezentativă a armatei (aflată sub comanda căpitanului Sever Slătinescu),
acceptată și în cadrul campionatului României. Se consideră că promovarea
acestei echipe ar fi fost, de fapt, o decizie de esență politică, având menirea
de a face propagandă sportivă în Basarabia.
Meciurile Fulgerului în capitala
Basarabiei erau organizate sub impactul unui „public zgomotos, care nu cunoștea
regulamentele și uzanțele sportive”, atmosferă specifică întregii perioade
dintre cele două conflagrații mondiale.
Figurile 2-3. Echipa de
fotbal „Viteazul”. Chișinău, 1923 [35, ff. 2-3].
Cel de-al doilea campionat al
Basarabiei a fost organizat în sezonul 1925–1926, învingătoare fiind echipa Fulger. În pofida evoluțiilor
spectaculoase, Fulgerul a fost
descalificat deoarece a apelat la doi fotbaliști nelegitimați.
Figura 4. Echipa de fotbal
„Sporting”. Chișinău, 1925 [35, f. 6].
La 18 septembrie 1926, în capitala
Basarabiei au jucat echipele Mihai
Viteazul din Chișinău și Colțea
din Brașov. Scorul a fost 1:0 și 3:4. În prima repriză, Mihai Viteazul avea vântul în față și a atacat timp de 35 de minute
adversarul. Apoi jocul a fost întrerupt. Mingea a fost scoasă din uz cu
rezultat 1:0 în favoarea gazdelor. Golul a fost marcat de Murea dintr-un
„penalti” acordat pentru un hands de
Kolumban. Cea de-a doua repriză a durat 55 de minute. A debutat a fost cu
atacuri violente pe ambele părți. În minutul 40, Vâlcov a ridicat scorul
printr-un shoot. În contraofensivă,
peste jumătate de minut, brașovenii au marcat primul punct prin I. Sabo, iar în
minutul 48 meciul s-a egalat. Apoi, echipele au schimbat terenul. În minutul 3,
I. Sabo a dat al treilea gol pentru Colțea.
Brașovenii au obținut victorie în minutul 9, atunci când Toroc a înscris al
patrulea punct. Această repriză „s-a jucat într-un tempo iute, ambele echipe
arătând o tehnică superioară și combinațiuni ingenioase. Brașovenii au avut un
joc admirabil de cap și multă omogenitate, lăsând cea mai bună impresie”.
Figura 5. Echipa de fotbal
„Fulger”. Chișinău, 1927 [35, f. 7].
În următoarele sezoane ale
campionatelor au ești învingătoare echipa Mihai
Viteazul (1926–1927; 1929–1930, ajungând în topul primelor patru echipe ale
României) și Sporting (1928–1929).
Clubul sportiv Mihai Viteazul era
prezentat ca un exemplu de puritate etnică, românească.
Numele de referință ale fotbalului basarabean interbelic erau frații Vâlcov
(Nicolae, 1909–1970; Vladimir, 1916–1952; Petru, 1910–1942), Hoksary, Strock,
Killianovitz, Rech. Tripleta Vâlcov au fost transferată la Venus București, campioana României în anii 1930. În 1934, Sporting Chișinău a fost acceptată în
Divizia B, menținându-se în eșalonul secund al fotbalului românesc până în
1940, iar echipa Mihai Viteazul s-a
menținut în Divizia C.
Figura 6. Mára Grinberg,
cel mai bun atacant al echipei de fotbal „Macaby” (1934–1935) [20, p. 16].
Grinberg era una din cele mai cunoscute
familii sportive din Chișinău. Astfel, Morthe (cunoscut ca Mára Grinberg) doi
ani la rând (1934–1935) a fost cel mai bun atacant al echipei de fotbal Macaby, iar din 1936 a jucat în cluburi
de fotbal din Brazilia;
Monya (din anul 1936 stabilit în Palestina) a fost campion la șah.
Concursul hipic național
Societatea Jokey-Club Chișinău, parte
componentă a Federația Equestre Română, în anul 1932 a construit la Râșcanovca
un hipodrom.
Societatea a început să organizeze anual concursuri destinate încurajării
crescătorilor de cabaline din Basarabia. În iunie 1935, la Chișinău s-a
desfășurat Campionatul calului de arme sub înalta Președinție a Regelui Carol
al II-lea, la care a participat și acesta. Competiția hipică s-a desfășurat
atât pe câmpul sportiv „Regele Ferdinand I”, cât și pe hipodromul Societății
Jokey-Club[28].
În 1937, din fondurile municipale a
fost construită la hipodrom o tribună.
Primăria Chișinău a contribuit financiar la organizarea concursurilor hipice.
Într-o scrisoare din 26 august 1938, Aurel Marinescu, președintele Comitetului Alergărilor
a Societății Jokey-Club, îi solicita primarului Chișinăului un suport financiar
pentru premiul celui de-al VIII-lea concurs hipic național ce urma să aibă loc
între 14 și 25 septembrie același an. În referat, șeful Biroului angajări al
Primăriei Chișinău nota că pentru anul 1937 a fost deschis un credit
extraordinar în sumă de 12 000 de lei. Pentru anul 1938, Primăria Chișinău a
alocat 8 000 de lei.
Concursul din anul 1938 a fost
organizat sub patronajul generalului de divizie Nicolae Ciuperca, comandantul
Corpului III Armată. Din Comitetul de organizare făceau parte personalități din
mediul civil și militar: Georgescu C. Vrancea, prim-președinte al Curții de
Apel Chișinău, generalul de brigadă C. Zissu, comandantul Diviziei II
Cavalerie, A. Son, Divizia a XV-a infanterie, A. Marinescu, președintele
Societății Jokey-Club Chișinău, locotenent-colonel A. Teodoreanu, prefectul
județului Lăpușna, C. Dardan, primarul municipiului Chișinău ș.a.
Președintele juriului era generalul de
divizie C. Ilasievici. În calitate de membri erau: generalul C. Zissu,
comandantul Diviziei a II-a Cavalerie, Comănescu, secretarul Federației
Equestre Române, A. Marinescu, președintele Societății Jokey-Club Chișinău,
colonelul Tr. Cocorăscu, comandantul Brigăzii IX Cavalerie, maior D. Tăutu.
Membri supleanți erau: colonelul C. Gorgos, comandantul Regimentului XXX
Artilerie, locotenent-colonelul A. Dobjanschi, comandantul Regimentului III
Roșior, locotenent-colonelul Gh. Brătianu, comandantul Regimentului III Roșior.
În calitate de cronometrori erau maiorul Ștefan Stamatiu, Nicolae Comăniță, Ion
Nădejde, Alex. Toescu. Secretar general era căpitanul Vintilă Moisescu.
Au fost instituite mai multe categorii
de premii. Pentru Dresaj, categoria A, se acordau premii în valoare de 8 000 de
lei. Taxa de înscriere era de 40 de lei de cal. Premiul „Brigăzii IX Cavalerie”
prevedea o cupă oferită de generalul A. Marinescu. Includea un parcurs de
vânătoare ușoară. Erau oferite premii în valoare de 10 000 de lei. Taxa de
înscriere era de 50 de lei de cabalină. Premiul „Prunaru” includea un parcurs
de vânătoare ușoară (handicap). Erau vizate premii în valoare de 10 000 de lei,
iar taxa de înscriere era de 50 de lei de cal. Premiul „Regimentul III Roșior”
viza un parcurs de vânătoare mijlocie (handicap). Se acordau premii în valoare
de 15 000 de lei, iar taxa de înscriere era de 75 de lei de cal. Premiul
„Corpul III Armată” prevedea parcurs de precizie mijlocie. Era deschis cailor
care au câștigat maximum 40 000 de lei, 12-15 obstacole, înălțimea maximă 1,3
m, lungime – 3,5 m. Se acorda un premiu în sumă de 15 000 de lei. Taxa de
înscriere era de 75 de lei. Premiul „Diviziei II Cavalerie” includea parcurs de
precizie american. Era deschis pentru cei care au câștigat maximum 100 000 de
lei. Înălțimea era de 1,3 m, lățimea maximă – 3,5 m. Se ofereau premii în
valoare de 15 000 de lei, iar taxa de înscriere era de 75 de lei de cal.
Premiul „Școala de Călărie Chișinău” prevedea parcurs de vânătoare ușoară. Era
deschis străjerilor care au absolvit una din școlile de călărie din țară. Se
acorda premii de onoare în obiecte de artă și suveniruri, în valoare de 3 000
de lei. Taxa de înscriere era de 30 de lei de cal. În palmares era inclus și
Premiul Municipiului Chișinău la cursa de condiție (trap). Distanța preconizată
era de 1 700 m. Pentru armăsari și iepe de 3 ani și mai sus maiden în carieră.
Pentru cai de 3 ani – 1 700 m; 4 ani – 1720 m; 5 ani și mai sus – 1730 m.
Premiul I – 2 500 de lei, II – 1 000 de lei, III – 500 de lei.
Au fost prevăzute curse de trap, galop,
plate și cu garduri.
Alte probe sportive
Alături de fotbal și hipism,
chișinăuienii au practicat și alte discipline sportive: atletism (preferat, în
mod special de germani), tenis, automobilism. Tenisul de masă era practicat, în
mod special, de comunitatea evreiască, din considerentul că nu solicita costuri
mari şi nu era periculoasă expunerea publică. La Chișinău, existau filiale ale
Automobil Club Regal Român și Jockey Club. La 29 iunie 1929 a fost
organizată o cursă automobilistică Chișinău–Hâncești.
În grădina publică, în direcția
Teatrului Național, a fost amenajat un teren pentru tenis, iar pe timpul iernii
acesta era transformat în patinoar, loc de practicare a sporturilor pentru
perioada rece a anului.
În 1932, la Chișinău s-a organizat o Macabiadă, care a reunit, alături de
gazde, sportivi evrei din Focşani, Cernăuţi, Iaşi, Bălţi, Călăraşi, Tighina şi
Bucureşti în competiții de volei, ping-pong, gimnastică, tenis, atletism și
fotbal.
Asociații sportive
La 27 februarie 1919, foști membri ai
desființatelor cercuri Tinerimea și Romano-Basarabean
din Chișinău dorind să contribuie la dezvoltarea Basarabiei din toate punctele
de vedere a înființat în capitala Basarabiei Cercul sportiv Înfrățirea. Scopul enunțat îl constituia
formarea unei generații sănătoase trupești prin dezvoltarea educației fizice și
a sporturilor de tot felul în aer liber. Societatea proiecta înființarea unui
hipodrom cu grajduri permanente pentru expoziții după modelul celor din țară.
Consiliul de administrație era compus din proprietari sau profesioniști,
intelectuali, asupra cărora nu planau bănuieli referitoare la bunele lor
sentimente și nici asupra seriozității și onorabilității lor. La 27 februarie
1919, prefectura Poliției Chișinău anunța delegatul Guvernului că „li s-ar
putea da autorizația, cu restricția respectării tuturor ordonanțelor și
dispozițiilor relative, iar în caz că s-ar constata că aceste statute servesc
numai de paravan al vițiului, cum s-a constat în trecut la alte cercuri din
oraș, să se ia măsuri de ridicare a autorizației de funcționare”.
Pe parcursul celor trei luni ale anului 1919 Cercul sportiv Înfrățirea a acordat ajutor săracilor în
sumă de 6 311 lei, Comitetului pentru monumentul Unirii – 2 000 de lei. La
fondul pentru cei doi polițiști uciși de bandiți ce operau în Chișinău – 1 000
de lei, pentru bolnavi – 700 de lei. La 28 iunie 1919, Comitetul a decis
suspendarea Cercului sportiv (președinte: Segurschi; membri: Dgionati, S. Fuxman,
B. Omanschi).
Activitatea sportivă era catalizată și
de o serie de asociații de profil. Astfel, Districtul Chișinău al Federației
Române de Fotbal era condus de P.N. Crihan (str. Miron Costin, nr. 6). Membri:
Gh. Păun, președintele Curții de Apel, Th. Gobjilă, secretar, Facultatea de
Teologie, M. Popligher și P. Ciobotaru, funcționar.
Comisia de Arbitri al Districtului
Chișinău îl avea drept președinte pe Al. Vladovici Maior, str. V. Alecsandri,
membri: P.N. Crihan, D. Răileanu și M. Cervinschi.
Liga de Atletism îl avea în calitate de
președinte delegat pe P.N. Crihan.
Cele două organizații sportive afiliate
la „Straja Țării” erau „Hacoah” (str. Regina Maria, colț Șmidt), condusă de
Iurie Calughin, vice-președinte era A. Rozențvaig, iar secretar general – Lia
Averbuh și „Macabi” (str. Ștefan cel Mare, colț Regina Maria) prezidată de
avocatul C. Șteinberg, vice-președinte: M. Vexler.
Pentru invitațiile la bal al acestei societăți în ziua de 25 mai 1935, Primăria
Chișinău a achitat suma de 500 de lei.
Generalii Popovici, Dimitrie
Semigradov, L. Russo, Haralambie Marchetti, M. Colibaba, E. Castano, dr.
Stelian ș.a. au fondat Societatea Hipică din Chișinău. În spirit sportiv, au
fost realizate mai multe sesiuni, dinamizând activitatea crescătoriilor de cai
existente în Basarabia. Societatea era grupată în jurul Clubului Nobilimii,
denumită din 23 august 1926, Jockey-Club.
În 1936 a fost instituită Organizația
Cultural-Sportivă „Warta” a tineretului polonez din Chișinău. Se afla într-un
local închiriat în apropierea bisericii catolice. Organizația era formată din
200–250 de persoane. Tinerii plăteau sume modice, iar adulții mai înstăriți
cotizau cu sume generoase. Au fost create echipe de fotbal, ping-pong, un
colectiv teatral-artistic. Se organizau excursii în afara Chișinăului, în
special la Iași, la Durlești.
Spre 1940, în Basarabia funcționau 31
de cluburi sportive, din care nouă activau la Chișinău.
Cu alte cuvinte, capitala Basarabiei putea fi numită pe bună dreptate și
centrul sportiv al provinciei românești.
Ivan Zaikin, „Cel mai puternic om din Lume”
Figura 7. Ivan Zaikin, „Cel
mai puternic om din Lume” [35, f. 8].
În 1927, la Chișinău s-a stabilit cu
traiul campionul mondial la lupte greco-romane (Paris, 1913) și artistul Ivan
Zaikin (1880–1948).
Aici a creat o trupă ambulantă de circ. Artiștii „erau niște haidamaci voinici,
destul de primitivi, dar care ascultau orbește de Ivan Zaikin, care era un om
bun, un fel de plăvan cum se cade care dacă ți-ar fi scăpat un dos de labă te
pupă mă-ta rece”.
„Prezenta scene spectaculoase de îndoire a barei de metal, rupea lanțuri, lega
noduri de sârmă de oțel, bătea cu un singur deget cuie în scânduri. Atletul era
în stare să țină pe piept punți de lemn peste care treceau camioane pline cu
oameni; să rotească pe urme șine de cale ferată, pe ale căror capete erau zeci
de oameni. „Lumea se aduna și privea acest om, Zaikin, care poseda o putere
fizică colosală […]. La trântă, el întotdeauna ieșea biruitor”.
Gheaghea Zaikin era considerat „Cel
mai puternic om din Lume”.
Despre reprezentările lui Ivan Zaikin circulau diferite legende urbane: „În
timpul unui număr foarte complicat și periculos – el era culcat la podea, iar
pe scândura suprapusă trecea un automobil, cu pasageri în el, – mașina
(întâmplător sau din cauza intrigilor) a trecut nu pe scândură, da peste capul
lui, de i-a trosnit craniul. Dar în pofida tuturor traumelor, el continua să
evolueze și să cucerească inimile spectatorilor”.
Ivan Zaikin a contribuit la formarea de luptători mondiali și artiști de circ.
O stradă din Chișinău îi poartă numele.
Presa sportivă
Viața sportivă din Chișinău a fost
animată de revista sportivă și literară Sport
(director: Gh.I. Dimitriu), editată la Tipografia Basarabia la 23 septembrie 1923; săptămânalul Avântul Sportiv, apărut la Chișinău în intervalul 5 aprilie – iulie
1924 (director: N. Albescu). În paginația acestei publicații a apărut și
săptămânalul de limbă rusă Sportivnîi
porîv (director: N. Albescu).
* * *
Activitatea sportivă în Chișinău a fost
centrată pe formarea unei infrastructuri adecvate, a practicării probelor
sportive de masă. A ieșit în evidență fotbalul, în jurul cărora s-au format și
nume de referință. Unele probe sportive au fost preferate de anumite comunități
naționale. Lumea sportivă a fost asociată și cu nume „grele” devenite simboluri
ale epocii. Existența efemeră a presei sportive demonstrează că aceasta nu
dispunea de un public constant de consumare a informației specializate.
Sursă: Ion Valer XENOFONTOV, Viața
sportivă în Chișinăul interbelic. În:
Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 4 (67), 2022,
pp. 89-95.
A.S. Weinberg, Chișinăul în trecut
și prezent. Schiță istorică, Chișinău, 1936, p. 40.
Arhivele Naționale ale României
(infra: ANR), Fond Ministerul Educației Naționale, D. 192/1940, f. 340.
D.V. Toni, Ziua de 31 mai, la
Chișinău. În: Dimineața, vineri,
8 iunie 1936, p. 6.
ANR, Fond Înalta Curte de Conturi, D. 220/1926, f. 26.
În perioada sovietică s-a numit „Locomotiva”, în prezent „Feroviarul”.
Bogdan Popa, op. cit., p. 212.
D. Onciul, Rezultatele matchurilor
disputate în localitate de echipa „Colțea” din Brașov. În: România Nouă, an. III, nr. 97 (320),
1926, 26 septembrie, p. 2.
DGAN a ANA, F. 1404, inv. 1, d. 6 (I), f. 19.
