Legendele sportului moldovenesc

ZECE CURIOZITĂŢI DIN BIOGRAFIA DUBLULUI CAMPION OLIMPIC NICOLAE JURAVSCHI (LEUL CANOEI)

Motto: „Niciodată n-am etalat rezultatele mele în mod public și n-am cerșit laude”.
Nicolae JURAVSCHI

Nicolae Juravschi, legendă a sportului autohton, este dublu campion la Jocurile Olimpice de la Seul, Coreea de Sud (1988), medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA (1996), de opt ori campion mondial și de zece ori al URSS. Aceste performanțe le-a realizat împreună cu partenerii săi de ambarcaţiune belarusul Victor Reneiski, ucrainenii Valeri Veșko și Iuri Gurin. În 2001, Nicolae Juravschi a fost desemnat de către ziariştii sportivi din Republica Moldova drept cel mai valoros sportiv moldovean al secolului XX. Din 2001 este preşedinte al Comitetului Național Olimpic (din 2014, Comitetul Național Olimpic și Sportiv) al Republicii Moldova, reales la 2 noiembrie 2016 în această funcție pentru al cincilea mandat consecutiv. A fost distins cu Ordinul de Onoare al URSS (1989), Ordinul Republicii (1996), Ordinul Asociaţiei Comitetelor Olimpice (2002), Trofeul Președintelui Comitetului Internațional Olimpic (2015). Este laureat al Premiului Naţional în domeniul sportului (2012). Acest palmares însă ascunde numeroase obstacole pe care le-a traversat în viață marele sportiv. Talentul și munca însă i-au fost răsplătite. Nicolae Juravschi este primul sportiv în istoria olimpismului mondial care a reprezintat trei țări (URSS, România, Republica Moldova) la Jocurile Olimpice, fapt decurs într-un context sociopolitic dificil.

1. Nicolae Juravschi s-a născut la 8 august 1964 în satul Chircăiești, raionul Căușeni, RSS Moldovenească, în familia Mariei (1936–2010, născută Iordan) și a lui Atanasie (1938–1999). Pe linie paternă Nicolae Juravschi este descendent din neam de nobili polonezi de la Cetatea Albă, așezați cu traiul la Chircăiești în anul 1858. Mama sa a lucrat ca mulgătoare la ferma de vaci din sat, iar tatăl a fost lemnar. Părinții au divorțat cînd Nicolae avea doar trei ani. Mama, surorile mai mari, Elena Secu (Juravschi), născută în 1959 (numită lelea), și Galina Grițcan (Juravschi), născută în 1961, au contribuit substanțial la creșterea și educarea viitorului campion olimpic. Potrivit surorii Galina, „Coliță (Nicolae – n. a.) era foarte econom și păstrător, putea să poarte o haină ani de zile, nu mințea, nu critica pe nimeni.., n-a bătut pe nimeni niciodată, era foarte cuminte și în toate celea asculta...”. Copiii o ajutau pe mama, care îngrijea de 30 de vaci – „ne duceam și noi cu Coliță la fermă, scoteam din iesle, dădeam mîncare, trăgeam balega, mulgeam vacile, făceam tot lucrul.., Coliță muncea cu toți în rînd, îl lua mama chiar de mititel” (Elena), „…de cîte ori adormea el în iesle, unde-l găsea mama!” (Galina). În copilărie Nicolae Juravschi îngrijea circa 100 iepuri. Le făcea cuști, îi împerechea și îi sacrifica.

Nicolae Juravschi la 5 ani. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Maria Juravschi cu cei trei copii (de la stînga): Elena, Nicolae și Galina. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

2. Copilăria lui Nicolae Juravschi a fost marcată de cîteva primejdii. Într-o iarnă se plimba cu sania împreună cu o fetiță de aceeași vîrstă. Au căzut pe șinele căii ferate în clipa în care tocmai venea și trenul. O singură clipă ar fi fost fatală, abia au reușit să sară din sanie. Un alt caz. Un tractorist l-a rugat pe Nicolae să fixeze un cui la remorca mașinii. Tractoristul nu s-a asigurat că Nicolae este prin apropiere și a pornit tractorul, care a lovit copilul, încît acesta a rămas aproape mort. „Mama, plîngînd, striga în gura mare, s-a îndreptat cu el în brațe la centrul raional… Mama credea c-o să-l piardă.., dar medicii de la Căușeni l-au salvat…” (Galina).

Marina Grosu, Binecuvîntarea Mamei, ulei, pînză, 140 x 100 cm, 2014. Sursă: Muzeul privat al familiei Juravschi

Surorile lui Nicolae Juravschi, Elena și Galina. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

3. Visul din copilărie al lui Nicolae Juravschi a fost să devină fotbalist. La insistența acestuia, mama l-a adus odată la Chişinău ca să vadă gazonul de la Stadionul Republican. Primul meci profesionist pe care l-a urmărit pe viu a fost cel dintre Karpatî Lvov și Nistru. Deoarece nu avea bani de bilet a sărit gardul Stadionului Republican pentru a putea admira idolii sportivi.

Anatolie Grajdi, profesorul de educație fizică al lui N. Juravschi în sala sportivă. Aici s-a pus temelia primelor calități motrice și lecții de coordonare a mișcărilor în calea lungă a marilor performanțe. Azi Gimnaziul „Mihai Viteazul”, s. Chircăieşti, 2016. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

4. În anii 1978–1981 a studiat la Școala-Internat Republicană cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv), fiind adus în această școală de sora Galina, elevă pe atunci la această instituție. Aici Nicolae nu prezenta semne distincte că ar fi fost un copil deosebit. Mai mult ca atît, era foarte firav (35 kg) și lipsit de spectaculozitate pentru perspectivele sportului de performanță, însă „zicea că... o să se străduie...” (Galina). Era echipat cu niște ghete mari, le luase de la vecini, căci nu le avea pe ale lui, ghete cu o mărime-două mai mari, de cauciuc... Și-a început activitatea sportivă la secția caiac-canoe, avîndu-l drept antrenor pe talentatul pedagog Pavel Cadnicov, ulterior antrenor emerit al URSS. P. Cadnicov l-a întrebat dacă poate înota, iar surorii Galina i-a zis: Slăbuț, micuț! Ei bine, Galina, îl iau ca pe unul fără perspective, doar pentru că tu mă rogi!

5. În timpul studiilor Nicolae Juravschi încerca să se descurce singur și să evite, pe cît era posibil, ajutorul mamei și surorilor. De aceea făcea bani… descărcînd seara vagoane…

Nicolae Juravschi (rîndul doi de jos, al șaptelea din stînga) în vinieta promoției a X-a (anul de studii 1980–1981) a Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv. Sursă: Arhiva curentă a Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv.

La 8 ianuarie 1979 profesorul-antrenor P. Cadnicov planifica participarea lui Nicolae Juravschi la Spartachiada Unională a Elevilor din anul 1981. Sursă: Arhivă privată

6. La prima competiţie de canoe de la Dubăsari, din primăvara anului 1980, la cursa de 500 m, fiind pe locul doi, cu 20 m înainte de sosire, Nicolae Juravschi s-a răsturnat din barcă.

7. În timpul Jocurilor Olimpice de la Seul (1988) mama și surorile lui Nicolae Juravschi au stat în genunchi și s-au rugat pentru victorie. Sora Galina își amintește: „... am avut chiar un vis înainte de Seul, parcă a venit cineva și mi-a dat două bluze pufoase, frumoase și aurite.., parcă i-am zis mamei – așa m-am îmbrăcat în niște haine frumoase aurite, de nu pot să-ți spun.... Și cînd colo... uite, Dumnezeu ne-a vestit marele eveniment...”. Recompensa statului sovietic pentru dubla victorie de la Seul a fost un televizor color și dreptul de a cumpăra cu prioritate un automobil „Lada”, fără a aștepta la coadă trei sau patru ani.

Programul de antrenamente (11 noiembrie 1987 – 26 septembrie 1988) al lui Nicolae Juravschi înainte de ora astrală – Seul, Coreea de Sud. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Nicolae Juravschi şi Victor Reneiski la Jocurile Olimpice din 1988

8. În anii 1989–1991 cei patru canoiști – Nicoale Juravschi, Victor Reneiski, Iuri Gurin și Valeri Veșko, supranumiți „cei patru muschetari” – au fost campioni invincibili în lume. Au învins în toate cursele de canoe patru la care au participat, inclusiv la cele 28 de curse finale de la campionatele mondiale, unde au cucerit șase medalii de aur. „Nu-mi amintesc ca în cariera noastră de canoe patru să fi fost în situația de a fi depășiți de o altă barcă sau de a urmări o ambarcațiune aflată în fața noastră” (N. Juravschi). Tot Nicolae Juravschi, singurul care absolvise facultatea la zi, reprezenta echipa în discuțiile cu antrenorii, superiorii de la Federația de caiac-canoe a URSS și alte instituții unionale. Cu rezultatul de 1.30,210 minute obținut la Moscova în 1989, imbatabilii sînt pînă în prezent în topul ierarhiei mondiale a rezultatelor tuturor timpurilor la proba canoe patru 500 m, bărbați (ocupă poziția nr. 2), și rezultatul 3.15,760 minute la canoe patru 1.000 m, bărbați (ocupă poziția nr. 5), în pofida faptului că bărcile la canoe între timp au fost modernizate.

„Misiunea pe viață și pe moarte” (N. Juravschi) – finala olimpică la 500 m de la Atlanta, SUA, 4 august 1996. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

De la stînga: Gheorghe Andriev și Victor Reneiski, partenerii de canoe ai lui Nicolae Juravschi. Foto: Ion V. Xenofontov, 23 septembrie 2016

9. În august 1991, în contextul loviturii de stat organizate împotriva liderului sovietic Mihail Gorbaciov și a grupului său reformist, la Campionatul Mondial din Franța, echipa celor patru viteji a descoperit că, în timp ce bărcile fuseseră încărcate în avion, vîslele au rămas la Moscova. Încercarea de a lua legătura cu Aeroportul Șeremetievo a fost dificilă, deoarece obiectivul era considerat unul strategic de către puciști, fiind înconjurat de armată și avînd toate liniile telefonice tăiate. Prin mari intervenții, la nivel de ambasade, ministere, peste două zile pagaiele au ajuns în mod miraculos la Paris.

Barca lui Nicolae Juravschi și Victor Reneiski se află în Muzeul Olimpic al Republicii Moldova. „Înainte de competiție mă străduiam să calc cu piciorul drept în barcă și îmi făceam cruce. Victor avea alte deprinderi. El spunea: Ни пуха! (Baftă! – t. n.) și trebuia să zic: К чёрту! (La naiba! – t. n.). Și viceversa” (Nicolae Juravschi). Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Muzeul familiei Juravschi include circa 200 de medalii, inclusiv medaliile olmpice. Foto: Ion V. Xenofontov, 15 septembrie 2016

Familia Juravschi (de la stînga): Nicolae, soția Lucia, fiul Marc, fiul Victor și fiica Nicoleta. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

10. În 1996, la Olimpiada de la Atlanta, SUA, au participat 451 de canoiști din 54 de țări. Nicolae Juravschi avea 31 de ani și 358 de zile și era cel mai vîrstnic membru al echipei olimpice a Republicii Moldova. La această competiție N. Juravschi și V. Reneiski, în vîrstă de 29 de ani, au cîștigat prima medalie de argint din istoria recentă a Republicii Moldova.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie