TOTALURILE
ANULUI 2015. Cupele europene (3)
Sheriff
este echipa din Republica Moldova cu cele mai multe prezenţe în cupele
europene. În sezonul 2015/16 evoluţia formaţiei tiraspolene în Liga Europa a
dezamăgit. După ce a fost umilită de norvegienii de la
Odd Skien în meciul de pe teren propriu,
partida retur practic nu a contat. Saxan Ceadîr-Lunga anul trecut a debutat în
cupele europene, devenind a 12-a echipă din R. Moldova care a luat parte la
aceste prestigioase competiţii.
Ediţia 2015/16
Liga Europa
UEFA
Turul I de
calificare
Sheriff – Odd (Skien,
Norvegia) 0-3 (0-3).
Au marcat: Akabueze (2’), Johnsen (11’), Hagen (28’).
2 iulie 2015. Tiraspol.
Stadion: Sheriff. Spectatori: 6.628.
Sheriff: Bojidar Mitrev, Igor Jugović (63’ Viaceslav Şarpar), Jarlesson
Inácio Júnior „Juninho Potiguar” (33’ Ivan Crnov), Ricardo
Cavalcante Mendes „Ricardinho” (cpt.), Marcel Kpamin Kouegbe Metoua, Carlos
Eduardo de Fiori Mendes „Cadu”, Maxim
Potârniche, Amer Dupovac (19’
Andrei Novicov), Diaz Luis Ernandes, Seidu Yahaya, Mateo Sušić. Antrenor: Lilian Popescu.
Odd: Sondre Rossbach, Espen Ruud, Ardian Gashi,
Oliver Berg, Ole Jørgen Halvorsen, Jone Samuelsen, Frode Johnsen (18’ Olivier Occean), Emil
Jonassen (52’
Thomas Grøgaard), Steffen Hagen (cpt.),
Lars-Kristian Eriksen, Chukwuma Akabueze (73’ Storbaek Harvard). Antrenor: Dag-Eilev Fagermo.
A arbitrat: Ţvetan Krastev; asistenţi: Divan Valkov, Aleksandr Atanasov; al 4-lea official: Ivailo Stoianov (toţi din Bulgaria).
Cartonaşe galbene: Cadu (84’), Yahaya (90’+3) / Akabueze (67’), Halvorsen (69’), Berg (74’).
Lupta pentru balon între Ole Jørgen Halvorsen şi
Ernandes
Pe 25 iunie 2015 Sheriff Tiraspol a învins în
meciul din Spercupă campioana Moldovei, formaţia Milsami Orhei. A fost primul
trofeu obţinut de Lilian Popescu în calitate de antrenor. Abordat cu moralul
ridicat se părea că meciul cu Odd va fi la discreţia gazdelor. Era optimist şi
timonierul tiraspolenilor: „Va fi
dificil, însă mult va depinde de meciul de pe teren propriu. Eu cred că avem
şanse mari să eliminăm această echipă”. Realitatea din teren a fost alta.
Deja în minutul 28 tabela de marcaj arăta un umilitor 0-3. În repriza secundă
gazdele au înceract să reducă din handicap, dar fără succes. Câteva ocazii bune
a ratat căpitanul Ricardinho. „O
înfrângere dureroasă, dar părerea mea este că nu am meritat să pierdem cu un
asemenea scor. Am încasat foarte rapid trei goluri, însă două din ele sunt
discutabile”, a declarat Lilian Popescu. După meci s-a vehiculat că cineva
a decis soarta acestei partide după culise, pentru a ridica ceva bani de la
casele de pariuri. O fi aşa sau nu, dar în acea seară de 2 iulie 2015 Sheriff a
înregistrat una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri din cupele europene.
Odd – Sheriff 0-0.
9 iulie 2015. Skien.
Stadion: Odd. Spectatori: 3.981.
Odd: Sondre Rossbach, Espen Ruud, Ardian Gashi,
Thomas Grøgaard, Oliver Berg, Ole Jørgen Halvorsen, Jone Samuelsen (83’ Rafik Zekhnini), Olivier
Occean (73’
Vegard Bergan), Steffen Hagen (cpt.),
Lars-Kristian Eriksen, Chukwuma Akabueze (66’ Storbaek Harvard). Antrenor: Dag-Eilev Fagermo.
Sheriff: Bojidar Mitrev, Mihajlo Cakić, Viaceslav
Şarpar, Jarlesson Inácio Júnior „Juninho
Potiguar” (72’
Wilfred Benjamin Balima), Ricardo Cavalcante Mendes „Ricardinho”, Andrei Novicov, Maxim Potârniche (cpt.), Diaz Luis Ernandes, Seidu Yahaya, Valeriu Macriţchi (67’ Radu Gânsari), Mateo Sušić
(71’ Andrei
Macriţchi). Antrenor: Lilian
Popescu.
A arbitrat: Dejan Jakimovksi; asistenţi: Goce Petreski, Isa Emurli; al 4-lea official: Dimitar Meckarovski (toţi din Macedonia).
Cartonaşe galbene: Ruud (52’) / Potiguar (41’), V. Macriţchi (58’).
Rafik Zekhnini în duel cu trei adversari:
Andrei Macriţchi (N27), Maxim Potârniche şi Andrei
Novicov
După 0-3 pe teren propriu foarte puţini mai
credeau în calificarea Sheriff-ului. „La
momentul de faţă nu stă întrebarea de calificare. Este importantă calitatea
meciului. Formăm o echipă nouă. E prematur de vorbit de calificare. Practic
sunt şanse teoretice, dar în fotbal se mai întâmplă şi minuni”, declara în
ajunul meciului Lilian Popescu. Dar minunea aşa şi nu s-a produs. Meciul retur
s-a încheiat nedecis şi formaţia norvegiană s-a calificat mai departe.
Ediţia
2015/16
Liga Europa
UEFA
Turul I de
calificare
Saxan – Apollon (Limassol,
Cipru) 0-2 (0-1).
Au marcat: Pedro (33’), Papoulis (89’).
2 iulie 2015. Chişinău.
Stadion: Zimbru. Spectatori: 2.535.
Saxan: Anatol Chirinciuc, Kouassi Kouadja,
Dumitru Popovici (cpt.), Artiom
Puntus (64’
Andrii Bogdanov), Yacouba Bamba, Lassina Dao, Ion Arabadji, Mohamed Kone, Radu
Catan, Victor Truhanov (80’
Mamadou Fofana), Eric Né (89’
Sekou Doumbia). Antrenor: Vlad
Goian.
Apollon: Bruno Miguel Esteves Vale, Elízio Adriani Silva Albues, Nuno Miguel
Almeida Costa Lopes, Leandro Freire
de Araújo, Esteban Fernando Sachetti, Marcos Gullón Ferrera, João Pedro Guerra
Cunha, Luka Stojanović (72’
Alastair Reynolds), Charis Kyriakou, Fotis Papoulis (cpt.), Georgios Kolokoudias (90’+2 Thodoros Josephides). Antrenor: Pedro Emanuel dos Santos Martins Silva.
A arbitrat: Denis Izmailov; asistenţi: Evgheni Belski, Anatoli Hodin; al 4-lea official: Artiom Kucin (toţi din Kazahstan).
Cartonaşe galbene: Puntus (5’), Kouadja (72’), Bogdanov (87’).
Antrenorul Vlad Goian (în dreapta) urmăreşte
duelul între
Artiom Puntus, Nuno Lopes (N3) şi João Pedro (N17)
Saxan Ceadîr-Lunga (locul 5 în campionat) a
obţinut dreptul de a evolua în Liga Europa, după ce FC Tiraspol (locul 4) s-a
desfiinţat. La sfârşitul lunii mai 2015 antrenor al formaţiei din Găgăuzia a
devenit Vlad Goian. El avea experienţa evoluţiei în cupele europene cu
Iskra-Stal Râbniţa şi FC Tirspol. La conferinţa de presă din ajunul meciului Pedro
Emanuel, antrenorul oaspeţilor, a declarat: „Nu vreau să vobresc despre favoriţi. Trebuie să jucăm două meciuri. În
acest moment eu nu ştiu multe lucruri despre Saxan şi, probabil, Saxan nu
cunoaşte prea multe despre noi. Un rezultat bun în meciul de pe stadionul
Zimbru va fi să nu primim gol şi să marcăm. Vom încerca să realizăm ce ne-am
propus”. În pofida înfrângerii Saxan a jucat destul de bine. După ce au
primit gol, gazdele au irosit mai multe ocazii de a egala (cea mai mare s-a
consumat în minutul 79, când şutul lui Mohamed Kone a trecut de puţin pe lângă
poarta apărată de Bruno Vale). În penultimul minut al jocului căpitanul Fotis
Papoulis a dublat avantajul oaspeţilor.
Apollon – Saxan 2-0 (1-0).
Au marcat: Stojanović (2’), Papoulis (61’).
9 iulie 2015. Larnaca.
Stadion: Antonis Papadopoulos. Spectatori: circa 3.800.
Apollon: Bruno Miguel Esteves Vale, Elízio Adriani Silva Albues, Nuno Miguel
Almeida Costa Lopes, Leandro Freire
de Araújo, Esteban Fernando Sachetti, Marcos Gullón Ferrera, João Pedro Guerra
Cunha (67’
Christos Wheeler), Luka Stojanović (57’
Farley Vieira Rosa), Charis Kyriakou,
Fotis Papoulis (cpt.), Georgios
Kolokoudias (82’
Thodoros Josephides). Antrenor: Pedro Emanuel dos Santos Martins Silva.
Saxan: Anatol Chirinciuc, Kouassi Kouadja,
Dumitru Popovici (cpt.), Yacouba
Bamba (80’
Mamadou Fofana), Lassina Dao, Ion Arabadji, Senin Sebai (62’ Artiom Puntus), Mohamed
Kone, Radu Catan (58’
Andrii Bogdanov), Victor Truhanov, Eric Né. Antrenor: Vlad Goian.
A arbitrat: Srdjan Jovanović; asistenţi: Uroš Stojković, Dejan Potoćan; al 4-lea official: Milan Jeremić (toţi din Serbia).
Cartonaşe galbene: Sebai (39’), Kouadja (63’), Bamba (80’), Kone (81’).
Duel între Luka Stojanović (autorul primului gol) şi
Victor Truhanov
Medaliata cu bronz în campionaul Ciprului s-a
dovedit a fi mai bună şi în cel de-al doilea meci, obţinând victoria cu acelaşi
scor, 2-0. Deja în minutul 2 a
marcat Luka Stojanović. Gazdele au dominat partida, reuşind să mărească scorul
în repriza secundă prin Fotis Papoulis, cel care a înscris golul doi şi în
meciul tur. „Prea mici pentru un război
atât de mare”, aşa putem caracteriza evoluţia formaţiei din Găgăuzia în
cupele europene din sezonul 2015/16. Cu toate acestea trebuie de menţionat că
Saxan nu s-a făcut de râs, opunând o rezstenţă dârză unui adversar mai
puternic. Ca o recompensă vin şi cele 200.000 de euro oferite clubului de către
forul fotbalistic european.
Andrei
PRODAN
Комментариев нет:
Отправить комментарий