DORIN PANCIUC, LA
VÂRSTĂ JUBILIARĂ
Autor: Andrei PRODAN
Astăzi cunoscutul fotbalist
moldovean Dorin Panciuc își sărbătorește cea de-a 50-a aniversare. Colegii și
prietenii îi doresc un sincer La Mulți Ani, sănătate și mult noroc!!!
Dorin Panciuc (în stânga imaginii)
Dorin Panciuc s-a născut pe 4 aprilie 1975, la Chișinău.
A început să practice fotbalul la vârsta de 7 ani la Școala sportivă de
copii și juniori „Nistru” Chișinău sub îndrumarea lui Nicolai Tabaciuc. Colegi
de grupă i-a avut pe viitorii internaționali Denis Romanenco și Iurie Miterev,
Vadim Tabaciuc, Alexandru Scrupschi etc.
În campionatul Republicii Moldova a debutat la Victoria Cahul cu care
în sezonul 1994/95 a devenit campion al Diviziei B (seria Sud), obținând
promovarea în „A”.
Victoria Cahul, în sezonul 1995/96. Dorin Panciuc, al șaselea din
drepta, rândul de sus
În primul sezon în Divizia A cahulenii au ocupat locul 9 din 19
participante, iar ediția 1995/96 au încheiat-o pe locul 4, obținând dreptul de
a disputa meciul de menținere/promovare cu Torentul Chișinău.
Partida s-a disputat pe 22 iunie 1996, la Bălți. În prima repriză
inițiativa a aparținut cahulenilor, dar golul a căzut în poarta lor. În min. 13
fostul jucător al Victoriei, Vitali Antonov, a deschis scorul. După pauză
Andrei Melnicenco a egalat (min. 50). Dar peste 8 minute Vadim Tabaciuc aduce
din nou în avantaj echipa din Chișinău. Dar eroul meciului a fost Andrei
Melnicenco care a marcat încă două goluri (min. 61 din lovitură de la 11 metri
și min. 86), aducând foaia de calificare în Divizia Națională formației din
Cahul.
Valeriu Jmurco, antrenorul „militarilor” a utilizat în această partidă
următorul „11”: Leașcenco, Panciuc, Antohin,
Horozov (I. Melnicenco), Ococo, Stețco, Chirianov (Burîchin), Arabadji, Iuzic,
A. Melnicenco, Miron (Brăguță).
22 iunie 1996. Victoria Cahul după meciul cu Torentul Chișinău în care a
obținut promovarea în Divizia Națională
În Divizia Națională Victoria Cahul a evoluat două sezoane, ocupând
locurile 12 (în 1996/97) și 11 (în 1997/98).
În 1999 Dorin Panciuc se transferă la echipa Intersport Chișinău,
proaspăt promovată în Divizia A. În sezonul 1999/2000 formația din capitală a
ocupat un pestigios loc 4, fiind întrecută doar de Sheriff-2 Tiraspol,
Haiduc-Sporting USM Hânceşti și Petrocub Sărata Galbenă. Chișinăuienii au
învins acasă campioana, Sheriff-2, cu 1-0. Cu același scor a câștigat ambele
întâlniri cu ocupanta locului trei, Petrocub.
Intersport Chișinău, în cantonament la Târnoveni (România) în anul 2000.
Dorin Panciuc, al șaselea din stânga, rândul de sus
Și în ediția 2000/01 Intersport nu s-a făcut
de râs, ocupând locul 5 în urma lui Sheriff-2 Tiraspol, Happy End Camenca,
Petrocub-Condor Sărata Galbenă și Dacia Chişinău, lăsând în urmă echipe
puternice, precum Fortuna Edineţ, Energetic Dubăsari, Unisport-Auto Chişinău,
Zimbru-2 Chişinău sau Cimentul Râbniţa. De menționat victoriile de pe teren
străin în partidele cu vicecampioana Happy End (1-0) și Dacia (3-1).
Următoarele două sezoane Dorin Panciuc le-a
petrecut în Divizia Națională jucând pentru FC Hâncești și Nistru Otaci. Cu
ultima a ocupat locul 3 în sezonul 2002/03.
Formația Steaua Chișinău în sezonul 2004/05. Dorin Panciuc, primul din
dreapta, rândul de jos
În 2003 Dorin Panciuc se alătură
formației Steaua Chișinău. Având în componență mulți fotbaliști experimentați,
precum Oleg Flentea (golgheterul primei ediții a Superligii, în 1992), Igor
Cuciuc (campion național cu Constructorul-93 Chișinău), Oleg Petrov, Vladimir
Șohirev, Anatol Tîmbur (campion al Moldovei în componența echipei Zimbru
Chișinău) sau Veaceslav Untilă (golgheter al Diviziei A în 1998 și 1999 pe când
evolua la Dumbrava Cojușna și Petrocub Sărata Galbenă), formația din capitală obține
titlul de campioană a Diviziei A și foaia de promovare în elita fotbalului
moldovenesc. Dorin Panciuc pe lângă faptul că era unul din fundașii de bază
purta și banderola de căpitan a echipei.
Spre regret, din cauza unor serioase probleme financiare în Divizia
Națională chișinăuienii au avut o evoluție foarte slabă.
Dorin Panciuc, alături de soția Tatiana și fiul Daniel
În prezent Dorin Panciuc locuiește în Marea Britanie, unde este stabilit din 2005. Apropo, în 2006 el a devenit campion al Angliei la futsal în componența formației White Bear Londra, avându-i coechipieri și pe alți fotbaliști moldoveni: Iulian Stratulat, Vitalie Lungu, Denis Criucicov, Grigore Badea, Anatoli Borisov.
Комментариев нет:
Отправить комментарий