Moldova Sport History: августа 2022

среда, 31 августа 2022 г.

În memoria lui Eugen PETRESCU

MEXIC-1970. UN MUNDIAL LA ÎNĂLŢIME

Stabilirea Mexicului ca gazdă a turneului final al mondialului din 1970 a fost decisă la Congresul FIFA de la Tokyo (august 1964), cu oarecare reţinere, dar după succesul înregistrat de organizatori la Jocurile Olimpice de la Ciudad-de-Mexico reţinerile au dispărut.

În Mexic, principala problemă era însă cea a adaptării la altitudine. Să joci fotbal, cu efort maxim timp de 90 de minute, la peste 1.200 de metri deasupra nivelul mării (în capitală – 2.277, minima la Puebla – 1.264, maxima la Toluca – 2.680), era o perspectivă care înspăimînta pe tehnicienii fotbalului. Modul în care s-au desfăşurat întrecerile au dovedit, însă, că mijloace de a trece peste acest handicap se pot găsi.

Preliminariile au furnizat cîteva rezultate interesante. Vor lipsi din Mexic: Portugalia (medalie de bronz în Anglia, eliminată de români), Ungaria (eliminată de Cehoslovacia într-o celebră partidă de baraj jucată la Marsilia), Franţa (din grupa cu Suedia), Iugoslavia şi Spania (ambele, din grupa cu Belgia) şi Argentina (eliminată de Peru).

Turneul final a adus, pe lîngă problema altitudinii, o dificultate suplimentară, aceea a căldurii toride. Din necesităţi de orar, pentru asigurarea transmiterii în direct la televiziune în Europa, meciurile au fost programate la ore “imposibile”: în cursul săptămînii – ora 16 (ora 24 la Bucureşti), duminica – ora 12 (ora 20 la Bucureşti). Se poate spune că Mexic ‘70 a fost mondialul respiraţiei scurte şi al pulsului accelerat.

Pele, singurul jucător cu trei titluri mondiale în palmares. (Foto: Getty Images).

Partidele din grupe nu s-au încheiat cu rezultate surprinzătoare. Cea mai echilibrată dispută au furnizat echipele din grupa de la Guadalajara (Anglia – deţinătoarea titlului, Brazilia – favorita întrecerii, Cehoslovacia – o forţă a fotbalului european şi România – revenită în elită), singură grupă care nu avea în componenţă echipe din Asia, Africa sau America Centrală.

Un fapt interesant este cel legat de trofeul competiţiei. Potrivit regulamentului, “Zeiţa de aur” (care din 1950 purta numele lui Jules Rimet, fondatorul campionatelor mondiale) urma să intre definitiv în posesia ţării care o cucereşte de trei ori. Soarta cupei părea pecetluită, căci în semifinale urmau să joace Brazilia (două titluri) cu Uruguay (două titluri) şi Italia (două titluri) cu R.F. Germania (un singur titlu), aceasta din urmă întrecînd în sferturi Anglia (şi ea cu un titlu), cu 3-2 după ce englezii au condus cu 2-0!

Semifinala Italia – R.F. Germania 4-3 (1-0, 1-1) a fost meciul-cheie al mondialelor. Disputa a fost unică în istoria mondialelor prin dramatism şi prin tensiune, prin nivelul tehnic greu de egalat, prin angajamentul fizic total (Beckenbauer a jucat ultimele 20 de minute, urmare unei accidentări, cu braţul drept imobilizat), prin gradul său de spectaculozitate, prin incredibilele răsturnări de scor (cinci goluri în prelungiri), astfel că nu întîmplător s-a scris în presă că “Finala s-a jucat înaintea finalei”.

Finala propriu-zisă a fost o simplă formalitate, marea echipă a Braziliei, cu Pele, Rivelinho, Carlos Alberto, Jairzinho şi Tostao, impunîndu-se cu uşurinţă în faţa unei Italii care dăduse totul în semifinale. Astfel, “Zeiţa de aur” intră definitiv în posesia Confederaţiei braziliene de fotbal...

Câștigând în 1970 titlul de campioană pentru a treia oară Brazilia a intrat definitiv în posesia „Zeiței de aur”. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Carlos Alberto, Brito, Wilson Piazza, Felix, Clodoaldo, Everaldo, Mario Zagalo (antrenor principal). Rîndul de jos: Jairzinho, Rivelino, Tostao, Pele, Paulo Cesar.

După 36 de ani Italia din nou a jucat într-o finală mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Enrico Albertosi, Roberto Boninsegna, Roberto Rosato, Giacinto Facchetti, Angelo Domenghini, Luigi Riva. Rîndul de jos: Sandro Mazzola, Mario Bertini, Giancarlo De Sisti, Pierluigi Cera, Tarcisio Brugnich. (Foto: Getty Images).

REZULTATELE

Grupa 1: MEXIC – U.R.S.S. 0-0, BELGIA – EL SALVADOR 3-0, U.R.S.S. – BELGIA 4-1, MEXIC – EL SALVADOR 4-0, U.R.S.S. – EL SALVADOR 2-0, MEXIC – BELGIA 1-0. Calificate: U.R.S.S. şi Mexic.

Grupa a 2-a: URUGUAY – ISRAEL 2-0, ITALIA – SUEDIA 1-0, URUGUAY – ITALIA 0-0, SUEDIA – ISRAEL 1-1, SUEDIA – URUGUAY 1-0, ITALIA – ISRAEL 0-0. Calificate: Italia şi Uruguay.

Grupa a 3-a: ANGLIA – ROMÂNIA 1-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 4-1, ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1, BRAZILIA – ANGLIA 1-0, BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2, ANGLIA – CEHOSLOVACIA 1-0. Calificate: Brazilia şi Anglia.

Grupa a 4-a: PERU – BULGARIA 3-2, R.F. GERMANIA – MAROC 2-1, PERU – MAROC 3-0, R.F. GERMANIA – BULGARIA 5-2, R.F. GERMANIA – PERU 3-1, BULGARIA – MAROC 1-1. Calificate: R.F. Germania şi Peru.

Sferturi de finală: URUGUAY – U.R.S.S. 1-0 (pr.), ITALIA – MEXIC 4-1, BRAZILIA – PERU 4-2, R.F. GERMANIA – ANGLIA 3-2 (pr.).

Semifinale: ITALIA – R.F. GERMANIA 4-3 (pr.), BRAZILIA – URUGUAY 3-1.

Meci de clasament: R.F. GERMANIA – URUGUAY 1-0.

Finala (Ciudad-de-Mexico, 21.06): BRAZILIA – ITALIA 4-1.

Au marcat: Pele (18), Gerson (65), Jairzinho (70), Carlos Alberto (86) / Boninsegna (37).

A arbitrat Rudy Glockner (R.D.Germană).

Brazilia: Felix – Carlos Alberto, Brito, Piazza, Everaldo – Clodoaldo, Gerson – Jairzinho, Tostao, Pele, Rivelino.

Italia: Albertosi – Burgnich, Rosato, Cera, Facchetti – Bertini (73 Juliano), De Sisti – Domenghini, Mazzola, Boninsegna (84 Rivera), Riva.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 123, 1-7 februarie 1994

ROMÂNIA LA C.M. ÎN FINE, A DAT DUMNEZEU!

După ce ne-am tot canonit şi codit iată că Mexicul ne-a adus bucuria. Prima dată după război, fotbalul românesc reuşea marea lovitură! A fost o bucurie atît de mare încît aveam impresia că toţi locuitorii ţării se vor îmbarca în avionul pentru Mondiale.

S-a spus atunci că fiecare tricolor ar fi primit cadou cîte o Dacie 1100, strămoşul mai pricăjit al antediluvienei noastre Dacii 1300. Nu ştiu dacă a fost aşa, doar autorii calificării vă pot confirma sau infirma zvonul.

Ceea ce ştiu sigur este că am avut o generaţie formidabilă, tînără, bătăioasă, inteligentă (ceva în genul generaţiei Stelei care a cîştigat Cupa Campionilor) care şi-a meritat galoanele gloriei adjudecate.

Ediţia aztecă a mai avut cîteva curiozităţi. Prima ar fi, dacă veţi privi tabloul preliminariilor, catastrofa de la Lisabona, cea care a însemnat startul. Cum noi începem mereu bine dar terminăm lamentabil, de data aceasta totul a fost pe dos.

Naționala României din 1970. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Necula Răducanu, Ludovic Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Cornel Dinu, Augustin Deleanu. Rîndul de jos: Laszlo Gherghely, Radu Nunweiler, Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache și Mircea Lucescu (Foto: gsp.ro).

A doua curiozitate ar putea fi necalificarea portughezilor, cei care cu doar patru ani mai înainte spărseseră toate arhetipurile şi cîştigaseră medaliile de bronz în Anglia.

În fine, cea de a treia curiozitate este şi cea mai „de presă”: neintroducerea lui Dobrin în nici unul din meciurile din Mexic. Nici măcar pentru un singur minuţel. Chiar şi în solemna presă comunistă faptul acesta a generat anchete, mese rotunde, sondaje de opinii. Piteşteanul, probabil cel mai mare artist al fotbalului românesc, a acuzat şi diferenţa de fus orar, şi diferenţa de altitudine şi... alte diferenţe după cum susţin cei (puţini) care au însoţit echipa noastră. Tot după mărturiile domniilor lor, făcute pe şest, nicidecum în virgina presă proletară, se pare că noua zeiţă a lui Dobrin se numea Tequilla, cea care în combinaţie cu soarele arzător al platourilor aztece îi cam tăia picioarele magicianului.

Preliminarii:

27.10.68 Lisabona: Portugalia – România 3-0 (2-0);

23.11.68 Bucureşti: România – Elveţia 2-0 (0-0);

16.04.69 Atena: Grecia – România 2-2 (0-0);

14.05.69 Lausanne: Elveţia – România 0-1 (0-1);

12.10.69 Bucureşti: România – Portugalia 1-0 (1-0);

16.11.69 Bucureşti: România – Grecia 1-1 (1-0).

Turneul final:

ANGLIA – ROMÂNIA 1-0 (0-0). Au jucat: Adamache (Steagul roşu) – L. Sătmăreanu (Steaua), N. Lupescu (Rapid), Dinu (Dinamo), Mocanu (Petrolul) – Dumitru (Rapid), R. Nunweiller (Dinamo) – Dembrovschi (SC Bacău), Gh. Tătaru (Steaua), Dumitrache (Dinamo), Lucescu (Dinamo). Schimbare: Gh. Tătaru – Neagu (Rapid).

ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-1 (0-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Dembrovschi, Neagu, Dumitrache, Lucescu. Marcatori: Neagu, Dumitrache. Schimbări: Dumitru – Gergely (Dinamo); Lucescu – Gh. Tătaru.

BRAZILIA – ROMÂNIA 3-2 (2-1). Au jucat: Adamache – L. Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, R. Nunweiller – Neagu, Dembrovschi, Dumitrache, Gh. Tătaru, Lucescu. Marcatori: Dembrovschi, Dumitrache. Schimbare: Adamache – Răducanu (Rapid). Antrenor: Angelo Niculescu.

În prelirninarii au mai jucat: Coman, Pîrcălab, Boc, Deleanu (Dinamo), D. Nicolae, Hălmăgeanu (Steaua), D. Coe (Rapid), Gornea, Domide (UTA Arad), Grozea (Petrolul), Dobrin (FC Argeş), Martinovici (Univ. Craiova), Kallo, Tufan (Farul), Ion Ionescu (Allemania Aachen).

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 132, 5-11 aprilie 1994

понедельник, 29 августа 2022 г.

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al optulea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, CM-1958 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html, iar CM-1962 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memoria-lui-eugen-petrescu-continuam.html.

ANGLIA-1966. ÎN ŢARA DE BAŞTINĂ

La Congresul FIFA de la Roma (august 1960), trei ţări au candidat pentru organizarea turneului final din 1966: Anglia, R.F.Germania şi Spania. Atuurile germane erau: stadioane încăpătoare, capacităţi de cazare excelente, o bună reţea de căi de transport. Dr. P.J. Bauwens, unul dintre cei mai celebri arbitri internaţionali, preşedintele federaţiei vest-germane, declara: “Publicul nostru este îndrăgostit de fotbal”. La rîndul său, Denis Follows, secretarul lui The F.A. (federaţia engleză) avea un argument solid: “Fotbalul are o vechime de un secol (îl va sărbători în octombrie 1963 – n.n.), iar Anglia este ţara-mamă a lui”. Ibericii au renunţat în favoarea englezilor, astfel că decizia a venit firesc: Anglia.

Numărul ţărilor înscrise a atins un nou record (74), dar numeroase au fost “murmurele” la adresa FIFA: că africanii nu au locuri asigurate în turneul final (în semn de protest, toate cele 15 ţări africane înscrise s-au retras), că nu se permite înlocuirea jucătorilor în cursul meciului (nici chiar în caz de accidentare), că nu se respectă criteriul geografic în alcătuirea grupelor de calificare (de exemplu, Portugalia a reclamat că este obligată să susţină jocuri tocmai în Turcia, în Cehoslovacia şi în România, dar asta nu i-a împiedicat pe lusitani să cîştige un loc în turneul final). Toate revendicările au rămas, însă, fără răspuns. Jocurile preliminare nu au furnizat surprize de proporţii. Să reţinem, totuşi, eliminarea Belgiei (de Bulgaria), a Cehoslovaciei (de Portugalia) şi a Iugoslaviei (de Franţa).

Cel mai controversat gol din istoria CM a fost marcat în min. 101 al finalei din 1966 de englezul Geoff Hurst. (Foto: Getty Images).

Turneul final a constituit o reală sărbătoare a fotbalului. Dintre detaliile mai puţin cunoscute (sau – poate – uitate), se cuvine să menţionăm cîteva. Mondialele din Anglia au constituit primul turneu final transmis în direct la televiziunea română (s-au transmis 11 meciuri din cele 32). Pentru prima oară, un campionat mondial a avut o mascotă, pe simpaticul Willy, leul britanic fotbalist. Marea surpriză a turneului final a furnizat-o echipa Coreii de Nord, învingătoare în meciul decisiv cu Italia (comentatorii de fotbal consideră şi astăzi acest meci drept cea mai mare “chiflă” a “squadrei azzurra”). Eliminarea Braziliei este pusă pe seama accidentării lui Pele, survenită la un atac dur (chiar premeditat) al portughezului Morais.

Antrenorul noilor campioni, selecţionerul englez Alf Ramsey, a fost primul tehnician care nu şi-a elaborat tactica de joc în funcţie de lotul pe care-l avea la dispoziţie, ci a alcătuit echipa în funcţie de gîndirea sa tactică (astfel, unul dintre cei mai buni jucători englezi ai momentului, Jimmy Greaves, n-a “prins” decît două meciuri în turneul final).

În sfîrşit, un anume moment al finalei, primul gol din prelungiri, este şi astăzi controversat: şutul lui Hurst a lovit bara transversală, a ricoşat în pămînt (probabil în spatele liniei de poartă) şi a revenit în teren. Arbitrul de centru, elveţianul Dienst, s-a consultat cu tuşierul, sovieticul Bahramov, şi a arătat centrul terenului. A fost, întradevăr, gol? Iată o întrebare la care sîntem nevoiţi să “mergem pe mîna” arbitrilor.

În 1966 Anglia a devent campioană mondială evoluînd pe teren propriu. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Harold Sheperdson (antrenor), Nobby Stiles, Roger Hunt, Gordon Banks, Jack Charlton, George Cohen, Ray Wilson, Alf Ramsey (antrenor principal). Rîndul de jos: Martin Peters, Geoff Hurst, Bobby Moore (căpitan), Alan Ball și Bobby Charlton. (Foto: Getty Images).

R.F. Germania, vicecampioană mondială din 1966 (de la stînga la dreapta): Horst-Dieter Höttges, Wolfgang Overath, Siegfried Held, Helmut Haller, Wolfgang Weber, Lothar Emmerich, Willi Schulz, Franz Beckenbauer, Karl-Heinz Schnellinger, Hans Tilkowski și Uwe Seeler.

REZULTATELE

Grupa 1: ANGLIA – URUGUAY 0-0, FRANŢA – MEXIC 1-1, URUGUAY – FRANŢA 2-1, ANGLIA – MEXIC 2-0, URUGUAY – MEXIC 0-0, ANGLIA – FRANŢA 2-0. Calificate: Anglia şi Uruguay.

Grupa a 2-a: R.F. GERMANIA – ELVEŢIA 5-0, ARGENTINA – SPANIA 2-1, SPANIA – ELVEŢIA 2-1, R.F. GERMANIA – ARGENTINA 0-0, ARGENTINA – ELVEŢIA 2-0, R.F. GERMANIA – SPANIA 2-1. Calificate: R.F. Germania şi Argentina.

Grupa a 3-a: BRAZILIA – BULGARIA 2-0, PORTUGALIA – UNGARIA 3-1, UNGARIA – BRAZILIA 3-1, PORTUGALIA – BULGARIA 3-0, PORTUGALIA – BRAZILIA 3-1, UNGARIA – BULGARIA 3-1. Calificate: Portugalia şi Ungaria.

Grupa a 4-a: U.R.S.S. – COREEA DE NORD 3-0, ITALIA – CHILE 2-0, CHILE – COREEA DE NORD 1-1, U.R.S.S. – ITALIA 1-0, COREEA DE NORD – ITALIA 1-0, U.R.S.S. – CHILE 2-1. Calificate: U.R.S.S. şi Coreea de Nord.

Sferturi de finală: ANGLIA – ARGENTINA 1-0, R.F. GERMANIA – URUGUAY 4-0, PORTUGALIA – COREEA DE NORD 5-3, U.R.S.S. – UNGARIA 2-1.

Semifinale: R.F. GERMANIA – U.R.S.S. 2-1, ANGLIA – PORTUGALIA 2-1.

Finala mică: PORTUGALIA – U.R.S.S. 2-1.

Finala (Londra, 30.07): ANGLIA – R.F. GERMANIA 4-2 (pr.).

Au marcat: Hurst (17, 101, 119), Peters (78) / Haller (12), Weber (89).

A arbitrate Gottfried Dienst (Elveţia).

Anglia: Banks – Cohen, J. Charlton, Moore, Wilson – Stiles, R. Chartton, Peters – Ball, Hurst, Hunt.

R.F. Germania: Tilkowski – Hottges, Schulz, Weber, Schnellinger – Beckenbauer, Overath, Haller – Seeler, Held, Emmerich.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 122, 25-31 ianuarie 1994

ROMÂNIA LA C.M. SATISFACŢII PLATONICE

Istoria participării naţionalei noastre la campionatele mondiale înregistrează o nouă şi nedorită pauză. La ediţia 1962, România absentează. Deşi a depus forme de înscriere, echipa noastră a fost ulterior retrasă, sub pretextul lipsei de performanţe (argument folosit şi în cazul retragerii echipelor de club din cupele europene), dar gurile rele vorbeau, în epocă, despre refuzul autorităţilor de a finanţa “campania” sud-americană.

La ediţia următoare, însă, ne-am încris şi am fost “repartizaţi” de sorţi în grupă cu Cehoslovacia, cu Portugalia şi cu Turcia. Cehoslovacia era favorită: fusese finalistă la Santiago de Chile, contra Braziliei. Portughezii parcurgeau o perioadă excelentă, cu Benfica dublă cîstigătoare a CCE, astfel că ai noştri porneau cu şansa a treia. Ceea ce s-a şi întîmplat pînă la urmă, nu însă fără numeroase iluzii şi… deziluzii.

La cîrma echipei tricolore, în locul lui Silviu Ploieşteanu şi al lui Gheorghe Ola, deşi sub conducerea lor echipa obţinuse un merituos loc 5 la Turneul olimpic din Japonia, este instalat un cuplu nou, alcătuit din Ilie Oană şi Ştefan Kovacs. Încercînd să structureze o idee de joc, cei doi antrenori, recunoscuţi ca buni tehnicieni, rulează un mare număr de jucători (25, pentru doar 6 jocuri).

Portugalia a barat calea României spre turneul final al CM-1966. În Anglia lusitanii au ocupat locul 3. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Alexandre Baptista, Jaime Graca, Hilario, Alberto Festa, Jose Carlos, Jose Pereira. Rîndul de jos: Jose Augusto, Jose Torres, Eusebio, Mario Coluna, Antonio Simoes (Foto: Getty Images).

Începem tare: 3-0 cu modesta echipă turcă şi mai ales 1-0 cu Cehoslovacia, a doua victorie românească în întîlnirile directe. În acelaşi timp, portughezii obţin şi ei victorii la rînd, dar trei (două cu Turcia, una cu Cehoslovacia). În meciul direct, lusitanii se impun prin două goluri semnate Eusebio şi, pierzînd şi la Praga, şansele noastre se micşorează. Lovitura de graţie ne-o dă Turcia: într-o partidă în care toată lumea îşi pusese ultimele speranţe, Oană şi Kovacs prezintă, în chip de naţionala, o echipă a Rapidului întărită cu Popa şi Pîrcălab de la Dinamo şi cu clujeanul Vasile Alexandru, astfel că elanul naţionalei turce este răsplătit cu o nesperată victorie.

Mare dezamăgire pe suporterii români, o şansă ratată pentru o generaţie valoroasă şi o inutilă, deşi superbă, victorie în meciul următor, cu Portugalia: 2-0 prin golurile marcate de “Săgeata Carpaţilor”, Pîrcălab, şi de regretatul Sandu Badea, în faţa unei echipe care a aliniat un excelent atac, cel al Benficăi (Augusto-Coluna-Eusebio-Torres-Simoes), şi care avea să obţină în Anglia locul 3 cu doar două înfrîngeri, una la Bucureşti şi una în semifinale. Pentru noi, victoria rămîne de palmares.

Preliminarii:

02.05.1965 România – Turcia 3-0 (1-0);

30.05.1965 România – Cehoslovacia 1-0 (1-0);

13.06.1965 Portugala – România 2-1 (2-0);

19.09.1965 Cehoslovacia – România 3-1 (1-1);

23.10.1965 Turcia – România 2-1 (1-0);

21.11.1965 România – Portugalia 2-0 (2-0).

Au jucat pentru noi: Carol Hajdu, Mihai Ionescu, Marin Andrei, Corneliu Popa, Bujor Hălmăgeanu, Nelu Nunweiller (III), Ion Motroc, Dan Coe, Ilie Greavu, Vasile Gergely, Dumitru Popescu, Vasile Alexandru, Nicolae Georgescu, Constantin Iancu, Iosif Lereter, Ion Pîrcălab, Viorel Mateianu, Emil Dumitriu (II), Ion Ionescu, Mircea Dridea (I), Alexandru Badea, Mircea Sasu, Carol Creiniceanu, Sorin Avram şi Teofil Codreanu.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 130, 22-28 martie 1994

пятница, 26 августа 2022 г.

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaptelea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html, iar CM-1958: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_24.html.

CHILE-1962. MUNDIALUL ÎN PERICOL

Organizarea în Chile a turneului final al Campionatului mondial din 1962 a fost hotărîtă încă de la Congresul FIFA de la Lisabona (iunie 1956), pe principiul, stabilit anterior, al alternanţei Europa – America.

Între organizatori şi unele federaţii europene s-au iscat neînţelegeri, generate de calendarul disputării turneului, perioada 15 mai – 15 iunie dereglînd sezonul competiţional intern în mai toate ţările din Europa. În final, s-a convenit ca turneul să se desfăşoare între 30 mai şi 17 iunie.

Despre absenţe, se cuvine subliniată neînscrierea Austriei, din motive financiare, cu atît mai surprinzătoare cu cît naţionala “ţării valsului” avea să fie desemnată ulterior, prin ancheta “France Football”, drept cea mai bună reprezentativă a continentului pe 1961.

Cu toate eforturile deosebite ale autorităţilor şi ale federaţiei din Chile, turneul final a stat, la un moment dat, sub semnul întrebării. În perioada 21 – 30 mai 1960, o serie de cutremure de pămînt deosebit de violente au provocat imense distrugeri în partea centrală şi de sud a ţării-gazdă. Magnitudinea cutremurelor a fost atît de mare, încît pe litoralul chilian s-a format un val imens care a traversat Oceanul Pacific, a atins coasta Japoniei avînd înălţimea de 10 metri (un adevărat “tsunami”) şi a produs pagube însemnate chiar la aproape 15.000 de kilometri de epicentru. Oraşele chiliene Antofagasta şi Concepcion au devenit improprii să găzduiască meciuri ale mondialului.

Garrincha, cel mai bun jucător al Mundialului din 1962. (Foto: Getty Images).

În această gravă situaţie, pentru a nu periclita competiţia, conducerea sportului chilian a decis ca sportivii din Chile să nu ia parte la Jocurile Olimpice de la Roma (august 1960), cu sumele economisite urmînd să se finanţeze reconstrucţia stadioanelor şi capacităţilor de cazare.

Faptul a stîrnit numeroase reacţii de solidaritate umană. Un gest nobil a făcut Comitetul olimpic naţional italian, care s-a oferit să suporte toate cheltuielile de participare a sportivilor chilieni la J.O. de la Roma. Preşedintele Republicii Chile, Jorge Alessandri Rodriguez, a comunicat în scris că ţara sa garantează organizarea mundialului în cele mai bune condiţii posibile.

Din punct de vedere competiţional, două concluzii se desprind. În primul rînd, mundialul chilian a confirmat marile disponibilităţi ale fotbalului brazilian, încununînd, pentru a doua oară, triumful echipei “selecao”. De asemenea, competiţia a marcat revenirea în elita fotbalului mondial sau afirmarea pentru prima dată, a unor naţionale care fuseseră afectate de regimul stalinist din ţările lor: Cehoslovacia, Iugoslavia şi într-o oarecare măsură Ungaria – pe de o parte, U.R.S.S. şi, prin calificarea în turneul final, Bulgaria – pe de alta. Iar dezamăgirile s-au numit R.F.Germania, campioana “en-titre”, cu cea mai slabă clasare a sa (locul 7), şi, ca de obicei, Spania.

Brazilia, campioană mondială pentru a doua oară consecutiv. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta, doar fotbaliștii): Djalma Santos, Zito, Gilmar, Zozimo, Nilton Santos, Mauro. Rîndul de jos: Americo (maseur), Garrincha, Didi, Vava, Amarildo, Zagalo.

În 1962 ca și în 1934 Cehoslovacia a devenit doar vicecampioană mondială. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Svatopluk Pluskal, Jiří Hledik, Jiří Tichý, Jozef Adamec, Viliam Schrojf, Andrej Kvašňák și Ján Popluhár. Rîndul de jos: Adolf Scherer, Josef Masopust, Josef Jelínek și Tomáš Pospíchal.

REZULTATELE

Grupa 1: URUGUAY – COLUMBIA 2-1, U.R.S.S. – IUGOSLAVIA 2-0, IUGOSLAVIA – URUGUAY 3-1, U.R.S.S. – COLUMBIA 4-4, U.R.S.S. – URUGUAY 2-1, IUGOSLAVIA – COLUMBIA 5-0. Calificate: U.R.S.S. şi Iugoslavia.

Grupa a 2-a: CHILE – ELVEŢIA 3-1, R.F. GERMANIA – ITALIA 0-0, CHILE – ITALIA 2-0, R.F. GERMANIA – ELVEŢIA 2-1, RF. GERMANIA – CHILE 2-0, ITALIA – ELVEŢIA 3-0. Calificate: R.F. Germania şi Chile.

Grupa a 3-a: BRAZILIA – MEXIC 2-0, CEHOSLOVACIA – SPANIA 1-0, BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 0-0, SPANIA – MEXIC 1-0, BRAZILIA – SPANIA 2-1, MEXIC – CEHOSLOVACIA 3-1. Calificate: Brazilia şi Cehoslovacia.

Grupa a 4-a: ARGENTINA – BULGARIA 1-0, UNGARIA – ANGLIA 2-1, ANGLIA – ARGENTINA 3-1, UNGARIA – BULGARIA 6-1, UNGARIA – ARGENTINA 0-0, BULGARIA – ANGLIA 0-0. Calificate: Ungaria şi Anglia.

Sferturi da finală: CHILE – U.R.S.S. 2-1, IUGOSLAVIA – R.F. GERMANIA 1-0, BRAZILIA – ANGLIA 3-1, CEHOSLOVACIA – UNGARIA 1-0.

Semifinale: BRAZILIA – CHILE 4-2, CEHOSLOVACIA – IUGOSLAVIA 3-1.

Finala mică: CHILE – IUGOSLAVIA 1-0.

Finala (Santiago-de-Chile, 17.06): BRAZILIA – CEHOSLOVACIA 3-1.

Au marcat: Amarildo (18), Zito (69), Vava (78) / Masopust (15).

A arbitrat Nikolai Latîşev (U.R.S.S.).

Brazilia: Gilmar – Djalma Santos, Mauro, Zozimo, Nilton Santos – Zito, Didi – Zagalo, Garrincha, Vava, Amarildo.

Cehoslovacia: Schrojf – Tichy, Pluskal, Popluhar, Novak – Kvasnak, Masopust – Pospichal, Scherer, Kadraba, Jelinek.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 121, 18-24 ianuarie 1994

среда, 24 августа 2022 г.

În memoria lui Eugen PETRESCU

Continuăm prezentarea articolelor semnate de Eugen PETRESCU, reputat ziarist, statistician şi istoric de fotbal (https://andron-prodan.blogspot.com/2019/08/inmemoriam.html). Aceste articole vă vor permite să vă lărgiţi atât cultura fotbalistică, cât şi cultura generală. Astăzi puteți citi al șaselea episod al serialului despre istoria Campionatelor Mondiale de fotbal. Istoria CM-1930 o găsiți aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu.html, CM-1934 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam.html, CM-1938 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_17.html, CM-1950 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_19.html, iar CM-1954 aici: https://andron-prodan.blogspot.com/2022/08/in-memorialui-eugen-petrescu-continuam_22.html.

SUEDIA-1958. O EDIŢIE FĂRĂ EGAL

Organizarea în Suedia a turneului final al mondialelor din 1958 fusese hotărîtă încă de la Congresul FIFA de la Londra (iulie 1948), propunerea suedeză fiind acceptată fără contracandidaţi. Va fi ultima oară cînd FIFA acceptă ca două ediţii consecutive să aibă loc în Europa.

Numărul ţărilor înscrise atinge un frumos record (55): după 24 de ani revine Argentina, debutează echipa sovietică.

Faza preliminară nu a furnizat decît două surprize, dar mari: două duble campioane, Italia şi Uruguay, sînt eliminate de echipe cu şansa a doua, Irlanda de Nord şi respectiv Paraguay.

Interesant de notat faptul că, pentru prima oară în istorie, Marea Britanie este prezentă în turneul final cu toate cele patru selecţionate: Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Aceasta din urmă fusese eliminată de Cehoslovacia, dar – cum în Asia, din motive politice, adversarii desemnaţi refuzau să joace cu Israelul – FIFA a dispus ca, pentru a nu se califica fără joc, acesta să dispute totuşi un dublu meci de calificare, cu o echipă clasată pe locul 2 într-una din grupele europene. A ieşit la sorţi Ţara Galilor, care şi-a luat şansa în serios, i-a învins de două ori pe israelieni şi... s-a calificat.

Eroul ediţiei 1958 al C.M., Edson Arantes do Nascimento “Pele”, într-o imagine din anii 90, alături de fiul său, tot fotbalist, dar... portar.

Desfăşurarea turneului final a adus o serie de noutăţi spectaculare şi tactice: un mare număr de goluri (mai exact – numeroase meciuri cu multe goluri), un golgeter neîntrecut pînă în prezent (francezul Just Fontaine – 13 goluri într-o singură ediţie, de fapt în doar 6 meciuri), dar mai cu seamă noutatea tactică a Braziliei, sistemul de joc numit 1-4-2-4. Acest stil de joc, creat prin retragerea unui mijlocaş ca al doilea fundaş central şi completarea locului rămas liber de către un “inter”, a marcat un punct de cotitură în evoluţia jocului de fotbal. A fost o surpriză atît de mare pentru tehnicienii europeni încît, pentru prima oară, o echipă neeuropeană cîştigă titlul suprem pe pămînt european.

Sigur, şcoala braziliană de fotbal avea de mult valoare incontestabilă, dar sistemul 1-4-2-4 şi acel uluitor tînăr de nici 18 ani, numit Pele, care avea să se afirme ca cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor, au înclinat balanţa victoriei.

Brazilia, campioană mondială în 1958. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Feola (antrenor principal), Djalma Santos, Zito, Bellini, Nilton Santos, Orlando, Gilmar. Rîndul de jos: Garrincha, Didi, Pele, Vava, Mario Zagallo, Paulo Amaral (antrenor). (Foto: Getty Images).

Suedia, viceampioană mondială în 1958. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Nils Liedholm, Agne Simonsson, Sigvard Parling, Lennart Skoglund, Gunnar Gren, Bengt Gustavsson. Rîndul de jos: Orvar Bergmark, Karl Svensson, Sven Axbom, Kurt Hamrin, Bror Mellberg.

REZULTATELE

Grupa 1: R.F. GERMANIA – ARGENTINA 3-1, IRLANDA DE NORD – CEHOSLOVACIA 1-0, R.F. GERMANIA – CEHOSLOVACIA 2-2, ARGENTINA – IRLANDA DE NORD 3-1, R.F. GERMANIA – IRLANDA DE NORD 2-2, CEHOSLOVACIA – ARGENTINA 6-1. Baraj: IRLANDA DE NORD – CEHOSLOVACIA 2-1 (pr.). Calificate: R.F.Germania şi Irlanda da Nord.

Grupa a 2-a: FRANŢA – PARAGUAY 7-3, IUGOSLAVIA – SCOŢIA 1-1, PARAGUAY – SCOŢIA 3-2, IUGOSLAVIA – FRANŢA 3-2, IUGOSLAVIA – PARAGUAY 3-3, FRANŢA – SCOŢIA 2-1. Calificate: Franţa şi Iugoslavia.

Grupa a 3-a: SUEDIA – MEXIC 3-0, UNGARIA – ŢARA GALILOR 1-1, ŢARA GALILOR – MEXIC 1-1, SUEDIA – UNGARIA 2-1, SUEDIA – ŢARA GALILOR 0-0, UNGARIA – MEXIC 4-0. Baraj: ŢARA GALILOR – UNGARIA 2-1. Calificate: Suedia şi Ţara Galilor.

Grupa a 4-a: ANGLIA – U.R.S.S. 2-2, BRAZILIA – AUSTRIA 3-0, BRAZILIA – ANGLIA 0-0, U.R.S.S. – AUSTRIA 2-0, BRAZILIA - U.RS.S. 2-0, AUSTRIA – ANGLIA 2-2. Baraj: U.R.S.S. – ANGLIA 1-0. Calificate: Brazilia şi U.RS.S.

Sferturi de finală: R.F. GERMANIA – IUGOSLAVIA 1-0, FRANŢA – IRLANDA DE NORD 4-0, SUEDIA – U.RS.S. 2-0, BRAZILIA – ŢARA GALILOR 1-0.

Semifinale: SUEDIA – R.F. GERMANIA 3-1, BRAZILIA – FRANŢA 5-2.

Finala mică: FRANŢA – R.F. GERMANIA 6-3.

Finala (Stockholm, 29.06): BRAZILIA – SUEDIA 5-2.

Au marcat: Vava (8, 33), Pele (56, 88), Zagalo (66) / Liedholm (5), Simonsson (80).

A arbitrat Maurice Guigue (Franţa).

Brazilia: Gilmar – Djalma Santos, Bellini, Orlando, Nilton Santos – Zito, Didi – Garrincha. Vava, Pele, Zagalo.

Suedia: Svensson – Bergmark, Gustavsson, Axbom – Borjesson, Parling – Hamrin, Gren, Simonsson, Liedholm, Skoglund.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 120, 11-18 ianuarie 1994

ROMÂNIA LA C.M. ÎN GOANĂ DUPĂ O APROBARE

Mai trec patru ani de meditaţie asupra destinului potrivnic (vezi meciul cu cehii) şi ne înscriem pentru “Suedia ‘58”.

Acum, ca să fim drepţi, noi speranţe am avut întotdeauna, am avut chiar şi valoare, dar ne-am împiedicat, mai-mereu, de un “nu ştiu ce” care ne-a pus ştampila de echipă bună pentru... Orient. De aceea, voi aborda această nouă ediţie din doar două puncte de vedere, două “nu ştiu ce”-uri.

În grupa noastră preliminară, acum una pur balcanică (Iugoslavia, România, Grecia), băieţii “de la Patrida” hotărăsc să ne facă un cadou. Şi reuşesc: Grecia – Iugoslavia 0-0 în primul meci al grupei. Un punct mare pierdut de sîrbi, mai ales că după cîteva săptămîni noi cîştigăm la Atena cu 2-1. În aceste condiţii, scontînd pe cîte două puncte acasă în meciurile cu Grecia, şi sîrbii şi noi sîntem sortiţi unei duble directe, pe viaţă şi pe moarte, pentru a decide biletele pentru Stockholm. Şi aici intervine...

...Primul “nu ştiu ce”. Avantajul nostru, uriaş, consta în faptul că aveam nevoie, pentru o calificare sută la sută, doar de o victorie acasă. Nu era o treabă uşoară, dar oricum incomparabil mai uşoară decît cea a vecinilor noştri, aceea de a scoate un egal la Bucureşti. Şi ce se întîmplă? Intraţi pe teren cu un Iosif Petschowski în culmea gloriei dar în zi proastă, în plus distribuit într-un “rol” care îl şi stînjenea, românii se văd conduşi la pauză cu 1-0.

Iosif Petschowski (în drepata).

Antrenorul se gîndeşte la schimbarea registrului tactic şi redistribuirea lui Petschowski mai avansat. Dar, stop! Pentru asta e nevoie de aprobarea lui Ion Balaş, directorul Direcţiei fotbal (ceva în genul preşedintelui de federaţie de mai tîrziu). Dar nici acesta, aflat în tribuna oficială, nu poate hotărî de capul lui. Trebuie aprobarea lui Manole Bodnăraş, avînd funcţia de preşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lîngă Consiliul de Miniştri (un fel de ministru al sportului), dar mai ales de frate al... fratelui său, Emil Bodnăraş. O aprobare nu se dă chiar cu una, cu două. Trebuie “gîndit”, trebuie “cîntărit”... Toată lumea de pe banca tehnică stă cu gîturile răsucite spre “tribuna zeilor”, dar de aici nu vine nimic. Nici măcar un semn, cît de discret. Românii egalează în minutul 70, dar golul nu este validat. Din tribuna oficială în continuare nu vine nici o veste. Şi uite aşa, timpul trece. Noroc cu fotbaliştii care, pînă la urmă, egalează, dînd astfel un nou curs meciului de la Belgrad. Rolurile se inversaseră. Şi aici intervine...

...Al doilea “nu ştiu ce”. Deşi lovit la cap, înfăşurat la repezeală cu un turban de tifon, Milutinovici (fratele celui care antrenează acum selecţionata S.U.A.) face un meci senzaţional. Reuşeşte să marcheze două goluri dintre care unul cu... capul! Şi pierdem cu 2-0. În Suedia pleacă Iugoslavia.

Pierdem, aşadar, din nou calificarea la Bucureşti. Un refren care, veţi vedea, fotbalul românesc îl va învăţa ca pe un adevărat imn.

Preliminarii:

16.06.1957 Grecia – România 1-2 (1-1);

29.09.1957 România – Iugoslavia 1-1 (0-1);

03.11.1957 România – Grecia 3-0 (0-0);

17.11.1957 Iugoslavia – România 2-0 (0-0).

Au jucat pentru noi: C. Toma, Voinescu, V. Zavoda (I), Apolzan, I. Neacşu, Brînzei, I. Panait, Călinoiu, Bone, Cacoveanu, V. Anghel, Constantin, Ozon, Alexandrescu, A. Ene (I), Gh. Ene (II), F. Zavoda (II), Petschowski, N. Tătaru.

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 126, 22-28 februarie 1994

понедельник, 22 августа 2022 г.

În memoria lui Eugen PETRESCU

ELVEŢIA-1954. O ÎNFRÎNGERE RĂZBUNATĂ

Organizarea în Elveţia a celui de-al cincilea turneu final mondial a fost decisă la Congresul FIFA de la Londra (august 1948). A decis criteriul situaţiei economice, ţările participante la războiul mondial nefiind încă refăcute.

“Paleta” de înscrişi a fost foarte largă: aproape tot ce se putea spera, chiar dacă Argentina a lipsit, în Elveţia s-a adunat elita fotbalului mondial, cu două excepţii: echipele clasate pe locurile 3 şi 4 în ediţia anterioară, Suedia şi Spania.

Victoria belgienilor (3-2) la Stockholm, care le-a deschis porţile turneului final, n-a fost considerată o surpriză prea mare, deşi suedezii impresionau Europa (în Italia, golgeterii sezonului 1953-54 erau Gunar Nordahl cu 23 de goluri pentru Milan şi Jeppson cu 20 pentru Napoli). Eliminarea Spaniei, însă, de către Turcia (1-4 la Madrid, 1-0 la Istanbul, golaverajul nu conta, 2-2 după prelungiri în baraj la Roma şi sorţi favorabili Turciei) a bulversat lumea fotbalului.

Sistemul de disputare a turneului final a suferit o modificare, aceea că din cele 4 grupe urmau să se califice cîte două echipe, cele opt rămase disputîndu-şi apoi eliminări directe. Cum favoriţii urmau să nu se întîlnească între ei în grupe, alcătuirea acestora s-a bazat pe opt capi de serie. Iar dacă preferinţa organizatorilor pentru Franţa este discutabilă, Turcia s-a văzut obţinînd nu doar locul Spaniei în turneul final, ci şi poziţia sa de favorită. Competiţia avea să infirme doar în trei cazuri opţiunile: Turcia nu a putut onora statutul de favorită care nu-i aparţinea, Iugoslavia s-a calificat în dauna Franţei, iar italienii au cedat gazdelor, ba chiar în două rînduri.

Celebrul gol al lui Helmut Rahn din finala de la Berna.

Principala favorită a întrecerii era selecţionata Ungariei, echipă puternică, remarcată prin celebra victorie de pe Wembley cu 6-3 în faţa Angliei (în toamna lui 1953), aureolată şi de un titlu olimpic la Helsinki în 1952.

Această echipă, poreclită de britanici “Magic Magyars”, avea să realizeze în perioada iunie 1950 – noiembrie 1955 43 de victorii din 51 de meciuri, cu un golaveraj de 220-58 şi marcînd meci de meci.

Şi totuşi, victoria finală avea să revină unei outsidere, selecţionata vest-germană, învinsă de unguri cu 8-3 în grupă, cu un parcurs excelent pînă în finală şi cu o dorinţă de revanşă fără egal. Este şi meritul unui mare om de fotbal, Sepp Herberger, antrenorul aflat la cîrma naţionalei timp de 28 de ani.

„Eroii de la Berna”. Rîndul de sus (de la stînga la dreapta): Adi Dassler (fodatorul și proprietarul firmei Adidas), Sepp Herberger (antrenor principal), Fritz Walter (căpitan), Helmut Rahn, Josef Posipal, Horst Eckel, Werner Liebrich, Ottmar Walter, Winfried Schaefer, Max Morlock. Rîndul de jos: Karl Mai, Toni Turek și Werner Kohlmeyer.

Naționala Ungariei înaintea primului meci cu R.F. Germania de la CM-1954 disputat pe 20 iunie, la Basel, și cîștigat de maghiari cu 8-3 (de la stînga la dreapta): Ferenc Puskas, Gyula Grosics, Gyula Lorant, Nandor Hidegkuti, Jozsef Boszik, Mihaly Lantos, Jeno Buzansky, Jozsef Zakarias, Jozsef Toth II, Zoltan Czibor, Sandor Kocsis. (Sursa: Getty Images).

REZULTATELE

Grupa 1: BRAZILIA – MEXIC 5-0, FRANŢA – IUGOSLAVIA 0-1, BRAZILIA – IUGOSLAVIA 1-1 (pr.), FRANŢA – MEXIC 3-2. Calificate Brazilia şi Iugoslavia.

Grupa a 2-a: TURCIA – R.F. GERMANIA 1-4, UNGARIA – COREEA DE SUD 9-0, TURCIA – COREEA DE SUD 7-0, UNGARIA – R.F. GERMANIA 8-3. Baraj: R.F. GERMANIA – TURCIA 7-2. Calificate Ungaria şi R.F. Germania.

Grupa a 3-a: URUGUAY – CEHOSLOVACIA 2-0, AUSTRIA – SCOŢIA 1-0, URUGUAY – SCOŢIA 7-0, AUSTRIA – CEHOSLOVACIA 5-0. Calificate Uruguay şi Austria.

Grupa a 4-a: ANGLIA – BELGIA 4-4 (pr.), ITALIA – ELVEŢIA 1-2, ANGLIA – ELVEŢIA 2-0, ITALIA – BELGIA 4-1. Baraj: ELVEŢIA – ITALIA 4-1. Calificate Anglia şi Elveţia.

Sferturi de finală: AUSTRIA – ELVEŢIA 7-5, URUGUAY – ANGLIA 4-2, UNGARIA – BRAZILIA 4-2, R.F. GERMANIA – IUGOSLAVIA 2-0.

Semifinale: UNGARIA – URUGUAY 4-2 (pr.), R.F. GERMANIA – AUSTRIA 6-1.

Finala mică: AUSTRIA – URUGUAY 3-1.

Finala (Berna, 04.07): R.F. GERMANIA – UNGARIA 3-2.

Au marcat: Morlock (10), Rahn (18, 85) / Puskas (6), Czibor (8).

A arbitrat William Ling (Anglia).

R.F. Germania: Turek – Posipal, Liebrich, Kohlmeyer – Eckel, Mai – Rahn, Morlock, O. Walter, Fr. Walter, Schafer.

Ungaria: Grosics – Buzanszki, Lorant, Lantos – Bozsik, Zakarias – Czibor, Kocsis, Hidegkuti, Puskas, M. Toth.

Eugen PETRESCU

“Fotbal Plus”, Nr. 119, 4-10 ianuarie 1994

ROMÂNIA LA C.M. LUI BIRTAŞU NU-I PLĂCEA... ELVEŢIA

Ediţia din 1950 a Campionatului Mondial a fost... fentată. Nu ne-am înscris. Se spune că Moscova nu se prea omora după asemenea spectacole. Cert este că pentru Brazilia 1950 nu s-a înscris nici o ţară din Est. Cu o singură excepţie: Iugoslavia. Era clar că Slavii de sud “semnalizează la stînga şi o iau la dreapta”. Iar traversarea oceanului nu a fost decît o tiflă. Ca între slavi...

Mai trec patru ani. Sovieticii rămîn tot prin guberniile lor poreclite republici dar “democraţiile populare” primesc un O.H. (de la “ocen haraşo”, evident) de participare. Drept pentru care ne şi înscriem.

Picăm într-o grupă “roşie”: Cehoslovacia, Bulgaria şi România. Bulgarii joacă rolul Maltei, acela de a strînge doar un singur punct. Noi le luăm patru, cehii doar trei. Formidabil! Avem un punct avans la “adevărul” numit Bulgaria. În Cehoslovacia pierdem, iar pentru ultimul meci al grupei, cel de la Bucureşti cu cehoslovacii, avem nevoie de un singur punct. Doar unul!

Pentru acest ultim act, pe teren este trimisă o echipă care prefigura un pic viitoarele sisteme mai sigure, cele de după Helenio Herrera. Jucăm cu patru mijlocaşi: doi la locurile lor, Onisie şi Băcuţ I, şi doi ca interi, Călinoiu şi Serfozo. Petschowski joacă aripă dreapta deşi nu asta era meseria lui, iar în apărare un al doilea stoper, Androvici, evoluează fundaş dreapta. Se degajă impresia clară că dorim un buluc la mijloc şi pe mijloc şi asta nu poate fi decît în defavoarea adversarilor care trebuie să penetreze o perdea destul de groasă de jucători care au tendinţa mai curînd de a opri adversarul decît de a se avînta în atac.

Cei 100.000 de spectatori de pe “23 August” nu au decît un singur gînd: calificarea. Şi vine minutul 29 cînd, după un fault obişnuit la mijlocul terenului, Safranek are de executat o lovitură liberă de la vreo 35-40 m. Şut direct pe poartă şi portarul nostru, Birtaşu, este învins. Imposibil, incredibil!

Evident, aceaiaşi echipă care ar fi putut ţine un 0-0 şi cu Selecţionata Lumii, nu este în stare să susţină o ofensivă fie doar şi pentru marcarea unui singur gol. Şi încă după asemenea măciucă... Şi asta, chiar dacă Suru a avut o bară în repriza a doua.

Meciul se termină cu un 0-1 de vise rele, deschizînd un şir destul de lung de calificări (ca şi) obţinute afară dar pierdute acasă pentru cine ştie ce alte neghiobii. Dar despre acestea mai avem timp şi destule ediţii de mondiale.

Preliminarii:

14.06.53 Cehoslovacia – România 2-0 (0-0);

28.06.53 România – Bulgaria 3-1 (2-0);

11.10.53 Bulgaria – România 1-2 (1-1);

25.10.53 România – Cehoslovacia 0-1 (0-1).

Au jucat pentru noi: Vomescu, C. Toma, Birtaşu, Băcuţ I, Zavoda II, Apolzan, Androvici, Farmati, Szoko, Călinoiu, Onisie, Serfozo, Paraschiva, D. Nicolae-Nicuşor, Ozon, Vaczi, Al. Ene I, Petschowski, Filote, E. Iordache, Kiss, Suru.

Gheorghe LAZĂR

“Fotbal Plus”, Nr. 124, 8-14 februarie 1994

среда, 31 августа 2022 г.

понедельник, 29 августа 2022 г.

пятница, 26 августа 2022 г.

среда, 24 августа 2022 г.

понедельник, 22 августа 2022 г.

среда, 31 августа 2022 г.

понедельник, 29 августа 2022 г.

пятница, 26 августа 2022 г.

среда, 24 августа 2022 г.

понедельник, 22 августа 2022 г.