Istoria
Campionatelor Mondiale de fotbal
SUA-1994.
PREMIERA NORD-AMERICANĂ
Din nou 52 de meciuri în turneul final, organizat
pe şase grupe a cîte patru echipe. Numărul spectatorilor a atins cifra de
3.569.416 (în medie, 68.623 de meci), care a depăşit cifra italiană din 1990,
de 2.517.348. A fost alcătuită şi cîte o medie a spectatorilor începînd cu
1930: Pe primele trei locuri: 48.411 în Italia-1990, 47.432 în Brazilia-1950,
46.211 în Mexic-1986. Media americană a doborît toate recordurile, aceasta însemnînd
o victorie a fotbalului soccer pe pămîntul Lumii Noi.
Condiţiile de climă (temperatură excesivă, deplasări la mari distanţe) au influenţat în mare măsură comportamentul unor echipe, în special cele europene, care au avut de suportat şi handicapul fusului orar.
La CM-1994 Bebeto a lansat “legănatul pruncului” care a făcut
înconjurul planetei.
În lupta pentru întîietate s-au aflat două
reprezentative pretendente prin tradiţie la titlul de campioană, ambele cu cîte
trei victorii finale: Brazilia şi Italia. Alături de ele s-au mai înscris două
buturugi mici, Bulgaria şi Suedia, care au fost la un pas să încurce socotelile
favoritelor. Puţin a lipsit ca şi echipa României să pătrundă în perimetrul
medaliat al podiumului.
Brazilia a fost o cîştigătoare conturată cu mult
înaintea finalei, chiar dacă triumful lui Romario a necesitat prelungiri şi
lovituri de la 11 metri pentru departajare. Finala “americană” a CM a fost,
într-un fel, o reeditare a celei din Mexic-1970. Atunci, cu aproape un sfert de
secol în urmă, disputa dintre cele două superputeri ale fotbalului mondial a
fost mai uşor tranşată în favoarea echipei lui Pele. Acum, în 1994, Romario,
Branco şi Dunca, realizatorii golurilor de la punctul de 11 metri, au avut
incomparabil emoţii mai mari pînă să se vadă învingători (pentru a patra oară
în istoria campionatelor mondiale). World Cup-ul american a marcat supremaţia
Braziliei în fotbalul internaţional şi a oferit totodată sud-americanilor
posibilitatea de a prelua conducerea în meciul cu Europa: 8-7.
Mihai IONESCU
“Fotbal
Plus”, Nr. 5 (294), 8-14 iunie 1998
REZULTATELE
Grupa A: S.U.A. – ELVEŢIA 1-1,
ROMÂNIA – COLUMBIA 3-1, ELVEŢIA – ROMÂNIA 4-1, S.U.A. – COLUMBIA 2-1, ROMÂNIA –
S.U.A. 1-0, COLUMBIA – ELVEŢIA 2-0. Calificate:
România, Elveţia şi S.U.A.
Grupa B: CAMERUN – SUEDIA 2-2,
BRAZILIA – RUSIA 2-0, BRAZILIA – CAMERUN 3-0, SUEDIA – RUSIA 3-1, BRAZILIA –
SUEDIA 1-1, RUSIA – CAMERUN 6-1. Calificate:
Brazilia şi Suedia.
Grupa C: GERMANIA – BOLIVIA 1-0,
SPANIA – COREEA DE SUD 2-2, GERMANIA – SPANIA 1-1, COREEA DE SUD – BOLIVIA 0-0,
GERMANIA – COREEA DE SUD 3-2, SPANIA – BOLIVIA 3-1. Calificate: Germania şi Spania.
Grupa D: ARGENTINA – GRECIA 4-0,
NIGERIA – BULGARIA 3-0, ARGENTINA – NIGERIA 2-1, BULGARIA – GRECIA 4-0,
BULGARIA – ARGENTINA 2-0, NIGERIA – GRECIA 2-0. Calificate: Nigeria, Bulgaria şi Argentina.
Grupa E: IRLANDA – ITALIA 1-0,
NORVEGIA – MEXIC 1-0, ITALIA – NORVEGIA 1-0, MEXIC – IRLANDA 2-1, ITALIA –
MEXIC 1-1, IRLANDA – NORVEGIA 0-0. Calificate:
Mexic, Irlanda şi Italia.
Grupa F: BELGIA – MAROC 1-0, OLANDA
– ARABIA SAUDITĂ 2-1, BELGIA – OLANDA 1-0, ARABIA SAUDITĂ – MAROC 2-1, ARABIA
SAUDITĂ – BELGIA 1-0, OLANDA – MAROC 2-1. Calificate:
Olanda, Arabia Saudită şi Belgia.
Optimi de
finală:
GERMANIA – BELGIA 3-2, SPANIA – ELVEŢIA 3-0, SUEDIA – ARABIA SAUDITĂ 3-1,
ROMÂNIA – ARGENTINA 3-2, OLANDA – IRLANDA 2-0, BRAZILIA – S.U.A. 1-0, ITALIA –
NIGERIA 2-1 (pr.), BULGARIA – MEXIC 1-1 (pr.), 3-1 (dep.).
Sferturi de
finală:
ITALIA – SPANIA 2-1, BRAZILIA – OLANDA 3-2, BULGARIA – GERMANIA 2-1, SUEDIA –
ROMÂNIA 2-2 (pr.), 5-4 (dep.).
Semifinale: ITALIA – BULGARIA 2-1,
BRAZILIA – SUEDIA 1-0.
Finala
mică:
SUEDIA – BULGARIA 4-0.
Brazilia înaintea finalei CM-1994. Rîndul de sus
(de la stînga la dreapta): Taffarel, Jorginho, Aldair, Mauro Silva, Marcio
Santos, Branco. Rîndul de jos: Mazinho, Romario, Dunga, Bebeto, Zinho. Sursa
foto: Getty Images.
Italia, vicecampioana mondială din 1994. Rîndul de
sus (de la stînga la dreapta): Paolo Maldini, Nicola Berti, Roberto Mussi,
Daniele Massaro, Gianluca Pagliuca, Dino Baggio. Rîndul de jos: Roberto
Donadoni, Demetrio Albertini, Roberto Baggio, Antonio Benarrivo, Franco Baresi.
Sursa foto: Getty Images.
Finala: BRAZILIA – ITALIA 0-0
(pr.), 3-2 (dep.).
Lovituri de
departajare: Baresi II (peste poartă), Marcio Santos (a apărat portarul), Albertini
(0-1), Romario (1-1), Evani (1-2), Branco (2-2), Massaro (a apărat portarul),
Dunga (2-3), Roberto Baggio (peste poartă).
17 iulie
1994. Pasadena / Los Angeles. Stadion: Rose Bowl. Spectatori: 94.194.
Brazilia: Andre Mergen Claudio
Taffarel – Jorge Campos “Jorginho” (21, Marcos Evangelista de Moraes “Cafu”),
Aldair Nascimento dos Santos, Marcio Roberto dos Santos, Claudio Leal “Branco”
– Iomar Nascimento “Mazinho”, Mauro da Silva Gomes, Carlos Verri “Dunga” (cpt.), Crizam Oliveira “Zinho” (106,
Paulo Sergio Rosa “Viola”) – Romario de Souza Faria, Jose Oliveira “Bebeto”. Antrenor: Carlos Alberto Parreira.
Italia: Gianluca Pagliuca –
Antonio Benarrivo, Paolo Maldini, Franco Baresi II (cpt.), Roberto Mussi (35, Luigi Apolloni) – Roberto Baggio,
Demetrio Albertini, Dino Baggio (95, Alberigo Evani), Nicola Berti – Roberto
Donadoni, Daniele Massaro. Antrenor:
Arrigo Sacchi.
Au
arbitrat: Sandor Puhl (Ungaria) – Venancio Concepcio Zarate (Paraguay), Davoud
Fanaei (Iran). Arbitru de rezervă:
Francisco Oscar Lamolina (Argentina).
Cartonaşe
galbene: Mazinho (4), Apolloni (41), Albertini (42), Cafu (87).
ROMÂNIA LA C.M. PENTRU A TREIA
OARĂ TRAVERSĂM OCEANUL
Experienţa italiană a fost utilă fotbalului
românesc. Periplul spaniolo-italian al lui Hagi, dar şi al altor colegi de
generaţie, le schimbă mentalitatea, făcîndu-i adevăraţi profesionişti. După
ratarea pe ultima sută de metri a calificării la turneul final al CE din Suedia
(1992), urmează o frumoasă calificare pentru World Cup ‘94 din SUA. Ocupăm primul
loc într-o grupă preliminară de şase, în care ne-au ţinut companie Belgia,
Ceho-Slovacia, Ţara Galilor, Cipru şi Insulele Faer Oer.
După Uruguay (1930) şi Mexic (1970), a treia oară
peste Ocean, de data asta în SUA. Sîntem repartizaţi în grupa A, alături de
ţara gazdă, Columbia şi Elveţia. Primul meci, cu Columbia, pe “Rose Bowl” din
Pasadena, în compania lui Asprilla şi Valderrama, pe care celebrul Pele îi
vedea printre favoriţi. După un meci de excepţie şi goluri de senzaţie ale lui
Hagi şi Răducioiu, învingem cu 3-1. De acum, totul era posibil. Din păcate,
experienţa din Italia, cu Camerunul, se repetă. Sîntem depăşiţi fără drept de
apel în următorul meci,
Sorţii ne aduc apoi în cale o nucă tare: (din nou)
Argentina. De data aceasta nu va mai fi însă ca în Italia. Cineva va trebui să
plece. Fără Caniggia şi Maradona, băieţii lui Basile se bat ca nişte lei, dar
Hagi şi Ilie Dumitrescu prind un meci de vis, obligîndu-i pe Batistuta şi Balbo
să încline steagul. O victorie mare! Cîştigăm cu 3-2. În România s-a declanşat
din nou fiesta.
10 iulie 1994. România înaintea meciului cu Suedia
din cadrul sferturilor de finală a World Cup 94. Rîndul de sus (de la stînga la
dreapta): Florin Prunea, Gheorghe Popescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici,
Florin Răducioiu, Dan Petrescu. Rîndul de jos: Dorinel Munteanu, Gheorghe Hagi,
Tibor Selymes, Ionuţ Lupescu, Ilie Dumitrescu. Sursa foto: Getty Images.
Mintea iubitorilor de fotbal de la noi o ia razna.
Toată lumea vrea să jucăm finala. Dar pănă atunci trebuie să trecem de Suedia.
Istoria acestui meci consemnează un egal (1-1) după 90 de minute şi 2-2 după
120 de minute. Din nou la loteria penaltiurilor. Şi din nou pierdem, ca şi
Rămînem cu amintirea celei mai bune prestaţii a
fotbalului nostru, la o cupă mondială (locurile 5-6) şi cu speranţa că ea poate
fi depăşită.
Preliminarii
• ROMÂNIA – FAER OER 7-0 (5-0), Bucureşti,
06.05.1992.
• ROMÂNIA – ŢARA GALILOR 5-1 (5-0), Bucureşti,
20.05.1992.
• ROMÂNIA – BELGIA 0-1 (0-1), Bruxelles,
14.10.1992.
• ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 1-1 (0-0), Bucureşti,
14.11.1992.
• ROMÂNIA – CIPRU 4-1 (2-1), Larnaca, 29.11.1992.
• ROMÂNIA – CIPRU 2-1 (1-1), Bucureşti.
14.04.1993.
• ROMÂNIA – CEHOSLOVACIA 2-5 (1-2), Kosice,
02.06.1993.
• ROMÂNIA – FAER OER 4-0 (1-0), Toftir,
08.09.1993.
• ROMÂNIA – BELGIA 2-1 (0-0), Bucureşti,
13.10.1993.
• ROMÂNIA – ŢARA GALILOR 2-1 (1-0), Cardiff,
17.11.1993.
Jucători
folosiţi în preliminarii: Bogdan Stelea (6), Florin Prunea (3). Silviu Lung (1) –
Dan Petrescu (9), Gheorghe Mihali (6), Daniel Prodan (4), Emil Săndoi (1),
Miodrag Belodedici (8), Gheorghe Popescu (7), Tibor Selymes (5), Dorinel
Munteanu (10) – Ovidiu Sabău (8), Constantin Pană III (1), Ionuţ Lupescu (9), Marius
Cheregi (1), Iosif Rotariu (1), Pavel Badea (1), Daniel Timofte I (1), Basarab
Panduru (2), Ovidiu Stîngă (1), Ilie Dumitrescu (7), Gheorghe Hagi (10), Ioan
Timofte II (1) – Marius Lăcătuş (7), Ionel Gane (1), Gheorghe Ceauşilă (1),
Gheorghe Craioveanu (1), Marius Predatu (1), Florin Răducioiu (5), Gavrilă
Balint (2), Romulus Gabor (1) Ovidiu Hanganu (3), Ion Vlădoiu (4). Goluri:
Gavrilă Balint (4), Gheorghe Hagi (5), Marius Lăcătuş (1), Ionuţ Lupescu (3),
Constantin Pană III (1), Ilie Dumitrescu (4), Gheorghe Popescu (1), Florin
Răducioiu (9), Ovidiu Hanganu (1).
Faza finală
• ROMÂNIA – COLUMBIA 3-1 (2-1), Pasadena / Los
Angeles (stadionul Rose Bowl), 18.06.1994. Au marcat: Florin Răducioiu (15,
89), Gheorghe Hagi (34) / Jose Valencia (43). România: Bogdan Stelea – Dan
Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe Mihali, Dorinel Munteanu
– Ionuţ Lupescu, Ilie Dumitrescu (68 Tibor Selymes), Gheorghe Popescu, Gheorghe
Hagi – Florin Răducioiu (90 Corneliu Papură). A arbitrat Jamal Al-Sharif (Siria).
• ROMÂNIA – ELVEŢIA 1-4 (1-1), Pontiac / Detroit
(stadionul Silverdome), 22.06.1994. Au marcat: Gheorghe Hagi (35) / Alain
Sutter (16), Stephane Chapuisat (52), Adrian Knup (65, 72). România: Bogdan
Stelea – Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe Mihali,
Dorinel Munteanu – Ionuţ Lupescu (85 Basarab Panduru), Ilie Dumitrescu (72 Ion
Vlădoiu, 73 eliminat), Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi – Florin Răducioiu. A
arbitrat Neiji Jouini (Tunisia).
• ROMÂNIA – S.U.A. 1-0 (1-0), Pasadena / Los Angeles
(stadionul Rose Bowl), 26.06.1994. A marcat Dan Petrescu (18). România: Florin
Prunea – Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici (88 Gheorghe Mihali),
Ionuţ Lupescu, Tibor Selymes – Ilie Dumitrescu, Gheorghe Popescu, Gheorghe
Hagi, Dorinel Munteanu – Florin Răducioiu (83 Constantin Gîlcă). A arbitrat
Mario Van der Ende (Olanda).
• ROMÂNIA – ARGENTINA 3-2 (2-1), Pasadena / Los
Angeles (stadionul Rose Bowl), 03.07.1994. Au marcat: Ilie Dumitrescu (11, 18),
Gheorghe Hagi (58) / Gabriel Batistuta (16 pen.), Abel Balbo (75). România:
Florin Prunea – Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe
Mihali, Tibor Selymes – Ionuţ Lupescu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi (85
Constantin Gîlcă), Dorinel Munteanu – Ilie Dumitrescu (88 Corneliu Papură). A
arbitrat Pierluigi Pairetto (Italia).
• ROMÂNIA – SUEDIA 2-2 (0-0, 1-1), 4-5 (dep.),
Stanford / San Francisco (stadionul Stanford), 10.07.1994. Au marcat: Florin
Răducioiu (88, 101) / Tomas Brolin (78), Kenneth Andersson (115). România:
Florin Prunea – Dan Petrescu, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Gheorghe
Popescu, Dorinel Munteanu (84 Basarab Panduru) – Tibor Selymes, Ionuţ Lupescu,
Ilie Dumitrescu, Gheorghe Hagi – Florin Răducioiu. A arbitrat Philip Don
(Anglia).
Sandu
BIOLAN
“Fotbal
Plus”, Nr. 5 (294), 8-14 iunie 1998