CHIŞINĂU –
BRAŞOV: PRIETENIE FOTBALISTICĂ (1)
Prietenia fotbalistică dintre aceste două oraşe
datează de aproape 90 de ani. Pentru prima dată cluburile din Chişinău şi
Braşov s-au întâlnit pe terenul de fotbal pe data de 15 iulie 1928. Atunci, pe stadionul ONEF din Bucureşti, în prezenţa
a circa 3.000 de spectatori, s-au confruntat formaţiile Mihai Viteazul Chişinău şi Colţea
Braşov.
Partida conta pentru semifinalele campionatului
României (în acea perioadă întâietatea ţării se desfăşura în sistem eliminatoriu
între campioanele de regiuni). Astfel, reprezentanta Transilvaniei după un meci
dramatic a învins campioana Basarabiei cu scorul de 6-4 (3-2).
Chişinăuienii au deschis scorul deja în min. 2
prin Vasilevschi. Însă la pauză rezultatul era de 3-2 în favoarea braşovenilor,
pentru care au marcat Kemeny şi Gruber (de două ori). La scorul de 2-1 golul
egalizator l-a reuşit Petea Vâlcov.
În repriza secundă atacantul braşovean Hecht a
realizat un hat-trick. Pentru Mihai Viteazul au înscris Eugen Svetcovschi şi
Petea Vâlcov (ulterior ambii au evoluat la formaţiile bucureştene Rapid,
respectiv, Venus).
Adversarele au jucat în următoarele componenţe:
Colţea: Loebl – Balint, Kolumban
– Csajka, Torok, Hrehuss – Peterffy, Hecht, Kemeny, Gyebrowski, Gruber.
Mihai Viteazul: Lederman – Perpeliuc,
Svetcovschi – Micinik, Cuschin, Murea – Vasilevschi, Antoniu, Dranker, P.
Vâlcov, Stilijenco.
După meci „Gazeta Sporturilor” a scris: „În general, Colţea a prezentat o echipă a
cărei superioritate se oglindeşte în mod corect în rezultatul final. Mihai
Viteazul se poate consola că a făcut publicului bucureştean una din cele mai
bune impresii. Vâlcov III a atras atenţia în mod deosebit”.
În acea ediţie Colţea a câştigat titlul de
campioană (primul şi deocamdată ultimul pentru o formaţie din Braşov),
învingând în finală Jiul Lupeni (3-2). Golul doi pentru echipa din Lupeni l-a
marcat atacantul Iosif Kilianovitz, fost jucător la Fulgerul Chişinău.
Colţea Braşov – campioana României în sezonul
1927/28. Fotografie realizată în faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte
„Sarmisegetuza”. Sursa: story.casasfatului.ro
După cel de Al Doilea Război Mondial Basarabia a
fost încorporată în Uniunea Sovietică.
Abia la mijlocul anilor 1950, după moartea lui Iosif
Stalin şi începutul „dezgheţului” hruşciovist, relaţiile (inclusiv şi cele
sportive) dintre România şi RSS Moldovenească au început a se normaliza.
Astfel, a devenit posibilă şi disputarea unei partide
amicale de fotbal dintre Burevestnik (actuala Zimbru) Chişinău şi
Energia-Steagul Roşu (actuala FC Braşov) Oraşul Stalin (în perioada 8
septembrie 1950 – 24 decembrie 1960 acest vechi oraş românesc a purtat numele
odiosului conducător comunist).
Este interesant că ascensiunea ambelor echipe spre
culmile gloriei fotbalistice a început aproximativ în aceeaşi perioadă.
În 1955, Burevestnik
(în traducere din limba rusă – petrel) a devenit câştigătoarea uneia din
seriile diviziei a doua a campionatului URSS. După aceasta formaţia din
Chişinău timp de nouă ani a evoluat în eşalonul superior al fotbalului sovietic
care în acea vreme era o forţă pe plan mondial. E destul să amintim că în 1956
selecţionata Uniunii Sovietice a devenit campioană olimpică, în 1960 a câştigat prima Cupă a
Europei (apropo, golul victoriei din finala cu Iugoslavia l-a marcat Victor Ponedelnik, jucătorul care
primii paşi în fotbal i-a făcut la
Chişinău, pe când tatăl lui era redactor-şef adjunct la
ziarul „Sovetskaia Moldavia”), iar peste patru ani a fost vice-campioană
continentală. În 1958 şi 1962 „zbornaia” a ajuns în sferturile de finală ale CM
din Suedia şi Chile.
Burevestnik-1956 (de la stânga la dreapta):
Korotkov, Bulkin, Danilov, Goloşciapov, Falomeev, Butîlkin, Mirgorodski,
Liovkin, Markevici, Eremeev, Muhortov.
Steagul
Roşu a promovat
în Categoria A (actuala Liga 1) în toamna anului 1956, când a reuşit să câştige
seria a II-a a Categoriei B la o diferenţă de 13 (!) puncte faţă de a doua
clasată, Progresul CPCS Bucureşti. Cea mai bună performanţă în campionat (locul
doi) a obţinut-o în ediţia 1959/60, iar peste un an a devenit prima echipă
românească de fotbal ce a reuşit să câştige un trofeu internaţional, Cupa
Balcanică. Toate aceste succese le-a obţinut sub bagheta legendarului antrenor Silviu Ploeşteanu, cel care a condus
destinele clubului braşovean mai mult de 20 (!) de ani. De menţionat că în
perioada interbelică el a evoluat în atacul clubului Venus Bucureşti alături de
basarabeanul Petea Vâlcov.
În toamna anului 1956 Energia-Steagul Roşu pentru
prima dată a promovat în eşalonul superior al fotbalului românesc.
La sfârşitul verii anului 1956 Energia-Steagul Roşu a întreprins primul turneu internaţional
în fosta URSS, unde a disputat trei partide amicale.
Primul meci „stegarii” l-au susţinut în compania
formaţiei DO (Dom Ofiţerov = Casa
Ofiţerilor) Odesa. Partida s-a
disputat la 31 august, pe stadionul
Pişcevik, în prezenţa a 30.000 de spectatori, şi s-a încheiat cu scorul de 2-1
în favoarea oaspeţilor. Autorul golurilor braşovene a fost Emanoil Haşoti (min.
23 şi 34). Pentru gazde a înscris Boris Bahmutov (min. 65), atacantul care a
evoluat la echipa din Chişinău în perioada 1953 şi 1957-1958. „Întâlnirea a decurs într-o atmosferă
sportivă prietenească. Cele 90 de minute ale meciului au fost pline de momente
interesante”, a scris presa vremii.
Cu toate că în acea perioadă ziarele erau mai mult
preocupate de situaţia politică din Ungaria sau Egipt („Жос мыниле де пе
Ежипт!” / „Jos mînile de pe Ejipt!”, titra „Moldova Socialistă”), vizita
echipei de fotbal din Braşov a fost descrisă cu lux de amănunte.
În ziarul „Moldova Socialistă” din 2 septembrie 1956 a apărut un amplu articol
despre succesele fotbalului românesc în care era prezentată echipa vizitatoare.
Iată câteva spicuiri din acest articol (aici şi în continuare am respectat
ortografia originalului – n.a.):
„Jucătorii
echipei [Energia-Steagul Roşu] sînt
în vîrstă de 17-23 ani. Anul trecut, în legătură cu faptul, că echipa a fost
complectată cu jucători tineri din rîndurile muncitorilor şi tehnicenilor
uzinei, ea ocupa ultimul loc în campionatul categoriei B. În sezonul de fotbal
al anului curent ea se află în fruntea clasamentului seriei II a categoriei B.
Din cele 14 jocuri, disputate pînă în prezent, ea a cîştigat 11, unul l-a
terminat la egalitate şi două – le-a perdut. Cu toate că participă la
campionatul categoriei B, doi jucători ai echipei – David şi Haşotă – joacă în
selecţionata Republicii Norodnice Române.
Toţi
jucătorii echipei lucrează la producţie şi în acelaş timp învaţă. Fotbaliştii
Fusulan G., Proca N. şi Bîrsan G., de pildă, învaţă la facultatea serală de
mecanică a Universităţii din oraşul Stalin; Ciripoi G., Aron G. şi Zaharia O.,
sînt injineri la uzina de camioane”.
Luni, 3
septembrie, stadionul Republican din Chişinău a fost arhiplin. Conform
datelor oficiale la partida dintre Burevestnik şi Energia-Steagul Roşu au
asistat circa 35.000 de spectatori. La sigur este o cifră exagerată, deoarece
capacitatea maximă a defunctului stadion Republican era de 22.000 de specatori,
iar în 1956 încă nu a fost finisată construcţia ambelor peluze.
Arbitrul întâlnirii, Ilie Catănsus din Chişinău, a
condus în teren următoarele formaţii:
Burevestnik: Eremeev – Liovkin,
Potapov, Mirgorodski – Butâlkin, Markevici – Vaţkevici, Danilov, Korotkov,
Muhortov (Falomeev, 46), Bulkin. Antrenor:
Serghei Polevoi.
Energia-Steagul
Roşu:
Constantinescu – Raicu, Marinescu, Percea – Zaharia, Aron – Haşoti, Fusulan,
Proca, Kneipp (Maghet), David. Antrenor:
Silviu Ploeştenu.
3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican.
Formaţia Energia-Steagul Roşu înaintea confruntării cu Burevestnik. Primul din
stânga – antrenorul Silviu Ploeştenu. Autor foto: S. Galperin.
Partida s-a încheiat cu victoria chişinăuienilor (3-2),
care la un moment dat conduceau cu 3-0 (au marcat: Vaţkevici min. 5, 67, Raicu min.
53 – autogol). Oaspeţii au redus din diferenţă pe final de meci prin golurile
reuşite de Haşoti (min. 75) şi Maghet (min. 90).
Cronica întâlnirii din „Moldova Socialistă”,
scrisă de Z. Reaboşapka şi A. Şapirin, şi întitulată „Un joc spectaculos”, se
încheie astfel:
„Fotbaliştii
din Chişinău au dominat majoritatea timpului şi au meritat victoria. La
dinamizmul, care a caracterizat jocul de eri, au contribuit într-o mare măsură
fotbaliştii români, dovedind o bună pregătire tehnică.
3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican.
Fază din meciul Burevestnik – Energia-Steagul Roşu (3-2). Autor foto: S.
Galperin.
Ceeace se
poate reproşa echipei Burevestnik este uneori lipsa de coeziune în linia de
ofensivă, dragostea excesivă a unora dintre atacanţi pentru minje, de care se
dispart foarte greu chiar atunci, cînd ar trebui s-o paseze unui coechipier,
lipsa de hotărîre în momentele decisive, cînd urmează să se tragă la poartă. La
oaspeţi s-a dovedit a fi mai slab compartimentul apărării, care nu întotdeuna a
fost în stare să facă faţă atacurilor adversarului.
Dela
început pînă la sfîrşit meciul s-a desfăşurat într-o atmosferă de caldă
prietenie şi perfectă sportivitate, publicul aplaudînd în măsură egală
acţiunile reuşite ale ambelor echipe”.
4 septembrie 1956. Chişinău. Dineul oficial oferit
de gazde. De la stânga la dreapta: neidentificat, Beglearov, Haşoti,
Ponomariov, Ţinkler, Şor. Primul din dreapta: Catănsus. Al doilea din dreapta: neidentificat.
Sursa: arhiva lui Lev Şor.
Rândul din stânga: Şor, Pavlov, Butîlkin, Raicu,
Marinescu. Rândul din dreapta: Ciripoi, Samohin, Kolei. Sursa: arhiva lui Lev
Şor.
Pe 8
septembrie „stegarii” au disptat cel de-al treilea meci amical. Adversară a
fost una din cele mai bune echipe ale URSS, Dinamo Kiev (în 1954
a câştigat pentru prima dată Cupa URSS, iar în 1956 a încheiat campionatul
pe locul 4). Partida s-a disputat pe stadionul Republican, ce purta pe atunci
numele lui Nikita Hruşciov (actualul NSK Olimpiiski), din capitala Ucrainei şi
s-a încheiat cu rezultatul de 1-1 (0-0). Gazdele au deschis scorul prin Victor
Terentiev, însă oaspeţii au reuşit să egaleze.
După încheierea campionatului-1956 deja
Burevestnik a întreprins un turneu în România. Între timp pe banca tehnică a
grupării chişinăuiene a fost instalat un antrenor... de talie mondială. Nimeni
altul decât celebrul Victor Maslov.
Anume el a format marea echipă a lui Dinamo Kiev
care a dominat fotbalul sovietic la mijlocul anilor 60, creând premisele
succeselor internaţionale obţinute de această formaţie în următoarele două decenii.
Nu întâmplător publicaţia britanică World Soccer l-a inclus pe Maslov în lista
celor mai buni 50 de antrenori din ultima jumătate de secol.
30 octombrie 1956. Chişinău. Burevestnik în ajunul
plecării în România (de la stânga la dreapta): Mironov, Pavlov, Şor, Samohin,
Falomeev, Bulkin, Korotkov, Danilov, Vaţkevici, Markevici, Butîlkin,
Mirgorodski, Potapov, Jucikov, Eremeev, Muhortov. Sursa: arhiva lui Lev Şor.
Echipa Burevestnik a făcut primul popas în oraşul
Stalin, fiind cazată în hotelul Carpaţi. Pe 4 noiembrie s-a disputat meciul cu Energia-Steagul Roşu. În pofida
frigului, stadionul Tineretului a devenit neîncăpător. Partida a fost arbitrată
de iugoslavul Leo Lemešić.
Pe teren, cu mici excepţii, şi-au făcut apariţia
aceeaşi jucători care au evoluat şi la Chişinău.
La „stegari” în locul portarului Constantinescu a evoluat
Ghiţă, iar la chişinăuieni mijlocaşul Şor l-a înlocuit pe Markevici.
Scorul a fost identic cu cel de la Chişinău. Burevestnik
a învins cu 3-2. Chiar şi evoluţia scorului a fost aceeaşi: 0-1 Korotkov (min.
7), 0-2 Muhortov (min. 23), 0-3 Danilov (72), 1-3 David (72), 2-3 Proca (88).
În celelalte două partide ale chişinăuienilor au
fost consemnate două remize: 1-1 cu selecţionata oraşului Iaşi (8 noiembrie) şi
0-0 cu Energia-Flacăra Ploieşti (partida a avut loc pe stadionul Republicii din
Bucureşti, în data de 11 noiembrie).
(va urma)
Andrei
PRODAN
