OMAGIU PENTRU JOSEF SEIDL, „PĂRINTELE” FOTBALULUI CHIȘINĂUIAN
Duminică, 26 martie, pe stadionul „Dinamo” din capitală (str. Alexei
Șciusev, 106A) va avea loc ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative în
cinstea lui Josef Seidl (1873-1942),
profesorul de etnie cehă, care a stat la originea fotbalului chișinăuian.
Începând cu ora 10.00 pe terenul de mini-fotbal al stadionului CSC
„Dinamo” se va disputa un meci demonstrativ, iar de la 11.00 va avea loc
evenimentul festiv de dezvelire a plăcii comemorative. La ceremonie vor lua
parte E.S. Stanislav Kázecký,
ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Ana Revenco, Ministru al Afacerilor Interne al Republica Moldova, Leonid Oleinicenco, președintele
Federației Moldovenești de Fotbal, Jiří
Šidliák, vicepreședintele Asociației de Fotbal din Cehia, Ion Bucur, șef al CSC „Dinamo”.
Recent, am scris despre Josef Seidl (https://fmf.md/noutate/6910/cehul-josef-sejdl-promotor-al-fotbalului-basarabean),
figură emblematică din istoria fotbalului moldovenesc. Astăzi, datorită
ajutorului acordat de Štěpán Gilar,
consul la Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova, arhivist la Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Cehe în perioada 2002-2017, am aflat
informații noi despre viața și activitatea lui Josef Seidl. De asemenea, pan Gilar
ne-a oferit și poze ale „părintelui” fotbalului chișinăuian.
Josef Seidl s-a născut la 30 octombrie 1873 într-o familie modestă din
orăşelul Jirkov din Boemia (în acea perioadă parte componentă a Imperiului
Austro-Ungar). Încă din tinereţe a devenit un membru activ al Asociației
sportive cehe „Sokol” (Şoimul). Activând în rândurile organizației „Sokol” din
Praga, Josef Seidl (croitor de profesie) a devenit în curând un sportiv de
valoare. După ce mișcarea sportivă „Sokol” s-a răspândit în mai multe ţări din
Imperiul Austro-Ungar, a început să câştige popularitate și în Imperiul Ţarist.
Astfel, Josef Seidl a ajuns la Ialta (1905-1909) şi apoi la Chișinău
(1909-1917), unde a lucrat ca profesor de gimnastică în gimnaziile din aceste
localități.
Echipa câștigătoare a competiţiilor internaţionale de la cel de-al V-lea
Congres „Sokol” de la Praga (1907). Primul din stânga în rândul de sus – Josef
Seidl.
La Chişinău, a intrat în istoria oraşului prin popularizarea jocului de
fotbal, care a căpătat rapid o mare priză şi s-a răspândit nu doar în rândul
elevilor. Astfel, în 1911, la Chişinău a avut loc primul meci de fotbal
inter-orășenesc între selecționata gimnaziștilor chișinăuieni şi formația
Gimnaziului nr. 2 de băieţi din Odesa. Josef Seidl a fost arbitrul acestei
partide care a avut loc pe 29 august nu departe de actualul stadion „Dinamo”.
Acest meci este considerat în prezent o filă importantă din istoria fotbalului
moldovenesc.
În timpul Primului Război Mondial, Josef Seidl s-a înrolat în rândurile
voluntarilor cehoslovaci din Chișinău, care au ajuns pe frontul din Franţa via
Moscova şi Arhanghelsk. Aici, în cadrul Legiuni cehoslovace, a participat activ
în luptele de la Vouziers şi a contribuit la declararea independenţei
Cehoslovaciei în anul 1918.
După ce s-a întors de la război, Josef Seidl a făcut parte din armata noului stat creat. Din 1919 a lucrat în biroul militar al preşedintelui Republicii, iar în 1928 a primit gradul de colonel. A colaborat cu primul preşedinte al Cehoslovaciei Tomáš Garrigue Masaryk (cu care a avut relaţii personale de prietenie) până la sfârşitul mandatului acestuia, în 1935, când amândoi s-au retras.
Josef Seidl, alături de soție și cei cinci copii. Sursa foto: arhiva
familiei Šeda.
Povestea de viaţă a lui Josef Seidl a fost una excepţională. A obţinut
succese sportive în competiţiile de gimnastică de la Arras, Franța (1904) şi în
cele internaţionale de la cel de-al V-lea Congres „Sokol” de la Praga (1907). O
vreme a lucrat la Ialta ca profesor particular de gimnastică pentru copiii
Marelui Duce Piotr Nikolaevici al Rusiei. A colaborat cu Artemii Gotalov-Gotlib,
promotorul mișcării sportive „Sokol” în Imperiul Ţarist, care a devenit
prototipul eroului din romanul „Doi căpitani” de Veniamin Kaverin. A participat
de mai multe ori la manifestații publice de gimnastică în faţa ţarului Nicolai
al II-lea (ultima dată la Chișinău, în vara anului 1914), care în 1913, la
Sankt Petersburg, i-a acordat o medalie pentru servicii exemplare cu ocazia
celei de-a 300-a aniversări a dinastiei Romanov.
Josef Seidl a vizitat Chișinăul în decembrie 1925 în legătură cu
construirea unui monument dedicat voluntarilor cehoslovaci care au murit în
1917, în calitate de reprezentant al președintelui T. G. Masaryk și participant
la evenimentele din acea perioadă. Aici a avut ocazia să se întâlnească cu
vechii prieteni. Spre regret, ceremonia de dezvelire a monumentului la
Cimitirul Eroilor a avut loc în mai 1926, dar fără prezența lui.
Josef Seidl, colonel în armata Cehoslovaciei. Sursa foto: Národní archiv
České republiky (vademecum.nacr.cz).
Josef Seidl fost decorat cu Crucea de Război a Franței şi Crucea de
Război a Cehoslovaciei pentru vitejia demonstrată pe Frontul de Vest în Primul
Război Mondial. A fost comandantul militar al reşedinţei primului preşedinte al
Cehoslovaciei, Castelul Praga (Pražského hradu), unde a locuit împreună cu
familia sa. În roluri protocolare a stat alături de T. G. Masaryk şi a
participat la primirea vizitelor importante ale şefilor de stat sau ale
reprezentanţilor diplomatici. De asemenea, a fost decorat cu o serie de distincţii,
precum Ordinul italian al Sfinților Maurizio și Lazzaro, Ordinul francez al
Legiunii de Onoare, Ordinul Coroana României sau Ordinul Nilului din Regatul
Egiptului.
Josef Seidl s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, la Praga, la 21
iulie 1942.
Комментариев нет:
Отправить комментарий